o_19dpserei19qdf0i1qe21l2fmlfa.pdf

unii şi de alţii până ce a oblicit că s-ar fi aflând la Mosc un vrăjitor din tagma preoţilor asiatici. S-a dus în
trecuta iarnă la el, să-i facă vrăji pentru pieirea cailor albi ai lui Ştefan-Vodă. Acel vrăjitor i-a făcut vrăjile
şi a primit darul. După aceea a zâmbit şi a spus aşa: Am blăstămat caii albi de la Moldova şi am topit
înfăţişările lor de ceară în faţa domniei tale. Când ajungi la Liov, îţi va veni vestea pieirii lor. Dar dacă nu-ţi
vine asemenea veste, să ştii că acei cai sunt apăraţi de alt vrăjitor. Îţi rămâne atunci alt meşteşug: caută
la hotar un lotru vestit, care numaidecât trebuie să se afle. Alcătuieşte-te cu el, spune-i că vrăjile mele îi
vor fi sprijin şi să se ducă el să răpească harmasarul cel bătrân.
Iosip de la Nimirceni se opri. În chilie, ascultătorii nici nu suflau, atât de uimiţi erau de cele auzite.
— Jupâne Simioane al doilea comis, grăi bătrânul Jder cu glas scăzut, ar fi potrivit să dăm o ulcică de vin
acestui creştin.
— Mulţămesc domniei tale, cinstite comise, se închină Iosip; am s-o beau în sănătatea domniilor voastre.
S-a întors aşadar Mihu logofătul la Liov şi n-a primit nici o ştire cum că ar fi pierit harmasarii. Înţelegând
că-s apăraţi de un vrăjitor tătar, care zice că s-ar fi aflând aici la Timiş, şi-a pus el slujitorii lui în mişcare
până ce a aflat la Movilău de acel vestit lotru de patru hotare cu numele Gogolea. ÎI ştiu ruşii, îl ştiu tătarii
şi leşii; moldovenii îi zic Răţoi. Acest Gogolea a îndrăznit să fure o cadână de la Silistra. Şi a dus la Pragurile
Niprului un cal al castelanului de la Sandomir, pe care după aceea castelanul l-a răscumpărat cu aur. Are
ceată cu care umblă când la tătari, când la Ieşi. Până acum la moldoveni n-a intrat, fiind moldovenii mai
săraci, ori mai răi. L-a chemat deci Mihu la o întâlnire. Am să vă spun domniilor voastre, şi domniile voastre
aveţi să vă miraţi, că acel lotru Gogolea a avut învoire să intre într-o sară în Liov. A plătit logofătul Mihu
optsprezece galbini această învoire. Slujitorii de la porţi au închis ochii pentru orice trecător, şi Gogolea a
bătut la uşa logofătului. Dregătorii lioveni aveau chiar în acea sară treburi pe la casele lor; însă oamenii
anumiţi ai stăpânului nostru Dămian vedeau şi privegheau, aşa cum le era rânduială. Deci Gogolea s-a
înfăţişat cu îndrăzneală, în straie frumoase cu ceaprazuri, a descălicat de pe cal, s-a rotit în uliţă uitânduse
cu fudulie în juru-i; s-a văzut că e un bărbat nalt şi oacheş; era puţintel băut şi vesel. A bătut cu
straja sabiei în uşă. Slujitorii logofătului i s-au închinat; au lăsat uşile date în laturi şi pe Gogolea l-au dus
înăuntru. În uşi s-au aşezat tovarăşii căpitanului Gogolea. Când a ieşit lotrul, a pălit pe tovarăşii săi cu
palma pe umăr şi le-a spus în limba lor: Băieţi, avem bună treabă! Haidamache! maiem dobroe rabotu.
Iosip îşi sorbi vinul pe care i-l pusese Simion dinainte pe prichiciul ferestrei.
— Când s-a întâmplat asta întrebă răguşit Jder bătrânul.
— Asta s-a întâmplat joi în cealaltă săptămână. De atuncea sunt nouă zile. Au mai fost îndată şi alte
adunări cu oameni ciudaţi, într-acelaşi loc, acasă la Mihu; dar ochii şi urechile stăpânului nostru Dămian,
care ochi şi urechi se află între slugile de casă ale logofătului, ne-au dat încredinţare că nu-i vorba despre
Catalan. Ceva este, căci aceştialalţi oameni veniţi la sfat sunt oşteni cunoscuţi, care au fost în leafă la
şleahtici, ori în cetăţile de margine; însă ce anume au ei îndatorire să facă, stăpânul meu Dămian n-a
înţeles. Poate să-l fi înduplecat cineva pe Riga să poruncească ridicare de oşti, să treacă Ceremuşul şi să
meargă asupra Sucevii, ş-atunci logofătul pregăteşte şi el sprijin; poate să fie altceva. Mult nu va trece şi
se va afla şi asta. Acuma nu puteam să mai întârzii la Liov; am venit să dau de ştire, ca să fiţi cu
priveghere. Asta-i solia stăpânului meu şi mă închin cu umilinţă domniilor voastre.
Starostele Nechifor Căliman îşi pocni oasele, întinzând în laturi picioarele şi braţele.
— Ptiu, drace! răsări el în sus cât era de nalt. De acest lotru cu numele Răţoi am auzit şi eu la hram.
Vorbeau nişte creştini din Ucraina.
— Grăiau, că i-am stârnit eu, staroste Nichifor. I-am ascultat pe unii şi după aceea am trecut la alţii.
— Auzindu-i câte spun, am stat eu ş-am luat aminte, zise iar Căliman, şi de aceea am fost cu mare
bănuială când te-am găsit la focul de popas.
Bătrânul Jder era cufundat în cugetare. Totuşi băga de samă ce se spune lângă dânsul.
— Ce poveşti spuneau acei creştini din Ucraina despre lotrul lor întrebă el.
— Spuneau multe şi se lăudau cu asemenea obraz ales, râse starostele. Omul lor e cel mai viteaz dintre
câţi se află pe lume şi, înainte de a săvârşi o ispravă, bea o ocă de horilcă, aşa cum ai bea dumneata o
ulcică de apă. Acei ucrainţi, închinând şi cinstind băutură de-a lor, chiar râdeau de obiceiul nostru al
moldovenilor de a bea vin. Apoi îndată după aceea i-am văzut că prind a cânta şi a se bate în capete. Aşa
că dădeau laudă lui Gogolea hoţul cum că bea o ocă ş-apoi porneşte la fapta lui. Atuncea-i el mai ager şi
cu braţul mai tare; nu se clăteşte pe cal, nu alunecă pe jos; numai îi steclesc cumplit ochii.
— Întocmai aşa este, încuviinţă Iosip, rânjind. Mai spuneau şi altele: cum că el nu dă cu sabia decât
când îşi apără viaţa. Altfel moarte de om nu săvârşeşte, ca să nu-şi facă duşmani. El mai degrabă îşi
alcătuieşte prieteni în toate olaturile, ca să aibă ajutor şi gazdă. Are un morar la Pragurile Niprului şi altul la
Nistru; când fuge de-acolo, scapă dincoace. Nevestele acelor morari mărturisesc soţilor lor că nu-l pot
suferi pe Gogolea; de aceea morarii îl primesc cu mare prietinie. Dintre păgubaşi îl prigonesc mai ales tătarii,
pe când slujitorii lui Crai umblă după el cu oarecare lene. Zice-se că hatmanii de hotar ar avea folos din
dobânda lotrului.
— Ptiu, drace! încuviinţă starostele; am înţeles şi eu asta că, având tovărăşii de acestea, lesne îi este
să pătrundă în orice ţinut de margine.
— Îmi plac câte aud, mărturisi comisul al doilea Simion. Dacă-i bărbat vrednic, acel lotru poate străbate
oriunde.
— Iată şi părerea mea, grăi cu mare încredinţare a înţelepciunii sale vistiernicul Cristea; părerea mea este
să dăm de ştire măriei sale.