Iulian Bitoleanu - Oglinda literara

Mariana VickyVârtosuDupă iarna incredibilă,primele zile însorite sânt obinecuvântare.Îmi iau ceaşcade cafea şi merg afară să-misavurez raţia de drog .Nici nu măaşez bine că mă şi aud strigat:- Ce faci, bătrâne, bâzâiemusca?- La o cafea, afară, peterasă.Da’ tu?- Ţi-am adus crucea – zicerepede Costică, sorbind dinceaşca mea o înghiţitură.- Crucea? – întreb eu care,nu uitasem nicio secundă derugamintea pe care i-o făcusemcu luni în urmă.- Da mă’,crucea, aia pe careţi-am promis-o. Da’ n-am scris-o.Nu-i nici unu’meşter la scrisprintre lucrătorii mei.Găseşti tuvreunu’ la pompe funebre …Mai vorbim de una de alta şi, Costică pleacă,lăsându-mi grija crucii nescrise. Trag ultimul fum dinţigară, pun crucea-n portbagaj şi, mă îndrept spre uncentru de specialitate. Intru şi explic despre ce-i vorba.- Adu-o-ncoace, zice meşterul.După ce-o răsuceşte pe toate feţele, zice profesional:- Mda, merge.Da’ nu direct pe ea.Aplicăm o placămetalică.Ai hârtia?- Ce hârtie?- Păi, cea cu datele ce trebuie scrise şi, avizulbisericii.- Avizul bisericii? Întreb buimac, netezind crucea,încercând s-o liniştesc, văzând-o cum se agită şi ea deatâta aşteptare.Dau din cap, iau mâna de pe cruce şi-l asigur căvoi aduce avizul cât voi putea de repede.Chiar aşa amşi făcut. Utând de reguli, am pornit cu toată vitezaspre biserică.Parchez şi mă îndrept spre uşa bisericii,sperând că voi mai găsi preotul. În uşa, trăgând cheia,pregătindu-se de plecare, preotul.- Părinte, ce bine că v-am prins!- Bună-ziua, fiule, ce s-a întâmplat?- Am nevoie de un aviz pentru o cruce, părinte.- Da’ cine-a murit, păcatele mele…- N-a murit nimeni, spun repede, văzându-l cumdescuie uşa, pregătit să mă servească.- O înlocuire, zic şi mai repede, călcându-i pe urme.Dă din cap, înaintând.- Aşa, aşa, zice fiind atent la picioare.- Ştiţi e vorba de mormântul părinţilor, acela cupricina…cavoul construit pe cel de-al doilea loc…Se-ntoarce spre mine fixându-mă cu uimire:- Care cavou, care pricină?- Păi, cu gardul şi crucea furate…- Furate?- Nu tocmai, părinte.Rudele mele care au construitcavoul pe cel de-al doilea loc, au dezmembrat cucea şi…- Stai, măi, fiule…Nu-i chiar aşa de simplu cumcredeam.E vorba de distrugere, de furt.Adu-mi mătăluţăcopie de la poliţie că ai sesizat vandalizarea la momentulrespectiv şi, după aia, eu îţi eliberez avizul de înlocuire.- Părinte…dau eu să-l implor, dar părintele îmi întorcedeja spatele, preocupat cu închisul uşii.Plec amarât.Ce mă fac? Privesc spre pomii pregătiţi de-nmugurire.Ocolesc câteva băltoace, îndreptându-mă spre maşină.Încotro?- Ce faci prietene, ce-i cu moaca asta?Ridic privirea. Mă bucur sincer să recunosc în celcare mă abordase un vechi coleg de şcoală.Zâmbesc.- Ce faci în cartierul meu? – continuă el.Îi explic în câteva fraze necazul crucii.POARTĂ-ŢI CRUCEA- Şi, unde-i crucea-acum?- La pompe funebre, răspund cu năduf.- Hai după ea. Ţi-o scriu eu! Dai o bere?- Dau şi două!- răspund înveselit, urcându-mă lavolan.Luăm crucea, cumparăm vopsea specială şi, nepunem pe treabă.În vreo două ore era şi uscată vopseaua.Urcăm crucea în maşină, luăm uneltele necesare şimergem s-o plantăm la căpătâiul părinţilor. După vreoalte două ore, crucea era la locul ei. O privesc bucuros.Recitesc datele înscrise pe ea, date care-i identificaupe părinţii mei drept purtătorii ei.Plec cu sentimentuldatoriei împlinite.În sfârşit, locul lor de veci era din nouîngrădit şi certificat prin cruce.Am dormit liniştit.A douazi, la fel de însorită, mă invită să-mi beau cafeaua tot peterasă. Nici nu mă aşez bine că aud soneria.Cine-o fi aşade matinal? Deschid poarta, iar răspunsul mă cruceşte!În faţa mea un reprezentant oficilal îmi înmânează unplic:- Ce-i asta?- O citaţie, semnaţi! – spune grăbit.- De ce ?Dă din umeri, smulgându-mi semnătura.- Sânteţi chemat în instanţă de biserică.Profanarede morminte…- Poftim?Uimirea mea nu cunoaşte limite. Citaţia spunealimpede:biserica mă acuza de profanare.Intru în curte vorbind singur. Nu era cu putinţă.Cui să mă adresez? În astfel de cazuri se apeleazăun avocat. Cunosc vreunul? Da, îmi raspund repede,sunându-l.Îi explic tărăşenia, încurcându-mă. Crezusemcă m-am liniştit şi…Stai-stai, îmi spune el. Ia-o de lacapăt, nu prea pricep.Deci, ai avut două locuri în cimitir,îngrădite şi , o cruce de marmoră. Unul din locuri l-aicedat unei rude, loc pe care şi-a construit cavoul. Pânăaici e limpede.Deci ai rămas cu un loc şi…- Cu un loc batjocorit, răspund repede. Când s-aisprăvit lucrarea cavoului, rudele m-au invitat să mergla sfinţirea locului. Cum era şi firesc am vrut să văd maiîntâi cum se prezenta lucrarea terminată. Am ajuns lalocul faptei. Lângă proaspătul cavou, cum ar fi fost firesc,trebuia să fie mormântul părinţilor mei, împrejmuit şi cucrucea la cap, da? Ei bine, n-a fost aşa. Lângă proaspătulcavou nu era decât un loc pe care se depozitaserăgunoaie.Nu tu cruce, nu tu gard, nimic-nimic.De parcănici n-ar fi fost vreodată ceva.Gunoaie… M-am supărataşa de tare încât mi-am sunat imediat rudele. Leamîntrebat ce făcuseră cu gardul care împrejmuiserăcele două morminte şi crucea de marmură. Scuza lors-a transformat în învinuire. M-au acuzat că n-am fostîn stare să le fac părinţilor o cruce nouă şi un alt gard,după ce-mi lăsaseră întreaga avere. Am tăcut. A tăcut şiavocatul, după care a zis scurt:Bun.Acesta a fost singurul cuvânt rostit.Cuvântcare anunţa verdictul nu tocmai favorabil mie.Neamprezentat în faţa comisiei.Eu, un pachet de nervi.Lacrimile-mi curgeau din neştiute motive, mocnite devreo doi ani, ascultând acuzaţiile aberante aduse debiserică. Am fost amendat cu o sumă uriaşă. Obligatsă demontez crucea, obligat să cumpăr alta din surseleoferite de biserică; interdicţia de a nu vizită mormântulpărinţilor decât în prezenţa unui reprezentant al bisericii,în timpul când acesta m-ar fi putut însoţi.Am ascultat şiam plâns. Am plâns şi am mers direct la cimitir. Plângândam săpat cu mâinile în jurul crucii. Am săpat şi am plâns.Am plâns şi am înjurat de toţi sfinţii.Am înjurat de toţiisfinţii şi, cu degetele însângerate săpam şi plângeam.Pământ , lacrimi şi sânge peste crucea dezrădăcinată.Am scos-o şi, mi-am săltat-o pe umăr. Bălăbănindu-măsub cruce, îngreunată cu inimile părinţilor şi strămoşilor,am ieşit.Mergeam pe străzi purtând o cruce vie, ceamai grea cruce întâlnită vreodată.www.oglindaliterara.roPROZA LA ANIVERSARE7881