Nr. 2/2009 - Politia de Frontiera

PARTENERIAT vs CONCUBINAJ
Criticaåi trecutul, analizaåi prezentul, dar gândiåi viitorul...
Autorul
De ceva timp mã tot gândesc dacã sã scriu sau sã nu scriu
aceste rânduri, æi pânã la urmã m-am hotãrât sã vã scriu.
Am luat aceastã hotãrâre din câteva motive, æi anume: primul ar
fi acela al omului de la catedrã, care are datoria, dar æi obligaåia de
a transmite informaåiile în mod corect æi documentat cãtre auditoriu,
precum æi de a stimula acestuia gândirea, creativitatea æi, mai ales,
formarea de convingeri proprii, având la bazã prevederile legale;
al doilea ar fi acela al juristului de profesie, dar æi poliåist prin
formare, pentru care, în Legea nr. 360/2002 „Statutul poliåistului”
se prevede, la art. 41, cã „poliåistul este dator sã dovedeascã
solicitudine æi respect faåã de orice persoanã, în special faåã de
grupurile vulnerabile” æi sã îæi desfãæoare activitatea profesionalã
cu „integritate” æi „corectitudine”; æi, nu în ultimul rând, având
în vedere cuvintele prof. univ. dr. I. Muraru „...cel mai important
lucru este, dacã vrem sã ne implicãm în aceste probleme, - referire
la replicile clare ale factorilor europeni, care, din când în când,
ne aratã cã lucrurile trebuie vãzute altfel – sã stãpânim cuvintele,
noåiunile, categoriile, sã înåelegem corect fenomenele”, cuvinte
rostite în faåa studenåilor din cadrul Æcolii de varã de la Vãlenii de
Munte, în anul 2002.
Am fãcut aceastã scurtã introducere pentru a înåelege mai bine
cele ce urmeazã a fi relatate în conåinutul acestui articol.
Am avut în vedere, la redactarea articolului, prevederile O.U.G.
nr.102/2005 privind libera circulaåie pe teritoriul României a
cetãåenilor statelor membre ale Uniunii Europene æi Spaåiului
Economic European, act normativ care transpune prevederile
Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European æi Consiliului
din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberã circulaåie æi æedere
pe teritoriul statelor membre pentru cetãåenii Uniunii æi membrii
familiilor acestora. Cu privire la cele de mai sus, am citit, nu
demult, într-o carte, altfel bine documentatã, æi anume „Strãinul
rezident în România”, cã una dintre modificãrile aduse O.U.G.
nr. 102/2005, de cãtre O.G. nr. 30/2006 este aceea a noåiunii
de „partener” ca fiind persoana care convieåuieæte cu cetãåeanul
Uniunii Europene, dacã parteneriatul este înregistrat conform legii
din statul membru de origine ori de provenienåã sau, în cazul în
care parteneriatul nu este înregistrat, relaåia de convieåuire poate
fi doveditã. Autorul afirmã cã termenul „partener” s-ar traduce în
limbajul nostru (???), cu cel de concubin æi, în acest fel, îi sunt
acordate æi acestuia anumite drepturi æi obligaåii.
Mai mult, aratã autorul cã raåiunea pentru care legiuitorul
nostru a inserat æi problematica referitoare la „concubinaj” este,
probabil, legalizarea acestui tip de convieåuire în unele state
membre ale U.E.
Eu, personal, consider cã autorul se aflã într-o oarecare
eroare de înåelegere a termenului de „parteneriat”, din punct de
vedere juridic, în lumina prevederilor Directivei 2004/38/CE a
Parlamentului European æi Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
dreptul la liberã circulaåie æi æedere pe teritoriul statelor membre
pentru cetãåenii Uniunii æi membrii familiilor acestora, eroare
datoratã probabil traducerii acesteia.
Motivarea faptului cã eu nu sunt de acord cu afirmaåiile
autorului este aceea cã, la nivel mondial, dar æi al Uniunii
Europene, prin „parteneriat înregistrat juridic” se înåelege actul
care se aplicã numai partenerilor de acelaæi sex. Primul stat, din
lume, care a acordat recunoaæterea juridicã parteneriatelor formate
din persoane gay a fost Danemarca (Legea nr. 372 din 7 iunie
1989 æi aplicabilã din data de 1 octombrie 1989). În conformitate
cu prevederile acestui act normativ „parteneriatul înregistrat”
garanteazã aceeaæi protecåie socialã æi instituie aceleaæi drepturi
æi obligaåii ca æi un contract de cãsãtorie. Limitãrile acestui tip de
parteneriat sunt acelea cã partenerii nu pot face adopåii, cu excepåia
cã o parte poate adopta copiii biologici ai celeilalte pãråi. Aceastã
prevedere, având la bazã evitarea cazurilor de instituåionalizare
a minorilor, în cazul decesului unuia dintre pãrinåi. De altfel, mai
multe state din lume recunosc juridic relaåiile dintre persoanele de
de la o åarã la alta, în funcåie de prevederile legislative naåionale.
Totodatã, æi termenii utilizaåi sunt diferiåi, æi anume: „cãsãtorie”,
„parteneriat civil”, „uniune civilã” sau „coabitare neînregistratã”,
termeni care definesc relaåiile dintre doi parteneri de acelaæi sex
care trãiesc împreunã, formând o familie.
Unele dintre cele mai noi prevederi referitoare la aceste
parteneriate sunt cele care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009
în Norvegia æi Ungaria.
Legea din Norvegia a fost adoptatã, cu un vot de 84 la 41, la
data de 11 iunie 2008 æi permite cuplurilor de acelaæi sex sã se
cãsãtoreascã æi sã adopte copii, precum æi inseminarea artificialã
pentru lesbiene.
Legea CLXXXIV adoptatã de Parlamentul ungar la 17 decembrie
2007 a deschis calea parteneriatelor înregistrate între persoane de
acelaæi sex sau de sex diferit pentru gama completã de protecåie a
responsabilitãåilor æi a beneficiilor de cãsãtorie, cu unele excepåii,
care se referã, de la caz la caz, la dreptul de a adopta, la tratamentul
de fertilitate sau la dreptul unui nume comun de familie.
În concluzie, fãrã a intra în amãnunte, din lipsã de spaåiu, la
aceastã datã, atât în lume, cât æi în Europa se cunosc mai multe
tipuri de parteneriate recunoscute juridic æi care conferã partenerilor
o serie de drepturi æi obligaåii, dar æi de limitãri a acestora, conform
normelor legale naåionale, dar æi ale unor considerente legate de
atitudinile sociale.
Având în vedere cele relatate, pânã acum, în prezentul articol
cu privire la „parteneriatul înregistrat” æi la comunitatea LGBT, a
nu se înåelege cã aæ fi pe... lângã aspectele acestei probleme, mai
ales în ceea ce priveæte legislaåia naåionalã.
Ceea ce nu înåeleg eu, cu privire la prevederile din legislaåia
naåionalã, lucru, de altfel, peste care a trecut cu uæurinåã æi autorul
lucrãrii la care am fãcut referire, este aspectul din art. 3 alin. (2)
al O.U.G. nr 102/2005, avut în vedere de cãtre legiuitorul român.
În conformitate cu prevederile acestui articol „Persoanele aflate
în întreåinere, precum æi partenerul beneficiazã de drepturile
membrilor de familie ai cetãåeanului U.E. privind intrarea æi
rezidenåa pe teritoriul României. Conform acestor prevederi,
trebuie înåeles cã, dacã parteneriatul între douã persoane de
acelaæi sex este legal înregistrat în åara lor de origine, în România
acestea ar trebui sã se bucure de aceleaæi drepturi. Cu toate acestea
legiuitorul român nu recunoaæte (...???), oficial, aceste parteneriate,
fapt care duce la urmãtorul aspect, æi anume: cum va proceda un
poliåist de frontierã când se va trezi la filtrul de control, indiferent
de frontierã (aeroportuarã, terestrã sau navalã), cu o familie, cu
acte în regulã, formatã din 3 persoane de sex masculin (feminin),
2 adulåi æi 1 minor (în care John este tata, iar Hanss este mama) æi
care declarã cã doreæte sã intre în România pentru a vizita plaiurile
mioritice în care sunt incluse printre altele: litoralul Mãrii Negre,
Delta Dunãrii, Castelul Bran, Palatul Parlamentului æi mânãstirile
din Moldova.
Dacã, dupã mai multe telefoane, consultãri etc., pânã la urmã
acestora li se va permite intrare în România, cum vom proceda
dacã, de exemplu, se hotãrãsc sã se stabileascã, pentru o perioadã
mai lungã în åara noastrã, æi mai mult vor sã-æi înscrie æi copilul
la æcoalã. Consider cã rãmâne un subiect deschis, supus unei
dezbateri mai ample, dar æi legiferãrii, sub un aspect sau altul,
pentru cã la aceastã datã relaåiile între persoanele de acelaæi sex
nu sunt incriminate, nu sunt recunoscute legal, dar sunt tolerate
tacit, adicã o stare de incertitudine pentru organele æi instituåiile
române, responsabile cu respectarea æi aplicarea legii. Aceastã
problematicã apare æi din perspectiva pregãtirii cadrelor M.A.I.,
în domeniul Schengen, în care un aspect important îl constituie
libera circulaåie a persoanelor într-o Europã fãrã frontiere, în care
toåi cetãåenii statelor membre sunt egali în drepturi æi se bucurã de
acelaæi tratament nediscriminatoriu.
Sã auzim de bine!
Vasile MORAR,
Catedra de pregãtire juridicã
din cadrul SPCPF Oræova
F R O N T I E R A
L e g i s 31