Andrei-Plesu-Comedii-La-Portile-Orientului

Învăţământ politic
Îmi pare rău că n-am văzut decât ultima parte a emisiunii
de luni seara, moderată de Vartan Arachelian pe programul doi
al Televiziunii naţionale. Am aflat însă şi aşa destule lucruri
nemaipomenite, rostite cu glas mare de oameni nemaipomeniţi.
Nemaipomenit este, în primul rând, moderatorul însuşi.
Traiectoria lui ideologică – deşi frecventă în înţeleapta ţară
românească – nu încetează să mă umple de o inconfortabilă
admiraţiune: rareori am văzut un om atât de simplu, capabil
de întruchipări atât de diverse. Cândva a fost un gazetar
euforic la Tânărul leninist. Se spune că în preziua revoluţiei
avea pregătit un reportaj demascator despre huliganii de la
Timişoara, reportaj de care nu ne-a scutit decât viteza de
desfăşurare a evenimentelor. Între timp, omul se specializase în
intervenţii vigilente prin paginile gazetelor centrale. Mi-aduc
aminte că la apariţia lui Heidegger în limba română, domnul
Arachelian s-a întristat. Gabriel Liiceanu declarase într-un
interviu că o limbă care poate aduce în spaţiul ei delicateţurile
heideggeriene trece un greu examen de excelenţă. Cum aşa? –
a tresărit domnul Arachelian (într-un articol din Scânteia),
sufocat de patriotism: are nevoie limba strămoşească (dacoarmeană?)
de asemenea confirmări? Examenul nu îl are de
trecut limba română, ci Heidegger! O dovadă irefutabilă că e
greu de ales între „minoritarul” antinaţional şi cel
hipernaţional, mai catolic decât papa, mai majoritar ca
majoritarii, mai român decât el însuşi. După revoluţie, domnul
Arachelian a devenit brusc o stea a Opoziţiei, un erou al
tuturor baricadelor, o victimă. A reuşit să ne prostească pe toţi
cu privirea lui grea, de om necăjit şi viteaz. S-a găsit chiar un
nărăvaş cabaretist mioritic, scuturat şi el, dintr-odată, de
46