Andrei-Plesu-Comedii-La-Portile-Orientului

te frăncănesc mistic, totul e în regulă. Dar reuşeşti? Şi chiar
dacă reuşeşti, nu vei fi scutit de alte surprize, al căror farmec
e, în chip exasperant, inanalizabil. La cutare mănăstire, după
ce plătim taxa de intrare, o maică indispusă şi mustăcioasă ne
cere şi o taxă pentru dreptul de a fotografia. „Nu vom putea
fotografia nimic; ni s-a terminat filmul” – spun prietenii mei.
„Aş!” – răspunde maica. „Cine vă crede? Lăsaţi aparatul la
mine!” Amicii amuţesc. Unii cunoscuţi răutăcioşi îi preveniseră
că în România se mai fură, din când în când. Dar iată că
românii văd lucrurile invers: «sunt cei ameninţaţi, ei sunt
victimele potenţiale ale turiştilor delapidatori.» „Bine, maică –
zic eu stingherit – creştineşte te porţi dumneata? Frumos e să
n-ai încredere în aproapele tău de departe?” Maica n-are
înclinaţiuni teologice. E ceva între plutonier autoritar şi
vânzătoare plictisită. Amicii devin şi ei pragmatici. „Dacă vrea
să ne reţină aparatul de fotografiat, atunci să ne dea o recipisă,
o chitanţă, ceva care să ne garanteze că-l vom recupera! S-ar
putea ca, din greşeală, să-1 înapoieze altuia” „Asta e culmea! –
protestează maica, ultragiată. Aşa ceva n-am mai auzit!”
Situaţiunea e dilematică spre penibil. Iau aparatul şi-1 duc în
maşină. Ambele tabere sunt contrariate. Apare însă maicaghidă,
tânără şi frumoasă, care îşi cere scuze pentru „colega„ ei
de la bilete. Are probleme cu nervii. Ar trebui înlocuită. Apoi,
într-o bună germană, ea le explică musafirilor mei programul
iconografic al peretelui de vest al bisericii: fluviul iadului şi, deo
parte şi de alta a lui, mântuiţii fi damnaţii. Cine sunt
damnaţii? Turcii. E normal. Erau duşmanul cotidian al
creştinilor. Şi mai cine? Jidanii. Care l-au omorât pe Cristos. Şi
mai cine? Negrii. De ce? În armata turcă erau şi mercenari
negri. Şi mai cine? Armenii. Armenii? Da, armenii. Erau eretici,
de credinţă coptă. Pas de tradu toate astea într-o engleză
politically correct. Tocmai îi asigurasem pe prietenii mei că
xenofobia n-are priză reală în popor. Am alergat deci spre alte
22