Varianta PDF - Viaţa Românească

40
V I A Ţ A R O M Â N E A S C Ă
Alături de ei, ca să degradeze şi biologic imaginea familiei, apare Constantin cel
idiot.
Discuţiile Bătrânului cu nora explică ce-i deosebeşte radical de ceilalţi şi ce-i
apropie: au pasiunea comună a ştiinţei, indiferenţa faţă de viaţa mondenă. Totodată,
se vede şi istoria familiei, pe care o evocă Bătrânul: o căsătorie făcută în pripă,
momentele semnificative care l-au înstrăinat, pretenţiile tuturor la un trai bun, fără
muncă, opinia clară despre firea mediocră a fiecărui fiu şi a fiecărei fiice.
În Vuietul muntelui, Bătrânul se numeşte Shingo Ogata, are un singur fiu şi o
unică fiică. Lucrează la propria firmă cu fiul său Shuichi, călătorind împreună cu
trenul zi de zi de acasă, din mica aşezare unde locuiesc, la Tokyo. Shingo s-a depărtat
de soţia sa Yasuko, iar încântarea îi vine din graţia şi farmecul nurorii – Kikuko, iar
nemulţumire şi mâhnire îi provoacă propria fiică, Fusako, a cărei căsătorie a eşuat şi
se întoarce acasă la părinţi cu cele două fetiţe.
Shingo înţelege repede că şi în căsnicia fiului se petrece o dramă, ascunsă cu
discreţie o vreme: Shuichi are o amantă, nu se mai întoarce acasă odată cu tatăl,
întârzie sub diferite pretexte, lipseşte chiar şi duminica. Afecţiunea faţă de noră
sporeşte, înţelegând natura ei sufletească deosebită, de o frumuseţe şi fineţe pe care
tânărul soţ pare să nu le observe. În acelaşi timp, bătrânul se vede confruntat cu mai
multe încercări.
Prima încercare ţine de vârstă: se înmulţesc înmormântările, dispar pe rând
foştii colegi şi prietenii, percepe semnele unor boli şi prevestirile morţii. La a doua
încercare îl supune chiar fiul său: află de la el că nora a ales avortul, în loc să se
bucure de sarcină, de copilul pe care socrii ei îl aşteaptă, află şi amănunte despre
amanta fiului, inclusiv detaliul că este însărcinată şi vrea să păstreze copilul. La a
treia încercare îl supune Fusako, nemulţumită şi de căsătoria proastă pe care tatăl i-o
aranjase şi de vădita preferinţă pentru noră.
Taţii dezamăgiţi de copii
Doi bărbaţi ajunşi la senectute îşi privesc copiii, fără bucurie şi fără mulţumire,
par să se desprindă uşor-uşor de familie şi s-o analizeze din afară. Amândoi
au o inteligenţă subtilă ce-i depăşeşte pe cei din jur, au spirit de observaţie şi o
bună cunoaştere a oamenilor. Însă înţelepciunea nu-i ajută să se detaşeze până la
indiferenţă, se văd siliţi să reacţioneze şi să acţioneze când fii şi fiice ajung în impas.
Bătrânul din comedia românească îşi analizează copiii cu luciditate şi sarcasm, în
discuţia cu un coleg şi prieten din anii studenţiei, care îl vizitează. Acesta observă că
seamănă a fi un anahoret, sugestie a unui ascetism acceptat şi practicat de savantul
dedicat în totalitate ştiinţei. Singurul dintre toţi copiii care se impune în ochii tatălui
este fiul cel mare, Dinu, totuşi apropierea lipseşte dintre ei:
„Cel mare munceşte. Îi place politica. Nu avem aceleaşi gusturi, dar are aptitudini.
L-am ajutat, a putut astfel să se ridice în cariera asta aventuroasă, atunci, la început,
când nu se câştigă; n-a avut grija cumplită a banului. Nu ne simpatizăm. Avem
caractere, idei opuse, nu discutăm niciodată; dar, mai mult sau mai puţin, ne stimăm.
vr20130304.indd 40
4/19/2013 12:16:44 PM