Propinatiu - POSTROMÂNISMUL

mediatecă, să nu trăiască intelectualiceşte din mila străinului. De aceea, e un loc de
reeducare Reimsul pentru îmbuibaţii noştri, care, ratându-se Mântuirea Neamului, îşi
vor arde veşnic grăsimea în cuptoarele Gheenei, şi ei, şi beizadelele lor.
Pentru noi românii, cel mai important document din Biblioteca Carnegie de la
Reims este celebrul Evangheliar Slavon pe care se jurau regii Franţei că ei nu se vor
potrivi niciodată la o politică germană de îngrădire prin graniţi artificiale a accesului
româno-bulgarilor la Infrastructura Intelectuală a Occidentului în scopul optimizării
strategiilor lor privind Marea Recuperare.
On trouve à la bibliothèque Carnegie : les livres anciens et patrimoniaux
(manuscrits médiévaux, incunables, livres imprimés sous l’Ancien Régime, livres des
XIXe et XXe siècles jusqu’à 1985), les collections iconographiques (affiches, cartes
postales, cartes et plans, gravures), les collections régionalistes (tous les livres
concernant Reims et la Champagne), les collections de journaux et périodiques
(hormis l’année en cours, qui est consultable à la médiathèque Jean Falala) ainsi
qu’une vaste collection de romans policiers (près de 30 000 titres).
Adică un fel de casă de cultură atractivă, funcţională, vie, cum existau şi la noi
în RO pentru poporul truditor înainte, sub bolşevicii care încă mai ezitau să distrugă
complet cuceririle democratice intelectuale, facilităţile create de monarhie pentru
Luminarea Poporului ieşit dintr-o lungă robie, deznaţionalizantă mai ales în Ardeal şi
Basarabia.
Totuşi, chiar şi fără mediatecă în fostul cămin cultural, la şcoală sau la
biserică, un bun român în WO, este şi astăzi cel ce se vede-n oglinda extraterestrului
altfel şi se descoperă pe sine până-n rădăcinile existenţiale când se preocupă cât de cât
de Luminarea Poporului, adică Rezistenţa prin Cultură, iar aceasta devine orbitoare
efectiv asurzitor numai dacă există progrese notabile prin geniu obligat în Marea
Recuperare a istoriei spirituale netrăite din cauza pustiirilor, de la antici la
existenţialism, dar am rezistat.
Una dintre cele mai grele sarcini Kitsch ce revin postacului, postănacului,
cameleonului, cocalarului, samsarului, renegatului, mankurtului, popândăului,
ratonului sau sconcsului este atunci a naviga corect ipocrit prin vâltoarea accepţiilor
de român ca membru al minorităţii majoritare, adică român român, şi de român ca
cetăţean al RO, adică, de exemplu tătar de origine română.
Postacul nostru trebuie să fie webistic imparţial cu identităţile, de pildă lăsând
a se orienta fiecare după conştiinţă, românul poliglot din Secuime care vrea să
contribuie transparent ca Trianonul la Marea Recuperare Ungară, respectiv scriitorul
maghiar de origine română care ar dori să expună opere de calitate în potenţiala
capitală culturală permanentă care se profilează a deveni cu timpul, pe măsură ce
Bucureştiul îşi autodemolează, cu toată forţa aportului său la pib, Trecutul, –
conurbaţia multiculturală Giurgiu-Russe. Cum finanţarea este pretutindeni precară,
înţelept este ca producătorul de spirit să deţină înţelepciune biblică în cap, iar capul
plecat să-l folosească precum mielul care suge de la două oi.
Altfel zis, nu văz de ce o tânără speranţă maghiară sau un român maghiarofon
ar gravita spre centrul Bucurescilor, peste munţi, să meargă pe poante ca Nadia la
bârnă până-l termină psihic nechezolii şi ratonii de pe Podul Mogoşoaiei cu băşcălia,
dacă el are acces la infrastructura intelectuală a Budapestei (ce biblioteci! ce muzee!
ce temple! ce valorificare a lor!), însă produsele finale ale activităţii sale creativinovative
tot e bine să le expună şi-n RO, de să se bucure şi să-l laude sau să-l înjure
cu beneficiu publicitar toţi!
31