Un portret al lui Dumnezeu

pe ei şi pe vecinii lor. În mod constant emitem judecăţi,
prin care fie ne scuzăm, fie ne acuzăm unii pe alţii (Rom.
2:15). Fiecare om are implantată în el această regulă
interioară a binelui şi a răului. Oriunde există o lege,
trebuie să existe şi un leguitor. Acest legiuitor este
Dumnezeu.
Temerile apar în interiorul omului atunci când el
înfăptuieşte răul. Cu cât se apropie mai mult de
momentul morţii, cu atât este mai tulburat. El ştie că
există un judecător mai mare decât el însuşi, şi se teme
să-l întâlnească. Pentru ce alt motiv se teme omul de
moarte Cu cât păcatul este mai ascuns, cu atât condamnă
conştiinţa mai tare. Acest lucru nu se datorează faptului
că ceilalţi ştiu, ci faptului că o fiinţă superioară cunoaşte
totul. Dacă ar putea, omul s-ar elibera de vina aceasta.
Desigur că o persoană îşi poate reduce la tăcere
conştiinţa, o poate pângări, o poate chiar cauteriza, însă
Dumnezeu o poate trezi oricând doreşte El! Avem mai
puţin control asupra conştiinţei noastre decât asupra
oricărei alte facultăţi. Procesele conştiinţei nu pot fi
anihilate în întregime de către om. „Cei răi sunt ca marea
înfuriată, care nu se poate linişti” (Is. 57:20). Omul care
nu mai are conştiinţă încetează să mai fie om.
Pe de altă parte, când omul face ceea ce este bine,
el capătă o conştiinţă bună. Conştiinţele celorlalţi aprobă
facerea lui de bine.
Ia aminte la mulţimea dorinţelor din om. Este
nesatifăcut cu toate lucrurile care sunt mai prejos decât el
însuşi. Suntem „setaţi” să privim în sus, deasupra noastră,
&15