Varianta PDF - Viaţa Românească

30
V I A Ţ A R O M Â N E A S C Ă
nennen.
(Hannah Arendt, Martin Heidegger, Briefe 1925–1975, Frankfurt am
Main, 2002)
(Ştim cu toţii că şi Heidegger a cedat la un moment dat tentaţiei de a-şi
părăsi locuirea şi – cu o expresie folosită pe atunci — de a se „implica”
în treburile lumeşti. […] Era încă destul de tînăr, aşa încît să poată
învăţa din şocul izbiturii care, în urmă cu 35 de ani, după zece luni
scurte şi agitate, l-a azvîrlit înapoi, în locul care îi era hărăzit, şi să poată
înrădăcina şi fixa în propria gîndire experienţa trăită. […]
Nouă, celor care dorim să-i cinstim pe gînditori, chiar dacă locul nostru
e plasat în mijlocul lumii, ne va veni greu să nu considerăm surprinzător
şi poate supărător faptul că, atunci cînd s-au lăsat atraşi de treburile
lumeşti, atît Platon, cît şi Heidegger au recurs la tirani şi la führeri. Însă
lucrul acesta n-ar trebui pus pe seama respectivelor conjuncturi şi cu
atît mai puţin pe seama unui caracter dat, ci mai degrabă pe seama a
ceea ce francezii numesc o „déformation profesionnelle”.)
Deformaţie profesională (care-i împinge pe unii intelectuali să cocheteze cu
puterea), conjuncturi istorice, predispoziţii naturale sau ce va mai fi fost, după o
experienţă tristă de aproximativ un an, Mircea Eliade s-a întors şi el la adevăratul
său Wohnsitz. Din postura de secretar cultural pe lîngă Legaţia României la Londra,
în Memorii a consemnat îngrozit crimele comise în numele Mişcării Legionare („Cu
groază am aflat de asasinarea lui N. Iorga şi a lui V. Madgearu”), iar la 29 august
1985, într-o altă însemnare de jurnal, scăpat de „teroarea istoriei”, s-a putut referi
şi el, la fel ca Hannah Arendt în cazul lui Heidegger, la eroarea din trecut (dar şi la
consecinţele ei virtuale sau reale), atunci cînd a folosit aparent jucăuşa formulă felix
culpa :
Mă gîndesc la mine; fără acea felix culpa (discipolul lui Nae Ionescu),
aş fi rămas în ţară. În cel mai bun caz, aş fi murit de tuberculoză într-o
închisoare.
Aproape bagatelizată, în orice caz greşit înţeleasă de Norman Manea, adevărata
semnificaţie a acestei formule nu poate fi descifrată fără a recurge la sensul pe care
i-au dat-o atît hermeneutica tradiţională creştină, care de altfel a şi creat-o (Sfîntul
Augustin, Toma din Aquino), cît şi practica liturgică a bisericii romano-catolice
(omilia Exsultet din noaptea Învierii). Într-un solid eseu pe această temă, intitulat
„Felix Culpa ? — Bemerkung zu einem Applikationsschicksal von Genesis 3” şi
inclus în volumul Text und Applikation (editori Manfred Fuhrmann, Hans Robert
Jauß şi Wolfahrt Pannenberg, München, 1981), Odo Marquard (care distinge mai
întîi o hermeneutică reconstructivă, interesată de semnificaţia unui anumit motiv,
în contextul în care acesta a luat naştere, de o hermeneutică aplicativă, exercitată
vr20130304.indd 30
4/19/2013 12:16:43 PM