La Viforata, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

Manastiri dobrogene
Saracacioase ca-nfatisare in comparatie cu manastirile din
nordul Moldovei, asezarile monahale de pe stravechiul pamant
al Dobrogei iradiaza belsug de miracol si har divin. Simplitatea
lor taie drum mai scurt catre rugaciune si cer, iar prezenta unor
urme crestine, vechi de aproape doua milenii, dau semne
tulburatoare despre faptura vie a lui Iisus. La Manastirea Sf.
Andrei exista pestera in care a trait apostolul lui Christos care ia
crestinat pe romani, iar la Manastirea Dervent se afla crucile
sfinte care au rasarit din pamant cand apostolul Domnului a
fost ucis. Integrarea Dobrogei in harta de raspandire a
invataturilor lui Iisus, trasata chiar de Acesta, ii confera locului o
magie aparte. Gandurile si dragostea lui, transmise dinadins
catre locuitorii de pe malul nordic al Dunarii, aseaza deasupra
ctitoriilor monahale de acolo o materializare de har divin, care
isi pastreaza prin vreme emotia si puterea. Faceti-va o datorie
din a merge acolo. Dumnezeu e in toate: prezent si viu
Azi: Manastirea Sfanta Elena de la Mare
Dintre toate noile asezari monahale de dupa "90, Sfanta Elena de la Mare e singura manastire
ridicata prin stradania si sacrificiul unui om simplu, a unui mirean. Actuala stareta, maica Maria, a
trait in lume. Ramasa vaduva, si-a vandut intreaga avere pentru a construi biserica si chiliile
monahale, implinind astfel un legamant mai vechi.
Privita de pe faleza galagioasa a Costinestiului, manastirea este o aparitie ciudata, insingurata si
nu lipsita de mister. Promotoriul ce intra adanc in mare, tipsia nemarginita a campiei si negura
transparent difuza a inserarii ii sporesc parca dimensiunile. Nimeni n-ar fi putut sa-i gaseasca un
nume si un loc mai potrivite: Sfanta Elena de la Mare.
Harnic si neexersat, ochiul lucreaza, schimband unghiuri si dimensiuni. De departe, manastirea
pare o corabie terestra, suspendata etern intre nemarginirea cerului si ape. Apropiindu-te,
descoperi o curte taraneasca plina de pasari si straturi de flori, iar in mijloc - o bisericuta proaspat
varuita. Inceputa abia acum patru ani, manastirea nu are nici ziduri de cetate si nici cimitir. Pentru
ea, istoria se scrie la vedere. Se scrie la timpul prezent.
Chiar daca civilizatia, vilele ultraluxoase, forfota si discotecile Costinestiului se afla la doar 3
kilometri, cu greu gasesti un loc mai aspru si mai pustnicesc ca Manastirea Sfanta Elena de la
Mare. Fara curent electric si cu un drum de acces care atunci cand ploua devine o mlastina
impenetrabila, locul pare de o insingurare dramatica. Iti trebuie multa credinta si bogata lucrare
duhovniceasca sa rezisti macar o iarna aici. Pana si maica Maria, stareta manastirii, s-a tulburat
in sinea ei, atunci cand s-a sfintit crucea viitorului altar, in plin camp, fara a avea unde sa-si plece
capul, fara apa sau fara umbra unui singur pom macar.
In arsita clocotitoare a Dobrogei, maica Maria si tanara sa ucenica, Iosefina, au pus temelie
manastirii, traind doi ani la adapostul unui cort si rugandu-se dupa pravila bunului Dumnezeu la
umbra parelnica a unei cisterne de apa, pe care tractoristii din Schitul Costinesti o schimbau o
data la doua saptamani.
Probabil ca nimic din cele trainice nu trebuie sa se construiasca fara sacrificii. O sfanta
manastire - cu atat mai putin. Probabil ca pe langa "cei trei banuti ai vaduvei", lucrarea lui
Dumnezeu cerea si alte nevointe. "In mod normal - isi aminteste maica Maria - locul vechii
manastiri Sfanta Elena, dimpreuna cu metocul daruit de catre Regina Elena, mama regelui nostru
Mihai, era in alta parte, spre padurile Mangaliei, unde aveam si apa, si lemn de constructie. Cel
de Sus a vrut insa a ne pune la incercare, dandu-ne a infrunta ticalosia oamenilor, care nu numai
ca ne-au alungat de pe pamanturile cuvenite noua, dar ne si batjocoreau, intrebandu-ne cum
poate o baba si un copil sa ridice toate cele cuvenite unei manastiri. Cateodata, ma minunez si
eu. Sa nu ma intrebati cum si cu ce bani am ridicat chiliile si biserica in doar jumatate de an, ca
nu stiu. Ceea ce stiu si simt mereu e ca Dumnezeu vegheaza".