brosura online my transylvania

”Ceea ce se copiază, se copiază prost,”
explică doamna Neacșu. Multe obiecte
nu au nicio legătură cu ce lucrau bunicii
ei. Și-a zis, ”Nu se poate, ce făceau ei
atunci, și ce se face azi, mulți oricum nu
înțeleg în continuare cu ce se mănâncă
acest meșteșug și în ce constă frumusețea
acestor obiecte.”
Casa părintească în care doamna Neacșu
a crescut alături de părinți e în Sălătrucul
de Jos, aproape de Poienarii de Argeș,
unde azi locuiește alături de soț și de fiul
ei. Acolo vrea să creeze, la un moment
dat, un muzeu deschis tuturor celor care
își doresc să vadă obiecte tradiționale
autentice. Până atunci se bucură să arate
colecția cu fiecare ocazie, așa cum s-a
întâmplat la brunch-ul de la Poienarii la
Argeș, unde doamna Neacșu mărturisește
că a fost impresionată de oamenii
interesați de povestea familiei ei.
Am ii, am costume populare și am început
să le strâng pe toate din întâmplare. Un
costum din anii 1980 e bărbătesc și a
aparținut bunicului. Am intrat în posesia
lui printr-o cunoștință. Apoi am mers la
bunicul meu și el avea mai multe obiecte
tradiționale și, deși știa că mie îmi plac,
le aruncase. Însă le-am recuperat și leam
păstrat,” spune doamna Neacșu, care
mai povestește că la biserică sau la alte
evenimente din sat poartă mereu ie sau
costum popular.
”Lumea se mai uită ciudat, dar mie nu
îmi pasă,” râde ea. ”Toate îmi sunt lucruri
dragi, le port cu mândrie și nu-mi imaginez
nicio clipă că le-aș putea da cuiva. Mama
mea a țesut la război, a făcut prosoape,
macaturi, pături și multe alte lucruri. Fiind
copil, o ajutam, de aceea sunt lucruri care
ar trebui văzute și pe care eu, momentan,
le țin în podul casei, însă am speranța că
într-o zi, în casa părintească, le voi putea
expune ca ele să fie văzute de turiști,”
plănuiește doamna Neacșu.
Recent, fiul ei a fost cu clasa în vizită la
un muzeu etnografic și, când a venit
acasă, a fost încântat de ce a văzut acolo.
Doamna Neacșu își amintește că acesta
i-a zis, ”Mami, am văzut un război de țesut.
Și mi-a explicat de ce i-a plăcut și ce l-a
impresionat. Și i-am zis că avem și noi unul
acasă. Însă el nu-l văzuse, nu știa de el.
I-am povestit pe urmă de bunica lui, cum
lucra, ce lucra și câte știa să facă.”
La brunch, doamna Neacșu a purtat un
costum popular care a aparținut mamei,
făcut de aceasta cu ocazia unui concurs
de dansuri populare la care a participat.
Părinții ei au făcut parte din ansamblul de
dans din comună și împreună au participat
la multe concursuri, serbări și evenimente
locale. Tatăl, azi în vârstă de 79 de ani, a
fost și baci la stână și de la el a recuperat,
de asemenea, multe obiecte care azi nu
se mai fac.
Doamna Neacșu se mai mândrește și cu o
ie pe care bunica i-a făcut-o și i-a dăruit-o
când a împlinit 18 ani. A muncit la ea o
iarnă întreagă și spune că e unul dintre
lucrurile cele mai de preț pe care le are.
”Femeile erau foarte competititve între ele
când lucrau o ie și, adesea, țineau ascunse
modelele pe care le realizau fiindcă voiau
să fie unice. Arătau ce au creat abia când
obiectul era gata,” spune Maria Neacșu.
De ce crede doamna Neacșu că
ne interesează din nou obiectele
tradiționale? “Lucrurile astea ne liniștesc
și ne aduc emoție, de aceea ne plac și ne
interesează. Ne aduc aminte de timpuri
în care ne simțeam în siguranță, protejați,
de emoții pozitive, de familie,” crede ea.
Din acest motiv și pentru multe altele care
țin de recuperarea istoriei și a identității
românești, Maria Neacșu crede că într-o zi
visul ei de-a transforma casa părintească
în muzeu va deveni realitate.
51
Documentat în cadrul proiectului "Gusturi și meștesuguri - peisajul cultural din Oltenia și Muntenia", co-finanțat de AFCN.