Demersuri pentru anularea trecerii abuzive in rezerva - Valerian Stan

Demersuri pentru anularea
trecerii nelegale şi abuzive în rezervă
În cursul anului 1990, după prăbuşirea regimului comunist din România, împreună cu alţi
ofiţeri aparţinînd Comitetului de acţiune pentru democratizarea armatei (CADA) şi
Acţiunii „Pentru dreptate militară” (ADM), am militat public pentru modernizarea şi
depolitizarea armatei române, precum şi pentru clarificarea implicării unor generali
(inclusiv a ministrului de la acea dată al Apărării, generalul Stănculescu) în reprimarea
revoluţiei din decembrie 1989 – pentru detalii poate fi văzut materialul „Istoric CADA şi
ADM; note autobiografice”, publicat în pagina de Documente (Alte documente) al siteului
meu. Din cauza ideilor pentru care am pledat, fără a încălca prevederi legale sau
regulamentare în vigoare în acea perioadă, ministrul Stănculescu ne-a îndepărtat din
armată pe mine, de la Bucureşti (în luna noiembrie 1990), şi pe ofiţerul Nicolae Durac,
de la Timişoara (în decembrie 1990), imputîndu-ne pretinse abateri de la disciplina
militară. Măsura a fost luată împotriva mea şi a colegului fără să ni se comunice
vreodată, contra reglementărilor militare, actele administrative prin care a fost dispusă
măsura (motivîndu-se că respectivele acte ar fi „secrete”) iar despre nelegalitatea
acestei măsuri am putut să aflu numai foarte târziu, la sfârşitul anului 2007, din cauză că
MApN nu şi-a publicat, cum el însuşi stabilise, un act normativ care a fost încălcat la
îndepărtarea mea din armată. Ulterior, generalul Stănculescu avea să fie găsit vinovat
pentru ceea ce a făcut la Timişoara şi condamnat de către instanţele de judecată la 15
ani de închisoare şi degradare militară (în luna octombrie 2008, fostul general a început
executarea pedepsei la care a fost condamnat).
În cursul anului 2005, în urma cererii cu care li s-a adresat, instanţele de la Timişoara
(Tribunalul şi Curtea de apel) au anulat ordinul de trecere în rezervă a fostului meu coleg
Durac, l-au repus în toate drepturile şi i-au acordat o despăgubire de circa 300.000 de
euro (echivalent în lei).
Adresîndu-mă şi eu justiţiei (Curţii de apel Bucureşti, respectiv Înaltei curţi de casaţie şi
justiţie - ÎCCJ), cererea mi-a fost respinsă – vădit nelegal, abuziv dar şi discriminator în
raport cu soluţia din cauza identică în drept şi în fapt a fostului meu coleg. Mai jos se află
demersurile pe care le-am făcut în faţa instanţelor naţionale (de fond şi recurs), astfel:
1. Cerere de chemare în judecată a Ministerului Apărării Naţionale (MApN) – pag 2
2. Note de şedinţă privind excepţiile ridicate de MApN – pag 19
3. Completarea notelor de şedinţă privind excepţiile ridicate de MApN – pag 22
4. Precizări la cererea de chemare în judecată – pag 25
5. Recurs împotriva soluţiei instanţei de fond – pag 37
6. Concluzii scrise la întâmpinarea MApN la recurs – pag 48
7. Memoriu adresat preşedintelui ÎCCJ, celorlaţi 10 membri ai Colegiului de conducere şi
preşedintei Secţiei de contencios administrativ – pag 60
1

DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocaţi
„Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 90, sector 3, în
calitate de reclamant, formulez prezenta
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
împotriva Ministerului Apărării (MApN), în calitate de pârât, cu sediul în
Bucureşti, str. Izvor nr. 3-5, sector 5, pentru ca, prin hotărârea ce veţi pronunţa să
dispuneţi:
1. Anularea ordinului M.C. 1898/17.11.1990 al ministrului Apărării Naţionale prin
care am fost trecut în rezervă la data de 17 noiembrie 1990; solicit aceasta în
temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 alin. 1 din Legea nr 1/1967 privind judecarea
de către tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte
administrative ilegale.
2. Obligarea MApN la reintegrarea subsemnatului în cadrul acestui Minister pe
funcţia şi gradul corespunzătoare pregătirii şi vechimii pe care le-aş fi avut dacă
nu mi-ar fi fost întreruptă în mod ilegal cariera profesională; în cazul în care
schema de personal nu mai face posibilă reîncadrarea în condiţiile de mai sus,
solicit efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a
vechimii – 34 de ani – gradului şi funcţiei pe care le-aş fi avut în prezent.
3. Obligarea MApN la repararea pagubei suferite de mine, în temeiul art. 9 alin. (2)
raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/1967, reprezentând plata unor despăgubiri:
- în sumă de 2.300.000 RON pentru prejudicii cauzate în perioada 01.12.1990 la
10.02.2008 pentru timpul în care am fost privat, ca ofiţer cu studii universitare, de
soldele lunare (solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţi) din cauza actului
administrativ ilegal (trecerea ilegală în rezervă), precum şi de alte drepturi băneşti
legale, astfel cum sunt enumerate si explicate în cuprinsul acţiunii;
- în sumă de 1.500.000 RON, daune pentru suferinţele şi umilinţa pe care leam
suportat timp de peste 17 ani, lipsirea abuzivă de o poziţie socială şi
profesională respectabilă în cadrul comunităţii, prejudiciul cauzat onoarei,
demnităţii şi dreptului meu la propria imagine, astfel cum voi arăta în cuprinsul
acţiunii.
Domnului Preşedinte al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios
Administrativ şi Fiscal
2

În fapt:
MOTIVE
Scurte precizări prealabile:
- în perioada august 1974 – august 1977 am urmat Şcoala militară de ofiţeri activi de
infanterie a Ministerului Apărării Naţionale;
- în perioada august 1977 – noiembrie 1990, am fost ofiţer activ în cadrul Ministerului
Apărării Naţionale;
- în cei 16 ani în care am fost în armată, am fost apreciat numai cu calificative de „Foarte
bine” (calificativul maxim, în proporţie de circa 90 %) şi „Bine”;
- pentru activitatea mea am primit foarte multe recompense, şi nicio pedeapsă
disciplinară;
- în anul 1987, am obţinut diploma de licenţă în ştiinţe juridice (specializarea drept la
Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti);
- din cauză că fratele meu era preot, dar şi datorită unei atitudini ostile regimului politic
de dinainte de 1989, nu mi-a fost permis să urmez cursurile Academiei militare,
respectiv ale Facultăţii de istorie;
- după decembrie 1989, în perioada aprilie – noiembrie 1990, având gradul de căpitan,
am militat, în cadrul Comitetului de acţiune pentru democratizarea armatei (CADA şi al
Acţiunii pentru dreptate militară (ADM) – forme de asociere informală a tinerilor ofiţeri din
armată – pentru depolitizarea şi modernizarea armatei precum şi pentru clarificarea
implicării unor înalţi responsabili militari în reprimarea demonstranţilor din decembrie
1989; la data de 19 noiembrie 1990, comandantul unităţii m-a anunţat că începând
cu 17 noiembrie 1990 am fost trecut în rezervă, de către ministrul de atunci al
Apărării, generalul Victor Stănculescu, pe baza art. 43 lit. i) din Statutul corpului
ofiţerilor, ”pentru abateri grave de la disciplina militară” – fără a mi se preciza, nici
atunci şi niciodată altcândva, în ce au constat abaterile disciplinare pretinse a le fi
săvârşit (de la persoane din secretariatul comandamentului unităţii, am aflat,
neoficial, că numărul ordinului de trecere în rezervă era M.C. 1898/17 noiembrie
1990); aşa cum voi arăta în cuprinsul prezentei cereri, din informaţii care mi-au
parvenit neoficial de la ofiţeri din cadrul MApN, cunosc că aş fi fost trecut în
rezervă în legătură cu apartenenţa mea la CADA şi ADM; în cadrul CADA şi ADM,
m-am numărat printre ofiţerii care au militat cu mai multă consecvenţă pentru
dezideratele menţionate (din cele câteva zeci de ofiţeri, am fost trecuţi în
rezervă, fără a mai fi ulterior rechemaţi în activitate, în jur de 4 sau 5);
ministrul de la acea vreme al Apărării, generalul Victor Stănculescu, se simţea vizat de
solicitările amintite pe de o parte în calitatea sa de înalt responsabil militar în cadrul
regimului comunist iar pe de altă parte datorită implicării directe, în calitatea pe care o
avea, în reprimarea demonstranţilor din decembrie 1989 de la Timişoara (fapte pentru
care în anul 1999 Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat la 15 ani de închisoare iar
în anul 2007, în urma exercitării unei căi de atac extraordinare, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie l-a condamnat la aceeaşi pedeapsă); atât în cadrul ADM cât şi al CADA, am
pledat pentru dezideratele pe care le-am amintit într-un mod cât s-a putut mai obiectiv şi
3

mai ne-personalizat; cu toate acestea, probabil din cauză că militantismul meu a fost mai
consecvent, fostul ministru al Apărării a identificat în acesta un risc personal în ce-l
privea, date fiind cererile pe care le susţineam; un indiciu în acest sens sunt declaraţiile
pe care soţia fostului ministru le-a facut cu ocazia unor interviuri acordate presei (unul
dintre acestea a fost reluat de ziarul „Naţional” în luna decembrie 2003, declaraţii care
nu aveau absolut niciun suport în realitate; astfel, soţia fostului ministru a afirmat că
vinovat pentru condamnarea soţului său „este şi acel individ pe nume Valerian Stan,
care s-a jurat cândva că îl înfundă pe Victor, el fiind şi membru cândva al CADA, acea
organizaţie pe care soţul meu nu a agreat-o în 1990” – (Anexa 1); afirmaţia a fost şi
este complet fără acoperire chiar şi numai ţinînd cont de faptul că, presupunînd că aş fi
urmărit aşa ceva, eu nu aveam nicio influenţă asupra autorităţilor judiciare ori de decizie
politică – dacă aş fi avut o asemenea influenţă, este evident că aş fi încercat s-o
folosesc înainte de toate pentru a nu cădea eu însumi victimă măsurii injuste şi abuzive
prin care ministrul Stănculescu m-a îndepărtat din armată; la trei săptămâni după ce
am fost trecut în rezervă, din aceleaşi motive care presupun că mi-au fost şi mie
imputate, a fost trecut în rezervă şi maiorul Nicolae Durac, din garnizoana
Timişoara (la data de 25 octombrie 2005, prin Sentinţa civilă nr 648/CA,
irevocabilă, a Tribunalului Timiş, Secţia Comercială şi de Contencios
Administrativ, pronunţată în dosarul nr 2806/CA/2005, ordinul
ministrului prin care fostul meu coleg fost trecut în rezervă a fost
anulat iar acesta a fost repus în drepturi şi despăgubit cu suma de
1.000.000 RON pentru daunele suferite – Anexa 2); în cuprinsul prezentei
cereri, voi arăta detaliat motivele nulităţii absolute a ordinului prin care ministrul
Apărării m-a trecut în rezervă (motive practic identice cu cele invocate de către
fostul meu coleg şi pe care instanţa le-a apreciat ca fiind temeinice): prevederile
legale şi regulamentare referitoare la „procedura disciplinară” au fost încălcate; ordinul
ministrului şi lucrările pe care acesta s-a întemeiat nu mi-au fost comunicate nici până la
această dată (nici după ce, în cursul ultimelor două luni, am adresat Ministerului Apărării
o cerere scrisă, respectiv o reclamaţie în acest sens); nu îmi sunt nici astăzi cunoscute
motivele pentru care am fost trecut în rezervă etc (în măsura în care aceste motive ar
ţine de apartenenţa mea la CADA şi ADM, ele ar fi netemeinice pe de o parte întrucât
prin această apartenenţă eu nu am încălcat nici o dispoziţie legală sau regulamentară,
iar pe de altă parte pentru că, astfel cum voi arăta în cuprinsul cererii de faţă, în anii care
au urmat trecerii mele în rezervă practic toate dezideratele pentru care eu şi foştii
mei colegi din CADA şi ADM am militat 1 s-au dovedit complet legitime şi au fost
1 Cele mai importante deziderate au fost:
- clarificarea implicării unor responsabili militari şi a unor unităţi şi subunităţi ale armatei
în reprimarea manifestaţiilor din decembrie 1989;
- îndepărtarea de la conducerea armatei a generalilor şi altor ofiţeri promovaţi de regimul
comunist totalitar în special pe baza devotamentului şi loialităţii lor faţă de acest regim;
- subordonarea armatei exclusiv voinţei poporului, instituirea „controlului civil” asupra
activităţii acesteia, inclusiv prin numirea la conducerea sa a unui ministru civil;
– legiferarea dreptului cadrelor militare de a trece în rezervă prin demisie;
– renunţarea la folosirea personalului armatei la activităţi productive în cadrul ecnomiei
naţionale.
4

puse în practică prin măsuri de ordin legislativ, de decizie politică, de reorganizare şi
modernizare a armatei, respectiv de ordin judiciar, în clarificarea implicării unor înalţi
responsabili militari în reprimarea demonstranţilor din decembrie 1989. Cu titlul de
exemplu, sub aspect legislativ: prin noua Constituţie (art. 117) şi prin noua Lege a
apărării naţionale (nr. 45/1994) s-a prevăzut subordonarea armatei exclusiv voinţei
poporului, între misiunile armatei nu au mai fost incluse activităţile productive în
economia naţională etc.; prin Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, au fost
stabilite limite ale libertăţii de exprimare a cadrelor militare în acord cu standardele
specifice societăţilor democratice (prin art. 29, cadrelor militare le este permis, de
exemplu, ca în afara serviciului să-şi exprime liber opiniile, inclusiv cele politice), a fost
legiferat dreptul cadrelor militare la demisie etc. etc.; prin noile reglementări privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării (Ordonanţa de Guvern nr. 41/1999
şi următoarele acte normative în materie), s-a stabilit ca ministrul şi unii dintre secretarii
de stat să fie demnitari civili etc. Se mai impune precizat că dezideratele pentru care
CADA şi ADM au militat erau susţinute de marea majoritate a cadrelor militare – fapt
care rezulta inclusiv din sondajele de opinie realizate în acea perioadă chiar de către
Ministerul Apărării Naţionale şi ale căror rezultate au fost publicate în presa militară a
acelor luni.
1. Cu privire la petitul 1, MApN nu mi-a comunicat conţinutul măsurii administrative
în conformitate cu dispoziţiile coroborate, imperative, ale art. 3, 4 şi 6 din Legea nr.
1/1967, precum şi ale art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, RDM
(Sancţiunea cu trecerea în rezervă „se comunică în scris celor în cauză, individual
sau în adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel
sancţionat”) raportat la art. 65 din RDM care prevede că „Ordinul scris se înmânează
ofiţerului pedepsit disciplinar care semnează de luare la cunoştinţă specificând data şi
ora de primire”. Or, în situaţia mea nu s-a procedat conform Regulamentului şi în acest
sens fac trimitere şi la dispoziţiile art. 63 şi 64 din acelaşi RDM. (Fac precizarea că
asupra aplicabilităţii în speţă a Legii nr. 1/1967 privind judecarea de către
tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale s-a
pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios
Administrativ prin Decizia nr. 143/14.01.2005, într-o cauză similară (Dosarul
nr. 2806/CA/2005 al Tribunalului Timiş, Secţia Comercială şi de Contencios
Administrativ). Tot instanţa supremă a mai decis, soluţionând alte cauze similare, că
actele atacate „prin care reclamantul a fost trecut în rezervă nu
constituie acte de comandament militar (...) şi, deci, nu sunt exceptate
de la controlul instanţei de contencios administrativ” (Decizia nr. 873 din
01.03.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). Într-un alt dosar (în care a fost
pronunţată Decizia nr. 3022 din 26.10.2000) aceeaşi instanţă a reţinut că „sancţiunea de
trecere în rezervă a reclamantului G.A. este deosebit de gravă în raport cu abaterile
săvârşite având în vedere că acesta nu a mai fost sancţionat anterior pentru abateri
disciplinare”.
Se impune de asemenea precizat că ordinul de trecere în rezervă este un
act juridic civil unilateral emis prin manifestarea de voinţă a ministrului
5

Apărării Naţionale şi ca atare acestui act îi este aplicabilă instituţia
juridică a nulităţii actului juridic ca sancţiune specifică dreptului civil (şi
administrativ) şi care înlătură efectele actului neconforme cu legea.
Ca atare, ordinul de trecere în rezervă fiind nul absolut, se justifică şi solicitarea privind
reintegrarea mea pe funcţia şi gradul care mi se cuvineau. Ordinul de trecere în rezervă
nu mi-a fost comunicat, în conformitate cu dispoziţiile amintite, nici la data emiterii şi
punerii lui în executare, şi nici în urma cererii scrise pe care am adresat-o MApN
anterior formulării prezentei cereri, la data de 8 decembrie 2007 (Anexa 3). La data
de 11 ianuarie 2008, cu adresa nr A-6176/8.01.2008 (Anexa 4), U.M. 02418 Bucureşti
mi-a făcut cunoscut refuzul său de a-mi comunica ordinul de trecere în rezervă, motivînd
că actul administrativ respectiv „este clasificat ca informaţie secret de serviciu”. La data
de 12 ianuarie 2008 m-am adresat ministrului Apărării cu o reclamaţie la răspunsul UM
02418 (Anexa 5), reclamaţie la care până la data formulării prezentei nu am primit
răspuns.
1.1 Din refuzul MApN de a-mi comunica actele administrative pe baza cărora
am fost trecut în rezervă poate fi dedusă absenţa actelor pe care ar fi trebuit să se
întemeieze ordinul de trecere în rezervă, ceea ce contravine dispoziţiilor imperative
ale art. 43, 48, 51, art. 77 completat cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988, art. 79, art. 80
completat cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988, art. 81, 84, 85, 93, 95 din RDM, în
vigoare la data trecerii mele în rezervă. Dar chiar şi în ipoteza existenţei acestor acte,
există un număr de alte încălcări ale dispoziţiilor regulamentelor militare cu privire la
procedurile disciplinare, astfel:
a) nu au fost cercetate faptele şi nici nu am fost ascultat asupra
abaterilor presupuse că le-aş fi săvârşit, aşa cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile
art. 43 din RDM: pedepsele se aplică „numai după cercetarea (constatarea) faptelor şi
ascultarea celor care au săvârşit abaterile”.
Cu privire la această reglementare, dar şi la principiul „gradualităţii” în aplicarea
sancţiunilor disciplinare – astfel cum acesta rezultă indubitabil din întreaga interpretare a
regulamentelor militare amintite – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.
3022 din 26 octombrie 2000, a reţinut în mod just că „sancţiunea de trecere în rezervă
a reclamantului G.A. este deosebit de gravă în raport cu abaterile săvârşite având
în vedere că acesta nu a mai fost sancţionat anterior pentru abateri disciplinare”.
Aşa cum am arătat, timp de 16 ani cât am activat în armată, nu am fost sancţionat
disciplinar nici măcar o singură dată, am fost recompensat de zeci de ori şi am fost
apreciat aproape numai cu calificativul maxim – „Foarte bine”. Atunci când această
măsură a fost luată împotriva mea – dar şi în perioada ulterioară, inclusiv la această
dată – eu nu am cunoscut şi nu cunosc abaterile presupuse că le-aş fi săvârşit. Un
indiciu am avut în legătură cu ele, anume afirmaţia unuia dintre foştii colegi din CADA,
potrivit căruia la mai multe luni după ce am fost trecut în rezervă ministrul Apărării
Naţionale, generalul Victor Stănculescu, ar fi afirmat, la o întâlnire cu foştii mei
colegi, că m-ar fi trecut în rezervă, „la propunerea comandantului
unităţii”, pentru că am făcut parte din CADA şi că în plus aş fi „servit,
în CADA, interesele partidelor istorice”. Această motivare – în măsura în care
este reală – nu are absolut nicio justificare, pe de o parte pentru că din CADA şi ADM
6

au făcut parte mai multe zeci de ofiţeri, fără a fi în vreun fel sancţionaţi pentru
aceasta, iar pe de altă parte pentru că afirmaţia că eu aş fi „servit, în CADA,
interesele partidelor istorice” nu a avut şi nu are absolut nici o acoperire în
realitate, neputând fi probată în niciun fel. Nu există nici cea mai mică dovadă că eu
aş fi politizat în vreun fel sau altul, cu sau fără scopul de a servi interesele vreunui partid
sau al altuia, dezideratele legitime de modernizare şi de „decomunizare” pentru care am
militat în cadrul CADA şi ADM. În mod asemănător, nu există nici cea mai
neînsemnată dovadă că prin ceea ce am făcut – exclusiv în afara orelor de
program şi în strictă conformitate cu regulile unei societăţi democratice – aş fi
contravenit în vreun fel prevederilor legilor şi regulamentelor militare
privind statutul şi conduita cadrelor militare, în acest sens fiind relevant
inclusiv faptul că până la momentul trecerii mele în rezervă nu am fost supus
niciunei proceduri disciplinare sau sancţionat disciplinar. Nu a existat nimic
subversiv în ceea ce noi am făcut, totul a fost la vedere, inclusiv prin
numeroasele relatări ale presei militare şi civile (câteva exemple pot fi
văzute în Anexa 6). Ministrul Apărării însuşi s-a întâlnit în repetate rânduri cu noi,
a discutat cu noi iar uneori – în chestiuni marginale, este adevărat – a asumat
unele dintre ideile şi sugestiile noastre. În calitate de coordonator al ADM, am făcut
în mod constant apel la colegii mei să aibă în permanenţă o conduită care să prevină
actele de indisciplină. Sub acest aspect este relevantă inclusiv chemarea explicită pe
care Grupul de iniţiativă al ADM a adresat-o cadrelor militare din chiar primul său Apel
public, preluat de presă la data de 19 aprilie 1990, citez: „Ne exprimăm convingerea că
acţiunea noastră poate fi încununată de succes numai în condiţiile respectării stricte a
ordinii şi disciplinei militare, în afara oricăror manifestări anarhice destabilizatoare”. În
acelaşi timp, este adevărat că am fost unul dintre ofiţerii cei mai perseverenţi din ADM şi
CADA care au susţinut ideile anunţate, ceea ce este posibil – dată fiind natura acelor
idei – să mă fi expus unei mai mari ostilităţi din partea ministrului Apărării de la acea
dată şi a altor generali promovaţi de fostul regim comunist, vizaţi într-un fel sau altul de
dezideratele noastre privind depolitizarea armatei, înnoirea conducerii armatei şi
clarificarea implicării unor generali în reprimarea demonstranţilor din decembrie 1989.
b) împotriva mea, potrivit principiului gradualităţii în aplicarea sancţiunilor
disciplinare, comandantul nu a luat nici una dintre măsurile prevăzute de art. 48 din
RDM: „comandantul este obligat să ia una din următoarele măsuri:
- să atragă atenţia militarului asupra îndatoririlor militare şi cetăţeneşti ce-i revin;
- să pună în dezbaterea adunării militarilor, pe regiment (similare) sau pe
subunitate, abaterile săvârşite de militar;
- să-l pedepsească disciplinar;
- să-l trimită în judecata Consiliului de Onoare.”
c) nu mi-a fost aplicată nici una din pedepsele sau sancţiunile prevăzute de art.
51 din RDM
- „Ofiţerilor li se pot aplica următoarele pedepse disciplinare:
- mustrare verbală sau scrisă
- arestul cu îndeplinirea serviciului până la 10 zile
- arest în arestul garnizoanei: ofiţerilor inferiori, până la 10 zile, iar
ofiţerilor superiori, până la 5 zile”;
7

- Ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor li se pot aplica următoarele
sancţiuni disciplinare;
- avertisment
- mustrare scrisă
- consemnare, până la 10 zile
- retrogradare în funcţie
- amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 – 2 ani.”
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.
3022 din 26 octombrie 2000, a decis că pentru reclamantul G.A. trebuiau în primul rând
aplicate pedepsele sau sancţiunile prevăzute în regulamente, şi apoi sancţiunea cu
trecerea în rezervă. În cazul meu, a fost de asemenea încălcat principiul
regulamentar al gradualităţii pedepselor şi sancţiunilor disciplinare.
d) nu s-a întocmit dosarul de cercetare aşa cum prevede art. 80 din RDM,
completat cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988: „Comandantul unităţii hotărăşte ca ofiţerul
desemnat cu cercetarea penală (înlocuitorul) să efectueze cercetarea şi să
întocmească dosarul în termen de 10 zile. Dosarul trebuie studiat de către
comandantul unităţii în cel mult 3 zile de la primire”.
e) nu există documente (lucrări) în dosarul de cercetare aşa cum prevede
art. 81 din RDM: „Dosarul cu rezultatele cercetării cuprinde următoarele documente:
- actul de constatare, în cuprinsul căruia se vor include datele
personale ale ofiţerului, rezultatele obţinute de acesta în muncă, recompensele şi
pedepsele disciplinare primite, descrierea abaterilor şi a împrejurărilor în care au fost
comise, declaraţia scrisă a celui ce urmează a fi judecat, precum şi concluziile celui
care a făcut cercetarea, cu specificarea dovezilor de vinovăţie,
- declaraţii şi alte documente întocmite cu ocazia cercetării”.
1.2 Nu am fost judecat de Consiliul de Onoare: (art. 77 din RDM completat
cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988, art. 79, art. 80, completat cu Dispoziţia A7/101/08.07
1988, art. 81, 84, 85, 93, 95 din RDM, art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale)
a) conform prevederilor art. 48, 51 şi 60 din RDM, trecerea în rezervă
depăşea drepturile comandanţilor de unităţi de a pedepsi şi sancţiona
disciplinar pe ofiţeri şi, în consecinţă, trebuiau aplicate prevederile art. 48 din RDM,
ultimul punct: „trimiterea în judecata Consiliului de Onoare”.
b) Consiliul de Onoare era singurul în măsură să hotărască
propunerea unei sancţiuni de trecere în rezervă – şi nu comandantul unităţii – aşa
cum prevede în mod imperativ art. 77 din RDM, completat cu Dispoziţia
A7/101/08.07 1988: „De asemenea, judecă toate cadrele care
urmează să fie trecute în rezervă din motive imputabile lor”, şi aşa
cum prevedea art. 79 lit. d) din RDM, poate pronunţa hotărâri de propunere a sancţiunii
cu trecerea în rezervă.
8

Conform ordinului M.C. 1898/1990, am fost trecut în rezervă cu litera i) a art 43
din Statutul corpului ofiţerilor, pentru pretinse abateri grave de la ordinea şi disciplina
militară, deci, din motive imputabile mie. În consecinţă, conform prevederilor art. 77
din RDM completat cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988, judecarea mea de către
Consiliul de Onoare era obligatorie. Sancţiunea cu trecerea în rezervă a ofiţerilor,
la rândul ei, trebuia hotărâtă de ministrul Apărării Naţionale, pe baza propunerii
făcută de Consiliul de Onoare, potrivit art. 95 din RDM.
c) nu s-a întocmit dosarul de cercetare, aşa cum prevedea art. 80 din RDM,
completat cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988: „Comandantul unităţii hotărăşte ca ofiţerul
desemnat cu cercetarea penală (înlocuitorul”) să efectueze cercetarea şi să
întocmească dosarul în termen de 10 zile. Dosarul trebuie studiat de către
comandantul unităţii în cel mult 3 zile de la primire”.
d) nu există documente (lucrări) în dosarul de cercetare aşa cum prevedea
art. 81 din RDM: „Dosarul cu rezultatul cercetării cuprinde următoarele
documente:
- actul de constatare, în cuprinsul căruia se vor include datele personale
ale ofiţerului, maistrului militar sau ale subofiţerului, rezultatele obţinute de
acesta în muncă, recompensele şi pedepsele disciplinare primite, descrierea
abaterilor şi a împrejurărilor în care au fost comise, declaraţia scrisă a
celui ce urmează a fi judecat, precum şi concluziile celui care a făcut cercetarea,
cu specificarea dovezilor de vinovăţie;
- declaratii şi alte documente întocmite cu ocazia cercetării.”
e) nu mi-a fost adus la cunoştinţă conţinutul dosarului, aşa cum prevedea
art. 84 din RDM: „Ofiţerului, maistrului militar sau subofiţerului trimis în judecata
Consiliului de Onoare, i se va aduce la cunoştinţă - prin preşedintele
Consiliului de Onoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data când urmează să aibă loc
judecata - conţinutul în întregime al dosarului, după care va semna
de luare la cunoştinţă. Pentru apărarea sa, militarul învinuit are dreptul să
ceară, înainte de şedinţă, prin preşedintele Consiliului de Onoare, aducerea unor
documente, informaţii suplimentare sau a unor martori, în legătură cu
învinuirile ce i se aduc.”
f) mi-au fost încălcate drepturile garantate prin Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 6 pct. 3): „Orice acuzat are, în
special, dreptul :
- să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod
amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
- să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
- să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea
martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.”
g) nu am fost chemat în faţa Consiliului de Onoare, aşa cum era stabilit
imperativ prin art. 85 din RDM: „Prezenţa militarului chemat în faţa Consiliului de
Onoare este obligatorie”.
9

h) Am fost lipsit de posibilitatea contestării hotărârii Consiliului de Onoare,
în conformitate cu dispoziţiile art. 93 din RDM: „Hotărârea Consiliului de Onoare poate
fi infirmată de către comandantul unităţii pe lângă care funcţionează Consiliul de
Onoare, atât din iniţiativa sa cât şi la cererea celui sancţionat, în termen de 3 zile de la
data pronunţării ei, dacă se constată că au fost încălcate prevederile prezentului
regulament”.
1.3 Nu mi-au fost comunicate ordinul de trecere în rezervă şi lucrările
pe care acesta s-a întemeiat, (art. 1 şi 4 din Legea nr. 1/1967 şi art. 63, 64, 65,
67 şi 96 din RDM), astfel:
a) în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 3, art. 4 şi art. 6 din Legea
nr. 1/1967, rezultă indubitabil obligaţia legală pe care MApN o avea de a-
mi comunica în scris ordinul de trecere în rezervă; cu titlu de exemplu, art. 6
prevede că „Tribunalul, odată cu fixarea termenului pentru judecarea cererii de
anulare, va invita organul administrativ să înainteze, în termenul ce i-l va stabili,
actul administrativ la care se referă cererea, dacă acest act nu a fost
depus de reclamant, lucrările pe care se întemeiază actul, precum şi
orice alte lucrări necesare pentru rezolvarea cererii.” Din interpretarea textului de
lege citat (organul administrativ este invitat să „înainteze” instanţei actul
administrativ, dacă acest act nu a fost „depus” de reclamant), rezultă neîndoios
că forma scrisă era cea în care trebuia să-mi fie comunicat actul administrativ şi
lucrările pe care acesta s-a întemeiat. Actul administrativ nu mi-a fost comunicat,
în conformitate cu dispoziţiile amintite, nici la data emiterii şi punerii lui în executare,
şi nici în urma cererii scrise pe care am adresat-o MApN, anterior formulării
prezentei cereri, la data de 8 decembrie 2007 (Anexa 3). La data de 8 ianuarie 2008,
cu adresa nr A-6176 (Anexa 4), Ministerul mi-a făcut cunoscut refuzul său de a-mi
comunica ordinul de trecere în rezervă, motivînd că actul administrativ respectiv „este
clasificat ca informaţie secret de serviciu”. La reclamaţia pe care am făcut-o faţă de
această soluţie, la data de 12 ianuarie 2008 (Anexa 5), până la data formulării
prezentei nu am primit răspuns.
b) art. 63, 64, 65 şi 96 din RDM prevăd şi ele inechivoc că actele prin care
ofiţerii sunt pedepsiţi sau sancţionaţi disciplinar se comunică acestora în scris; astfel,
art. 63 din RDM prevede că „Pedepsele disciplinare se ordonă verbal sau în scris”, iar
în continuare că „Pentru ofiţeri se ordonă în scris, prin corespondenţă
adresată personal. Corespondenţa este înmânată ofiţerului de către cel care a
pedepsit disciplinar sau se trimite pe cale ierarhică şi se înmânează de către
comandantul său nemijlocit”.
c) art. 64 din RDM prevede că: „Ordinul scris se semnează de cel care a
ordonat pedeapsa disciplinară şi trebuie să cuprindă: felul şi durata pedepsei
disciplinare, motivul, precum şi data şi ora începerii ei”.
10

d) art. 65 din RDM prevede că: „Ordinul scris se înmânează ofiţerului
pedepsit disciplinar care semnează de luare la cunoştinţă, specificând data şi ora de
primire.”
e) art. 97 din RDM prevede de asemenea că măsura trecerii în rezervă „se
comunică în scris celor în cauză, individual sau în adunarea militarilor cu grade şi
funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat”.
2. Cu privire la petitul 2 din prezenta cerere, solicit obligarea MApN la
reintegrarea subsemnatului în cadrul Ministerului Apărării Naţionale pe funcţia şi
gradul corespunzătoare pregătării şi vechimii pe care le-aş fi avut dacă nu mi-ar fi
fost întreruptă în mod ilegal cariera profesională; în cazul în care schema de personal nu
mai face posibilă reîncadrarea în condiţiile de mai sus, efectuarea demersurilor în
vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a vechimii – 34 de ani – gradului şi
funcţiei pe care le-aş fi avut în prezent.
Performanţele profesionale din anii în care am fost ofiţer activ, la care m-am referit în
prezenta cerere, consider că reprezintă o premisă de natură să facă pertinentă
aprecierea că dacă nu aş fi fost trecut abuziv în rezervă cariera mea militară ar fi
fost în continuare una performantă şi, drept consecinţă, aş fi beneficiat de
toate drepturile legale care mi s-ar fi cuvenit în aceste condiţii – inclusiv de
avansările în grad şi în funcţie pe măsura rezultatelor foarte bune obţinute şi a vechimii
în activitate pe care aş fi avut-o, precum şi de drepturile de pensie corespunzătoare.
Precizez că anul următor celui în care am fost trecut în rezervă urma să susţin examen
de admitere la Academia militară (în ultimele şase luni mă pregătisem în acest sens) iar
în considerarea carierei mele de până atunci, a pregătirii profesionale şi a faptului că
eram deja licenţiat în ştiinţe juridice, apreciez că aveam şanse mari să fiu declarat admis
şi să absolv cursurile Academiei militare.
3. Cu privire la petitul 3, solicit despăgubirile pentru prejudiciile care mi-au fost
cauzate prin actul ilegal al trecerii în rezervă în temeiul art. alin. (1) din Legea nr. 1/1967,
precum în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, astfel cum acesta
este unanim recunoscut în doctrina şi jurisprudenţa din România şi în practica Curţii
europene a drepturilor omului, astfel:
3.1 plata unor despăgubiri în sumă de 2.300.000 RON pentru prejudicii
materiale cauzate în perioada 01.12.1990 la 28.02.2008 pentru timpul în care am fost
privat, ca ofiţer cu studii universitare, de soldele lunare (solda de grad, solda de funcţie,
gradaţii şi indemnizaţi) din cauza actului administrativ ilegal (trecerea ilegală în rezervă),
precum şi alte drepturi băneşti legale (drepturi prevăzute atât de Statutul corpului
ofiţerilor Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România, aprobat prin
Hotărârea Consiliului de Miniştri nr 1177/1965, cât şi, ulterior, de Legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare), după cum urmează:
a) – echipament (de oraş şi de serviciu) şi hrană gratuite;
11

) - asistenţă medicală şi medicamente, gratuite; menţionez că în toţi anii
de după trecerea abuzivă în rezervă, în perioada în care am realizat venituri pe bază de
contract de muncă am plătit lunar contribuţia pentru asigurarea de sănătate iar în anii în
care nu am avut contract de muncă am fost nevoiţi, eu şi membrii familiei mele, să ne
plătim asistenţa medicală şi medicamentele;
c) – documente de transport gratuit pentru efectuarea concediului de
odihnă
d) – reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% si, respectiv, 50%
pentru cadrele militare în activitate decorate cu „Semnul Onorific”; dacă nu aş fi fost
trecut ilegal în rezervă, aş fi avut vechimea în armată necesară pentru a-mi fi acordate
toate cele trei decoraţii, corespunzătoare vechimii de 15, 20 şi 25 de ani;
e) – spor de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei pentru
pensionarii militari decoraţi cu „Semnul Onorific”; dacă nu aş fi fost trecut ilegal în
rezervă, aş fi avut vechimea în armată necesară pentru a-mi fi acordate toate cele trei
decoraţii, corespunzătoare vechimii de 15, 20 şi 25 de ani;
f) – permisii pentru rezolvarea unor situaţii personale sau familiale
deosebite;
g) – înlesniri în folosirea caselor de odihnă, sanatoriilor, caminelor de
garnizoană şi a altor amenajări recreative şi sportive aparţinînd Ministerului Apărării
Naţionale;
h) – asistenţă medicală şi medicamente gratuite în cadrul reţelei sanitare
a Ministerului Apărării Naţionale sau în alte reţele sanitare, cu decontarea cheltuielilor de
către acest minister, pentru membrii familiei mele; precizez că în toţi anii de după
trecerea mea în rezervă membrii familiei mele (soţia şi cei doi copii ai noştri aflaţi în
întreţinerea noastră până în anul 2005 respectiv 2006) şi-au plătit asistenţa medicală şi
medicamentele;
i) - prime, premii, sporuri.
După decembrie 1989, deşi aveam studii universitare (licenţiat în ştiinţe juridice
– drept al Universităţii Bucureşti, din 1987), am fost încadrat, până la trecerea în
rezervă, la 17 noiembrie 1990, pe funcţii fără studii superioare. Întrucât acest fapt s-a
datorat atitudinii subiective ostile a comandanţilor faţă activitatea mea, solicit ca
Ministerul Apărării să-mi achite diferenţa dintre salariul efectiv realizat şi cel pe care ar fi
trebuit să-l primesc în mod normal.
Sumele pe care le solicit sunt actualizate cu rata inflaţiei din perioada 01.12.1990
şi ână în prezent (conform datelor Institutului Naţional de Statistică, rata cumulată a
inflaţiei în perioada 1991 – 2007 a fost de 1.255,9% 2 ).
2 Rata anuală a inflaţiei a avut următoarele valori: 1991 - 170,2 %; 1992 - 210,4%;
1993 - 256,1%; 1994 - 136,7%; 1995 - 32,3 %; 1996 - 38,8 %; 1997 - 154,8 %; 1998 -
59,1 %; 1999 - 45,8 %; 2000 - 45,7 %; 2001 - 34,5 %; 2002 - 22,5 %; 2003 - 15,3 %;
2004 - 11,9 %; 2005 - 9,0 %; 2006 - 6,6 %; 2007 - 6,2% (evaluări preliminare) – a se
vedea INS, http://www.insse.ro/cms/rw/pages/ipc.ro.do
12

3.2 plata unor daune în sumă de 1.500.000 RON, pentru suferinţele şi
umilinţa pe care le-am suportat timp de peste 17 ani, lipsirea abuzivă de o poziţie
socială şi profesională respectabilă în cadrul comunităţii, prejudiciul cauzat
onoarei, demnităţii şi dreptului meu la propria imagine, astfel:
- trecerea în rezervă, prin care mi-a fost întreruptă în mod ilegal şi injust cariera
militară pentru care mă pregătisem, şi în care până la acea dată obţinusem, timp
de 16 ani, numai rezultate foarte bune şi bune, mi-a cauzat suferinţe psihice pe
termen lung şi mi-a anulat un statut profesional şi social pe care personal îl
percepeam ca fiind onorant în cel mai înalt grad; măsura ilegală şi injustă dispusă
împotriva mea – un eveniment de indezirabilitate maximă care a cauzat o ruptură
brutală a cursului vieţii mele de până atunci – a constituit o traumă psihică severă,
cu consecinţe asupra mea şi a celorlalţi membri ai familiei mele; ea mi-a cauzat
inclusiv unele modificări în plan psihic, constând, între altele, într-o sensibilitate
crescută la emoţiile ulterioare;
- în special în contextul social de la acea dată şi din anii imediat următori, măsura
amintită m-a supus dispreţului public, şi mi-a afectat în mod injust onoarea,
demnitatea şi imaginea publică; potrivit primului dintre articolele Constituţiei
României, „demnitatea omului” şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă
„valori supreme”ocrotite de statul român, „în spiritul idealurilor Revoluţiei din
decembrie 1989”;
- din cauza acestei măsuri am fost obligat la un foarte mare efort intelectual,
psihic şi fizic în plus, de asemenea pe termen lung, pentru a-mi găsi ocupaţii
pentru care nu aveam pregătirea profesională necesară; exclus abuziv din
profesia pe care o îndrăgisem şi pentru care mă pregătisem, în ultimii 17 ani am
fost nevoit să fac eforturi mari pentru a-mi putea câştiga existenţa; voi da cu titlul
de exemplu anii 2005 şi 2007, în care, asemeni multor alţi ani (şi pot proba acest
lucru), mi-am câştigat existenţa practic din expediente – în anul 2005 am fost
nevoit să caut şi să închei nu mai puţin de 5 contracte de colaborare cu 3 instituţii
iar în anul 2007 nu mai puţin de 5 contracte de colaborare (şi 2 acte adiţionale la
acestea), de regulă pe durata a câtorva luni, cu nu mai puţin de 5 instituţii (Centrul
de Resurse Juridice, Asociaţia ACCEPT, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului în România – Comitetul Helsinki, Fundaţia Soros, Institutul pentru
Investigarea Crimelor Comunismului în România – Anexa 7); grija permanentă în
a-mi găsi de lucru, pentru a-mi câştiga existenţa şi a-mi întreţine familia (inclusiv
doi copii minori, de 10 respectiv 9 ani la data îndepărtării mele din armată), a fost,
aproape continuu în toţi aceşti ani, una deosebit de stresantă şi cauzatoare de
disconfort;
- din cauza veniturilor sensibil mai mici pe care le-am realizat după trecerea
abuzivă în rezervă, şi pentru ca fiii mei să poată urma cursurile universitare, am
fost obligat să împrumut sume de bani de la cunoştinţe şi prieteni; pentru unul
dintre copii a fost nevoie să fac numeroase demersuri şi să apelez la bunăvoinţa
rectoratelor universitare pentru a-i aproba reducerea, respectiv scutirea de taxa de
studiu – împrejurări pe care le pot proba cu acte;
- stresul şi suferinţele din toţi aceşti ani s-au repercutat şi asupra stării mele de
sănătate (inclusiv în sensul în care starea de sănătate este mai mult decât absenţa
13

durerii – o stare pe care specialiştii domeniului o definesc drept „o stare de
armonie, o stare-de-bine cu privire la evoluţia complexului biologic, psihologic şi
a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman”); ele au avut urmări la nivelul
sistemului meu imunitar şi mi-au provocat probleme de fatigabilitate şi de natură
somatică;
- măsura abuzivă şi injustă luată de ministrul Apărării a condus, în anii care au urmat,
inclusiv la numeroase aprecieri denigratorii la adresa mea, care mi-au prejudiciat
demnitatea, onoarea şi dreptul la propria imagine, dintre care amintesc cu titlul de
exemplu:
- în emisiunea de televiziune „Dan Diaconescu în direct”, la data de 19 martie
2002 actualul preşedinte al României a pus îndepărtarea mea din armată pe seama
faptului că aş fi fost „dezertor”;
- la data de 15 iunie 1999, printr-un Comunicat al Biroului de presă al Ministerului
Apărării Naţionale, răspunzând unui articol pe care eu îl publicasem în ziarul
„Cotidianul”, ministrul Apărării de la acea dată, Victor Babiuc, a făcut afirmaţia că am
fost îndepărtat din armată din cauza „lipsei chemării pentru meseria armelor” (articolul
amintit a făcut obiectul unui proces pe care fostul ministru al Apărării mi l-a intentat şi în
care instanţele de judecată mi-au dat câştig de cauză – Tribunalul Bucureşti, Secţia a
III-a Civilă, Dosarul nr 5974/1999; într-un proces asemănător, intentat de fostul ministru
al Transporturilor Traian Băsescu, am obţinut de asemenea câştig de cauză
(Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, Dosarul nr. 1893/2001) – însă toate acestea
numai după ce cei doi înalţi demnitari m-au purtat ani de zile prin faţa instanţelor de
judecată;
- la data de 3 septembrie 1997, doi parlamentari m-au acuzat public că aş fi fost
trecut în rezervă pentru că în CADA aş fi „reprezentat interesele fostului ministru al
Apărării Naţionale generalul Militaru cunoscut ca agent al KGB”, acuzaţia fiind publicată
în presa de a doua zi – Anexa 8; acuzaţia că îndepărtarea din armată s-a datorat
faptului că aş fi fost „agent KGB” a contat, în luna august 1997, în revocarea mea din
calitatea de secretar de stat şi şef al Departamentului de Control al Guvernului, în urma
unor verificări pe care le-am dispus inclusiv cu privire la activitatea unor miniştri şi
parlamentari aparţinând coaliţiei aflată la guvernare; ulterior însă, cei care au hotărât
revocarea mea şi-au asumat public decizia ca pe o greşeală (Traian Băsescu, fostul
ministru al Transporturilor, in cadrul emisiunii “Dan Diaconescu in direct” de la postul de
televiziune OTV, din ziua de 19 martie 2002, a asumat cele intamplate ca pe “un
incident regretabil”, iar fostul prim ministru Victor Ciorbea a vorbit ulterior, in repetate
randuri, in public, despre acea decizia ca despre “cea de-a doua mare greseala a
mandatului sau de prim ministru” si “o foarte mare greseala, reprezentand prima
cedare majora in fata santajului PD” (de exemplu, în ziarul “Cotidianul” din 4.08.1998 –
Anexa 9);
- faptul că am militat pentru cererile amintite, şi din cauză că acestea erau dezavuate în
mod injust de conducerea de la acea dată a MapN, au făcut să suport un număr mare
de acte de ameninţare şi intimidare din partea unor responsabili ai armatei, care
de asemenea mi-au produs suferinţe psihice şi numeroase alte prejudicii de ordin
moral, de exemplu;
- după aproximativ şase luni de la trecerea în rezervă, am fost anchetat timp de
mai multe luni de Procuratura militara, in legatura cu activitatea in cadrul ADM si CADA
(procurorul care s-a ocupat de acest dosar, Mircea Aron, primise ordin in sensul acesta
14

de la unii generali din conducerea Armatei; in cele din urma procurorul m-a gasit
nevinovat - dosarul in care am fost cercetat a avut numarul 183/P/1990;
- pe timpul cat am facut parte din ADM si CADA, sub motivul complet nereal
(constituind mai probabil un pretext) că aş „servi interesele partidelor istorice”, am fost
anchetat si amenintat in mai multe randuri de inalti responsabili militari, de exemplu:
- la 27 august 1990 – de generalul Lucian Culda, „asistat” de colonelul
Vasilescu din cadrul Directiei de cadre si invatamant, la sediul Ministerului din Bd.
Drumul Taberii;
- la 26 septembrie 1990 - de locotenent colonelul Vladimir Lucinski, seful
contraspionajului militar al Armatei 1 („serviciu” care „inlocuise” birourile de
contrainformatii), la sediul Comandamentului Armatei 1 din str. Antiaeriana (in ambele
ocazii, am fost amenintat cu trecerea in rezerva intrucat ar fi existat informatii ca as fi
„actionat in intelegere si in interesul partidelor politice istorice”, ceea ce era absolut
neadevarat si absurd; pe parcursul primelor săptămâni ale activităţii Acţiunii pentru
Dreptate Militară, la telefonul de la domiciliu, eu şi membrii familiei mele am primit
numeroase mesaje de ameninţare, inclusiv cu moartea (după modul sistematic în care
primeam aceste telefoane şi după informaţiile pe care autorii lor dovedeau că le deţin cu
privire la persoana mea şi la activitatea Acţiunii pentru Dreptate Militară, am avut şi am
motive rezonabile să presupun că respectivele persoane erau ofiţeri ai serviciului militar
de contraspionaj – foşti agenţi/colaboratori ai Contrainformaţiilor militare);
- tot sub pretextul că în CADA aş fi „reprezentat interesele partidelor
istorice”, fostul ministru al Apărării – care în realitate era deranjat de dezideratele pentru
care CADA milita – „mi-a atras atenţia”, cu ocazia unei întâlniri cu membri ai CADA, din
data de 22 iunie 1990, ca va interveni sa-mi fie schimbat numărul telefonului de acasă –
77.38.07 –, pentru „a nu mă mai căuta ţărăniştii şi liberalii” (ceea ce era complet
neadevărat, în schimb numărul respectiv era cunoscut de colegii mei din CADA); peste
patru zile, am fost sunat de la telefoane ca sa mi se spuna ca mi-a fost schimbat
numărul de telefon).
Consider că se impune precizat că dacă MApN ar fi procedat în mod legal şi
mi-ar fi comunicat ordinul de trecere în rezervă şi motivarea în concret a
acestei măsuri, aş fi avut posibilitatea să mă apăr de acuzele calomnioase
care mi-au fost aduse în legătură cu trecerea mea în rezervă, precum şi de
învinuirile, dovedite complet nefondate, care mi-au fost aduse pe parcursul
cercetării penale întreprinse de Procuratura militară. Detractorii mei, inclusiv foştii
miniştri amintiţi, nu au avut nicio reţinere în a mă calomnia în public fiindu-le
binecunoscut faptul că MApN nu îmi comunicase ordinul de trecere în rezervă şi
că, prin urmare, eu nu îi puteam contrazice cu actul oficial respectiv că nu am fost
nici agent KGB, nici dezertor etc.
Se impune de asemenea să subliniez că niciuna dintre „anchetele” şi ameninţările
la care am fost supus în toată această perioadă nu s-a finalizat cu vreo
sancţiune împotriva mea, împrejurare care atestă şi ea faptul că prin ceea ce eu
am făcut nu am comis vreo abatere disciplinară ori vreo altă încălcare a normelor
de conduită militară sau socială. Dimpotrivă, tot ceea ce am făcut a fost apreciat
de analiştii şi comentatorii independenţi ai proceselor sociale şi militare din acea
perioadă. Mai mult, anii care au urmat au confirmat punct cu punct
justeţea ideilor pentru care am militat. Această împrejurare face cât se poate de
15

evident faptul că măsura luată împotriva mea a fost nu numai ilegală
dar şi complet injustă – dacă se va dovedi că decizia de trecere în rezervă a
fost motivată într-adevăr de apartenenţa mea la CADA si ADM.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care le solicit, spre
deosebire de cazul practic identic al fostului meu coleg, pe care l-am prezentat cu titlu
de exemplu (Sentinţa civilă nr 648/CA din 25 octombrie 2005, irevocabilă, a
Tribunalului Timiş, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ (Anexa 2),
consider că se impune ca prin soluţia care va fi pronunţată să fie avute în
vedere şi următoarele:
- perioada de timp pentru care ar urma să acorde despăgubirile este mai
mare în cazul subsemnatului;
- subsemnatul am solicitat despăgubiri inclusiv pentru celelalte drepturi
băneşti, altele decât drepturile salariale, astfel cum acestea au fost şi sunt
prevăzute de Statutul corpului ofiţerilor Forţelor Armate ale Republicii Socialiste
România, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr 1177/1965, respectiv de
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi cum le-am enumerat si
explicat în cuprinsul acţiunii (punctul 3.1 literele a-i);
- în cazul concret al subsemnatului, prejudiciile de ordin „moral” s-a
întâmplat să constea în consecinţe semnificativ mai numeroase şi mai grave,
astfel cum am arătat detaliat la punctul 3.2 al prezentei cereri.
Decizia pe care am luat-o în urmă cu puţine săptămâni – de a mă
adresa MApN şi justiţiei pentru anularea ordinului fostului ministru al Apărării de
trecere în rezervă şi pentru repararea prejudiciilor care mi-au fost cauzate prin
acest act deopotrivă ilegal şi injust – a luat în considerare în primul rând
faptul că ultimii ani au confirmat deplin legitimitatea tuturor
dezideratelor pentru care am militat şi am fost îndepărtat din armată – inclusiv
acela al clarificării în justiţie a implicării fostului ministru al Apărării,
generalul Stănculescu, în reprimarea manifestaţiei revoluţionare
din decembrie 1989 de la Timişoara (fapte pentru care în anul 1999
Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe fostul general la 15 ani de închisoare
iar în anul 2007, în urma exercitării unei căi de atac extraordinare, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la aceeaşi pedeapsă).
În ultimii ani, dat fiind faptul că ideile pentru care CADA şi ADM au pledat şi-au
dovedit tot mai mult justeţea, fostul ministru al Apărării a încercat să acrediteze
public ideea, neadevărată, că ar fi fost un susţinător al dezideratelor amintite. Sub
acest aspect este relevant inclusiv faptul că la o emisiune din 13 februarie
2005 de la postul de televiziune OTV („Dan Diaconescu în direct”) fostul
ministru a susţinut cu nonşalanţă, în faţa a sute de mii de
telespectatori, că m-ar fi trecut în rezervă la cererea sau cu
16

acordul meu, deşi ştia bine că în realitate lucrurile au stat cu totul altfel (la data
de 17 februarie acelaşi an, realizatorul respectivei emisiuni a restabilit adevărul, în
urma unui drept la replică pe care i l-am transmis).
Întreprind demersurile de faţă cu regretul că trebuie să o fac în
contradictoriu cu actuala conducere a Ministerului Apărării şi cu
actualele sale instituţii, care nu au nicio vină pentru abuzurile pe care
le-am suportat. Dimpotrivă, modernizarea şi depolitizarea armatei,
concursul efectiv şi sincer care a fost dat, în primul rând autorităţilor
judiciare, pentru clarificarea implicării unor foşti generali în
evenimentele din decembrie 1989 reprezintă realităţi pentru care
meritul principal revine conducerii Ministerului din perioada cea mai
recentă. Ca unul care a militat cu maximă bună-credinţă pentru aceste
evoluţii la nivelul organismului militar nu pot să nu le salut. Chiar şi
dacă în acelaşi timp sunt nevoit să solicit să fie reparat răul cu care mi
s-a răspuns bunelor intenţii şi eforturilor pe care le-am făcut.
Mă adresez instanţei de judecată cu o mare încredere şi cu
rugămintea să facă dreptate – indiferent că în acest caz
dreptatea este de partea unui individ, şi nu a statului şi a uneia
dintre instituţiile lui importante. Numai prin sancţionarea acestui
abuz grav al unei importante instituţii a statului se poate acoperi
prejudiciul enorm pe care l-am suportat şi în acelaşi timp se
poate preveni repetarea unor asemenea abuzuri.
În drept:
- Constituţia României, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate
publică;
- Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.
6, Dreptul la un proces echitabil
- Legea nr 1/1967 privind judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămaţi în
drepturile lor prin acte administrative ilegale, art. 1, 3, 4, 6 şi 9
- Legea nr 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cap. 2 - Îndatoririle şi
drepturile cadrelor militare
- Statutul corpului ofiţerilor Forţelor Armate ale Republicii Socialiste România,
aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1177/1965, cap. IV – Îndatoririle
şi drepturile ofiţerilor;
- Regulamentul Disciplinei Militare (RDM) aprobat prin Ordinul general nr. 10/1973
al ministrului Apărării Naţionale, completat cu Dispoziţia A7/101/08.07 1988, art.
43, 48, 51, 60, 63, 64, 65, 77, 79, 80, 81, 84, 85, 93 şi 96
17

PROBE
- INSCRISURI: solicit obligarea MApN să înainteze instanţei:
a) – actul administrativ (M.C. 1898/1990), în temeiul art. 6 din Legea nr.
1/1967;
b) – lucrările pe care s-a întemeiat acesta, potrivit art. 6 din Legea nr. 1/1967
şi aşa cum sunt acestea imperativ prevăzute de art. 43, 48, 51, art. 77 completat cu
Dispoziţia A7/101/08.07 1988, art. 79, art. 80 completat cu Dispoziţia A7/101/08.07
1988, art. 81, 84, 85, 93, 95 din Regulamentul Disciplinei Militare, ataşate la dosarul
cauzei – Anexa 10);
c) – inscrisurile din arhiva MapN care probeaza drepturile specifice
acordate unui ofiter cu gradul si functia subsemnatului reclamant, la data
inlaturarii mele abuzive din armata si ulterior, conform normelor statutare de
inaintare in grad si de promovare in functie;
- MARTORI.
- Depun prezenta actiune in doua exemplare si anexez in copie certificata pentru
conformitate, in doua exemplare, un set de 10 inscrisuri (anexe).
Valerian Stan
Avocat Crângariu Eugenia
18

Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Dosarul de fond nr. 5470/3/2008
Termen la: 28.03.2008
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocaţi
„Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 90, ap. 3, sector 3, în
calitate de reclamant în dosarul sus menţionat, depun prezentele
NOTE DE ŞEDINŢĂ
la Întâmpinarea formulată de Ministerul Apărării (MApN), în calitate de pârât, cu sediul
în Bucureşti, str. Izvor nr 3-5, sector 5, solicitînd respingerea Întâmpinării şi a excepţiilor
si a celorlalte aparari invocate in intampinare, ca neîntemeiate, pentru următoarele
motive:
1. Cu privire la „necompetenţa materială a tribunalului”, respectiv la
neincidenţa în cauză a Legii nr. 1/1967
Astfel cum am învederat şi prin cererea de chemare în judecată (fila 4), în cursul anilor
2004 şi 2005 instanţele de judecată au soluţionat o cauză practic identică în fapt şi în
drept cu cea de faţă – anume aceea în care la data de 5 decembrie 1990, la aproape o
lună după trecerea mea în rezervă, a fost trecut în rezervă şi un coleg al meu, mr.
Nicolae Durac din garnizoana Timişoara, care de asemenea făcea parte din Comitetul
de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA). Şi cu ocazia soluţionării cauzei
amintite, pârâtul MApN a invocat aceeaşi excepţie ca şi acum (prin recursul înaintat
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 178 din 23 martie 2004 a
Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ). Instanţa
supremă a respins recursul MApN (Decizia nr. 143/14.01.2005 a ÎCCJ – SCA) şi a
decis că „la data emiterii actului atacat” (ordinul din 5 decembrie 1990 al ministrului
Apărării Naţionale de trecere în rezervă a mr. Durac) „erau aplicabile dispoziţiile art. 2
lit. d) din Legea nr. 1/1967 potrivit cărora competenţa de soluţionare a cauzei
revine Tribunalului Timiş” (în Anexa 1 ataşez Decizia nr. 143/14.01.2005 a ÎCCJ –
SCA). În soluţionarea cauzei amintite, instanţa supremă a reţinut inclusiv faptul că în
cauză nu putea fi aplicabilă Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ (şi cu atât
mai puţin actuala Lege a contenciosului administrativ, nr. 554/2004) întrucât aceasta
intrase în vigoare la data de 8 decembrie 1990 iar ordinul de trecere a mr. Durac a fost
emis la data de 5 decembrie 1990 (foarte relevante sub acest aspect, reţinute ca atare
de către instanţa supremă, sunt dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 29/1990 – „Prezenta
lege nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare.”). În
consecinţă, aplicabilitatea Legii nr. 1/1967 şi, potrivit acesteia, competenţa
materială a Tribunalului Bucureşti nu pot fi contestate nici în cauza de faţă, în care
actul atacat, ordinul ministrului Apărării Naţionale prin care am fost trecut în
rezervă, a fost emis la data de 17 noiembrie 1990.
Normele art.725 Cod. Procedura civila nu sunt incidente in speta, intrucat art.28 alin.1
din Legea nr.554/2004 reglementeaza o completare a dispozitiilor legii speciale cu
19

prevederile Codului de procedura civila, pe criteriul compatibilitatii specificului
raporturilor juridice cuprinse in sfera contenciosului administrativ, compatibilitate care se
stabileste de instanta, cu prilejul solutionarii cauzei.
În considerarea celor de mai sus, apreciem ca fiind nerelevantă şi superfluă invocarea
repetată şi insistentă de către MApN a legislaţiei de contencios administrativ ulterioară
Legii nr. 1/1967 (Legea nr. 29/1990, respectiv Legea nr. 554/2004).
În „motivarea” excepţiei de mai sus, pârâtul a înţeles să recurgă, în mod regretabil,
inclusiv la o falsificare a afirmaţiilor mele din cererea de chemare în judecată. Este
falsă afirmaţia pârâtului potrivit căreia „reclamantul susţine că a fost trecut în rezervă ”. Nu am făcut o
asemenea afirmaţie, pe care pârâtul mi-o atribuie abuziv, prin falsificarea următoarei
fraze pe care am scris-o în cererea mea de chemare în judecată, şi care, în contextul din
care ea a fost scoasă, se referea în mod inechivoc la unele persecuţii pe care le-am
suportat, ca ofiţer, în perioada regimului comunist, citez: “Din cauză că fratele meu era
preot, dar şi datorită unei atitudini ostile regimului politic de dinainte de 1989, nu mi-a
fost permis să urmez cursurile Academiei militare, respectiv ale Facultăţii de istorie”.
2. Cu privire la ”prescripţia dreptului la acţiune”
In susţinerea acestei excepţii, MApN înţelege să invoce termenul de 6 luni prevăzut de
art. 3 alin. (5) din Legea nr. 1/1967, care ar institui „un termen de prescripţie (sau de
decădere după unii autori) de 6 luni de la data comunicării actului administrativ”. În
consens cu pârâtul MApN, învederăm şi noi faptul că termenul invocat este deplin
pertinent în cauză, numai că apreciem ca fiind evident că tocmai dispoziţia amintită a
Legii nr. 1 /1967 („În toate cazurile introducerea cererii la tribunal nu se va putea însă
face mai tîrziu de 6 luni de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se
cere” – sublinierea noastră) arată neîndoios că dreptul nostru la acţiune a fost şi este
exercitat în termenul prevăzut de lege. Astfel cum am arătat şi în Cererea de chemare în
judecată, prin trecerea mea în rezervă pârâtul MApN a comis numeroase şi grave
încălcări ale legii, inclusiv pe aceea că nu mi-a comunicat în scris „actul administrativ a
cărui anulare se cere”. Pârâtul MApN susţine că dispoziţiile Codului muncii (care
prevedea expres obligaţia comunicării în scris a deciziei de concediere) nu sunt
aplicabile cadrelor militare şi că art. 185 din Legea nr. 10/1972 privind Codul muncii
prevedea că drepturile şi obligaţiile militarilor sunt prevăzute prin acte normative speciale
– „în speţă”, subliniază pârâtul, „Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1177/1965 privind
aprobarea Statutului corpului ofiţerilor”. Suntem din nou în consens cu pârâtul referitor la
pertinenţa în cauză a dispoziţiilor amintite ale Codului muncii, numai că şi acestea susţin
legalitatea şi temeinicia cererilor cu care noi ne-am adresat instanţei de judecată. Întradevăr,
deplin justificat, Codul muncii trimitea la „actele normative speciale” în materia
„drepturilor şi obligaţiilor militarilor”, numai că respectivele „acte normative speciale”,
pertinente sub acest aspect, nu sunt „Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1177/1965
privind aprobarea Statutului corpului ofiţerilor” (pe care pârâtul o invocă, fără însă a cita
nici măcar o singură prevedere pertinentă – şi nu o face pentru că aşa ceva nu există în
reglementarea respectivă). Astfel cum am arătat şi în Cererea de chemare în judecată
(filele 4, 9, 10 etc.) ”actul normativ special” era Regulamentul disciplinei militare
(RDM), care cuprindea toate dispoziţiile de natura celor la care ne referim, privitoare la
20

pedepsele şi sancţiunile disciplinare, inclusiv la sancţiunea cu trecerea în rezervă a
ofiţerilor. Astfel, cu titlu de exemplu, RDM prevedea inechivoc şi imperativ că
sancţiunea cu trecerea în rezervă „se comunică în scris celor în cauză, individual
sau în adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel
sancţionat” (art. 96) şi că „Ordinul scris se înmânează ofiţerului pedepsit
disciplinar care semnează de luare la cunoştinţă specificând data şi ora de
primire” (art. 65).
Astfel cum am arătat şi în Cererea de chemare în judecată, MApN nu mi-a comunicat
niciodată ordinul de trecere în rezervă şi actele pe care acesta s-a întemeiat. MApN a
refuzat să-mi comunice ordinul amintit si actele care au stat la baza lui, atât la data la
care am fost trecut în rezervă, cât şi anterior formulării Cererii de chemare în judecată (a
se vedea Adresa MApN nr A-6176 din 8 ianuarie 2008, ca Anexa 4 la Cererea de
chemare în judecată).
3. Cu privire la „tardivitatea introducerii cererii”
Întrucât pârâtul MApN invocă şi sub acest aspect termenul de 6 luni prevăzut de art. 3
alin. (5) din Legea nr. 1/1967, înţelegem să facem trimitere la argumentele cu care
tocmai am răspuns în precedent.
Cu privire la susţinerea pârâtului că în anul 1993, prin memoriul pe care l-am adresat
la data de 08.10.1993 ministrului Apărării Naţionale de la acea dată, generalul Niculae
Spiroiu, aş fi solicitat „comunicarea ordinului de trecere în rezervă”, învederez faptul
că şi aceasta este complet falsă. Consider că în aceste condiţii sunt deja îndreptăţit să
apreciez că reprezentanţii legali ai MApN procedează astfel cu intenţia de a induce în
eroare instanţa de judecată.
Paratului ii apartine sarcina probei cu privire la aceasta afirmatie contrara realitatii,
conform art.1169 Cod. Civil si art.129 alin.1 Cod. Procedura civila, sarcina de care nu s-
a achitat.
Consider că demersul pe care l-am făcut pe lângă conducerea MApN în anul 1993
reprezintă inclusiv o dovadă că „pasivitatea” pe care pârâtul mi-o impută prin
Întâmpinarea sa nu există, deci excepţia invocată este vădit nefondată .
Valerian Stan
Avocat Crângariu Eugenia
21

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal
Dosarul de fond nr. 5470/3/2008
Termen la: 30 septembrie 2008
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocaţi
„Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 90, ap. 3, sectorul 3,
în calitate de reclamant depun prezentele
NOTE DE ŞEDINŢĂ
în dosarul sus menţionat, în care ma judec în contradictoriu cu Ministerul Apărării
(MApN), în calitate de pârât, cu sediul în Bucureşti, str. Izvor nr 3-5, sectorul 5,
În completarea concluziilor noastre de respingere a excepţiei pârâtului
privind tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, facem
următoarele precizări:
- pe lângă necomunicarea nici până astăzi a Ordinului de trecere în rezervă şi a actelor
pe care acesta s-a întemeiat, astfel cum am arărat detaliat în Cererea de chemare în
judecată, învederăm instanţei şi faptul că reclamantul nu a cunoscut decât cu circa
două luni înainte de formularea şi introducerea Cererii de chemare în judecată – şi
nici nu putea să cunoască anterior – împrejurarea că trecerea sa în rezervă a fost
făcută cu încălcarea reglementărilor în vigoare la acea dată în sensul că, astfel cum
am arătat în cererea de chemare în judecată, măsura trecerii în rezervă putea fi
dispusă numai după judecarea ofiţerului în Consiliul de onoare, organism care
trebuia să propună luarea acestei măsuri
- obligativitatea judecării de către Consiliile de onoare a „tuturor cadrelor care urmează
să fie trecute în rezervă din motive imputabile lor” (cum a fost şi cazul reclamantului) a
fost introdusă prin completarea Regulamentului disciplinei militare (RDM) cu Dispoziţia
ministrului Apărării Naţionale nr. A7/101 din 08.07.1988 (punctul 1, litera A, alineatul 1);
pentru punerea în executare a dispoziţiei amintite, în textul acesteia s-a ordonat
(punctul 2, alineatul 3) ca, până la data de 01.09.1988, „comandamentele, direcţiile,
marile unităţi, unităţile, instituţiile militare şi formaţiunile” să facă menţiuni, „în
toate exemplarele din Regulament aflate în evidenţă” cu privire la aceste
completări şi modificări – „vor realiza fluturaşi cu completările ordonate şi vor
modifica, cu tuş negru, vechile termene cu cele noi, înscriind lângă fiecare
completare (modificare) numărul acestei Dispoziţii şi data”; Ordinul ministrului
Apărării Naţionale nu a fost pus în aplicare nici sub acest din urmă aspect, împrejurare
ce a făcut ca reclamantul să nu cunoască faptul că trecerea sa în rezervă a fost nelegală
inclusiv datorită nejudecării sale în Consiliul de onoare înainte ca împotriva sa să fi fost
dispusă măsura trecerii în rezervă; din compararea cuprinsului Dispoziţiei ministrului
Apărării Naţionale nr. A7/101 din 08.07.1988 cu textele corespondente din Regulamentul
disciplinei militare rezultă că modificările şi completările ordonate prin
Dispoziţia ministrului nu au fost operate în exemplarele RDM,
22

aflate în unităţile, comandamentele şi instituţiile militare la
dispoziţia cadrelor (inclusiv în unitatea din care a făcut parte
reclamantul), fapt contrar prevederilor imperative ale Dispoziţiei
amintite;
- învederăm instanţei, prin compararea celor două reglementări (aflate în Anexa 1 la
prezentele Note), câteva exemple din care rezultă că modificările şi completările
ordonate prin Dispoziţia A7/101 nu au fost operate în cuprinsul RDM, astfel cum s-a
arătat mai sus că se impunea:
- deşi art. 77 (privind competenţele Consiliilor de onoare) a fost completat cu
fraza „De asemenea judecă toate cadrele care urmează să fie trecute în rezervă din
motive imputabile lor”, la acest articol nu a fost ataşat fluturaşul cuprinzînd această
completare şi nici nu a fost menţionate, „cu tuş negru, lângă fiecare completare
(modificare), numărul acestei Dispoziţii şi data”
- deşi prin Dispoziţia A7/101 s-a ordonat ca vechile termene să fie modificate, cu
tuş negru, cu termenele noi, nu a fost operată niciuna din modificările stabilite la punctul
B al Dispoziţiei A7/1001, şi nici nu a fost menţionate, „cu tuş negru, lângă fiecare
completare (modificare), numărul acestei Dispoziţii şi data”; redăm dispoziţiile cuprinse
la punctul B al reglementării amintite:
„- La art. 91, al. 1, pag. 56, termenul prevăzut de 10 zile se reduce la 3
zile.
- La art. 92, al. 7, pag. 59, termenul actual de 5 zile se reduce la 3 zile.
- La art. 93, al. 1, pag. 59, termenul existent de 3 zile se reduce la 2 zile,
iar la al. 2, termenul de 10 zile se reduce la 3 zile.
- La art. 94, al. 3, pag. 60, termenul prevăzut de 10 zile se reduce la 2 zile, iar la
al. 4, termenul de 10 zile se reduce la 3 zile.”
- dar, în urma documentării pe care am făcut-o de asemenea în interesul soluţionării
acestei cauze, rezultă că în Regulamentul disciplinei militare nu au fost operate nici
alte multe modificări şi completări, cum ar fi:
- modificarea art. 30, conform Ordinului Marelui Stat Major nr. M – N
15113 din 23.04.1976 (privind unele recompense care se pot acorda militarilor)
- eliminarea art. 7, alin. 1, conform Dispoziţiunii Marelui Stat Major nr.
A.7/124/1989 (privind caracterul obligatoriu al ordinului comandantului şi obligativitatea
executării acestuia întocmai şi la timp)
- eliminarea art. 27, alin. 6, art. 32 şi art. 39, conform Dispoziţiunii Marelui
Stat Major nr. A.7/124/1989 (privind unele recompense care se pot acorda militarilor)
- etc. etc.
- precizăm că reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa Dispoziţiei MApN nr. A7/101 din
08.07.1988 – şi de faptul că actul trecerii sale în rezervă a fost nelegal inclusiv sub
aspectul nejudecării sale în prealabil în Consiliul de onoare – numai atunci când, la
sfârşitul anului 2007, a aflat de la un fost coleg de la Alianţa Civică, d-l Ioan Roşca,
faptul că fostul său coleg din C.A.D.A., mr. Durac Nicolae, a avut, în anul 2005, câştig de
cauză în procesul cu MApN, şi după ce a studiat dosarul cauzei fostului său coleg; dacă
instanţa ne va solicita, vom putea proba – inclusiv prin corespondenţa electronică dintre
reclamant şi d-l Ioan Roşca, datată 07.12.2007 – faptul că reclamantul a aflat
întâmplător de procesul fostului său coleg din armată, şi, ulterior, de existenţa
Dispoziţiei MApN nr. A7/101. Dacă reclamantul ar fi cunoscut la data trecerii
23

sale în rezervă, şi oricând altă dată în perioada ulterioară, că măsura
luată împotriva sa era atât de flagrant ilegală, este neîndoielnic că s-ar
fi adresat de îndată justiţiei, astfel cum a procedat la începutul acestui
an, când a formulat acţiunea de faţă. Astăzi apare ca deplin evident faptul
că, dictînd trecerea abuzivă în rezervă a reclamantului, conducerea de la acea dată
a MApN a contat pe împrejurarea, care îi era binecunoscută, că Dispoziţia MApN
nr. A7/101 nu fusese adusă la cunoştinţa cadrelor militare, astfel cum s-a arătat
mai sus. În acelaşi timp, astăzi devine evident şi faptul că responsabilii MApN au
evitat cu premeditare judecarea reclamantului în Consiliul de onoare (la care,
potrivit Regulamentului disciplinei militare, era obligatoriu să participe toţi colegii
ofiţerului care erau egali sau mai mari în grad ca el) fiindu-le binecunoscut că
ofiţerii din C.A.D.A. şi ideile pentru care ei militau se bucurau de o largă simpatie
în rândul cadrelor militare.
- faptul că Ministerul Apărării nu a întreprins măsurile care erau
stabilite prin Dispoziţia nr. A7/101 (dar şi prin alte reglementări
asemănătoare) pentru ca prevederile Regulamentului disciplinei militare să fie
cunoscute cadrelor militare, inclusiv reclamantului, a fost şi este în contradicţie
flagrantă cu cerinţa accesibilităţii şi previzibilităţii actelor normative,
astfel cum această cerinţă a fost constant subliniată de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (a se vedea, între
mai multe altele, Hotărârea Curţii din 8 iunie 2006, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 30 din 17/01/2007 în Cauza Lupşa
împotriva României).
24

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal
Dosarul de fond nr. 5470/3/2008
Termen la 30.09.2008
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocaţi
„Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 90, ap. 3, sectorul 3,
în calitate de reclamant depun prezentele
NOTE DE ŞEDINŢĂ
în dosarul sus menţionat, în care ma judec în contradictoriu cu Ministerul Apărării
(MApN), în calitate de pârât, cu sediul în Bucureşti, str. Izvor nr 3-5, sectorul 5, privind:
1. precizarea Cererii de chemare în judecată
1.1 cu privire la petitul 2 („obligarea MApN la reintegrarea subsemnatului în
cadrul acestui Minister pe funcţia şi gradul corespunzătoare pregătirii şi vechimii pe care
le-aş fi avut dacă nu mi-ar fi fost întreruptă în mod ilegal cariera profesională; în cazul în
care schema de personal nu mai face posibilă reîncadrarea în condiţiile de mai sus,
solicit efectuarea demersurilor în vederea pensionării cu recunoaşterea integrală a
vechimii – 34 de ani – gradului şi funcţiei pe care le-aş fi avut în prezent”), formulăm
următoarele concluzii:
La data trecerii în rezervă, reclamantul avea gradul de căpitan, grad la care fusese
înaintat în anul 1986 – şi era încadrat pe o funcţie prevăzută cu gradul de maior (şef de
stat major al unui batalion de infanterie). Astfel cum rezulta din Adeverinţa nr. CR 26 din
08.02.2008 a Ministerului Apărării (Centrul Militar Sector 6), depusa la dosar, in
perioada in care a fost ofiter activ, in 11 din cele 12 notari de serviciu
reclamantul a obtinut calificativul maxim „foarte bine”. Singura notare de
serviciu in care acesta a obtinut numai calificativul „bine” a fost cea din anul 1986,
din cauza aprecierilor subiective si nepertinente ale sefilor reclamantului in raport
cu atributiile de serviciu care ii reveneau prin lege reclamantului. Reclamantul
indeplinea o functie strict administrativa, de şef al serviciului de aprovizionare cu
carburanti-lubrifianti, iar „depunctarea” sa prin notarea de serviciu la calificativul
„bine” s-a datorat faptului ca acesta nu a îndeplinit sarcinile ce-i fusesera stabilite
– în afara celor legale de serviciu si contrar vointei sale – ca „propagandist la
învatamântului politico-ideologic cu subofiterii” (astfel cum rezulta din actele aflate
in dosarul „de personal” al reclamantului, aflat in evidenta Centrului militar al Sectorului 6
Bucuresti). In aceeasi perioada, in care a fost ofiter activ, reclamantului i s-au acordat 16
recompense şi nu i-a fost aplicată nicio pedepasă/sancţiune disciplinară). In
considerarea acestor imprejurari, apreciem că dacă nu ar fi fost trecut nelegal şi abuziv
în rezervă, în conformitate cu prevederile reglementarilor legale in vigoare
succesiv, ar fi putut să fie înaintat în grad (respectiv promovat în funcţie) astfel:
- în anul 1992, la gradul de maior, după îndeplinirea stagiului minim de 6 ani în
gradul de căpitan, conform art. 16 din Statutul corpului ofiţerilor aprobat prin
H.C.M. nr. 1.177/1965;
25

- în anul 1997, la gradul de locotenent-colonel, după îndeplinirea stagiului minim
de 5 ani în gradul de maior, conform art. 94 din Legea nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare;
- în anul 2002, la gradul de colonel, după îndeplinirea stagiului minim de 5 ani in
gradul de locotenent-colonel, conform art. 94 din Legea nr. 80/1995 privind
statutul cadrelor militare.
Înaintarea în gradul de colonel şi promovarea într-o funcţie prevăzută cu acest grad şi,
ulterior, cu gradul de general îi erau uşor accesibile, dacă nu ar fi fost trecut în rezervă
abuziv şi nelegal, în condiţiile în care, în înţelesul reglementărilor actuale în vigoare (art.
6, lit. c din Hotărârea Guvernului nr. 582/2001 pentru aprobarea Ghidului carierei
militare), ca absolvent al Facultăţii de drept, făcea parte din „categoria ofiţerilor
specialişti” („ofiţeri care, prin absolvirea unor instituţii de învăţământ superior specifice,
au dobândit specializarea necesară pentru a exercita ocupaţii de jurist, muzician,
jurnalist, istoric, personalul didactic din învăţământul militar şi cercetare ştiinţifică”). Ar fi
putut de asemenea să îndeplinească cu uşurinţă şi condiţia prevăzută de art. 22 din HG
nr. 582/2001, aceea a „absolvirii unui curs postuniversitar corespunzător domeniului în
care va fi numit”. Dată fiind pregătirea militară a reclamantului (absolvent al Şcolii
militare de ofiţeri activi de infanterie şi a cursului de perfecţionare pentru
comandanţi de companie), pregătirea sa universitară (Facultatea de drept) şi
posibilităţile pe care le avea pentru completarea acestei pregătiri dacă nu ar fi fost
trecut în rezervă, acesta ar fi putut fi înaintat în gradul de colonel şi promovat întro
funcţie prevăzută cu acest grad sau cu gradul de general inclusiv ca ofiţer de
comandă şi stat major (în înţelesul art. 6 lit. d şi Secţiunea a 5-a a HG nr.
582/2001), respectiv ca ofiţer de conducere (în înţelesul art. 6 lit. e şi Secţiunea
a 6-a a HG nr. 582/2001). Apreciem de asemenea că reclamantul ar fi putut să
îndeplinească cu uşurinţă inclusiv criteriile prevăzute de lege pentru înaintarea la gradul
de general şi pentru promovarea într-o funcţie corespunzătoare acestui grad –
absolvirea cursului postuniversitar de conducere strategică din Academia de Înalte Studii
Militare sau a Colegiului Naţional de Apărare; indeplinirea timp de cel puţin 3 ani funcţii
prevăzute cu gradul de colonel; obtinerea calificativul "foarte bun" prin aprecierile de
serviciu din ultimii 3 ani, respectiv cunoasterea uneia dintre limbile engleză, franceză
sau germană (art. 23 coroborat cu art. 30 si 31 din HG nr. 582/2001). Aprecierea pe care
o facem are de asemenea în vedere probabilitatea foarte mare ca reclamantul să fi
îndeplinit şi la acest nivel cerinţele legale prevăzute pentru promovarea în funcţie şi
înaintarea în grad (art. 3 alin. 1 din HG nr. 582/2001) – îndeplinirea stagiului minim pe
funcţie, calificative corespunzătoare pe parcursul întregii cariere militare, absolvirea
cursului de carieră prevăzut de lege.
Aprecierea că – dacă nu ar fi fost trecut abuziv şi nelegal în rezervă – reclamantul ar fi
avut o evoluţie în cariera profesională cel puţin la fel de bună ca în toţi cei 13 ani cât a
fost ofiţer activ ia în considerare inclusiv evoluţia profesională, intelectuală şi socială din
anii de după îndepărtarea sa nelegală şi nedreaptă din armată. Considerăm că relevante
sub acest aspect sunt, cu titlu de exemplu, câteva dintre poziţiile/demnităţile publice
ocupate de reclamant, în perioada la care ne referim, în cadrul „societăţii civile” şi la
nivel „guvernamental”, astfel:
- secretar, vicepreşedinte, preşedinte executiv respectiv preşedinte al Alianţei Civice
(AC)
26

- până în anul 2003, coordonator de programe, respectiv vicepreşedinte al Asociaţiei
pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
- coordonator de programe în cadrul Institutului pentru Politici Publice (IPP)
- preşedinte al Consiliului Director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ)
- secretar de stat, şef al Departamentului de Control al Guvernului
- publicist, analist, timp de 18 ani, al unor publicaţii din ţară şi străinătate precum:
„România liberă”, „Bursa”, „Cotidianul”, „Lumea liberă românească”, „New York
Magazin” .
Astfel cum se poate observa, la nivelul poziţiilor oficiale,
guvernamentale, reclamantul a deţinut-o, după
trecerea abuzivă în rezervă, pe aceea de demnitar, de
ministru secretar de stat, şef al Departamentului de
Control al Guvernului. Este adevărat că, aşa cum am arătat şi în Cererea de
chemare în judecată (fila 13), la circa 8 luni de la numire, reclamantul a fost revocat din
această funcţie (inclusiv din cauză că a iniţiat şi unele verificări cu privire la activitatea
unor miniştri şi parlamentari aparţinând coaliţiei aflată la atunci la guvernare). Ulterior,
însă, cei care au hotărât revocarea reclamantului şi-au asumat public decizia ca pe o
greşeală (astfel cum am arătat în Cererea de chemare în judecată, Traian Băsescu,
fostul ministru al Transporturilor, a asumat cele întâmplate ca pe “un incident
regretabil”, iar fostul prim ministru Victor Ciorbea, cel care a dispus efectiv această
măsură, a vorbit ulterior, public, în repetate rânduri, despre acea decizie ca despre “cea
de-a doua mare greşeală a mandatului său de prim ministru”. Revocarea
reclamantului a fost criticată în termeni foarte severi de numeroşi intelectuali importanţi,
de foarte mulţi comentatori şi analişti politici – iar cercetările sociologice ulterioare au
evidenţiat-o ca pe un moment de la care fenomenul corupţiei la nivelul guvernării şi al
administraţiei publice a proliferat constant.
Reclamantul este autor al zeci de studii, analize, manuale, rapoarte şi articole având ca
tematică: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în România; transparenţa,
integritatea şi reforma administraţiei publice; evoluţiile de la nivelul sistemului militar etc.
Depunem la dosar (Anexa 1a) copii xerox ale coperţilor câtorva dintre lucrările
amintite – o listă aproape completă a lor şi precizam ca lucrările ca atare pot fi accesate
la adresa de internet http://www.valerianstan.ro/documente.php. Prezenţa notabilă a
reclamantului în viaţa publică din România, după trecerea sa în rezervă, a fost apreciată
inclusiv prin zeci de articole publicate în presă de intelectuali importanţi, de comentatori
şi analişti ai vieţii publice din România – în mod deosebit pentru prestaţia sa ca şef al
Departamentului de Control al Guvernului.
În considerarea tuturor acestor împrejurări apreciem că ar fi fost deplin justificat si
echitabil să solicităm instanţei de judecată ca Ministerul Apărării să fie obligat la
reintegrarea reclamantului cu gradul de general. Ar fi fost de asemenea
justificat şi echitabil să solicităm ca reclamantul să fie
reîncadrat pe o funcţie militară asimilată funcţiei de
27

secretar de stat (astfel cum aceasta este stabilita prin „nomenclatorul”
funcţiilor din armată, anexa nr. 1 lit. A.1, poziţia 1 1 din Legea nr. 138 din 20 iulie
1999 privind salarizarea personalului militar), functie prevăzută cu un
coeficient de ierarhizare al soldei de functie de 8,80
(coeficientul minim de ierahizare pentru functiile de general este, conform aceleiasi
anexe 1 lit. A.1, de 5,60) . Suntem deplin convinşi că dacă nu ar fi fost trecut în rezervă
abuziv şi nelegal reclamantul ar fi reuşit ca ofiţer performanţe intelectuale şi profesionale
comparabile cu cele pe care le-a avut după îndepărtarea din armată, şi care ar fi
justificat întru totul gradul, funcţia şi salarizarea pe care puteam să le solicităm prin
acţiunea noastră.
Având în vedere însă faptul că acordarea gradului de general constituie o competenţă
constituţională exclusivă a Preşedintelui României – şi că, în consecinţă, pentru
soluţionarea Cererii noastre şi pentru punerea în executare a hotărării judecătoreşti ar fi
fost necesară introducerea în cauză şi a Preşedintelui României – reclamantul a optat
pentru o simplificare a acestei cauze, opţiune care apreciem că relevă inclusiv o
atitudine rezonabilă în cererile cu care a înţeles să se adreseze instanţei de judecată.
Prin urmare, solicitarea noastră este ca:
a) Ministerul Apărării să fie obligat la reintegrarea
reclamantului cu gradul de colonel şi încadrarea sa pe o
funcţie de general asimilata cu functia de subsecretar
de stat, cu coeficientul de ierarhizare al soldei de
funcţie de 8,20 (conform anexei 1 lit. A.1 pozitia 1 2 din Legea nr.
138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea personalului militar), respectiv
cu coeficientul de ierarhizare al soldei de grad corespunzător gradului
de colonel (1,80 – potrivit anexei nr. 1 din Legea nr. 138 din 20 iulie
1999);
b) – pe funcţia pe care va fi astfel reintegrat, reclamantului să-i fie
acordată indemnizaţie lunară de comandă de 40% din solda de funcţie,
în înţelesul art. 12 din alin. (1) din Legea nr. 138/1999);
c) - reclamantului să-i fie acordate gradaţiile prevăzute de art. 11 alin.
(1) din Legea nr. 138/1999 considerându-se ca timp servit în calitate de
cadru militar în activitate perioada cuprinsă între data la care
reclamantul a devenit ofiţer activ (23 august 1977, prin absolvirea
Şcolii militare de ofiţeri activi) şi data la care acesta va fi trecut în
rezervă/la pensie, ulterior reintegrării sale în cadrul MApN în condiţiile
precizate mai sus;
d) - în ipoteza în care, astfel cum am arătat în Cererea de chemare în judecată, schema
actuală de personal a MAp nu face posibilă încadrarea în condiţiile de mai sus a
reclamantului, solicităm efectuarea demersurilor în vederea pensionării sale în
conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 7 din 26 ianuarie 1998 privind unele măsuri
de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada
28

estructurarii marilor unităţi coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 164 din 7
aprilie 2001 privind pensiile militare de stat. Solicităm ca, în conformitate cu
prevederile art. 21 din Legea nr. 164 din 7 aprilie 2001 privind pensiile
militare de stat, pensia să aibă ca bază de calcul solda lunară
corespunzătoare funcţiei şi gradului stabilite astfel cum s-a solicitat
mai sus (punctele a, b şi c), considerîndu-se vechime în serviciu militar
perioada cuprinsă între data la care reclamantul a început să
îndeplinească serviciul militar, în septembrie 1974, ca elev al Şcolii
militare de ofiţeri activi (potrivit art. 17 lit. b din Legea nr. 164/2001) şi
până la data trecerii acestuia în rezervă cu drept de pensie si
reclamantului să îi fie acordat ajutorul prevăzut de art. 31 din Legea nr.
138/1999.
1.2 cu privire la petitul 3
Reglementarea legală aplicabilă în cauză – Legea nr. 1/1967 privind judecarea de către
tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale (art. 9
alin. 2, art. 11 alin. 1, art. 17) – se referă exclusiv la „despăgubiri”, fără a distinge în
raport cu natura acestora (astfel cum o face actuala lege specială în materie, Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ – art. 18 alin. 3 şi următoarele: „despăgubiri
pentru daunele materiale şi morale”).
Pentru conformitate cu prevederile citate, formulăm petitul 3 al Cererii noastre în sensul
obligării Ministerului Apărării la plata a 3.800.000 RON cu titlu de
„despăgubiri”, astfel cum acestea sunt precizate mai jos.
Menţionăm în prealabil faptul că valoarea în expresie bănească a drepturilor legale
de care reclamantul a fost lipsit din cauza trecerii sale nelegale în rezervă a fost
determinată prin consultarea, neoficială, a unor specialişti financiar-contabili
militari. S-a procedat astfel din mai multe motive obiective.
Astfel, în vederea stabilirii în concret – pe baza reglementărilor specifice complexe
– a drepturilor salariale de care a fost lipsit nelegal timp de 18 ani, la data de 24
iunie 2008 reclamantul a adresat în acest sens o solicitare scrisă MAp (Anexa
1b la prezentele Note). Răspunsul Ministerului a fost negativ, motivîndu-se în
principal că nu poate fi comunicat acest gen de informaţii întrucât salarizarea
cadrelor militare este reglementată inclusiv prin „prin acte normative clasificate
secret de serviciu” (punctul 5 al Anexei 1c la prezentele Note). Din
documentarea făcută în interesul susţinerii acţiunii noastre, rezultă că există mai
multe acte normative secrete care reglementează salarizarea cadrelor militare,
între ele şi H.G. nr. 0633/1992 referitoare la salarizarea personalului militar din
instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională,
modificată succesiv prin mai multe alte hotărâri de guvern (toate nepublicate în
Monitorul Oficial), printre care şi H.G. nr. 192/28.02.2002 pentru modificarea şi
completarea H.G. nr. 0633/1993. În puţinele cazuri în care MAp a furnizat informaţii
29

cu privire la unele dintre aceste drepturi – drepturile de echipament, hrană şi
documente de transport, conform punctelor d), e) şi f) de mai jos – s-a putut
proceda la o determinare mai exactă a sumelor solicitate cu titlul de despăgubiri.
În acelaşi timp, însă, reclamantului i-a fost refuzat accesul la un numar de
informatii importante pentru a-şi putea asigura o apărare eficientă a
drepturilor şi intereselor sale legitime, în cadrul acestui proces (informaţii pe
care paratul – care are si calitatea de institutie publica – le detine in mod exclusiv si
discretionar). Acest fapt afectează în esenţa sa dreptul reclamantului la
un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat prin Constitutia
Romaniei, prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului si prin
jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului. În
solicitarile scrise cu care s-a adresat MAp, reclamantul a invederat in mod repetat faptul
ca accesul la informatiile si datele amintite – cu caracter nesecret, potrivit legii – este
necesara pentru asigurarea caracterului echitabil al procesului său (a se vedea, de
exemplu, Anexa 1d, pag 2 la prezentele Note, scrisoarea din 8 mai 2008 a
reclamantului către şeful Direcţiei de resurse umane a MAp). Din pacate, raspunsul
paratului la aceste solicitari a fost negativ, sustinindu-se – in mod evident gresit si prin
invocarea vadit nepertinenta a unor prevederi legale – ca tocmai furnizarea informatiilor
si datelor solicitate de catre reclamant (si detinute de care MAp) ar aduce atingere
caracterului echitabil al procesului (in care MAp are calitatea de parte) – a se vedea
Anexa 1d, pag 5 la prezentele Note, scrisoarea A 3193 din 19 mai 2008 a şefului
Direcţiei de resurse umane a MAp. Un alt exemplu al comportamentului obstrucţionist şi
discreţionar al MAp, in calitatea sa de importantă autoritatea publică, este şi acela în
care, la data de 19 august 2008, reclamantul s-a adresat Direcţiei financiar-contabile a
Ministerului pentru a i se comunica cuantumul soldei lunare care i se cuvine unui ofiţer
care are anumite grade şi îndeplineşte anumite funcţii (Anexa 1e, pag 1 si 2 la
prezentele Note). În concret, solicitarea de informaţii a fost adresată de către reclamant
în următoare formulare (identică pentru toate cele patru ipoteze din cariera militară a
unui ofiţer, care au fost de interes pentru reclamant): „Care este valoare soldei lunare la
care are dreptul un ofiţer cu gradul de colonel, cu vechime în activitate de 31 de ani, cu
studii superioare, care îndeplineşte o funcţie de ofiţer specialist corespunzătoare
gradului de general de brigadă (cu coeficientul minim – 5,60 – de de ierarhizare al soldei
de functie), care primeşte indemnizaţie de comandă de 40% din solda de funcţie şi soldă
de merit.” Informaţiile solicitate ar fi fost strict necesare pentru ca reclamantul să poată
fundamenta pe date oficiale, provenind de la organismul de specialitate al MAp, in raport
cu evolutia carierei sale militare daca nu ar fi fost trecut in rezervă, solicitările sale de
despăgubiri la capitolul cel mai important al acestora – drepturile salariale de care
acesta a fost lipsit prin trecerea sa nelegală în rezervă. Aşa cum este evident, răspunsul
la această întrebare consta în comunicarea unei simple sume (reclamantul nu a solicitat
nici formula de calcul a sumelor respective ori alte elemente de detaliu a căror
comunicare ar fi putut să aducă în vreun fel atingere caracterului secret al vreo unor
informaţii. In scrisoarea sa din 26 august 2008 (Anexa 1e, pag 3 si 4, la prezentele
Note) MAp nu contestat (şi nici nu ar fi putut s-o facă) caracterul nesecret al informatiilor
solicitate – ori legitimitatea cererii reclamantului -, insă a comunicat un numar de
răspunsuri practic fără nicio legătură cu solicitarea care îi fusese adresată. Astfel, a
precizat că „normele metodologice cuprinse în legislaţia în vigoare nu prevăd
reglementări” privind o „potenţială evoluţie” în cariera militară şi nici posibilitatea
30

fundamentării calculelor salariale pe o asemenea „potenţială evoluţie”. Răspunsul MAp
este în mod vădit defect nu numai în raport cu principiile de legiferare, de aplicare şi
interpretare a legii şi cu normele de tehnică legislativă dar şi din punct de vedere
raţional. Faptul că Direcţia financiar-contabilă a avut în intenţie să obstrucţioneze
demersul reclamantului – şi să-i refuze discreţionar informaţii pe care acesta avea
dreptul legal să le ceară şi să le primească – rezultă şi din faptul că răspunsul MAp face
ample referiri la aspecte care nu s-au regăsit nici măcar implicit în cererea reclamantului.
De exemplu, reclamantul nu a cerut adeverinţe de salariu pentru anii în care a fost ofiţer
în activitate, nu a cerut lămuriri legislative (inclusiv pentru că nu are asemenea
nelămuriri) cu privire la contribuţiile sociale şi impozitul pe venit pe care le plătesc
cadrele militare, nu a cerut citate din Legea salarizării cadrelor militare, şi nici informaţii
despre „jurisprudenţa” Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în chestiuni în legtură cu care
nu solicitase nicio informaţie.
Determinarea cu exactitate a sumelor banesti care se cuvin reclamantului
corespunzator drepturilor legale de care a fost lipsit timp 18 ani ca urmare a
trecerii sale nelegale in rezerva nu a fost de asemenea posibila – procedîndu-se şi
în acest caz la consultarea neoficială a unor specialişti militari financiar-contabili –
întrucât:
- reprezinta o imposibilitate de ordin practic sa se „reconstituie” cheltuielile
pe care reclamantul si ceilalti trei membri ai familiei sale le-au facut cu asistenta
medicala si medicamentele de care au avut nevoie timp de 18 ani; reclamantul nu
a prevazut (nu putea sa prevada) ca se va adresa justitiei pentru recuperarea
prejudiciilor care i-au fost cauzate, si in consecinta nu pastrat actele medicale si
financiare care atestau cheltuielile pe care el si ceilalti membri ai familiei le-au
facut timp de 18 ani cu asistenta medicala si medicamentele necesare
- o imposibilitate de ordin practic reprezinta si calcularea cu exactitate a
sumelor ce se cuvin reclamantului corespunzator drepturilor legale la „concedii si
scutiri medicale platite”, respectiv la „permisii pentru rezolvarea unor situaţii
personale sau familiale deosebite”
- aceeasi imposibilitate practica o reprezinta si calcularea cu exactitate a
sumelor ce se cuvin reclamantului si celorlalti membri ai familiei sale
corespunzator dreptului legal la inlesniri in folosirea caselor de odihna,
sanatoriilor, caminelor de garnizoana si a altor amenajari recreative si sportive ale
armatei, drept de care acestia au fost lipsiti timp de 18 ani ca urmare a trecerii
nelegale in rezerva a reclamantului.
Despăgubirile solicitate, în sumă totală de 3.800.000 RON,
reprezintă:
a) valoarea soldelor lunare, la care reclamantul avea dreptul dacă nu ar fi fost trecut
nelegal în rezervă (în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, acesta ar fi putut
avea, timp de 18 ani, o evoluţie de succes în carieră militară de succes, în decursul
căreia timp de cel puţin 10-12 ani ar fi putut îndeplini funcţii prevăzute pentru gradul de
general)
- potrivit art. 3 din Legea nr. 138/1999, soldele lunare sunt compuse din:
- solda de functie
31

- solda de grad
- solda de merit
- indemnizatia de comanda
- gradatii
- indemnizatia de dispozitiv
În conformitate cu dispoziţiile legale citate mai sus privind evoluţia în cariera militară a
ofiţerilor (art. 16 din Statutul corpului ofiţerilor aprobat prin H.C.M. nr. 1.177/1965, art. 94
din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv articolele din HG nr.
582/2001 citate la punctul 2.1 al prezentelor Note), evoluţia carierei militare a
reclamantului – şi, corelativ ei, salarizarea acestuiia – ar fi putut fi următoarele:
- în perioada decembrie 1990 – decembrie 1992, reclamantul ar fi avut gradul de
căpitan, cu o vechime medie în activitate pentru această perioadă de 17 ani, cu
studii superioare şi ar fi putut îndeplini o funcţie de ofiţer corespunzătoare
gradului de locotenent–colonel;
- în perioada ianuarie 1993 – decembrie 1997, care reclamantul ar fi avut gradul de
maior, cu o vechime medie în activitate de 21 de ani pentru această perioadă, cu
studii superioare şi ar fi putut îndeplini o funcţie de ofiţer corespunzătoare
gradului de colonel;
- în perioada ianuarie 1998 – decembrie 2002, reclamantul ar fi avut gradul de
locotenent-colonel, cu o vechime medie în activitate pentru această perioadă de
26 de ani, cu studii superioare şi ar fi putut îndeplini o funcţie corespunzătoare
gradului militar de general (în înţelesul Anexei 1 lit A.1 din Legea nr. 138/1999);
- în perioada ianuarie 2003 – octombrie 2008, reclamantul ar fi avut gradul de
colonel, cu o vechime medie în activitate pentru această perioadă de 31 de ani, cu
studii superioare şi ar fi putut îndeplini o funcţie militară asimilată cu funcţia de
subsecretar de stat corespunzătoare gradului militar de general (cu coeficientul
de ierarhizare a soldei de funcţie de 8,20, în înţelesul Anexei 1 lit A.1 nr. crt. 1 2 din
Legea nr. 138/1999).
Precizăm că, în conformitate cu art. 10, alin. 1 din Legea nr. 138/1999, pentru că ar fi
îndeplinit functii pentru care erau prevăzute grade superioare gradului efectiv avut,
ofiţerul ar fi trebuit să beneficieze şi de 50% din diferenta dintre solda de grad
corespunzatoare gradului prevazut in statul de organizare si solda gradului avut efectiv.
Precizăm de asemenea că în perioada cuprinsă între data trecerii sale nelegale în
rezervă (17.11.1990) şi data de 1 ianuarie 2000 (când a intrat în vigoare OG nr 73/1999
prin care se abrogau prevederile Legii nr 80/1995 referitoare la reducerile pe impozitul
pe venitul cadrelor militare), reclamantul ar fi beneficiat de reducerea cu 30% respectiv
cu 40% a impozitului pe venit pentru vechime de 15 respectiv 20 de ani (pentru care i-ar
fi fost conferită distincţia „Meritul militar”/”Semnul onorific”). Aceste drepturi băneşti îi
reveneau reclamantului inclusiv în conformitate cu Decizia nr LV (55) din 4 iunie 2007 a
Secţiilor unite ale ICCJ.
b) valoarea premiilor anuale pe care reclamantul avea dreptul să le primească in cei
18 ani dacă nu ar fi fost trecut nelegal în rezervă (în conformitate cu art. 29 alin. 1 din
Legea nr. 138/1999: „Pentru activitatea desfasurata cadrele militare in activitate, militarii
angajati pe baza de contract si salariatii civili beneficiaza la sfarsitul anului calendaristic
de un premiu anual egal cu solda lunara bruta, respectiv cu salariul de baza brut din
ultima luna a anului pentru care se face premierea”)
32

c) valoarea premiilor pentru rezultate foarte bune in indeplinirea atributiilor de
serviciu, pe care reclamantul le-ar fi putut primi in cei 18 ani daca nu ar fi fost trecut
nelegal in rezerva (potrivit art. 28 din Legea nr. 138/1999, fondul de premiere se
constituie in cota de 5% din fondul de salarii)
d) contravaloarea echipamentului pe care reclamantul avea dreptul sa-l primeasca
gratuit (art. 9 lit. b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare), in cei 18 ani,
daca nu ar fi fost trecut nelegal in rezerva; contravaloarea echipamentului, în sumă de
45.306 RON, poate fi calculata la drepturile de echipament pe care le are in prezent un
ofiter cu gradul de locotenent-colonel (grad mediu pentru perioada celor 18 ani);
contravaloarea anuala a acestui drept este de 2.502 RON, astfel cum rezulta dintr-un
raspuns dat de catre MApN, la data de 23.04.2008, unei solicitari de informatii publice –
punctul a) al Anexei 2 la prezentele Note de sedinta:
2.502 RON x 18 ani = 45.036 RON
e) contravaloarea hranei pe care reclamantul avea dreptul s-o primeasca gratuit (art. 9
lit. b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare), in cei 18 ani, daca nu ar fi
fost trecut nelegal in rezerva; contravaloarea hranei, in suma de 103.200 RON, poate fi
calculata la drepturile de hrana pe care le are in prezent un ofiter cu gradul de
locotenent-colonel (grad mediu pentru perioada celor 18 ani); contravaloarea zilnica a
acestui drept este de 16 RON, astfel cum rezulta dintr-un raspuns dat de catre MApN, la
data de 23.04.2008, unei solicitari de informatii publice - punctul b) al Anexei 2 la
prezentele Note de sedinta:
16 RON x 215 luni x 30 zile = 103.200 RON
f) contravaloarea documentelor de transport gratuite pentru efectuarea de catre
reclamant a concediului anual de odihnă (potrivit art. 9 lit. d din Legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare si scrisorii MAp din data de 24 mai 2008 – Anexa 3 la
prezentele Note); contravaloarea documentelor de transport, in suma de 4050 RON,
poate fi calculata astfel:
- 36 foi de drum clasa I (18 ani X 2 foi de drum): 36 X 52,80 RON = 1900,8 RON
- 36 suplimente tren rapid clasa I: 36 X 57,30 RON = 2062,8 RON
- 36 tichete rezervare locuri: 36 X 2,4 RON = 86,4 RON
Total = 4050,0 RON
g) alte drepturi legale de care reclamantul a fost lipsit ca urmare a trecerii sale
nelegale in rezervă, precum si despagubiri pentru suferintele suportate de catre
acesta, timp de 18 ani, din cauza acestui act administrativ ilegal (in ce au constat
suferintele suportate de catre reclamant s-a aratat in Cererea de chemare in judecata,
punctul 3.2, filele 12 – 15)
g1) asistenta medicala si medicamente gratuite, precum si concedii si scutiri
medicale platite (potrivit art. 9 lit. b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare); ca urmare a trecerii sale nelegale in rezerva
g2) asistenta medicala si medicamente gratuite pentru membrii familiei
reclamantului (potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, „Membrii familiilor cadrelor militare in activitate beneficiaza gratuit de asistenta
medicala si medicamente in cadrul retelei sanitare a Ministerului Apararii Nationale sau
in alte retele sanitare, cu decontarea cheltuielilor de catre acest minister.”)
33

- precizăm că membrii familiei reclamantului care au fost lipsiti nelegal de aceste
drepturi, timp de 18 ani, sunt soţia (conform Certificatului de căsătorie, ataşat în
fotocopie ca Anexa 4 la prezentele Note), respectiv cei doi fii (conform Certificatelor de
naştere ataşate în fotocopie ca Anexa 5 la prezentele Note)
- soţia reclamantului a fost diagnosticată din anul 1992 cu spondiloză cervicală,
polidiscopatie lombară, hernie de disc, din anul 2003 fiindu-i acordata pensie de
invaliditate (conform Deciziei de acordare a pensiei de invaliditate ataşată în fotocopie
ca Anexa 6 la prezentele Note)
- fiul Răzvan-Ionuţ Stan s-a aflat în întreţinerea reclamantului trecut nelegal în
rezervă timp de 11 ani (între decembrie 1990 şi iunie 2002, la absolvirea facultăţii -
Anexa 7 la prezentele Note)
- fiul Dragoş Stan s-a aflat în întreţinerea reclamantului trecut nelegal în rezervă
timp de 14 ani (între decembrie 1990 şi iunie 2005, la absolvirea facultăţii - Anexa 8 la
prezentele Note)
g3 inlesniri in folosirea de catre reclamant si familia acestuia a caselor de odihna,
sanatoriilor, caminelor de garnizoana si a altor amenajari recreative si sportive ale
armatei (potrivit art. 22 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare: „(1)
Cadrele militare in activitate si familiile acestora beneficiaza, ca masura de protectie
sociala, de inlesniri stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale, in folosirea caselor
de odihna, sanatoriilor, caminelor de garnizoana si a altor amenajari recreative si
sportive. (2) Cheltuielile ce decurg din aplicarea acestor masuri vor fi suportate din
bugetul Ministerului Apararii Nationale”.)
- în legătură cu aceste cheltuieli, în Anexa 8b la prezentele Note ataşăm o notă
de calcul din care rezultă că cheltuielile pentru concediile de odihnă ale reclamantului şi
membrilor familiei acestuia (soţia şi cei doi copii ai lor, în perioada în care s-au aflat în
întreţinerea părinţilor) totalizează, pentru cei 18 ani ulteriori trecerii nelegale în rezervă a
reclamantului, 138.603 RON; precizăm că în cuantumul acestor cheltuieli nu au fost
incluse şi drepturile pe care reclamantul şi familia sa le aveau de a folosi „sanatoriile,
caminele de garnizoana si alte amenajari recreative si sportive ale armatei”, potrivit
prevederilor legale mai sus citate
g4) permisii pentru rezolvarea unor situaţii personale sau familiale deosebite
(potrivit art. 17 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare)
g5) concedii si scutiri medicale platite (potrivit art. 9 lit. b din Legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare)
2. depunerea unor acte noi in sustinerea Cererii de chemare în judecată
(Anexa 9a, 9b, 9c, 9d la prezentele Note):
Anexa 9a - Diploma de absolvire de catre reclamant, in anul 1977, cu media
generala 8,37, a Scolii militare de ofiteri activi, cu durata de 3 ani
Anexa 9b - Adeverinta eliberata de Ministerul Apararii, Centrul Militar Sector 6,
din care rezulta ca reclamantul:
34

- in perioada 20.08.1977 (de la absolvirea Scolii militare) – 17.11.1990 a fost
ofiter in activitate
- in perioada 01.09.1984 – 28.02.1985 a urmat cursul de comandanti de
companie, pe care l-a absolvit cu media generala 9,18 – fiind clasat al 34-lea
absolvent din 191 cursanti
Anexa 9c - Diploma de licenta a reclamantului, obtinuta in iunie 1987, la
absolvirea Facultatii de drept (profilul stiinte juridice) a Universitatii din Bucuresti
Anexa 9d - Memoriul pe baza căruia fiul reclamantului, Dragoş Stan, a fost scutit
de taxa de studii la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti; reclamantul şi
fiul său au fost nevoiţi să recurgă la acest demers (astfel cum se poate observa şi
din cuprinsul memoriului) din cauza situaţiei materiale precare a familiei acestora,
cauzată inclusiv de trecerea abuzivă în rezervă a reclamantului
3. cu privire la refuzul pârâtului MAp de a permite reclamantului
accesul la un acte importante pentru soluţionarea cauzei
a) Astfel cum am precizat şi în cererea de chemare în judecată, MAp nu a comunicat
nici până la această dată, contrar legii, actele pe baza căruia reclamantul a fost trecut în
rezervă, nelegal, la data de 17 noiembrie 1990. Din informaţii neoficiale de la ofiţeri din
cadrul Ministerului, reclamantul cunoaşte că ar fi fost trecut în rezervă inclusiv pentru că
la data de 5 noiembrie 1990 a adresat un raport scris comandantului unităţii militare din
care făcea partea (raportul nr CR 205/5 noiembrie 1990, la UM 01046 Bucureşti) prin
care solicita ca misiunile şi sarcinile de serviciu să îi fie stabilite în limitele prevăzute de
lege şi regulamentele militare. Solicitarea reclamantului avea în vedere faptul că în acele
zile se preconiza ca batalionul la comanda căruia se afla „să intervină, la nevoie”, în ziua
de 15 noiembrie 1990, în situaţia în care ar fi apărut incidente în legătură cu marele
miting din Bucureşti, din acea zi, al Alianţei Civice. Misiunea preconizată pentru
batalionul comandat de reclamant era contrară misiunilor pe care forţele armate le
aveau stabilite la acea dată prin lege (Legea apararii nationale nr 14/1972) şi
regulamentele militare. Reclamantul avea în vedere de asemenea consecinţele, recente
la acea dată, pe care multe cadre militare le suportau pentru implicarea în „evenimentele
din decembrie 1989”.
Pentru pregătirea acţiunii de faţă, reclamantul a solicitat în mod repetat MAp o fotocopie
a raportului să CR 205/5 noiembrie 1990, însă răspunsul unităţilor de arhivă a fost că
actul respectiv nu se mai regăseşte în arhive (corespondenta dintre reclamant si MAp se
afla in (Anexa 10 la prezentele Note). Cu toate că, din răspunsurile primite în scris (a
se vedea de exemplu adresa nr 2644/4 aprilie 2008 a UM 02490 S Pitesti) rezultă că
acest act a existat. Astfel, UM 02490 S Pitesti precizează că în evidenţele unităţii la care
a fost depus (UM 01046 Bucuresti) raportul apare ca fiind înregistrat, astfel:
„- La rubrica a fost
inscris
- In rubrica este inscris urmatorul continut:

Din aceasta ultima adnotare – care se remarca prin cinismul autorilor ei, sefii de la acea
data ai reclamantului – rezulta ca este foarte probabil că solicitarea deplin legitima a
reclamantului de a nu i se incredinta misiuni decat in limita atributiilor legale de serviciu a
constituit motiv pentru indepartarea sa ilegala din armata.
Solicitam instantei de judecata sa dispuna paratului MAp sa depuna la dosarul cauzei
raportul reclamantului nr CR 205/5 noiembrie 1990.
b) De natura sa afecteze dreptul reclamantului la un proces echitabil este de asemenea
si imprejurarea ca dosarul sau profesional din perioada in care a fost ofiter in activitate
(1977-1990) este clasificat in continuare (in opinia noastra complet nejustificat, in raport
cu prevederile Legii privind protectia informatiilor clasificate) „secret de serviciu”. Faptul
ca dosarul (care are numarul 41833) este astfel clasificat – şi că, în consecinţă, există
date care nu pot fi comunicate din acesta – rezulta din Adeverinta nr CR 90/14.05.2008
eliberata de Centrul militar al Sectorului 6 (Anexa 9b la prezentele Note, mentionata
mai sus).
Valerian Stan
Avocat Crângariu Eugenia
36

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal
Dosarul de fond nr. 5470/3/2008
Doamnă Preşedinte,
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocaţi
„Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 90, ap. 3, sectorul 3,
în calitate de reclamant, in contradictoriu cu paratul Ministerul Apararii, cu sediul in
Bucuresti, Strada Izvor, nr.3-5, sector 5, formulez prezentul
RECURS
împotriva sentinţei civile nr. 3058 din 11.11.2008 a Secţiei a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, solicitându-vă ca prin hotărârea pe care
o veţi pronunţa, să dispuneţi:
I. casarea sentinţei recurate;
II. obligarea pârâtului la depunerea actelor pe care s-a întemeiat actul administrativ
atacat, astfel cum instanţa a dispus la termenul din 14.03.2008, acte esenţiale pentru
soluţionarea temeinică şi legală a prezentei cauze;
III. trimiterea cauzei la instanta de fond, pentru rejudecare (art.20 alin.3 din Legea
nr.554/2004, cu modificari).
I. IN FAPT:
MOTIVELE RECURSULUI:
Prin acţiunea înregistrată la data de 08.02.2008 sub nr. 5470/3/CA/2008 am chemat în
judecată pârâtul Ministerul Apărării solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va
pronunţa, să dispună:
1. Anularea – în temeiul art. 9 alin. (1) raportat la art. 1 alin. 1 din Legea nr 1/1967
privind judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte
administrative ilegale – ordinului M.C. 1898/17.11.1990 al ministrului Apărării Naţionale
prin care am fost trecut în rezervă la data de 17 noiembrie 1990;
2. Obligarea MAp la reintegrarea subsemnatului în cadrul acestui Minister pe funcţia şi
gradul corespunzătoare pregătirii şi vechimii pe care le-aş fi avut dacă nu mi-ar fi fost
întreruptă în mod ilegal cariera profesională; pentru cazul în care schema de personal
nu ar mai face posibilă reîncadrarea în condiţiile precizate, am solicitat efectuarea
demersurilor în vederea pensionării mele, cu recunoaşterea integrală a vechimii – 35 de
ani – gradului şi funcţiei pe care le-aş fi avut în prezent;
3. Obligarea MApN la repararea pagubei suferite de mine, în temeiul art. 9 alin. (2)
raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/1967, reprezentând plata unor despăgubiri în
sumă de 3.800.000 RON pentru prejudicii cauzate în perioada 01.12.1990 la 10.02.2008
pentru timpul în care am fost privat de drepturile mele, ca ofiţer cu studii universitare,
Doamnei Preşedinte a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie
37

eprezentând soldele lunare (solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii) din
cauza actului administrativ ilegal (trecerea ilegală în rezervă), alte drepturi băneşti
legale, astfel cum acestea au fost precizate şi explicate în cuprinsul acţiunii, respectiv ca
daune pentru suferinţele şi umilinţa pe care le-am suportat timp 18 ani, lipsirea abuzivă
de o poziţie socială şi profesională respectabilă în cadrul comunităţii, prejudiciul cauzat
onoarei, demnităţii şi dreptului meu la propria imagine, astfel cum am arătat în cuprinsul
acţiunii.
Prin sentinţa recurata, pronuntata la data de 11.11.2008, instanta de fond a hotârât
respingerea acţiunii mele ca tardiv formulată. Hotărârea este netemeinică,
nelegală si discriminatorie, pentru următoarele motive:
1. Deşi a reţinut faptul că „Potrivit disp. Legii 1/1967, art. 3 alin. 5 formularea cererii de
chemareîn judecată trebuie realizată în termen de 6 luni de la data comunicării actului
administrativ atacat.” şi deşi constată că „nu există nicio dovadă a
comunicării actului administrativ atacat de către reclamant”, instanţa îşi
motivează hotărârea de respingere a acţiunii prin susţinerea că „Legea nu impune
comunicarea într-un anumit mod a actului administrativ vătămător, legiuitorul
neimpunând forma comunicării scrise. Întrucât textul de lege nu face o atare distincţie
reiese că o comunicare orală sau o corespondenţă transmisă este aptă să constituie o
comunicare valabilă din punct de vedere legal.” S-a motivat de asemenea că
„reclamantul avea cunoştinţă despre împrejurarea trecerii sale în rezervă, având în
vedere că a formulat mai multe memorii către pârâtă, memorii la care a primit
răspunsuri.” S-a susţinut de asemenea că din răspunsurile date de pârât „memoriilor”
mele rezultă că eu aş fi cunoscut conţinutul actelor administrative atacate şi că, dacă aş
fi fost nemultumit de răspusurile primite, aş fi „avut posibilitatea să sesizez instanţa în
termen de 30 de zile de la refuzul de satisfacere a cererii sale sau de la împlinirea
termenului legal pentru rezolvarea cererii”.
Soluţia instanţei de fond este vădit netemeinică şi nelegală pentru următoarele
considerente:
a) Este inexactă susţinerea că legea nu impunea comunicarea în scris a ordinului
de trecere în rezervă şi a actelor pe care acesta s-a întemeiat, astfel:
a.1) - Pe de o parte, din interpretarea literală şi sistematică a Legii
nr. 1/1967 rezultă fără putinţă de tăgadă că legiuitorul a avut în vedere
exclusiv forma scrisă în comunicarea actelor administrative. Un exemplu
din mai multele pe care le putem da este cel al formulării art. 6 din Lege: „Tribunalul,
odată cu fixarea termenului pentru judecarea cererii de anulare, va invita organul
administrativ să înainteze, în termenul ce i-l va stabili, actul administrativ la care se
referă cererea, dacă acest act nu a fost depus de reclamant, lucrările
pe care se întemeiază actul, precum şi orice alte lucrări necesare pentru
rezolvarea cererii.” Atunci când legiuitorul a ales să utilizeze e expresie precum „dacă
38

actele nu au fost depuse de reclamant”, este cât se poate de evident că a
avut în vedere comunicarea în scris a acestor acte. Pentru că, în caz contrar, s-ar ridica
de la sine întrebarea elementară cum ar putea să fie „depuse” actele de
către reclamant dacă acestea i-ar fi fost comunicate altfel decât în
scris - „oral”, de exemplu, în formularea instanţei de fond? În ipoteza că ar
putea fi vreodată adoptată în vreun sistem legislativ, forma „orală” în comunicarea
actelor administrative, ar crea dificultăţi majore de ordin practic – cu privire, de exemplu,
la proba comunicării si ar constitui cu siguranta un izvor nesecat de abuzuri. Atunci când
legiutorul a stabilit, astfel cum am arătat, că actul administrativ şi lucrările pe care acesta
s-a întemeiat se intocmesc în formă scrisă, a avut în vedere inclusiv faptul că numai
comunicate într-o asemenea formă cei vizaţi de ele – asistaţi eventual de un jurist – ar
avea posibilitatea să le examineze corespunzător şi să aprecieze dacă acestea au fost
emise cu respectarea condiţiilor de legalitate (cu titlul de exemplu: dacă actul a fost emis
cu respectarea reglementărilor în vigoare privind aplicarea sancţiunii disciplinare cu
trecerea în rezervă, dacă actul a fost emis de autoritatea administrativă competentă etc).
Numai după o asemenea examinare, persoana în cauză poate să decidă dacă se
adresează sau nu instanţei de judecată, pentru a-şi valorifica dreptul pe care legea i-l
garantează în sensul de a cere anularea actului şi repararea pagubei.
a.2) - Pe de altă parte, instanţa de fond a înlăturat – în mod complet
nejustificat şi fără a motiva în vreun fel, deci cu incalcarea normelor
art. 261 pct. 5 Cod. Procedura civila – aplicabilitatea reglementărilor
militare în materie, în vigoare la data trecerii în rezervă a
subsemnatului, norme speciale in raport cu cele de drept comun. În
considerarea specificităţii domeniului militar şi în acord cu competenţele constituţionale
şi legale în materia reglementării, Ministerul Apărării Naţionale, în executarea legii, a
stabilit, deplin justificat, reguli şi proceduri specifice mai precise în raport cu legea
generală în privinţa comunicării actelor administrative, cu specificul juridic al celui în
discuţie în prezenta cauză. Întrucât instanţa de fond a ignorat integral reglementările pe
care le-am invocat pe larg în cererea de chemare în judecată, reiterăm faptul că regulile
şi procedurile prin care împotriva cadrelor militare puteau fi dispuse sancţiuni disciplinare
– inclusiv trecerea în rezervă, ca şi procedura de comunicare a actelor administrative
respective – erau stabilite prin Regulamentul disciplinei militare (RDM) aprobat prin
Ordinul general al ministrului Apărării Naţionale nr. 10 din 26.05.1973 (document
obţinut din depozitul legal al MAp şi depus la dosar, ca Anexa 10 la Cererea de chemare
în judecată, fila 39-48. Precizăm că această reglementare a fost adoptată de către
MApN în deplină conformitate cu Constituţia României în vigoare la acea dată (Art. 84 -
Ministrii emit, in vederea executarii legilor, ordine.), respectiv cu Decretul Consiliului de
Stat nr. 444/1972 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării
Naţionale, publicat in Buletinul oficial, partea I, nr 130/1972 – Art. 4 (Atribuţiile MApN)
lit. p) „Stabileşte modul de organizare şi funcţionare a consiliilor de onoare pentru
judecarea abaterilor militarilor cadre permanente.”; Art. 16 – „În vederea executării
legilor, ministrul Apărării Naţionale emite ordine.”
Atat Decretul Consiliului de Stat nr.444/1972, cat si Regulamentul disciplinei militare
aprobat prin Ordinul general al ministrului Apararii Nationale nr.10/26.05.1973 sunt acte
39

normative ulterioare Legii nr.1/1967 si contin norme speciale, in raport cu legea
contenciosului admiistrativ, care reprezinta dreptul comun in materie.
De vreme ce Legea nr.1/1967 nu are norme explicite privind modalitatea comunicarii
actului administrativ, iar RDM are asemenea norme, se vor aplica normele speciale,
care prevad in mod expres si imperativ obligatia de a comunica în scris actele
administrative cu natura juridica a celui in litigiu.
Reiterăm în continuare principalele prevederi ale Regulamentului disciplinei militare
(RDM), relevante sub aspectul în discuţie:
- art. 63, 64, 65 şi 96 prevăd inechivoc că actele prin care ofiţerii sunt
pedepsiţi sau sancţionaţi disciplinar se comunică acestora în scris; astfel, art. 63 din
RDM prevede că „Pedepsele disciplinare se ordonă verbal sau în scris”, iar în continuare
că „Pentru ofiţeri se ordonă în scris, prin corespondenţă adresată personal.
Corespondenţa este înmânată ofiţerului de către cel care a pedepsit disciplinar sau
se trimite pe cale ierarhică şi se înmânează de către comandantul său nemijlocit”;
- art. 64: „Ordinul scris se semnează de cel care a ordonat pedeapsa
disciplinară şi trebuie să cuprindă: felul şi durata pedepsei disciplinare, motivul, precum
şi data şi ora începerii ei”.
- art. 65: „Ordinul scris se înmânează ofiţerului pedepsit
disciplinar care semnează de luare la cunoştinţă, specificând data şi ora de primire.”
- art. 96 prevede de asemenea că măsura trecerii în rezervă „se
comunică în scris celor în cauză, individual sau în adunarea militarilor
cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat”.
Aplicabilitatea reglementărilor militare citate în materie, pe care instanţa de fond lea
ignorat complet şi fără nicio motivare, nu a fost şi nu este facultativă. În
cauze similare, instanţele judecătoreşti, inclusiv instanţa supremă – astfel cum am arătat
chiar şi în cererea de chemare în judecată – au procedat constant şi deplin legal la
aplicarea corespunzătoare a reglementărilor în cauză.
b) Este inexactă susţinerea instanţei de fond că eu aş formulat „mai multe
memorii” către pârât, la care aş fi „primit răspunsuri”. La data de 08.10.1993 am
formulat un singur memoriu (la care am primit răspuns), însă memoriul şi răspunsul nu
vizau, astfel cum greşit reţine instanţa de fond, actul administrativ pe care îl atac în
prezent şi, contrar celor de asemenea greşit reţinute de instanţa, din memoriul meu,
respectiv din răspunsul pârâtului, nu rezultă că eu aş fi cunoscut conţinutul ordinului de
trecere în rezervă şi al actelor pe care acesta s-a întemeiat. Este adevărat că în
răspunsul său pârâtul face menţiunea că eu aş fi cunoscut motivele trecerii mele în
rezervă însă această susţinere este total contrară adevărului, a fost şi rămâne o simplă
afirmaţie a pârâtului (în culpă atunci ca şi în prezent din cauză că, timp de 18 ani, a
refuzat să-mi comunice orice informaţie în legătură cu aceste motive), a fost şi rămâne o
afirmaţie neprobată în niciun fel de către pârât şi însuşită ca adevărată, în mod complet
nejustificat şi surprinzător, de către instanţa de judecată, cu incalcarea normelor
art.1169 Cod. Civil, art.129 alin.1 Cod. Procedura civila si art.13 alin.1 si 4 din Legea
40

nr.554/2004 modificata, potrivit carora sarcina probei sub acest aspect revenea
paratului.
- Astfel cum am arătat în cererea de chemare în judecată, ministrul de la acea dată al
Apărării Naţionale, fostul general Victor Atanasie Stănculescu, m-a trecut în rezervă
după ce timp de mai multe luni, pe parcursul anului 1990, am fost unul dintre numeroşii
tineri ofiţeri care militaseră, alături de cei aparţinând Comitetului de acţiune pentru
democratizarea armatei (CADA), pentru modernizarea şi profesionalizarea armatei,
precum şi pentru clarificarea implicării unor generali ai armatei în reprimarea
manifestaţiilor de la Timişoara din decembrie 1989 (fostul general, care în cursul anului
trecut a fost condamnat de instanţa supremă la 15 ani de închisoare pentru acţiunile
sale de la Timişoara, se simţea deranjat de unele dintre dezideratele precizate). Deşi,
aşa cum am învederat instanţei de fond şi cum am făcut-o şi aici, pârâtul avea
obligaţia legală să-mi comunice în scris atât ordinul de trecere în
rezervă cât şi lucrările pe care acesta s-a întemeiat (în înţelesul art. 6 şi
urm. din Legea nr. 1/1967), MAp a motivat că respectivele acte au caracter „secret” şi
că, în consecinţă, nu mi le comunică. Ordinul de trecere în rezervă, „desecretizat”, a fost
depus de pârât la dosarul cauzei numai la solicitarea instanţei de fond (din examinarea
acestuia rezultă în mod evident că actul a fost „secretizat” nejustificat, fapt ce sugerează
că s-a procedat astfel doar pentru a se putea justifica de ce acesta nu a fost comunicat
subsemnatului, astfel cum era obligatoriu legal). În prezent, din considerentele pe care le
vom menţiona mai jos, este cert că actele nu mi-au fost comunicate întrucât acestea au
fost făcute prin încălcarea flagrantă a reglementărilor în materie de la acea dată. Pârâtul
a refuzat şi refuză să depună la dosar actele pe care s-a întemeiat ordinul de trecere în
rezervă. Astfel, la termenul din 14.03.2008, instanţa a dispus ca Ministerul să depună la
dosar actele respective. La termenul următor, din luna aprilie 2008, reprezentantul
Ministerului a precizat instanţei că actele „sunt în curs de declasificare şi vor fi depuse în
cel mai scurt timp” (a se vedea Încheierea de şedinţă de la fila 50 dosar). Aceste acte nu
au fost depuse nici până astăzi iar instanţa de judecată mi-a respins acţiunea fără a fi
interesată cel puţin de motivele pentru care impotriva mea a fost luata masura
exceptionala a indepartarii din armata, daca aceasta masura a fost legală sau daca ea a
fost pur si simplu un abuz al conducerii armatei de la acea data. Prin decizia sa, instanta
m-a impiedicat sa cunosc macar astazi, dupa 18 ani de la data trecerii mele in rezerva,
motivele pentru care impotriva mea a fost dispusa aceasta masura de o gravitate
maximă. Sub acest aspect, este relevant şi faptul că Ministerul Apărării refuză de
asemenea să îmi permită accesul la unele acte – fără caracter secret – care sunt
relevante cu privire la măsura abuzivă a trecerii mele în rezervă. Un exemplu foarte
important este cel al raportului nesecret, cu numărul CR nr 205 din 5 noiembrie 1990, pe
care l-am adresat comandantului meu, la unitatea militară 01046 Bucureşti. Actualele
unităţi de arhivă ale Ministerului mi-au comunicat în scris că raportul meu nu ar mai
exista în arhive, deşi confirmă că, în registrele de evidenţă, documentul figurează cu
numărul şi data indicate mai sus (a se vedea corespondenţa subsemnatului cu pârâtul,
aflată la Anexa 10 a Notelor de şedinţă din data de 30.09.2008 – fila 39-48).
- Memoriul pe care subsemnatul l-am adresat pârâtului la data de
08.10.1993 nu a reprezentat, astfel cum sugerează instanţa de fond, nici cerere
de comunicare a ordinului ministrului şi „lucrărilor” prin care am fost trecut
în rezervă, şi nici o reclamaţie administrativă împotriva actelor precizate
(în înţelesul art. 3 din legea nr. 1/1967). În considerarea faptului că, în anii de după
41

trecerea mea în rezervă, în armată avuseseră loc un număr de reforme în acord tocmai
cu dezideratele pentru care eu şi foştii mei colegi militaserăm, solicitam ministrului de la
acea dată, generalul Niculae Spiroiu, să analizeze posibilitatea rechemării în activitate a
mea şi a celorlaţi doi colegi trecuţi în rezervă – solicitare care a fost respinsă şi faţă de
care am înţeles să nu formulez o acţiune în instanţă.
Aceasta cerere este total distincta de cauza inlaturarii mele din armata, intrucat
rechemarea in activitate nu a fost solicitata ca o consecinta a constatarii ilegalitatii
actului administrativ in litigiu.
- In consecinţă, răspunsul dat de pârât acestui memoriu nu poate să constituie ori să
ţină loc comunicării – „în scris, individual sau în adunarea militarilor cu grade
şi funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat”, respectiv pe baza „semnăturii
de luare la cunoştinţă, specificând data şi ora de primire.”
- Demonstraţia pe care instanţa de fond a tins să o facă în sensul că „reclamantul avea
cunoştinţă despre împrejurarea trecerii sale în rezervă, având în vedere că a formulat
mai multe memorii către pârâtă, memorii la care a primit răspunsuri” este cel puţin
superfluă în condiţiile în care eu nu am contestat câtuşi de puţin că aş avea „cunoştinţă
despre împrejurarea trecerii mele în rezervă”. O asemenea contestare ar fi fost ilogică în
mod evident în condiţiile în care instanţei de judecată m-am adresat tocmai în scopul de
a contesta actul administrativ ilegal prin care am fost trecut în rezervă. Reiterez şi cu
această ocazie că la data de 19 noiembrie 1990 am fost anunţat verbal de comandantul
unităţii că în termen de o săptămână trebuie să predau funcţia pe care o deţineam
întrucât am fost trecut în rezervă ”pentru abateri grave de la disciplina militară”. Cu acea
ocazie, am solicitat să mi se comunice ordinul respectiv în scris, numărul şi data
acestuia, lucrările pe care el s-a întemeiat, astfel cum era legal să se procedeze, însă mi
s-a răspuns că toate acestea sunt „secrete” şi că „în termen de o săptămână, va trebui
să părăsiţi unitatea”. La plecare, prin bunăvoinţa – foarte riscantă – a unei persoane din
secretariatul comandamentului unităţii, am reuşit să aflu, neoficial, numai numărul
ordinului de trecere în rezervă. În consecinţă, nu am contestat că „aveam cunoştinţă
despre împrejurarea trecerii mele în rezervă”, ci am contestat şi contest legalitatea
actului prin care împotriva mea a fost luată o măsură extrem de gravă şi injustă, care mia
cauzat cele mai serioase prejudicii.
Hotărârea instanţei de fond, luată prin ignorarea prevederilor Legii nr. 1/1967 cu
privire la forma scrisă în care se impunea să-mi fie comunicat ordinul de trecere în
rezervă şi a lucrărilor pe care acesta s-a întemeiat, precum şi înlăturarea cu totul –
deplin nejustificată şi nemotivată în vreun fel – a aplicabilităţii reglementărilor
militare speciale în materie, citate mai sus, reprezintă o violare a dreptului meu
la un proces echitabil astfel cum acest drept este garantat prin art. 21
din Constituţia României, respectiv prin art. 6 din Convenţia pentru
apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
2. În cererea de chemare în judecată, am învederat faptul că, în anul 2004, un fost
coleg ofiţer din Comitetul de acţiune pentru democratizarea armatei (CADA), mr. Nicolae
42

Durac din garnizoana Timişoara – care de asemenea în anul 1990 a fost trecut în
rezervă în condiţii identice – s-a adresat justiţiei iar la data de 25 octombrie 2005, prin
Sentinţa civilă nr 648/CA, irevocabilă, a Tribunalului Timiş, Secţia comercială şi de
contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr 2806/CA/2005, ordinul ministrului prin
care fostul meu coleg fost trecut în rezervă a fost anulat iar acesta a fost repus în
drepturi şi despăgubit pentru daunele suferite – am depus la dosar, ca Anexa 2 la
cererea de chemare în judecată, hotărârea judecătorească din acest caz, hotărâre
executată în tot de către MAp). În cauza amintită, MAp a invocat de asemenea excepţia
tardivităţii formulării acţiunii, însă atât instanţa de fond cât şi cea de recurs au respins,
deplin justificat şi legal, această excepţie. În consecinţă, apreciem că hotărârea
instanţei de fond, raportată la cea din dosarul menţionat este
discriminatorie şi încalcă:
- Constituţia României: Art. 16 (Egalitatea in drepturi a cetatenilor) – „Cetatenii
sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”;
- Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: Art.
6 (Dreptul la un proces echitabil) coroborat cu art. 14 (Interzicerea discriminãrii) –
“Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie sã fie
asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie,
opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţã la o
minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie”;
- Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor
fundamentale: Art. 1 (şi urm.) „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie
asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,
religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o
minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.”;
- Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de
discriminare: Art. 1 alin. (2) lit.a) si urm. – „Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii
privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:
dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ
jurisdicţional”.
3. Din cauză că actele administrative în discuţie, respectiv motivele pentru care am
fost trecut în rezervă, nu mi-au fost comunicate (cu justificarea – „orală” – că acestea ar
fi fost „secrete”), nu am putut să apreciez asupra temeiniciei măsurii luate împotriva mea
şi, în consecinţă, asupra oportunităţii exercitării dreptului legal pe care îl aveam de a
cere instanţei anularea actului şi repararea prejudiciilor care mi-au fost produse. Însă, la
sfârşitul anului 2007, la data la care am luat cunoştinţă de faptul că fostul meu
coleg, mr. Nicolae Durac, s-a adresat justiţiei şi că cererea sa a fost admisă, am
constatat că trecerea mea în rezervă – ca şi a fostului meu coleg – s-a făcut
printr-o flagrantă încălcare a legii, respectiv prin încălcarea unei
reglementări – nepublicată din culpa pârâtului – de a cărei existenţă nu
am avut cunoştinţă decât cu două luni înainte de formularea cerererii
de chemare în judecată (atunci am şi decis să mă adresez justiţiei),
reglementare prin care se completa Regulamentul disciplinei militare
(RDM) în sensul că măsura trecerii în rezervă „din motive imputabile
43

cadrelor militare” putea fi dispusă numai după judecarea acestora în
Consiliul de onoare, organism disciplinar-jurisdicţional care trebuia să
propună luarea acestei măsuri – în cazul meu, prin trecerea în rezervă
la data de 17 noiembrie 1990, neprocedându-se în acest mod.
Obligativitatea judecării de către Consiliile de onoare a „tuturor cadrelor care urmează să
fie trecute în rezervă din motive imputabile lor” (cum a fost şi cazul subsemnatului) a fost
introdusă prin completarea Regulamentului disciplinei militare (RDM) cu Dispoziţia
ministrului Apărării Naţionale nr. A7/101 din 08.07.1988 (punctul 1, litera A, alineatul 1).
Pentru punerea în executare a dispoziţiei amintite, în textul acesteia s-a ordonat
(punctul 2, alineatul 3) ca, până la data de 01.09.1988, „comandamentele, direcţiile,
marile unităţi, unităţile, instituţiile militare şi formaţiunile” să facă menţiuni, „în
toate exemplarele din Regulament aflate în evidenţă” cu privire la aceste
completări şi modificări – „vor realiza fluturaşi cu completările ordonate şi vor
modifica, cu tuş negru, vechile termene cu cele noi, înscriind lângă fiecare
completare (modificare) numărul acestei Dispoziţii şi data”. Ordinul ministrului
Apărării Naţionale nu a fost pus în aplicare nici sub acest din urmă aspect, împrejurare
ce a făcut ca subsemnatul să nu cunosc faptul că trecerea mea în rezervă a fost ilegală
inclusiv sub aspectul nejudecării mele în Consiliul de onoare înainte ca împotriva mea să
fi fost dispusă măsura trecerii în rezervă. Din compararea cuprinsului Dispoziţiei
ministrului Apărării Naţionale nr. A7/101 din 08.07.1988 cu textele corespondente din
Regulamentul disciplinei militare rezultă că modificările şi completările
ordonate prin Dispoziţia ministrului nu au fost operate în
exemplarele RDM, aflate în unităţile, comandamentele şi
instituţiile militare la dispoziţia cadrelor (inclusiv în unitatea din
care a făcut parte subsemnatul), fapt contrar prevederilor
imperative ale Dispoziţiei amintite.
În interesul motivării cerererii de chemare în judecată, m-am adresat pârâtului cu
cererea de a-mi fi comunicată în copie xerox legalizată Dispoziţia ministrului Apărării
Naţionale nr. A7/101 din 08.07.1988, respectiv fotocopii ale RDM (Regulament care în
prezent nu mai este în vigoare însă exemplare ale acestuia sunt păstrate în depozitele
legale ale pârâtului). În urma comunicării de către pârât a acestor documente, le-am
depus la dosarul cauzei – Dispoziţia A7/101 din 08.07.1988, ca Anexa 10 la cererea
de chemare în judecată (fila 39-48), iar cele 3 exemplare ale Regulamentelor din care
rezultă că pârâtul nu a operat în cuprinsul lor completările stabilite prin Dispozitia
A7/101 – au fost depuse impreuna cu notele de sedinta de la termenul din
30.09.2008.
Învederăm instanţei, prin compararea textului Dispozitiei A7/101 cu cel al celor 3 RDM,
câteva exemple din care rezultă că modificările şi completările ordonate prin
Dispoziţia A7/101 nu au fost operate în cuprinsul RDM, astfel cum s-a arătat mai sus
că se impunea:
- deşi art. 77 (privind competenţele Consiliilor de onoare) a fost completat cu
fraza „De asemenea judecă toate cadrele care urmează să fie trecute în rezervă din
motive imputabile lor”, la acest articol nu a fost ataşat fluturaşul cuprinzînd această
completare şi nici nu a fost menţionate, „cu tuş negru, lângă fiecare completare
(modificare), numărul acestei Dispoziţii şi data”;
44

- deşi prin Dispoziţia A7/101 s-a ordonat ca vechile termene să fie modificate, cu
tuş negru, cu termenele noi, nu a fost operată niciuna din modificările stabilite la punctul
B al Dispoziţiei A7/1001, şi nici nu a fost menţionat, „cu tuş negru, lângă fiecare
completare (modificare), numărul acestei Dispoziţii şi data”; redăm dispoziţiile cuprinse
la punctul B al reglementării amintite:
„- La art. 91, al. 1, pag. 56, termenul prevăzut de 10 zile se reduce la 3
zile.
- La art. 92, al. 7, pag. 59, termenul actual de 5 zile se reduce la 3 zile.
- La art. 93, al. 1, pag. 59, termenul existent de 3 zile se reduce la 2 zile,
iar la al. 2, termenul de 10 zile se reduce la 3 zile.
- La art. 94, al. 3, pag. 60, termenul prevăzut de 10 zile se reduce la 2 zile, iar la
al. 4, termenul de 10 zile se reduce la 3 zile.”
Dacă subsemnatul aş fi cunoscut la data trecerii mele în rezervă, şi oricând altă
dată în perioada ulterioară, motivele ordinului in litigiu si flagranta sa ilegalitate,
rezultata din incalcarea normelor speciale care reglementeaza atat emiterea, cat si
comunicarea sa, este evident că m-aş fi adresat de îndată justiţiei, astfel cum am
procedat la începutul anului 2008, când am formulat acţiunea de faţă. Astăzi apare
ca deplin evident faptul că, dictând trecerea abuzivă în rezervă a reclamantului,
conducerea de la acea dată a MApN a contat pe împrejurarea, care îi era
binecunoscută, că Dispoziţia MApN nr. A7/101 nu fusese adusă la cunoştinţa cadrelor
militare, astfel cum s-a arătat mai sus. În acelaşi timp, astăzi este evident şi faptul că
responsabilii MApN au evitat cu premeditare judecarea reclamantului în Consiliul
de onoare (la care, potrivit RDM, era obligatoriu să participe toţi colegii mei care
erau „egali sau mai mari în grad” ca mine) fiindu-le binecunoscut că ofiţerii din
CADA şi ideile pentru care ei militau se bucurau de o largă simpatie în rândul
cadrelor militare.
Faptul că pârâtul nu a întreprins măsurile la care era obligat prin
Dispoziţia nr. A7/101 şi că prin aceasta prevederile Regulamentului disciplinei
militare nu au putut fi cunoscute cadrelor militare, inclusiv subsemnatului, a fost şi
este în contradicţie flagrantă cu cerinţa accesibilităţii şi previzibilităţii
actelor normative, astfel cum această cerinţă a fost constant
subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa
(a se vedea, de exemplu, Hotărârea CEDO din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 30 din 17/01/2007 în Cauza Lupşa împotriva României, Hotararea
CEDO din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial
nr. 19 din 11 ianuarie 2001, Hotărârea CEDO din 9 septembrie 2008 in cauza State-
Viaşu împotriva României, Hotărârea CEDO din 2000 în cauza Amann împotriva Elveţiei
etc).
De asemenea, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat complet – şi fără a motiva în
vreun fel – faptul că pârâtului i-a revenit şi îi revine integral culpa nepublicării propriei
Dispoziţii nr. A7/101/1988 (fapt care a avut drept consecinţă că subsemnatul a fost
împiedicat să cunoască ilegalitatea actului administrativ prin care a fost trecut în rezervă
şi să acţioneze legal în consecinţă) constituie de asemenea o violare evidentă a
dreptului meu la un proces echitabil astfel cum acesta este garantat
45

prin art. 21 din Constituţia României, respectiv prin art. 6 din Convenţia
pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
II. IN DREPT: - textele legale mentionate in precedent; - art.304 pct.5,7,8,9 Cod.
Procedura civila; - art.312 alin.1, 2 si 5 Cod. Procedura civila.
Recurent – reclamant VALERIAN STAN
Avocat EUGENIA CRANGARIU
46

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Dosarul de recurs nr. 5470/3/2008
Completul 7
Termen: 30.04.2009
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate de Avocaţi
„Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea Moşilor nr. 90, ap. 3, sector 3, în
calitate de reclamant în dosarul sus menţionat, prin prezentele Note:
I. completez motivarea recursului formulat în cauză după cum urmează:
Dispoziţiile art. 96 din Regulamentul disciplinei militare, în conformitate cu care măsura
trecerii în rezervă „se comunică în scris celor în cauză” au fost şi au rămas consecvente
inclusiv cu dispoziţiile în materie ale Codului muncii în vigoare la acea dată (Legea nr.
10/1972), potrivit cărora (art. 134) actele prin care se dispune incetarea raporturilor
de munca, care cuprind in mod obligatoriu motivele şi prevederile legale pe care se
intemeiază, „se comunica in scris”. Aceleasi principii si proceduri in materie se
regasesc de asemenea si in actuala legislatie – art. 268 din Codul muncii (Legea nr.
53/2003) in vigoare la aceasta data.
II. depun următoarele înscrisuri:
1. Încă un exemplar (extras) – al patrulea – din Regulamentului disciplinei militare
(cu numărul de inventar I 36/2, eliberat de Direcţia de relaţii publice a MApN cu
scrisoarea din 04.01.2008, atasata) din care rezulta ca nici in cuprinsul acestuia nu
au fost operate, din culpa paratului, completarile si modificarile aduse RDM (art.
77) in sensul obligativitatii judecării in prealabil în Consiliile de onoare a „tuturor cadrele
care urmează să fie trecute în rezervă din motive imputabile lor”, dispoziţie care în cazul
meu a fost încălcată, astfel cum am arătat şi în Cererea de chemare în judecată si
despre care, din cauza nepublicarii ei, eu am aflat numai cu doua luni înainte de
formularea si introducerea Cererii de chemare în judecata;
2. Fotocopie a Deciziei nr. 112 din 23.12.1996 a Primului-ministru al Guvernului
României prin care subsemnatul a fost numit în funcţia de Secretar de stat, şef al
Departamentului de control al Guvernului.
III. îndrept următoarea eroare făcută în textul recursului:
La pagina 4 a Recursului am mentionat gresit ca art. 97 din RDM prevede că măsura
trecerii în rezervă „se comunică în scris celor în cauză, individual sau în adunarea
militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat”. Dispozitia
precizata se regaseste in art. 96 din RDM.
Precizez că un exemplar al prezentelor Note l-am comunicat intimatului-pârât la data de
30.03.2009, potrivit confirmării poştale de primire anexată.
Valerian Stan
47

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal
Dosarul de recurs nr.5470/3/2008
Completul 7
Termen: 30.04.2009
DOAMNA PRESEDINTE,
Subsemnatul Valerian Stan, cu domiciliul ales la Cabinetele Asociate
de Avocaţi „Crângariu & Drăgoi”, având sediul în Bucureşti, Calea
Moşilor nr. 90, ap. 3, sectorul 3, în calitate de recurent - reclamant în
dosarul sus menţionat, formulez urmatoarele
concluzii scrise in raport cu aspectele antamate prin
intampinarea intimatului-parat din data de 20.03.2009
1. INTAMPINAREA, CA SI SENTINTA CURTII DE APEL
BUCURESTI, PORNESTE DE LA IGNORAREA LEGII APLICABILE
IN SPETA. IN PLUS, INTAMPINAREA TINDE SA REALIZEZE O
MISTIFICARE A TEXTELOR INCIDENTE, PENTRU A JUSTIFICA
RATIONAMENTUL VICIOS AL HOTARARII RECURATE.
Pentru a inlatura orice confuzie, citam textele aplicabile, la care se
refera si intampinarea si sentinta recurata:
STATUTUL CORPULUI OFITERILOR, aprobat prin HOTARAREA
CONSILIULUI DE MINISTRI NR.1177/4.10.1965, in vigoare si la
data adoptarii masurii de trecere in rezerva a subsemnatului
STAN VALERIAN – 17 noiembrie 1990, nu contine nici o norma de
procedura. Prin urmare, nu se poate discuta despre un conflict intre
Statutul corpului ofiterilor si Regulamentul disciplinei militare (RDM),
sub aspectul cerintei intocmirii si comunicarii in scris a ordinului de
trecere in rezerva.
Normele procedurale conform carora se realizeaza sanctionarea
cadrelor militare, fie ca este vorba despre subofiteri, maistri militari
sau ofiteri, sunt prevazute in Regulamentul disciplinei militare,
aprobat prin Ordin al Ministrului Apararii Nationale, care avea aceasta
48

competenta normativa expres prevazuta in Decretul Consiliului de
Stat nr. 444/1972 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Apărării Naţionale, publicat in Buletinul oficial, partea I, nr.130/1972.
Mai mult, si mai relevant in raport cu obiectul prezentei cauze, astfel
cum vom arăta mai jos, prin Decretul Consiliului de Stat
nr.444/1972 s-a dispus (art.4, „Atribuţiile MApN”) că MApN
stabileşte inclusiv „modul de organizare şi funcţionare a
Consiliilor de onoare pentru judecarea abaterilor militarilor
cadre permanente” (lit.p).
- Art.64 din Regulamentul disciplinei militare PREVEDE IN
MOD EXPRES SI UNIVOC CERINTA INTOCMIRII IN SCRIS
SI MOTIVARII – CU UN CONTINUT PRECIS – A ORDINULUI
DE SANCTIONARE, FARA A DISTINGE DUPA CUM SE
REFERA LA O ANUMITA INCALCARE A NORMELOR DE
CONDUITA MILITARA:
„ORDINUL SCRIS SE SEMNEAZA DE CEL CARE A ORDONAT PEDEAPSA
DISCIPLINARA SI TREBUIE SA CUPRINDA: FELUL SI DURATA PEDEPSEI,
MOTIVUL, PRECUM SI DATA SI ORA INCEPERI EI.”
- Art.63 alin.2 din Regulamentul disciplinei militare
PREVEDE IN MOD EXPRES SI UNIVOC CERINTA
COMUNICARII IN SCRIS A ORDINULUI DE SANCTIONARE:
„PENTRU OFITERI SE ORDONA IN SCRIS, PRIN CORESPONDENTA ADRESATA
PERSONAL. CORESPONDENTA ESTE INMANATA OFITERULUI DE CATRE CEL
CARE A PEDEPSIT DISCIPLINAR SAU SE TRIMITE PE CALE IERARHICA SI SE
INMANEAZA DE CATRE COMANDANTUL SAU NEMIJLOCIT.”
- Art.65 din Regulamentul disciplinei militare PREVEDE IN
MOD EXPRES SI UNIVOC CERINTA COMUNICARII IN
SCRIS A ORDINULUI DE SANCTIONARE A OFITERULUI PE
BAZA SEMNATURII ACESTUIA:
„ORDINUL SCRIS SE INMANEAZA OFITERULUI PEDEPSIT DISCIPLINAR CARE
SEMNEAZA DE LUARE LA CUNOSTINTA, SPECIFICAND DATA SI ORA DE
PRIMIRE.”
- Art.96 din Regulamentul disciplinei militare PREVEDE, DE
ASEMENEA EXPRES SI UNIVOC, FARA A DISTINGE, că
măsura trecerii în rezervă „se comunică în scris celor în
49

cauză, individual sau în adunarea militarilor cu grade şi funcţii
egale sau mai mari decât cel sancţionat”.
Fata de toate cele trei texte mai sus citate, incidente in speta, este
vădit inexactă susţinerea intimatului-pârât că reglementările în
vigoare la data trecerii mele în rezervă – pe care nici macar nu le
numeste generic - ar fi prevăzut „doar comunicarea, nu şi forma ori
manifestarea în care se realizează această operaţiune”, ajungand sa
sustina, in plin ridicol, ca ar fi posibila inclusiv comunicarea in scris
„prin citirea ordinului in prezenta recurentului....”. SEMANTICA LIMBII
ROMANE ESTE GRAV SI IREMEDIABIL VATAMATA PRINTR-UN
ASEMENEA MOD DE GANDIRE SI DE EXPRIMARE.
Forma scrisă a comunicării măsurii trecerii în rezervă este
obligatorie în conformitate cu prevederile Regulamentului
Disciplinei Militare, dispoziţii pe care, nefiindu-i convenabile,
intimatul-pârât le redă într-o formulare proprie, alta decat cea din
textul in discutie, recunoscand, chiar si in aceasta tentativa de „lege
ferenda”, ca se realizeaza comunicarea ordinului „în scris, sub formă
de înscris, sub semnătură de luare la cunoştinţă”.
Dispoziţiile regulamentare pe care intimatul-pârât a evitat să le citeze
în susţinerea propriilor afirmaţii prevăd (art.96) că măsura trecerii în
rezervă „se comunică în scris celor în cauză, individual sau în
adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel
sancţionat”. Prevederea citată este prea clară pentru a suporta
interpretări: măsura se comunică celui trecut în rezervă „în scris”, fie
„individual, fie „în adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau
mai mari decât cel sancţionat” – aşadar, în oricare din cele doua
modalitati („individual” sau „în adunarea militarilor”) obligatoriu IN
SCRIS. Ordinul prin care am fost trecut în rezervă nu mi-a fost
comunicat nici „in scris”, nici „individual”, şi nici „în adunarea cadrelor
militare”, ceea ce intimatul–parat si instanta de fond recunosc
deopotriva, explicit, ca situatie de fapt, in speta.
Modalitatea de comunicare „prin citirea ordinului în prezenţa
recurentului şi a cadrelor regimentului din care acesta făcea parte”
este o pură invenţie a pârâtului – interesată, desigur – care nu se
regăseşte în niciun regulament militar.
50

Este de asemenea nesusţinută afirmaţia pârâtului potrivit căreia,
„Comunicarea în scris nu este o condiţie de validitate a actului, pentru
a fi afectată existenţa sa, chiar dacă nu există dovada că ordinul de
trecere în rezervă a fost comunicat sub formă de înscris
reclamantului, acesta nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut
conţinutul şi efectele acestuia”.
In raport cu normele citate in precedent, ale art.64 din Regulamentul
disciplinei militare (RDM), cerinta intocmirii in scris a ordinului este o
conditie de validitate a ordinului, fiind continuta intr-o norma
imperativa („ORDINUL SCRIS SE SEMNEAZA DE CEL CARE A ORDONAT
PEDEAPSA DISCIPLINARA SI TREBUIE SA CUPRINDA: FELUL SI DURATA
PEDEPSEI, MOTIVUL, PRECUM SI DATA SI ORA INCEPERII EI.”), destinata a
ocroti un interes general.
In raport cu normele citate in precedent, ale art.63 alin.2 din RDM,
cerinta comunicarii in scris a ordinului este imperativa („PENTRU
OFITERI SE ORDONA IN SCRIS, PRIN CORESPONDENTA ADRESATA
PERSONAL.”).
Incalcarea ei conduce la lipsirea de efecte juridice a ordinului
(similar actului sanctionator din dreptul muncii), deci inlatura si
efectul discutat in cauza, acela al inceperii curgerii termenului
legal pentru atacarea in justitie a ordinului.
Este o aplicatie logica a principiilor
- exercitarii drepturilor cu buna credinta – art.970 Cod. Civil
(aplicabil, in lipsa unor norme in legea speciala);
- nemo auditur suam turpitudinem allegans (nimeni nu poate
obtine castig de cauza in justitie invocand propria sa
turpitudine).
Deşi atât în Cererea de chemare în judecată cât şi în motivele de
Recurs am menţionat în mod explicit si insistent prevederile art.63,
64, 65 si 96 din Regulamentul Disciplinei Militare, care stabileau
obligativitatea comunicarii in scris, pe baza de semnatura a ordinului
de trecere in rezerva (si a actelor pe care acesta s-a intemeiat,
conform prevederilor Legii nr 1/1967) atat instanta de fond cat si
paratul in intampinarea sa au evitat cu mare grija orice referire la
textele amintite – dar si orice motivare a acestei atitudini. Prin
51

urmare, rugam instanta de recurs sa aiba in vedere imprejurarile
mentionate si sa procedeze in consecinta.
Necomunicarea ordinului in scris incalca si normele internationale cu
valoare de principiu din Pactul International cu privire la drepturile
civile si politice, ratificat de Romania prin Decretul
nr.212/31.10.1974, in vigoare deci la data emiterii ordinului contestat
in speta,
- art.2 alin.3, care prevede dreptul la o cale de recurs efectiva al
persoanei ale carei drepturi si libertati recunoscute de Pact au
fost violate;
si art.14 alin.1, care prevede dreptul la un proces echitabil al
oricarei persoane.
Din refuzul pârâtului de a-mi comunica ordinul de trecere în rezervă şi
actele pe care ordinul s-a întemeiat, sub pretextul că acestea ar fi
constituit „secret de serviciu”, rezultă în mod evident faptul că nu am
cunoscut şi nu cunosc conţinutul acestor acte. În acest sens, am
solicitat la fondul cauzei si reiterez solicitarea in
recurs, ca instanţa de judecată să oblige pârâtul să-mi
comunice actele pe care s-a întemeiat ordinul de
trecere în rezervă.
Precizez de asemenea ca dispoziţiile Regulamentului Disciplinei
Militare, în conformitate cu care măsura trecerii în rezervă „se
comunică în scris celor în cauză”, au fost şi au rămas consecvente
inclusiv cu dispoziţiile în materie ale Codului muncii în vigoare la acea
dată (Legea nr.10/1972), potrivit cărora (art.134) actele prin care se
dispune incetarea raporturilor de munca, care cuprind in mod
obligatoriu motivele şi prevederile legale pe care se intemeiază, „se
comunica in scris”. Aceleasi principii si proceduri in materie se
regasesc de asemenea si in actuala legislatie – art.268 din Codul
muncii (Legea nr.53/2003) in vigoare la aceasta data.
Este inacceptabil, intrucat ar constitui o discriminare grava, a unei
intregi categorii socio–profesionale, ca sanctiunile sa nu fie – simetric
cu cele din dreptul muncii – comunicate in scris persoanei
sanctionate, cu atat mai mult cu cat Statutul cadrelor militare impune
acestora reguli mai stricte de disciplina si sanctiuni mai severe.
52

2. Printr-o interpretare proprie „originală” a Regulamentului
Disciplinei Militare şi a Statutului corpului ofiţerilor, intimatulpârât
solicită înlăturarea deplinei aplicabilităţi în materie a
Regulamentului Disciplinei Militare.
Cele două acte normative nu sunt câtuşi de puţin contradictorii
între ele, aşa cum susţine intimatul-pârât, şi, în consecinţă, nu
suntem câtuşi de puţin în prezenţa unui „conflict de legi” ce s-ar
impune soluţionat prin „raportare la ierarhia şi forţa juridică a
actelor normative etc etc”. Astfel, atât Regulamentul Disciplinei
Militare (art.79 si 95) cât şi Statutul (art.43) prevăd că ofiţerii
pot fi sancţionaţi disciplinar cu trecerea în rezervă.
Diferenţa dintre cele două reglementări constă în faptul că în timp
ce Statutul este, în materia în discuţie, o reglementare de „drept
substanţial”, Regulamentul este una de „drept procedural”.
Astfel, Statutul (adoptat în anul 1965 şi care cuprinde reglementări
cu privire la întreaga carieră profesională a ofiterilor)
prevede doar faptul că ofiţerii pot fi trecuţi în rezervă inclusiv din
motive imputabile lor (inclusiv, conform art.43 lit.i din Statut, pentru
„abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la
alte dispoziţii legale” – cum am constatat că pârâtul a „motivat”
trecerea mea în rezervă în cuprinsul ordinului M.C. 1898 din
17.11.1990, depus recent la dosar).
Însă stabilirea în concret a competenţelor legale de a trece în
rezervă cadrele militare (ministrul Apărării, în cazul ofiţerilor), a
procedurilor de urmat în luarea acestor măsuri (cu stabilirea unor
competenţe şi proceduri precise de organizare şi funcţionare a
Consiliilor de onoare) a fost făcută prin Regulamentul Disciplinei
Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului Apărării
Naţionale nr.10 din 26.05.1973. Actul normativ precizat, a cărui
deplină aplicabilitate intimatul-pârât tinde s-o înlăture, a fost
adoptat de către MApN în deplină conformitate cu Constituţia
României în vigoare la acea dată (Art.84 - Ministrii emit, in
vederea executarii legilor, ordine.).
53

Esential in cauza este ca, prin Decretul Consiliului de Stat
nr.444/1972 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Apărării Naţionale, publicat in Buletinul oficial, partea I,
nr.130/1972, s-a dispus (art.4, „Atribuţiile MApN”) că MApN
stabileşte inclusiv „modul de organizare şi funcţionare a
Consiliilor de onoare pentru judecarea abaterilor militarilor
cadre permanente” (lit.p). În temeiul acestei competenţe stabilite
constituţional şi legal, prin Dispoziţia A7/101/1988 a MApN s-a
dispus (în completarea art.77 din RDM) că în Consiliile de
onoare sunt judecate „toate cadrele care urmează să
fie trecute în rezervă din motive imputabile lor” –
prevedere imperativă, care nu distinge in raport cu gravitatea
abaterilor SI NICI IN FUNCTIE DE CEL CARE PROPUNE
MASURA SI CARE IN CAZUL MEU A FOST INCALCATA DE
CATRE INTIMATUL-PARAT. Confuzia pretinsa intre art.43 lit.i)
si lit.j) din Statut nu exista, ele fiind cazuri distincte in care se
poate adopta masura trecerii in rezerva.
NUMAI PENTRU TRECEREA IN REZERVA DIN MOTIVE
IMPUTABILE, ASA CUM S-A APRECIAT A FI SI SITUATIA MEA
(ORDINUL FIIND INTEMEIAT PE ART.43 LIT.I) DIN STATUT),
SE PREVEDE IN REGULAMENT JUDECAREA IN CONSILIUL
DE ONOARE, CONFORM ART.77 DIN RDM.
Subliniez că Decretul Consiliului de Stat nr.444/1972, act
normativ cu o forţă juridică superioară Statutului corpului
ofiţerilor, pe baza şi în executarea căruia au fost adoptate
Regulamentul disciplinei militare şi Dispoziţia A7/101/1988 a
MApN de completare a Regulamentului, a fost adoptat ulterior
adoptării prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri a Statutului corpului
ofiţerilor – în anul 1972, si anume la 7 ani după aceasta. Prin
acest Decret, repetăm, s-a dispus că reglementarea organizării,
funcţionării şi atribuţiilor Consiliilor de onoare se va face exclusiv
prin ordin al Ministrului Apărării. Ne aflam in prezenta unei delegari
legale a competentei de edictare a unor norme speciale.
În executarea acestui Decret, în anul 1973 a fost emis Ordinul
nr.10/1973 al ministrului Apărării Naţionale, Regulamentul
Disciplinei Militare – cuprinzând, pentru prima oară la nivelul unei
54

asemenea reglementări, un capitol distinct; Capitolul 4, „Consiliile
de onoare”. În consecinţă, norma juridică deplin aplicabilă sub
aspectul în discuţie este neîndoielnic aceea cuprinsă în
Regulamentul Disciplinei Militare (aprobat prin Ordin al Ministrului
Apărării, în executarea Decretului Consiliului de Stat nr.444/1972).
Aceasta este consecinţa ineluctabilă a aplicării corecte a
principiilor ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative (principii
invocate în mod vădit greşit de către intimatul-pârât în
întâmpinarea sa).
Tot o culpa a intimatului-pârât, pe care am probat-o in dosar, este
că nu a publicat Dispoziţia A7/101/1988 a MApN (prin care s-a
dispus, in completarea art.77 din RDM, judecarea obligatorie in
Consiliile de onoare a ofiterilor care urmau sa fie trecuti in rezerva
din motive imputabile lor). Din cauza acestei culpe a intimatuluipârât,
astfel cum am arătat şi în cererea de chemare şi judecată şi
în motivarea recursului, nu am cunoscut despre existenţa
Dispoziţiei A7/101/1988 decât cu câteva săptămâni înainte de a
formula cererea de chemare în judecată.
In mod cu totul eronat, paratul–intimat apreciaza ca Regulamentul
Disciplinei Militare nu ar include trecerea în rezervă printre sancţiunile
disciplinare, pornind de la imprejurarea ca in art.51 din acest
Regulament nu este mentionata si aceasta.
În realitate, însă, această măsură constituie o „sancţiune
disciplinară”, care se ia de către ministrul Apărării Naţionale la
propunerea Consiliului de onoare (art.95 din Regulament,
coroborat cu art.79 al acestuia).
Nu am contestat şi nu contest că am cunoscut faptul că am fost trecut
în rezervă.
Am contestat şi contest afirmatia partii adverse că ordinul de trecere
în rezervă mi-ar fi fost comunicat. Contest de asemenea afirmatia
partii adverse că mi-ar fi fost comunicate actele pe care s-a întemeiat
ordinul de trecere în rezervă, precum şi că as fi cunoscut sau as
cunoaste motivele pentru care împotriva mea a fost luată această
măsură de o gravitate extremă. Aşa cum rezultă clar din actele pe
care le-am depus la dosar, nu rezultă că am cunoscut aceste lucruri
nici din corespondenţa pe care am avut-o la data de 08.10.1993 cu
intimatul-pârât, astfel cum greşit susţine acesta în intâmpinarea sa,
55

intrucat aceasta corespondenta nu contine nici o motivare a ordinului,
asa cum se poate vedea, din simpla ei citire.
3. Prin raportare la cauza fostului meu coleg Nicolae Durac,
soluţionată de către Tribunalul şi Curtea de Apel Timiş, şi în
considerarea, între altele, a prevederilor art.16 din Constituţia
României („Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor
publice, fara privilegii si fara discriminari.”), soluţia instanţei de
fond incalca principiile constitutionale ale egalitatii intre cetateni
si ale excluderii discriminarii. Aceeasi solutie incalca aceleasi
principii şi în considerarea dispoziţiilor OG nr.137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare –
art.1 alin.(2) lit.a) si urm.: „Principiul egalităţii între cetăţeni,
al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în
special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la un
tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a
oricărui alt organ jurisdicţional”, precum si a prevederilor
Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a
libertãţilor fundamentale (art.6) şi ale Protocolului nr.12 la
Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor
fundamentale.
Art.18 alin.2 si art.27 alin.2 din Legea nr.304/2004, care vizeaza
principiul interpretarii si aplicarii unitare a legilor, au fost incalcate in
speta, prin raportare la hotararea pronuntata in cauza anterior
mentionata, hotarare depusa la dosarul cauzei, in care circumstantele
spetei sunt cvasiidentice.
Tinzând să facă o demonstraţie care în cauza de faţă nu se poate
face cu privire la noţiunile de "securitate a raporturilor juridice" si
"proces echitabil", precum si cu privire la relatia dintre ele, intimatulpârât
invocă în mod cu totul greşit şi nepertinent Hotararea din
28 octombrie 1999 a Curtii Europene a Drepturilor Omului in
cauza Brumarescu impotriva Romaniei.
Intr-adevar, Curtea a statuat, deplin judicios, ca „Unul dintre
elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul
securitatii raporturilor juridice, care inseamna, intre altele, ca o solutie
definitiva a oricarui litigiu nu trebuie rediscutata”. Numai că, aşa cum
se stie foarte bine din aceasta cauză de largă notorietate in Romania
56

(publicată în Monitorul Oficial nr.758 din 28 noiembrie 2001), cand s-
a referit la „o solutie definitiva” care „nu trebuie rediscutata”, Curtea
Europeană nu a avut nicidecum în vedere un act administrativ ca
acela a carui anulare se judeca in cauza de faţă (un act emis nelegal,
niciodata comunicat persoanei vătămate etc etc), ci – citez din
Hotararea Curtii – „o hotarare judecatoreasca irevocabila,
dobandind autoritate de lucru judecat si fiind, in plus, executata.” În
concret, era vorba despre sentinta din 9 decembrie 1993 a
Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, irevocabilă si deja pusă în
executare, mentionata ca atare in Hotararea Curtii de la Strasbourg
(alin.22 al Hotărârii).
Mistificarea adevarurilor juridice clare, neechivoce, printr-o
prezentare tendentioasa, apare ca un procedeu uzual pentru paratul–
intimat, in speta. Inducerea in eroare a onoratei instante pare a fi
intentia cu care paratul a invocat atat de nepertinent si insidios
aceasta decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului.
4. Dispozitia prim adjunctului ministrului Apararii Nationale
nr.A7/101/8.07.1988 prin care a fost completat art.77 din
Regulamentul disciplinei militare este adoptata in virtutea
competentei legale ale acestei autoritati, stabilita prin Decretul
Consiliului de Stat nr.444/1972 – act normativ cu forta juridica
superioara unei Hotarari a Consiliului de Ministri, in
considerarea competentelor legale stabilite prin Constitutia
Romaniei din 1965 (modificata in anul 1986), in vigoare la data
emiterii Ordinului in litigiu. In conformitate cu art.62 si 64 din
Constitutia in vigoare la acea data, – Consiliul de Stat era “organ
suprem al puterii de stat” care, intre multe altele, “controla activitatea
Consiliului de Ministri, a ministerelor si a celorlalte organe centrale
ale administratiei de stat”.
Prin urmare, in mod valabil a fost completat textul art.77 din RDM,
prevazand astfel obligativitatea judecarii in Consiliul de onoare a
tuturor ofiterilor care urmau sa fie trecuti in rezerva din motive
imputabile lor – cerinta care, repetam, in cazul subsemnatului a
fost incalcata.
În legătură cu pretinsul conflict dintre Statutul corpului ofiţerilor şi
Regulamentul Disciplinei Militare (completat şi modificat prin
57

Dispoziţia MApN A7/101/1988), reluat de către intimatul-pârât şi la
punctul 4 al intâmpinării sale (gresit numerotat tot cu 3), apreciez că
am răspuns la punctul 2 al prezentelor Note. Pe baza acestui pretins
conflict de reglementări, intimatul-pârât repetă că judecarea
subsemnatului în Consiliul de onoare nu s-ar fi impus. Acest fapt mă
obligă să repet şi eu că judecarea mea în Consiliul de onoare era
obligatorie, în conformitate cu prevederile art.77 din Regulamentul
Disciplinei Militare (completate prin Dispoziţia A7/101/1988 a MApN),
care stabileau că în Consiliile de onoare sunt judecate „toate cadrele
care urmează să fie trecute în rezervă din motive imputabile lor” (iar
eu am fost trecut în rezervă din motive pretins „imputabile mie”). Prin
„motive imputabile cadrelor care urmează să fie trecute în rezervă”,
RDM nu a făcut nicio distincţie între aşa zise „abateri disciplinare” şi
„abateri grave” – distincţie forţată şi complet nepertinentă pe care
pârâtul o propune instanţei de judecată (interesat şi ignorând
princpiul elementar potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus). „Motive imputabile cadrelor care urmează să
fie trecute în rezervă” înseamnă deopotrivă, în mod evident, atât
motivele prevăzute de art.43 din Statutul corpului ofiţerilor pentru
trecerea în rezervă a ofiţerilor („abateri grave de la prevederile
regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale”, „fapte
incompatibile cu calitatea de ofiţer” etc) cât şi motivele prevăzute în
acelaşi sens de art.78 din RDM (”compromiterea onoarei de militar”,
„fapte sau atitudini nedemne în relaţiile cu tovarăşii de muncă sau cu
alte persoane”, „insultarea sau înjosirea demnităţii şi onoarei unui
militar în exerciţiul funcţiunii” etc etc).
CONCLUZII: Subsemnatul recurent–reclamant am promovat atat
plangerea administrativa prealabila, cat si actiunea in justitie
privind contestarea legalitatii si temeiniciei ordinului de trecere
in rezerva, in termenul legal, intrucat dreptul la actiune in sens
material nu s-a prescris, atat timp cat ordinul atacat a fost
comunicat abia in cursul judecarii prezentei cauze la instanta de
fond.
Solicit admiterea recursului, casarea deciziei recurate si
trimiterea cauzei la instanta de fond, pentru rejudecare, cu
respectarea principiului dublului grad de jurisdictie si a dreptului
meu la un recurs efectiv si la un proces echitabil (art.20 alin.3
din Legea nr.554/2004 modificata si republicata, art.13 si art.6
58

alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.21
alin.1-3 din Constitutia Romaniei).
In drept: - textele legale deja mentionate; art.312 alin.5 – teza I
Cod. procedura civila.
Valerian Stan
Avocat Crangariu Eugenia
59

Memoriul de mai jos a fost adresat, cu o lună şi jumătate înaintea judecării cauzei, preşedintelui
ÎCCJ judecătorul Nicolae Popa, preşedintei Secţiei de contencios administrativ Gabriela Bîrsan şi
celorlalţi 10 membri, pe lângă judecătorul Nicolae Popa, ai Colegiului de conducere al ÎCCJ
(judecătorii Lidia Bărbulescu, Maria Anghelescu, Adrian Bordea, Gheorghe Buta, Ion Ionescu,
Ana-Maria Dascălu, Liviu Giurgiu, Paula Pantea, Victor-Paşca Cameniţă, Cristina Tarcea).
Nimeni nu a dat niciodată un răspuns acestui memoriu.
Domnului Judecător Nicolae Popa,
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Domnule Preşedinte,
Numele meu este Valerian Stan şi am calitatea de recurent în dosarul nr 5470/3/2008,
aflat pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Î.C.C.J., cu termen la 30
aprilie 2009 (ataşez o foarte succintă sinteză a acestei cauze).
Pentru pregătirea apărării în această fază a procesului, am apelat la o doamnă avocată,
membră a Baroului Bucureşti. După câteva săptămâni, doamna avocată mi-a comunicat
că renunţă la acest dosar întrucât cunoaşte din interiorul instanţei supreme că, „date fiind
persoana reclamantului dar şi calitatea pârâtului (MApN)”, există „un comandament”
avînd legătură cu „oameni ai serviciilor de informaţii” ca soluţia „să nu îmi fie
favorabilă”.
Întrucât o informaţie foarte asemănătoare am avut şi la nivelul primei instanţe (Curtea de
Apel Bucureşti), vă rog, Domnule Preşedinte, să procedaţi cum veţi aprecia că este cazul
– dacă veţi aprecia că aşa ceva se impune – pentru ca judecarea acestei cauze să fie una
imparţială şi echitabilă.
Înainte de 1989, ca ofiţer în cadrul Ministerului Apărării (aşa cum probez şi în dosarul de
intanţă), am avut de suportat, din motive politice şi ca urmare a „politicii de cadre” din
acea perioadă, un număr de măsuri profund injuste – între ele, prejudicierea gravă a
carierei mele profesionale, interdicţia de a urma Academia militară şi Facultatea de
istorie etc.
După 1989, am suportat de asemenea un număr de consecinţe injuste din partea unor
autorităţi publice sau responsabili politici, exclusiv din cauza atitudinii mele consecventă
principial şi cu statutul public pe care l-am avut succesiv: ofiţer, activist civic şi de
drepturile omului, demnitar guvernamental, publicist.
Până în prezent am suportat aceste nedreptăţi inclusiv cu aşteptarea că normalitatea şi
buna funcţionare a instituţiilor din România vor deveni în cele din urmă realitate – şi întrun
fel şi cu conştiinţa că, pentru toate acestea, cei care şi-au asumat un statut în interes
general se cuvine să plătească un anumit preţ.
60

Însă actul de nedreptate care este pe cale să mi se facă de această dată este prea flagrant şi
grav prin consecinţe. Dacă în cele din urmă acest lucru se va întâmpla, voi fi nevoit să
protestez inclusiv prin a solicita azil politic (cu şanse deja semnificative de a-l obţine)
într-una din ţările europene ne-membre ale U.E.
Pentru mine, independenţa judecătorilor este sacrosanctă. Iar scrisoarea pe care mi-am
permis să v-o adresez doresc să nu influenţeze absolut deloc în beneficiul meu decizia
judecătorilor. În acelaşi timp, însă, mă consider deplin legitim în dorinţa ca aceeaşi
decizie să nu fie influenţată în vreun fel nici în detrimentul meu, din raţiuni care nu au
nimic în comun cu ideea de „justiţie” şi de „stat de drept” în care „demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile lui fundamentale reprezintă valori supreme”.
Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a fi citit aceste rânduri.
Cu respect,
Valerian Stan
Bucureşti, str Tolbei nr 2, bl C59, sc 1, ap 23, sector 6
http://www.valerianstan.ro/
16 martie 2009
Valerian Stan
Sinteză a dosarului nr 5470/3/2008, aflat pe rolul Secţiei de contencios administrativ
şi fiscal a Î.C.C.J.
În luna noiembrie 1990, am fost trecut în rezervă, ca ofiţer MApN, de către fostul
ministru, generalul Victor Athanasie Stănculescu, în principal din cauză că am militat
public pentru clarificarea implicării unor generali ai armatei, între care şi fostul general,
în reprimarea manifestaţiilor din decembrie 1989 (în prezent, fostul general este
condamnat şi execută o pedeapsă de 15 de ani de închisoare pronunţată de către Î.C.C.J.).
Cu „motivarea” că sunt „secrete”, ordinul de trecere în rezervă şi actele pe care acesta s-a
întemeiat nu mi-au fost comunicate niciodată, deşi, potrivit dispoziţiilor coroborate ale
Legii nr 1/1967 şi ale Regulamentului disciplinei militare, acestea trebuiau să-mi fie
comunicate în scris pe bază de semnătură. De asemenea, potrivit Legii precizate,
aplicabilă în cauză, termenul în care un asemenea act poate fi atacat în justiţie este de „6
luni de la comunicarea acestuia”.
În anul 2005, celălalt ofiţer care a fost trecut în rezervă, împreună cu mine, în condiţii
identice, maiorul Nicolae Durac din Timişoara s-a adresat justiţiei şi a obţinut în
61

instanţele din Timiş (Tribunal şi Curtea de Apel) anularea ordinului, repunerea în toate
drepturile care i se cuveneau şi despăgubirea pentru prejudiciile care i-au fost cauzate.
La începutul anului 2008, m-am adresat şi eu instanţei de judecată. În plus faţă de fostul
meu coleg am probat instanţei de judecată încă o ilegalitate – foarte gravă – a actului
trecerii în rezervă, anume că acesta s-a produs fără ca în prealabil cazul meu să fie
judecat în Consiliul de onoare al ofiţerilor. Obligativitatea acestei proceduri a fost
instituită, în anul 1988, printr-un Ordin scris al ministrului Apărării (nr A7/101/1988)
prin care erau completate prevederile Regulamentului disciplinei militare. Despre
existenţa acestui Ordin şi despre ilegalitatea şi sub acest aspect a trecerii mele în rezervă
am aflat numai la sfârşitul anului 2007, atunci când am luat cunoştinţă de hotărârile
instanţelor din Timiş în cauza fostului meu coleg. Pentru punerea în executare a
Ordinului A7/101/1988, prin textul acestuia s-a dispus ca, până la data de 01.09.1988,
unităţile militare să facă menţiuni, „în toate exemplarele din Regulament aflate în
evidenţă” în legătură cu completările care fuseseră aduse Regulamentului. Pe timpul
judecării cauzei în primă instanţă, am depus la dosar nu mai puţin de 4 exemplare,
eliberate de depozitele legale ale MApN, din care rezultă că în niciunul nu au fost operate
completările stabilite prin Ordinul A7/101/1988. Precizez că pentru situaţii asemănătoare
de nepublicare a unor acte normative, situaţii ignorate de instanţele interne, statul român
a fost condamnat deja în cauzele Lupşa, Rotaru şi State-Viaşu.
Cu toate acestea, instanţa de fond a respins acţiunea mea ca „tardiv introdusă”, cu o
motivare pe care prefer să nu o calific.
62