La Viforata, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

Benedict din Nursia. Primele asezaminte monahale intemeiate de el in secolul al
XVI-lea, la Subiaco si Monte Cassino, au marcat inceputurile recuperarii
invataturii Evului Mediu. Au urmat curand zeci si zeci de alte manastiri, pana ce
Europa a fost "acoperita", practic, de o retea densa de comunitati care respectau
indemnul Sf. Benedict, valabil si astazi: "Ora et labora - roaga-te si munceste", si
care au pastrat si au inmultit cunostintele medicale ale secolelor precedente.
Sfantul Benedict fie laudat!, pentru ca i-a invatat pe calugari sa scrie si sa
citeasca, instituind astfel, pe langa cucernicie si smerenie, educatia si cultivarea.
Ba a facut chiar mai mult. "Grija pentru bolnavi trebuie sa stea inainte de toti si
de toate", propovaduia el, punand astfel bazele medicinii Evului Mediu.
In cei suferinzi, calugarii Il intalneau pe Hristos, si de aceea fratii bolnavi
erau scutiti de asceza, primind, pe langa ingrijiri medicale, carne si vin, chiar si in
zilele de post, ca sa se intareasca. De regula aceasta generoasa au profitat - se
spune - unii calugari mai necredinciosi, care si-au exagerat suferintele sau chiar
le-au inventat, doar pentru a se bucura de avantajele oferite.
Pana in secolul al XIII-lea, abatiile din
Europa lasau adesea impresia de ambulator,
pentru ca acolo nu erau ingrijiti numai fratii si
surorile propriului Ordin, ci si taranii din zona
si chiar principii si regii care-i cautau pe
calugari pentru a-si alina necazurile si ranile.
Intrajutorarea crestineasca a adus unui mare
numar de manastiri celebritate si surse sigure
de venit. Cea mai veche carte germana de
medicina, cu peste 750 de retete calugaresti,
datand din vremea lui Carol cel Mare,
propune un fel de regulament al taxelor, in
beneficiul celor saraci. Cine avea mai mult trebuia sa plateasca mai mult, pentru
ca din ce prisosea sa poata fi ajutati nevoiasii.
Oricat de moderna ar fi din multe puncte de vedere medicina lasata
mostenire de vechii calugari, ea cere, de fapt, un singur lucru: discernamant sau
"discretio", cum il numea Sf. Benedict. Caci "distanta" dintre vindecare si moarte
- chiar si in cazul metodelor "blande" - este ingusta ca muchia de cutit. Multe
dintre invataturile ce-au razbatut prin secole pana la noi sunt o marturie a
intelepciunii calugarilor si a puterii vindecatoare a plantelor. Dar vechimea
singura nu este o garantie a calitatii metodelor terapeutice. Cunostintele de
anatomie a omului erau inca destul de limitate, iar unele leacuri, precum
"calmantele", preparate in Evul Mediu din nebunarita, matraguna si seva de mac,
le-or fi luat unor bolnavi durerile cumplite, dar le-au luat, din cand in cand, si...
viata.
Chiar daca unele dintre retetele de odinioara se bazau mai ales pe
superstitiile atat de raspandite pe-atunci, merita, cu siguranta, sa aruncam o
privire peste manuscrisele asa de frumos ilustrate si, in special, in "hortulus" -
gradina cu plante medicinale, nelipsita din nici o manastire medievala din
Occident.
"Spre deosebire de medicina Antichitatii, care prelucra cu predilectie