Un portret al lui Dumnezeu

ploi din cer şi timpuri roditoare, şi v-a umplut inimile de
bucurie” (Fap. 14:17). Dumnezeu nu pretinde a fi prietenul
duşmanilor Lui, ci El cu adevărat se arată prietenos,
încurajându-i să se pocăiască, şi le oferă temeiul de a
spera la iertare.
Exercitându-şi răbdarea, Dumnezeu le oferă
oamenilor suficiente oportunităţi ca să se pocăiască.
Exact asta spune El despre Izabela din adunarea din
Tiatira: „I-am dat vreme să se pocăiască de curvia
ei” (Apoc. 2:21). Petru scrie că „îndelunga răbdare a
Domnului nostru este mântuire” (II Pet. 3:15), adică
răbdarea lui Dumnezeu reprezintă o solicitare a omului să
participe la mijloacele de mântuire. Petru continuă şi
spune că Pavel, fiind inspirat, a scris aceleaşi lucruri, în
mod evident făcând referire la Romani, 2:4, care spune că
bunătatea Lui Dumnezeu îndeamnă la pocăinţă.
Bunătatea şi răbdarea lui Dumnezeu ne iau de mână şi ne
arată încotro să mergem. De vreme ce toţi oamenii prin
natura lor ştiu că păcătoşii merită judecata lui Dumnezeu
(Rom. 1:22), ei nu pot în mod raţional să interpreteze
greşit răbdarea lui Dumnezeu ca pe o aprobare a
păcatului lor. O gândire sănătoasă le spune că faptul că
Dumnezeu este încet la mânie şi bunăvoinţa Lui de a-şi
îndrepta săgeţile judecăţii Lui în altă parte sunt indicii
neîndoielnice ale răbdării divine.
Exercitarea răbdării lui Dumnezeu permite
creşterea omenirii. Fără de răbdare nicio rasă n-ar fi ieşit
din Adam. Onoarea lui Dumnezeu ar fi fost prejudiciată
de vreme ce El „nu a creat [lumea] ca să fie pustie, ci ca
să fie locuită” (Isa. 45:18).
&295