Un portret al lui Dumnezeu

Atunci când oamenii sunt mândri şi îndrăzneţi, şi
vorbesc ca şi cum ar fi dumnezei şi nu oameni, ei resping
guvernarea lui Dumnezeu. Ei spun, „Astăzi sau mâine
vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom
face negustorie şi vom câştiga”. Dar se cuvine ca ei să
realizeze stăpânirea lui Dumnezeu şi să spună: „Dacă va
voi Domnul, vom trăi, şi vom face cutare sau cutare
lucru” (Iac. 4:13,15). Dacă avem un spirit independent cu
voinţă proprie şi insistăm ca nimeni să nu aibă autoritate
asupra noastră, ne răzvrătim împotriva autorităţii lui
Dumnezeu pe care El a delegat-o în relaţiile umane.
Închinarea neglijentă şi superficială reprezintă un
alt mod prin care arătăm dispreţ faţă de Suveranul
universului. Cei care refuză să se încline sunt puţin mai
rău decât cei care se înclină doar pe jumătate. Dumnezeu
a cerut ca partea cea mai bună a turmelor să fie adusă ca
jertfă, şi noi trebuie să-i aduce partea cea mai bună a
închinării noastre din toată inima. Păcatele prin omisiune
arată dispreţ faţă de Guvernatorul nostru, de parcă am fi
liberi să alegem când să ascultăm şi când să punem
deoparte ascultarea.
În final, atunci când pe nedrept judecăm sau îi
blamăm pe alţii, uzurpăm drepturile lui Dumnezeu,
pretinzînd a avea superioritate faţă de lege ca şi când
oamenii ar fi mai mult sub autoritatea noastră decât sub
autoritatea lui Dumnezeu. „Cine vorbeşte de rău pe un
frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea,
sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, atunci nu eşti
împlinitor al legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul
şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască
&273