La Viforata, pe urmele Parintelui Arsenie Boca

Legendarul calugar a fost si un mare postitor, deoarece intelegea ca postul, adica infranarea,
reprezinta o dovada de iubire pentru Dumnezeu. Le spunea, deseori, credinciosilor: "Daca iubesti
o femeie, ii duci o floare si ii spui vorbe frumoase... Lui Dumnezeu cum ii arati, ,
ca il iubesti?! Pazindu-i poruncile! Care sunt cele mai importante sfaturi dumnezeiesti? Fereste-te
de pacat, infraneaza-ti poftele trupului si iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, caci iubind ai si
iertat, asa iertandu-ti-se si tie".
In fiecare saptamana - lunea, miercurea si vinerea - parintele citea Moliftele Sfantului Vasile cel
Mare, pentru cei aflati in suferinta si pentru cei cu necazuri mari. Ilarion Argatu stia pe dinafara
aceste blesteme adresate satanei si ii cutremura pe toti cei in prezenta carora le rostea cu glas
tunator. In acest fel, dar si prin rugaciuni, ca si prin nemasurata sa milostenie, cu care indupleca
Duhul Sfant, monahul a facut miraculoase vindecari, ceea ce i-a atras un renume impresionant
de tamaduitor, in "enoria" sa - cum numea el marea masa a credinciosilor ce il frecventau regulat.
Datorita afluentei de vizitatori, Consiliul Duhovnicesc al Sfintei manastiri a fost nevoit sa
hotarasca mutarea parintelui in chilia din spatele actualului muzeu, pentru a-si putea continua
nestingherit pastorirea, fara a tulbura linistea monahala a lacasului.
Chilia cu pelerini
"Nu vedeti naruirea si uitati ca se apropie ceasul!"
Ca si Ilie Cleopa, celalalt mare duhovnic roman de la acest sfarsit de veac, parintele Argatu a
transformat chilia sa, de-a lungul timpului, prin minunile savarsite cu harul Sfantului Duh, intr-un
adevarat loc de pelerinaj. Aici veneau sute de oameni zilnic, din toate colturile tarii, pentru a se
tamadui ori pentru a-si salva sufletele. Pentru fiecare dintre ei, calugarul avea o vorba de alinare,
un sfat, o rugaciune. Fiecaruia ii citea in suflet si ii arata calea. Chiar si in ultima vreme, cand
batranetile si boala il faceau tot mai neputincios, monahul nu ostenise sa-si imparta iubirea si
iertarea celor care se inghesuiau, cateva zeci o data, in stramta sa chilie.
Oamenii ii sorbeau cuvintele cu nesat. Uneori, l-au si inregistrat pe casete audio, pastrand
nepretuite comori duhovnicesti de intelepciune. In desele predici pe care le rostea enoriasilor,
adunati in jurul sau ca o turma in jurul pastorului, parintele ii lumina cu vorbe adanci: "Astazi, multi
oameni au indraznit sa-si introduca randuielile lor in randuielile Sfantului Duh si asa, din ce in ce
mai multi, au inceput sa creada de capul lor, fara o noima. Din aceasta cauza, randuielile ceresti
s-au facut pamantesti, cele duhovnicesti - trupesti, cele sfinte - pacatoase, cele intelepte -
neghioabe, iar voi nu vedeti naruirea si uitati ca se apropie ceasul!".
Inca din zilele vietii sale, parintele Ilarion Argatu a impartit tot ce avea, dar a agonisit in cer,
ctitorind doua schituri si o biserica. Isi mai visa o manastire de maici, la Ierusalim, dar nu a mai
avut ragazul. Mostenirea sa inseamna, atat pentru credinciosii laici, cat si pentru fratii de nevointa
calugareasca, iubirea desavarsita a lui Dumnezeu si daruirea totala pentru semeni.
In chilia sa, ramasa pustie pana la parastasul de 40 de zile, miroase a smirna si a tamaie, desi
nimeni nu a cadelnitat acolo, semn al cuvioasei smerenii si al sacrificiului savarsit de cel trecut in
lumea dreptilor. In tacerea cucernica a locului, parintele Ieronim isi mai face cruce inca o data,
adaugand: "Noi, calugarii, avem o vorba, mostenita de la Sfintii Parinti ai bisericii. . Asa a fost si parintele Argatu, la trecerea sa vremelnica prin
aceasta lume! Ne-au ramas amintirea sa pretioasa si invataturile sale. Pentru cei mai tineri dintre
noi este un exemplu duhovnicesc fara pret".
Zilele sunt mai tacute si serile mai lungi la manastirea Cernica, de cand s-au imputinat pelerinii,
dupa mutarea monahului Ilarion Argatu pe lumea cealalta, dar fratii continua sa il pomeneasca si
asteapta de la el indoitul har, promis si de Proorocul Ilie ucenicului sau biblic. Parintele Teofan