Istoric CADA si ADM - Romanimea

sunt demonstraţiile de solidaritate cu militarii din Timişoara şi Bucureşti organizate la
Braşov, în piaţa din centrul oraşului 5 , respectiv la Timişoara, în data de 12 februarie 6 ).
La data de 17 februarie 1990 are loc numirea generalul Stănculescu în funcţia de
ministru al Apărării (de către preşedintele CPUN Ion Iliescu). Numirea s-a produs
datorită inclusiv existenţei în interiorul CADA a unei grupări favorabile generalului (între
care lt col Ioan Bărbuţă, lt col Mircea Chelaru, lt col Petru Liţiu, lt col Octavian Chiriac
etc). Mărturii ale foştilor membri ai Comitetului 7 arată faptul că „reabilitarea” şi
desemnarea lui Stănculescu ca ministru a fost dorită şi sugerată acestora de
responsabilii guvernamentali de la acea dată (prin viceprim-ministrul Voican-Voiculescu,
la întâlnirea din 12 februarie 1990) – concomitent cu incriminarea şi contestarea
generalului Militaru. Sugestia a fost urmată, mai ales de ofiţerii favorabili generalului
Stănculescu 8 .
Cum s-a putut vedea, în Apelul CADA din 12 februarie erau înscrise două cerinţe practic
corelative cu privire la conducerea armatei: pe de o parte, „Trecerea în rezervă a
ministrului apărării naţionale” (generalul Nicolae Militaru) „care, prin ordinele date, a dus
la o stare de tensiune în armată” (punctul 3) iar pe de altă parte (punctul 5) „Numirea în
funcţia de ministru al apărării naţionale a unei personalităţi civile ca reprezentant în
parlament al intereselor armatei”. Prin înlocuirea generalului Militaru, la 17 februarie, cu
generalul Stănculescu a fost concretizată numai una dintre cerinţe (generalul Militaru
avea să fi trecut în rezervă de 22 martie 1990), fără ca ofiţerii CADA să-şi mai susţină şi
cea de-a doua cerinţă. Ulterior, cum s-a mai arătat, ei au făcut public faptul că
propunerea privind numirea unui ministru civil al Apărării a fost de fapt o stratagemă
„impusă la momentul respectiv de necesitatea înlocuirii fostului ministru al Apărării,
generalul de armată Nicolae Militaru” (a se vedea, de exemplu, mai jos, în „O cronologie
privind CADA şi ADM” Comunicatul CADA publicat în ziarul „România liberă” din 5 iunie
1990).
Generalul Stănculescu a fost un important membru al elitei militare ceauşiste, implicat
grav în represiunea de la Timişoara (avansăm ipoteza că nu este cu totul exclus ca
Stănculescu să fi fost la armată chiar omul Securităţii, inclusiv în decembrie 1989, dar şi
după). Susţinerea dată de către unii dintre ofiţerii CADA generalului constituia o
inconsecvenţă evidentă în raport cu ideile pentru care CADA pleda, cum ar fi înlăturarea
din armată a generalilor „părtaşi la dictatura ceauşistă” şi stabilirea adevărului privind
rolul armatei în Revoluţie, în special în perioada 16-20 decembrie 1989 la Timişoara.
Responsabilii politici „post-comunişti” (ei înşişi cu un trecut important în vechiul regim)
au perceput ideile CADA de „decomunizare” riscante nu numai pentru evoluţiile pe care
ei le preconizau pentru sistemul militar, ci şi la nivelul vieţii politice, pe care o dominau
deja. Desemnarea „vulnerabilului” general Stănculescu la conducerea armatei, prin chiar
manipularea făcută cu ajutorul unor ofiţeri CADA, era soluţia optimă pentru ca ideile
CADA să fie ţinute sub control şi contracarate în cât mai mare măsură. Semnificativ în
acest sens este şi faptul că odată cu numirea generalului Stănculescu ca ministru apar
5 “România liberă”, 17 februarie 1990
6 „România liberă”, 13 februarie 1990
7 între alţii, Nicolae Durac, „Neliniştea generalilor”
8 inclusiv de către lt col Petru Liţiu; timp de circa şapte ani, între 1990 şi 1997, ofiţerul a fost în
rezervă, ulterior fiind reactivat, promovat în grad şi funcţie, inclusiv ca ataşat al apărării în
Albania, iar ulterior angajat al Grupului Rompetrol (preşedinte Dinu Patriciu), respectiv consul al
României în Italia
13