PHILOSOPHIA MILITANS - Biblioteca Judeţeană Argeş

comunicaţională” a interlocutorilor, ci din însăşi natura limbajului şi a cunoaşterii.
Este suficient să înlocuim conceptul lui Kuhn de “paradigmă disciplinară” cu cel
de “paradigmă culturală” pentru a ne da seama că limitele comunicării între
oamenii de ştiinţă sunt valabile pentru comunicarea dintre orice grupuri umane –
din moment ce orice grup poate fi considerat o comunitate culturală sau subculturală
(clase sociale, partide politice,comunităţi etnice). Este suficient să existe
două paradigme rivale (altfel spus, concurente pentru acelaşi domeniu al realului),
pentru ca în comunicare să apară obstacole.
Vom defini paradigma culturală ca o constelaţie de valori, credinţe şi metode
(inclusiv ”tehnici”de problematizare)împărtăşite la un moment dat de membrii
unei comunităţi.
În momentul imediat următor, vom constata că rămân valabile toate observaţiile lui
Kuhn cu referire la “grupurile disciplinare” :
a. partizanii unei paradigme rivale vorbesc despre lucruri diferite, chiar când
privesc “din acelaşi punct” şi “în aceeaşi direcţie”;
b. competiţia dintre paradigmele rivale nu se rezolvă prin argumente sau prin
apelul la “fapte” ;
c. adepţii paradigmelor rivale sunt în dezacord cu privire la “problemele cu
adevărat importante” ;
d. comunicarea dintre ei este întotdeauna parţială ;
e. adepţii paradigmelor rivale se află în lumi diferite (ei văd lucruri diferite, aflate
în corelaţii diferite);
f. comunicarea deplină este posibilă doar în cadrul aceleiaşi paradigme;
g. trecerea de la o paradigmă la alta poate avea loc din diverse motive care nu au
legătură cu demonstraaţia logică sau cu “dovezile” empirice.Acest nivel ridicat
al “scepticismului comunicaţional“, poate fi depăşit cu ajutorul conceptului de
“referenţial”, elaborat de filosoful elveţian Ferdinand Gonseth, şi care conţine
indicii preţioase despre direcţiile în care ar putea fi surmontate obstacolele în
comunicarea autentică. Continuând analiza paradigmelor, se poate să fie
identificate şanse de schimbare a paradigmelor culturale în istoria unei
comunităţi, prin “revoluţie paradigmatică”, revoluţie în care specialiştii în
comunicare joacă un rol esenţial. În opinia lui Vasile Tonoiu “e vorba de
sporirea competenţei umane, de comunicare şi dialog, de înţelegere reciprocă
între indivizi, grupuri umane, societăţi şi culturi, fără a suprima alteritatea prin
asimilare reductivă, adică simplificatoare” 15
h.
15 Vasile Tonoiu, În căutarea unei paradigme a complexităţii,Editura IRI, Bucureşti, 1997,
p.47
33