Analiza Chimica si Instrumentala Aplicata - AcademicDirect

Analiză Chimică şi Instrumentală Aplicată
8. Se usucă precipitatul (în etuvă);
9. Se cântăreşte precipitatul uscat rezultat şi se cântăreşte o hârtie de filtru identică cu cea folosită
la filtrare; se obţine astfel masa de precipitat (CuI); fie aceasta mCuI.
Interpretarea rezultatelor
1. Fie V1 volumul de titrant Na2S2O3 de concentraţie molară CM1. Cantitatea de iod (în moli) titrată
este nI2 = V1·CM1/2;
2. Cantitatea de cupru (în moli) care a reacţionat conform reacţiei (2) pentru a forma iodul
elementar este nCu2+ = V1·CM;
3. Cantitatea de cupru din iodura de cupru se obţine din nCu = mCuI/MCuI, MCuI – masa molară;
4. Se dă masa molară a tiosulfatului de sodiu (Na2S2O3·5H2O), MNa2S2O3·5H2O = 398 g/mol.
Probleme
1. Se tratează 100 ml soluţie de CuCl2 cu hidrogen sulfurat şi se obţin, după filtrare şi uscare 5.5 g
CuS. Care a fost concentraţia soluţiei în g CuCl2/l? (R: 78.4 g CuCl2/l).
2. Se dă o soluţie 20% H2SO4 cu d = 1.2 g/cm 3 . Câţi ml din această soluţie sunt necesari pentru a
prepara 100 ml soluţie 0.1 N? (R = 2.04 ml).
Complexare
Complexometria (sau chelatometria) se bazează pe formarea unor complecşi ai metalelor cu
acizi policarboxilici sau poliamine şi este o metodă perfecţionată după 1940. În timpul adăugării
titrantului în soluţia de probă se formează un complex stoechiometric solubil şi nedisociat.
Tehnicile prin care se realizează această operaţie sunt tipice pentru procedeele de titrare
volumetrică. Metoda generală are 3 puncte principale: alegerea unui agent de chelatizare adecvat,
alegerea condiţiilor experimentale care conferă o titrare optimă (controlul pH-ului şi prezenţa
liganzilor competitivi) şi alegerea unei metode adecvate pentru detectarea punctului de echivalenţă.
Titrările de complexare îmbină avantajele şi dezavantajele pe care le au metodele de titrare în
general şi formarea complecşilor: produsul reacţiei (un complex) este nedisociat, complexul nu dă
erori de coprecipitare (ca la titrările de precipitare), selectivitate: agentul de complexare
coordinează numai anumiţi ioni metalici, stoechiometria nu este la fel de bine definită ca la titrările
de precipitare, neutralizare sau redox, dacă agentul de complexare este un solvent organic, trebuie
să se dea atenţie solubilităţii sale. Dintre aceştia cel mai utilizat este acidul etilendiaminotetraacetic
EDTA, notată simbolic H4Y (mai precis sarea disodică a acestui acid, care este solubilă în apă),
notată H2YNa2, cu formula structurală în fig. 1a. În tabelul următor sunt prezentaţi logaritmii
constantelor de solubilitate pentru complecşii cu EDTA ai unor ioni metalici:
Solubilităţi ale complecşilor cu EDTA (exprimate în unităţi pKa)
Grupa 1 Grupa 2 Grupa 3
Mg 8.69 Mn 13.58 Hg 21.8
Ca 10.7 Fe 14.33 Bi 23
Sr 8.63 Met. rare 15.3-19.8 Co 36
Ba 7.76 Co 16.21 Cr 23
Ni 18.56 Fe 25.1
Cu 18.79 Ga 20.27
Zn 16.5 In 24.95
Cd 16.59 Sc 23.1
Al 16.13 Sn 22
Pb 18.3 Ti 17.7
TiO 17.3 Tl 23.2
V 12.7 V 25.9
VO 18.77
28