Iulian Bitoleanu - Oglinda literara

eligia vine din străfundurile sufletului 13 . Hegel considerăcă orice conştiinţă religioasă se naşte din sentimentulopoziţiei dintre viaţa finită a individului şi viaţa infinită auniversului. Această contradicţie suportă o încercare decombatere din partea lui Hegel, cu ajutorul conceptelorde Idee a vieţii şi Idee de iubire.2. Frumosul artisticFrumosul reprezintă la Hegel reflectare sensibilăa Ideii. Adică, sensibilul trebuie să părăsească modulnemijlocit-de-a-fial existenţei sale. Frumosul secontopeşte mereu cu obiectivitatea sa, fiind infinit însine. Obiectul frumos exprimă în existenţă propriul săuconcept, înfăţişând unitatea şi viaţa 14 . Contemplareafrumosului, spune Hegel, nu înseamnă să posezi obiecte,ca şi cum ele ar fi folositoare unor anumite lucruri. Ciînseamnă a lăsa obiectele să existe ca obiecte în sine,libere. Obiectul frumos nu este, astfel, constrâns, de noi,nefiind învins de celelalte obiecte. Cea mai desăvârşităreprezentare idealului frumosului apare în civilizaţiagreacă, deoarece exista acea reprezentare a divinităţii,acea redare a ideii transcendentale, existând, în acelaşitimp, un simţ interior (imaginaţia), dar şi un simţ exterior(forma, culoarea).Hegel subliniază că obiectul esteticii este reprezentatde frumosul artistic. Referitor la estetică, aceasta esteconstruită de Hegel pe teza conform căreia arta esteînfăţişarea ideii în forme sensibile, concrete, neputândfi concepută decât având un sens spiritual. Arta esteo modalitate sau afirmare a libertăţii. Hegel afirmă căîn artă trebuie să admitem libertatea creaţiei, aceastălibertate fiind una dintre formele de manifestare alelibertăţii spiritului. Arta liberă poate, spre diferenţă dearta minoră, să exprime adevărurile spiritului. Estetica,in opinia lui Hegel, nu trebuie să prescrie artistuluireguli, ci trebuie să analizeze frumosul în operele deartă. Metoda definirii frumosului trebuie să oglindeascăstructura obiectului estetic, acesta din urmă fiind oîmbinare a generalului şi particularului. Sensibilul uneiopere de artă trebuie să aibă existenţă pentru spiritulomului, acest sensibil trebuind să fie ca o aparenţă aIdeii. Arta nu trebuie să fie o imitaţie a naturii. Scopulartei nu trebuie să fie moralizator. Arta trebuie să redeacontradicţiile etosului modern. În cadrul artei, ideea seîntrupează. Astfel 15 :a) arta simbolică. Ideea capătă o formăimperfectă.b) arta clasică. Hegel găseşte corespondenţaperfectă între Idee şi formă.c) arta romantică. Apare ca fiind cea maiîncărcată de spiritualitate, forma acestei arte îmbinândrealitatea şi fantezia.Astfel, Hegel caracterizează cele trei tipuri de artăîn felul următor 16 : Prima formă a artei, cea simbolică,reprezintă mai mult căutare a figurării decât capacitatede plăsmuire veritabilă; Ideea n-a găsit în sine însăşiforma, rămâne numai lupta şi aspiraţia spre ea; A douaformă a artei, cea clasică, este încorporarea liberă,adecvată, a ideii în forma ce aparţine ideii însăşi; numaiforma clasică oferă producerea şi intuirea idealuluidesăvârşit şi-l înfăţişează ca realizat; În fine, formaromantică a artei a obţinut un conţinut care depăşeşteforma clasică a artei şi modul de exprimare al acesteia.Acest conţinut coincide cu ceea ce creştinismul enunţădespre Dumnezeu ca spirit, spre deosebire de credinţa înzei a elenilor, credinţă care constituie pentru arta clasicăconţinutul esenţial şi cel mai adecvat.Etapa cea mai importantă a artei, arta romanticăeste cea prin care spiritul merge spre desfătarea în infinitşi libertate. Ca izvor tematic, apare viaţa lui Isus, prin acărei tematizare pătrunde în artă renunţarea, suferinţaşi moartea. Însă interesul pentru redarea individualităţiica expresie a vieţi sufleteşti apare în arta Renaşterii 17 .Hegel vorbeşte despre Ideal, ca fiind o plăsmuireîn care s-au sudat generalul şi individualul. ”Frumosuleste ideea ca unitate nemijlocită a conceptului şi arealităţii acestuia, dar ideea întrucât această unitate aei există nemijlocit în reflexia sensibilă şi reală” 18 . Hegelconsideră existenţa frumosului natural ca fiind inferiorfaţă de cel artistic. Frumosul natural există în măsuraîn care exprimă spiritul sau Ideea. Frumosul naturalprezintă unele lipsuri, prin faptul că natura nu prezintăo libertate spirituală. Arta trebuie să degajeze esenţialulESEUdin fenomene; un portret artistic de exemplu este cel încare ne izbeşte, expresia spirituală a omului.Hegel va repeta că valoarea artei sporeşte dacăal ei conţinut tematic e mai profund. Arta este privităca o putere spirituală, ce ne poate ridica deasuprasferei lipsurilor şi nevoilor. Idealul autentic trebuiesă se exteriorizeze ca formă intuitivă determinată aexteriorului. Hegel vorbeşte despre categoria estetică asituaţiei şi cea a acţiunii. Referitor la prima categorie,cea a situaţiei, Hegel afirmă că e datoria artistuluide a descoperi situaţiile care fac să apară conţinutuladevărat al spiritului. Situaţia situaţie, Hegel afirmă căface posibilă manifestarea spiritului uman sau care faceposibilă apariţia conţinutului spiritului. Referitor la adoua categorie, cea a acţiunii, Hegel afirmă desfăşurareaunui conflict şi soluţia lui. Astfel, apare o ciocnire întrecaractere opuse, văzute de Hegel ca mari motive aleartei.Astfel, Hegel afirmă că artistul aparţine propriuluisău timp, creând pentru propriul său timp şi popor.Artistul trebuie să cunoască că viaţa şi oamenii,reflectând la cele văzute şi auzite. Artistul trebuie săreflecte asupra creaţiei, trebuind să se cufunde în obiect,în temă, în ideea căreia vrea să-i dea viaţă. Întreaga luiviaţă interioară trebuie să fie absorbită de obiect. Artistultrebuie să renunţe la tot ce-i subiectiv, arbitrar, pentru afi una cu obiectul.Referitor la periodizarea artei în cele trei etape(arta simbolică, arta clasică, arta romantică), Hegelconsideră arhitectura drept arta simbolică, sculpturadrept artă clasică, iar pictura, muzica şi poezia dreptarte romantice. Arhitectura oferă lăcaşul spiritului, fiindo treaptă inferioară în evoluţia artelor 19 . Sculptura,însă, încarnează Spiritul, statuia întruchipând echilibrulperfect între interior şi exterior, spirit şi înveliş sensibil.Un defect al sculpturii, însă, ar fi imposibilitatea de a redaconflictele şi intensitatea spirituală. În artele romantice(pictură, muzică, poezie) se exprimă spiritul în înţelesulde libertate interioară. Pictorul modern sau romanticare dreptul de a reda particularitatea sau caracteristicul.Muzica este o formă de exprimare a eliberării spiritului.Hegel exemplifică acest lucru prin muzica lui Bach,Mozart. Poezia are tematica cea mai largă, subliniindpreocupările oamenilor dintr-o anumită epocă. Hegelafirmă că arta se încheie cu etapa subiectivităţii, care sesatisface prin umor. Însă umorul este simptomul dizolvăriiartei în general, ceea ce va duce, în final, la moarteaartei. Astfel, acest sfârşit al artei arată că reprezentareaabsolutului în sensibil, acordată iniţial artei, este retrasă.Arta nu mai este forma de expresie a spiritului absolut şinici plasarea lumii moderne într-un raport exterior faţăde artă 20 .Termenul de frumos nu poate fi aplicat fiinţelornaturale, deoarece doar frumosul artistic este născutşi renăscut din spirit. Vorbind despre spirit, Hegel îl vaînţelege ca dezvoltare a conştiinţei-de-sine. Spiritulse formează din ceva străin care şi-ar fi prăbuşit în elînsuşi dezvoltarea sa multiplă 21 . Forma cunoaşteriispiritului despre sine se numeşte istorie reală. Spirituleste cunoaştere, surprinzând dezvoltarea formelor salede conştiinţă şi cunoaştere şi surprinzându-se pe sinecu acest progres. Formele particulare ale frumosuluiartistic, întâlnite în triada prezentată, în mod dialecticde Hegel (artă simbolică-artă clasică-artă romantică),apar desfăşurate într-un mod istoric. Acest lucru e redatprin amintirea artei greceşti antice, apoi a creştinismului,aşadar a evoluţiei istorice pe care forma o implică.Deoarece desfăşurarea frumosului artistic este unaistorică, atunci trebuie să ne aşteptăm şi la o moarte aartei, aşa cum există şi un sfârşit al istoriei, identificatde Hegel cu ideea de libertate. Hegel împrumută de laWinckelmann idealul grecesc al artei, dar aderă şi lamodelul romantic.Astfel, deşi istoria artei este delimitată, perioadeleei sunt puse în interdependenţă, în aceasta constândsistemul dialectic hegelian 22 . În acest caz, apare oimportanţă a simbolului, care reprezintă o disproporţieîntre conţinut şi formă. Simbolismul este văzut de Hegelca apărând în forma sa desăvârşită în cazul egiptenilor,care ilustrau prin piramide faptul că moartea este ocondiţie a vieţii spiritului. Astfel, piramidele primeau rolde simbol, rămânând, totuşi, moarte şi inerte.www.oglindaliterara.ro7879