Gramatika

MARIA MICLE
asocierea cu alte domenii de cercetare, precum istoria limbii. Considerăm
corecţi pentru contextul dat, atât termenul de dialect literar, cât şi cel
de variantăĕ regionalăĕ literarăĕ, şi ca urmare i-am folosit pe amândoi pe
parcursul lucrării. Dealtfel, studiul dialectelor literare este un domeniu
intrerdisciplinar, care nu poate fi abordat decât prin prisma dialectologiei şi
istoriei limbii, deopotrivă.
În teza noastră încercăm să evidenţiem trăsăturile specifice dialectului
literar bănăţean, ca realizare regională a limbii române literare. Am avut
în vedere, îndeosebi, perioada premodernă (1780-1840), aflată la hotarele
dintre epoca veche şi modernă, când s-au tipărit cele mai multe cărţi ale
variantei literare bănăţene şi, în acelaşi timp, a avut loc o „regionalizare”
a acestei variante literare, prin exercitarea unei presiuni a graiului asupra
normelor (comune / divergente) anterior consolidate. I. Gheţie apreciază că
în perioada premodernă, „la toţi bănăţenii se observă tendinţa de a introduce
în proporţii variabile (dar, cu excepţia lui Iorgovici, nu foarte frecvent)
particularităţi de limbă proprii provinciei lor natale” 2 .
Pentru o ilustrare a caracteristicilor dialectului literar bănăţean am
studiat, cu precădere, trei opere, pe care le-am considerat reprezentative
pentru scopul nostru şi pe care le-am „radiografiat” până la cele mai mici
detalii, din punct de vedere fonetic, morfologic şi, mai ales, lexical. Este
vorba de: Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, Buda, Crăiasca
Universităţii Tipografie, 1799, Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului,
manuscris apreciat ca datând din anii 1825-1827, Constantin Diaconovici
Loga, Epistolariul românesc pentru facerea a tot feliul de scrisori ce sânt în
viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe întâmplăĕri de lipsăĕ, Buda, Tipariul Crăeştii
Tipografii a Universităţii din Pesta, 1841.
Elemente ce conturează specificul dialectului literar bănăţean s-au
ivit în toate compartimentele limbii, fonetică, morfologie, dar mai ales în
lexic. Le-am extras în capitolele destinate acestora. Normele fonetice şi
morfologice specifice sunt tributare mai ales graiului bănăţean, relevând
un puternic fond latin moştenit, pe când lexicul se individualizează, atât
prin elemente ale graiului, dar în egală măsură prin influenţa factorilor
sociali şi culturali sub care s-a găsit provincia istorică aflată în sud-vestul
României, care au generat includerea în acest compartiment al limbii a unui
fond important de neologisme. Pe lângă influenţa latinei culte, cele mai
puternice sunt ale germanei şi sârbocroatei, la care se adaugă ale limbilor:
2
Gheţie, BD, p. 481.
12