Cap. 3 - Veterinary Pharmacon - ROMEO T. CRISTINA

Cap. 3 Principalele operaţiuni în tehnica farmaceutică
3.11. Amestecarea
Este operația prin care se urmăreşte distribuția uniformă a tuturor componentelor dintrun
amestec, fără ca acestea să sufere modificări de ordin chimic sau fizic.
Teoretic, omogenitatea 27 ideală a unui amestec format din două substanțe luate în
cantități egale se poate obține dacă fiecare particulă este înconjurată de particulele celeilalte
componente.
Sistemul acesta de coordonare este pur teoretic şi nu poate fi menținut, deoarece este
deranjat de cele mai mici influențe.
De asemenea, procesul de amestecare este influențat negativ, dacă particulele poartă
pe suprafața lor sarcini tensioactive sau Van der Waals, care determină aglomerările
particulelor în agregate greu dispersabile.
Alegerea metodelor de amestecare se face în funcție de: masa amestecului, raportul
cantitativ al componentelor, conținutul în umiditate şi sarcina electrostatică.
Operația de amestecare are importanță deosebită pentru obținerea de preparate bine
dozate, cu aspect uniform. În fapt se admite că numai soluțiile sunt asociații perfect omogene
(omogenitatea existând scară moleculară).
În cazul celorlalte amestecuri (emulsii, suspensii, pulberi, unguente, paste etc.) acestea
au un grad de omogenitate particular, care poate să fie diferit, în funcție de condițiile de lucru
şi care poate fi apreciat din punct de vedere statistic (prin determinări pe eşantioane
reprezentative).
Tipurile de amestecuri întâlnite curent în industria farmaceutică se pot clasifica după
starea lor fizică în:
- soluții coloidale (adevărate),
- emulsii – dispersii de lichide nemiscibile,
- suspensii - dispersii de solide într-un lichid şi amestecuri pulverulente.
O altă clasificare se poate face după consistența amestecului:
- lichide mobile (soluțiile),
- lichide (siropurile),
- mase semipăstoase (unguentele),
- mase păstoase (mase de granulat),
- mase solide (pulberile sau granulatele).
În farmacie operația de amestecare este foarte normală şi se aplică pentru toate
substanțele şi formele farmaceutice.
Cea mai importantă este amestecarea şi vizează obținerea unor amestecuri formate
dintr-o asociere de mai multe componente, un aspect important fiind obținerea amestecurilor
formate din substanțe medicamentoase şi diferite substanțe auxiliare (diluanți, solvenți,
excipienți, stabilizanți, coloranți, conservanți, etc.), aditivi necesari realizării formelor
farmaceutice, dozajului corespunzător, într-un cuvânt, un preparat eficace.
Operațiunile de amestecare trebuie să urmărească obținerea unor amestecuri cât mai
uniforme şi cât mai stabile.
Chiar amestecurile de pulberi pot să devină, în timp, neuniforme, datorită manipulărilor,
varietatea de stare fizică (polimorfismul) şi consistența preparatelor impunând o diversitate de
procedee de amestecare:
• agitare, care se aplică în special fazelor lichide,
• dispersare, care se aplică preparatelor lichide ce conțin o fază dispersată,
• malaxare, care este caracteristică în special maselor păstoase.
Omogenizarea este operația finală la care sunt supuse frecvent emulsiile, suspensiile
fluide şi vâscoase, obținute în prealabil sub forma unor dispersii grosiere.
27
Analiza granulometrică poate fi aplicată numai până la o dimensiune maximă a particulelor de 50 µm, depinzând de: mărimea
probei, timpul de acționare a sitelor, numărul sitelor folosite, etc.
114