Propinatiu - POSTROMÂNISMUL

Mooye însumează succesiv spolierea averii statului, a micilor economii personale şi,
în final, a viitorului copiilor copiilor noştri până la 2112 sau poate chiar 2222, noi
având a ne cocoşa plătind dobânzi şi reeşalonări la actualele împrumuturi pentru atare
situaţie la ce s-a ajuns din senin, de vreo zece ori mai îndatoraţi decât în Epoca Cea,
adică reşapaţi ad infinitum, iar presa centrală mogulo-shogună vezi bine că nu ne
dezvăluie nimic dacă capitalul autohton a luat sau nu şpagă de la capitalul străin!
Pe urmă, postează postacul postind, care ai spoliat, nu mai ai decât să te cari la
Miami, iar restul comunităţii să se aşeze pe adevăr, să plătească datoriile statului, a
căror cifră nu e afişată obligatoriu la intrarea în supermarket, dar la cetăţeanul român
onest şi la plozii lui nevinovaţi, sau la Dumnezeu din perspectiva Marelui Cutremur
Catastrofal, sau la o Nouă Revoluţie, nu te gândeşti?
Rău faci, exploatatorule, căci indiferent dacă vom reuşi sau nu Eradicarea
Corupţiei şi Combaterea Incompetenţei, postacul nostru mereu şi mereu îţi va reaminti
că sentimentul sfârşitului istoriei naţionale şi lacunele infrastructurii intelectuale şi
sculăriei academice pot să mai aştepte mult şi bine politici de remediere, dar
emanciparea cadrelor didactice (iară nu „educaţia“ în sine, ca formă fără fond a reformei
când n-are cine să ţi-o dea), este o prioritate naţională de interes european,
fiindcă atunci când dispui de misionari idealişti, chiar dotările precare nu mai pot
obtura acea Luminare a Poporului prin miracol, implementată fără resurse didactice,
pe principiul antropic, adică de la om la om, precum manipularea electorală prin
răspândaci.
Însă la noi nu e cazul, după atâta oprimare a idealismului. Deoarece, la
sfârşitul Hiatusului totalitar şi a două decenii de Epocă Mooye, intelectualul pare că
nu se mai poate defini fenomenologic decât ca fiind fiinţa/vietatea incapabilă
dintotdeauna să facă pe popor să citească cărţi, în particular cărţile scrise cu mânuţa
lui. Dimpotrivă, tocmai inexistenţa clasei de mijloc intelectuale, absenţa curelei de
transmisie de la aforismele Autoelitei la eresurile gloatei, pe scurt subsalarizarea
profilor şi a medicilor, ne explică de ce supradotaţii noştri preferă azi să îşi aducă
obolul la Marea Recuperare, la exprimarea noastră în universal ca naţiune ieşită dintro
asuprire de tip quasi-colonial, mai degrabă în DRO (Diaspora română), sau chiar
dizolvaţi non-identitar în WO (World), decât în RO, unde s-ar râde vipoii, ratonii şi
desantaţii de ei, demonstrând că nu postacii sau cadrele didactice preuniversitare
luminează cel mai bine poporul. Orbitor îl luminează, cum le spune pe latineşte şi
numele, oamenii iluştri, purtători şi răspândaci de lumină, adică megaintelectualii,
intelectualii specialişti sau măcar publici, nechezolii şi, uneori, când plagiază, chiar
diplomectualii.
De fapt, aici, între pereţii rar igienizaţi şcolari, goi ca ai căbănuţei lui Noica, ai
mansardei lui Cioran sau ca ai garsonierei lui Ţuţea, s-a născut şi a triumfat la noi
inversiunea valorilor. Aici au pierdutără elitele noastre războiul cu antielitele lor.
Fiindcă antielitele se multiplică natural, pe când elitele operaţional sau operativ, ele
trebuind să se iniţieze şi să se supravegheze unele pe altele în erudiţie, într-o artificial
Intelligence ca de bisturiu, până la climaxul de a fi din fire scos.
Dar la noi, după aia din decembrie, la minideschiderea societăţii laparoscopic,
s-a constatat la autopsia civică nu pluralismul elitelor de o dinamică fără egal, ci doar
închelbărarea abia a unei unice elite, care a devenit fără voia ei, din lipsă de
concurenţă, Autoelită (lista vipurilor, oricum variabilă din 4 în 4 ani, nici nu contează,
ci aspectul structural este semnificativ) restrânsă la maxim 52 şi un sfert personalităţi
de calendar, care se validează singure pe piscuri din lipsă de intermediar comunicant
37