Jurnal - IPA Romania

Mai mult, colonelul Marinescu a infirmat public zvonurile potrivit cărora urma să fie
schimbat: ,,Sunt şi rămân prefect al Poliţiei Capitalei numit prin decret regal şi numai prin
decret regal pot fi înlocuit”. 8
Suveranul a refuzat să semneze proiectul de decret de demitere. De fapt, regele l-ar fi dorit
ministru de Interne chiar pe Gavrilă, pentru că era ,,mai supus şi mai de încredere decât
Mihalache”. 9 Jignit, la 8 ianuarie, ministrul a demisionat şi în semn de solidaritate, la 12
ianuarie premierul Iuliu Maniu a înaintat regelui demisia cabinetului său.
Gabriel Marinescu a intrat în elitistul, pe atunci, corp al generalilor de Ziua Naţională, la 10
mai 1937, după şapte ani de ”prefectorat”, când deja fusese numit subsecretar de stat la
Interne şi la o vârstă rezonabilă – 51 de ani – nu cum avem în zilele de acum, generali fără
armată şi pe deasupra doctori fără operă, avansaţi pentru merite închipuite, la câţiva ani
peste 30. Trebuie să spunem că, fără a avea experienţă poliţienească, încă din primele zile
ale mandatului său de poliţist bucureştean, Marinescu a luat măsuri drastice pentru
combaterea bandelor care terorizau capitala în 1930, tâlhărind, furând, luând taxe de
protecţie, făcând scandaluri în locuri publice. Aşa cum rezultă dintr-un articol de presă,
desigur subiectiv, în ultimii ani ai conducerii lui Eracle Nicoleanu, toate căpătaseră
amploare. Trăilă din Tei, Vasile Galben din Iancului, Tase Cuţitarul din Ferentari, Ghiţă Ştaif
din Griviţei, Niţă Ciucă din Văcăreşti, Buftea din Vitan erau tot atâţia interlopi lăsaţi să-şi
facă mendrele. S-au făcut numeroase razii cu gardieni publici, jandarmi şi poliţişti, au avut
loc percheziţii la tăinuitori, hoţi şi complici şi toţi au fost băgaţi la beci. Lumea bucureşteană
răsufla uşurată, mulţumind proniei pentru această mână de fier. Asta nu înseamnă că
infracţionalitatea a scăzut.
8 I.Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.254.
9 N.Cosma, Culisele palatului regal, p.158.