Demersuri pentru anularea trecerii abuzive in rezerva - Valerian Stan

de la unii generali din conducerea Armatei; in cele din urma procurorul m-a gasit
nevinovat - dosarul in care am fost cercetat a avut numarul 183/P/1990;
- pe timpul cat am facut parte din ADM si CADA, sub motivul complet nereal
(constituind mai probabil un pretext) că aş „servi interesele partidelor istorice”, am fost
anchetat si amenintat in mai multe randuri de inalti responsabili militari, de exemplu:
- la 27 august 1990 – de generalul Lucian Culda, „asistat” de colonelul
Vasilescu din cadrul Directiei de cadre si invatamant, la sediul Ministerului din Bd.
Drumul Taberii;
- la 26 septembrie 1990 - de locotenent colonelul Vladimir Lucinski, seful
contraspionajului militar al Armatei 1 („serviciu” care „inlocuise” birourile de
contrainformatii), la sediul Comandamentului Armatei 1 din str. Antiaeriana (in ambele
ocazii, am fost amenintat cu trecerea in rezerva intrucat ar fi existat informatii ca as fi
„actionat in intelegere si in interesul partidelor politice istorice”, ceea ce era absolut
neadevarat si absurd; pe parcursul primelor săptămâni ale activităţii Acţiunii pentru
Dreptate Militară, la telefonul de la domiciliu, eu şi membrii familiei mele am primit
numeroase mesaje de ameninţare, inclusiv cu moartea (după modul sistematic în care
primeam aceste telefoane şi după informaţiile pe care autorii lor dovedeau că le deţin cu
privire la persoana mea şi la activitatea Acţiunii pentru Dreptate Militară, am avut şi am
motive rezonabile să presupun că respectivele persoane erau ofiţeri ai serviciului militar
de contraspionaj – foşti agenţi/colaboratori ai Contrainformaţiilor militare);
- tot sub pretextul că în CADA aş fi „reprezentat interesele partidelor
istorice”, fostul ministru al Apărării – care în realitate era deranjat de dezideratele pentru
care CADA milita – „mi-a atras atenţia”, cu ocazia unei întâlniri cu membri ai CADA, din
data de 22 iunie 1990, ca va interveni sa-mi fie schimbat numărul telefonului de acasă –
77.38.07 –, pentru „a nu mă mai căuta ţărăniştii şi liberalii” (ceea ce era complet
neadevărat, în schimb numărul respectiv era cunoscut de colegii mei din CADA); peste
patru zile, am fost sunat de la telefoane ca sa mi se spuna ca mi-a fost schimbat
numărul de telefon).
Consider că se impune precizat că dacă MApN ar fi procedat în mod legal şi
mi-ar fi comunicat ordinul de trecere în rezervă şi motivarea în concret a
acestei măsuri, aş fi avut posibilitatea să mă apăr de acuzele calomnioase
care mi-au fost aduse în legătură cu trecerea mea în rezervă, precum şi de
învinuirile, dovedite complet nefondate, care mi-au fost aduse pe parcursul
cercetării penale întreprinse de Procuratura militară. Detractorii mei, inclusiv foştii
miniştri amintiţi, nu au avut nicio reţinere în a mă calomnia în public fiindu-le
binecunoscut faptul că MApN nu îmi comunicase ordinul de trecere în rezervă şi
că, prin urmare, eu nu îi puteam contrazice cu actul oficial respectiv că nu am fost
nici agent KGB, nici dezertor etc.
Se impune de asemenea să subliniez că niciuna dintre „anchetele” şi ameninţările
la care am fost supus în toată această perioadă nu s-a finalizat cu vreo
sancţiune împotriva mea, împrejurare care atestă şi ea faptul că prin ceea ce eu
am făcut nu am comis vreo abatere disciplinară ori vreo altă încălcare a normelor
de conduită militară sau socială. Dimpotrivă, tot ceea ce am făcut a fost apreciat
de analiştii şi comentatorii independenţi ai proceselor sociale şi militare din acea
perioadă. Mai mult, anii care au urmat au confirmat punct cu punct
justeţea ideilor pentru care am militat. Această împrejurare face cât se poate de
15