Demersuri pentru anularea trecerii abuzive in rezerva - Valerian Stan

cauză, individual sau în adunarea militarilor cu grade şi funcţii
egale sau mai mari decât cel sancţionat”.
Fata de toate cele trei texte mai sus citate, incidente in speta, este
vădit inexactă susţinerea intimatului-pârât că reglementările în
vigoare la data trecerii mele în rezervă – pe care nici macar nu le
numeste generic - ar fi prevăzut „doar comunicarea, nu şi forma ori
manifestarea în care se realizează această operaţiune”, ajungand sa
sustina, in plin ridicol, ca ar fi posibila inclusiv comunicarea in scris
„prin citirea ordinului in prezenta recurentului....”. SEMANTICA LIMBII
ROMANE ESTE GRAV SI IREMEDIABIL VATAMATA PRINTR-UN
ASEMENEA MOD DE GANDIRE SI DE EXPRIMARE.
Forma scrisă a comunicării măsurii trecerii în rezervă este
obligatorie în conformitate cu prevederile Regulamentului
Disciplinei Militare, dispoziţii pe care, nefiindu-i convenabile,
intimatul-pârât le redă într-o formulare proprie, alta decat cea din
textul in discutie, recunoscand, chiar si in aceasta tentativa de „lege
ferenda”, ca se realizeaza comunicarea ordinului „în scris, sub formă
de înscris, sub semnătură de luare la cunoştinţă”.
Dispoziţiile regulamentare pe care intimatul-pârât a evitat să le citeze
în susţinerea propriilor afirmaţii prevăd (art.96) că măsura trecerii în
rezervă „se comunică în scris celor în cauză, individual sau în
adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel
sancţionat”. Prevederea citată este prea clară pentru a suporta
interpretări: măsura se comunică celui trecut în rezervă „în scris”, fie
„individual, fie „în adunarea militarilor cu grade şi funcţii egale sau
mai mari decât cel sancţionat” – aşadar, în oricare din cele doua
modalitati („individual” sau „în adunarea militarilor”) obligatoriu IN
SCRIS. Ordinul prin care am fost trecut în rezervă nu mi-a fost
comunicat nici „in scris”, nici „individual”, şi nici „în adunarea cadrelor
militare”, ceea ce intimatul–parat si instanta de fond recunosc
deopotriva, explicit, ca situatie de fapt, in speta.
Modalitatea de comunicare „prin citirea ordinului în prezenţa
recurentului şi a cadrelor regimentului din care acesta făcea parte”
este o pură invenţie a pârâtului – interesată, desigur – care nu se
regăseşte în niciun regulament militar.
50