Demersuri pentru anularea trecerii abuzive in rezerva - Valerian Stan

normative ulterioare Legii nr.1/1967 si contin norme speciale, in raport cu legea
contenciosului admiistrativ, care reprezinta dreptul comun in materie.
De vreme ce Legea nr.1/1967 nu are norme explicite privind modalitatea comunicarii
actului administrativ, iar RDM are asemenea norme, se vor aplica normele speciale,
care prevad in mod expres si imperativ obligatia de a comunica în scris actele
administrative cu natura juridica a celui in litigiu.
Reiterăm în continuare principalele prevederi ale Regulamentului disciplinei militare
(RDM), relevante sub aspectul în discuţie:
- art. 63, 64, 65 şi 96 prevăd inechivoc că actele prin care ofiţerii sunt
pedepsiţi sau sancţionaţi disciplinar se comunică acestora în scris; astfel, art. 63 din
RDM prevede că „Pedepsele disciplinare se ordonă verbal sau în scris”, iar în continuare
că „Pentru ofiţeri se ordonă în scris, prin corespondenţă adresată personal.
Corespondenţa este înmânată ofiţerului de către cel care a pedepsit disciplinar sau
se trimite pe cale ierarhică şi se înmânează de către comandantul său nemijlocit”;
- art. 64: „Ordinul scris se semnează de cel care a ordonat pedeapsa
disciplinară şi trebuie să cuprindă: felul şi durata pedepsei disciplinare, motivul, precum
şi data şi ora începerii ei”.
- art. 65: „Ordinul scris se înmânează ofiţerului pedepsit
disciplinar care semnează de luare la cunoştinţă, specificând data şi ora de primire.”
- art. 96 prevede de asemenea că măsura trecerii în rezervă „se
comunică în scris celor în cauză, individual sau în adunarea militarilor
cu grade şi funcţii egale sau mai mari decât cel sancţionat”.
Aplicabilitatea reglementărilor militare citate în materie, pe care instanţa de fond lea
ignorat complet şi fără nicio motivare, nu a fost şi nu este facultativă. În
cauze similare, instanţele judecătoreşti, inclusiv instanţa supremă – astfel cum am arătat
chiar şi în cererea de chemare în judecată – au procedat constant şi deplin legal la
aplicarea corespunzătoare a reglementărilor în cauză.
b) Este inexactă susţinerea instanţei de fond că eu aş formulat „mai multe
memorii” către pârât, la care aş fi „primit răspunsuri”. La data de 08.10.1993 am
formulat un singur memoriu (la care am primit răspuns), însă memoriul şi răspunsul nu
vizau, astfel cum greşit reţine instanţa de fond, actul administrativ pe care îl atac în
prezent şi, contrar celor de asemenea greşit reţinute de instanţa, din memoriul meu,
respectiv din răspunsul pârâtului, nu rezultă că eu aş fi cunoscut conţinutul ordinului de
trecere în rezervă şi al actelor pe care acesta s-a întemeiat. Este adevărat că în
răspunsul său pârâtul face menţiunea că eu aş fi cunoscut motivele trecerii mele în
rezervă însă această susţinere este total contrară adevărului, a fost şi rămâne o simplă
afirmaţie a pârâtului (în culpă atunci ca şi în prezent din cauză că, timp de 18 ani, a
refuzat să-mi comunice orice informaţie în legătură cu aceste motive), a fost şi rămâne o
afirmaţie neprobată în niciun fel de către pârât şi însuşită ca adevărată, în mod complet
nejustificat şi surprinzător, de către instanţa de judecată, cu incalcarea normelor
art.1169 Cod. Civil, art.129 alin.1 Cod. Procedura civila si art.13 alin.1 si 4 din Legea
40