Creaţie şi eshatologie - Revista Teologica

STUDII ŞI ARTICOLE
început (...). ... ca Cel mai bătrân e primul în timp, iar ca Cel tânăr e dinainte de
numărul timpului” (tou= newte/rou de\ to\ kat' a)riqmo\n a)rxaio/teron
eÃxontoj) 7 . El a creat existenţele „Nu pe jumătate fiecare, ci a făcut tot cerul şi tot
pământul; în acelaşi timp şi substanţa şi forma lor. Că Dumnezeu nu este
descoperitor de forme; este Creator; a creat însăşi natura existenţelor [s.n.]” (Ou)xi\
ga\r sxhma/twn e)sti/n eu(re/thj, a)ll' au)th=j th=j fu/sewj tw½n o¹¿ntwn
dhmiourgo/j 8 ). Dumnezeu nu conlucrează în acţiunea Sa creatoare nici cu o
materie sau energie materială, nici cu vreo altă putere spirituală. 9 Acest mesaj este
clar atât în Biblie cât şi la Sfinţii Părinţi. El „a creat însăşi natura existenţelor” şi
nimic din ceea ce există nu poate oferi ceva în plus energiei Sale necreate care le
aduce pe toate la existenţă conform planului Său. Nu există ceva dintre cele create
care să-şi datoreze sieşi existenţa, spre exemplu întunericul nu reprezintă vreun
principiu al răului ca în gnozele dualiste, în marcionism, valentinianism sau
maniheism. 10 Cei care presupun alte principii decât însăşi puterea lui Dumnezeu
imaginează „iarăşi alte prilejuri de basme şi începuturi ale unor plăsmuiri lipsite de
credinţă, care răstălmăcesc cuvintele [Scripturii] pentru presupuneri personale”
(Pa/lin aÃllai mu/qwn a)formai\, kai\ plasma/twn dussebeste/rwn
a)rxai\ pro\j ta\j i¹di¿aj u(ponoi¿aj paratrepo/ntwn ta\ r(h/mata) 11 . Sf.
Ap. Pavel arată că una dintre valenţele credinţei este de a ne furniza cunoaşterea
câtorva elemente de bază despre originea cosmică, deoarece numai Dumnezeu, care
a creat lumea, ne poate descoperi ceea ce ne este util să cunoaştem în acest sens:
«Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de
s-au făcut din nimic cele ce se văd» (Evrei 11,3) 12 .
A doua semnificaţie a rostirii lui Dumnezeu este Cuvântul ca a doua persoană a
Sfintei Treimi, a Cărui taină Scriptura o descoperă încet, mai puţin în Vechiul
Testament, însă îndeajuns de lămurit în Noul Testament ca să înţelegem că Fiul lui
Dumnezeu participă la lucrarea Tatălui ca intermediar care formează făpturile care
sunt create în conformitate cu felul în care El însuşi îl exprimă pe Tatăl: creaţia Îl
oglindeşte pe Tatăl după modelul Fiului, cum arată Sf. Dionisie Areopagitul,
7 Sf. Dionisie Areopagitul, op. cit., X:2, p. 170 – cf. P.G. 3, col. 945.
8 Sf. Vasile cel Mare, op. cit., II:III, p. 87 – P.G. 29, col. 33 B.
9 Sf. Ioan Gură de Aur, op. cit., III:II, pp. 24-25: „Este, oare, om Creatorul, ca să aibă nevoie de o
materiei preexistentă, pentru a-şi arăta arta Sa? Este Dumnezeu! Lui I se pleacă toate; creează cu
cuvântul şi cu porunca”; cf. ibid. IV:III, p. 36; V:III, p. 49.
10 Ibid., II:IV, pp. 88-89.
11 Sf. Vasile cel Mare, op. cit., II:IV, p. 88 – P.G. 29, col. 36 B.
12 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime şi creaţia lumii din nimic în timp, în „Mitropolia
Olteniei”, an. XXXIX, 1987, nr. 2, pp. 55 sq. şi nr. 3, pp. 28-31. Cf. Serghhie Bejan, Cosmologia
creştină. Crearea lumii de Dumnezeu din nimic, în “Luminătorul” an. LXXVI, 1943, nr. 1-2, p. 20-31;
nr. 1-2, p. 163-168; nr. 5-6, p.275-290 şi nr.7-8, pp. 445-457. Cf. Benedict Ghiuş, Despre creaţia lumii,
în „Mitropolia Olteniei”, an. IX, 1957, nr. 1 -2, p. 59 -65; id., Creaţiunea după Sfânta Scriptură, în
„Mitropolia Olteniei”, an. IX, 1957,nr. 9-10, p. 641 -647; id., Creaţiunea la Sfinţii Părinţi, în
„Mitropolia Olteniei”, an. IX, 1957, nr. 11- 12, p. 789-793.
2