Cap. 3 - Veterinary Pharmacon - ROMEO T. CRISTINA

Cap. 3 Principalele operaţiuni în tehnica farmaceutică
Sterilizarea se bazează pe principiul osmozei, pe faptul că protoplasma celulară a
organismelor vii este coagulată la 65-70°C. În prima fază, membranele microorganismelor
absorb apă şi se umflă, devenind apoi accesibile unui atac ulterior.
Temperatura la care se face încălzirea variază în funcție de proprietățile substanței de
sterilizat. Este bine ca tindalizarea să se facă la temperatura cea mai înaltă pe care o suportă
substanța. Încălzirea se face în baia de apă sau utilizând un lichid cu punctul de fierbere
convenabil (ex. cloroform, 61°C, alcool, 78°C).
Dintre substanțele care se pot steriliza prin tindalizare enumerăm: vitaminele, hormonii,
soluția izotonică de glucoză, pe când alte soluții glucozate sau clorurate se pot steriliza şi prin
autoclavare (1,5-2,5 atm., 30 min.). S-a constatat că rezistența microorganismelor la căldură
este diferită atât în funcție de specia microbiană, cât şi de felul de căldură utilizat.
Astfel, în cazul căldurii umede (autoclav):
- streptococul moare la 60°C după 10 min.,
- pneumococul la 55°C după 30 de min.,
- bacilul Koch la 42°C după 10 min.,
- bacilul cărbunos sporulat la 90°C după 12 min.,
- bacilul tetanic sporulat la 110°C după 10 min. (acelaşi bacil în cazul căldurii uscate, la
etuvă va fi distrus în 30 de min. la 150°C).
O variantă a tindalizării, utilizată mai ales în industria alimentară, este pasteurizarea,
care constă intr-o singură încălzire la 70-80°C.
Controlul sterilizării prin căldură
Pentru a verifica dacă sterilizarea prin căldură s-a făcut în bune condiții se pot utiliza
tuburile de control, pentru verificarea eficienței sterilizării 13 .
Tuburile de control sunt tuburi mici de sticlă sau fiole umplute cu o substanță cu punct
de topire cunoscut, bine închise.
La această substanță se adaugă de obicei şi 1% colorant (eozină, fuxină, etc.) pentru a
se observa mai uşor dacă substanța din tuburi s-a topit (deoarece în aceste situații amestecul
capătă culoare mai vie).
Dintre indicatorii de temperatură cei mai folosiți în acest scop enumerăm:
Substanța Punct de topire (°C)
Benzonaftol 110
Rezorcină 110-111
Antipirină 111-114
Floare de sulf 115
Terpin hidrat 116-117
Acid benzoic 120
Betanaftol 122
Sulfonal 125-126
Pirogalol 131-132
Uree 132-133
Fenacetină 135
Arenal 139-140
M. Mihăilescu (1979) recomandă ca un bun indicator soluția având componența:
Citrat trisodic 3 g
Glucoză 3 g
Acid clorhidric 1n 1 ml
Apă distilată la 100 ml
Soluția este incoloră, iar dacă a fost expusă timp de 30 de minute la o temperatură de
123°C ea va deveni galben brună (datorită caramelizării glucozei).
Aceste teste au şi dezavantaje, cel mai important fiind faptul că nu sunt foarte precise
(de la 120°C are loc virarea culorii).
13
Există şi posibilitatea de a efectua un control eficace prin metode bacteriologice, prin aşezarea în autoclav sau etuvă a unei
eprubete închise cu germeni sporogeni (B. tetanic sau cărbunos).
După sterilizare se scoate eprubeta şi conținutul ei se însămânțează pe medii, care trebuie să rămână sterile (semn că germenii
conținuți au fost inactivați). Acest tip de control nu se face uzual, decât rar, atunci când se doreşte verificarea aparatului de
sterilizat, în caz de dubiu asupra celorlalte teste şi atunci când cre-dem că manometrul nu funcționează bine.
86