La Viforata, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

le vor umple cu apa sfintita a izvorului aflat langa manastire, despre care se spune ca are
miraculoase puteri vindecatoare, dovedite de-a lungul timpului. La capatul vaii, pe un tapsan inalt,
se zareste deja arhaicul schit, iar sunetele rare ale clopotului ce bate in turnul de la intrare plutesc
deasupra arborilor, ca o alinare...
De la legende, la istorie...
Oamenii locului povestesc ca numele catunului, ca si al vaii inguste
pe care s-a asezat manastirea, vine de la o comunitate de robi, aflati
pe aceasta mosie domneasca inca din primele secole crestine.
Robaia era o asezare mult mai populata decat astazi, dar in primele
doua veacuri ale acestui mileniu s-a petrecut, aici, o tragedie de
proportii impresionante. Chiar intr-o noapte a Invierii, pe aceasta vale
ingusta au navalit hoardele hunilor, surprinzand o parte din oamenii
satului in biserica, la slujba. Barbatii n-au putut opune decat o slaba
rezistenta, dupa care au fost macelariti pana la ultimul, taindu-li-se si
capetele. In acelasi timp, sfantul lacas, unde reusisera sa se
baricadeze ceilalti crestini, a fost incendiat de barbari. Toate femeile
si toti copiii asezarii au ars de vii, in biserica mistuita de flacari!
Legenda acestei tragedii zguduitoare s-a pastrat pana in ziua de
astazi, iar valea Robaiei a ramas pustie vreme de cateva secole.
Chiar si acum, unii localnici sustin ca, in noaptea de Inviere, in
fiecare an, se mai aud vaietele si gemetele copiilor sacrificati...
Inceputurile asezarii calugaresti de la Robaia se situeaza in timp, dupa aceasta tragedie locala.
Pisania bisericii vorbeste de anul 1359, dar prima biserica din lemn ce s-a construit aici avea
ctitor necunoscut si s-a distrus dupa cateva secole. Din punct de vedere strict documentar, primul
proprietar al locurilor pe care se afla cel dintai schit a fost Parvu Logofatul, ctitor al Manastirii
Bucovat din apropierea Craiovei. Dupa diferite transferuri prin mosteniri, schitul Robaia cu toate
proprietatile lui - sunt vandute lui Musat Musetescu Clucerul. La randul sau, acesta ofera
paraginitul schit, "de zestre", fiicei sale Livera, casatorita cu Sava Sufarul din Furduiesti.
O istorie locala, confirmata de pisania manastirii de astazi, spune ca acest Sava Sufarul, urmarit
fiind de turci, s-a refugiat aici si - cand era la un pas de a cadea in mainile navalitorilor - a cerut
ajutor, printr-o puternica rugaciune, cu lacrimi in ochi, Sfantului Mare Mucenic si Martir Gheorghe,
fagaduind ca, daca va scapa cu viata, va ridica, exact in acel loc, un altar innoit si o sfanta
biserica. Sfantul Gheorghe, primindu-i rugaciunea, l-a scapat, in chip cu totul minunat, Sufarul
devenind invingatorul urmaritorilor sai. Atunci ar fi tasnit si izvorul tamaduitor, de sub stanca din
apropierea viitoarei manastiri! La anul 1644, in locul vechii bisericute de lemn, Sava Sufarul isi
indeplineste fagaduinta, zidind o biserica din piatra, pe care o sfinteste la 23 aprilie, in ziua cand
era sarbatorit mucenicul ce ii salvase viata. Ctitorul daruieste Manastirii Robaia intreaga mosie
imprejmuitoare, cu "rumanii" asezati pe ea, cu padurile si cu muntele din preajma, plus o vie, in
apropierea targului Pitesti. Aceasta danie este intarita chiar de domnitorul Matei Basarab, prin
hrisovul de la 10 august 1648. De atunci incoace, un lung sir de pelerini crestini au trecut prin
aceste locuri binecuvantate, tamaduindu-se cu izvorul miraculos si laudand numele lui Dumnezeu
in sfanta biserica.
O pasnica minune cotidiana
La Manastirea Robaia, astazi, isi petrec viata de obste, intr-o
restransa comunitate monahala, douazeci si cinci de surori si
calugarite, calauzite de maica Petronia, stareta asezarii
manastiresti. Pe langa modesta indemnizatie lunara pe care o
primesc, conform regulilor administrative ale Patriarhiei, miresele
lui Hristos din acest sfant lacas ostenesc sa coasa vesminte