Istoric CADA si ADM - Romanimea

Am fost membru al Partidului Comunist Român. Nu am fost agent sau colaborator al
Securităţii ori al altor servicii de informaţii. Deşi timp de peste şase ani, începînd din mai
2003, am făcut nenumărate demersuri către CNSAS şi Ministerul Apărării, dar şi în
justiţie, accesul la dosarul de Securitate (despre care, date fiindu-mi „antecedentele”,
aveam toate motivele să cred că exista) mi-a fost refuzat constant. Detalii privind aceste
demersuri pot fi găsite în secţiunea Documente a paginii mele de internet, la „Demersuri
pentru accesul la dosarul de Securitate”.
În vara anului 1989, am refuzat propunerea pe care colonelul procuror militar Virga, din
Procuratura militară Bucureşti, mi-a făcut-o de a intra în procuratura militară. O
propunere similară, făcută de responsabili ai Direcţiei de cadre şi învăţământ a MApN,
pe care de asemenea am refuzat-o, a fost cea din primăvara anului 1990 (când activam
în carul Acţiunii „Pentru dreptate militară”) de a ocupa o funcţie de consilier juridic în
cadrul Ministerului.
Pe data de 22 noiembrie 1989, am trimis Ambasadei SUA la Bucureşti o scrisoare
(semnată „Un grup de ofiţeri din armata RSR – 45.19.55”) prin care, în perspectiva
întâlnirii din 2-3 decembrie de la Malta dintre Bush şi Gorbacoiv, făceam apel la
conducătorii celor două mari puteri pentru eliberarea românilor de sub dictatura
comunistă; o scrisoare asemănătoare am trimis şi Ambasadei URSS în ziua de 19
decembrie. La 1 decembrie 1989, am adresat două scrisori semnate asemănător
Ministerului de Interne (cerînd încetarea represiunii împotriva poporului român),
respectiv Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, cu apelul de a ajuta la eliberarea
românilor de sub dictatura comunistă.
În noaptea de 19 spre 20 decembrie, pe timpul reprimării manifestaţiilor de la Timişoara,
am împărţit, împreună cu un coleg ofiţer din detaşamentul de construcţii din care făceam
parte (UM 02658 Bucureşti) mai multe zeci de manifeste, chemînd la solidaritate cu
Timişoara, în blocuri din străzile apropiate unităţii (Bd Lacul Tei, Bd Ghica Tei, Str
Inginerilor etc). În ziua de 19 decembrie am trimis scrisori mai multor comandanţi de
unităţi militare din Bucureşti să nu implice unităţile lor în reprimarea manifestanţilor din
Capitală.
În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orei 16.30, îmbrăcat ofiţer, am plecat din unitate la
Piaţa Universităţii, unde am încurajat manifestanţii în protestul lor, fiind foarte bine primit
în mijlocul acestora. Am procedat astfel deşi cunoşteam că o parte a lor era nemulţumită
de participarea unor unităţii militare din Bucureşti la reprimarea manifestaţiilor
anticomuniste (asupra acestui lucru mă prevenise inginerul Năstase Boraciu de la
Antrepriza construcţii-montaj Sector 4, pe care îl cunoşteam şi cu care mă întâlnisem în
drum spre Piaţa Universităţii).
Principala mare unitate care a acţionat în Bucureşti împotriva manifestaţiilor din
decembrie 1989 a fost Divizia 1 Mecanizată, la comanda căreia fusese numit nu cu mult
timp înainte acelaşi mr Gheorghe Carp. Pentru că subunităţile sale continuau să
acţioneze în centrul Bucureştilor şi după fuga lui Ceauşescu, în seara zile de 22
decembrie, părăsind de asemenea unitatea, de la un telefon public din Şoseaua Ştefan
cel Mare l-am sunat pe mr Carp (prezent în punctul de comandă al Diviziei) şi i-am cerut
„să înceteze să mai tragă în bucureşteni”; reacţia ofiţerului a fost extrem de nervoasă şi
vehementă.
3