Demersuri pentru anularea trecerii abuzive in rezerva - Valerian Stan

- deşi prin Dispoziţia A7/101 s-a ordonat ca vechile termene să fie modificate, cu
tuş negru, cu termenele noi, nu a fost operată niciuna din modificările stabilite la punctul
B al Dispoziţiei A7/1001, şi nici nu a fost menţionat, „cu tuş negru, lângă fiecare
completare (modificare), numărul acestei Dispoziţii şi data”; redăm dispoziţiile cuprinse
la punctul B al reglementării amintite:
„- La art. 91, al. 1, pag. 56, termenul prevăzut de 10 zile se reduce la 3
zile.
- La art. 92, al. 7, pag. 59, termenul actual de 5 zile se reduce la 3 zile.
- La art. 93, al. 1, pag. 59, termenul existent de 3 zile se reduce la 2 zile,
iar la al. 2, termenul de 10 zile se reduce la 3 zile.
- La art. 94, al. 3, pag. 60, termenul prevăzut de 10 zile se reduce la 2 zile, iar la
al. 4, termenul de 10 zile se reduce la 3 zile.”
Dacă subsemnatul aş fi cunoscut la data trecerii mele în rezervă, şi oricând altă
dată în perioada ulterioară, motivele ordinului in litigiu si flagranta sa ilegalitate,
rezultata din incalcarea normelor speciale care reglementeaza atat emiterea, cat si
comunicarea sa, este evident că m-aş fi adresat de îndată justiţiei, astfel cum am
procedat la începutul anului 2008, când am formulat acţiunea de faţă. Astăzi apare
ca deplin evident faptul că, dictând trecerea abuzivă în rezervă a reclamantului,
conducerea de la acea dată a MApN a contat pe împrejurarea, care îi era
binecunoscută, că Dispoziţia MApN nr. A7/101 nu fusese adusă la cunoştinţa cadrelor
militare, astfel cum s-a arătat mai sus. În acelaşi timp, astăzi este evident şi faptul că
responsabilii MApN au evitat cu premeditare judecarea reclamantului în Consiliul
de onoare (la care, potrivit RDM, era obligatoriu să participe toţi colegii mei care
erau „egali sau mai mari în grad” ca mine) fiindu-le binecunoscut că ofiţerii din
CADA şi ideile pentru care ei militau se bucurau de o largă simpatie în rândul
cadrelor militare.
Faptul că pârâtul nu a întreprins măsurile la care era obligat prin
Dispoziţia nr. A7/101 şi că prin aceasta prevederile Regulamentului disciplinei
militare nu au putut fi cunoscute cadrelor militare, inclusiv subsemnatului, a fost şi
este în contradicţie flagrantă cu cerinţa accesibilităţii şi previzibilităţii
actelor normative, astfel cum această cerinţă a fost constant
subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa
(a se vedea, de exemplu, Hotărârea CEDO din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 30 din 17/01/2007 în Cauza Lupşa împotriva României, Hotararea
CEDO din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial
nr. 19 din 11 ianuarie 2001, Hotărârea CEDO din 9 septembrie 2008 in cauza State-
Viaşu împotriva României, Hotărârea CEDO din 2000 în cauza Amann împotriva Elveţiei
etc).
De asemenea, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat complet – şi fără a motiva în
vreun fel – faptul că pârâtului i-a revenit şi îi revine integral culpa nepublicării propriei
Dispoziţii nr. A7/101/1988 (fapt care a avut drept consecinţă că subsemnatul a fost
împiedicat să cunoască ilegalitatea actului administrativ prin care a fost trecut în rezervă
şi să acţioneze legal în consecinţă) constituie de asemenea o violare evidentă a
dreptului meu la un proces echitabil astfel cum acesta este garantat
45