Un portret al lui Dumnezeu

Omul se consideră pe sine scopul pentru care există
Dumnezeu folosindu-L pe Dumnezeu ca pe o scuză
pentru păcat. Omul se sprijină pe o interpretare sucită a
Scripturii ca pe o cârjă care-i susţine poftele. De
exemplu, „să bei şi câte puţin vin din pricina stomacului
tău” (I Tim. 5:23), e deseori citat de către beţivi. Ei fac
acest lucru pentru a-L pune pe Dumnezeu în acord cu
păcatul şi dau dovadă de un grad ridicat de ateism.
Vedem şi mai multe dovezi de ateism practic
prin faptul că omul are păreri nedemne despre
Dumnezeu. El vrea să-l reducă pe Dumnezeu la o
mărime uşor de mânuit. Acest Dumnezeu mic poate fi
satisfăcut cu puţină dreptate, puţină sfinţenie şi puţină
supunere. Curând apare superstiţia: oamenii încep să-L
trateze pe Dumnezeu ca pe un bebeluş, flatându-L,
mituindu-L. Apoi, ei îşi imaginează ameninţările lui
Dumnezeu ca fiind goale, doar cu scopul de a speria
oamenii. Toate acestea sunt o simplă idolatrie mentală şi
este boala spirituală comună a întregii lumi. Dacă s-ar
putea creiona o imagine fidelă a acestui dumnezeu, ce
monstru ar apărea pe pânză!
Asemenea gânduri despre Dumnezeu sunt vicioase
şi defăimătoare. Ele sunt mai rele decât idolatria. Nu doar
că Îl transformă pe Dumnezeu într-o creatură, ci chiar
într-una păcătoasă. Ele sunt chiar mai rele decât ateismul
absolut. Mai bine să-i negi existenţa lui Dumnezeu decât
perfecţiunea Sa.
Evitarea naturală a lui Dumnezeu de către om
demonstrează ateismul său practic. El Îl detestă pe
&35