Propinatiu - POSTROMÂNISMUL

de profeţiile versificate arătându-se pe-acolo prin Asia manelară hermeneutul,
parizianul gay renascentist, Petru Cercel, fiu Pătraşcului celui Bun, cum pesemne şi
Mihai Bravul, în consecinţă la negrele profeţii ajungând voievozi fiecare din ceşti doi
fii învăţaţi viteji, primul au mutat Capitala cât mai departe de Dunăre, de la Bucureşti
la Târgovişte, iară celălalt s-au zbătut pentru Unirea cea Mare, pentru a duce Capitala
încă şi mai departe, dincolo de Carpaţi, la Alba Iulia, chiar în coasta secuimii.
Căci ce era, pasămite, prognozat în Catrenele lui Nostradamus către Doamna
Chiajna? Nu numai miracolul istoriei majore pe care ar fi declanşat-o pe pământ
american, în 1994, o finală pur balcanică a Campionatului Mondial de fotbal în care ar
fi strălucit Gheorghe Hagi şi Hristo Stoicikov, dacă nu ne-ar fi eliminat pe noi cu
capul, printr-un gol ca de Star Wars, înlăcrimând pe Răducioiu, înaltul atacant din ţara
Nobelului, Kevin J. Anderson. Că după Războiul Sfânt purtat de români împotriva
ambelor totalitarisme muncitoreşti, şi după Revoluţia Împuşcată din Decembrie 1989,
clasa economică, politică şi intelectuală va surprinde profund pe toţi duşmanii nu
numai nerecuperând Basarabia, ci lăsând să se înţeleagă că aceast dezinteres e unul
general pentru încremenita în proiect, paradigma României Mari, adică secesiunea
Ţinutului Secuiesc va fi perfect fezabilă ca naşterea fără dureri. Iar cu o gaură cât
Kosovo-n Ardeal şi cu o Basarabie progresând rapid în UE, se va seca Prutul dintr-o
sorbire creându-se o Moldovă Mare şi rămânând la nord de Dunăre o Românie Mică,
ce nu va putea angaja intelectualii în Marea Recuperare decât prin resurecţia vechiului
Imperiu Româno-Bulgar al Asăneştilor, cu de atâtea ori amintita capitală de la
Giurgiu-Russe, viitoarea capitală culturală permanentă a Europei.
1.4. Ce mai înseamnă azi a fi român
Ce mai înseamnă azi a fi român?
Ce este o comunitate românească?
Ea este compusă din români sau cetăţeni români, eventual strânşi în jurul unei
biserici sau moschei sau pagode, important e să aibă mediatecă parohială, toalete
funcţionale şi minimum un calculator legat la internet.
Este bun român azi, membru al comunităţii planetare a Neamului Românesc,
din RO şi Diasporă (DRO), cine se preocupă de Idealizarea Misiei Culturale în lume
(WO) ca emanaţie a Marii Recuperări, recunoaşte pe Eminescu drept Poet Naţional,
sumă lirică de voievozi, are nostalgia României Regale Întregite, cu Monarhie cu tot,
şi ascultă de Crăciun colindele Madrigalului, iar pe plan spiritual militează, de la
Nistru pân' la Tisa şi de la Toronto pân' la Sydney, pentru înnobelarea Literaturii
Române cel mai târziu până în 2012, la Centenarul pomenirii lui Caragiale şi la
Bicentenarul Răpirii Basarabiei, fiind dealtfel un participant activ la programul
educativ de învăţare pe tot parcursul vieţii, Luminarea Poporului, în mediateca
asociată Templului Românilor putându-se viziona non-stop filme documentare, cu
prioritate despre sensul Kitsch al Universului şi al Bioseei, ca să ne putem adecva prin
geniu sintetic Istoria, calculatorul conectat la internet slujind totodată ca unul din
modestele terminale închinate ISMAR-lui (Institutul pentru Semnalarea şi
Monitorizarea Anti-Românismului) şi Băncii de Idei clasice pentru marii recuperatori.
Nu e doar vis. O comunitate românească pe un continent străin nici nu s-ar
putea numi comunitate fără să se condenseze şi să se distileze în jurul unui Templu
Românesc, fie şi pe Insulele Gauguin, balcon sacru de unde fiecare român să-şi poată
exprima româneşte credinţa în românism, ce-o fi el ca homo religiosus: ortodox,
29