Jurnal - IPA Romania

Portret-robot de poliţist
Gabriel Marinescu a fost un bărbat impozant, robust, care degaja energie şi putere. Pe când
era colonel, în 1930, la o înălţime de 1,75 m, avea 96 kg. Dacă n-ar fi fost descris din punct
de vedere al semnalmentelor în carnetul ofiţerului în rezervă, ai fi jurat că avea cel puţin
1,85, dacă nu mai mult. În fotografii şi filme pare mai voinic. Un păr castaniu închis, des,
strălucitor, uşor ondulat, pe care-l pieptăna spre spate, iar mai târziu, când s-a rărit, îl purta
cu cărare, încadra o faţă smeadă, mai târziu buhăită şi urâţită, cu o frunte bombată şi înaltă
şi un nas drept. Doi ochi căprui şi bulbucaţi te priveau poruncitor şi tăios întotdeauna,
chiar şi atunci când râdeau. Sprâncenele bine desenate, arcuite, întrebătoare, perciunii
întotdeauna tăiaţi la nivelul superior al lobului urechii, acolo unde pune tâmplarul
creionul. Din armată şi-a lăsat mustaţă, pe care şi-a purtat-o întotdeauna răsucită. Nu a
avut semne particulare. Avea un scris frumos, înclinat spre dreapta, o caligrafie îngrijită,
mărturie a educaţiei şi a aplecării către carte, căpătată cu deosebire de la tatăl său.
Într-un interviu din 1934, declara: ,,Apreciez foarte mult mişcarea sportivă şi sunt bucuros
de sufragiile din ce în ce mai numeroase care se adună în jurul ei”. Sportul este un “tonic”;
individul trebuia “să fie permanent ocupat şi să vie seara acasă obosit şi fiziceşte şi
intelectualiceşte, pentru a se culca imediat”. Gavrilă ajunsese la 115 kg, dar nu demult, “când
nu colecţionasem decât 85 kg, făceam exerciţii de gimnastică la Tir şi ridicam la haltere 100
kg cu ambele mâini”.
În războiul balcanic
***
În vara anului 1913 locotenentul Marinescu a participat la ,,Campania din Bulgaria”, adică
cel de-al doilea război balcanic, fiind mobilizat cu Regimentul 6 Vânători. A fost comandant
de companie mitraliere, la 23 iunie 1913, înapoindu-se şi fiind demobilizat la 27 august
1913. Pentru aceasta a primit medalia ,,Avântul Ţării”. După declaraţia de război a
României faţă de Austro-Ungaria (14/27 august 1916), începând cu 15 iulie 1916
Marinescu a fost iarăşi mobilizat cu întregul regiment şi a plecat pe frontul primului război
mondial, cu Regimentul 2 Vânători. Participă la război şi este ”demobilizat şi menţinut sub
arme” la 1 iulie 1918, pentru ca în toamna aceluiaşi an, la 28 octombrie să fie iarăşi
3
”mobilizat şi trecut pe picior de război”.
Este o chestiune esenţială în biografia sa: viitorul prefect a luptat şi evident a ucis pentru
ţară! Ieşea aşadar ,,călit sufleteşte” din război. De aici însă şi sechelele, care ies la lumină
târziu.
Avansează maior (1 aprilie 1917), locotenent-colonel (1 octombrie 1921), colonel (1
octombrie 1926). Aşadar ia gradele oarecum la termen. Chiar şi din postura de protejat al
regelui Carol al II-lea şi membru de vază al camarilei, abia după şapte ani de la numirea ca
prefect al Poliţiei Municipiului Bucureşti (adică în 1937), primeşte steaua de general, ceea
ce, să recunoaştem, în zilele de acum, cu ,,ploaia de stele”, e cu totul de neconceput!
Marinescu s-a numărat printre cei 310 ofiţeri care au primit Ordinul Militar “Mihai
Viteazul”, adică ,,cel mai înalt ordin militar de război al statului român”.
3 Fl. Şinca, Din istoria Poliţiei Române, Vol. 3, p. 211.
***