Demersuri pentru anularea trecerii abuzive in rezerva - Valerian Stan

nr.554/2004 modificata, potrivit carora sarcina probei sub acest aspect revenea
paratului.
- Astfel cum am arătat în cererea de chemare în judecată, ministrul de la acea dată al
Apărării Naţionale, fostul general Victor Atanasie Stănculescu, m-a trecut în rezervă
după ce timp de mai multe luni, pe parcursul anului 1990, am fost unul dintre numeroşii
tineri ofiţeri care militaseră, alături de cei aparţinând Comitetului de acţiune pentru
democratizarea armatei (CADA), pentru modernizarea şi profesionalizarea armatei,
precum şi pentru clarificarea implicării unor generali ai armatei în reprimarea
manifestaţiilor de la Timişoara din decembrie 1989 (fostul general, care în cursul anului
trecut a fost condamnat de instanţa supremă la 15 ani de închisoare pentru acţiunile
sale de la Timişoara, se simţea deranjat de unele dintre dezideratele precizate). Deşi,
aşa cum am învederat instanţei de fond şi cum am făcut-o şi aici, pârâtul avea
obligaţia legală să-mi comunice în scris atât ordinul de trecere în
rezervă cât şi lucrările pe care acesta s-a întemeiat (în înţelesul art. 6 şi
urm. din Legea nr. 1/1967), MAp a motivat că respectivele acte au caracter „secret” şi
că, în consecinţă, nu mi le comunică. Ordinul de trecere în rezervă, „desecretizat”, a fost
depus de pârât la dosarul cauzei numai la solicitarea instanţei de fond (din examinarea
acestuia rezultă în mod evident că actul a fost „secretizat” nejustificat, fapt ce sugerează
că s-a procedat astfel doar pentru a se putea justifica de ce acesta nu a fost comunicat
subsemnatului, astfel cum era obligatoriu legal). În prezent, din considerentele pe care le
vom menţiona mai jos, este cert că actele nu mi-au fost comunicate întrucât acestea au
fost făcute prin încălcarea flagrantă a reglementărilor în materie de la acea dată. Pârâtul
a refuzat şi refuză să depună la dosar actele pe care s-a întemeiat ordinul de trecere în
rezervă. Astfel, la termenul din 14.03.2008, instanţa a dispus ca Ministerul să depună la
dosar actele respective. La termenul următor, din luna aprilie 2008, reprezentantul
Ministerului a precizat instanţei că actele „sunt în curs de declasificare şi vor fi depuse în
cel mai scurt timp” (a se vedea Încheierea de şedinţă de la fila 50 dosar). Aceste acte nu
au fost depuse nici până astăzi iar instanţa de judecată mi-a respins acţiunea fără a fi
interesată cel puţin de motivele pentru care impotriva mea a fost luata masura
exceptionala a indepartarii din armata, daca aceasta masura a fost legală sau daca ea a
fost pur si simplu un abuz al conducerii armatei de la acea data. Prin decizia sa, instanta
m-a impiedicat sa cunosc macar astazi, dupa 18 ani de la data trecerii mele in rezerva,
motivele pentru care impotriva mea a fost dispusa aceasta masura de o gravitate
maximă. Sub acest aspect, este relevant şi faptul că Ministerul Apărării refuză de
asemenea să îmi permită accesul la unele acte – fără caracter secret – care sunt
relevante cu privire la măsura abuzivă a trecerii mele în rezervă. Un exemplu foarte
important este cel al raportului nesecret, cu numărul CR nr 205 din 5 noiembrie 1990, pe
care l-am adresat comandantului meu, la unitatea militară 01046 Bucureşti. Actualele
unităţi de arhivă ale Ministerului mi-au comunicat în scris că raportul meu nu ar mai
exista în arhive, deşi confirmă că, în registrele de evidenţă, documentul figurează cu
numărul şi data indicate mai sus (a se vedea corespondenţa subsemnatului cu pârâtul,
aflată la Anexa 10 a Notelor de şedinţă din data de 30.09.2008 – fila 39-48).
- Memoriul pe care subsemnatul l-am adresat pârâtului la data de
08.10.1993 nu a reprezentat, astfel cum sugerează instanţa de fond, nici cerere
de comunicare a ordinului ministrului şi „lucrărilor” prin care am fost trecut
în rezervă, şi nici o reclamaţie administrativă împotriva actelor precizate
(în înţelesul art. 3 din legea nr. 1/1967). În considerarea faptului că, în anii de după
41