Jurnal - IPA Romania

În 1890 familia s-a mutat pe Calea Victoriei, în două camere modeste din curtea bisericii
Sf. Nicolae-Tabacu (azi la nr.180), situată peste drum de Academia Română, preotul paroh
Ion Lăcureanu fiind consătean, leat şi absolvent de seminar teologic cu Marin Marinescu,
iar băieţii învăţătorului petreceau cu cei doi băieţi ai părintelui, umblând după lilieci în
podul bisericii, trăgând clopotele şi bătând toaca, alergându-se prin grădinile cu pomi ale
megieşilor, petrecând în curtea Academiei şi în cea a Regiei Monopolului ori pe strada
Emigrantului.
Cinstea de a servi în Armia Ţării
Viitorul prefect al Poliţiei Capitalei a făcut studii la Bucureşti, îndrumat de chiar tatăl său,
apoi la Şcoala Militară din Iaşi (intră în clasa a V-a la 20 august 1902 şi termină clasa a
VII-a la 17 iunie 1904). Reiese clar din carnetul lui de rezervist că a trăit de mic printre
militari. Urmează apoi (din 16 iunie 1905), Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie din
Dealul Spirii, situată pe locul unde se află Palatul Parlamentului, aceasta din urmă
absolvită cu rezultate foarte bune, la 1 iulie 1907, cu gradul de sublocotenent, şef al celei
2
de-a cincizecea promoţii.
După absolvire, tânărul sublocotenent a făcut parte din ofiţerii Batalionului 6 Vânători. Pe
umerii săi tineri şi pe cei ai camarazilor se sprijinea viitorul unei întregi armate. Trei ani
mai târziu a fost avansat locotenent (1 iulie 1910), iar în pragul intrării României în
război este căpitan (1 aprilie 1915), în cadrul Regimentului 2 Vânători. Aşadar, un tânăr
militar, am spune, de excepţie.
Gavrilă, în dreapta jos
2 Fl.Şinca, Gabriel Marinescu, ctitor, demon şi prefect al poliţiei, ,,Adevărul’’, 2 iunie 2007. Idem, Gabriel Marinescu, vătaf peste ţara regelui
Carol al II-lea, ,,Adevărul’’, 9 iunie 2007.