La Viforata, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

putinelor agoniseli cu riscul vietii. Intr-o zi, in vremea navalei de la Rasarit, soldatii rusi au prins
un neamt, care, rupt de foame, manca bostani pe camp. A fost adus in sat si a fost impuscat de
fata cu toti oamenii. Mai mult chinuit, neamtul n-a murit si, fara sa stea pe ganduri, rusii i-au
ciopartit urechile cu baionetele de la pusti lasandu-l, ca pe un caine, rezemat de o rachita.
Stejarenii au trait atunci un cosmar la care si azi se mai gandesc cu groaza, inchipuindu-si ca in
locul neamtului putea sa fie temerarul preot, ocrotitorul lor din timpul razboiului...
Canalul
Scapat din catarea Kalasnikoavelor rusesti, parohul din Stejaru avea sa traga alte patimi, mai
crunte. Era vremea cand legionarii dregeau politica... Asa s-a facut ca intr-o zi, in sat, se instalase
o tabara de legionari, despre care parintele isi aminteste ca si cum ieri s-ar fi intamplat: "N-am
fost eu acolo, a fost un invatator din sat. Nu puteam sa fiu si preot si legionar!". Cu toate astea, a
fost acuzat de apartenenta la miscarea legionara, ridicat de autoritatile vremii si tarat prin puscarii
si pe la Canal, vreme de vreo sapte ani. "Aveam trei copii acasa, spune parintele. M-au luat din
pat - fara nici o judecata - si m-au dus la Canal. Cand am ajuns eu acolo, lucrarile erau cam pe la
jumatate. Am gasit numai legionari si cuzisti. E greu sa-ti imaginezi cam ce-a fost. Majoritatea
erau oameni cu carte multa. Tot acolo era si parintele Galeriu. Nu puteai face nimic, nu puteai
vorbi o vorba cu ceilalti. Daca te prindeau caraliii iti luau mancarea de la gura si te bagau si la
carcera. Asa ca, daca nu puteai sa muncesti, nici mancare nu primeai. Oricum, acolo ne omorau
cu foamea! Unii cautau cate o coaja de paine pe la gunoi si era mare bucurie cand o si gaseau.
Eram cu Canalul la Capul Midia. O bataie de joc, nu alta! Daca mureau zece oameni, nu conta.
Fara preot, fara nimic, erau dusi la Navodari, intr-o groapa comuna. Pe cei mai
ii baga la munca sub linia ferata si veneau pe urma de rasturnau vagoane peste
ei. A fost teroare... Cei ramasi in viata o duceam tare greu de mancare. Imi amintesc de unul,
Sizi. Era farmacist. Prindea serpi, ii jupuia si-i manca. Intr-o noapte, Sizi a facut planton in locul
unuia dintre noi ca sa... aranjeze cateaua comandantului. Era voinica si grasa. Pana la urma, a
prins-o, a jupuit-o si a ascuns-o sub pat. Dimineata, n-a mai gasit-o: i-o luasera altii, mai flamanzi
decat el!
Toti anii acestia m-au intarit Sfintii Parinti si am razbit. Ma gandesc dpar ca n-am suferit cat
trebuie, altii au suferit mai mult decat noi", spune parintele, smerit - fara resentimente pentru calai
- cu toate ca a plecat sa construiasca socialismul cu 75 de kilograme si a venit de-acolo doar cu
46!!!
"Razbunarea"
O data intors acasa, dupa chinurile petrecute, parintele a facut juramant cu Dumnezeu ca toate
zilele sale sa se roage pentru iertarea tortionarilor sai. Bineplacut astfel Celui de Sus, vestea
despre rugaciunile sale s-a raspandit si la Cluj si la Constanta, ca si la Pascani sau la Iasi.
Oamenii vin inca la Stejaru, cu toate ca parintele sta sa-mplineasca respectabila varsta de 90 de
ani. Dintre acestia, aproape 60 i-a petrecut in fata Sfantului Altar, inaltand rugaciuni fierbinti catre
Cer, pentru buni si pentru rai, deopotriva. Pentru truda sa intru Slava lui Dumnezeu a primit din
partea Episcopiei Romanului, in anul 1970, Crucea de Stavrofor, rar intalnita la preotii de tara din
zona Romanului. Intrebat de ce-l cauta credinciosii din toate zarile tarii, "preotul batran" raspunde
cu smerenie ca nu stie cine-i trimite la Stejaru.
Mostenirea
Pastrator de credinta, preotul Moraru lasa in urma sa, la Sfantul Altar al bisericii pe care a
pastorit-o multe zeci de ani, un slujtor de mare isprava, in persoana nepotului sau dupa fiica,
parintele Sevastian Moraru. Pentru cei care-l cunosc: "preotul tanar". Om cu alura de luptator
"greu", si la propriu si la figurat!