brosura online my transylvania

58
Cum poate un om care este interesat
de ceramica autentică de Horezu să
facă diferența între aceasta și un fals?
Pentru turiștii care vin în Horezu, contează
să-i vadă acasă pe cei care fac acest
meșteșug, că lucrează în atelier, iar pe
fiecare obiect e semnătura lui, pe spate. În
plus, ceramica noastră autentică nu este
lăcuită pe spate. Sunt turiști care vin în
Horezu și spun că vin să ia oală de sarmale,
dar la noi, în Horezu, nu s-a făcut niciodată
oală de sarmale. Iar acum e plin de oale
de sarmale de la bulgari, de la unguri și
se vând sub pretextul că sunt făcute de
noi. De ce nu s-a făcut oală de sarmale la
Horezu? Pentru că lutul nostru, din zona
noastră, nu ține la cuptorul de aragaz.
Merge să mâncăm din obiectele noastre
orice, dar nu la cuptorul de aragaz.
Care sunt obiectele specifice pentru
ceramica de Horezu?
Farfuriile și decorul superb pe aceste
obiecte. Mai sunt ciorbarele, castroanele
mari, castroanele tradiționale, cănile,
ceșcuțele de țuică, de cafea. Și ulciorul,
bineînțeles. Noi demult nu mai putem
face toata gama de Horezu pentru că sunt
aduse alte obiecte din afară, mult mai
ieftine decât ale noastre, și ne-au făcut
concurență de nu le mai putem vinde pe
ale noastre la prețul lor adevărat.
Care a fost cea mai optimistă perioadă
pentru meșteșugul dvs., când exista
susținere din partea statului și oamenii
știau ce cumpără?
Cu părere de rău, vă spun că această
perioadă a fost pe vremea lui Ceaușescu.
Comuniștii au avut grijă de meșteșuguri,
de tradiții, tatăl meu era foarte, foarte bine
în acea vreme. Pentru că atunci nici nu era
concurența aceasta, cu obiectele aduse
din afară. S-a trăit foarte, foarte bine.
Atunci nu aveam concurență și ceramica
românească se vindea ca pâinea caldă.
Acum, fiind aduse toate kitschurile și toate
porcăriile din toate țările posibile, ne-au
făcut praf tradiția.
Ce simțiți față de oamenii care aduc
produse din afară și le vând laolaltă
cu oameni ca dvs., meșteșugari
adevărați?
Ei zic că plătesc impozit la stat și nu au
legătură cu tradiția noastră. Eu cred că
mai ales la noi, în Horezu, fiind singura
ceramică din România intrată în UNESCO,
ar fi trebuit să avem o protecție unică. Cum
sunt parcurile naționale, așa o protecție
trebuia să avem și noi. În schimb, de pe
urma noastră, se vând toate porcăriile
aduse din afară.
Noi, meșterii adevărați, nu am mai trăit
niciun fel de bucurie pentru că noi n-am
profitat de valoarea ceramicii pe care
o avem. De la intrarea în UNESCO, pe
7 decembrie 2012, nu suntem noi cei care
ne-am bucurat, ceramiștii autentici. Cei
care s-au bucurat au fost tot comercianții.
Noi nu ne mai bucurăm de ceea ce facem
pentru că acest comerț strică tot.
Documentat în cadrul proiectului "Gusturi și meștesuguri - peisajul cultural din Oltenia și Muntenia", co-finanțat de AFCN.