Spiritele_in_dialog_cu_noi

Mesaj de la spiritul actorului
JONATHAN GREGORY BRANDIS
Liana, o tânără din România, avea o simpatie deosebită pentru actorul
Jonathan Gregory Brandis (n. 13 aprilie 1976 – d. 12 noiembrie 2003) – în
fotografie – datorată fizicului plăcut, talentului actoricesc şi purtării lui delicate
în apariiile filmate. Însă adevărata apropiere faă de el a simit-o după ce a aflat
de cumplita lui sinucidere. Se pare că era măcinat de o suferină lăuntrică
nemărturisită, pe fondul unei fragilităi emoionale deosebite.
Exact în ziua când a aflat vestea tristă, de cum a
ajuns acasă, a deschis televizorul pe un canal la
întâmplare, iar în acea secundă i-a apărut Jonathan pe
ecran... viu, vesel, plin de sperană şi bucurie, aşa cum
era în adolescenă. Se difuza unul din filmele în care
jucase, pe un program pe care Liana nu-l urmărea
niciodată. Acel moment absolut incredibil, în care parcă
o foră nevăzută a făcut-o să ia telecomanda şi să aleagă
anume acel program, a determinat-o să se gândească că
Jonathan, într-un anume fel, are nevoie de ea.
Internetul era plin de păreri despre el şi moartea lui,
însă tânăra căuta adevărul pe care numai Jonathan îl
ştia. Mai mult, sufletul lui ar fi putut putea avea nevoie de un ajutor, iar ea spera
să afle care ar fi acela. Voia să-i transmită toată dragostea ei curată, dorina ei
de pace veşnică şi seninătate, precum şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Toate acestea erau urmarea unei sensibilităi mediumnice a Lianei, care
simea foarte clar contactul cu sufletul regretatului. Cu timpul, a mai cunoscut
o altă tânără fermecată de chipul angelic al lui Jonathan, Diana. Ea a îndemnato
să apeleze la ajutorul competent al mediumului Nina Petre, care a chemat
spiritul şi i-a pus întrebări din partea Lianei. Răspunsurile lui sunt date mai jos.
« Scumpele mele fete, neasemuit de frumoase, încântătoare şi, mai
ales, înzestrate de către Dumnezeu cu suflete minunate!
Eu sunt doar nemernicul de Jonathan, cel care şi&a pus capăt zilelor,
într&o clipă când nu şi&a mai suportat condiţia umană. Nu cred că merit
onoarea pe care mi&o faceţi, iubindu&mă într&un fel atât de sincer şi
angelic. Mă consider un mare păcătos, un om care şi&a sfârşit viaţa
copleşit fiind de remuşcările prea multor păcate comise într&o viaţă
foarte scurtă.
Sunt încă la Marea Judecată Dumnezeiască, acolo unde voi nici nu
vă gândiţi ce ar putea să se întâmple cu mine. Nu mă schingiuieşte
nimeni, aşa cum ar crede toţi muritorii de rând. Însă chinurile sufletului
sunt infinit mai mari. Foarte greu am înţeles, şi nu de la început, ce mare
păcat omenesc este sinuciderea. Este cel mai cumplit păcat pe care&l
poate săvârşi un om. Dacă voi, oamenii, aţi înţelege câte suferinţe
sufleteşti vor urma după trecerea, atât de chinuită, în nefiinţă, nu v&aţi
mai gândi nici o clipă la scurtarea deliberată a zilelor vieţii voastre.
Nina Petre, Răzvan Alexandru Petre – Spiritele în dialog cu noi Pag. 141