PHILOSOPHIA MILITANS - Biblioteca Judeţeană Argeş

individuală. Apoi, faptele vizate nu pot fi, la rândul lor, total neutre faţă de
concepte şi scheme teoretice generale. În diferitele lor faze – normale sau
extraordinare, nomotetice sau ideografice – ştiinţele caută, formulează şi utilizează
regularităţi sau legităţi, vizând tendinţe generale, relaţii invariabile sau, mai ales,
cu o mare frecvenţă de realizare. Termenul de lege se va utiliza totuşi, în diverse
discipline ştiinţifice, cu precauţie, întrucât conţine şi aspecte echivoce. Pentru
ştiinţele sociale el pare a fi suprasemnificant, având infiltrări aşa-zis metafizice. De
exemplu, legile lui Marx cu privire la istorie sunt – cum s-a spus – mai mult
elemente ale unei filosofii a istoriei ; iar pentru ştiinţele naturii, acelaşi termen
cuprinde adesea reziduuri de natură mecanicist-rigidă, precum ideea despre o
necesitate implacabilă a naturii. Cercetări interdisciplinare din ştiinţele empirice, ca
şi acelea metateoretice din epistemologie au forjat convingerea că nici o lege a
ştiinţelor factuale n-ar putea fi vreodată dovedită ca fiind, în mod definitiv, complet
adevărată. Apariţia inevitabilă a anomaliilor, ce transcend paradigmele din
respectivele ştiinţe este o confirmare mereu reluată a convingerii de mai sus. În
măsura în care legile sunt incluse în sisteme teoretice, ele sunt mai rezistente,
totuşi, la infirmări, rămânând o bază suficient de sigură pentru previziuni.
Cercetarea capacităţilor şi limitelor manifestate prin previziunile ştiinţelor
empirice ( inclusiv cele socio-umane) este un câmp interdisciplinar prin excelenţă,
ce angajează şi opţiuni valorice, filosofico-morale. În acest sens ne puterm întreba
justificat dacă legile şi previzibilitatea ce ele o permit, nu limitează drastic
opţiunile şi libertatea indivizilor umani. Se poate contraargumenta totuşi, că
previziunea – ca bază a descoperirii de fapte şi fenomene noi – este şi o expresie a
libertăţii cercetătorilor. După acelaşi D. Fisichella, libertatea este indisociabilă de o
anumită responsabilitate şi astfel, „conştientizarea consecinţelor inerente propriilor
comportamente şi elaborarea chibzuită a proiectelor în baza congruenţei
mijloacelor şi scopurilor vor implica a ţine cont de necesitatea evitării
repercusiunilor nedorite şi a „pericolelor opuse” ; astfel previzibilitatea şi
regularitatea nu neagă, nicidecum, oportunitatea opţiunii individuale şi
colective”(6, p.45). O dată cu avansarea istoriei, cu amplificarea fluxurilor
informaţionale, a mobilităţii sociale orizontale şi verticale este nevoie de o
previziune mai cuprinzătoare privind complexitatea societăţilor. Prin integrarea în
contexte policondiţionale alternative, adesea la fel de posibile, previziunea va lua
forma unor scenarii. În cadrul elaborării de scenarii alternative şi al optării pentru
unul sau altul dintre ele, spaţiul rezerat libertăţii în plan teoretic şi practic, nu va fi
restrâns. În confruntarea dintre multitudinea scenariilor elaborate „apar gradele de
plauzibilitate ştiinţifică ale respectivelor scenarii şi capacitatea lor de a lansa noi
ipoteze (creative) credibile, de o importanţă comparativ mai durabilă şi mai
extinsă” (7, p.46). Amplificarea abordărilor interdisciplinare, cu angajări
filosofico-valorice în ştiinţele antropo-sociale deschide în plan metateoretic o
perspectivă a semnificaţiilor ontologice mai adânci, ale interdisciplinarităţii.
Întrucât cultura reprezintă modul autentic uman de existenţă şi creaţie,
cercetarea socio-culturală a comportamentelor omului se impune a fi realizată
14