Propinatiu - POSTROMÂNISMUL

Dacă însă curbele şi histogramele statisticienilor cu adevărat sociologi cinstiţi
ne vor arăta că, în neexplicata criză bugetară apărută din senin 20 de ani după
Revoluţie, s-a scurtat cu minimum o săptămână viaţa a sute de mii de cetăţeni
români, atunci noi suntem cu toţii colaboraţionişti la o crimă statistică, cu vinovăţie
partajată difuz, precum la piratarea torenţială, colaboraţionişti la un quasi-genocid,
dar postacul nu trebuie să se inflameze, ci să păstreze un ton neutru, calm, obiectiv,
evitând limbajul violent al românilor, pe care am aflat din ploaia acidă de la nord că l-
a inventat Eminescu, în caz că are cumva sentimentul că clasa financiară, clasa
politică şi clasa intelectuală cu tot cu analişti şi atitudinari ar fi putut sili capitalul
român şi străin să evite acest faliment ruşinos şi amanetarea viitorului, cum s-a şi
reuşit în ţările culte, unde nu şi-au batjocorit revoluţionarii beţi patriotismul, precum
emanaţii Revoluţia Română într-o foarte promovată carte!
Cu alte cuvinte ce zboară, scurtarea cu o săptămână a vieţii pensionarilor şi a
unor cadre didactice preuniversitare este filozofic, ca act criminal, echivalentul
condamnării superflue a lui Socrate, iscându-se atâta vâlvă, care fiind septuagenar,
oricum natural antrenorul de cultură murea, fără a se mai împuţi imaginea atenienilor
şi a lăsa altora loc de completat pentru Marea lor Recuperare.
Şi aşa a şi fost la noi, determinându-ne, după ce plănuisem o ceremonie la Pisa
în Campo Santo, pentru istoria literară a mărturisi şi vesti lansarea acestui pdf,
Postromânismul, Evago 2011, în chiar avanpremiera Ediţiei a şasea a Bookfestului
(25-29 mai 2011), anume poate că la EXPO FUNERARE, Târg de articole şi servicii
funerare, 19-22 mai 2011, Centrul Expoziţional ROMEXPO, din al cărui preambul
online la fascinanta tematică cităm exact cifrele de genocid la lipsă la inventar sub
pretext de criză, cu responsabilitate statistic difuză ca la piratarea torenţială:
„Datele demografice ale României urmează tendinţa globală de îmbătrânire a
populaţiei, care în prezent este mai accentuată în ţările cu economii dezvoltate.
În prima jumătate a anului 2010, populaţia României a scăzut cu 30.253 de
persoane, în timp ce în întreg anul 2009, scăderea a fost de 34.825, conform datelor
transmise de Institutul Naţional de Statistică.“ (s.n.)
Adică aruncându-se de către clasa politică şi intelectuală, cu analişti cu tot,
povara crizei pe umerii gârboviţi ai maselor largi populare, priponite fără
medicamente în semiîntunericul tv, s-a reuşit cu brio o aproape dublare (!!!) a
mortalităţii sau a emigrabilităţii, oricum, a scârbei de a mai trăi în RO şi chiar în
DRO sau WO.
Iar prognoza specialiştilor în domeniul funerar e că ne aşteaptă şi mai mult
postromânism din ăsta austeru:
„Tot potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică, previziunile
din domeniul demografic fac referire la o populaţie de aproximativ 17 milioane în
2030, faţă de cea de 21,5 milioane din acest moment.“
Ce să mai vorbim de repere ca 2112 pentru ţară şi 2222 pentru limbă!
Consultând însă o revistă mai serioasă, Magazinul Funerar nr.1/ mai 2011,
lansată la Centrul de presă din Centrul Expoziţional ROMEXPO într-o altă
avanpremieră a Bookfestului, ne dăm însă seama că la pagina 40 statisticile se mai
înveselesc oleacă, deoarece ni se confirmă, pe fond, atitudinea conservatoare a
Neamului Românesc vizavi de vitalitatea lui proverbială, care i-a permis să străbată
nepăsător prin două milenii de diverse crize create mai mult de om: „în anul 2010,
numărul deceselor a fost de 259 723, iar rata mortalităţii generale a fost de 12,1
7