Andrei-Plesu-Comedii-La-Portile-Orientului

mai mult a clientelat, se organizează mari petreceri de gaşcă, se
programează nunţi şi se pune muzică. Tare. Asurzitor.
Neruşinat. De vreun an, ascult seară de seară, laolaltă cu o
sumedenie de vecini terorizaţi, aceleaşi casete cu Armstrong şi
Pavarotti (deveniţi, fireşte, pe această cale, odioşi) şi particip la
toate euforiile matrimoniale ale muşteriilor. Citesc, mă uit la
televizor, fac conversaţie şi încerc să adorm pe un fond muzical
fatal: fondul muzical „Saga”. Duminica trecută mi-am ieşit din
minţi. Strada a fost scuturată subit de o explozie sonoră
necruţătoare; nu mai auzeam ce spun, ce mi se spune, ce mi se
strigă; vedeam, pe sub balcon, maşini grele care păreau să
circule pe câlţi, într-atât motoarele lor erau neputincioase faţă
de decibelii „Saga”. M-am repezit, năuc, spre stabiliment. Iar
acolo, în grădină, l-am întâlnit! L-am recunoscut imediat! Era
„omul nou” în carne şi oase, vechiul şi gloriosul om nou, încă şi
mai nou după revoluţie: reciclat, modernizat, capitalist. Sigur
de sine, de banul şi de pilele lui, fercheş ca un căpitan în civil,
prost, şmecher şi obraznic. „Ce vreau? Care-i problema?
Tocmai face o probă cu staţia pentru nunta de diseară. La el
acasă face ce vrea. Şi, în definitiv, ce-am cu Armstrong? Nu-mi
place? Da de ţiganii care fac scandal noaptea, după colţ, de ce
nu mă leg? Ar fi bine să fiu mai calm. El e calm. E un domn. Şi
e dreptul lui să organizeze nunţi. Mai ales că e vorba de cineva
de sus, de foarte sus!” Are dreptate. Eu sunt isteric, el e stăpân
pe situaţie. Eu sunt neputincios, el e neînfricat. „Ce-o să-i fac?”
El e, în mai mare măsură decât mine, beneficiarul revoluţiei:
nu se mai teme de partid, de Securitate, de serviciul de cadre.
E liber şi demn. Iar eu sunt ridicol. Eu visez să vie, mă-nţelegi,
statul, „statul de drept”, care să mă apere de omul nou, veşnic
victorios. Să-i explice că spaţiul sonor al unei străzi e spaţiu
public şi că nu poate abuza de el bunul plac al oricărui
bişniţar. În toată lumea, poliţia intervine, în asemenea situaţii,
de la sine. Dar aştept degeaba. Statul de drept e ocupat. N-are
14