Andrei-Plesu-Comedii-La-Portile-Orientului

interesant”, descalifică drept răuvoitoare invocarea Gulagului
în contextul unei analize „obiective” a stalinismului, refuză să
admită că ţările est-europene au trăit sub sisteme politice
totalitare. La urma urmelor, comunismul nici n-a fost aşa rău
(dovadă că în fostele ţări comuniste comuniştii sunt realeşi de
„popor” drept cârmuitori legitimi şi credibili). Stalin, la rândul
lui, a fost un personaj extrem de „complex”: e ruşinos,
intelectualmente, să-l compari cu Hitler. Nici Ceauşescu nu
trebuie demonizat abuziv: în unele privinţe, Ronald Reagan s-a
dovedit mai dăunător. Imbecilul american superior nu citeşte
decât Derrida şi crede că îi flatează pe muzicanţii polinezieni
dacă îi compară cu Mozart. De altfel, modul în care un
asemenea imbecil înţelege să-şi manifeste „deschiderea”
intelectuală, lipsa nobilă de prejudecăţi e mai curând jignitor
pentru cei cu deprinderi „convenţionale”: manierele
curtenitoare sunt suspectate de „condescendenţă”, declaraţia
de amor e un act terorist, de macho discriminator.
Aparţinătorii „pieilor roşii” trebuie numiţi native Americans
dacă nu vrei să treci drept rasist, negrii trebuie numiţi African-
Americans (ceea ce creează senzaţia că a pomeni de culoarea
pielii e a pomeni un detaliu infamant). Dacă vrei să invoci un
gras, îl vei defini ca horizontally challenged (greu de tradus:
„solicitat pe orizontală”, „pus la încercare pe orizontală”?).
Cineva prea înalt e – după acelaşi tipic – vertically challenged.
Teama (psihanalizabilă) de a nu leza susceptibilităţile
minorităţilor a creat – pe lângă asemenea forme de păsărească
– noi şi paradoxale minorităţi, net dezavantajate: minoritatea
fumătorilor, „minoritatea” hete-rosexualilor, minoritatea albilor
ş.a.m.d.
Din fericire, America depinde în mai mică măsură de
imbecilii ei decât depindem noi, deocamdată, de imbecilii
noştri. E însă un fapt că există o internaţională a imbecilităţii,
în care riscăm să intrăm mai repede decât în Europa.
40