La Viforata, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

aici, la o azvarlitura de bat, in cel mult un sfert de ceas ajungi in satul Stejaru, o asezare strajuita
de jur-imprejur de dealuri domoale, al carei nume s-a transformat in renume datorita "preotului
batran", asa cum este cunoscut de credinciosii de pretutindeni parintele Evmenie Moraru. Omul a
carui biografie a adunat aproape toate evenimentele veacului, cu toate ca nu mai slujeste de
ceva ani buni, se-nconjoara inca in linistea odaii batranetilor sale de oameni veniti dinspre toate
zarile patriei, pentru rugaciune si sfaturi ziditoare de suflet...
Biserica din suflet
Cand am ajuns prima oara la Stejaru, parintele Evmenie Moraru era ocupat cu o femeie venita la
el acasa, pentru rugaciune. M-a primit cu un zambet senin si cu bucuria cu care-i primeste pe toti
cei care vin la el. Dupa o scurta asteptare, "preotul batran" m-a invitat intr-o odaie a casei sale
"pentru a sta de vorba in tihna". M-a uimit smerenia sa si cand eram pe cale sa gasesc o
explicatie la multimea credinciosilor care ajung la Stejaru, batranul cu chip si cu suflet angelic ma...
linistit, spunandu-mi ca n-a facut nimic deosebit, in afara faptului ca a trait toata viata prin
Biserica Ortodoxa, incercand din rasputeri sa faca intotdeauna numai bine. Restul, zicea el, e
lauda...
Fiu de preot, nascut in 1910 la Pancesti-Sascut - in judetul Bacau - Evmenie Moraru a calcat pe
urmele tatalui sau, absolvind Seminarul Teologic din Constanta, la varsta de 22 de ani. De aici
insa si pana la Sfantul Altar, mai era loc de o mireasa. Toate ostenelile parintilor de a-l arunca in
bratele unei fete bogate din Pancesti-Sascut au fost zadarnice. Altceva dorea el si nu multa
vreme dupa aceea ursita avea sa i se arate in compartimentul trenului cu care calatorea de la
Bacau spre Roman, pentru a se interesa de o parohie.
Pregatit intrutotul pentru a fi hirotonit, tanarul preot s-a infatisat Episcopului de atunci, Lucian, al
Romanului. "S-a uitat la notele mele din Seminar - isi aminteste parintele - si mi-a spus ca ma da
aproape, daca-mi place, intr-o parohie extrabugetara."
Vorbitor de latina, franceza si germana, preotul-carturar se instaleaza in anul 1933 in parohia
Bisericii Ortodoxe din Stejaru, pe care a slujit-o o viata de om, cu chip ca "nu este a pleca de
unde te-a trimis Dumnezeu". Mai intai si-a zidit o casa, apoi au venit - cu voia lui Dumnezeu -
copiii si, rand pe rand, bucuriile si necazurile unei biografii scrise cu fapte alese si pline de
smerenie, deopotriva, intru zidirea Bisericii din suflet si Slava Bunului Dumnezeu.
Prima incercare...
"Cand am venit aici, tare mi-au placut padurile istea", isi aminteste batranul paroh. Bantuit de
holera in vremea lui Duca-Voda, satul - pe numele sau de la ‘33 "Averestii de Jos" - era inca
subrezit de migrarile de tot felul. Vremurile erau grele si potrivnice, lumea era in nevoi. Veniti,
inca din secolul XVIII, dinspre Ardeal, d’alde Ancutanii, familiile Socu, Borcila, Rotila, aveau inca
multe de invatat. Oamenii gospodareau, care dupa cum se pricepea mai bine. Prea multe navusese
cine sa-i invete. Munca la boier si sarbatorile cele mari din an erau evenimentele cu
care-si petreceau veacul. Nasterea pruncilor si trecerea in cele vesnice a celor batrani mai
adunau lumea laolalta. Atat, insa...
Amintirile dintru inceput ale preotului Moraru nu sunt dintre cele mai placute: "Satu’ ista era al
nimanui. In jurul cimitirului era plin de spini. Nu tu gard, nu tu clopotnita. Nimic nu era... Le-am
facut pe toate! Cand am ridicat clopotnita, am adus clopotul de la Bucuresti. Oamenii au ascultat
ce le-am spus si am inceput sa dam inainte. Am incercat sa-i invat de toate cele, adunandu-i in
jurul bisericii." Intre doua liturghii, parintele Moraru i-a invatat pe tarani sa-si infiinteze o rasadnita,
sa-si intinda o perdea de vie, iar pentru livezi le-a adus altoi frumosi si rodnici dintr-o comuna
megiesa, numai ca sa fie in rand cu lumea. Munca deloc zadarnica, de pe urma careia, daca