STUDII ŞI ARTICOLE Rezumat. 1. În relaţia lui Dumnezeu cu creaţia în general şi cu oamenii în particular putem spune că începutul şi sfârşitul se supun desăvârşit voii Sale pe când prezenzul nostru se află sub semnul îngăduinţei lui Dumnezeu faţă de alegerea omului. Dumnezeu ne-a creat liberi şi ne dă răgazul care nouă ne este necesar pentru a dovedi alegerea pe care o facem: spre bine sau rău. Şi din acest motiv El este «Alfa şi Omega» (Apoc. 1,8), «Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine»: cu El începe lumea, El fiind Creatorul şi cu El se sfârşeşte, fiind Proniatorul ei iubitor, care o călăuzeşte spre binele comuniunii dumnezeieşti prin harul Sfântului Duh, dincolo de căderea ei actuală, împotriva răului întrat în lume prin păcat. 2. Dumnezeu, Cel necreat, creează lumea, pe care o polarizează de la început într-o arie spirituală şi una materială, reunite în om pentru ca mai apoi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi apoi al omului, să reunească însăşi necreatul şi creatul în persoana Sa 107 . 3. Căderii omului datorate neascultării şi neînfrânării îi răspunde iubirea lui Dumnezeu, încât Fiul lui Dumnezeu se supune urmărilor întrupării Sale smerite în lumea căzută, arătându-se ascultător până la moartea pe cruce (Filip. 2,8) pentru a nu-şi părăsi misiunea de a pregăti un viitor fericit făpturii care îl trădase, acordând încă o şansă, oricui Îl crede şi îl urmează (Marcu 16,16). 4. În privinţa încercărilor pe care le are de suferit Biserica pe drumul spre acest viitor fericit, ea este călăuzită de semnele eshatologice, care îşi dezvăluie înţelesul complet în vremea împlinirii. 5. Iisus Hristos este judecătorul care nu vrea să judece lumea pentru a o osândi (Ioan 12,47), ci să găsească prilejuri de a o ierta şi a o mântui (1 Tim. 2,4; Iez. 18,23; 18,32; 33,11), pentru strădania celor ce L-au urmat. Deşi judecă drept (Ioan 5,30; 8,16), nu El dă osânda oamenilor, ci şi-o aleg cei ce i-au urât cuvintele vieţii veşnice (Ioan 6,68). 6. Împărăţia cerurilor se află în lăuntrul nostru (Luca 17,20-21), ca loc al comuniunii cu Sfânta Treime şi în acelaşi timp va veni ca o lume nouă, un «cer nou şi un pământ nou» (Apoc. 21,1), spre fericirea celor ce s-au mântuit prin Biserică, întemeiere actuală a Împărăţiei cerurilor, care îşi aşteaptă vieţuirea nestingherită după învierea cea de obşte de la sfârşitul veacurilor, al cărei început a avut loc deja prin Învierea biruitoare a morţii, a păcatului şi a suferinţei a lui Iisus Hristos. Domnului (Parusia). Frământări hiliaste şi calcule recente ale eshatonului, în Ortodoxia, an XXXVI, 1984, nr. 1, pp. 96-101 (Müller, bogomili, iehovişti, Karol Russel, Rutherford). Pr. asist. Dr. Nicolae V. Dură, art. cit., p. 77 sq.: Clement al Alexandriei, Origen şi Metodiu de Olimp promovează un alegorism exagerat al Apocalipsei, iar Tychonius este „părintele interpretărilor fanteziste asupra Apocalipsei”, urmat de Fer. Augustin, Ieronim, Beda ş.a. Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Netemeinicia milenarismului, în « «Ortodoxia, an XXXVI, 1981, nr. 1, p. 67 : împărăţia lui Dumnezeu e deja prezentă, la sfârşitul lumii diavolul, acum învins de Iisus Hristos, va fi dezlegat pentru puţină veme. Pr. Prof. Ion Bria, Învăţătura ortodoxă despre viaţa viitoare, în „Ortodoxia”, an XXXVI, 1981, nr. 1, p. 12: eshatonul nu înseamnă ruină ca în diverse scenarii „apocaliptice”, ci înnoire. Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Prezenţa Mântuitorului Hristos în noua creaţie dopă învăţătura Sfinţilor Părinţi, în “Ortodoxia", an. XVIII, 1966, nr. 4, pp. 506-509. 107 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Fiul şi Cuvântul Lui Dumnezeu cel întrupat şi înviat ca om, unificatorul creaţiei în El pentru veci, în „Mitropolia Olteniei”, an. XXXIX, 1987, nr. 4, pp. 7-23. 22
Creaţie şi <strong>eshatologie</strong> Abstract. 1. In God’s relation with His creation and with man, He is «Alfa and Omega» (Rev. 1,8), the One who created and who cares about it better, happy future, in spite of all the evil brought into it by the sin. 2. The uncreated God created the world and split it in two directions, spirit and matter, reunited in man, for that afterwards Jesus Christ to reunite the uncreated and the created into His Person. 3. To the fall of man responds the love of God, who dies humble on the cross (Philip. 2,8) to fulfil His mission: to give a happier future to those who betraied Him, an other chance for anyone who follows Him (Mark 16,16). 4. The eschatological signs are guiding the Church through the temptations, revealing themselves at their times. 5. Jesus Christ is the Judge who doesn’t wants to condamn the world (John 12,47), but to save it (1 Tim. 2,4; Ez. 18,23; 18,32; 33,11). Even if He judges right (John 5,30; 8,16), He gives not the condamning sentence to the people, but they were choosing it who hated the words of the eternal life (John 6,68). 6. The Kingdom of the heavens it’s inside us (Luke 17,20-21), as a place of communion with the Holy Trinity, and it will come as a new world, «a new heaven and a new earth» (Rev. 21,1), for the happiness of those who saved themselves through the Church – present foundation of the Kingdom of the heavens, which waits for his free living after the final resurection, started by the Resurection which defeted death, sin and pain of Jesus Christ. 23