Propinatiu - POSTROMÂNISMUL

Numai că Mica şi Marea Recuperare merg mână în mână cu Luminarea
Poporului, care e activitatea termitieră, subterană, de zi de zi, ceas de ceas şi în
proporţie de masă a postacului de postac.
Condiţia de postac trebuie însă neapărat reabilitată după ce intelectualii şi unii
megaintelectuali au deconstruit-o, aducând-o recent până în pragul demolării de către
nechezoli. Deci s-a uitat ce periculos e să se prăbuşească edificiul statului pe tine. S-ar
putea interpreta de către masele largi populare că ăştia, implorând rebăgarea Cenzurii
prin asumarea răspunderii guvernului, au în proiect să te exonereze de orice plăcere pe
criză şi asta deşi majoritatea postacilor avizaţi se abţin de la injurii şi chiar de la a
combate ideile vipurilor pe propriile lor site-uri, deoarece politeţea într-o societate
deschisă încă îl mai opreşte pe musafir să vorbească de rău gazda sa, gest insolent
care ţine, ca însuşi postromânismul, de Ghidul nesimţirii intelectuale.
Mult mai înţeleşi de popor ar fi intelectualii noştri de cultură dacă, în loc să se
ţină de scris opere sau de conversat unul ca altul, fără avertisment televizionar că
meşteşugul de a gândi se fură ca orice meserie, ei şi-ar posta zi de zi, ceas de ceas şi în
proporţie de masă opiniile şi erudiţiile comentând avizat diferitele subiecte ale zilei.
Legea unei educaţii naţionale ar trebui, dacă-i naţională, să ne europenizeze în
spiritul Luminării Poporului pe tot parcursul vieţii, obligând şi universitarii să mai şi
muncească la semănat, inclusiv deplasându-se cu studenţii unde mai sunt probleme, să
se facă acolo la ţară, într-un mod organizat, propagandă culturală, să nu mai fie lăsat
majoritatea meleagului arabil pârloagă, ci să le dea chiar şi amenzi dacă e cazul.
Prin urmare, ce preparator sau asistent doctorand visează a-şi înzeci ca
profesor universitar influenţa şi veniturile, ar trebui reglementat să adune la punctaj nu
numai researchpaperşii ci şi câte reacţii şi deflagraţii ca postac a avut anual, precum
şi contribuţiile sale de nivel academic român la Wikipedia, care nu se mai poate să
nu clatini căpăţâna a jale când compari cât de puţin şi ce anume e scris în 15 ianuarie
2011 la defuncţii Bălcescu (cam cât la Neagu Djuvara) şi Iorga (cam cât la Zoe Petre)
cu, de-o pildă, câte detalii la contemporanul istoric, sporadic megaintelectual, Adrian
Cioroianu de la GDS, Dilema şi Adevărul, ministrul nostru.
Viaţa spirituală nu se reduce însă numai la învăţământul superior, deşi tocmai
omul religios a simţit primul nevoia de a înfiinţa universităţi. Metamorfozarea
postmodernismului în neoliberalism New Age, la 11 septembrie 2001, impune şi la
noi prăbuşirea finanţării de către stat a Uniunilor de Creaţie, adică renunţarea la
sponsorizarea revistelor, manifestărilor şi deplasărilor total neînţelese de popor.
Finanţarea nu mai poate fi, vasăzică, decât privată. De la stat, firească e doar a
se asigura infrastructura, adică palatele şi domurile culturii, bibliotecile şi librăriile
sau chioşcurile de care să beneficieze toţi.
Iar firescul nu e o excepţie, ci o datorie, căci, din altă perspectivă, românii, ca
popor păţit, dat de Churchill 90% lui Stalin (căruia Hitler îi dăruise la 23 august 1939
Basarabia şi nu ştim dacă nu cumva a cedat cineva Transnistria în schimbul trecerii
balticilor cu ruşi cu tot direct în NATO), nu pot privi fără îngrijorare blocajul
Schengen, după care poate veni un grilaj pe zona Euro. Nimic nu ne garantează că nu
e începutul excluderii din UE, cu recomandări de a ne adresa altei comunităţi de state
independente. Azi sunt unele pretexte, iar mâine pot fi altele. Şi oricine vine în RO
din DRO, ce-i sare-n ochi este tocmai decalajul de infrastructură intelectuală,
vulnerabilitatea asta că putem fi excluşi pe motivul că la săli de sport stăm mai bine,
dar am ajuns foarte deficitari la malluri culturale!
Iar dacă s-ar declara RO stat naţional unitar şi cultural, atunci ar fi mai uşoară
impozitarea cu accize ca pentru lux a televiziunilor, radiourilor, publicaţiilor şi site-
43