Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Mai înainte decât toţi, pe drumuşorul bătut de copitele tabunurilor, umbla comisul al doilea Simion,<br />
deschizând porţile la grajduri şi zăvoarele la închisori. Slujitorii armaţi ai hergheliei erau pretutindeni, dar nu<br />
se vădeau nicăieri. Apăreau numai după trecerea lui Vodă.<br />
Unul din aceşti slujitori cu suliţă veni pe un drumuşor cotit la vistiernic şi-l pofti din partea comisului al<br />
doilea, care-l văzuse rămas stingher, să treacă înainte în calea măriei sale. Astfel Cristea se găsi îndată în<br />
preajma grajdului lui Catalan. Simion îi zâmbi şi-i făcu un semn de prietinie, apoi, luându-şi iar înfăţişarea<br />
obişnuită, deschise porţile casei scunde de bârne, poftind pe Domn, însă trecând el cu repeziciune înainte.<br />
Canaturile clădirii rămaseră deschise; prin el, în urma lui Vodă, intră numai soarele; ceilalţi curteni se<br />
opriră afară. Alexăndrel-Vodă găsi în sfârşit prilej să scape de strânsoare, cătră fumul de sub pădure, unde<br />
băgase de samă arătarea subţire a fratelui său de cruce Ionuţ.<br />
Curtenii de afară luau aminte ce se petrece în umbra căsuţei de bârne. Harmasarul alb întoarse capul<br />
spre lumină. Bătu de trei ori cu copita în pământ, apoi avu un râs moale. Domnul îl mângâie pe frunte, după<br />
aceea puse în şoaptă câteva întrebări comisului al doilea.<br />
Fratele nostru Simion nu ştie să răspundă decât «da» ori «nu», îşi făcea socoteala vistiernicul, cercând a<br />
înţelege ce se spune înlăuntru. La Domn trebuie vorbă înflorită, fără de care nu faci nimica. Mai degrabă<br />
grăieşte calul; pe când Simion al nostru rămâne neclintit. La domni şi crai, dimpotrivă, trebuie să arăţi<br />
obraz vesel; să ieşi înainte, să te închini cu grabă, să te bucuri de orice mişcare; tu însuţi să pari a avea în<br />
tine argint viu, chiar dacă eşti leneş din fire; aceasta-i datoria curteanului.<br />
Măria sa a întors fruntea, fără să se mai uite la al doilea comis, şi a ieşit de la Catalan.<br />
— Unde-i Alexandru-Vodă<br />
— E sub pădure, măria ta, la foc, cu soţiile sale mai tinere, a dat lămurire comisul Manole Păr-Negru. A<br />
dus acolo feciorul nostru cel mezin puţină gustare pentru măria ta. Te rugăm umilit, măria ta, eu şi<br />
jupâneasa Ilisafta, să cinsteşti bucatele noastre.<br />
— A, acolo-i acel fecioraş pe care-l chiamă Ionuţ Păr-Negru<br />
— Întocmai, măria ta.<br />
— N-am poruncit noi să fie adus la curtea noastră să fie tovarăş lui Alexandru-Vodă.<br />
— Ne bucurăm prea mult de mila măriei tale.<br />
— Şi n-am poftit noi, jupân Manole Păr-Negru, să găsim pe acest al doilea comis al nostru de la Timiş<br />
întru altă stare decât acea în care se află<br />
— Sunt şi eu mâhnit, mărite Doamne, că fiul nostru cel mai mare încă n-a pus cununa de mire.<br />
— Este vreo pricină Să se apropie de domnia mea şi să-mi mărturisească. Îl văd vrednic în toate. Aş<br />
pofti să împlinească şi această poruncă a noastră.<br />
Simion veni la porunca domnească tocmai când măria sa ajungea la focul de sub streşina pădurii, unde<br />
Jderul cel mititel şi Alexăndrel-Vodă se veseleau, pârând şi ei flăcări vioaie în blândeţa primăverii.<br />
Domnul îi privi un timp cu mare plăcere, apoi înainta la pânza albă de in întinsă pe iarbă. Un fedeleş de vin<br />
stătea poponeţ alături, ca un pitic al tainiţilor pădurii, care anume luase acea înfăţişare, pentru petrecerea<br />
domnească. Coşuri şi cratiţi erau învălite cu ştergare.<br />
Ionuţ se închină şi puse pe pânză două talgere de cositor. Găsi în coşuri şi două cupe. Descoperi cratiţa<br />
cu claponul gătit împărăteşte şi-şi spuse vorbele întocmai. De asemenea alte vorbe potrivite şi fără greş<br />
rosti, aducând sub nasul domnesc prepeliţile împănate, în ţiglă subţire de lemn.<br />
Vodă şi cuconul său se aşezară pe butuci de brad. Curtenii rămaseră în picioare, bucurându-se numai cu<br />
ochii de bucatele comisoaiei Ilisafta. Atunci îndrăzni Simion să iasă la lumină în vederea măriei sale.<br />
Era cu capul descoperit. Avea în frunte deasupra ochilor un semn tămăduit de lovitură de sabie. Privea<br />
drept şi fără de nici o frică pe măria sa. Era vinovat, îl judeca vistiernicul, că nu se sileşte să zâmbească.<br />
— Jupâne Simion Păr-Negru, zâmbi Domnul, zvârlind la o parte osul de clapon de pe care rupsese cu dinţii<br />
carnea fragedă; eşti domnia ta bun să-mi spui pe cine ţi-ai ales Am poruncit să te găsesc însurat.<br />
— Măria ta, răspunse Simion punând genunchiul stâng în pământ, cu greutate fac ceea ce ai poruncit<br />
măria ta numai două tagme de oameni.<br />
— Care, jupâne al doilea comis Întăi osteneşte-te şi-mi toarnă vin. Fii cuparul meu astăzi. Ia credinţa şi<br />
apoi umple cupa. Să afle jupâneasă Ilisafta că m-am bucurat cât şi Mavrichie-împărat de ceea ce mi-a<br />
trimes. Care sunt cele două tagme de oameni, jupâne Simion<br />
— Îşi găsesc cu greu soţie acei care sunt rânduiţi de Dumnezeu să fie stăpânitori noroadelor.<br />
Domnul îşi încreţi fruntea. Era de mult văduv. Încă nu-şi hotărâse Doamnă.<br />
— Ai dreptate, încuviinţă el. Şi care-i a doua tagmă<br />
— Îngăduie, slăvite Doamne, să dreg a doua cupă. Tagma cealaltă, măria ta, e cu mult mai umilită. N-are<br />
răspundere în faţa lui Dumnezeu, nici nu trebuie să facă jertfă după rânduieli întocmite. Din tagma asta<br />
sunt mişei ca mine, cărora le-a fost înjunghiată inima în tinereţă şi acuma urăsc partea femeiască.<br />
Vodă Ştefan râse, privindu-l lung. Simion îndrăzni să nu zâmbească. Asta nu plăcea de loc comisului celui<br />
bătrân, iar cinstitele obraze boiereşti ce erau de faţă socoteau lipsită de înţelepciune asemenea purtare.<br />
Îndeosebi se mâhni Cristea de soarta fratelui său mai mare. Căci cu tot râsul său plin de bunăvoinţă,<br />
Ştefan-Vodă putea fulgera în orice clipă o poruncă plină de asprime.<br />
Măria sa, întinzând iar cupa, primi vin din fedeleş şi bătu pe umăr pe Simion, ceea ce fu de mirare pentru<br />
boieri. Al doilea comis sărută mâna măriei sale şi se ridică în picioare. Atunci socoti Cristea vistiernicul că<br />
trebuie să treacă mai în lumină. Domnul îl văzu şi-l chemă la sine, ca să facă plăcere bătrânului său slujitor<br />
Manole.