Creaţie şi eshatologie - Revista Teologica

STUDII ŞI ARTICOLE
sau mediu al mântuirii, respectiv Sfintele Taine care au fiecare obiective precise:
Botezul intrarea în Biserică, Spovedania – curăţirea permanentă a sufletului (cf. 1
Cor. 11,28) în vederea primirii Împărtăşaniei, care consolidează comuniunea noastră
cu Sfânta Treime; Mirungerea – „pecetea” care deschide capacităţile noastre,
începând cu mintea, spre primirea „darurilor Duhului Sfânt”, spre ajutor în
înţelegerea şi practicarea corectă a credinţei creştine; Preoţia – sfinţirea celor ce sunt
responsabilizaţi să-i slujească lui Dumnezeu ca «iconomi ai tainelor» Sale
(οι)κονόμοςρ μςζηήπιων θεος½); Maslul – prelungeşte lucrarea tămăduitoare a lui Iisus
Hristos; Nunta – sfinţeşte legătura dintre soţi ca aceştia să conlucreze după voia lui
Dumnezeu, familia creştină (soţi şi copii) fiind o mică Biserică 81 . Harul este unul,
lucrarea lui Dumnezeu, iar dacă se vorbeşte despre el la pplural nu este incorect,
harurile fiind forme specifice ale aceleiaşi unice energii (putere a lui Dumnezeu care
izvorăşte din dragostea Sa), împărtăşite prin intermediul Sfintelor Taine 82 . Astfel a
judecat Dumnezeu lumea, încât a venit să o mântuiască cu preţul jertfei Sale. De
aceea judecata lui Dumnezeu se împleteşte atât de strâns cu mântuirea, în sensul
specificat de texte ca Iez. 18,23; 18,32; 33,11; 1 Tim. 2,4 (v. infra). Judecata lui
Dumnezeu este mântuitoare 83 . Harul este universal, dar ni se împărtăşeşte specific,
întrucât este imposibil de receptat în afara aşezămintelor lui însuşi Hristos, care ni l-
a adus 84 ; iar cine ascultă de El, Îl ascuttă în toate 85 .
Omul se întâlneşte, aşadar, cu judecata lui Dumnezeu şi în viaţa sa pământeană
şi după moarte. În prima perioadă acţiunea lui Dumnezeu este discretă, pentru ca la
judecata particulară de după moarte şi la cea finală (de Apoi) ea să fie vădită.
Oricând ar acţiona judecata lui Dumnezeu ştim că ea este dreaptă 86 , pentru că
provine de la Cel Bun, care doreşte mântuirea omului 87 , scop pentru realizarea căruia
Dumnezeu n-a socotit că se înjoseşte suferind (contrar aserţiunilor lui Anselm de
Canterbury 88 ), manifestându-şi desăvârşit kenoza prin aceea că Unul din Treime,
Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, şi-a asumat a suferit Crucea pentru a birui moartea
cu Învierea Sa (Filipeni 2, 5-11) şi a coborât în iad pentru cei capabili să-L
18
81 Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., pp. 7 sq. Ibid., vol. II, pp. 129 sq.
82 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., vol. II, pp. 201: „La începutul tuturor darurilor stă un
har primit printr-o Taină”.
83 Cf. Pr. Magistrand Constantin Galeriu, Iubirea dumnezeiască şi judecata din urmă, în
“Ortodoxia” an. XI, 1959, nr. 2, p. 195 : „Judecata consfinţind valoarea absolută a iubirii, e totodată o
sentinţi împotriva păcatului. Păcatul e lipsa iubirii ; depărtarea de aproapele, de Dumnezeu şi sfâşiere în
propria conştiinţă. Iadul este suferinţa celor ce nu pot iubi”.
84 Ioan 15,5.
85 Cf. Matei 28,19-20.
86 Cf. Isaia 5,16.
87 Iez. 18,23; Iez. 18,32; Iez. 33,11; 1 Tim. 2,4.
88 Anselm de Canterbury, De ce s-a făcut Dumnezeu om, trad. Emanuel Grosu, Editura Polirom,
Iaşi, 1997, cartea I:11, p. 105.