Gramatika

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Dedicăm acest volum
Centenarului Marii uniri
tuturor înaintașilor
care s-au jertfit pentru înfăptuirea româniei Mari
1

MARIA MICLE
2

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
DIALECTUL LITERAR BĂNĂŢEAN
PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA EPOCII MODERNE
3

MARIA MICLE
LITERARY DIALECT FROM BANAT
PARTICULAR SURVEY UPON MODERN EPOCH
4

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ACADEMIA ROMÂNĂ
Filiala Timișoara
INsTITUTUL DE sTUDII BANATICE
„TITU MAIOREsCU”
DIALECTUL LITERAR
BĂNĂŢEAN
PRIVIRE SPECIALĂ
ASUPRA EPOCII MODERNE
MARIA MICLE
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
București
EDITURA DAVID PREss PRINT
Timișoara
5

MARIA MICLE
Copyright © Editura Academiei Române, 2018
Editura David Press Print, 2018
Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurilor.
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5
050711, București, România
Tel.: 4021-318 81 46, 4021-318 81 06
Fax: 4021-318 24 44
E-mail: edacad@ear.ro
Adresă web: www.ear.ro
EDITURA DAVID PRESS PRINT
Str. Ștefan Octavian Iosif, bl. 8/A, ap. 2
300117, Timișoara, România
Tel.: 40256-229 121, 40742-084 745
E-mail: davidpressprint@gmail.com
Adresă web: www.davidpressprint.ro
Referenți științifici:
Prof. univ. dr. Crișu Dascălu
Prof. univ. dr. Milin Miodrag
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MICLE, MARIA
Dialectul literar bănăţean : privire specială asupra epocii
moderne / Maria Micle. - Bucureşti : Editura Academiei Române ;
Timişoara : David Press Print, 2018
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-27-3040-9 ISBN 978-606-999-059-9
811.135.1
Foto coperta I: Lucrarea „Teregova”, acuarelă, realizată la mijlocul anilor ’50 de pictorița sofia
Goncearov Dorogostaisky (1922 ‒ 2013), membră a Asociației Artiștilor Plastici „Romul Ladea”.
Redactor: Doina ARGEȘANU
Concepția artistică a copertei și tehnoredactare:
Daniela FLORIAN și Loredana BRADEA
Bun de tipar: ?????. Format: 17/24
Coli de tipar: 18.5
C.Z. pentru biblioteci mari : 07 : 316(498)(09)(082)
C.Z. pentru biblioteci mici : 07
6

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Domnului prof. univ. dr. Vasile Frăĕțilăĕ, cu afecțiune
și gratitudine, pentru căĕ a răĕmas sprijinul și reperul meu
profesional de-a lungul anilor.
7

MARIA MICLE
8

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
CUPRINs
ARGUMENT ................................................................................................ 11
I. UNITATE ŞI DIVERsITATE ÎN sTRUCTURA LIMBII
ROMÂNE CULTE. PRIVIRE DIACRONICĂ ..................................... 15
I. 1. Raportul dintre limba naţională, limba literară şi dialecte ............... 15
I. 2. Dialect sau variantă literară? Puncte de vedere ................................ 32
I. 3. Raportul dintre dialectul literar bănăţean şi celelalte
dialecte literare româneşti .................................................................... 45
I. 4. Literatura dialectală bănăţeană în raport cu varianta literară ........... 53
I. 5. Surse documentare. Metoda de lucru ............................................... 55
II. ELEMENTE sTRUCTURALE ALE DIALECTULUI LITERAR
BĂNĂŢEAN, PROVENITE DIN GRAIUL BĂNĂŢEAN ŞI
DIN CELELALTE VARIANTE LITERARE REGIONALE
DACOROMÂNEŞTI .............................................................................. 65
II. 1. Fonetica ........................................................................................... 66
II. 2. Morfologia şi sintaxa ...................................................................... 72
Substantivul .................................................................................... 72
Articolul .......................................................................................... 77
Adjectivul ....................................................................................... 79
Pronumele ....................................................................................... 81
Verbul ............................................................................................. 85
Modurile personale .............................................................. 86
Forme verbale nepersonale .................................................. 91
Diateza ................................................................................. 92
Categoria aspectului ............................................................. 93
Adverbul ......................................................................................... 97
Prepoziţia ........................................................................................ 99
Conjuncţia ...................................................................................... 101
Interjecţia ........................................................................................ 102
Topica ............................................................................................. 103
II. 3. Lexicul. Regionalismele în texte literare bănăţene ......................... 107
Cuvinte de origine latină ........................................................... 109
Cuvinte autohtone ..................................................................... 117
Cuvinte de origine slavă veche ................................................. 118
9

MARIA MICLE
Cuvinte de origine sârbocroată .................................................. 122
Cuvinte de origine bulgară ........................................................ 131
Cuvinte de origine turcă ............................................................ 132
Cuvinte de origine germană ...................................................... 134
Cuvinte de origine maghiară ..................................................... 142
Cuvinte de origine greacă, neogreacă ....................................... 145
Cuvinte de origine ucraineană, rusă, poloneză .......................... 145
Cuvinte de origine franceză, italiană ......................................... 146
Cuvinte figurând cu etimon necunoscut în dicţionarele de
referinţă ale limbii române ........................................................ 146
Cuvinte nemenţionate în dicţionare (cu origini incerte) ............ 148
Cuvinte derivate pe teren românesc .......................................... 149
Expresii şi cuvinte formate prin compunere,
pe teren românesc ...................................................................... 164
III. ELEMENTE LEXICALE CULTE sPECIFICE
DIALECTULUI LITERAR BĂNĂŢEAN .......................................... 167
III. 1. Mărci ale exprimării reverenţioase în dialectul literar bănăţean ....... 172
Terminologie specializată în varianta literară bănăţeană .............. 179
III. 2. Terminologia militară. Prezentare generală ................................... 186
Inventarul termenilor militari din Cronica Banatului de
Nicolae Stoica de Haţeg ............................................................ 197
III. 3. Limbaj administrativ, juridic şi comercial ..................................... 223
Termeni referitori la profesiuni, meserii, meşteşuguri .............. 227
Termeni referitori la aparatul administrativ, juridic .................. 232
Denumiri de acte ....................................................................... 243
Monede utilizate, sistem de creditare, fiscalitate ....................... 246
Activităţi economice, comerciale .............................................. 250
Funcţii, demnităţi, ranguri nobiliare .......................................... 255
III. 4. Unităţi de măsură folosite în activităţile negustoreşti ................... 259
III. 5. Terminologie medicală .................................................................. 260
III. 6. Ambarcaţiuni, transport fluvial ...................................................... 264
IV. CONCLUZII .......................................................................................... 267
ABREVIERI ................................................................................................. 271
sIGLE ŞI ABREVIERI BIBLIOGRAFICE ............................................. 273
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................... 283
10

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ARGUMENT
Studiul nostru porneşte de la teoria dialectelor literare, formulată de
către G. Ivănescu, în Problemele capitale ale vechii române literare,
Iaşi, 1947, potrivit căreia norma literară unică actuală s-a format pe baza
mai multor dialecte literare (rotacizant, muntean, moldovean, transilvănean,
bănăţean) şi nu doar a unuia singur, cel muntean.
Plecând de la acest model de abordare a evoluţiei românei literare,
ne propunem să verificăm şi să argumentăm existenţa dialectului literar
bănăţean, prin analiza unor texte din perioada anterioară unificării
variantelor literare. Caracteristicile distinctive ale unei variante regionale
vin, în special, din direcţia graiului, adică al aspectului spontan, neelaborat
al limbii, şi au o pondere mare, aşa cum s-a dovedit a sta lucrurile şi la
nivelul limbii scrise în Banat. Diferenţierea între variantele literare este
dată şi de influenţele lingvistice, sociale şi culturale şi ale naţiunilor cu care
regiunile dacoromâneşti se învecinează şi au venit în contact în perioada lor
de formare, de factorii politici dictaţi de marile puteri sub autoritatea cărora
s-au aflat Ţările Române vremelnic ori pentru un timp mai îndelungat,
diferite de la o regiune la alta.
Înainte de a purcede la prezentarea caracteristicilor definitorii pentru
varianta literară bănăţeană, am considerat necesare câteva preliminarii
teoretice, prin care să stabilim terminologia adecvată pentru denumirea
manifestărilor regionale ale limbii române literare vechi şi moderne, până
la mijlocul secolului al XIX-lea, când acestea se contopesc într-o normă
unică cultivată, ce estompează tendinţele de particularizare pe regiuni ale
exprimării culte. Termenul dialect literar poate fi preferat în exprimarea de
specialitate celui de variantăĕ, specificând că cel de-al doilea are înţeles mai
general. Unul dintre cele mai recente studii pe tema întrebuinţării noţiunii
de dialect 1 arată că acest termen nu trebuie să fie „acaparat” exclusiv de
domeniul dialectologiei, ci poate primi determinate (ca literar) ce îi permit
1
Vasile D. Ţâra, Despre teoria dialectelor literare, în Societatea Română de Dialectologie, Lucrările
celui de-al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie, Baia Mare, 5-7 mai 2006, Cluj-Napoca,
Editura Mega, 2006, p. 67-75.
11

MARIA MICLE
asocierea cu alte domenii de cercetare, precum istoria limbii. Considerăm
corecţi pentru contextul dat, atât termenul de dialect literar, cât şi cel
de variantăĕ regionalăĕ literarăĕ, şi ca urmare i-am folosit pe amândoi pe
parcursul lucrării. Dealtfel, studiul dialectelor literare este un domeniu
intrerdisciplinar, care nu poate fi abordat decât prin prisma dialectologiei şi
istoriei limbii, deopotrivă.
În teza noastră încercăm să evidenţiem trăsăturile specifice dialectului
literar bănăţean, ca realizare regională a limbii române literare. Am avut
în vedere, îndeosebi, perioada premodernă (1780-1840), aflată la hotarele
dintre epoca veche şi modernă, când s-au tipărit cele mai multe cărţi ale
variantei literare bănăţene şi, în acelaşi timp, a avut loc o „regionalizare”
a acestei variante literare, prin exercitarea unei presiuni a graiului asupra
normelor (comune / divergente) anterior consolidate. I. Gheţie apreciază că
în perioada premodernă, „la toţi bănăţenii se observă tendinţa de a introduce
în proporţii variabile (dar, cu excepţia lui Iorgovici, nu foarte frecvent)
particularităţi de limbă proprii provinciei lor natale” 2 .
Pentru o ilustrare a caracteristicilor dialectului literar bănăţean am
studiat, cu precădere, trei opere, pe care le-am considerat reprezentative
pentru scopul nostru şi pe care le-am „radiografiat” până la cele mai mici
detalii, din punct de vedere fonetic, morfologic şi, mai ales, lexical. Este
vorba de: Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, Buda, Crăiasca
Universităţii Tipografie, 1799, Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului,
manuscris apreciat ca datând din anii 1825-1827, Constantin Diaconovici
Loga, Epistolariul românesc pentru facerea a tot feliul de scrisori ce sânt în
viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe întâmplăĕri de lipsăĕ, Buda, Tipariul Crăeştii
Tipografii a Universităţii din Pesta, 1841.
Elemente ce conturează specificul dialectului literar bănăţean s-au
ivit în toate compartimentele limbii, fonetică, morfologie, dar mai ales în
lexic. Le-am extras în capitolele destinate acestora. Normele fonetice şi
morfologice specifice sunt tributare mai ales graiului bănăţean, relevând
un puternic fond latin moştenit, pe când lexicul se individualizează, atât
prin elemente ale graiului, dar în egală măsură prin influenţa factorilor
sociali şi culturali sub care s-a găsit provincia istorică aflată în sud-vestul
României, care au generat includerea în acest compartiment al limbii a unui
fond important de neologisme. Pe lângă influenţa latinei culte, cele mai
puternice sunt ale germanei şi sârbocroatei, la care se adaugă ale limbilor:
2
Gheţie, BD, p. 481.
12

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
turcă, maghiară şi romanice moderne, în special franceza şi italiana. La
prima vedere paradoxal, prin intermediul germanei şi al maghiarei, în
Banat s-a produs o relatinizare a limbii, încă înainte ca orientarea românei
spre împrumuturile din latină să devină un obiectiv conştient al cărturarilor
români, reuniţi prin idealurile iluministe promovate de Şcoala Ardeleană.
Limba germană cultă, la rândul său, împrumuta cuvinte din latină, în special,
în perioada medievală, datorită prestigiului pe care îl avea această limbă de
cultură, în întreaga Europă occidentală. Chiar dacă numărul cărţilor tipărite
de către bănăţeni a fost mai mic decât al altor variante literare, la nivelul
limbii vorbite, dialectul literar era folosit în mod uzual de nobilimea locală
şi apoi de mica burghezie, persoanele implicate în sistemul educaţional,
administrativ şi juridic, care constituiau categorii sociale instruite, iar prin
legăturile cu Imperiului austriac, aparţineau culturii occidentale.
Dialectul literar bănăţean este şi un dialect social creat şi dezvoltat
datorită categoriilor socio-profesionale ale timpului care au generat limbaje
de specialitate, conţinând la rândul lor elemente comune întreg spaţiului
dacoromânesc, dar şi specifice regiunii. Varianta literară bănăţeană
dispunea la mijlocul secolului al XIX-lea de o terminologie specializată pe
diferite domenii de activitate, dintre care atenţia noastră a fost atrasă în mod
special de cel militar şi administrativ-juridic, dar şi de cele ale transportului
fluvial pe Dunăre sau al medicinii populare. Analizând termenii din aceste
domenii, căutându-le filiera de pătrundere în varianta literară studiată,
remarcăm existenţa unei proporţii însemnate de cuvinte pe care dicţionarele
contemporane de referinţă ale limbii române, precum DA sau MDA, le dau
etimoanele mai ales din perspectiva pătrunderii lor în celelalte variante
regionale: munteană, moldoveană, transilvăneană, care aveau ca surse
de împrumut pentru epoca modernă, în special franceza, italiana, greaca,
maghiara, turca etc. Pentru istoria unor cuvinte în româna literară atragem
atenţia că în textele bănăţenilor de până la mijlocul secolului al XIX-lea,
se găsesc o serie de termeni care în dicţionare au ca dată de semnalare în
scrierile româneşti, una ulterioară. Aceste inadvertenţe s-au produs datorită
insuficientei atenţii acordate variantei literare bănăţene, asupra căreia s-au
pus false etichete, datorate insuficientei cunoaşteri a textelor reprezentative
şi, probabil, a circulaţiei restrânse a acestora în spaţiul românesc.
Lucrarea noastră vine să confirme, o dată în plus, pe baza faptelor de
limbă bogate, extrase din textele bănăţenilor, faptul că româna literară unică
s-a format prin contribuţia tuturor variantelor literare regionale. Credem că
13

MARIA MICLE
ar trebui reconsiderată poziţia lingviştilor faţă de dialectul literar bănăţean,
dialect care a contribuit în egală măsură cu cele din celelalte provincii
istorice la procesul de durată al constituirii şi unificării românei standard.
Semnificativă pentru a caracteriza limba română şi, implicit, varianta
literară bănăţeană este poezia lui Geo Dumitrescu, InscripţIJie pe piatra de
hotar 3 .
InscripţIJie pe piatra de hotar
de Geo Dumitrescu
……………………………….
Slav aş fi fost, de nu eram latin,
latin aş fi, de n-aş fi fost şi dac –
dar a ieşit aşa: să fiu român,
şi eu cu soarta asta mă împac!
Mi-au dat şi alţii sânge şi cuvinte –
nisipuri galbene trecură-n zbor,
purtate-n vântul Asiei, fierbinte,
să-ngraşe primitorul meu ogor.
Şi din Apus, din Miazăzi, veniră
umane pulberi, umbre şi lumini,
cu bine şi cu rău mă vremuiră –
pe toate le-am sorbit în rădăcini.
Şi nu-i nimic străin – a’ mele-s toate,
dator nu sânt: plătit-am cu prisos! –
că tot plătind uitucilor la rate,
cuţitul mi-ajunsese pân’ la os!
Dar am rămas aşa cum scrie-n carte –
priviţi-mă, şi-o să vedeţi uşor
că nu-s asemeni nimănui în parte,
deşi,-ntr-un fel, vă semăn tuturor.
………………………………….
3
Geo Dumitrescu, Aş putea să arăt cum creşte iarba, Bucureşti, Editura Eminescu, 1989, p. 224.
14

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
I. UNITATE ŞI DIVERsITATE ÎN sTRUCTURA LIMBII
ROMÂNE CULTE. PRIVIRE DIACRONICĂ
I. 1. RAPORTUL DINTRE LIMBA NAŢIONALĂ,
LIMBA LITERARĂ ŞI DIALECTE
Limba română literară actuală este rezultatul unui proces evolutiv, în
cursul căruia s-a schimbat sub influenţa factorilor istorici, politici şi
sociali. Înţelegerea devenirii unei anumite schimbări în limbă sau a unor serii
de schimbări depinde de cunoaşterea condiţiilor istorice ale limbii respective
în care acestea s-au produs, precum şi de momentul concret în care limba
în cauză este luată în consideraţie 4 . Eugen Coşeriu analizează perspectiva
diacronică pornind de la concepţia lui Saussure potrivit căreia, limba trebuie
percepută de către lingvist în contextul unor serii de evenimente ce se succed
şi duc la schimbarea ei. „Sincronia şi diacronia vor desemna, aşadar, o stare
a limbii şi, respectiv, o fază de evoluţie” 5 . „Antinomia sincronie-diacronie
nu aparţine planului obiectului, ci aparţine planului cercetării: nu se referă
la limbă, ci la lingvistică” 6 , diacronia constituind chiar o metodă a cercetării
istoriei limbii. Şt. Munteanu o numeşte metoda diacronicăĕ: „O astfel de
metodă, având ca fundamentare teoretică generală principiile dialecticii,
va trebui să dezvăluie drumul ascendent al limbii române literare, de la
originile ei şi până în epoca în care ea a dezvoltat un instrument unitar şi
evoluat, apt să răspundă multiplelor funcţii ale unei culturi superioare” 7 .
„Crearea normelor limbii literare a fost condiţionată de întregul proces
istoric de dezvoltare a limbii, în strânsă legătură cu procesul de dezvoltare
4
Eugeniu Coşeriu, Sincronie, diacronie şi istorie. Problema schimbării lingvistice, versiune în limba
română de Nicolae Saramandu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p. 125.
5
F. de Saussure, Curs de lingvistică generală, publicat de Charles Bally şi Albert Sechehaye, în colaborare
cu Albert Riedlinger. Ediţie critică de Tullio De Mauro. Traducere şi cuvânt înainte de Irina
Tarabac, Iaşi, Polirom, 1998, p. 99.
6
Eugeniu Coşeriu, op. cit., p. 13.
7
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 5.
15

MARIA MICLE
a societăţii. De aici rezultă că normele nu trebuie concepute ca realizări
statice, ci ele trebuie considerate în perspectiva dinamicii istoriei limbii;
ele se constituie, aşadar, în diacronie, iar îndreptarele şi tratatele academice
consemnează existenţa lor în sincronie” 8 .
Analiza în plan diacronic a faptelor de limbă care au dus la constituirea
limbii literare unice poate oferi o imagine limpede a procesului de formare
a românei culte de la începuturi până astăzi.
Încă din antichitate, în lucrarea sa Cratylos, Platon îşi punea problema
formării cuvintelor greceşti: „dacă acestea au luat naştere natural, prin
imitarea directă a lucrurilor sau prin lege, prin convenţie. Platon nu face
o alegere definitivă, ci sugerează că ar exista o a treia opţiune, că limbajul
ar trebui să reflecte ordinea ideilor” 9 . În încercarea sa de a găsi el însuşi
resorturile interne ale unei limbi perfecte, Umberto Eco ajunge la aceeaşi
concluzie, anume că acestea se mişcă între cele trei posibilităţi mai sus
amintite.
Aplicând această teorie procesului naşterii şi unificării limbii noastre
literare, presupunem că lucrurile au evoluat asemănător: la redactarea
primelor texte în limba română, nu existau norme prestabilite pentru scriere.
Ulterior, scrierile deja existente s-au constituit în modele, pe care tipografii
le-au preluat, le-au adaptat momentului şi abia în secolul al XIX-lea s-a
ajuns la elaborarea şi teoretizarea normelor limbii literare. Exprimarea în
limba literară, mai ales în forma ei scrisă, presupune o selecţie mai atentă a
mijloacelor de exprimare, respectarea anumitor norme, unanim acceptate,
prin care limba dobândeşte unitate şi stabilitate. „Faţă de actul concret
al vorbirii, norma reprezintă primul grad de abstractizare şi cuprinde
numai ceea ce are un caracter social, cu eliminarea a tot ce e ocazional,
individual etc.; sistemul, la rândul său, reprezintă un grad mai înalt de
abstractizare lingvistică, reţinând numai elementele comune categoriei
limbii care îndeplinesc o funcţie distinctivă” 10 . Limba literară şi-a îmbogăţit
fondul lexical cu predominanţă prin elemente dialectale, mai ales în epoca
veche, adică până la începutul secolului al XIX-lea, când se delimitează
clar începutul societăţii burgheze şi industriale în ţările române. Până în
8
Al. Rosetti, B. Cazacu, L. Onu, Istoria limbii române literare, vol. 1, De la origini până la începutul
secolului al XIX-lea, ed. a II-a, Bucureşti, 1971, p. 25.
9
Umberto Eco, Pe urmele limbii perfecte în cultura europeană, Constanţa, Pontica, 1996, p. 9-10.
10 Eugen Coşeriu, Sistema, norma y habla, Universidad de Montevideo, Facultad de humanidades y
ciencias, 1952, p. 167, apud Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, op. cit., 1971, p. 26.
16

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
acest punct al dezvoltării societăţii româneşti, modalitatea de exprimare a
oamenilor cultivaţi avea ca sursă principală de inspirare limba vorbită, care
era cea specifică regiunii de provenienţă a fiecăruia. Realităţile lingvistice
ale „elitelor intelectuale” erau foarte asemănătoare cu cele ale populaţiei
neinstruite. În consecinţă, structura românei literare provine dinspre
subdialectele dacoromâneşti, ca sisteme lingvistice teritoriale şi locale,
fiecare aducându-şi propria contribuţie la îmbogăţirea ei. Prin adecvarea
termenilor şi construcţiilor regionale, mai ales la nivel fonologic, limba
literară şi-a sporit inventarul de cuvinte, vocabularul devenind mult mai
expresiv şi variat. Neologismele intră masiv în limba literară odată cu apariţia
realităţilor noi, nenumite în sfera dialectelor (din această perspectivă, dar la
o altă scară, momentul epocii moderne se aseamănă cu cel actual, al invaziei
de cuvinte noi din engleză, care nu au corespondente în română, numai că
atunci nu se împrumuta dintr-o singură limbă, ci din mai multe: franceză,
italiană, greacă, germană etc.).
Limba literară poate fi rezultatul emancipării culturale a unui dialect
(de exemplu, pentru franceză, dialectul din Île de France, pentru italiană,
dialectul toscan). „În general, un dialect devine limbă literară datorită rolului
preponderent pe care provincia în care se vorbeşte îl joacă în viaţa economică,
politică sau culturală a întregii comunităţi lingvistice. Norma comună o
reprezintă în numeroase cazuri dialectul vorbit în regiunea unde se găseşte
capitala (cazul latinei, al francezei sau al englezei). Factorii de ordin cultural
joacă un rol deosebit. Astfel, dialectul toscan, s-a impus drept limbă literară,
începând cu secolul al XIV-lea, datorită prestigiului câştigat de operele
marilor scriitori florentini (Dante, Petrarca, Boccaccio), într-o epocă în care
nu exista în Italia o unitate politică. Limba germană literară s-a constituit pe
baza dialectului saxon, prin influenţa realizată de Biblia lui Luther 11 .
În cazul limbii române, contextul a fost diferit. Centralizarea politică
s-a produs târziu, diversele regiuni au dus multă vreme o viaţă autonomă,
de aceea subdialectul muntean, care părea că se va impune ca limbă literară
scrisă după 1750, a întâmpinat o rezistenţă mai mare şi nu le-a eliminat
pe celelalte variante cultivate româneşti, fiecare aducându-şi contribuţia la
constituirea limbii române literare unice.
Procesul complex de înlocuire a limbii slavone, ca limbă oficială şi de
cult, cu româna, început în secolul al XVI-lea, avea motivaţia conştiinţei
11
J. Vandryes, Le langage. Introduction linguistique à l’histoire, Paris, La renaissance du livre, 1921,
p. 313-316.
17

MARIA MICLE
latinităţii propriei limbi şi a nobilei descendenţe, recunoscută, se pare, şi
de unii cărturari străini din acea vreme, precum eruditul călugăr Gilbert
Genebrard – Genebradus, din Auvergne, profesor la Collège Royal din
Paris, care, la 1580, enumera limba valachicae, a doua după italicae, dintre
descendentele limbii latine. Această mărturie este identificată de Eugen
Coşeriu în cartea benedictinului, Chronographiae, libri quator, Paris,
1584 12 .
Fărâmiţarea lingvistică, al cărei produs sunt dialectele unei limbi, nu
ia pretutindeni asemenea proporţii, încât să rupă cu totul unitatea iniţială.
Este firesc, de asemenea, ca unul dintre dialectele unei limbi, favorizat de
condiţii istorice prielnice, să devină la un moment dat nucleul limbii literare
al unui popor, la care să se adauge contribuţiile celorlalte, pentru a rezulta
limba literară unică. Această situaţie este posibilă când graiurile (adesea şi
dialectele) aceleiaşi limbi, cum se întâmplă în cazul românei, sunt diferite
numai din punct de vedere fonetic şi lexical, dar structura gramaticală şi
fondul principal de cuvinte sunt identice.
2. Dacă examinăm teoriile dominante privitoare la formarea limbii române
literare, constatăm existenţa mai multor opinii divergente, determinate, pe
de-o parte, de felul în care au definit cercetătorii respectivi conceptul de
limbăĕ literarăĕ, iar, pe de altă parte, de primele scrieri româneşti în care se
poate identifica începutul procesului de cultivare a limbii naţionale. Chiar
dacă cele mai multe texte româneşti din secolul al XVI-lea au apărut în
Transilvania, există mărturii scrise din aceeaşi perioadă care provin din
celelalte provincii româneşti. Aşadar, am putea admite că procesul de
cultivare a limbii române a început simultan în mai multe centre culturale
româneşti.
În aceste împrejurări, credem că au dreptate cei care susţin că, până
înspre sfârşitul secolului al XIX-lea, româna cultă a avut mai multe variante
regionale, caracterizate prin norme fonetice, gramaticale şi lexicale specifice,
chiar dacă nu întotdeauna aceste variante s-au întemeiat pe subdialectele din
zona în care au funcţionat ca instrumente de exprimare elevată (varianta
literară moldovenească are la bază subdialectul maramureşean, iar varianta
literară munteană s-a întemeiat pe graiul vorbit între Târgovişte şi Braşov),
12
Eugen Coşeriu, Limba română în faţa Occidentului, tradusă de Andrei Avram, Cluj-Napoca, Dacia,
1994, p. 12.
18

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
totuşi unele fenomene regionale din zonele respective au fost acceptate în
limbajul cultivat.
De regulă însă, fenomenele regionale ridicate la rangul de normă a
exprimării îngrijite şi recunoscute ca atare de cei care le foloseau nu coincid
cu cele mai caracteristice particularităţi ale graiurilor vorbite. De pildă,
palatalizarea labialelor sau spirantizarea africatelor nu apar decât sporadic
în limba textelor de tip nordic. „Caracterul dialectal iese mai vădit la iveală
în producţiile beletristice şi literare ce se datoresc scriitorilor transilvăneni
de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea” 13 .
3. În perioada veche a limbii române literare sunt evidente o seamă de
elemente care diferenţiază limba textelor vechi, dar sunt şi unele care permit
identificarea unei anumite tendinţe de unificare. Cei care susţin ideea existenţei
variantelor sau a dialectelor literare în perioada veche 14 , întemeindu-se pe
examenul lingvistic al textelor vechi, dar şi pe circulaţia cărţilor în perioada
respectivă şi pe datele istoriei culturale referitoare la întemeierea şi evoluţia
culturii noastre scrise, susţin existenţa a patru sau chiar cinci variante literare
care pot fi identificate începând din veacul al XVI-lea. Cercetătorii respectivi
sunt de acord că există două categorii de norme literare fundamentale, care
permit o distincţie clară între textele de tip nordic şi cele de tip sudic 15 . Limba
textelor de tip sudic, ale cărei norme s-au fixat încă din secolul al XVI-lea,
odată cu apariţia textelor coresiene, este mai unitară şi s-a menţinut ca atare
până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când a devenit temeiul limbii române
moderne. Varianta literară de tip nordic prezintă mai multe subvariante,
determinate de subdialectele pe care s-au întemeiat, precum şi pe influenţele
străine care s-au exercitat asupra exprimării culte din Moldova, Transilvania
de nord cu Maramureşul, sud-vestul Transilvaniei şi din Banat. G. Ivănescu,
revenind la unele opinii privitoare la dialectele literare, formulate în Problemele
capitale, face următoarea precizare: „Astăzi trebuie să fac o uşoară rectificare
celor susţinute atunci: dialectul literar moldovenesc nu se poate separa net de
dialectul literar ardelean şi de cel bănăţean, decât prin fapte de vocabular; din
punct de vedere al fonetismelor, morfomelor şi chiar al sintaxei, toate aceste
dialecte alcătuiesc o unitate” 16 .
13
M. Gaster, Chrestomaţie română, I, p. CIV.
14
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947; idem, Istoria limbii
române, Iaşi, Junimea, 1980; Gheţie, BD; Munteanu, Ţâra, ILRL.
15
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 70.
16
G. Ivănescu, op. cit., 2000, p. 276-277.
19

MARIA MICLE
G. Ivănescu şi I. Gheţie identifică în scrierile româneşti vechi o variantă
literară rotacizantă, care se întemeiază pe graiurile limbii române vorbite la
nord de Mureş şi eventual în Maramureşul istoric, dar şi în Bihor, o variantă
literară moldovenească, bazată pe subdialectul maramureşean, adus în
Moldova de către protipendada originară din Maramureş, şi o variantă
literară bănăţeană, întemeiată pe graiurile bănăţene de nord şi centru şi pe
graiul din Ţara Haţegului.
După 1640, varianta literară rotacizantă este abandonată, impunându-se
de acum înainte varianta literară transilvăneană de sud-vest, care, după
opinia lui G. Ivănescu, se aseamănă cu varianta rotacizantă, dar nu are
rotacism. Această variantă s-a dezvoltat şi s-a impus mai ales prin textele
traduse şi tipărite la Alba-Iulia şi la Blaj Studiile consacrate limbii româneşti
vechi au relevat, pe lângă normele de tip unitar, şi o seamă de particularităţi
regionale, mai ales de natură fonetică, morfologică şi lexicală. Acestea sunt
determinate nu numai de structura graiurilor care au stat la baza acestor
variante literare, ci şi de influenţele străine diferenţiate de la o zonă la alta.
Aşa se explică numărul mare al împrumuturilor lexicale din maghiară şi
germană existente în textele transilvănene şi bănăţene sau al împrumuturilor
ruseşti şi ucrainene din textele moldoveneşti etc. În afară de aceste norme
şi particularităţi de tip regional, asupra cărora vom reveni mai jos, există
şi o seamă de norme comune vechii române literare, determinate pe de-o
parte de unitatea limbii române vechi în ansamblu, dar şi de faptul că
toate scrierile vechi, îndeosebi cele tipărite, fiind în majoritate absolută
texte bisericeşti, erau destinate tuturor românilor ortodocşi, indiferent
de locul în care aceştia trăiau. În consecinţă, în toată perioada veche au
existat o seamă de norme unitare, care au fost abandonate după 1780, cu
deosebire în veacul al XIX-lea, când s-a produs unificarea şi modernizarea
limbii române literare. Chiar dacă până la mijlocul veacului al XVIII-lea,
niciuna dintre variantele vechii române literare nu a reuşit să se impună ca
normă unică şi unitară în scrierile româneşti, totuşi nu putem ignora faptul
că în secolul al XVI-lea, tipăriturile coresiene au avut un rol important în
procesul de exprimare îngrijită de pretutindeni, iar în veacul al XVII-lea,
acelaşi rol l-au avut textele moldoveneşti tipărite de Varlaam şi mai ales cele
traduse şi tipărite de Dosoftei, pentru ca în veacul al XVIII-lea, traducerile
şi tipăriturile lui Antim Ivireanul să impună o variantă cultivată de tip sudic,
acceptată în toate scrierile româneşti tipărite după 1750.
20

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
4. Aşadar, putem vorbi, cel puţin pentru perioada veche, şi de unitate,
dar şi de diversitate în exprimarea cultivată românească. Folosindu-ne
de rezultatele cercetărilor înteprinse până acum asupra limbii scrierilor
româneşti vechi, precum şi pe materialele excerptate de noi din unele texte,
în special bănăţene, putem identifica existenţa unor norme de exprimare
îngrijită proprii tuturor variantelor cultivate din epoca veche 17 . Vom menţiona
în continuare doar câteva dintre cele mai frecvente norme comune limbii
textelor scrise în toate provinciile româneşti.
Fonetică
• ocurenţa lui ăĕ păstrat la vocala din silaba următoare: în blăĕstăĕma
(Codicele VoraneţIJean, PO, Pravila ritorului Lucaci), făĕmeie (Psaltirea
Hurmuzaki, Coresi, Cazanie, Palia de la Orăĕştie, Pravila ritorului
Lucaci), năĕsip (Codicele VoraneţIJean, Coresi, Praxis, PO), păĕhar (Psaltirea
Hurmuzaki, Coresi, Praxis, PO), păĕrete (Coresi, Praxis, PO), răĕdica
(Codicele VoraneţIJean, Tetraevanghelul tipărit de Coresi, PO) (ăĕ trecut la
e sau i prin asimilaţie, de ex.: besericăĕ, ridica etc. apare numai sporadic în
textele coresiene; începând cu veacul al XVII-lea însă, formele cu i şi e sunt
mult mai frecvente şi devin normă începând de prin secolul al XVIII-lea, cel
puţin în varianta literară munteană);
• e se menţine nesincopat în cuvinte de tipul derept, dereptate, derege,
formele de tipul drept, dreptate, drege apărând foarte rar doar în textele
de tip muntean; în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, norma mai veche
cu e nesincopat se menţine constant, mai ales în textele de tip nordic, fiind
regăsită şi astăzi în grai, cu observaţia că, între timp, e neacc. > i;
• e în poziţie nazală se păstrează în toate variantele literare, în cuvinte de
tipul: cuvente, den, dentru, mente etc. În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea,
formele cu e trecut la i tind să devină majoritare, dar nu se impun ca normă
de exprimare cultivată decât în textele de tip sudic;
• în scrierile din secolul al XVI-lea, e se menţine şi în cuvinte de tipul
pluralului arepi 18 (Psaltirea VoroneţIJianăĕ, Coresi, Evanghelie cu învăĕţIJăĕturăĕ,
PO), ceti (PO, Codicele VoroneţIJian), demâneaţIJăĕ (Codicele Voronețian,
Coresi, Evanghelie cu învăĕţIJăĕturăĕ, Pravila ritorului Lucaci, PO, Coresi,
Praxis, Psaltirea Scheianăĕ), neşte (PO), nemeri (PO etc.). (Variantele cu i
17
Vezi Al. Rosetti, B. Cazacu, L. Onu, op. cit., 1971, I. Gheţie, op. cit., 1975, Munteanu, Ţâra,
ILRL, I. Gheţie (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), Bucureşti, Editura
Academiei, 1997, I. Gheţie, Gh. Chivu (coord.), Contribuţii la istoria limbii române literare. Secolul
al XVIII-lea (1688-1780), Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2000.
18
Sg. arepă, redevenit aripă, după pl. aripi.
21

MARIA MICLE
sunt cu totul sporadice în această perioadă, însă mai târziu, după impunerea
limbii române ca limbă de cult şi de cultură, ele se răspândesc în toate
scrierile româneşti, indiferent de zona în care sunt alcătuite.);
• ş se păstrează netrecut la s într-un cuvânt ca deşchide până în secolul
al XIX-lea;
• forma rumpe este mult mai frecvent întâlnită decât rupe, aceasta din
urmă apărând sporadic la început, apoi mai frecvent doar în textele de tip
sudic.
Fonetismele menţionate mai sus ilustrează doar o anumită unitate a
normelor de răspândire în perioada veche, întrucât mai devreme sau mai
târziu ele au fost complet abandonate, în cazul labialelor p, b, m urmate
de iot, al labio-dentalei v, a dentalelor t, d, n, urmate de i sau e, precum şi
în cazul africatelor ĉƫ, ĝƵ trebuie să spunem că, nesuferind nicio modificare,
avem a face cu norme unice care se păstrează din secolul al XVI-lea până
astăzi. Palatalizarea labialelor, a dentalelor şi a labio-dentalei v apare cu
totul întâmplător în scrierile româneşti vechi. În aceeaşi situaţie se află şi
africatele ĉƫ, ĝƵ, care nu apar în variantele spirantizate ŝǘ (śİ), źĺ (ù) nici în
textele vechi, nici mai târziu.
Morfologie
Normele morfologice ale vechii române literare au fost mai unitare decât
cele fonetice în privinţa răspândirii lor în scrierile apărute în toate zonele
româneşti. Între formele morfologice cele mai caracteristice pentru vechea
română literară, se numără:
• pluralul în -e al unor substantive precum: amăĕgele, dobânde, groape,
rane, talpe; pluralul în -ure: locure, podure, glasure, băĕlaure;
• forme de genitiv-dativ analitic formate cu prepoziţiile: la, de, de la:
la mijloc de besearecăĕ, au dzis la şoltuzul, purtăĕtor de trebile domniei, din
pântecele de la maica noastrăĕ;
• nume de persoană articulate cu articol hotărât: Radul Vodăĕ,
Brâncoveanul, Cornescul;
• forma variabilă a pronumelui şi adjectivului relativ: care, carii,
carele, carea, encliza particulei -şi la pronumele relative: cineşi, careşi,
la cele nehotărâte: cevaşi, carevaşi, la cele demonstrative: acestaşi şi cele
personale: loruş;
• prezenţa cvasigenerală a formelor iotacizate ale unor verbe: (eu) văĕz,
auz, poci, spui, sai;
22

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
• forma nediferenţiată a verbelor la modul indicativ, imperfect, persoana
a III-a, singular şi plural: (el, ei) cânta, lucra, mergea, vedea;
• perfectul compus format cu auxiliarul au la persoana a III-a, singular
şi plural: (el, ei) au fost, (el, ei) au mers etc.;
• foarte răspândite sunt formele de viitor construite cu va + conjunctivul
prezent: va săĕ vie; va săĕ spânzure;
• reflexivul cu sens pasiv este întâlnit foarte frecvent: s-au osândit „a
fost osândit”.
Numeroase sunt şi părţile de vorbire neflexibile proprii limbii scrierilor
vechi pe care nu le mai găsim astăzi decât rareori, şi atunci cu o formă
schimbată, în limba literară. Spre exemplu:
• adverbe de tipul: aiave „asemenea”, cândai „poate”, chiar „clar”, încai
„măcar”, tând-tând „când-când”;
• prepoziţiile pre şi supt apar de regulă cu aceste forme;
• conjuncţiile arhaice au „sau”, căĕci căĕ „pentru că”, săĕvai căĕ „măcar că,
deşi” etc. sunt, de asemenea uzuale, în toate variantele literare româneşti.
Trebuie să precizăm însă că, pe lângă formele morfologice menţionate
mai sus, apar, de regulă sporadic, şi forme flexionare care au devenit norme
ale limbii române literare moderne. Acestea apar mai ales în textele de
tip sudic. De altfel, după unificarea limbii române literare, pe la sfârşitul
secolului al XIX-lea, astfel de forme s-au păstrat totuşi în varianta artistică
a acesteia, multe dintre ele menţinându-se însă şi în graiurile dacoromâne.
sintaxa limbii române literare vechi are, de asemenea, o seamă de
construcţii specifice, preluate de-a lungul timpului mai cu seamă din limbile
din care erau traduse ori prelucrate textele în română. Enumerăm doar câteva
dintre caracteristicile structurilor sintactice româneşti din perioada veche:
• dativul adnominal (era nepot lui Traian);
• acordul gramatical după înţeles („căci neamul turcilor sunt mai
înţIJăĕlepţIJi”, Neculce);
• cumulul de conjuncţii („şi încăĕ, căĕci căĕ de multe ori şi voievozii…”,
Constantin Cantacuzino);
• negaţia simplă („nici ştiu, nici pot face”, Constantin Cantacuzino);
• dislocarea sintactică frecventă, care îndeplinea, de fapt, funcţia unei
figuri de stil, cunoscută sub denumirea de hiperbat, o găsim la toţi cronicarii
savanţi (Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino etc.),
dar şi la unii dintre cărturarii ecleziastici, cum au fost Varlaam, Dosoftei,
Antim Ivireanul etc.
23

MARIA MICLE
Paralel, au existat în sintaxa vechii române literare şi construcţii sintactice
de tip popular, pe care le găsim mai cu seamă la cronicarii povestitori: Ion
Neculce, Grigore Ureche etc., precum şi în unele traduceri religioase, mai
cu seamă în psaltiri şi în cărţile de rugăciuni sau de cântece bisericeşti.
Odată cu formarea limbii române literare moderne, structura sintactică
a acesteia s-a limpezit şi s-a ordonat prin contribuţia marilor scriitori şi
cărturari români din secolul al XIX-lea şi al XX-lea. Un rol important l-a
avut însă şi influenţa masivă a limbii franceze.
Lexic
La nivel lexical, constatăm că fondul de bază al vocabularului românesc
din epoca veche este, într-o mare măsură, unitar. Un rol foarte important în
utilizarea aceluiaşi vocabular în aproape toate scrierile româneşti l-au avut:
1. caracterul unitar al limbii române vorbite în toate zonele;
2. unitatea de credinţă a românilor ortodocşi, cărora le erau destinate
în mod explicit toate textele traduse sau tipărite, indiferent de zona în care
acestea erau realizate;
3. influenţele externe majore, venite pe cale culturală: slavonă, greacă
şi latină.
Vocabularul textelor religioase pare a fi cel mai unitar, întrucât aceste
scrieri, fiind destinate unui public foarte eterogen din punct de vedere cultural,
au fost scrise într-o limbă accesibilă tuturor. În această împrejurare s-a apelat
la vocabularul de bază al limbii române în ansamblu şi la o terminologie de
origine mai întâi slavă şi greacă, rămasă aproape neschimbată până în zilele
noastre.
În general aceşti termeni au rămas neschimbaţi în limbajul religios
actual: anaforăĕ (nafurăĕ) „prescură” (< v.sl. (a)nafora), antifon(ăĕ) „psalm
cântat de două coruri” (< ngr. άντńίφŅωνον, v.sl. antifonŭǠ), blagoiavlenie
„binecuvântare” (< v.sl. blagojavlenije), canon „penitenţă” (< v.sl. kanonŭǠ),
heruvim (firovim, herovim, hiruvim) „înger” (< v.sl. cheruvimŭǠ), propove(a)
danie „propovăduire” (< v.sl. propověĞdanije), idol „idol” (< v.sl. idolŭǠ) etc 19 .
În textele laice, influenţele străine sunt mai numeroase şi mai variate,
în redactarea acestora fiind utilizat un vocabular uzual la curtea domnească
sau în lumea protipendadei din ţările române, unde până la începutul
secolului al XIX-lea s-au exercitat puternice influenţe din partea limbilor
turcă (acaret, balama, cearşaf, cântar, geam, muşteriu, raft; baclava, cafea,
cataif, ciorbăĕ, ciulama, ghiveci, iahnie, iaurt, pilaf, rachiu, sarma, cazan,
19
Alexandra Roman Moraru, în Ion Gheţie (coord.), op. cit., 1997, p. 198-199.
24

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
farfurie, tavăĕ etc.) 20 şi neogreacă (catastih, dispot, rigăĕ, stemăĕ, vasileu etc.).
La cărturarii laici însă găsim şi numeroase împrumuturi din latină, pătrunse
uneori prin intermediul maghiarei, germanei sau polonei (Miron Costin,
Nicolae Costin, Dimitrie Cantemir, Dosoftei). Iată numai câteva exemple:
căĕpitan, formăĕ, grăĕdinar, gubernator, maghistru, pretor, purgaţIJie etc.
5. Examinând cu atenţie limba textelor vechi româneşti, se constată şi
existenţa unui număr important de norme fonetice, morfologice şi lexicale
divergente, pe care le-au avut în vedere cercetătorii care au identificat existenţa
variantelor literare româneşti. Sunt bine cunoscute normele invocate de aceştia
pentru delimitarea variantelor literare de tip sudic de cele de tip nordic. După
cum afirmă Vasile D. Ţâra, „prin constanţa cu care apar în textele din anumite
regiuni, aceste fonetisme pot fi considerate norme ale exprimării îngrijite în
zonele respective. Unele dintre ele diferenţiază textele sudice de cele nordice, în
vreme ce altele, mai puţin numeroase, permit delimitări şi mai stricte în cadrul
celor două mari variante ale limbii scrise” 21 .
Fonetică
În textele de redacţie munteană, olteană şi sud-est transilvăneană găsim
următoarele norme specifice:
• prezenţa lui z (< Û): auzi, zilele şi j (< ĝƵ): jos, ajutoriu etc.;
• anticiparea elementului palatal în câine, mâine, pâine;
• diftongul ea se transformă în a, când urmează după ş, j, r, iar în silaba
următoare se află e: grijaşte, sfârşaşte, şarpe, uraşte;
• i (< ăĕ), prin asimilaţie în a ridica, a risipi; i (< e) în a citi, din, dintre,
nişte; u (< î) în a umfla, a umbla, a umple; ie (< ia) în boier, grăĕieşte,
înnoieşte, prieten. Toate aceste transformări se petrec mai ales în textele de
tip sudic în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea 22 .
În variantele literare de tip nordic: maramureşeană sau rotacizantă,
bănăţeană şi moldoveană de nord, se întâlnesc:
• africatele Û (< d +¢, īǁ latin): dzăĕcea, dzile, dzise, Dumnedzăĕu şi ĝƵ (< j+o,
u latin, dar şi în cuvinte preslave): agiungăĕ, gios, giumăĕtate, giudeţIJu, giupân;
• consoanele labiale, fricativa s, africatele ţIJ şi Û rostite dur: iubăĕsc, măĕrg,
potopăĕsc; asamăĕnăĕ, audzând, dzâse, puţIJân (paralel apar însă şi formele cu
e şi i păstraţi);
20
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 111.
21
Ibidem, p. 72.
22
Ibidem, p. 73, 99.
25

MARIA MICLE
• r muiat urmat de timbru labial în sufixele -ar, -tor: agiutoriu, dăĕtăĕtoriu,
măĕrgăĕritariu etc.
Dintre aceste fonetisme, unele sunt generale până la 1780 (Û, în cuvinte
de tipul audzi, dzice), iar altele sunt abandonate mult mai târziu, de exemplu
ĝƵ, în cuvinte de tipul ĝƵoc, a fost abandonat de moldoveni abia pe la 1870,
iar formele: câne, mâne, pâne s-au păstrat în paralel cu câine, mâine, pâine
până în 1953.
Există şi câteva forme morfologice distincte în cele două tipuri de
variante literare. Între acestea se numără: articolul genitival variabil: al, a,
ai, ale, pluralul mâini, forma verbală (el) ştie, adverbul acum, generale în
textele de tip sudic, şi articolul genitival invariabil a, pluralul mânule, forma
flexionară (el) şti şi adverbul acmu (amu), care sunt majoritare în textele de
tip nordic.
Începând din secolul al XVII-lea, se constată o evidentă tendinţă de
diferenţiere a unor variante de tip nordic, cea moldovenească mai ales, în
vreme ce varianta rotacizantă dispare. Varianta rotacizantă dispăruse pe la
1650, însă, după cum spune G. Ivănescu, unele dintre normele acelei prime
forme de exprimare s-au menţinut până astăzi în limba română literară, spre
exemplu pronumele şi adjectivul demonstrativ acesta, acela.
Între variantele literare de tip nordic există şi unele norme divergente care
s-au menţinut în toată epoca veche a scrisului românesc. Astfel, în textele
variantei moldoveneşti găsim frecvent palatalizarea labiodentalei f urmată
de iot, în stadiul Þ (fiu>hiu, a fi>a hi), însă formele palatalizate alternează,
la acelaşi autor şi chiar la aceeaşi pagină, cu cele care s-au menţinut şi până
astăzi. Fără să devină normă a acestei variante literare, se întâlneşte (mai
ales la Neculce) e final neaccentuat sau în interiorul cuvântului, închis
la i: aproapi, săĕ vinim etc. Varianta literară moldovenească manifestă
vădit tendinţa de individualizare datorită „mulţimii şi varietăţii scrierilor
româneşti apărute în Moldova” 23 . Varianta literară moldovenească din
secolul al XVII-lea câştigă în importanţă datorită textelor elaborate de marii
cărturari: Varlaam, Dosoftei, M. Costin, Nicolae Costin, D. Cantemir, Ion
Neculce etc. Prin textele religioase traduse şi tipărite de Dosoftei, această
variantă literară a fost cunoscută şi de celelalte provincii româneşti.
În varianta literară transilvăneană de sud-vest, Û alternează cu z în
cuvintele moştenite din latină şi din substratul autohton (Ûice/zice), ĝƵ cu j
(ĝƵoc/joc), iar alternanţa lui î/îi este mai frecventă (câne/câine).
23
Ibidem, p. 99.
26

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Varianta literară bănăţeană păstrează, în continuare, â netrecut la
(cuâ) şi nici nu este influenţată de celelalte variante literare, dar nici nu le
influenţează, această stare de lucruri explicându-se prin faptul că în secolul al
XVII-lea, „literatura pe care o produce, scrisă cu ortografie latino-maghiară,
are un răsunet puţin însemnat dincolo de graniţele provinciei” 24 .
În afara divergenţelor dialectale din perioada veche şi premodernă
a limbii literare, au existat şi multe norme oscilante la nivelul tuturor
compartimentelor limbii. În cazul foneticii, aceste alternanţe se explică prin
influenţa graiurilor asupra exprimării literare din fiecare zonă, deoarece
normele literare erau mai conservatoare în raport cu fonetismele populare,
care au evoluat mai rapid, nefiind constrânse de tradiţia exprimării îngrijite,
în special a celei scrise. De exemplu, în toată perioada veche au alternat
formele de tipul leage cu cele fără diftong, lege; de asemenea, formele cu -u
final păstrat: domnu, omu, cu cele fără -u final.
În morfologie, avem la fiecare formă flexionară câte două sau trei
variante, aşa cum de altfel întâlnim şi în graiurile populare româneşti.
Lexicul, cu excepţia celui din cărţile religioase, prezintă multe elemente
divergente, determinate de influenţa directă a unor limbi străine asupra
graiurilor şi chiar a cărturarilor români din diverse zone. În varianta literară
de tip sudic constatăm o mai puternică influenţă turcă şi neogreacă, în cea
moldovenească este evidentă influenţa rusă şi polonă, în cea transilvăneană
găsim o importantă influenţă maghiară şi germană, iar în textele din Banat
sesizăm influenţa sârbă, dar şi maghiară şi germană.
6. Odată cu unificarea variantelor literare şi crearea limbii române unice
şi unitare pe la 1880, au fost abandonate majoritatea normelor regionale
de tip nordic, care însă rămân ca fenomene de limbă cu valoare expresivă
în operele scriitorilor moldoveni şi transilvăneni. Chiar şi la I. Creangă se
constată preferinţa pentru fenomenele regionale care avuseseră până spre
sfârşitul secolului al XIX-lea valoare de normă literară în variantele nordice.
În acest sens, Vasile D. Ţâra observă: „dacă le analizăm din perspectivă
diacronică, aproape nici unul dintre fenomenele fonetice neliterare azi
existente în scrierile lui I. Creangă n-ar trebui considerate regionalisme sau
arhaisme propriu-zise, pentru că ele apar în textele scriitorilor moldoveni
din epoca veche şi din secolul trecut, până pe la 1870. Unele dintre aceste
24
I. Gheţie, op.cit.,1975, p. 370.
27

MARIA MICLE
fonetisme sunt, de fapt, normele variantei literare de tip nordic din epoca
veche şi de până la contopirea ei cu cea de tip sudic, spre sfârşitul veacului
al XIX-lea” 25 . Dintre acestea fac parte: păstrarea lui ăĕ în cuvinte precum
căĕtrăĕ, păĕrete etc., utilizarea formelor etimologice câne, mâne, pâne, r muiat
în sufixele -ar, -tor (abecedariu, învăĕţIJăĕtoriu etc.), trecerea diftongului -ea la
-e în poziţie finală (ave, pute, vede) şi a diftongului ia la ie (băĕiet, ie „ia”) 26 .
V. Arvinte, o dată în plus faţă de ceilalţi lingvişti, susţine părerea că
procesul unificării normelor românei literare nu era pe deplin încheiat în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „Numeroase elemente ale vechii
norme literare moldoveneşti, cu tradiţie multiseculară, erau încă prezente în
scrierile lui Alecsandri, Eminescu, Creangă, după cum, dincolo de Milcov,
particularităţile munteneşti erau foarte numeroase, de pildă, în textele lui
Caragiale din prima fază a activităţii sale literare. Mutarea capitalei la
Bucureşti, după Unirea din 1859, a avut, printre altele, ca efect creşterea
rolului variantei munteneşti a limbii literare în procesul de formare a normei
literare unitare contemporane, în unele din principalele compartimente ale
sale” 27 .
Multă vreme însă au existat în scrisul românesc literar norme de scriere şi
de rostire duble sau triple, care îşi aveau originea în vechile variante literare
româneşti. De exemplu, în DicţIJionarul ortografic al limbii române din anul
1909, sunt consemnate drept „cuvinte uzuale […], scrise în conformitate cu
ortografia în vigoare” 28 numeroase forme care ulterior au fost reconsiderate şi
eliminate din categoria formelor corecte. Normele ortografice respectate de
acest dicţionar erau cele ale Academiei Române din 1904, care prevedea, în
primul rând, scrierea după principii fonetice, şi nu etimologice. Provenienţa
formelor duble din variantele literare este evidentă. Menţionăm doar câteva
dintre aceste norme:
• substantive: câine / câne, pâne / pâine, abreviaţIJie / abreviaţIJiune,
acrealăĕ / acriturăĕ, adăĕlmaş / aldăĕmaş, bulin, -uri / -ne, cucuruz, -ze /
porumb, -bi (planta), porumburi, şir / şireag;
• pronume: care / cari, careva / cariva;
• adjective: firav / fireş;
25
Vasile D. Ţâra, Despre norma literară în limba lui Creangă, în volumul G.I. Tohăneanu 70, Timişoara,
Amphora, 1995, p. 524.
26
Ibidem, p. 524.
27
Vasile Arvinte, Normele limbii literare în opera lui Ion Creangă, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, 2002, p. 11.
28
Ştefan Pop, Dicţionar ortografic al limbii române, Bucureşti, Editura „Librăriei Naţionale”, 1909,
p. 5.
28

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
• adverbe: acolo /acolea, aici / acilea, acu / acum /acuma, acuş / acuşica,
amiazăĕ / amiazi / amiezi;
• verbe: adormi / adurmi (infinitiv), adap /adăĕp, ţIJin / ţIJiu, vin /viu, îndrept/
îndreptez (indicativ prezent, persoana I, singular), băĕut / beut (participiu);
• prepoziţii: căĕtre / căĕtrăĕ;
• conjuncţii: adicăĕ / adecăĕ, iar /iarăĕşi;
• interjecţii: aoleo! / aoleu! etc.
În Îndreptar şi vocabular ortografic 29 din anul 1932, erau eliminate o
parte din dublete şi din cuvintele ieşite din uz. În prefaţa la ediţia întâi, din
1932, S. Puşcariu şi T. A. Naum sesizau încă relativa unitate a normelor
limbii literare: „Deşi avem o tradiţie literară de cinci veacuri, rar se
găseşte o limbă mai puţin gramaticalizată decât a noastră. Libertatea de
a întrebuinţa cele mai variate forme pentru aceeaşi idee gramaticală, deşi
constituie uneori un avantaj preţios, este adesea şi un mare rău. Scriitorii, în
căutarea nuanţelor stilistice – şi mai ales poeţii, legaţi de ritm şi rimă – au
la îndemână, de pe urma acestei libertăţi, o mare bogăţie de variante. Dar
cel preocupat mai mult de a vorbi şi a scrie limpede decât de a găsi expresia
nouă, frumoasă şi impresionantă, se simte stânjenit de lipsa de precizie a
ortoepiei şi gramaticii române” 30 . Autorii Îndreptarului fac şi numeroase
recomandări, dintre care unele s-au impus în limba literară („Rostirea dupe
în loc de dupăĕ e de evitat” 31 ), dar altele au fost abandonate (forma propusă
drept corectă: nouăĕ la feminin plural a adjectivului nou, aşa cum apare în
versul lui Eminescu „Toate-s vechi şi nouăĕ-s toate” 32 nu s-a impus, rămânând
forma noi). Puşcariu şi Naum au mărturisit preferinţa pentru formele
munteneşti, în alegerea unei forme unice, în cazul dubletelor: „Într-adevăr,
limba literară română s-a adăpat în toate timpurile şi va trebui s-o facă şi
de aci înainte, din izvoarele bogate ce răsar în toate provinciile româneşti.
Exemplul marilor noştri scriitori de la mijlocul veacului trecut, care au
sacrificat necontenit provincialismele lor, trebuie să ne fie pururi înaintea
ochilor. Pentru ca limba literară să rămână simbolul cel mai curat al unităţii
neamului, s-au desbărat scriitori ca Alecsandri şi alţi moldoveni de forme
ca giur, gioc, a avé, a tăĕcé etc. (pe care le scriau aşa de la începutul carierii
29
Sextil Puşcariu, Teodor A. Naum, Îndreptar şi vocabular ortografic. După noua ortografie oficială
pentru uzul învăţământului de toate gradele, ediţia a doua, revizuită şi completată, Bucureşti, Cartea
Românească, [1937].
30
Ibidem, p. 4.
31
Ibidem, p. 17.
32
Ibidem, p. 63.
29

MARIA MICLE
lor literare) şi scriitorii munteni de forme ca eu văĕz, crez, păĕ, deşt, picere,
ei face etc. Scrieri ca fimeie, înţIJăĕleg etc. la unii scriitori moldoveni actuali
sunt deci condamnabile. În privinţa formei ce trebuie aleasă, noi am fost
eclectici. Dacă în cele mai multe cazuri am dat preferinţă formei munteneşti
– pe care o impune capitala – […] n-am admis pe genuche, păĕiajen, câine,
case, nu fiindcă sunt neuzitate în celelalte provincii, ci fiindcă împotriva lor
există o pronunţată rezistenţă” 33 . Până în 1953 încă erau considerate corecte
formele câne, mâne, pâne sau formele verbale eu spun/ spui, aud/auz, văĕd/
văĕz.
Chiar şi în ortografia şi ortoepia actuală există numeroase forme duble
şi triple, acceptate ca forme corecte. Pe baza materialului din DicţIJionarul
ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (Bucureşti, Editura
Academiei, 1982), cu modificările impuse de ortografia actuală, Sergiu
Drincu observă că în prezent cele mai numeroase dublete provin din forme
accentuale diferite. Accentul acestor cuvinte indică aria dialectală din care au
pătruns în limba literară. „În limba populară, ele [dubletele accentuale] apar,
de regulă, în arii geografice diferite, aşa încât nu se poate spune că o formă
este corectă, iar cealaltă incorectă: dihór / díhor, iubáreţIJ / iubăĕréţIJ, măĕgăĕríţIJăĕ /
m²găĕriţIJăĕ …” 34 . Formele paralele, acceptate drept corecte, circulă împreună,
până când uzul o va impune pe una dintre ele. În cazul arhaismelor, selecţia
uneia dintre forme nu mai este posibilă, deoarece sunt ieşite din uz şi mai
sunt folosite eventual în literatura de inspiraţie istorică 35 . Dublete accentuale
au rezultat şi prin împrumutul aceluiaşi cuvânt din limbi diferite, în funcţie
de influenţa pe care au avut-o aceste limbi asupra regiunilor ţării: profesór
(din fr. professeur) / profésor (din germ. Professor), facsimíl / facsímil etc.
Procesul de adaptare a neologismelor s-a petrecut în acelaşi fel şi în perioada
vechii române literare, iar dubletele care subzistă în limbă provin de cele
mai multe ori din variante literare diferite. Alte dublete constatate în limba
actuală sunt: substantive şi locuţiuni substantivale: anghinăĕ / anginăĕ, bulinăĕ /
bulin, bulgăĕre / bulgăĕr, cârnat / cârnaţIJ, desag /desagăĕ (primul la genul
neutru, cel de-al doilea la genul feminin), holercăĕ / horilcăĕ „rachiu de proastă
calitate”, lăĕsatul-secului / lăĕsata-secului; adjective: arăĕdean / arăĕdan,
cáciur / cacíur, mânăĕstiresc / măĕnăĕstiresc; adverbe şi locuţiuni adverbiale
acum / acuma, adineauri / adineaori / adinioarea; alăĕturi / alăĕturea, de-a
33
Ibidem, p. 8-9.
34
Sergiu Drincu, Dicţionar de dublete ortografice, ortoepice şi morfologice corecte, Timişoara,
Amphora, 2001, p. 7.
35
Ibidem, p. 5.
30

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
pururi /de-a pururea (fără sau cu particula -a); verbe: împăĕturi / împăĕtura
(încadrate la conjugări diferite) 36 . Preferinţa uzului este orientată spre prima
formă a acestor dublete.
Încă din veacul al XVI-lea s-au impus o serie de norme comune vechii
române literare, care, treptat, au fost abandonate, odată cu fixarea normelor
românei moderne. Odată cu modernizarea lexicului românesc, au fost
abandonate împrumuturile orientale, fiind înlocuite cu cele occidentale.
Româna literară modernă, unică şi unitară, s-a creat abia la sfârşitul secolului
al XIX-lea, însă normele ortografice şi ortoepice nu s-au fixat definitiv
nici astăzi. Totuşi, putem spune că din 1953 au fost eliminate o seamă de
norme duble sau triple, acceptate în cărţile normative începând din 1904
(Regule ortografice) şi 1932. Contribuţii esenţiale la procesul de unificare
a normelor limbii literare actuale au avut Iorgu Iordan, Alexandru Graur,
Flora Şuteu, Mioara Avram, Valeria Guţu-Romalo şi mulţi alţi lingvişti
români, care au scris cărţi şi studii de cultivare a limbii ori au susţinut
rubrici privind exprimarea corectă la radio şi televiziune. Chiar şi cele mai
importante lucrări normative, precum DicţIJionarul ortografic, ortoepic şi
morfologic al limbii române, 1982, Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de
punctuaţIJie, 1995, conţin încă vreo câteva sute de norme paralele. Probabil
că într-un viitor previzibil se va găsi soluţia unificării depline a normelor
limbii române literare.
36
Toate exemplele au fost preluate din S. Drincu, op. cit., 2001, s.v.
31

MARIA MICLE
I. 2. DIALECT sAU VARIANTĂ LITERARĂ?
PUNCTE DE VEDERE
Concepută de unii în primul rând ca variantă îngrijită a limbii unui
1. popor 37 , limba literară este considerată de majoritatea cercetătorilor
drept aspectul cel mai elevat, mai cultivat şi mai unitar al limbii naţionale.
Pornind de la constatarea că, în scris, exprimarea este mai îngrijită,
controlată, mai puţin spontană, cercetătorii au considerat – unii mai
consideră şi astăzi – că aspectul scris al limbii literare îndeplineşte în
mai mare măsură decât aspectul ei vorbit condiţiile de corectitudine şi
perfecţiune. Desigur, apariţia scrierii a însemnat un pas uriaş în evoluţia
umanităţii. Chiar şi după ce limba scrisă a fost reconsiderată, fără a-i mai
fi atribuit un caracter magic ori sacru, a continuat să fie aureolată de teamă
şi respect. J. Vendryes observa că omul modern continuă să păstreze un fel
de reţinere în faţa textului scris. Religia şi dreptul au folosit aceste atitudini
pentru a impune formule scrise invariabile. Se spune încă: „aşa scrie”, „aşa
i-a fost scris”, ca şi cum am împărtăşi mentalitatea orientală care prezintă
destinul oamenilor ca fiind trecut într-o carte. Importanţa textului scris
se bazează şi pe durabilitatea sa faţă de exprimarea orală. În plus, un text
scris nu poate fi reprezentarea fidelă a limbii vorbite, deoarece nu scriem
aşa cum vorbim, ci în conformitate cu un sistem de norme 38 . Aceasta nu
înseamnă însă că exprimarea corectă, literară este posibilă numai în scris
şi nici că limba scrisă ar avea caracter prin excelenţă conservator şi stabil.
La această concluzie ajunge şi lingvistul francez pomenit mai sus, care,
definind într-un limbaj metaforic limba literară (el foloseşte termenul limbăĕ
scrisăĕ), consideră că acest aspect al limbii unui popor este precum „stratul
de gheaţă dintr-un râu”: „On peut comparer cette création des langues
écrites à la formation d’une couche de glace à la surface d’une rivière. La
glace emprunte sa substance à la rivière; elle n’est pour mieux dire, que
l’eau de la rivière elle-même, et cependant elle n’est pas la rivière. L’enfant,
voyant la glace, croit qu’il n’y a plus de rivière, que le cours en est arrêté.
Illusion! Sous la couche de glace l’eau continue à couler, à suivre sa pente
37
I. Coteanu, Româna literară şi problemele ei principale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961, p. 9.
38
J. Vendryes, Le langage. Introduction linguistique à l’histoire, Paris, La renaissance du livre, 1921,
p. 389.
32

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
vers la plaine. Vienne la glace à se rompre, on voit brusquement l’eau jaillir
et bondir en murmurant. C’est là une image du cours du langage. La langue
écrite, c’est la couche de glace sur le fleuve. L’eau qui continue à couler
sous la glace qui l’emprisonne, c’est la langue populaire et naturelle” 39 .
Ion Budai-Deleanu a fost cel dintâi filolog român care a definit limba
cultă, considerând că: „… vorba sau limba muselor nu este altă fără limba
întru care să învaţă ştiinţele. Această limbă să află la toate neamurile politicite,
la care floresc învăţăturile, şi este în sine tot aceiaşi limbă a norodului de
obşte, numa cât este mai curată şi curăţită de toate smintelile ce să află la
limba de obşte a gloatei, cu un cuvânt, este limba lămurită şi adusă la regule
gramaticeşti, apoi şi înmulţită cu cuvinte obicinuite la învăţături, care nu să
află la vorba de obşte 40 ”.
În esenţă, concepţia învăţatului ardelean se regăseşte şi în definiţiile de
mai târziu date limbii literare de mari personalităţi ale lingvisticii româneşti.
Astfel, Iorgu Iordan consideră că: „Limba literară este unul dintre aspectele
limbii întregului popor, şi anume aspectul cel mai desăvârşit, cel mai
conform cu structura gramaticală, cu sistemul fonetic şi cu sistemul lexical
al limbii întregului popor” 41 , ea „este haina tuturor producţiilor culturale
omeneşti, indiferent de domeniile cărora le aparţin” 42 .
Al. Rosetti, Boris Cazacu şi Liviu Onu, în prima sinteză de istorie a
limbii române literare, acordând o atenţie specială aspectului scris al limbii
culte, apreciază că limba literară reprezintă „o sintetizare a posibilităţilor
de exprimare a limbii întregului popor, destinată în special exprimării în
scris, mijloc de comunicare a celor mai de seamă manifestări culturale,
caracterizată prin existenţa unui sistem de norme care îi conferă o anumită
stabilitate şi unitate” 43 .
Pompiliu Dumitraşcu, văzând în limba literară o variantă stilistică a
limbii naţionale, ajunge la concluzia că limba literară este „varianta stilistică
superioară a limbii comune, care se conformează în grad maxim normelor
39
Ibidem, p. 325.
40
Ion Budai-Deleanu, Dascalul românesc pentru Temeiurile gramaticii româneşti, în id., Scrieri
lingvistice. Text stabilit şi glosar de Mirela Teodorescu, Introducere şi note de Ion Gheţie, Bucureşti,
1970, p. 132.
41
Iorgu Iordan, Limba literară (Privire generală), în „Limba română”, anul III (1954), nr. 6, p. 55.
Problema definirii limbii literare este abordată de acad. Iorgu Iordan şi în articolul Despre «limba
literară», publicat în „Studii şi cercetări lingvistice”, V, 1954, nr. 1-2, p. 151-161.
42
Idem, Limba literară (Privire generală), în „Limba română”, anul III (1954), nr. 6, p. 59.
43
Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, Istoria limbii române literare, vol. 1, De la origini până la
începutul secolului al XIX-lea, ed. a II-a, Bucureşti, 1971, p. 22.
33

MARIA MICLE
gramaticale, lexicale, fonetice şi ortografice, în felul acesta primind un
caracter supradialectal” 44 .
Profesorul Ştefan Munteanu, insistând asupra caracterului elaborat,
întrucâtva artificial al acestei variante a limbii unui popor, defineşte mai
amplu acest concept, susţinând că „Limba literară este o formă elaborată de
existenţă a limbii comune, naţionale, ea este expresia cea mai desăvârşită,
în sensul că reprezintă o sinteză a dezvoltării şi a posibilităţilor limbii
întregului popor. Fiind legată de tradiţie, ea este mai conservatoare decât
limba populară, mai convenţională, dar şi mai receptivă la inovaţiile impuse
de dezvoltarea economiei, a ştiinţelor şi a tehnicii. Ea este, totodată, un
produs al vieţii culturale a unui popor, ale cărui manifestări spirituale le
exprimă în formele scrisului şi le transmite de la o generaţie la alta” 45 .
În sfârşit, Ion Gheţie, oprindu-se asupra celor mai importante probleme
ale limbii române culte, consideră că „limba literară ar putea fi definită drept
aspectul sau varianta cea mai îngrijită a limbii întregului popor, care serveşte
ca instrument de exprimare a celor mai diverse manifestări ale culturii şi se
caracterizează prin respectarea unei norme impuse cu necesitate membrilor
comunităţii căreia se adresează” 46 .
Definiţiile reproduse mai sus au în vedere conceptul de limbă literară
deplin formată, ajunsă la stadiul de instrument al comunicării elevate, cu
un sistem coerent de norme bine fixate, care îi asigură unitate şi stabilitate.
Dacă avem în vedere însă întregul proces de constituire a limbilor literare,
desigur că primele încercări de exprimare cultivată nu întrunesc toate
calităţile proprii limbilor literare propriu-zise. Lipsa unui sistem de norme
unice şi unitare în prima fază de existenţă a oricărei limbi culte determină
apariţia şi coexistenţa, uneori de-a lungul mai multor secole, a unor variante
regionale sau zonale ale limbii unui popor. Astfel de situaţii întâlnim în
cazul exprimării culte germane, al celei italiene şi al limbii române.
2. Terminologia utilizată în literatura de specialitate pentru denumirea
aspectului cultivat al limbii literare, chiar dacă are, în general, aceeaşi
semnificaţie, nu este unitară. Germanii folosesc termenul Kultursprache,
44
P. Dumitraşcu, Vechimea şi etapele principale de evoluţie ale limbii române literare, în „Buletin
ştiinţific” (Baia Mare), seria A, III, 1971, p. 60, apud I. Gheţie, Introducere în studiul limbii române
literare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 21.
45
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 16.
46
I. Gheţie, op. cit., 1982, p. 21; id., Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 13; id., Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-
1780), Bucureşti, Editura Academiei, 1997, p. 26.
34

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
francezii îi spun langue de civilisation, iar ruşii o numesc literaturnyj jazyk.
La cercetătorii români găsim, de asemenea, mai multe denumiri pentru
aceeaşi noţiune, unele create de ei înşişi, altele împrumutate de la lingviştii
străini. Astfel, Ion Budai-Deleanu utilizează termenul de limba muzelor,
prin care nu înţelege limbajul artistic, Ion Heliade Rădulescu foloseşte trei
termeni: limbăĕ literarăĕ, limbăĕ literalăĕ şi limbăĕ generalăĕ 47 ; Bogdan Petriceicu
Hasdeu vorbeşte de limba tipicăĕ 48 , Alexandru Philippide o numeşte limbăĕ
comunăĕ 49 , Gheorghe Ivănescu utilizează pe lângă termenul consacrat de
limbăĕ literarăĕ, şi termenii limbăĕ de culturăĕ, limbăĕ de civilizaţIJie şi limbăĕ
cultăĕ 50 . Din 1954 însă, odată cu intervenţia lui Iorgu Iordan, în lingvistica
românească s-a acceptat, ca termen uzual, sintagma limbăĕ literarăĕ 51 .
3. Orice limbă literară se naşte prin emanciparea unui dialect ori subdialect
care, în condiţii socio-culturale, politice şi administrative prielnice, se detaşează
de celelalte variante regionale, dezvoltând un aspect cultivat, ce se impune
după un timp ca modalitate de exprimare supradialectală 52 . Până a se ajunge la
această situaţie, s-a întâmplat adesea ca pentru aceeaşi limbă să se creeze mai
multe variante cultivate, întemeiate pe dialecte diferite. Fenomenul a avut loc
mai ales în perioada medievală, când fărâmiţarea administrativă era excesiv de
mare, şi îl găsim la majoritatea popoarelor europene.
Caracterul regional al limbii textelor româneşti din epoca veche a fost
sesizat şi acceptat de aproape toţi cercetătorii vechii române literare. Foarte
puţini dintre aceştia au acceptat însă existenţa unor variante regionale
distincte ale exprimării culte româneşti. Chiar dacă A. Philippide 53 , Al.
Rosetti 54 , G. Istrate 55 ş.a. vorbesc despre diferenţieri dialectale sesizabile în
47
Vezi G. Ibrăileanu, Istoria literaturii române moderne. Epoca lui Conachi (1800-1840), publicat în
Opere, vol. 7, Bucureşti, 1979, p. 220.
48
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cuvente den bătrâni, vol. II, Bucureşti, 1879, p. 98.
49
A. Philippide, Istoria limbii române, vol. I. Principii de istoria limbii, Iaşi, 1894, p. 8-9.
50
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947.
51
Vezi Iorgu Iordan, lucr. cit., 1954, p. 55 şi pass.
52
Limbile literare unice apar în timpul Renaşterii la popoarele occidentale şi în epoca modernă,
până în secolul al XIX-lea, la popoarele din răsăritul Europei. Dialectele literare se întâlnesc astfel la
popoarele occidentale numai în evul mediu, iar la celelalte, în evul mediu şi în epoca modernă, până
în secolul al XIX-lea.
53
A. Philippide, op. cit., 1894, p. 9.
54
Al. Rosetti, Istoria limbii române, vol. 1, De la origini până la începutul secolului al XVII-lea, ed.
definitivă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 440.
55
G. Istrate, Caracterul regional al textelor noastre vechi, în „Studii şi cercetări ştiinţifice” (Iaşi),
XVI, 1963, nr. 1, p. 7-17.
35

MARIA MICLE
limba scrierilor vechi, ei nu ajung la concluzia că putem distinge mai multe
dialecte literare româneşti în perioada respectivă.
Primul cercetător care face o astfel de distincţie a fost Moses Gaster.
Acesta identifică în textele româneşti din veacurile al XVI-lea - al XVIIIlea
trei variante, „corespunzând cu cele trei ţări unde înflorea literatura
română” 56 .
Pornind de la această constatare, dar şi de la opiniile lui A. Philippide,
G. Ivănescu a formulat un punct de vedere cunoscut sub denumirea de
teoria variantelor literare. În cea dintâi lucrare amplă consacrată vechii
române literare 57 , savantul ieşean, întemeindu-se pe analiza aprofundată a
limbii celor mai importante monumente ale scrisului românesc vechi din
toate provinciile istorice, ajunge la concluzia că de la apariţia primelor
texte româneşti până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu am avut
o limbă literară unitară, ci mai multe dialecte literare, care s-au întemeiat
pe subdialecte sau graiuri româneşti distincte: „Nu este adevărat ceea ce
părea a reieşi din Densusianu, că în Ardeal şi Moldova am avut în epoca
veche aceeaşi limbă literară ca şi în Muntenia. Şi nu este adevărat ce
spunea Ibrăileanu, că atât în Moldova cât şi în Muntenia era aceeaşi limbă
literară. El însuşi afirma că fenomenele dialectale care apar atât în limba
din Moldova, cât şi în cea din Muntenia, apar în fiecare din aceste două ţări
în măsură deosebită. Aceasta înseamnă a admite că în fiecare din cele două
ţări erau sisteme lingvistice deosebite, care însă nu s-au putut menţinea tot
timpul în afara influenţei reciproce. La o examinare chiar rapidă a textelor
vechi româneşti se observă norme lingvistice deosebite de la o regiune la
alta, norme lingvistice care sunt valabile într-o regiune vreme de mai multe
secole, în unele cazuri până în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, şi care
se păstrează relativ curate unele faţă de altele. Se observă deci varietăţi
regionale ale limbii literare, care ar trebui numite dialecte literare” 58 .
G. Ivănescu este de părere că româna literară veche a cunoscut la început
doar două mari variante: una de tip nordic, ardelenească, moldovenească,
bănăţeană şi cealaltă de tip sudic, muntenească şi oltenească. Este evident
că variantele literare corespund ca repartiţie teritorială graiurilor populare 59 ,
56
M. Gaster, Introducere la Chrestomaţie românească, I, Leipzig-Bucureşti, 1891, p. LXXXVIII-
XC.
57
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, în „Buletinul Institutului de Filologie
Românească «Alexandru Philippide»” (Iaşi), vol. XI-XII, 1944-1945, p. 1-412.
58
G. Ivănescu, op. cit., 1947, p. 67-68.
59
Ibidem, p. 93.
36

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
iar ponderea lor variază în timp. Concepţia lui G. Ivănescu, privind bazele
dialectale ale românei literare, a fost uneori greşit interpretată, pretinzându-se
că savantul ieşean avansa teoria unei duble baze dialectale: mai întâi
maramureşeană şi apoi una munteană 60 . V. D. Ţâra aduce lămuriri asupra
concepţiei profesorului ieşean, precizând că dialectele literare ale românei
literare vechi, fixate de savantul ieşean, sunt următoarele:
1. cel maramureşean, din textele rotacizante;
2. cel transilvăĕnean, aproape identic cu cel maramureşean, dar fără
rotacism, reprezentat prin unele texte de la 1600 scrise în Transilvania
propriu-zisă;
3. cel din Muntenia şi Transilvania de sud (regiunea Sibiu-Braşov),
atestat în Scrisoarea lui Neacşu (1521), în tipăriturile coresiene etc.;
4. cel din Moldova, cuprins în textele de pe la mijlocul veacului al
XVI-lea;
5. dialectul literar băĕnăĕţIJean, atestat, începând din a doua jumătate a
veacului al XVI-lea, în scrierile din Banat, Ţara Haţegului şi Orăştie” 61 . Mai
târziu, revenind asupra problemei dialectelor literare, G. Ivănescu modifică
această clasificare, afirmând că: „dialectul literar moldovenesc nu se poate
separa net de dialectul literar ardelean şi de cel literar bănăţean decât prin
fapte de vocabular; din punct de vedere al fonetismelor, morfomelor şi chiar
al sintaxei, toate aceste dialecte alcătuiesc o unitate” 62 .
În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, odată cu pătrunderea masivă
a elementelor dialectale în limba scrisă, se disting patru dialecte literare:
muntenesc, moldovenesc, ardelenesc şi bănăţean. La nivelul limbii textelor
laice, acestea se vor unifica abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Teoria dialectelor literare nu a fost decât târziu acceptată şi nu de
majoritatea lingviştilor români. Ion Coteanu a respins consecvent acest
punct de vedere, deşi recunoaşte că, în secolul al XVIII-lea, limba vorbită
în provinciile româneşti se diversifică. Potrivit lui, în acel moment, limba
scrisă începe să nu mai reproducă varianta orală a limbii române, respectând
normele impuse prin tradiţia scrisului, tradiţie respectată cu stricteţe mai
mare sau mai mică, în funcţie de cultura celui care scrie. „Dar însuşi faptul
că intelectualii români din secolul al XVIII-lea evită în scris particularităţile
regionale, când pot şi când le cunosc, arată că ar fi exagerat să numim dialecte
literare deosebirile dintre modul cum se scria în Moldova şi modul cum se
60
I. Coteanu, op. cit., 1961, p.39; I. Gheţie, BD, p. 54.
61
Vezi Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 47.
62
G. Ivănescu, Istoria limbii române, Iaşi, Junimea, 1980, p. 568-569.
37

MARIA MICLE
scria în Muntenia, căci ele nu sunt mult mai importante decât cele care apar
chiar astăzi în operele beletristice. Aşadar, limba română literară, în sens
de limbă scrisă, nu a apucat să aibă dialecte literare, deşi tendinţele ei se
îndreptau în această direcţie. Fără îndoială că, dacă procesul de diferenţiere
lingvistică nu s-ar fi accentuat de-abia în secolul al XVIII-lea, ci ar fi fost
viu cu vreo două-trei secole înainte, româna ar fi ajuns să aibă asemenea
dialecte, dar cum tendinţa de diversificare din secolul al XVIII-lea venea în
contradicţie cu creşterea conştiinţei că este necesară o limbă unitară, cum
această tendinţă nu s-a dezvoltat decât timid în limba scrisă şi a fost oprită
de eforturile conştiente făcute încă de la începutul secolului al XIX-lea, ea
nu a dus la despărţirea limbii în dialecte literare” 63 .
În momentul actual, cei mai mulţi dintre lingviştii români acceptă teoria
formării românei literare unice din variante regionale, deşi în manualele
şcolare, încă se afirmă că aceasta are la bază limba vorbită în secolul al
XVI-lea în nordul Munteniei şi sud-estul Transilvaniei.
4. După cum afirma I. Gheţie, examinând, în masiva sa carte consacrată bazei
dialectale a limbii române, teoria profesorului ieşean, „ceea ce i se poate reproşa
[…] lui G. Ivănescu este inconsecvenţa terminologică, nu însă şi inventarea
unor variante ale limbii literare” 64 . Într-adevăr, G. Ivănescu, operează cu mai
mulţi termeni, şi anume: dialect literar 65 , grai literar 66 , varietate 67 , grai cult 68 ,
formăĕ literarăĕ dintr-o regiune şi chiar limbi literare: „În definitiv, noi vorbim
de limbi şi în cazul când avem mai multe graiuri populare (dialecte populare
regionale) fără o limbă comună, literară, pe deasupra lor. Cred, deci, că putem
vorbi de limbă şi în cazul dialectelor literare multiple ale unui popor care nu şi-a
creat încă o limbă literară unitară […]” 69 .
Se pare însă că termenul preferat este cel de dialect literar, pentru că
îl găsim în toate lucrările învăţatului român, de la Problemele capitale ale
vechii române literare la Istoria limbii române.
G. Ivănescu era însă conştient de parţiala imprecizie a termenilor pe care
îi utiliza, de aceea afirmă că nu doreşte să impună neapărat un anumit termen,
63
I. Coteanu, op. cit., 1961, p. 37.
64
I. Gheţie, lucr. cit., 1975, p. 71.
65
G. Ivănescu, op. cit., 1947, p. 90 şi pass.
66
Ibidem, p. 89 şi pass.
67
Ibidem, p. 91.
68
Ibidem, p. 120.
69
Idem, Problemele fundamentale ale limbii literare româneşti în ”Iaşul literar”, 1956, nr. 1,
p. 76.
38

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
care să denumească limba literară folosită într-o anumită regiune a ţării. Într-un
studiu polemic, unde răspunde criticii făcute de I. Coteanu concepţiei sale, G.
Ivănescu precizează: „eu nu ţin la expresia dialect literar; pe mine mă interesează
puţin ce cuvinte vom întrebuinţa pentru a denumi formele regionale ale limbii
literare româneşti, de până la 1880. Dar, în lucrarea mea citată [Problemele
capitale ale vechii române literare], am dovedit că limba literară nu era până
pe la 1880 perfect unitară, că avea variante regionale. Putem numi altfel decât
dialecte literare aceste variante ale limbii literare româneşti; dar nu le putem
tăgădui existenţa sau nu le putem ignora” 70 .
Cei care au împărtăşit punctul de vedere exprimat de G. Ivănescu privind
caracterul neunitar al vechii române literare 71 s-au ferit însă de termenul
dialect literar, preferând sintagmele: variantăĕ literarăĕ, variantăĕ regionalăĕ
a limbii culte, variantăĕ cultivatăĕ a unor subdialecte dacoromâne etc.
I. Gheţie preferă termenul de variantăĕ literarăĕ (teritorialăĕ), înţelegând
prin acesta „o realizare teritorială a limbii literare”, cu un sistem propriu de
norme, distincte faţă de celelalte realizări regionale ale limbii respective.
Particularităţile specifice unei regiuni nu pot fi negate şi sunt acceptate,
în general, de toţi cercetătorii, divergenţele de opinii apărând la stabilirea
ponderii şi importanţei lor pentru limba literară unică. „Evident, oricât de
numeroase ar fi, diferenţele dintre aceste variante sunt mai puţin numeroase
şi mai puţin importante decât elementele comune. Existenţa variantelor
(dialectelor) literare înaintea constituirii limbii unice a fost semnalată
pentru o serie de idiomuri europene” 72 . Termenul de variantăĕ literarăĕ este
folosit şi de E. Petrovici 73 . Dintre susţinătorii teoriei variantelor literare,
Vasile Ţâra a utilizat în mod constant termenul de variantăĕ literarăĕ, de
variantăĕ cultivatăĕ a unui subdialect dacoromân 74 , dar şi pe cel de dialect
literar sau dialect cultivat. De curând, se pare că V. D. Ţâra admite termenul
dialect literar în locul celui de variantăĕ literarăĕ 75 .
70
G. Ivănescu, Existenţa dialectelor literare, în „Convorbiri literare”, Iaşi, 1972, nr. 2, p. 10, publicat ulterior
în volumul Studii de istoria limbii literare, ed. îngrijită de Al. Andriescu, Iaşi, Junimea, 1989, p. 12.
71
Vezi, mai ales, Şt. Munteanu, V. D.Ţâra, Istoria limbii române literare. Epoca veche, Timişoara,
TUT, 1971; id., Istoria limbii române literare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978, ed.
a II-a, 1983, şi Ion Gheţie, BD, id., Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, id., Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), Bucureşti,
Editura Academiei, 1997 ş.a.
72
I. Gheţie, Istoria limbii române literare, p. 21.
73
Emil Petrovici, Baza dialectală a limbii noastre naţionale, în „Limba română”, anul IX (1960),
nr. 5, p. 61.
74
Ştefan Munteanu, Vasile D. Ţâra, op. cit., 1971, pass., idem, ILRL, pass.
75
V. D. Ţâra, lucr. cit., 2006, p. 73-75.
39

MARIA MICLE
O accepţiune puţin diferită a termenului de variantăĕ literarăĕ găsim la Al.
Rosetti, B. Cazacu, L. Onu, care o situează în contextul mai general al limbii
– sistem complex al comunicării umane, compus din variante coexistente,
care se întrepătrund şi se influenţează reciproc. Prin variantăĕ literarăĕ aceştia
desemnează limba literară însăşi, pusă în opoziţie cu variantele regionale,
adică dialectele şi graiurile, ramificaţii teritoriale ale limbii, cu un registru
funcţional restrâns la comunităţile rurale pe care le reprezintă. Autorii
subliniază că limba literară şi dialectele intră în corelaţie şi interdependenţă,
ca toate componentele sistemului 76 . Această viziune nu intră în contradicţie
cu ceea ce am convenit mai sus că înţelegem prin variantăĕ literarăĕ. Pentru
a preciza mai bine semnificaţia termenului respectiv, am putea să utilizăm
sintagma: variantăĕ literarăĕ regionalăĕ.
Utilă ar putea fi şi construcţia variantăĕ cultivatăĕ, pentru că, de fapt, avem a
face doar cu încercări de cultivare a unor dialecte ori subdialecte şi mai puţin cu
aspecte literare de rostire şi scriere, în accepţiunea modernă a termenului.
5. Dacă analizăm cu obiectivitate structura vechii române literare,
constatăm că ceea ce unii cercetători consideră a fi doar elemente regionale
folosite în scris de cărturarii moldoveni, transilvăneni, maramureşeni,
bănăţeni etc. sunt de fapt norme specifice exprimării culte din aceste zone,
pe care cei ce scriau româneşte le utilizau consecvent. Ei aveau conştiinţa
normelor de tip regional, pentru că le aplicau atunci când efectuau copii
după texte originale redactate în Muntenia sau în alte provincii. Aşadar,
existenţa unor variante cultivate de tip regional în scrierile noastre vechi este
o realitate incontestabilă. Ceea ce ar trebui discutat însă, ar fi terminologia
utilizată de profesorul Ivănescu şi de cei care i-au împărtăşit opiniile cu
privire la teoria dialectelor literare.
Pentru evitarea confuziilor terminologice este necesar să facem
distincţie între termenii fundamentali utilizaţi, pe de-o parte, în cercetările
dialectale şi, pe de altă parte, în studiile de istorie a limbii literare şi de
lingvistică generală. Dealtfel, discuţii privitoare la distincţia limbăĕ – dialect
– subdialect – grai au avut loc în literatura de specialitate. O sinteză în
această privinţă găsim la I. Coteanu 77 , dar şi în alte lucrări.
La modul cel mai general, prin limbăĕ înţelegem: „limbajul unei comunităţi
umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică şi
76
Al. Rosetti, B. Cazacu, Liviu Onu, op. cit., 1971, p. 22.
77
I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961, p. 58
şi pass.
40

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
lexicală proprie”; prin limbă comună se denumeşte „stadiul în evoluţia unei
limbi, anterior diferenţierii dialectale” 78 . Pentru ca un idiom natural să fie
considerat limbă, trebuie să aibă cel puţin 3000 de cuvinte 79 .
Dialectul 80 este definit de lingvişti în moduri diferite. J. Marouzeau
consideră dialectul: „un ansamblu de particularităţi în sensul că gruparea lor
dă impresia unui grai distinct de graiurile vecine, în ciuda înrudirii care le
uneşte” 81 , iar pentru Al. Rosetti este „un ansamblu de graiuri diverse, care
prezintă caractere comune mai asemănătoare între ele decât cu alte graiuri
din aceeaşi limbă” 82 .
Pentru ilustrarea realităţii lingvistice româneşti şi evitarea oricărei
confuzii, A. Philippide, S. Puşcariu şi E. Petrovici au introdus în dialectologia
românească termenul subdialect, care să denumească subdiviziunile
lingvistice ale dialectului dacoromân. Fiecare subdialect, la rândul său, este
format din mai multe graiuri 83 .
Graiul este considerat „un aspect particular (local) al limbii întregului
popor, caracterizat printr-un minimum de trăsături specifice, care se
subordonează în mod necesar unui dialect, după cum acesta se subordonează
în mod necesar limbii întregului popor” 84 .
Aşadar, ierarhia termenilor care denumesc idiomurile vorbite de un
popor se prezintă astfel: limbăĕ – dialect – subdialect – grai – şi chiar
subgrai. „Această serie instituie o ierarhie a tipurilor de varietăţi teritoriale
în raport cu amploarea spaţiului pe care îl cuprind, dar mai ales cu
numărul şi natura particularităţilor înregistrate” 85 . Relaţia de subordonare a
dialectelor şi graiurilor faţă de limbă este determinată de faptul că limba are
un caracter naţional, pe când dialectele şi graiurile au un caracter regional.
Având în vedere definirea toturor termenilor aduşi în discuţie mai sus, V.
Frăţilă sintetizează: „Dialectele sunt cele mai mari ramificaţii teritoriale ale
unei limbi, care se caracterizează printr-un număr de trăsături specifice şi
78
DEX, s. v. limbă.
79
Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 293.
80
Etimologic, dialect provine din fr. dialecte < lat. dialectus < gr. diálektos, aici însemnând „mod de
a vorbi; conversaţie, discuţie; limbaj curent” (cf. Dicţionarului de ştiinţe ale limbii, s.v.).
81
J. Marouzeau, Lexique de la terminologie linguistique, Paris, 1961, p. 75, apud, Matilda Caragiu
Marioţeanu, Ştefan Giosu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Romulus Todoran, Dialectologie română,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977, p.16.
82
Al. Rosetti, Lingvistica în cercetarea monografică, în „Viaţa românească”, anul XXII (1930), nr.
7-8, p. 76.
83
I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961, p. 65.
84
Ibidem, p. 58-59.
85
Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 171.
41

MARIA MICLE
se subordonează direct limbii; subdialectele sunt cele mai mari ramificaţii
teritoriale ale unui dialect, căruia i se subordonează direct, iar graiurile sunt
ramificaţii teritoriale inferioare subdialectelor, subordonate acestora” 86 .
Limba română are patru dialecte istorice: dacoromân, istroromân,
meglenoromân şi aromân. Al. Rosetti apreciază că: „limba română s-a
diversificat în cursul epocii sale de comunitate, tot astfel, potrivit unei alte
tendinţe generale, dialectele derivate dintr-o limbă comună iau cu sine în
trunchiul comun tendinţa de a inova în aceeaşi direcţie, şi grupurile odată
separate dezvoltă inovaţii la fel” 87 . Dialectele unei limbi se creează în mod
spontan, prin acţiunile lingvistice naturale. O condiţie esenţială a existenţei
dialectului este variaţia lingvistică spaţială 88 . De obicei, regiunile unei ţări
se delimitează prin aria lor geografică de manifestare lingvistică. Când
dialectele nu servesc unei baze de diviziune politică, limitele lor rămân
întotdeauna ambigue. În sens invers, dialectul este mai bine delimitat, dacă
aria lui de răspândire coincide cu o diviziune politică; graniţele sale subzistă
adesea mult timp după ce circumstanţele care le-au fixat au încetat să existe 89 .
Veridicitatea acestor afirmaţii este confirmată şi de graiurile dacoromânei
ale căror graniţe coincid cu cele ale provinciilor istorice: Ţara Românească,
Moldova, Transilvania, Banatul, care din punct de vedere politic, nu mai
există din 1859, respectiv 1918. Subdialectele sunt rezultatul fărâmiţărilor
teritoriale feudale.
În cazul limbii române, dacoromâna este singurul dialect care îndeplineşte
funcţiile de limbă naţională şi literară 90 . Prin limba românăĕ se înţelege, în
mod obişnuit, dacoromâna standard, care are la bază graiurile vorbite pe
teritoriul său. Româna literară modernă, la rândul său, s-a dezvoltat până la
un anumit nivel din variantele literare ale graiurilor dacoromânei. H. Tiktin
s-a numărat printre primii cercetători care au încercat să identifice ariile
de repartiţie a subdialectelor româneşti, pe baza particularităţilor fonetice
şi lexicale specifice, distingând patru graiuri: muntean (walachisch),
moldovean (moldavisch), transilvănean (siebenbürgisch) şi bănăţean
(banatisch) 91 . Până s-a ajuns la concepţia actuală asupra numărului şi ariilor
de răspândire a subdialectelor dacoromâneşti, cercetarea acestei probleme a
86
V. Frăţilă, Dialectologia limbii române, partea I, Timişoara, TUT, 1977, p. 46.
87
Al. Rosetti, op. cit., 1986, p. 324.
88
TDR, p. 125.
89
J. Vendryes, op. cit., p. 306.
90
Frăţilă, PDR, p. 35.
91
Frăţilă, Studii de top. şi dialect., p. 313.
42

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
fost continuată în timp de lingvişti români şi străini, precum: M. Gaster, G.
Weigand, S. Puşcariu, A. Philippide, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, E. Petrovici, S.
Pop, I. Coteanu etc. Analizând evoluţia ideilor privitoare la graiurile vorbite
pe teritoriul României, profesorul Vasile Frăţilă consideră că „dacoromâna
se divide în trei subdialecte puternic caracterizate: muntean, moldovean şi
bănăţean, la care se adaugă un grup dialectal transilvănean, mai fragmentat
decât primele trei, în care se pot distinge patru arii: una cuprinzând Crişana,
alta Maramureşul, alta Transilvania de nord-est şi alta Transilvania de
centru şi sud” 92 . Dacă dialectele istorice ale limbii române prezintă diferenţe
majore unele faţă de altele, încât unii cercetători le consideră chiar limbi
diferite 93 , în schimb, subdialectele dacoromâneşti au structura gramaticală,
sintaxa şi fondul lexical principal relativ unitare, diferenţiindu-se cel mai
des prin particularităţile fonetice. În consecinţă, particularităţile distinctive
ale variantelor literare regionale ale românei literare au putut fi abandonate
cu destulă uşurinţă odată cu unificarea normelor şi crearea limbii literare
unice. Profesorul V. D. Ţâra apreciază că structura dialectală a dacoromânei
este formată din două dialecte principale, „unul de tip nordic şi altul de
tip sudic”, în structura cărora se disting mai multe tipuri de subdialecte. În
cadrul dialectului de tip nordic intră următoarele subdialecte: moldovean
(de sud sau propriu-zis, de nord, bucovinean), transilvănean (crişean,
maramureşean, oşean, transilvănean de nord-est, transilvănean de centru
şi de sud), bănăţean (de nord şi de sud), iar din cel de tip sudic fac parte
subdialectele de tip muntean (de centru şi de est, cu o prelungire în sud-estul
Transilvaniei, de vest, dobrogean) şi de tip oltean (de sud şi de vest, de nord
şi de est) 94 .
Dialectul/subdialectul aparţin tuturor locuitorilor dintr-o regiune,
indiferent de clasă socială. Dialectul literar, la care face referire G. Ivănescu,
ar aparţine doar cărturarilor, persoanelor instruite, care în secolele XVI-
XIX reprezentau un procent redus din totalul populaţiei, însă nu trebuie
pierdut din vedere că tipăriturile, preponderent religioase, se adresau întregii
92
Idem, Repartiţia dialectală a dacoromânei (istoricul problemei, cauzele şi vechimea ariilor dialectale,
în „Analele Universităţii de Vest din Timişoara. Seria Ştiinţe Filologice”, anul XXXIX (2001),
p. 59.
93
I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, 1961, p. 5: „Deşi autorul lucrării de faţă
este de părere că aromâna şi istroromâna au devenit de mult limbi de sine stătătoare, le-a introdus
şi pe ele în Elemente de dialectologie a limbii române pentru a nu contraveni programelor de studii
universitare în vigoare”.
94
V. D. Ţâra, Despre structura dialectală a dacoromânei, în Materiale şi cercetări dialectale, II,
Cluj-Napoca, 1983, p. 361-362.
43

MARIA MICLE
populaţii de limbă română, nu doar elitelor, chiar dacă erau comandate de
acestea.
Alături de termenii aduşi în discuţie mai sus, dialect, subdialect, grai, se
utilizează şi alţii, precum: idiolect, sociolect, interdialect. În dialectologia
actuală se face distincţie între dialectele regionale şi cele sociale, între
domeniile sale de interes intrând, pe lângă dialectele rurale, obiectul său
tradiţional de cercetare, şi dialectele urbane 95 .
Din punctul nostru de vedere, nu trebuie să evităm, în lucrările
consacrate aspectului cultivat al limbii respective, folosirea termenilor
proprii dialectologiei, disciplină care se ocupă cu studiul aspectului popular
al limbii unui popor. De aceea credem că este potrivit să folosim termenul
de dialect literar alături de cel de variantăĕ cultivatăĕ regionalăĕ pentru limba
diferitelor texte din perioada veche a culturii româneşti scrise înainte de
realizarea limbii literare unice şi unitare. Aceeaşi poziţie o adoptă şi V.
Ţâra, care susţine utilizarea termenului de dialect literar în domeniul istoriei
limbii: „nu putem şi nu trebuie să renunţăm la o terminologie mai mult
sau mai puţin consacrată, chiar dacă unii dintre termeni, cu deosebire cei
fundamentali limbăĕ şi dialect, „suferă” de polisemantism, iar noţiunile pe
care le exprimă au un suport real sau numai ipotetic în formele concrete
de existenţă şi de utilizare a limbii. [...] O operaţiune de restrângere sau
chiar de eliminare a polisemantismului şi, implicit, de specializare strictă
a termenilor, aşa cum se întâmplă, de pildă cu termenul dialect, pe care
dialectologii şi-l revendică în exclusivitate, ni se pare a fi mai dificilă şi,
poate, nu întru totul oportună” 96 .
95
Angela Bidu-Vrânceanu, Cristina Călăraşu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaş, Gabriela
Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Nemira, 2001, p. 171.
96
V. D. Ţâra, Despre teoria dialectelor literare, în Societatea Română de Dialectologie, Lucrările
celui de-al XII-lea Simpozion Naţional de Dialectologie, Baia Mare, 5-7 mai 2006, Cluj-Napoca,
Editura Mega, 2006, p. 69.
44

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
I. 3. RAPORTUL DINTRE DIALECTUL LITERAR BĂNĂŢEAN
ŞI CELELALTE DIALECTE LITERARE ROMÂNEŞTI
Variantele regionale cultivate ale dacoromânei din perioada veche
1. a culturii româneşti scrise, înainte de realizarea limbii literare
unitare, nu sunt limbi literare distincte faţă de româna literară unică, dar
nici simple transcrieri ale graiurilor care le stau la bază. Ele reprezintă o
exprimare elevată, scrisă şi vorbită, a graiurilor pe care le reprezintă.
Subdialectele se transmit, din generaţie în generaţie, prin viu grai, pe
când, limba literară se transmite mai ales prin scris, dar şi pe cale orală.
Aspectul scris este definitoriu pentru limba literară şi i-a permis permanenta
cizelare şi distilare a normelor şi formelor de manifestare, fiind mai uşor
de urmărit şi de modelat. În sens opus, graiurile se schimbă cu multă
greutate, sunt conservatoare. „Li s-a recunoscut de multă vreme graiurilor
şi dialectelor calitatea de a fi arhive vii ale limbii unui popor, depozitare
ale unor fapte lingvistice pe care varianta literară le-a pierdut sau nu le-a
cunoscut niciodată. De multe ori înainte de a dispărea complet din limbă,
unele cuvinte se izolează pe anumite arii, se pripăşesc în vreo expresie sau
se retrag discret în producţii literare populare” 97 .
Lexicul este compartimentul cel mai flexibil, deoarece introduce în
grai cuvinte, noţiuni noi, conforme cu epoca vorbitorilor, în acelaşi timp
pierzând multe cuvinte al căror înţeles este uitat prin dispariţia obiectelor pe
care le denumesc.
Continuând să privim comparativ graiurile şi norma literară, remarcăm
şi faptul că variantele literare regionale, care au stat la baza formării
românei literare unice, nu sunt legate neapărat de aria geografică pe care
o reprezintă, aşa cum sunt legate graiurile. Graiul este prin definiţie „un
aspect particular (local) al limbii întregului popor” 98 , pe când textele vechi,
reprezentative pentru o variantă literară a unui grai, puteau fi scrise în cu
totul altă regiune decât cea a subdialectului respectiv. Al. Rosetti observa
că: „textele netraduse, în genere bine localizate, sunt de un mare preţ, pentru
că au şanse să reprezinte limba vorbită în cutare localitate sau regiune, la un
97
Vasile Frăţilă, Contribuţii lingvistice, Timişoara, Editura de Vest, 1993, p. 239.
98
I. Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961, p. 58-59.
45

MARIA MICLE
moment determinat. Se poate întâmpla ca cel care a scris textul să vină din
altă localitate. Afară de excepţii, se întâmplă rar ca scriitorul (grămăticul,
diacul) unui text să vină de departe şi ca graiul său să fie profund diferit de
graiul localităţii unde a scris textul” 99 . Lingvistul bucureştean observa şi o
altă situaţie particulară, în care, de data aceasta, un text reprezentativ pentru
o regiune era modificat, prin recopiere în alte zone ale ţării: „Textele mixte
sunt textele al căror original a fost scris într-o regiune anumită, dar care au
fost copiate în altă regiune. Mărturia unui astfel de text trebuie utilizată cu
băgare de seamă, pentru că nu putem preciza care dintre particularităţile
sale aparţin originalului şi care particularităţi au fost introduse de copistul
care l-a produs” 100 . Scrierile vechi în care se regăsesc particularităţi ale
graiurilor din regiuni diferite sunt numite mixte şi de către I. Gheţie: „multe
din textele secolului al XVI-lea sunt într-un anumit sens „mixte”, adică
reflectă un amestec între graiul autorului şi al copistului (tipografului).
Fuziunea aceasta de elemente dialectale de origine diversă variază de la
un caz la altul, în funcţie de exigenţa manifestată de copist (tipograf) de
a transpune textul în registrul lingvistic al graiului natal” 101 . G. Ivănescu
numeşte grai „mixt” dialectul literar moldovean din secolul al XVI-lea,
când aici se foloseau normele textelor rotacizante maramureşene, mai puţin
rotacismul, şi cele specifice Moldovei 102 .
Limba literară şi graiurile nu se exclud, ci coexistă, aşa cum observa
şi Eugen Beltechi: „Existenţa limbii lirerare nu presupune, cel puţin în
vremurile noastre, dispariţia totală a variantelor lingvistice teritoriale
[…]” 103 . Raportul numărului de vorbitori ai limbii literare faţă de graiuri
s-a schimbat în perioada contemporană. La începuturile scrierii în limba
română, predominante erau graiurile, manifestările limbii literare fiind
în forma variantelor regionale cultivate. În prezent însă, numărul celor
care folosesc graiurile ca modalitate unică de exprimare este în regres.
Majoritatea locuitorilor cunosc limba literară pe care şi-au însuşit-o în
familie sau instituţionalizat, prin intermediul şcolii. În conştiinţa vorbitorilor
este înrădăcinată ideea că limba literară reprezintă aspectul îngrijit, elevat
al exprimării, iar cel care o foloseşte este instruit, cult, în schimb graiul ar fi
99
Al. Rosetti, Istoria limbii române, vol. 1, De la origini până la începutul secolului al XVII-lea, ed.
definitivă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 440.
100
Ibidem, p. 442.
101
I. Gheţie, BD, p. 260.
102
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947, p. 110.
103
Eugen Beltechi, Limbă literară şi literatură dialectală, în „Limba română”, 1994, nr. 5-6, p. 76.
46

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
apanajul oamenilor de la ţară. Din fericire, graiurile româneşti sunt încă vii
şi folosite în mod natural.
2. Existenţa unui subdialect bănăţean poate fi atestată încă din secolul
al XVI-lea, dacă nu cumva chiar din secolul al XV-lea sau mai devreme 104 .
Particularităţile specifice acestui grai identificat de I. Gheţie şi Al. Mareş în
textele neliterare (scrisori şi acte particulare) din secolul al XVI-lea sunt:
• e>i: striin;
• ©>v: luva;
• p păstrat: îndăĕrăĕpt;
• Ê>đ: đes;
• n dur: năĕtare;
• æ netrecut la i: cuü;
• ü provenit din n+iot: aü (sg. an);
• ş>s: deschide;
• â netrecut la i: teâ „tei”;
• câ, gâ, nedeveniţi à, –: câeie, ungâu;
• formele verbale a ploia, a scria, precum şi o seamă de elemente
lexicale atestate numai în textele bănăţene: aldovăĕní „a se jertfi, a sacrifica”,
aleaneş „duşman, potrivnic”, aveni „a dospi”, beadăĕ „lipsă”, depăĕra 105 „a-şi
zmulge părul”, im „murdărie”, niştotăĕ „nevoie”, tăĕroasăĕ „gravidă 106 etc.”
În lucrările moderne de dialectologie 107 nu mai sunt consemnate unele
dintre faptele menţionate mai sus (câ, gâ, aleaneş, aveni, niştotăĕ), în schimb
sunt menţionate alte fenomene specifice subdialectului bănăţean, dintre care
amintim:
• a>ăĕ, când se găseşte în radicalul unor verbe, la persoana I şi a II-a,
singular: (eu) săĕp, săĕr, scăĕp (tu) săĕpi, săĕri, scăĕpi;
• consoanele labialele p, b, f, v, m se păstrează intacte, nu se palatalizează,
cu excepţia lui m, în câteva situaţii: amüaz;
104
I. Gheţie, Al. Mareş, Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura Academiei,
1974, p. 318-340, I. Gheţie, Introducere în dialectologia istorică românească, Bucureşti, Editura
Academiei, 1994, p. 139-161, idem, Graiurile dacoromâne în secolele al XIII-lea – al XVI-lea (până
la 1521), Bucureşti, Editura Academiei, 2000, p. 133-139.
105
Verbul depăra (

MARIA MICLE
• palatalizarea dentalelor şi evoluţia acestora spre africate: t, d+e, i, ea
>À, đ este un fenomen specific bănăţean 108 : fraÀe, păĕrieÀe, unđe;
• africatele ĉƫ, ĝƵ trec în seria fricativelor: Š, źĺ şi se pronunţă anterior:
ŠinŠ, źĺinźĺe;
• neutralizarea opoziţiei dintre singular şi plural la substantivele
feminine, al căror radical se termină în consoane dure: coasăĕ, cocoaşăĕ;
• genitivul analitic, construit cu articolul proclitic lu+substantivul la
nominativ: casa lu mama;
• articolul demonstrativ are formele: ăĕl, a, ăĕi, ăĕle;
• unele pronume nehotărâte prezintă forme specifice: altăĕŠe „altceva”,
macăĕr Šiüe „oricine”, macăĕr Šî „orice”;
• schimbări de conjugare: a mirosa, a scria 109 ;
• trecerea unor verbe de la diateza activă (în limba literară) la cea
reflexivă (în grai): a râde/a săĕ râđe, a răĕspunde/a săĕ răĕspunđe, a începe/a săĕ
înŠîpe; este valabilă şi reciproca, verbe care în limba literară sunt la diateza
reflexivă, în grai sunt la diateza activă: a se întoarce/a întoarŠe etc 110 .
• verbul prezintă categoria aspectului, realizată cu ajutorul prefixelor:
do-, pro-, zăĕ-: am dogăĕtat, zăĕuităĕ, proveni;
• elemente lexicale: de origine latină (arm „coapsă”, cet „stare de linişte,
de nemişcare a aerului”, im „noroi”, năĕmaie „oaie, animal”, nat „copil”, în
sintagma tot natu „fiecare”), de origine sârbocroată (adet „obicei”, alvăĕluc
„adălmaş”, avlie „curte”, gost „oaspete”), de origine germană (credenţIJ „dulap
de bucătărie”, farbăĕ „vopsea”, şnaidăĕr „croitor”), de origine maghiară (beteag
„bolnav”, boactăĕr „paznic de noapte” harâng „clopot”) 111 etc.
O parte dintre aceste fenomene nu apar decât accidental în varianta
literară bănăţeană (palatalizarea dentalelor, trecerea africatelor ĉƫ, ĝƵ în seria
fricativelor: Š, źĺ, genitivul analitic), dar sunt bine reprezentate în literatura
cultă scrisă în grai bănăţean.
3. Existenţa unei variante literare bănăţene a fost relevată mai întâi de
G. Ivănescu 112 şi, mai pe larg, de I. Gheţie 113 . Cei doi lingvişti au identificat
108
I. Gheţie şi Al. Mareş, în op. cit., 1974, p. 144, apreciază că palatalizarea dentalelor în acest spaţiu
a apărut în secolul al XV-lea.
109
TDR, p. 244-263.
110
Ibidem, p. 42-45.
111
Frăţilă, PDR, p. 125-131.
112
G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi, 1947, idem, Istoria limbii române,
Iaşi, Junimea, 1980.
113
I. Gheţie, op. cit., 1975.
48

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
în textele literare bănăţene din perioada veche 114 o serie de norme specifice,
cum sunt:
• ü conservat în întâniu, cuniele, lipiniu, pustinie etc.;
• h>f>v: prav, vârv;
• formele pronominale: haia, hasta;
• formele verbale de tipul: a scria;
• diferenţierea formelor de persoana a III-a singular şi plural ale
imperfectului indicativ: (el) era, (ei) erau;
• elemente lexicale: golâmb, imalăĕ, imăĕlos, poroboc, zeuita etc.
În aceleaşi texte găsim însă toate particularităţile proprii variantelor
literare de tip nordic:
• păstrarea africatei Û (< +¢, i latin): auÛi, Ûile, Ûice, DumneÛăĕu etc.;
• păstrarea africatei ĝƵ (< j+o, u latin, d + ¯Ēó, ¯ĒÄ, i iniţial + o, u): agiunge,
gios, giudeţIJ;
• menţinerea formei etimologice fără anticiparea elementului palatal în
câne, mâne, pâne;
• anumită preferinţă pentru rostirea dură a consoanelor labiale, a
fricativelor ţIJ, Û: iubăĕsc, ivăĕsc, măĕrg, trupăĕsc, asamăĕnăĕ, auÛând, Ûâcăĕ
(formele cu e, i păstraţi sunt mai frecvente);
• r muiat în sufixele -ar, -tor: argintariu, dăĕtăĕtoriu;
• forma invariabilă a articolului genitival a: copiii sunt a mei;
• forma de plural mânule;
• forma verbală (el) şti;
• adverbul acmu „acum”;
La acestea se pot adăuga o seamă de elemente lexicale pe care le
găsim în toate variantele literare de tip nordic: amânăĕ, apleca, aplecăĕtor,
beseadăĕ, bogăĕtate, curte, gândi „a se îngriji, a se preocupa”, greaţIJăĕ
„dificultate”, împăĕrţIJi „despărţi”, jelui, oaste „război”, scârbăĕ „suferinţă”
etc 115 .
Prin aceste norme, varianta literară bănăţeană se integrează în categoria
„dialectelor” literare de tip nordic, din care mai fac parte varianta literară
rotacizantă, varianta literară transilvăneană de sud-vest şi varianta literară
moldovenească.
114
Palia de la Orăştie, 1582, Cartea de cântece, tradusă din îndemnul episcopului reformat Pavel
Tordasi, tipărită la Oradea Mare sau Cluj, în 1570-1573, Evangheliarul de la Sibiu zis Evangheliarul
slavo-român din Petesburg, tipărit între 1551-1553 etc.
115
Ion Gheţie (coord.), lucr. cit., 1997, p. 189.
49

MARIA MICLE
Ca şi celelalte variante literare constituite din secolul al XVI-lea, şi în
varianta literară bănăţeană au pătruns, de-a lungul timpului, o seamă de
elemente regionale, care au fost utilizate în paralel cu cele care dobândiseră
statut de normă literară. Cele mai numeroase sunt elementele de vocabular.
Iată numai o parte dintre termenii atestaţi în scrierile din Banat: buigui
„delira”, târnaţIJ „prispă”, pogace „turtă”, vadrăĕ „găleată” 116 etc.
Dacă vom încerca să stabilim locul variantei literare bănăţene din
perioada veche a scrisului românesc între celelalte „dialecte” literare, vom
constata că aceasta a fost mai puţin viguroasă, pentru că, până la începutul
secolului al XIX-lea, o găsim în mai puţine scrieri reprezentative decât cele
apărute în alte zone culturale româneşti.
În secolul al XVI-lea, această variantă cultivată a limbii române a
dobândit o importanţă remarcabilă datorită celor trei cărturari bănăţeni:
Moise Peştişel din Lugoj, Ştefan Herce şi Efrem Zacan din Caransebeş,
care au tradus, pentru prima dată la noi, primele cinci cărţi ale Vechiului
Testament, din care, Şerban Coresi a tipărit primele două la Orăştie, în 1582.
Apariţia Paliei marca o mare izbândă a scrisului românesc, pentru că atesta
capacitatea limbii române de a reda conţinutul celei mai importante cărţi a
umanităţii. Calitatea acestei traduceri a fost apreciată şi de către cei care au
făcut să apară în 1688, la Bucureşti, cea dintâi versiune integrală a Bibliei
în limba română. Cercetările consacrate acestui moment al vechii noastre
culturi scrise 117 confirmă preluarea unor fragmente din Palie în textul tipărit
la Bucureşti.
În veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Banatul nu s-a mai afirmat
în scrisul românesc la nivelul la care s-au impus, pe rând, Moldova, prin
Varlaam şi Dosoftei, prin Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin,
Dimitrie Cantemir, Ion Neculce ş.a., dar mai ales prin mulţimea tipăriturilor
muntene din secolul al XVIII-lea, iar după 1780, Transilvania, prin cărturarii
Şcolii Ardelene şi prin cărţile tipărite la Alba-Iulia şi la Blaj.
Odată cu Ardealul revine în prim-planul culturii româneşti scrise şi
Banatul, prin filologii Paul Iorgovici şi Constantin Diaconovici-Loga, dar
şi prin scriitori ca Dimitrie Ţichindeal, Dositei Obradovici, Nicolae Stoica
de Haţeg. Dacă scriitorii bănăţeni de la începutul secolului al XIX-lea au
avut o contribuţie mai puţin importantă la întemeierea limbajului artistic şi
116
Ibidem, 176-186.
117
Vezi Vasile Arvinte, Normele limbii literare în Biblia de la Bucureşti (1688), în Biblia 1688, I,
Text stabilit şi îngrijire editorială de Vasile Arvinte şi Ioan Caproşu, Iaşi, Editura Universităţii „Al.
I. Cuza”, 2001, p. I-CXC.
50

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
la modernizarea românei literare, filologii Paul Iorgovici şi C. D. Loga au
avut contribuţii notabile.
Cartea lui Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumăĕneascăĕ, apărută la
Buda în 1799, este cea dintâi lucrare de lexicografie românească fundamentată
teoretic, prin care se pun bazele îmbogăţirii şi înnoirii lexicului românesc
literar prin mijloace interne, în special prin derivare cu sufixe şi prefixe.
Ideile şi propunerile lui P. Iorgovici au fost preluate şi propagate în secolul
al XIX-lea de Ion Heliade Rădulescu, cel care poate fi considerat părintele
unificării normelor limbii române literare.
Constantin Diaconovici-Loga a avut o contribuţie mai importantă şi mai
eficientă decât Paul Iorgovici. Prin Orthografia sau dreapta scrisoare (Buda,
1818), dar mai cu seamă prin Gramatica româneascăĕ pentru îndreptarea
tinerilor (Buda, 1822), el a contribuit consistent la clarificarea normelor
ortografice de scriere a limbii române cu alfabet chirilic şi la fixarea, dar şi
la răspândirea prin şcoală, a normelor unitare ale limbii române culte.
Normele ortografice, ortoepice şi gramaticale propuse de C. D. Loga în
lucrările sale normative urmează modelul recomandat de Samuil Micu şi Petru
Maior în cărţile tipărite la Buda între 1800 şi 1825, când cei doi corifei ai Şcolii
Ardelene au funcţionat, succesiv, ca cenzori ai Tipografiei Universităţii din
capitala ungară. Totodată însă, el a respectat şi normele variantei literare muntene
care s-au generalizat în tipăriturile româneşti de după 1750. Dacă în ceea ce
priveşte normele fonetice, C. D. Loga nu a operat modificări importante, faţă
de sistemul fonetic al variantei literare moderne, acceptând doar rostiri de tipul
tinăĕr, spuni „spui”, petroni „petroi” etc., pentru că le considera mai apropiate
de modelul latin, în ceea ce priveşte formele morfologice, învăţatul arădean
recomandă câteva norme de tip bănăţean, dintre care unele au fost introduse şi
în limba literară unică. Astfel, pornind de la ideile lui Paul Iogovici, învăţatul
profesor arădean propune adoptarea formelor diferenţiate ale articolului
genitival: al, a, ai, ale, recomandă formarea acuzativului cu pre (pre pâne, pre
răĕul, pre mine) şi manifestă preferinţă pentru formele: aceasta, acest, acel ale
pronumelui şi adjectivului demonstrativ. Cea mai importantă contribuţie adusă
de C. D. Loga la fixarea normelor românei literare moderne constă în încercarea
de a impune forma cu -u la pers. a III-a pl. a imperfectului indicativ, pe care o
recomandă însă, numai pentru verbele auxiliare: (el) voia, (ei) voiau, (el) vrea,
(ei) vreau, (el) avea, (ei) aveau. Prin contribuţia lui Ion Heliade Rădulescu,
această normă s-a generalizat mai târziu, devenind uzuală abia după crearea
limbii române literare unice şi unitare.
51

MARIA MICLE
Prin Gramatica sa, care a cunoscut o largă circulaţie nu numai în ţinutul
Zarandului, ci şi în alte provincii româneşti din Transilvania, Banat şi chiar
din ţările române, C. D. Loga a încercat să impună şi unele norme ale variantei
literare bănăţene, pe care româna literară de mai târziu nu le-a acceptat. De
exemplu, formele: leau, leai, lea pentru iau, iei, ia; formos pentru frumos,
formele de mai mult ca perfect perifrastic de tipul am fost auzit „auzisem”
sau formele variabile ale auxiliarului a fi la perfectul conjunctivului: săĕ fiu
cugetat, săĕ fii cugetat, săĕ fie cugetat, săĕ fim cugetat, săĕ fiţIJi cugetat, săĕ fie
cugetat, iar pentru condiţionalul trecut recomandă şi o formă alcătuită din
imperfectul vb. a vrea + infinitivul verbului de conjugat: eu vream bate, el
săĕ vrea bate. Trebuie să remarcăm însă faptul că, alături de aceste forme, C.
D. Loga recomandă şi normele devenite mai târziu uzuale în româna literară
modernă 118 .
În concluzie, credem că, deşi n-a avut ponderea celorlalte variante
literare în procesul de cultivare a limbii române, totuşi „dialectul” literar
bănăţean nu numai că a existat şi a funcţionat ca un instrument elevat de
comunicare scrisă şi orală în zona de sud-vest a teritoriului românesc, dar a
avut şi perioade în care a contribut la procesul de formare a limbii române
literare: în secolul al XVI-lea a avut un rol important în emanciparea limbii
române de sub tutela slavonei cărturăreşti, iar după 1780, prin scrierile
filologice şi literare ale bănăţenilor, a contribuit, alături de celelalte variante
cultivate, la crearea limbii române literare moderne unice şi unitare.
118
Vezi şi alte fenomene relevate de V. Ţâra în C. Diaconovici-Loga şi problemele limbii literare, în
„Orizont”, XXI (1971), nr. 8, p. 84-87.
52

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
I. 4. LITERATURA DIALECTALĂ BĂNĂŢEANĂ
ÎN RAPORT CU VARIANTA LITERARĂ
Spre deosebire de toate celelalte variante literare româneşti, cea
bănăţeană a continuat să se dezvolte într-o variantă mai bine
individualizată prin asimilarea unui număr mai mare de fenomene regionale
în literatura scrisă în grai bănăţean.
Literatura dialectală bănăţeană îl are ca iniţiator, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, pe Victor Vlad Delamarina, apreciere făcută chiar
de Titu Maiorescu în „Convorbiri literare”. Marele critic considera poezia
dialectală un fenomen literar inedit 119 . Modelul său a fost preluat ulterior
de numeroşi scriitori, care au abordat genuri, teme şi motive foarte variate,
predominantă fiind însă nostalgia după lumea satului de altă dată, după
locurile şi oamenii lăsaţi în urmă, după tradiţiile şi practicile autentice
bănăţene.
Literatura dialectală a fost creată în paralel cu cea a variantei literare
unice, iar după anii ’90 a cunoscut o perioadă de revigorare. Poezia în
grai a fost promovată prin emisiuni radiofonice şi televizate, dar şi prin
cenacluri literare, precum „Gura satului”, înfiinţat în 1990, propagat prin
Radio Timişoara (primul cenaclu de acest fel, iniţiat de Marius Muntenu şi
Ion Micu).
Între reprezentanţii literaturii dialectale bănăţene nu sunt incluşi rapsozii
populari care scriu în grai, ci numai scriitori culţi din Banatul istoric. Ştefan
Pătruţ observa că „cei care au abordat acest gen de literatură nu au fost
ţărani, de regulă, ci intelectuali dezrădăcinaţi, dar care au simţit că trebuie
să se întoarcă la izvoare, la matcă” 120 .
Dacă analizăm structura lingvistică a textelor din această categorie,
începând de la Victor Vlad Delamarina şi până la Marius Munteanu, constatăm
că, pe lângă vechile norme ale variantei literare bănăţene, mai sunt utilizate
consecvent doar câteva fonetisme specifice şi numeroase elemente lexicale
bănăţene: À (< t+e, i), notat ce, ci: frace „frate”, întâlnieşce „întâlneşte”,
pofcieşce „pofteşte”; đ (< d+e, i), notat ge, gi: cagie „cade”, vinge
119
Ştefan Pătruţ, Antologia poeziei în grai bănăţean, (Colecţia Grai bănăţean, 13), Lugoj, Dacia
Europa Nova, 1999, p. 6.
120
Ibidem, p. 3.
53

MARIA MICLE
„vinde”; ¹, ‡, notaţi, de regulă, prin ş, j: faşe „face”, treşie „trece”, jer
„ger”, trăĕjea „trăgea”; velarizarea consecventă a vocalelor anterioare după
consoanele dure: dăĕparce, săĕmn, zâc, ţIJân; păstrarea lui Û, notat dz, apărând
de puţine ori: viedz, dzâşia, dzâşie, preferându-se totuşi notarea lui z în
locul lui Û, ca în limba literară unică: zâ-i, auzâtu-s’o.
Inconsecvenţa cu care sunt notate mai ales fonetismele regionale, dar
şi termenii regionali care sunt concuraţi adesea de cei literari, precum şi
lipsa unui sistem de scriere adaptat notării corecte a fonetismelor bănăţene,
în special a spirantelor ¹, ‡, care sunt redate prin ş, j, îndepărtează limba
acestor scrieri de graiul bănăţean propriu-zis.
Desigur, în astfel de scrieri nu avem a face cu o variantă literară
propriu-zisă, ci, aşa cum apreciază Ştefan Munteanu, cu o formă de
exprimare artistică izolată în raport cu limbajul artistic românesc şi cu limba
literară unică şi unitară. Cu toate acestea, literatura în grai bănăţean rezistă
de mai bine de un secol, iar prin creaţiile unor scriitori ca Marius Munteanu,
Virgil Şchiopescu, Petru Ionică, tinde să obţină confirmarea estetică.
54

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
I. 5. sURsE DOCUMENTARE.
METODA DE LUCRU
Observaţiile noastre se bazează pe analiza unor lucrări ale cărturarilor
bănăţeni din diferite perioade de dezvoltare a limbii române literare,
începând cu Palia de la Orăĕştie şi Anonimus Caransebesiensis până la texte
contemporane ale literaturii dialectale din Banat, aparţinând lui Gheorghe
Gârda, Dorina Şovre, Marius Munteanu.
Pentru o ilustrare amănunţită a caracteristicilor dialectului literar
bănăţean am studiat însă cu precădere trei opere, pe care le-am considerat
reprezentative pentru scopul nostru şi pe care le-am „radiografiat” până la
cele mai mici detalii, din punct de vedere fonetic, morfologic şi mai ales
lexical. Este vorba de:
Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, Buda, Crăiasca
Universităţii Tipografie, 1799;
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, manuscris apreciat ca
datând din anii 1825-1827 121 ;
Constantin Diaconovici Loga, Epistolariul romanesc pentru facerea
a tot feliul de scrisori ce sânt în viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe
întâmplăĕri de lipsăĕ, Buda, Tipariul Crăeştii Tipografii a Universităţii
din Pesta, 1841.
Din ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ am consultat un exemplar original,
aflat în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, însă de
un mare folos ne-a fost şi ediţia critică întocmită de Doina Bogdan-Dascălu
şi Crişu Dascălu, apărută la Timişoara, Editura Facla, 1979. Trimiterile
pentru exemplele din lucrare le facem la paginile acestei ediţii (PI).
Pentru Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, ediţia a II-a, îngijită
de Damaschin Mioc, Timişoara, Editura Facla, 1981. Respectiva ediţie
conţine un studiu introductiv, glosar de cuvinte şi indice de nume, alcătuite
de către Damaschin Mioc. Trimiterile pentru exemplele luate din Cronicăĕ le
facem la această ediţie (SH). Manuscrisul Cronicii Banatului se găseşte la
Biblioteca Academiei Române.
121
Datarea aceasta a manuscrisului este relativă, deoarece autorul a continuat să facă notaţii şi completări
pe text şi ulterior, pe măsură ce îşi amintea date şi evenimente.
55

MARIA MICLE
La Constantin Diaconovici Loga am avut în vedere şi lucrarea acestuia,
Gramatica româneascăĕ pentru îndreptarea tinerilor, Buda, 1822 122 . Cartea
a fost reeditată sub îngrijirea Olimpiei Şerban şi a lui Eugen Dorcescu şi
publicată la Timişoara, Facla, 1973. Însă materialul lexical cel mai bogat
şi inedit l-am extras din Epistolariul romanesc pentru facerea a tot feliul
de scrisori ce sânt în viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe întâmplăĕri de lipsăĕ,
Buda, Tipariul Crăeştii Tipografii a Universităţii din Pesta, 1841. Această
operă a lui C. D. Loga nu a beneficiat de o reeditare, fiind considerată mai
puţin importantă decât Gramatica autorului, datorită aparentului unic scop
didactic al său. Textul Epistolariului este imprimat cu slove chirilice şi pentru
o lectură mai facilă şi rapidă l-am transcris cu alfabet latin, intenţionând să
realizăm o ediţie critică a acestei lucrări.
Nicolae stoica de Haţeg (1751-1833)
„Rostul istoriei, după N. Stoica, este în primul rând educativ...” / SH,
p. 22; se adresează şcolarilor oferindu-le învăţături despre felul în care
trebuie să se comporte în diferite împrejurări: „Eu vă poftesc a ceti, bine
a învăţa şi a şti cum să cade lui Dumnezeu, cum împăratului, monarhului
nostru şi subdregătoriilor noastre a sluji, cum părinţilor, învăţătorilor a fi şi
cum cătră tot omul din lume a ne arăta” 123 . Efortul său de a educa generaţii
de şcolari este sprijinit de dorinţa de a se informa şi cunoaşte evenimentele
din istorie sau pe cele sociale şi politice contemporane lui, completată de
o mare capacitate de a interpreta faptele şi problemele cu care se confrunta
societatea română şi europeană. Este considerat cronicar pentru că nu
menţionează sursele de informare consultate. O parte dintre evenimentele
descrise de Stoica de Haţeg în Cronica Banatului sunt relatate de călătorii
acelei perioade prin Banat, precum Francesco Griselini.
Date biografice
Nicolae Stoica de Haţeg s-a născut în 23 februarie 1751 la Mehadia şi tot
aici s-a stins din viaţă, la 6 ianuarie 1833. Era fiu de preot, familia sa avându-şi
originile în Haţeg. A studiat la Timişoara la trei şcoli: sârbească, germană şi
122
Exemplarul consultat din ediţia princeps se găseşte în fondul de patrimoniu al Colecţiilor speciale
de la B.C.U. „Eugen Todoran” din Timişoara.
123
Cronica Banatului, p. 22.
56

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
iezuită, între anii 1763 şi 1770, însuşindu-şi limbile de predare (latina, mai
puţin temeinic) şi scrierea cu alfabetele chirilic, latin şi gotic. Cunoaşterea
acestor limbi îl ajută să îşi extindă considerabil aria de informare culturală.
De-a lungul întregii vieţi şi-a consolidat permanent şi perseverent
instrucţia prin lecturi variate. A refuzat cariera de ofiţer în armata austriacă,
deşi fusese remarcat de însuşi împăratul Iosif al II-lea, căruia îi servise drept
traducător cu ocazia vizitelor acestuia în regiune. Înainte de a fi hirotonisit
preot, a activat ca învăţător la Corni în 1777. Se înrolează preot militar
al regimentului de grăniceri româno-sârb, în 1778, luând parte în această
calitate, dar şi ca tălmaci, la campaniile austriecilor din Banat şi Craina
Timocului, ale războiul austro-turc din 1788-1791, pe care îl descrie în
partea de memorialistică a Cronicii Banatului. Începând cu 1792 a fost
numit director al şcolilor româneşti din regiunea de graniţă a Banatului şi
protopop al Mehadiei, îndatoriri pe care şi le-a îndeplinit până la moarte.
Activitatea sa a fost îndreptată către organizarea bisericilor şi a şcolilor
româneşti din subordine şi înfiinţarea altora noi, difuzarea cărţilor de şcoală
şi de cult în rândul bănăţenilor 124 , cunoaşterea istoriei. Pasiunea cărturarului
pentru istorie s-a manifestat şi prin colecţionarea de vestigii arheologice
descoperite în zona Banatului şi Mehadiei, îndeosebi monede vechi greceşti
şi romane, pietre funerare cu inscripţii romane, antichităţi etc., pe care
Damaschin Bojincă, în Anticile romanilor le considera un adevărat tezaur 125 .
Stoica de Haţeg se bucura de aprecierea multor personalităţi de seamă
ale epocii, români, sârbi sau austrieci. Petru Maior îl situează între „cei
cunoscuţi întru râvna cea cătră polirea neamului românesc” 126 . Folosea cărţi
tipărite la Râmnic: „Mitropolitul Pavel Nedemovici din Carloveţi, prin doi
călugări dascăli gramatica slavonească la episcopia Râmnicului, în Valahia,
o au tipărit-o. Carii aducându-le aicea, în lăzăret, tipările [sic!], tată-meu pe
acei călugări i-au slugărit” / SH, p. 193.
Scrierile cărturarului, însumând 11 lucrări: manuale didactice, cronici,
povestiri, cântece, au fost redactate în română, germană şi sârbă. Nefiind
tipărite în timpul vieţii (cu excepţia a două manuale), au rămas puţin
cunoscute. Informaţiile despre personalitatea lui sunt completate de
124
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane. Poveşti moşăşti. Varia, Timişoara,
Facla, 1984, p. I-III.
125
Lizica Papoiu, Nicolae Stoica de Haţeg – un cărturar de seamă în secolul al XVIII-lea, în „Revista
Muzeelor”, nr. 2 (1973), p. 102.
126
Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, p. 339.
57

MARIA MICLE
numeroase circulare adresate preoţilor din subordine, scrisori către superiori,
însemnările de pe diferite cărţi şi manuscrise, un catalog al bibliotecii sale şi
altul al monedelor colecţionate.
Lucrări cunoscute
Catehismul Mic, tipărit la Viena în ediţie trilingvă sârbă-română-germană
(1776-1777). Ultima parte este tradusă de Stoica din sârbă în română.
Cartea de mânăĕ a dascăĕlilor, o metodică felbigeriană, tradusă din
germană în română împreună cu arhimandritul Földvári din Vârşeţ (1776-
1777).
Culegere de Cântece laice şi religioase, incluzând şi producţii proprii
(1778-1795).
Cronica de la Corni, descriere a războiului din 1788-1791, scrisă în
paralel cu evenimentele.
Scurtăĕ istorie a Banatului (germană), lucrare solicitată de comandantul
regimentului valaho-ilir (1815).
Sârbii din Banat (sârbă), solicitată de episcopul de Vârşeţ-Caransebeş
(1816).
Faptele lui Hercule, prelucrare după legendele despre eroul mitologic
(1817).
ViaţIJa lui Alexandru cel Mare, traducere şi rezumare a scrierii lui Curtius
(din germană în română), pentru uz didactic (1825).
Cronica Banatului (1825-1827), cea mai importantă scriere. Singura
care a beneficiat de două ediţii datorate lui Damaschin Mioc 127 . Manuscrisul
Cronicii Banatului face parte din patrimoniul Bibliotecii Academiei 128 ,
deţinătoarea celei mai bogate colecţii de manuscrise din ţară.
Cronica Mehadiei şi a Băĕilor Herculane (germană) scrisă în 1829.
Tradusă şi editată de Costin Feneşan şi Damaschin Mioc 129 .
Poveşti moşăĕşti, scolarilor rumâneşti (1830) 130 .
127
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, ediţia I, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, ediţia
a II-a, Timişoara, Facla, 1981. Ediţia lui Aurel Bugariu, Cronica Banatului de N. Stoica de Haţeg:
1683-1827, Timişoara, Helicon, 1947 este mai degrabă o prelucrare a lucrării, editorul intervenind
foarte mult în text.
128
Acest manuscris este semnalat de Gabriel Ştrempel în Catalogul manuscriselor româneşti, vol. al
IV-lea, B.A.R. 4414-5920, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1992, la p. 328, poziţia (cota) 5520.
129
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane. Poveşti moşăşti. Varia, ediţie
întocmită de Damaschin Mioc şi Costin Feneşan, Timişoara, Facla, 1984, p. 1-74.
130
Ibidem, p. 75-165.
58

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Damaschin Mioc, editorul Cronicii Banatului, mărturisea că a fost
mereu fascinat de „claritatea limbii, cursivitatea naraţiunii şi frumuseţea
graiului bănăţean” 131 . Bogatul material lingvistic pe care îl conţine Cronica
Banatului justifică aprecierile specialiştilor care au considerat această
scriere drept „cele dintâi memorii de răĕzboi cunoscute până acum în
literatura română” 132 . Limba folosită de Nicolae Stoica depăşeşte cu mult
graiul local prin neologismele, inovaţiile proprii, cuvintele care au rămas în
limba literară unică. În numeroase exemple din lucrările sale a preferat să
folosească termeni cu o răspândire mai mare decât aria Banatului, deşi avea
la dispoziţie echivalente în grai pentru mulţi dintre aceştia.
Paul Iorgovici (1764-1808)
Paul Iorgovici aderase la ideile promovate de Şcoala Ardeleană,
privind demonstrarea latinităţii limbii române şi orientarea acesteia spre
împrumuturile de origine romanică. Lucrarea sa, ObservaţIJii de limbăĕ
rumâneascăĕ, face parte din seria de scrieri ce dau o direcţie specifică
filologiei bănăţene, orientată spre ideologia Şcolii Ardelene, însă cu idei
proprii şi îndreptată „spre zone ale ştiinţei şi culturii pe care suntem înclinaţi
să le socotim drept expresia unui ţel şi a unor acţiuni în mare măsură proprii,
determinate de formaţia intelectuală a reprezentanţilor ei şi de condiţiile în
care mişcarea bănăţeană avea loc” 133 .
Date biografice
Paul Iorgovici s-a născut la 28 aprilie 1764, în localitatea Vărădia (judeţul
Caraş-Severin, la graniţa cu Serbia), în familia preotului Marcu Iorgovici.
Între 1776 şi 1782 urmează clasele gimnaziale la Seghedin (Szeged,
Ungaria). Între 1782 şi 1784 se afla la Pressburg (Bratislava), unde studiază
filosofia, iar între 1784 şi 1787, la Pesta, urmează dreptul, devenind notar.
Îşi continuă studiile în drept public, la Viena, între 1787 şi 1788. În perioada
1788-1794 călătoreşte în diverse mari centre culturale ale Europei, precum
Roma, Paris, Londra, Viena, pentru a-şi desăvârşi instruirea.
131
Petru Oalde, De vorbă cu Dr. Damaschin Mioc, în „Orizont”, 39, p. 14.
132
Bujor Surdu, Desfăşurarea războiului austro-turc din 1788-1790 pe teritoriul Banatului descrisă
de un contemporan, în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj”, anul X (1967), p. 44.
133
Ştefan Munteanu, în Prefaţă la PI, p. 6.
59

MARIA MICLE
Împreună cu Ioan Molnar-Piuariu, întemeiază în 1795 „Societatea
filosofească a neamului rumânesc în mare Prinţipatul Ardealului”. La 1796 revine
aproape de casă, la Vârşeţ, unde îndeplineşte funcţia de „fiscal consistorial”
până în 1799, dată de la care se află la Timişoara ca avocat, contabil privat şi
educator, după care revine la Vârşeţ. Se stinge prematur, la vârsta de 44 de ani,
la 21 martie 1808 (se pare că moartea i-a fost grăbită de adversarii politici) 134 .
Lucrarea sa ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ apărută la Buda, în 1799,
reprezintă o sinteză a concepţiilor sale lingvistice şi filosofice, pentru care,
din păcate, a fost acuzat şi întemniţat deorece apăra identitatea naţională a
românilor. Datorită importanţei acestei scrieri, în veacul al XIX-lea a fost
reprodusă de „Curierul românesc” din anul 1839 şi de „Curier de ambe
sexe”, ediţia a II-a, din 1862 135 . În secolul trecut este readus în atenţie
prin ediţia critică aparţinând Doinei Bogdan-Dascălu şi lui Crişu Dascălu,
tipărită, în 1979, de Editura Facla dinTimişoara.
Constantin Diaconovici Loga (1780-1850)
Date biografice
C. D. Loga s-a născut în 1 noiembrie 1780, la Caransebeş, a terminat
gimnaziul la Lugoj. Apoi a studiat dreptul şi ştiinţele politice la Budapesta,
dar adevărata sa vocaţie era cea de pedagog. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o
îndrumării elevilor săi în spiritul ideilor luministe de renaştere culturală
a românilor. După terminarea studiilor a funcţionat ca translator la
magistratura oraşului (cunoştea şase limbi), precum şi ca revizor şi corector
(cenzor) al cărţilor româneşti la tipografia Universităţii din Buda. În această
funcţie a aprobat tipărirea unor cărţi româneşti, între care şi Istoria pentru
începuturile românilor în Dachia a lui Petre Maior 136 .
134
Tabel cronologic, în PI, p. 38-43.
135
„Curierul românesc”, Bucureşti, anul X (1839), nr. 55, aprilie 10, p. 217-220, aprilie 11, p. 221-
224, nr. 61, aprilie 18, p. 241-244, nr. 65, aprilie 22, p. 257-260, nr. 67, aprilie 26, p. 265-268, nr.
72, mai 2, p. 287-290; „Curier de ambe sexe”, periodul II (1838-1840), ediţia a II-a, 1862, p. 79-
117, apud, Bibliografia limbii române literare, I (1780-1848), redactată sub conducerea acad. Tudor
Vianu, în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al III-lea,
Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 200.
136
Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei, 1979,
p. 277.
60

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Din 1812, Diaconovici Loga funcţionează ca profesor la Şcoala Normală
din Arad, atunci înfiinţată, împreună cu Dimitrie Ţichindeal, Iosif Iorgovici,
Ion Mihuţiu 137 .
În 1830, pe baza ordinului dat de Consiliul Militar de Curte, este numit
directorul şcolilor naţionale din Regimentul românesc Banatic şi organizează,
după propriile proiecte şcolile preparande din districtul „milităresc”.
1850, anul pensionării, va fi, din păcate, şi anul în care se stinge din viaţă.
C. D. Loga impresionează prin varietatea preocupărilor ştiinţifice şi
didactice, el fiind unul dintre cei mai culţi pedagogi ai generaţiei sale. Opera
sa cuprinde:
Ortografia sau dreapta scrisoare pentru îndreptarea scriitorilor limbii
româneşti (1818),
Chemare la tipăĕrirea căĕrţIJilor româneşti în versuri pentru îndreptarea
tinerilor (1821),
Gramatica româneascăĕ pentru îndreptarea tinerilor (1822),
Epistolariul românesc (1841).
Din aceste scrieri răzbate talentul pedagogic şi un anume stil didacticist,
pe care autorul şi l-a format prin exersarea îndeletnicirii de profesor. Ca
trăsătură personală, observăm tendinţa sa permanentă de a norma informaţia,
de a da explicaţii pe înţelesul tuturor pentru a-şi educa cititorii (în special
tinerii) într-o anume direcţie care era, de fapt, cea a Şcolii Ardelene.
În Epistolariul românesc, ultima sa carte adresată şcolarilor, Constantin
Diaconovici Loga oferă un număr impresionant de modele de scrisori pentru
diferite împrejurări, scrisori oficiale şi particulare, texte administrative
(cereri, recipise). Toate sunt însoţite de texte teoretice minuţioase de
care am putea ţine seama şi astăzi în întocmirea unei scrisori. Din ele se
desprinde cu prisosinţă concepţia estetică a învăţatului profesor şi grija sa
pentru cultivarea limbii române, pentru aspectul ei îngrijit şi elaborat. C. D.
Loga sesizează foarte bine că acest aspect nu trebuie neglijat nici în cele mai
neînsemnate manifestări de limbă scrisă sau vorbită 138 .
Cărturarul bănăţean nu este un teoretician pe tărâmul artelor sau al
filosofiei culturii, dar prin adeziunea sinceră şi efortul său perseverent
pentru educarea poporului prin cultură, el s-a apropiat de câteva probleme
de seamă ale „măiestriei” de a grăi şi de educaţia prin frumos 139 .
137
Teodor Botiş, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului Teologic Ortodox- Român
din Arad, Arad, Editura Consistorului, 1922, p. 10.
138
V. Ţâra, Constantin Diaconovici Loga şi problemele limbii literare, în Constantin Diaconovici
Loga, Timişoara, TUT, 1970, p. 20.
139
I. Iliescu, Cărturarul Constantin Diaconovici Loga, exponent al Luminilor în Constantin Diaconovici
Loga, Timişoara, TUT, 1970, p. 8.
61

MARIA MICLE
Epistolariul lui C. D. Loga este interesant nu numai pentru că subliniază
importanţa ce trebuie acordată acestei activităţi, ci şi fiindcă din implicaţiile
teoretice, din îndrumările la realizarea unei compuneri, din opiniile privind
stilul epistolar, deducem unele dintre cerinţele vieţii culturale din acea
perioadă. Această lucrare, alături de celelalte manuale din epocă a pus
înaintea cunoştinţei tinerei generaţii importanţa existenţei unui criteriu
valoric şi necesitatea de a-l respecta, în cele mai diverse aspecte ale vieţii
intelectuale. În alcătuirea corespondenţei trebuie să se urmeze „orânduiala
cea bună, prin întocmiri frumoase şi folositoare” 140 . Aceasta se sprijină şi pe
unele discipline teoretice care pot să lumineze spiritul omenesc, şi anume:
gramatica, logica, estetica. Primele două au în vedere partea de conţinut,
gândirea sistematică şi exprimarea clară, iar prin estetică se are în vedere ca
orice întocmire a minţii noastre „să placă”.
Loga are convingerea că între măĕiestriile folositoare culturii omului
„mai frumoasă şi mai înaltă este măiestria de a scria” 141 . În alcătuirea
unei scrisori, care este de fapt o compoziţie personală, ideile exprimate
trebuie să fie clare şi expuse în aşa fel încât să sune „frumoase la auzit
şi plăcute la răspuns scris” 142 . Fiecare tip de scrisoare are o introducere
teoretică asupra modului cum trebuie alcătuită şi este urmată de exemple
ilustrative concrete. Autorul a insistat de nenumărate ori asupra faptului
că stilul măiestru presupune obligaţia de a comunica într-o formă care să
producă „desfătarea” cititorului. El pledează pentru ca tineretul să respecte
firea limbii, ocolind „modul grăirii mojicesc” 143 . Această concepţie a rămas
valabilă şi în momentul actual. În redactarea unei scrisori trebuie să ne
situăm într-un registru de limbă superior, evitând nivelul limbajului familiar
sau cel al jargonului, argoului.
Exemplarul din Epistolariu folosit de noi, aparţine Bibliotecii Centrale
Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara. Toate paginile sunt păstrate
integral, nedeteriorate, bine legate, inclusiv foaia de titlu. Coperţile însă nu
sunt cele originale, fiind din carton presat, cu un cotor din hârtie ce voia să
imite pielea, refăcute ulterior.
Din foaia de titlu aflăm numele complet al cărţii: Epistolariul romanesc
pentru facerea a tot feliul de scrisori ce sânt în viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti
140
C. D. Loga, Epistolariul românesc pentru facerea a tot feliul de scrisori ce sunt în viaţa societăţii
omeneşti la multe întâmplări de lipsă, Buda, 1841, p. IX.
141
Ibidem, p. 3.
142
Ibidem, p. 16.
143
Ibidem, p. 17.
62

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
la multe întâmplăĕri de lipsăĕ [...], acum întâia oarăĕ lucrat de Constantin
Diaconovici Loga, crăĕiesc director al Şcoalelor NaţIJionale de GraniţIJăĕ.
Lucrarea a fost tipărită la Buda, în tipografia Universităţii din Pesta, la 1841.
Epistolariul are 426 de pagini numerotate cu cifre arabe, la care se
adaugă 11 ale „Cuvântului înainte”, numerotate cu cifre romane, şi alte 3
nenumerotate, ale dedicaţiei autorului către Antonie Bandea, „domn”, adică
membru al „senatului dinafară”. Cartea este tipărită cu cerneală neagră,
fără niciun fel de desen sau ornament. Alfabetul folosit este cel chirilic,
cu 40 de slove. Fără să reducă numărul de slove al alfabetului românochirilic,
C. D. Loga reuşeşte să stabilească reguli destul de clare cu privire
la întrebuinţarea în scris a fiecărui semn, precum şi la valoarea lui fonetică.
Sistemul ortografic propus de el este însă destul de complicat, pentru că
menţine încă, datorită tradiţiei, numeroase semne inutile pentru scrierea
limbii române 144 .
Chiar dacă multe dintre formulările Epistolarului par astăzi depăşite
şi arhaice, rămânem plăcut impresionaţi de coerenţa gândirii autorului şi
de măiestria frazei. Să nu uităm că aprecierile trebuie făcute pornind de
la starea limbii române de la mijlocul veacului al XIX-lea, când româna
literară nu era unificată, iar stilurile funcţionale abia se conturau.
144
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 147.
63

MARIA MICLE
64

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
II. ELEMENTE sTRUCTURALE ALE DIALECTULUI
LITERAR BĂNĂŢEAN, PROVENITE DIN GRAIUL
BĂNĂŢEAN ŞI DIN CELELALTE VARIANTE
LITERARE REGIONALE DACOROMÂNEŞTI
Considerăm că pentru stabilirea normelor variantei literare bănăţene
trebuie să ne raportăm în permanenţă la epoca pe care o reprezintă,
nu la limba literară actuală şi nici la subdialectul bănăţean din prezent.
În textele autorilor bănăţeni se regăsesc numeroase elemente fonetice,
morfologice şi lexicale care nu au fost acceptate în norma literară unică,
dar le găsim conservate la nivelul graiului până în prezent. În contextul
normei scrise regionale de până la mijlocul secolului al XIX-lea, aceste
particularităţi, astăzi regionale, funcţionau, în oarecare măsură şi ca normă
scrisă, mai ales acelea care erau unitare şi acopereau toată aria lingvistică a
Banatului. Particularităţi regionale au fost sesizate încă de la primele texte
păstrate, scrise de bănăţeni. Chiar dacă, într-o etapă mai veche de interpretare
a evoluţiei limbii române literare au fost considerate „provincialisme” de
către cercetători precum B. P. Hasdeu 145 , credem că tocmai acestea contribuie
în bună parte la individualizarea variantei literare bănăţene.
De aceea, includem între normele specifice dialectului literar bănăţean
particularităţile regionale care apar la mai mulţi scriitori, pe când cele
care sunt prezente izolat, la un singur autor, le considerăm caracteristici
personale ale exprimării acestuia.
145
Hasdeu apreciază că autorul lui Anonimus Caransebesiensis „se ţine cu stăruinţă de dialectul său
natal, ca şi când n-ar fi cunoscut deloc limba cea tipică de prin cărţile române din secolii XVI şi
XVII” (B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dicţionarul limbei istorice şi poporane a
românilor, coloana 3119, apud, Anon. Car., p, 113).
65

MARIA MICLE
II. 1. FONETICA
n secolul al XVIII-lea, varianta literară bănăţeană, dezavantajată
„Îde restrângerea activităţii culturale din această parte a ţării, îşi
menţine structura din epoca anterioară” 146 . În domeniul foneticii se remarcă
faptul că scriitorii bănăţeni de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din prima
jumătate a secolului al XIX-lea respectă în mare parte normele variantei
literare de tip muntean din tipăriturile româneşti de la mijlocul secolului al
XVIII-lea. Fonetismele din aceste textelor analizate conţin şi similitudini
cu cele ale scriitorilor transilvăneni, iar în unele cazuri, norma munteană nu
este acceptată întru-totul 147 : mâne / SH, p. 209, 179; cânele / SH, p. 71, câni
/ SH, p. 251, deşi sunt prezente şi formele iotacizate: mâini / SH, 180, pâine
/ SH, p. 61, 176, câini / SH, p. 251. La toţi cărturarii bănăţeni găsim însă,
relativ frecvent şi forme fonetice regionale, care alternează cu cele devenite
mai târziu norme ale românei literare moderne.
Vocalism
În toate textele analizate se păstrează formele cu (e)i nesincopaţi în
cuvintele: dirept / SH, p. 275; / PI, p. 251, direge / PI, p. 139, diregăĕtorie /
CDL, p. 5, diregăĕtoriu / CDL, p. 5.
a neacc. > ă, dăĕtori, dăĕtoriu / SH, p. 209; dăĕtoria / SH, p. 226; căĕzan,
p. 202 / SH; păĕhar / SH, p. 222; păĕlisad, p. 257 / SH; Băĕsăĕrabia / SH,
p. 303; căĕfea / SH, p. 262; şăĕde / SH, p. 303; scăĕpi / SH, p. 186; stăĕi / SH,
p. 191; această caracteristică a graiului bănăţean păstrată până în prezent se
aplică şi neologismelor sau cuvintelor care vin din limba literară spre grai
(preliminăĕri / SH, p. 182; iatăĕgan, p. 221); în perioada anterioară creării
normei unice, această particularitate a graiului s-a impus în varianta literară
bănăţeană; e regăsită în toate textele aparţinătoare acestui dialect literar;
Velarizarea vocalelor e, i după consoanele dure este una dintre cele mai
constante norme fonetice ale variantei literare bănăţene.
s (săcure / SH, p. 192 / SH, 203; vasă / SH, p. 192; măĕtasă / SH, p. 179;
pusărăĕ / SH, p. 68, scoasă / SH, p. 57; rupsă / SH, p. 57, săĕ întoarsărăĕ / SH,
243, săĕcerá / SH, p. 64, săĕmăĕnat / SH, p. 58),
146
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 118.
147
Gheţie, BD, p. 467.
66

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
n (năroadăĕ / SH, p. 218) ,
ş (oraşă / SH, p. 301; săĕlaşă / SH, p. 191),
j (stânjăni / SH, p. 178, 292, pânjănea / SH, p. 197, jărtvi / SH, p. 62),
ţIJ (braţIJăĕ / SH, p. 219), r (murăşani / SH, p. 175, cosoară / SH, p. 292),
p (Pătru / SH, p. 180),
Ù 148 devenit z în varianta literară (buzăle / SH, p. 284; pânzăĕ / CDL, p.
93, rânzăĕ / CDL, p. 110),
ţIJ (nemţIJăsc / SH, p. 217, înţIJălegând / SH, p. 60).
Velarizarea vocalelor anterioare după grupuri consonantice este aproape
generală în textele lui Stoica de Haţeg şi C. D. Loga, pe când la Paul Iorgovici
se întâlneşte mai puţin: st, str (ostăniţIJi / SH, p. 199; blestămat / SH, p. 69,
stătornicia, stătăĕtori / PI, p. 221; estă / CDL, p. 110, cinstă / CDL, p. 116),
sp (spăriind / SH, p. 60); tr (trăcurăĕ / SH, p. 272, 307, întrăbăĕ / SH, p. 60).
Se apreciază, că, din punct de vedere cronologic, tendinţa acestei velarizări
în graiul din Banat este posterioară africatizării dentalelor palatalizate 149 .
Variantele regionale în care, faţă de limba literară, întâlnim ăĕ în loc de e,
au diverse cauze şi motivaţii:
• în prep. căĕtră: „una de căĕtră alta” / PI, p. 100, 130, 149 este vorba de
un stadiu intermediar al prepoziţiei de origine lat. contra > căĕtrăĕ > căĕtre,
în care ăĕ a trecut la e prin disimilare fonetică. Forma căĕtrăĕ se regăsea la
început în toate graiurile dacoromâneşti, însă ulterior s-a păstrat numai în
graiurile din Banat, Transilvania şi Moldova, pe când forma căĕtre reprezintă
o inovaţie a graiurilor munteneşti 150 , care s-a impus şi în limba literară unică.
În varianta literară bănăţeană, predomină varianta cu -ăĕ şi cel puţin până în
prima jumătate a secolului al XIX-lea în texte nu apare decât varianta căĕtrăĕ.
În Epistolariul lui CDL nu este consemnată niciodată;
• în unele cuvinte ăĕ este păstrat din latină, ca stadiu intermediar:
părechi / SH p. 292 (< lat. paric[u]la), păreţIJii / SH, p. 189, păriete / PI,
p. 141 (< lat. paries, -tis), lăpăĕda / SH, p. 176 (< lat. lapidare „a arunca cu
pietre”), rădicat / SH, p. 58, 180, rădicarea / SH, p. 62, rădicaţIJi-măĕ / SH,
p. 214(< lat. eradicare);
• pluralul substantivelor neutre şi feminine, al căror radical se termină
în r, se formează cu -ăĕ, în variantele nordice, inclusiv în cea bănăţeană, şi
cu -e în cele munteneşti 151 ;
148
V. Frăţilă, PDR, p. 113.
149
D. Uriţescu, Sincronie şi diacronie. Fonetismul unor graiuri din nordul Banatului, ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, Clusium, 2007, p. 244.
150
Gheţie, BD, p. 176.
151
Ibidem, p. 160.
67

MARIA MICLE
• pron. reflexiv se, e scris săĕ (să întoarsăĕrăĕ / SH, p. 243; să iscăĕlirăĕ /
SH, p. 218;), cu excepţia cazului în care precede un verb la conjunctiv şi
se postează după conjuncţia săĕ; în această situaţie, pentru a evita repetiţia,
Nicolae Stoica de Haţeg face distincţie şi scrie săĕ se: „ştiau care unde săĕ se
pună”, „ofiţiri săĕ se iscălească”, p. 218, „săĕ se apere”, p. 58; . Asemenea
exemple abundă în textul lui Stoica de Haţeg;
• dacă norma e > ă este atât de pregnantă în scris la bănăţeni, reflectând
o pronunţie similară, atunci credem că, respectând limba vorbită, şi slovei h,
care de obicei, este transcris prin ea, ca rostire în varianta literară bănăţeană
i-ar corespunde de cele mai multe ori î, mai ales când urmează după
consoanele palatale sau cele lichide, în acord cu pronunţia din Banat: SH:
ghîrăĕ, p. 221; împăĕrăĕchîri, p. 58; pomîne, p. 222, întunîrec, p. 270; CDL:
putîrea, p. V, ostăĕnîlelor mîle, p. V, îndîmne, p. VIII. Dorin Uriţescu a fost
interesat de pronunţarea lui î (ă) după consoanele palatale şi în acord cu
părerile altor lingvişti şi cu evidenţele faptelor de limbă reflectate de atlasele
lingvistice româneşti observă că „în multe graiuri ale limbii române, după
consoane cu timbru palatal şi după ® se pronunţă un sunet intermediar între
e şi ăĕ, notat î, sau chiar un ăĕ. În toate aceste cazuri în limba literară apare un
e” 152 . Chiar şi vecinătatea unui element palatal poate determina apariţia lui
î, datorită deprinderii articulatorii 153 .
• e > a, să grijaşte / SH, p. 200; plăĕiaşi / SH, p. 176; „boiari strabuni” /
SH, p. 58, ianiciari / SH, p. 180; Ilia / SH, p. 63; miluiaşte / SH, p. 62,
căĕiaşte / SH, p. 62, blastăĕmăĕ / SH, p. 222;
• ea > a: marsăĕ, p. 219, margăĕ, p. 176, măĕrgea, p. 178 (ca în Ardeal);
întrabăĕ-i, p. 202; săĕ păĕzascăĕ, p. 275, nemţIJascăĕ, p. 184; ostăĕşascăĕ, p. 70;
păĕşascăĕ / CDL, p. IX;
ă > e, „case novă”, p. 205; remas, p. 203; musteţIJile, p. 202; nezdrăĕvan,
p. 61; nezdravani, p. 299; septăĕmâni, p. 284; arame, p. 64; „umeru cămeşii”,
p. 187, streine / CDL, p. VIII;
ă > a, catane, salii (săĕlii), p. 185; batalia, p. 270, 301; macar căĕ, p. 218;
nezdravani, p. 299; strabuni, p. 58; „în laturi”, p. 201, pataşenii „locuitori
ai Pătaşului”, p. 266, dealtfel în zona Mehadiei se întâlneşte fenomenul ăĕ
protonic > a;
ă - ú > u - ú, prin asimilare, cuptuşi, p. 195, „acu începu artileria noastră
a-i cuptuşi şi a-i berbeci”, p. 270;
152
Dorin Uriţescu, Originea lui î (ă) precedat de consoane cu timbru palatal şi de ® în limba română,
în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XXIV (1973), nr. 4, p. 449.
153
Ibidem, p. 453.
68

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
i > ă, lăĕcrămăĕm, p. 203, lăĕcrăĕmarăĕ / SH, p. 264;
î > i: uriţIJi / SH, p. 247, săĕ vindăĕ / SH, p. 300, „roabă tinăĕrăĕ” / SH, p. 289,
„Intrăĕ alţi oaspeţi” / SH, p. 303, stinga / SH, p. 270, 272, păĕmintele / SH,
p. 59;
băĕlaure, p. 70; băĕlaurului, p. 70; paore / SH, p. 60 – substantive
masculine terminate în -ure era o normă reminescentă a secolului al XVIIlea
154 ;
u > o, la SH: dolamăĕ, p. 209; dulamăĕ, p. 210; pozonariu, p. 201, şoncăĕ,
p. 281, tonsura, p. 215, Logoj, p. 180, patrolăĕ, p. 180, înlontru, p. 180,
carotăĕ, p. 180, greotăĕţIJi, p. 182, bosioc, p. 185, franţIJozescul, p. 174, potea,
p. 175, săĕ poternicirăĕ, p. 70, negoţIJăĕtor, p. 174, naforăĕ, p. 217;
Ì > v, în formele verbului a lua, precum în graiul bănăţean 155 ; transformarea
se produce în majoritatea exemplelor cu acest verb, cu excepţii ocazionale
la Paul Iorgovici.
Consonantism
• consoanele finale din substantive, la singular sunt muiate, putându-se
crea omonimii cu formele de plural: pitari, s.m. „brutar” / CDL, p. 111,
„Aceasta e adevărat, că Pitariul, Mecelariul, Croitoriul şi CăĕlţIJăĕmitoriul cu
tóte bucuros te vor şerbi (sluji): însă aceştia sânt minunaţi oameni, că ei la
cei însuraţi, numai pe bani gata fac şerbiri (slujbe)” / CDL, p. 111; grumazi /
CDL, p. 195;
• se păstrează h etimologic în hicleşug / SH, p. 297 (< mg. hitlenség);
vârhu / SH, p. 231 (< sl. vrŭǠhŭǠ);
• l > r: turburăĕri / SH, p. 174, turburare / CDL, p. 145, dar şi r > căĕpralu /
SH, p. 192, scale / SH, p. 178;
• păstrarea lui l la plural „căĕli de retirade”, p. 268;
• păstrarea lui r în prepoziţii precum: pre (< lat. per), prăĕstăĕ, preste
(< lat. per extra); fenomenul este specific mai ales sudului Banatului 156 ; nu
am întâlnit niciun exemplu cu pe;
• v > u, luund, p. 56, 58;
• ocazional în textele bănăţenilor, sunt prezente particularităţi ale
variantei maramureşene, pătrunse pe cale cultă, din normele vechii române
literare: făĕrinăĕ / SH, p. 202; „turtiţe ce sânt albe sau roşii, făcute din făĕrinăĕ” /
154
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 74.
155
Dorin Uriţescu, Sincronie şi diacronie. Fonetismul unor graiuri din nordul Banatului, Timişoara,
TUT, 1987, p. 83.
156
Vezi Frăţilă, PDR, p. 115
69

MARIA MICLE
CDL, p. 229; dar şi făĕinăĕ / SH, p. 203; nimăĕruia / SH, p. 211; nimăĕruia /
SH, p. 211;
• b > p, prin desonorizarea lui b: baur, / SH, p. 203; cu varianta paore s. /
SH, p. 60 (< germ. Bauer); baterie / SH, p. 163; varianta paterie / SH, p. 178,
235, cf. Frâncu (< germ. Batterie); blezirit, bleziruit / SH, p. 166, 164, 241;
varianta fonetică: plezirt, pleziruit; pl. plezirţIJi / SH, p. 216, 218 (< germ.
Blessiert „rănit” din vb. blessieren „a răni”, Frâncu); varianta fonetică
plochirui a ~, vb. „a bloca, a asedia” / SH, p. 277; (< germ. blockiren, cu
sufixul –ui, Frâncu); blochirui nu am identificat în textul SH;
• n etimologic se păstrează în cuvintele de origine latină, dar şi maghiară,
germană: rânioşi, p. 221, vinie / PI, p. 132, vinile / SH, p. 198; băĕni, p. 195
(< lat. balneus >banneu), lăĕmânie „lămâie”, pl. limoni, p. 264, dar lăĕmâi,
p. 196, cimponĕƱri / SH, p. 202 (< derivat din cimpoæ 157 (< mg. csimpolya));
magazini „magazii”, p. 175, (păstrarea lui n etimologic, ca în grai, tinde să
fie evitată în varianta literară: slăĕinăĕ / SH, p. 243, căĕlcâi, p. 246, tăĕmâie,
p. 185 întâia, p. 178, băĕi, băĕiţIJele, p. 195);
• făĕninăĕ / SH, p. 258, ca şi în grai, oscilează cu făĕinăĕ / SH, p. 183, 231;
• păstrarea lui n etimologic, în conjugarea la prezent a unor verbe: puni /
CDL, p. 13, p. 218, „la hotărâtul timp să-mi puni banii”, p. 206; ţIJini, p. 14,
p. 136, săĕ ţIJini, p. 202, răĕmâni, p. 115, „remâni sănătos”, p. 149, să vini,
p. 148;
• n este conservat, la fel ca şi în grai, în sufixul -oæ, -oaæe (< lat. -oneus,
-onea) 158 : viónăĕ „vioaie, vie” , „bucuriia mea cea viónăĕ” / CDL, p. 179;
• n muiat: venia, p. 71;
• l > r: turburăĕri, p. 174, căĕpralu, p. 192, scale, p. 178;
• t + e, i > k [d + e, i > g], este o particularitate a subdialectului bănăţean,
întâlnită în graiurile din est şi centru, care se manifestă în câteva cuvinte 159 ;
în scrierile analizate este notată de Stoica de Haţeg: „oastea mare adunată,
ci prin sate sau în munţi în vânt împrăĕşchiiatăĕ”, SH, p. 257
• b > p, prin desonorizarea lui b: baur, s. „ţăran” / SH, p. 203; cu varianta
paore / SH, p. 60, prin desonorizarea lui b, cf. Frâncu (< germ. Bauer,
Frâncu); baterie, s.f. „subunitate de artilerie” / SH, p. 163; varianta paterie /
SH, p. 178, 235, provenită prin desonorizarea lui b, cf. Frâncu (< germ.
Batterie < fr. battarie, Frâncu); blezirit, bleziruit, adj. „rănit” / SH, p. 166,
164, 241; varianta fonetică: plezirt, pleziruit; pl. plezirţIJi / SH, p. 216, 218
157
TDR, p. 251.
158
Frăţilă, PDR, p. 116.
159
Cf. Frâncu, Neologisme juridico-administrative, p. 313.
70

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
(< germ. Blessiert „rănit” din vb. blessieren „a răni”, Frâncu); blezurăĕ, s.f.
„rană” / SH, p. 136; context: „blezure de moarte” / SH, p. 136; varianta
fonetică plezurăĕ / SH, p. 254 (< germ. blessur, -en); varianta fonetică
plochirui a ~, vb. „a bloca, a asedia” / SH, p. 277 (< germ. blockiren, cu
sufixul –ui);
• fenomenul se produce şi în sens invers, sonorizarea lui p > b sau f>v;
• p > b, Muntele Olimb / SH, p. 70 (probabil prin comparaţie cu dâmb,
golâmb)
• f > v: svat / SH, p. 68, svăĕtuiri / SH, p. 306, svĕƱtnic / SH, p. 64, văĕtav
/ SH, p. 303, jăĕrtvi / SH, p. 62;
• f > ø: “vâru dealului”, p. 243, vâr, p. 223, „văĕtăĕu de plai”, p. 306,
prăĕu, p. 176
• b > v: lavirint, dar şi labirint, p. 64, Servia, p. 58, „turnului de a
Vavilon”, p. 62, „un tiran şi un varvar”, p. 303, Vizantia, p. 68;
• grupul qu din germană este preluat de SH ca cv : ex. Quartier > cvartir,
Qvittung > cvităĕ, nu sunt adaptate fonetic la limba română, împrumuturile
respective există în prezent: cartier, chitanţIJăĕ.
• litera z din neologismele germane se pronunţa ţIJ, înainte de e, i, în loc
de oclusiva c, potrivit „modei nemţeşti”: canţIJelarie SH, p. 228, CDL, p. 32,
canţIJelist / SH, p. 208; dieţIJezăĕ / CDL, p. 32 160 .
160
TDR, p. 257.
71

MARIA MICLE
II. 2. MORFOLOGIA ŞI sINTAXA
substantivul
Genul
Schimbări de gen faţă de limba literară actuală pot fi identificate
cu destulă facilitate: neutru din feminin: pecetul „pecetea” / CDL
„căzând în mâni streine îi rump pecetul”, p. 13, / SH, p. 69, 218; neutru
din masculin: paşurile / CDL, p. 154, piiaţIJ „piaţă” / SH, p. 269; revolt
„revoltă” / SH, p. 300, marmur „marmură” / SH, p. 309; feminin din neutru
sau masculin: corajie „curaj” / SH, p. 68, 246, 298, potcapii, „potcap” /
SH, p. 204; „comerţIJie negustorească” „comerţ” / SH, p. 183, titulăĕ, „titlu” /
SH, p. 184, CDL, arestăĕ „arest” / SH, p. 268, bagajia „bagaj” / SH, p. 233,
reghimenta „regimentul” / SH, p. 308.
Substantivul calfăĕ, deşi în limba actuală are formă de feminin, pentru că
face referire la o persoană de gen masculin, la CDL este însoţit de articol
nehotărât şi adjectiv posesiv la masculin (precum popăĕ, vlăĕdicăĕ): „Un
Neguţitoriu recomândă altui Neguţitoriu pe calfa săĕu”, / CDL, p. 219; „Un
calfăĕ se recomândă...” / CDL, p. 221.
Numărul
Substantivele feminine de declinarea I [-ăĕ] fac pluralul în [-e], ca în limba
literară unică, departajându-se de graiul bănăţean, unde, de cele mai multe ori,
desinenţa de plural a acestor substantive este [ø] şi creează omonimie între
singular şi plural 161 : SH: sg. ialoviţIJăĕ, pl. ialoviţIJe, p. 295, barbe, p. 204; roate,
p. 208, dar pradăĕ, pl. prăĕzi, p. 297, 181; pagubi, p. 71; pustăĕli, p. 191; sg. paşăĕ,
pl. paşii, p. 257. Aparentă desineţă pentru sg. -i,: „câte un arbor, copaci mare...” /
SH, p. 183, sg. copaci, reprezentând de fapt o formă arhaică.
Concomitent, substantivele neutre al căror radical se termină în consoane
dure, determină ocurenţa pluralului în -ăĕ, ca în grai 162 : SH: şanţIJăle, p. 182,
cară 163 , p. 182; cosoară, p. 292; porfiră, p. 69, oraşă, p. 58, 301.
161
Ibidem, p. 256.
162
În cară putem avea a face şi cu o formă etimologică (lat. carrum, pl. carra > rom. cară).
163
I. Coteanu, Despre pluralul substantivelor neutre în româneşte, în „Limbă şi literatură”, anul I
(1955), p. 107.
72

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Desinenţa de plural în -e a substantivelor neutre este preferată celei în
-uri (normă comună variantelor regionale vechi): SH: sg. corp, pl. corpe,
p. 179, şanţIJe, p. 66, 179, „canale curătoare”, p. 66; păĕminte, p. 58; obraze,
p. 207; limanele, p. 70; lanţIJe, p. 200; grajde, p. 195; pripore, p. 180; plane
„planuri”, p. 260; cease, p. 232; cleanţIJe „stânci”, p. 243.
În limba actuală se pare că preferinţa vorbitorilor se îndreaptă spre
pluralul în -e, deşi, conform opiniei lui I. Coteanu, desinenţa de plural -uri
este mai potrivită decât -e, deoarece este specifică numai substantivului,
nu şi adjectivului, putând fi, din acest motiv, un indicator mai exact al
substantivului sau substantivizării adjectivelor 164 .
Cazurile
Genitiv/ dativ
Cazul genitiv/dativ se formează exclusiv sintetic, cu ajutorul articolului
hotărât -lui (pentru substantivele masculine). În formarea genitivului şi
dativului substantivelor feminine (şi al celor masculine terminate în -ăĕ)
se manifestă în varianta scrisă a bănăţenilor preferinţa pentru flexiunea
sintetică, cu desinenţa specifică -i 165 [cu închiderea tot la i a ultimei vocale
din temă, după consoanele labiale şi dentale]: CDL, casii, p. 12, formii,
p. 14, Istoria Biblii, p. 35, „despre vinzarea casii familii noastre”, p, 45,
luvarea pânzii, p. 93, „ale timpului şi ale materii de rugat”, p. 49, „văzătoriu
inimii tale”, p. 189; PI: „rădăcina naturii şi a limbii” / PI, p. 112, „... o
numiră romanii curtea toatei Europii”, p. 106, făĕrăĕdelegii, p. 132, „eu ca
un fiu a naţIJii acestiia”, p. 148 (şi la adj. demonstrative se pune -ii); deşi
se foloseşte şi -ei: CDL, diregăĕtoriei, p. 12, „preţul pânzei”, p. 94; PI:
fizicei, p. 100, virtutei, p. 132, prihanei, p. 132; „pustiile Etiopiei” / SH,
p. 67, ca în limba literară. Această preferinţă se extinde şi la articolul şi
adjectivul demonstrativ: „Eu acum părtaş acestii prea mari dureri”, CDL,
p. 189, „aducătoriul acestii Scrisori” / CDL, p. 52. Construcţia aceasta nu
este specifică subdialectului bănăţean, ci graiurilor olteneşti: SH: „tindele
târnaţii”, p. 217, „primejdia morţii”, p. 217, „raza zilii”, p. 237, „sfârşitul
slujbii”, p. 217; „în anii bătrânii Troii”, / SH, p. 55, „bătaia Troii”, p. 63,
„voievodul Moldovii” / SH, p. 56, „tipografia Sucevii”, p. 56, „cătră sfârşitul
slujbii”, p. 217, „reghimentele graniţii”, p. 228; „scriind paşii”, p. 298, 176;
164
Caracteristică menţionată şi de R. Todoran în Particularităţi dialectale bănăţene într-un manuscris
de la începutul secolului al XIX-lea, partea I, în „Cercetări de lingvistică”, anul XIV (1969), nr.
2, p. 297.
165
Efta este un hipocoristic după model sclav de la Eftimie.
73

MARIA MICLE
„negustorii Timişorii”, p. 191, 180; „împărătesii l-au arătat”, p. 191; această
desinenţă o găsim chiar şi la substantivele proprii masculine: „dă Nicolii”,
p. 214 (lui Nicola), „o fată mare a Evtii chiurcia”, p. 218 (Evta 166 cojocarul).
Caracteristică limbii vechi este şi apoziţia acordată cu substantivul
determinat, care poate să se afle în genitiv sau vocativ: „îndemnul doamnii
Iulii, mama împăratului Alexandru Severu”, p. 58, „la podu apii ErdăĕştiţIJii” /
SH, p. 241; „Apropiindu-se încoronarea prea iubitei fiicei meale Elenii” /
CDL, p. 31; „Prea osfinţite Domnule Episcope!” / CDL, p. 172.
O altă normă a limbii vechi întâlnită la Stoica de Haţeg este complementul
indirect în dativ, determinând un adjectiv şi care în mod obişnuit se formează
cu ajutorul unei prepoziţii „Maioru zisă că-i vrĕdnic cinstii [de cinste]” /
SH, p. 293.
Editorii lui Paul Iorgovici atrag atenţia asupra consemnării în text a unei
construcţii genitivale cu prepoziţia de, considerată o particularitate arhaică
a graiului bănăţean: „La aceştia cred a fi destul a spune din regula aceea
filosofiei: în judecarea ori de fie ce adevăr”, p. 82 167 .
Prepoziţia la + s. la acuzativ contribuie la realizarea valorii de genitiv
sau dativ, precum în graiul bănăţean: mângăere la un preot” / CDL, p. 190;
„au dat-o la băĕrbatul ei îndărăt” / SH, p. 64; „dedei la diacon” / SH,
p. 209; „Un tată recomândă pre fiiul său la un neguţIJitoriu să-l primească
în neguţitoriia sa” / CDL, p. 61. Valoarea de dativ şi genitiv realizată prin
flexiune analitică, specifică subdialectului bănăţean, este întâlnită cu o
frecvenţă mai mică decât cealaltă modalitate: prepoziţia la + s. în acuzativ:
„au fost scris la muerea mea” / CDL, p. 134; „Scrisoare de dăruire se trimite
la un văĕr în timpul căsetoriei, cui şi un dar s-au alăturat”, p. 79; „Prietena
scrie la altăĕ prietenăĕ” / CDL, p. 187.
În varianta bănăţeană, atributul substantival în cazul dativ (dativul
adnominal), având ca determinant un substantiv nearticulat, este foarte
rezistent, fiind înregistrat foarte frecvent la toţi scriitorii: SH: „episcopi
Moravii”, p. 55, 56; „împărat Persii”, p. 67; „militari împăĕratului”, p. 200;
„protopresviter Timişorii”, p. 300 (aici se foloseşte cazul dativ în locul
genitivului); „primejdia morţIJii”, p. 217; „... cum că el vrea să facă pace
lumii”, p. 303 (cazul dativ în locul acuzativului); a Soţietăţii Corăbieiaburosă
agent / CDL, p. 3. Dativul atributiv constituie o particularitate
166
Doina Grecu, Elemente vechi în graiul unei comune din Banat, „Cercetări lingvistice”, 13 (1968),
nr. 1, p. 48.
167
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 248.
74

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
a limbii vechi care dispare după 1840 168 , fiindu-i refuzată pătrunderea în
limba unică, cu excepţia unor texte literare, unde au funcţie stilistică sau
în exprimarea gradelor de rudenie: nepoatăĕ cumnatei sale. Renunţarea
la construcţia cu atribut substantival în dativ s-a petrecut, probabil, direct
proporţional cu articularea substantivelor masculine cu articolul hotărât -l,
după care se pune atribut substantival în genitiv.
În limba actuală, deşi rare, sunt readuse în atenţie prin stilul ştiinţific,
publicistic, administrativ, unde atributele în dativ apar ca determinante ale
substantivelor verbale (provenite din infinitivul lung): „acordarea de ajutor
cosmonauţilor”. Aceste atribute în dativ, sunt, din punct de vedere semantic,
echivalente unor complemente indirecte, ale verbului substantivizat. Nu pot
fi interpretate drept complemente indirecte deoarece nu se poate neglija
natura morfologică a determinantului, care este substantiv 169 .
A fost exclusă din varianta scrisă realizarea genitivului şi dativului cu
ajutorul pronumelui lu[i], caracteristică subdialectului bănăţean.
Izolat se găsesc formulările cu analitice cu valoare de genitiv sau dativ,
cu prepoziţia la + acuzativ: G.: „punturile la un contract” / PI, p. 174;
„Scrisóre de mângăere la un preot” / CDL, p. 190; D.: „au dat-o la băĕrbatul
ei îndărăt” / SH, p. 64; „dedei la diacon” / SH, p. 209; „Un tată recomândă
pre fiiul său la un neguţIJitoriu să-l primească în neguţitoriia sa” / CDL, p. 61.
Din aceeaşi direcţie a graiului 170 găsim complemente indirecte în
dativ exprimate cu ajutorul prepoziţiei căĕtrăĕ + acuzativ (substantive sau
pronume), după verbe declarative 171 : „ne va povăţui cătră aceasta” / CDL,
p. 10 „arătăm [declarăm] cătră cei mai mari aplecăciunea, veneraţia şi
cucerniciia nóstră: cătră cei nóo asemenea dragostea cea prietenească: iară
cătră cei mai mari de noi, bunăvoinţa ce o avem cătră dânşii şi cătră sórtea
lor.” / CDL, p. 27.
Acuzativul
Cazul acuzativ (complementul direct, genul personal) se realizează ca
în limba literară actuală ori în grai, cu ajutorul prepoziţiei pre: „Precum
168
Mioara Avram, O specie modernă a atributului în dativ şi alte probleme ale determinării atributive,
în „Limba română”, anul XIV (1965), nr. 4, p. 416.
169
Dativul analitic cu prepoziţia cătră are ca arie de răspândire graiurile din Banat, Crişana şi
jumătatea de vest a Transilvaniei, cf. Cornelia Cohuţ, Magdalena Vulpe, Graiul din zona „Porţile de
Fier”, p. 368.
170
Frăţilă, PDR, p. 120.
171
Elena Dragoş, Elemente de sintaxă istorică românească, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1995 (Colecţia „Akademos” ), p. 104.
75

MARIA MICLE
cuvintele care vorbim şi numele care purtăm ne mărturisesc pre noi a fi
următorii naţiii romaneşti” / PI, 77; „pre craiul l-au prins şi s-au ucis” /
SH, p. 57; „am învăţat pănă astăzi pre învăĕţIJăĕceii mei prin Şcóle” / CDL,
p. X. Construcţia lui pre + acuzativ este interpretată de unii cercetători
ca „manifestare a tendinţei de claritate a exprimării raporturilor dintre
cazuri” 172 .
Vocativul
În varianta literară bănăţeană, vocativul se formează după normele
comune şi celorlalte dialecte regionale, adică folosind desinenţe specifice.
„Mijloacele desinenţiale de exprimare a vocativului -o şi -e caracterizează
în special fondul tradiţional al prenumelor din sistemul antroponimic
românesc” 173 . Substantivele masculine, aproape întotdeauna primesc la
vocativ terminaţia -e (cele proprii), -le (cele comune): „Hei Iubite Medre!” /
CDL, p. 109, „Fiule, Tite, ...” / SH, p. 57. Cele feminine, de regulă primesc
-ăĕ: Catarină / CDL, p. 125, „Spune-i Domnia Ta cumnatăĕ, cum că Eu voiu
căuta” / CDL, p. 75 neutralizându-se diferenţa de formă faţă de nominativ.
În textele bănăţenilor este prezentă şi construcţia de vocativ cu desinenţa
-o 174 a substantivelor comune sau proprii terminate în -ăĕ, specifică şi
subdialectului bănăţean: „Soro Marie!” / SH, p. 190, popo, p. 264, 276,
„Popo, ai pită să ne dai...?”, p. 275; „uică paşo, ciuică ago”, p. 180; „Mişco,
când ia cineva...?”, p. 223. În româna actuală se manifestă tendinţa de
exprimare a vocativului la forma de nominativ (mai ales a prenumelor recent
împrumutate), marcată prin intonaţie sau topică. Vocativele cu desinenţa -o
par învechite şi sunt evitate în favoarea lui -ăĕ 175 .
Când un substantiv în vocativ este precedat de un atribut adjectival,
primeşte terminaţie de vocativ atât substantivul cât şi determinantul său:
„Mult preţIJuite Vere” / CDL, p. 79; „Prea înţelepte Jupâne” / CDL , p. 84.
Se conturează şi norma de punctuaţie, menţinută şi în norma unică,
de a intercala între virgule substantivele în cazul vocativ (şi determinanţii
acestora). La CDL, şi PI întotdeauna vocativele sunt urmate de semnul
exclamării: „De bun gen născute Domnule!” / CDL, p. 39, „Prea milostive
172
Domniţa Ichim-Tomescu, Observaţii asupra cazului vocativ la numele proprii în limba română,
în „Limba română”, anul XLI (1992), nr. 2, p. 42.
173
TDR, p. 259.
174
Domniţa Ichim-Tomescu, art. cit.., p. 44.
175
Gheţie, Istoria limbii române literare, p. 135.
76

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
domnule!” / PI, p. 63. În textul Epistolariului cazul vocativ are frecvenţă
mare deoarece toate modelele de scrisori încep cu o formulă de adresare:
„Iubite Dimitrie!”, p. 39, „Prea onorate Jupâne!”, p. 40 etc.
Articolul
Articolul hotărât
De obicei, articolul hotărât enclitic care a fost generalizat în româna
literară scrisă, nu este folosit consecvent în Cronica Banatului: „în locu
tătâni-meu m-am dus” SH, p. 60, „fânu cailor” / SH, p. 265. Stoica de Haţeg
îl foloseşte arareori: viteazul, p. 197; judecăĕtoriul, p. 57, craiul, p. 57;
împăĕratul, p. 63, 184; mântuitoriul, p. 63; vicleanul, p. 65; „cătră sfârşitul
slujbii”, p. 217; râul Oltu, p. 182 (în acest exemplu este dublă articulare şi
a determinantului Oltu).
Articolul hotărât masculin, -l, apare cu o frecvenţă mare la CDL, pe tot
parcursul cărţii, începând emblematic cu pagina de titlu, diferenţiindu-se de
ceilalţi doi cărturari, Nicolae Stoica şi Paul Iorgovici: „Adevăratul Prieten”
/ CDL, p. 183, „EPISTOLARIUL ROMANESC pentru facerea a tot feliul
de scrisori”, în titlu; „Cu Tipariul Crăeştii Tipografii” / CDL, p. de titlu.
La PI articolul hotărât masculin -l, deobicei nu este pus: „împăratu Traian
(Truia)” / PI, p. 108; apare sporadic în text: „omul, p. 78, opul, p. 150.
Articolul hotărât proclitic, deşi este specific graiului (sau tocmai de
aceea), este evitat, chiar şi la substantivele proprii, de gen masculin: articulat
enclitic pentru a forma cazul dativ: „Eu nu pot crede, cum că Georgelui
meu nu i s-ar fi urât...” / CDL, p. 120. El este rareori notat: „lui gheneral
Sechendorf” / SH, p. 174.
Articolul nehotărât
Deşi Paul Iorgovici recomandă ca articolul nehotărât feminin, singular,
să fie o, „... după regulele gramaticii noastre litera o e articul a ghenului
feminin” / PI, p. 145, această formă nu este complet generalizată, unii autori,
în special C. D. Loga, folosind adesea forma unăĕ (una): „una persónă scrie” /
CDL, p. 5; „atuncea nici una oară nu te voiu aştepta mai mult” / CDL,
p. 210; „zugrăvea una săgeată mergând cătră altă săgeată”, p. VI. Totuşi
forma o are ponderea cea mai mare: „Cu aceasta îmi vei arăta o dragoste
nepreţuită” / CDL, p. 41.
77

MARIA MICLE
Articolul posesiv genitival
Ca şi în celelalte variante literare de tip nordic (ca şi în grai), articolul
posesiv-genitival este invariabil: a, aproape în totalitate: „[împărăţii]... a
Austrii noastre, a roşilor, a papii de la Roma”, p. 56. În ObservaţIJii de limba
româneacăĕ apare o singură dată forma acordată: „al doilea, adecă cel ce
urmează după cel dintâi” / PI, p. 215. Cronica Banatului reflectă aceeaşi
situaţie: „Ţoalele mĕle şi a muierii” / SH, p. 215; „director a scoalelor”,
p. 6; ... Auzisă ei că vodă Ipsilandi a Ţării Rumâneşti şi cu călugărul Dositei
Obradovici a lu Ţerni Gheorghe...”, p. 303; „ieşind la Marga înaintea a
lor măriri”, p. 309. Foarte rar Stoica de Haţeg foloseşte articolul posesiv
acordat: „ce-i al căpitanului”, p. 258; „din al căruia”, p. 206; „ai Meedii”,
p. 66, „ai Persii”, p. 67; „de-ai Duchii”, p. 206; „de ai prinţului suită”,
p. 305 (aici autorul face acordul articolului posesiv la plural cu un substantiv
colectiv, care îi sugerează acest număr).
Formele acordate ale articolului posesiv sunt întâlnite în toate variantele
literare din perioada de tranziţie a românei literare moderne, însă dintre
scrierile bănăţenilor, la Diaconovici Loga, au o frecvenţă sporită: „acest
tinăr ce e de bună nedeajde al soţietăţii cetăţeneşti” / CDL, p. 66. Uneori,
forma invariabilă a alternează chiar în acelaşi context cu forme acordate:
al, uneori chiar în acelaşi paragraf: a II. măĕdulariu, al II. măĕdulariu, CDL,
p. 30; „acestea pre formóse ale întristării Cereşti daruri de mângăere” /
CDL, p. 189.
La Paul Iorgovici, între substantivul determinat şi atributul substantival
genitival se interpune articolul posesiv genitival: „fiu a naţii” / PI, p. 80;
„sloboda voie a noastră”, p. 132; „titul a episcopului şi a altora domni”,
p. 186. Această asociere cere ca substantivul determinant să nu aibă articol
nehotărât (totuşi există şi excepţii: „mărirea a limbii”, p. 146).
Aşadar, în varianta literară bănăţeană, articolul posesiv are forma
invariabilă a, însă spre mijlocul secolului al XIX-lea, observăm o tendinţă
de înlocuire cu formele variabile, sub presiunea sistemului lingvistic de
unificare a normelor variantelor literare în epoca modernă.
Articolul demonstrativ
Articolul demonstrativ are formele cel / cea, cei / cele: „mâna cea
ajutătoare” / CDL, p. III, „Dintre tóte măestriile ceale mai folositóre” / CDL,
p. VI, „a petrece anii cei dintâiu tinereaţelor sale” / CDL, p. 23, „părinţii
tăi cei vrednici” / CDL, p. 30; „în firea noastră cea mutată din firea cea
78

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
dintâi, între care dorul cel ce cu nici un fel de bunătate” / PI, p. 89. Formele
specifice graiului: ăĕl, a, ăĕi, ale au fost eliminate din limba scrisă.
Forma de genitiv-dativ a articolului demonstrativ, la feminin cea este
ceii, ca în limba veche: „voia înţelepciunii ceii Cereşti” / CDL, p. 189.
Articolul demonstrativ apare interpus adesea între un adjectiv şi
substantivul determinat, în contexte în care limba literară actuală îl omite:
„a cărora rădăcină e în limba cea latinească” / PI, p. 152.
Adjectivul
Adjectivul face parte din categoria cuvintelor flexibile, subordonat
substantivului. Dependenţa sintactică faţă de acesta determină acordul în
gen număr şi caz. Adjectivului şi adverbului le sunt specifice categoria
intensităţii 176 . Pentru varianta literară bănăţeană nu am remarcat manifestări
speciale faţă de limba literară unică decât în privinţa gradelor de comparaţie,
în mod deosebit la superlativ.
Gradele de comparaţie
superlativul
Cea mai frecventă dintre modalităţile de realizare a superlativului absolut
este cu ajutorul adverbului prea + adjectiv, înregistrat la toţi scriitorii analizaţi.
Construcţia aceasta a fost preponderentă în limba veche şi se menţine pe
primul loc până la mijlocul secolului al XIX-lea 177 : „prea înaltă voe a chesarocrăescului
maiestat”, / PI, p. 231; „preaînalta voe împărătească” / SH, p. 228;
„Prea mulţămitoriu” / CDL, p. 81. La C. D. Loga şi P. Iorgovici are cele mai
dese întrebuinţări. În textul lui Loga apare şi morfemull foarte: „Ci fiindcă
sânt cu foarte mari lucruri ale diregătoriei mĕle împresurat” / CDL, p. 79; „mă
aflu în bună stare şi foarte îndestulat” / CDL, p. 80; la Stoica de Haţeg şi Paul
Iorgovici apare rar: „limba noastră este foarte scurtă de cuvinte” / PI, p. 239.
Adverbul prea însoţeşte şi determinantele oficialităţilor (consecvent folosit la
Loga, în formulele de adresare). În câteva exemple chiar este alipit adjectivului
„preadorita soţietatea” / CDL, p. 104.
Superlativul se formează şi cu adverbul înalt + adj. (vb. la participiu):
„Înalt învăţate domnule” / CDL, p. 92; cu adverbul mult: „inima Părintească
176
GA, I, p. 141.
177
Mariana Costinescu, Normele limbii literare în gramaticile româneşti, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1979, p. 67.
79

MARIA MICLE
cea mult răĕnităĕ” / CDL, p. 190; „mult milostiva împărăteasă” / SH, p. 224,
mult-milostivul / SH, p. 200; „un mult învăţat astronom” / SH, p. 57; cu
adverbul tare „foarte strict”: „tare disţiplin ţinea” / SH, p. 181.
Am putea considera ca o modalitate inedită de sinonimie morfologică cu
comparativului de inferioritate prin derivare: adjectiv + suf. diminutival
-el (masc.) / -ea (fem.), întâlnită la toţi scriitorii, în paralel cu forma
actuală mai puţIJin + adjectiv. Derivarea adjectivelor şi a substantivelor cu
sufixe diminutivale în varianta literară bănăţeană ar putea fi considerată o
modalitate sintetică de realizare a comparativului de inferioritate. Această
modalitate de redare a comparativului de inferioritate constituie mai mult
decât o particularitate stilistică a scriitorilor, deoarece procedeul se întâlneşte
în toate textele studiate, în contexte de expunere a unor fapte concrete, fără
încărcătură stilistică (metaforică sau de epitet): „se despart puţIJinei de la
biserica veche a răsăritului” / PI, p. 265; „Despre creşterea aceasta am a
vorbi puţIJinei [aici, adverb]” / PI, 252, „Însă acum mă rog să mă mai aştepţi
puţIJintel 178 timp” / CDL, p. 52; „Drept aceaia voiu întrebuinţa încă acestea
puţIJintele minute ale vieţii mĕle” / CDL, p. 56; „ca vionel şi mai ager să te
apuci iarăşi de lucru” / CDL, p. 107.
De altfel, şi substantivele sunt uneori însoţite de sufixe diminutivale,
pentru a arăta cantitatea redusă sau dimensiunea mică, în contexte care
nu au nimic de-a face cu exprimări stilistice: „Dumnezeu nu numai că ne
dedĕse crumpiri, de să afla, ce încă şi peştişori [peşti mici, măĕrunţIJi], nu
numai prin părăe curătoare, ce şi prin toate bălţile şi lacurile” / SH, p. 57;
„le da bani şi 3 pitişoare pe zili” / SH, p. 257; „patru viţIJişoare din păr îmi
tunsă” / SH, p. 215; ţIJoliţIJe „haine puţine” / SH, p. 198; ţIJedulice „bileţel” /
SH, apud Todoran, ţIJăĕrişoarăĕ / Anon. Car., p. 384.
În selecţia formelor unor adjective autorii cercetaţi au ţinut seama de
modelul latin şi apropierea de acesta. Ei au preferat forme latinizate ale
unor adjective, ca şi alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene. Adjectivul nou
(< lat. novus, -a) este folosit cu forma nov / SH, p. 208, novăĕ, p. 205, novi,
nove, SH, p. 204; dar şi forma: noo „nouă” / SH, p. 61; săĕlbatec, cu varianta
latinizată silvatic (< lat. pop. salvaticus (= silvaticus): „fiare silvatice” / PI,
p. 271; frumos, preferat ca formos (< lat. formosus): „Că ce e formos unuia,
nu e altuia” / CDL, p. 72, „formóse Învăţături” / CDL, p. 84.
178
Adverb, nu adjectiv.
80

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Pronumele
Pronumele personal propriu-zis
O caracteristică a variantei literare bănăţene este prezenţa formelor
de nominativ ale pronumelui personal alături de verbul predicativ, spre
deosebire atât de grai, cât şi de limba literară actuală, unde acestea sunt
subînţelese datorită desinenţelor de persoană ale verbelor predicative, iar
pronumele personale nu se mai pun: „Eu văd că tu pornirea sângelui tău
nu o poţi opri, dar nici nu e de mirare, când tu nimic nu lucri în viiaţa
ta” / CDL, p. 109-110; „Regulele care eu am observat şi după care am
păşit în exemplurile acestea sânt luate din însa limba noastră” / PI, p. 231.
Această caracteristică rezultă, mai degrabă, din tendinţa limbii de a însoţi
mereu predicatul cu subiectul propriu-zis şi de a evita subiectul subînţeles
(ca în limba franceză). Mai mult, C. D. Loga notează cu majusculă toate
pronumele personale în nominativ.
Formele neaccentuate ale pronumelui personal sau reflexiv, care să le
anticipeze sau întărească pe cele accentuate, aproape lipsesc: „încât [mi-] este
mie cunoscută” / CDL, p. 126; „nu se vede mie a [-mi] fi pricină din destul”,
p. 112, „[a-i] scoate ceva din capul săĕu” / CDL, p. 136; „Dumnezeu, părintele
a toate făpturelor, prin nimica alta n-[u l-] au mai ales pre om de cătră celelalte
dobitoace mai vârtos decât prin minte şi putinţa de a cuvânta” / PI, p. 87.
Exprimările fără anticiparea sau reluarea complementului direct sau indirect
printr-o formă accentuată sau neaccentuată a pronumelui personal reprezintă
o caracteristică a variantei literare bănăţene, fiind întâlnită la toţi scriitorii
urmăriţi: „Carele odată tătâni-său într-o nevoie [îl] ajută şi-l scoasă...”, p. 69;
„grecii pre dânsul [îl] omorâră, pre perşi [îi] bătură”, p. 68; „... lui [îi] urmă
Tegla-Falaţar”, p. 66; „care [îi] urâră pre israiltĕni” / PI, p. 64 179 . În limba literară
contemporană, folosirea acestora a devenit necesară pentru o exprimare corectă.
„Formele atone ale pronumelui el reflectă acuzativul şi dativul, folosirea lor
în calitate de indici sintactici ai complementului direct sau ai celui indirect
fiind obligatorie în anumite condiţii, mai precis atunci când are loc reluarea
obiectului: „Lacul codrilor albastru, nuferi galbeni îl încarcă”, formele tonice
fiind deseori facultative” 180 .
Anticiparea a pronumelui personal de persoana a III-a, feminin, singular,
forma neaccentuată o, într-o propoziţie cu verbul la perfect compus este
179
Vezi şi Gheţie, Istoria limbii române literare, p. 138.
180
Arcadie Evdoşenco, Clasificarea pronumelor, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul 43 (1992),
nr. 3, p. 239.
81

MARIA MICLE
generală în limba veche. În acest caz forma neaccentuată a pronumelui
respectiv este antepusă auxiliarului: „Gratulaţia Ta la Anul nou, cu mare
bucurie şi mulţemire o am cuprins” / CDL, p. 160; „camăta aceasta totdeauna
la pusul termin de plin o am plătit” / CDL, p. 52; „cu tótă buna orânduială
şi cu laudă o am purtat” / CDL, p. 211. Mai întâlnim izolat şi la Stoica
anticiparea unui complement direct sau indirect: „îm zăuitai” / SH, p. 55,
„Munţi-ş apăra” / SH, p. 59 (ca în grai).
În ce priveşte regimul sintactic al pronumelui personal de persoana a
III-a, feminin în acuzativ, este de remarcat faptul că forma neaccentuată o
apare ca şi forma de masculin, de multe ori înaintea auxiliarului timpurilor
compuse (ca în unele graiuri din Munţii Apuseni): „o am văzut” 181 .
Deşi se afirmă că în celelalte variante literare, încă de pe la 1780 s-au
generalizat formele neaccentuate ale pronumelor personale şi reflexive 182 ,
în varianta bănăţeană acestea aproape că lipsesc chiar şi pe la mijlocul
secolului al XIX-lea.
În textele secolului al XVII-lea, îns era folosit în locul pronumelui
personal el, însă acesta din urmă s-a impus treptat, în toate variantele
regionale 183 : „să facă dintr-însul un bărbat femeii”, p. 237. La Paul Iorgovici
se notează îns „ins”, la forma de nominativ şi primeşte valoare substantivală:
„Tot însul e slobod a gândi...”, p. 148.
Pronumele dedinsul este consemnat numai la Paul Iorgovici: „Deci, dacă
te atinge câtva lauda numelui Romanesc, stă cu dedinsul de cultura limbii
Romanesci,...”, p. 78; „... că ce altui adevărat sau bine reau spune, aceea cu
dedinsul reau trebui să purceadă din gura sau scriptura învăţătoriului lor” /
PI, p. 82. Probabil reprezintă o variantă a pronumelui personal dânsul,
deoarece, acesta nu este consemnat deloc în ObservaţIJii. În mod surprinzător
şi femininul dânsa este folosit într-un singur exemplu: „Măcar că aceste
se arată de sine înse la cei ce vor căuta la dânsele [vorbele]” / PI, p. 231,
acordat substantiv abstract. În schimb, la Loga şi Stoica dânsul/dânsa apare
foarte frecvent înlocuieşte exclusiv persoane şi are valoare de politeţe 184 .
Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ
Deşi este plasat înaintea substantivului determinat, adjectivul
demonstrativ îşi păstrează terminaţia -a: „Acesta mod l-am tras...” / PI, p. 118;
181
Frăţilă, PDR, p. 150.
182
Ion Gheţie (coord.), lucr. cit., 1997, p. 328-329.
183
Ibidem, p. 329.
184
Vezi subcapitolul Mărci ale exprimării reverenţioase.
82

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
„spre acela principiu” / PI, p. 100; „spre acela svărşit se întrebuinţeze” / PI,
p. 98; această construcţie apare frecvent la Paul Iorgovici. În limba actuală,
particula deictică -a se ataşează pronumelor demonstrative, la forma de
nominativ-acuzativ (aceasta vine), dar este omisă din structura adjectivelor
pronominale, când ele precedă substantivul determinat, iar la forma de
feminin a adjectivelor, -a, este substituit cu desineţa -ăĕ (acest băiat vine/
această fată vine) 185 . Omiterea particulei -a pare o inovaţie recentă fiind o
marcă pentru diferenţierea pronumelui de adjectivul demonstrativ.
În varianta literară bănăţeană nu se ţine seama de această diferenţiere,
particula -a se pune la adjectivele demonstrative, nehotărâte, negative,
relative, indiferent dacă preced sau succed substantivul determinat: CDL:
„titul a episcopului şi a altora domni”, p. 186; „într-acela mod”, p. 134;
„spre acela principiu”, p. 100; „spre acela svărşit se întrebuinţeze”, p. 98;
„a căĕrora rădăcină”, p. 152; aşa cum am precizat deja, de-obicei adjectivele
sunt plasate înaintea substantivului. Mai mult, -a este prezentă şi în
componenţa unor adverbe (corelative), pentru a le întări sensul: acuma (ca
în grai), amintrilea, pururea etc.
La N. Stoica am notat şi varianta din grai pentru demonstrativul de
depărtare, cu h neetimologic 186 : „haia ţară” / SH, p. 176.
Pronumele şi adjectivul pronominal nehotărât
Forme consemnate:
• niscai, cu sens de „niscaiva, câţiva”: „niscai vin” / SH, p. 293; „niscai
negustori” / SH, p. 217;
• tot, toatăĕ „fiecare, oricare”: „în toatăĕ limba...” / PI, p. 126; „cu tot
cuvântul” / PI, p. 126; „carele despre tot lucrul ştii” / CDL, p. 190;
• fieştecare, fiece, fiecine, fieşteuna: „Din loghică păşesc la fizică sau
la aceea parte a filosofiei în care învaţă a conósce puterile, proprietăţile
(osebirile) unuia fieştecăĕruia trup ce cade sub simţirile nóstre” / PI, p. 98;
fieştecare / SH, p. 200; „fiece bine” / SH, p. 90, „fiecine om” / SH, p. 90,
„fieştecăĕruia om” / SH, p. 92; „a fieşte ce feliu de scrisóre” / CDL, p. 26; /
PI, „dintre care fieşteuna are înţelegerea sa” / PI, p. 225.
• neştine „cineva, oarecine” (< lat. nescio + qui + -ne, MDA): „Neştine
întreabă de sfat pe unchiu său despre însurăciune” / CDL, p. 70;
• vre unorăĕ „vreunele”: „pănă la exeamenul cel viitoriu mai scrie-mi vre
unorăĕ” / CDL, p. 43;
185
Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Iaşi, Polirom, 1997, p. 125.
186
Frăţilă, PDR, p. 122.
83

MARIA MICLE
• câta, cu sens de „puţin, câtva”: „câtea prune” / SH, p. 265. Pronumele /
adjectivul nehotărât câta, câţIJia, câtea este specific graiului bănăţean 187 . Nu
se suprapune total pe sensurile lui câtva; este un fel de articol partitiv, ca în
franceză; poate funcţiona şi ca adverb: „mi-e câta foame”;
• oare câtva, adj. nehotărât, „Domniia Ta ai pus de gând să te îndepărtezi
de noi pe oare câtva timp” / CDL, p. 182;
• macăĕrcare „oricare” (specific graiului): „Aicea macar care va vedea
cum e mai bine” / PI, p. 235; „judece macăĕr care” / PI, p. 140.
Pronumele negativ
nima „nimeni” (formă specifică subdialectului bănăţean, varianta
sudică) 188 / SH, p. 66, 193, 221, „care nima nu vru să le ia” / SH, p. 300;
„nimea să nu pótă veni” / CDL, p. 41;
nime / PI, p. 132,
nimica / SH, p. 197; „lui nimica nu-i lipseşte alta, decât un patron” /
CDL, p. 67.
Pronumele relativ
Pentru pronumele relativ care se disting forme variabile după gen şi
număr: m. sg. carele, / SH, p. 64, pl. carii / SH, p. 58, 64, 197; f. sg. carĕƱ /
SH, p. 64, 204; genitiv căĕrora / SH, p. 214. Această diferenţiere pe gen
şi număr au cunoscut-o şi celelalte dialecte literare. Este specifică limbii
vechi. La C. D. Loga apare şi invariabil (p. 113). Formele invariabile ale lui
care sunt o transformare care se sesizează în evoluţia limbii spre normele
unice.
La cazul acuzativ, pronumele relativ îndeplineşte funcţia de complement
direct fără a fi precedat de prepoziţia pe: „[pe] care nima nu vru să le ia” /
SH, p. 300; „La aceasta se cere o mulţime a cuvintelor [pe] care tinerii o
agonisesc din cărţile oamenilor celor învăţaţi”, p. 96; elipsa lui pe: „cuvintele
[pe] care [le] vorbim şi numele [pe] care [le] portăm” / CDL, p. 76.
Pentru genitiv şi dativ funcţionează forma invariabilă cui: „Întrucât iaste
mai de frunte persóna aceia, cui se aduce ...” / CDL, p. 92.
Pronumele relativ ce este invariabil, nu îşi schimbă forma după gen sau
număr: „un copil ce nu vrem să rănim” / CDL, p. 204.
187
Ibidem, p. 122.
188
TDR, p. 260.
84

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Pronumele personal de întărire
Mai mult decât în limba literară unică, se foloseşte pronumele de
întărire, în defavoarea adjectivul pronominal corespunzător. Acest pronume
este asociat cu limba cultă, deoarece graiul bănăţean nu îl utilizează.
-pers. I: „fiindcă în norocirea şi bucuriia cunoscuţilor mei, aflu şi Eu
însumi norocire şi bucurie” / CDL, p. 194;
- pers. a III-a, sg.: „ei însăĕşi” / SH, p. 58; „proprietăţile a însei limbii” /
PI, p. 112; în toate scrierile analizate e folosit; însa, „însăşi” / PI, p. 231;
„sfat, care din însaşi iscusinţă cu temeiu ţi-l dau” / CDL, p. 113; „vorbele
acelea sânt răsfirate în însele vorbele noastre” / PI, p. 233;
- pers. a III-a pl.: în loc de lor înşişi, pentru dativ, la Paul Iorgovici găsim
encliza particulei -şi la pronumele personal: loruş: „au neşte arme loruş
înnăscute” / PI, p. 89; „aceştia neavând lege, singuri sânt loruş lege” / PI,
p. 263. Tot la Paul Iorgovici întâlnim acelaşi procedeu aplicat şi pronumelui
demonstrativ: acestiaş / PI, p. 273, rezultând un pronume de identitate.
Verbul
Sistemul verbal al variantei literare bănăţene se individualizează prin
particularităţile preluate din grai, dar şi prin conservarea, unor caracteristici
ale limbii vechi, inclusiv în secolul al XIX-lea. În ceea ce priveşte verbul,
cele mai numeroase aspecte specifice limbii vechi, referitoare la această
parte de vorbire, le întâlnim în Cronica Banatului. Faptul nu este atât de
surprinzător pe cât pare la prima vedere, deoarece, deşi textul a fost datat
între 1825-1827, pentru scrierea sa, la vârsta senectuţii, Nicolae Stoica
şi-a folosit însemnările, notiţele făcute de-a lungul vieţii pe diverse cărţi
şi documente din biblioteca proprie. Deşi ca dată oficială de finalizare a
manuscrisului se vehiculează cel de-al doilea deceniu al secolului al XIXlea,
caracteristicile scrierii sale aparţin celei de-a doua jumătăţi a secolului
al XVIII-lea.
schimbări de conjugare
La fel ca în grai, câteva verbe au fost consemnate la conjugarea a IV-a,
şi nu la conjugarea I: a săĕnăĕtoşa / SH, p. 61; a sufera, vb. „a suferi” / PI,
p. 64; a grija „a griji” / CDL, p. 128; îngrija „a îngriji” / CDL, p. VIII
sau la conjugarea a III-a, în loc de conjugarea I sau a II-a: a scria: „mai
85

MARIA MICLE
formósă şi mai înaltă iastă măestria de a scria” / CDL, p. VI; „căci sânt
unii oameni care, fiind învăţaţi a scria...” / PI, p. 83, 94 (a scria este şi azi
de conjugarea I în subdialectul bănăţean şi în graiul din Oltenia de nordvest
189 ); aceeaşi conjugare o are şi compusul a descria: „pentru a putea
descria aşa precum eu în mine sâmt priveghierea ta” / PI, p. 63; a răĕmânea: /
SH, p. 207, „nimic nu va remânea ţie uitat” / CDL, p. 13; a ţIJinea / CDL,
p. 121, 188. Ion Diaconescu apreciază că „variaţia sufixelor -eá şi -e are
cauze de ordin istoric. Încă din latină, se constată treceri de la o conjugare
la alta, respectiv, de la conjugarea a II-a la a III-a sau invers, de la a III-a la a
II-a. [...] În română, graniţa dintre verbele terminate în -eá şi cele terminate
în -e rămâne deschisă în favoarea unora sau altora” 190 . Şi la alte conjugări
este prezent fenomenul variaţie a încadrării verbelor într-o conjugare sau
alta, de exemplu, verbe care în româna literară unică se află la conjugarea I,
sunt încadrate în epoca veche şi modernă la a IV-a: a scuipi 191 : au scuipit /
SH, p. 224 (formă apropiată de etimonul latin < *scupire, DLR).
Faţă de limba literară actuală unde sunt integrate la conjugarea I, verbele
pătrunse în varianta literară bănăţeană prin filieră germană sunt încadrate la
conjugarea a IV-a, prin ataşarea sufixului -ui sau -ilui: renovi „renova” / SH,
p. 66. Majoritatea acestor verbe provin din germană, (unde aveau terminaţia
-ieren, din care s-a păstrat în română tema verbelor în -ir-) + suf. -ui (adoptirui,
atachirui, avanzirui, bombardirui, confisţIJirui etc.) sau -i(/e)lui (bumbăĕrdăĕlui,
defendăĕlui, expedelui, formăĕlui, puşcăĕlui, pocăĕlui, verbăĕlui).
Modurile personale
Indicativul
Indicativul „se deosebeşte de celelalte moduri prin realizarea tuturor
opoziţiilor temporale şi prin specificul valorii lui modale, ambele având ca
rezultat un grad înalt de frecvenţă” 192 , atât în variantele literare, cât şi în graiuri.
189
Frăţilă, PDR, p. 122, idem, Contribuţii lingvistice, Timişoara, Editura de Vest, 1993, p. 33-34.
Vezi şi Ştefan Giosu, Scria(re) „scrie(re)”, în „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, tom. XXXI,
1986-1987 A, Iaşi, p. 243-261.
190
Ion Diaconescu, Infinitivul în limba română, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1977,
p. 111.
191
Acest verb se conjugă în graiul bănăţean după forme specifice, nefolosite în celelalte subdialecte
dacoromâneşti: sàip şi şàip (vezi ALRR. Sinteză, I, h. 129).
192
Daniela Stoianova, Observaţii cu privire la sensurile temporal-aspectuale ale formelor nominale ale
verbului în româna contemporană, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XLII (1991), nr. 5-6, p. 201.
86

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
• prezentul
În majoritatea cazurilor, verbele de conjugarea I şi a IV-a sunt conjugate
la prezent indicativ şi conjunctiv, fără sufixul -ez, -eazăĕ, ca în graiurile de tip
nordic: [ei] lucrăĕ / SH, p. 257; / PI, p. 136; săĕ lucre / SH, p. 57; dar există şi
excepţii: înviazăĕ / PI, p. 142, derivazăĕ / PI, p. 144, însemneazăĕ / PI, p. 134;
Verbul a fi, la prezent ia în scris şi forma specifică graiului bănăţean,
prin compunerea cu formele proclitice de dativ ale pronumelui personal:
„văzându-mă unde mis...” / SH, p. 222, „Din ce sate vis?” / SH, p. 187, mai
puţin folosit decât forma supradialectală sânt: „sânt în Ţarigrad” / SH, p. 302.
La indicativ (şi conjunctiv) prezent opoziţia persoana I singular şi
persoana a II-a singular se realizează la fel ca şi în grai, prin [-n] / [ńĦ] 193 , la
verbul: a spune (spun, spuni); a pune: „ce-i puni în spate” / CDL, p. 13; a
veni: [tu] vini / SH, p. 245; săĕ vini / SH, p. 250.
Se disting în scris şi câteva forme specifice de prezent graiurilor de tip
bănăţean şi transilvănean, precum: mânc, puni, cure.
• imperfectul acordat la pers. a III-a plural apare în toate textele: erau
tot batjocuri” / SH, p. 235; „au întrebuinţat mijlociri celainice, căutând cu
paguba şi scădearea altuia să ajungă la acestea; că luvând bani sau negoţ de
la alţii, erau aşa fără de ruşine, cât tăgăduit-au că au primit, şi nu vreau să
plătească; iară alţii primind o dată de la datoraşii săi ceale împrumutate, mai
încolo îi asupreau ca de iznou să plătească; alţii se zăĕuitau de ceale ce au
fost, alţii au murit, şi următorii nu ştiiau de ceale trecute, sau nu puteau să
arate.” / CDL, p. 260. Diferenţierea la imperfect între singularul şi pluralul
persoanei a III-a nu este generalizată în texte. Se întâlnesc şi formele fără
desinenţa -u, la fel ca în celelalte graiuri şi variante regionale 194 : luva / SH,
p. 188, „copiii zbiera” / SH, p. 219, „ei răĕspundea” / SH, p. 60.
Imperfectul cu terminaţia -u la persoana a III-a, plural este considerată
inovaţie a graiului bănăţean preluată de limba literară, singura păstrată, la nivel
morfologic şi în varianta unică 195 . Se presupune că această inovaţie exista în
graiul bănăţean din prima jumătate a secolului al XVII-lea şi reprezintă o creaţie
analogică, „făcută după modelul verbului predicativ a avea (ei au) şi, eventual,
al verbelor a da, a sta, a lua, a vrea, a bea, a la, pentru a înlătura omonimia
dintre persoanele 3 singular şi plural ale imperfectului” 196 .
193
TDR, p. 261.
194
Todoran, II, p. 298.
195
G. Ivănescu, Istoria limbii române, ediţia a II-a, Iaşi, Junimea, 2000, p. 627.
196
Ion Gheţie, Mirela Teodorescu, Asupra desinenţei -u a persoanei a III-a plural a indicativului
imperfect. Noi contribuţii, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XVII (1966), nr. 2, p. 181.
87

MARIA MICLE
G. Ivănescu îi atribuie lui Paul Iorgovici eliminarea în limba literară a
omonimiei dintre singular şi plural, la persoana a III-a, imperfect, deoarece
diferenţierea apare mai întâi în ObservaţIJii de limbăĕ rumâneacăĕ 197 .
• perfectul simplu este un timp viu în subdialectul bănăţean, situaţie
pe care o regăsim şi în varianta scrisă. Nicolae Stoica de Haţeg preferă
folosirea perfectului simplu ca timp al povestirii pentru a dinamiza acţiunea,
faptele relatate, prin punerea lor la un timp apropiat de prezent, momentul
povestirii, implicit plasarea ascultătorului în apropierea evenimentelor. La
acest autor se regăsesc cele mai multe forme arhaice ale perfectului simplu,
caracteristice graiului din sudul Banatului, zona sa de activitate, anume
cele terminate în -ş(u) la persoana I singular, la verbele de conjugarea a
III-a. „Acestea corespund perfectelor sigmatice latine în -si, -xi” 198 : SH: [eu]
înţIJăĕleşi, puşi, p. 234, zişi, p. 209, 235, spuşi, p. 204, 205, răĕmaşi, p. 205,
mă întorşi, p. 213, mă duşi, p. 213, trimişi, p. 264, „dascăl mă puşi”, p. 215,
măĕ râşi, p. 216 măĕ subscrişi, p. 222, înţIJăĕleşi, p. 223, scrişi, merşi, p. 218,
„calu-m luai şi după mine-l traşi”, p. 222; „o găină ferşi, zeamă îi dăĕdei;
au mâncat”, p. 219. Numeroasele exemple întâlnite indică faptul că forma
acesta a perfectului simplu era în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a
celui de-al XIX-lea foarte activă în graiul bănăţenilor. La SH: [eu] fui, p. 61,
191, dăĕdei, p. 205, 209, 291, îl diete, p. 69; auzii, p. 213, „calu-m luai”,
p. 222; „o găină ferşi, zeamă îi dăĕdei; au mâncat”, p. 219; „sus la munte
apucai”, p. 55.
La Diaconovici Loga perfectul simplu este mai puţin folosit decât la
Stoica de Haţeg: „Domniia Ta îmi arăĕtaşi acel onor dă mă chiemaşi” / CDL,
p. 79, „îmi luvaiu această îndrăzneală” / CDL, p. 79, „nu avui noroc” /
CDL, p. 94. Frecvenţa perfectului simplu în Cronica Banatului poate fi
considerată o caracteristică stilistică a autorului care relatează diverse
întâmplări, iar perfectul simplu este la el timpul naraţiunii. Timpurile verbale
predominante la Stoica sunt perfectul simplu şi perfectul compus; mai rar
prezentul, deoarece acestea sunt timpurile povestirii evenimentelor trecute.
• perfectul compus se caracterizează prin folosirea generalizată a formei
nediferenţiate a auxiliarului a avea la perfectul compus indicativ, persoana a
III-a, singular şi plural, au: „Trăilă l-au întrebat ce-ar mânca. El au zis…” /
197
G. Ivănescu, Istoria limbii române, ediţia a II-a, p. 627-628.
198
TDR, p. 262.
88

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
SH, p. 223; „Cu Pasvant Oglu tot rumânĕşte au vorbit, s-or preumblat” /
SH, p. 298; „puţini fac ceva ce n-au fost” / PI, p. 136; „căruia i-au perit Fiiul
în bătae” / CDL, p. 189. Morfemul au din perfectul compus la persoana
a III-a singular este un arhaism în Banat şi a avut o largă răspândire în
graiul de aici în secolele XVII-XVIII. El este menţionat în primele texte
ale bănăţenilor (Evangheliarul slavo-român de la Sibiu, 1551-1553 şi
Palia de la Orăştie, 1582) şi s-a menţinut în scris în toată perioada veche şi
premodernă a dezvoltării românei literare 199 . Diferenţierea dintre singular
si plural a auxiliarului, prin înlocuirea la singular a lui au cu a se petrece
începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Ion Heliade Rădulescu este cel
dintâi cărturar care recomandă forma a pentru singularul auxiliarului, la
persoana a III-a 200 .
În graiul din Banat, diferenţierea între singularul şi plural a auxiliarului
perfectului compus la persoana a III-a se face între formele o, pentru singular
şi or, pentru plural, ceea ce nu se întâmplă în celelalte graiuri dacoromâne. O /
or ca auxiliar al perfectului compus a pătruns sporadic în varianta literară
bănăţeană, primele atestări în scris datează după 1780, iar Stoica de Haţeg
se numără printre puţinii autori care l-au folosit, însă în puţine rânduri, în
comparaţie cu au: ş-or adus ţĕpele în umăr / SH, p. 251; s-or îmbăĕtat / SH,
p. 286; s-or luminat / SH, p. 60; or scăĕpat / SH, p. 57, s-or măĕritat / SH,
p. 196. În textele lui Paul Iorgovici şi Constantin Diaconovici Loga formele
o/ or nu sunt folosite. Ion Gheţie consideră că în graiul bănăţean formele o /
or ale auxiliarului de perfect compus sunt mai noi decât au 201 . Singularul
persoanei a III-a, o, a apărut prin „asimilaţie reciprocă” şi evoluţie a lui au
la forma o, iar or, prin analogie cu auxiliarul viitorului popular or 202 . Formei
o, cea mai răspândită azi în subdialectul bănăţean, îi corespunde în varianta
literară bănăţeană au, conform normei limbii literare vechi; preferinţa pentru
au îi caracterizează pe toţi scriitorii analizaţi, explicându-se, probabil, prin
faptul că autorii bănăţeni au simţit că o este o particularitate regională cu o
rezonanţă mai mică în conştiinţa vorbitorilor bănăţeni de la acea vreme. În
scrierile bănăţenilor a continuat să se folosească forma au, care, ca auxiliar
al perfectului compus, era generalizat şi în celelalte variante literare.
Vocabula o din graiul bănăţean este înlocuită cu au în textele literare şi
199
Ion Gheţie, Mirela Teodorescu, În legătură cu auxiliarul or de la pers. 3 pl. a perfectului compus,
în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XXIV (1973), nr. 3, p. 287.
200
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 247.
201
Gheţie, BD, p. 170.
202
Ion Gheţie, Mirela Teodorescu, art. cit., p. 280, 288.
89

MARIA MICLE
atunci când are următoarele valori morfologice: conjuncţie disjunctivă cu
valoare „sau”, adverb fără funcţie sintactică, cu sensul „oare”.
• mai mult ca perfectul analitic este preferat celui sintetic: am fost
îndrăĕznit CDL, p. 94; au fost scris / CDL, p. 134; „am fost leşinat o dată
din puteri” / CDL, p. 186; „au fost scris la muerea mea” / CDL, p. 134; au
fost vorbit / SH, p. 262, au fost scăĕpat / SH, p. 64, au fost dedat / SH, p. 59;
• viitorul popular are ponderea cea mai mare în varianta teritorială
bănăţeană: s-or afla, „ziua s-o face” / SH, p. 57, „graniţa apa Cerna a fi” /
SH, p. 182; „La care se cuvine a şti că după aceleaş regule a gramaticii au
a se trebuinţIJa toate vorbele împreunate” / PI, p. 158. Viitorul construit cu a
voi + conjunctiv nu este des întâlnit: „văzând ce va săĕ fie” / SH, p. 65.
Viitorul format prin auxiliarul a voi + infinitivul verbului de conjugat tinde
să se generalizeze pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi să înlocuiască celelalte
modalităţi de formare a acestui timp. Cele mai numeroase exemple de acest
fel le-am găsit în Epistolariul lui Diaconovici: o voiu plăĕti, p. 210, voiu ceti,
p. 218; „atuncea scrisórea Domniei Tale o voiu 203 rumpe” / CDL, p. 41; îl vii
plăĕti, p. 209; „Sciinţele care ne va povăĕţIJui” / CDL, p. 10; „că nu şti ce va aduce
ziua de mâne cu sine” / CDL, p. 13; „nu va mai fi” / CDL, p. 68, va arde, va
urma / CDL, p. 57, vor face, vor vorbi / CDL, p. 204. Forma acesta este prezentă
şi la SH: „Dintră care mulţime [...], acum la 49 de ani trecuţi, puţini vii vor mai
fi” / SH, p. 218;. Şi Paul Iorgovici preferă forma actuală de viitor, cu auxiliarul
a voi: „voi mulţămi”, p. 80, „vom întra”, p. 88, „vom numi blestemat”, p. 136.
Imperativul
Vebul a avea primeşte la imperativ, persoana a II-a singular, terminaţia
-o: „ado banii! / SH, p. 296, 225.
Condiţionalul-optativ prezent se realizează atât cu auxiliarul a avea,
cât şi cu a vrea:
- cu auxiliarul a avea cu forma de prezent: „ca cum trebile stăpânului tău
are fi ale tale” / CDL, p. 136; auxiliarul, la pers. I, sg., cu forma aşi „nu aşi
fi încredinţat” / CDL, p. 193; „şi să nu-mi fie spus Gheorghie Căprariu, Eu
niciodată n-aşi fi crezut” / CDL, p. 136; [eu] aşi primi / CDL, p. 52;
203
Sporadic mai este folosită terminaţia -u la verbe, persoana I singular, specifică limbii vechi: te
aşteptu / CDL, p. 72 sau la adjective: „prieten iscusitu” / CDL, p. 73.
90

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
- condiţional-optativ perfect: „De-ar fi suitu-săĕ husarii în sala de peatră,
oamenii din sala mare pre ferestri jos morţi ar fi căĕzut” / SH, p. 218;
- forma regională bănăţeană cu auxiliarul a vrea: „... că ce altui adevărat
sau bine reau spune, aceea cu dedinsul reau trebui să purceadă din gura sau
scriptura învăţătoriului lor” / PI, p. 82; „ne ream depăĕrta de la rădăcina” /
PI, p. 110; „n-am cuvânt care reau cuprinde înţelegerea numelui ecale” /
PI, p. 126; „se reau putea aduce” / PI, p. 136. Formarea condiţionalului cu
auxiliarul a vrea este specifică graiului din Banat, deşi această formă se află
în regres chiar şi în grai, întâlnindu-se izolat în valea Almăjului 204 . Dintre
toate textele bănăţene analizate, Paul Iorgovici este singurul care o preferă
formei cu auxiliarul a avea, deşi, sporadic apare şi de Loga.
Conjunctivul: săĕ aibi / CDL, p. 29, 194, 207, „mă rog săĕ aibi acea
bunătate” / CDL, p. 204; săĕ te lapezi / CDL, p. 29; „ar avea voe săĕ vindăĕ
casa cea mare” / CDL, p. 39
- săĕ arzăĕ / SH, p. 68, săĕ-l mânce / SH, p. 257, săĕ vazăĕ / SH, p. 199, 201, 257,
săĕ prândăĕ / SH, p. 256, săĕ ţIJie / SH, p. 243, săĕ nu săĕ sloboazăĕ / SH, p. 244;
- conjunctiv cu valoare de imperativ, cu omiterea conjuncţiei săĕ folosit
în recomandările autorului pentru întocmirea scrisorilor: „Aicea cel ce
doreşte, ca să ia îndreptare, ceteascăĕ feliu de feliu de mustre” / CDL, p. 23;
„acela deacă din destul prin mai sus pusele reguli au luvat îndreptare, caute
încă acestea următóre mijlociri a le întrebuinţa” / CDL, p. 23.
Forme verbale nepersonale
Modurile nepredicative îşi păstrează trăsăturile verbale esenţiale,
indiferent de funcţie şi dacă în propoziţie sunt determinante ale verbului sau
ale substantivului.
Infinitivul este folosit cu o frecvenţă mult mai are decât în prezent, când
se preferă conjunctivul prezent: „De unde a loghicei este a învăĕţIJa în ce se
cuprinde virtutea cuvintelor...” / PI, p. 99; „învaţă a cunoaşte puterile” / PI,
p. 98; „de care las bunăvoinţei cetitorului a judeca şi a le alăĕturişa / PI,
p. 138: „Acesta învaţă grâul a semăĕna, a săĕcera, a măĕcina, pâne a coace”,
„vine a împlânta” / SH, p. 64.
204
Gheţie, BD, p. 173.
91

MARIA MICLE
Folosirea formei lungi a infinitivului la Iorgovici, Loga, Stoica, era
o aplicaţie în plus a gândirii latiniste de afirmare a originii latine a limbii
române; Paul Iorgovici dă exemple de cuvinte de origine latină, dintre care
unele vin din infinitivul latinesc 205 .
Gerunziu prezintă, mai ales la Stoica de Haţeg, forme iotacizate:
spuindu-le, puind / SH, p. 234, supuind / SH, p. 69, răĕmâind / SH, p. 283,
259, viind / SH, p. 217, 245, dar şi formelele neiotacizate sunt prezente
la acest autor: venind / SH, p. 229, luund / SH, p. 217. Larga circulaţie
a verbelor iotacizate era o particularitate a secolului al XVII-lea, dar în
varianta bănăţeană se menţine şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
La 1841, în Epistolariu deja nu mai întâlnim gerunzii cu forme iotacizate:
spunând / CDL, p. 141, venind / CDL; p. 37, văĕzând / CDL, p. 159. În
ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, gerunziul este un mod arareori folosit:
comunicând / PI, p. 81, neavând / PI, p. 263.
Forme vechi sau regionale ale unor verbe:
verbul a vrea: „vreau să fie ei, Halmăju, militari împăratului Iosif II?
...Nu vom!” / SH, p. 201;
a rupe: săĕ rump / SH, p. 263;
a prânzi se conjugă fără -esc: săĕ prândăĕ, săĕ prând/ SH, p. 265: „Nişte
mehedinţi viind aci săĕ prândăĕ, să se scalde, mă deşteptară săĕ prând cu ei”
/ SH, p. 265;
a încăĕpea: încheparăĕ / SH, p. 65.
Diateza
Unele verbe, care în limba literară actuală se află la diateza activă, în
textele bănăţenilor sunt folosite, ca în vorbirea populară, la diateza reflexivă:
a se râde / CDL, p. 167; să râdea / SH, p. 209, ne glumeam / SH, p. 220,
să vorbesc / SH, p. 221, „eu vrui săĕ mă descalec” / SH, p. 270, „cu bucurie
205
„În limba noastră din vorbe facem nomine (nume) de multe feliuri de pronunţie, din nomine vorbe
şi aşa mai departe mergem. Acesta mod l-am tras iar din limba cea veche, precum din vorba noscere,
de unde zicem cunoscere, avem numele (nume, nome, nomen); din lucire (lucere), lume (lumen);
din nascere (nasci), zicem naţie (natio); din movire (movere), avem molie (mollis); din avere, avut,
zicem avuţie; din rogare, zicem rogaciune (rogatione); din bun, zicem bunătate; din bucurie, zicem
bucuros; din voire, voinţe, volenţie (volentia); din restare, restanţie. Acesta e modu de a deriva tras
din limba cea veche” / PI, p. 119.
92

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ne pretrecem” / CDL, p. 31; scuti, a se ~, vb. „a se adăposti” / SH, glosar;
întâlnim însă şi verbe care în varianta regională sunt la activă în loc de
reflexivă „ei la munţi gândea” / SH, p. 198.
În graiul bănăţean, situaţii de întrebuinţare diferită a diatezei faţă de
limba literară intervin prin modificarea regimului sintactic al unor verbe
tranzitive, în intranzitive 206 măĕ făĕgăĕduesc / CDL, p. 41.
Diateza pasivă realizată cu verbul a fi + participiul verbului de conjugat
nu o întâlnim la Stoica de Haţeg, însă nuanţa pasivă a verbului se realizează
ca diateză reflexiv-pasivă: „o babă moartă s-au aflat” SH, p. 286; „astăzi săĕ
va îngropa” (va fi îngropat) / SH, p. 292; „... toate cheile şi formă în turtă de
ceară caldă le-au luat şi la Beci s-or lucrat” / SH, p. 232; „caii săĕ păĕştia” /
SH, p. 284, „baele de la Mehadia săĕ vestirăĕ” / SH, p. 303, „... şi turcilor de
prin sate picioarele săĕ tăĕiarăĕ” / SH, p. 300, „fraimanii n-au fost ştiuţIJi” / SH,
p. 191, „pre craiul l-au prins şi s-au ucis” / SH, p. 57. Întâlnim şi diateza
activă pronominală: „cu pistoalele săĕ pocăĕluiau” / SH, p. 270, „vro doă
cease s-au bombardat” / SH, p. 296.
Categoria aspectului
Categoria aspectului caracterizează graiul bănăţean. Româna este
o limbă non-aspectuală, această categorie gramaticală fiind specifică
îndeosebi limbilor slave, dar şi englezei sau germanei. În Banat, această
caracteristică a fost dobândită prin intermediul împrumuturilor lexicale
sârbeşti, ca urmare a coabitării dintre români şi sârbi de-a lungul secolelor
şi a interferenţelor lingvistice dintre aceştia.
„Aspectul caracterizează relaţiile predicatului cu cadrul evenimentului” 207
şi reprezintă o particularitate rezistentă în graiul bănăţean, notată şi în
textele cărturarilor din secolele XVIII-XIX (prima jumătate), aşadar
transmisă variantei literare. Prefixele verbale aspectuale vin să nuanţeze
semantic verbele la care se ataşează. Deşi în lucrările de specialitate sunt
prezentate întotdeauna ca prefixe verbale aspectuale, ele au capacitatea de
a se detaşa de verb, putând fi plasate atât înaintea acestuia, cât şi la final,
individualizându-se prin sens şi, cu excepţia lui zăĕ-, pot avea în context
206
TDR, p. 261.
207
Daniela Stoianova, Observaţii cu privire la sensurile temporal-aspectuale ale formelor nominale
ale verbului în româna contemporană, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XLII (1991), nr. 5-6,
p. 201.
93

MARIA MICLE
valoare adverbială sau pot intra în compoziţia altor adverbe (în schimb, zăĕ-,
prin substantivarea verbului a zăĕposti, ajunge să intre în compoziţia unui
substantiv: zăĕpostit „lăsata secului”.
do- sugerează finalizarea totală a acţiunii exprimate de verb, care fusese
eventual întreruptă şi apoi reluată. Ataşarea prefixului do- unui verb, în
plan semantic, sugerează că a existat şi o pauză, întrerupere în activitatea
respectivă, apoi prin reluare este finalizată. Se foloseşte numai pentru
verbele care exprimă acţiuni durative. Dacă nu există întreruperi într-o
acţiune de durată, folosirea lui do- nu este necesară 208 şi nici nu poate
prefixa acţiuni momentane. Primeşte valoare adverbială, numai dacă intră
în componenţa locuţiunilor verbale: mai do „aproape, pe punctul de a ...”
(atestat şi în Oltenia, cf. Gl. Olt.) şi nu do „încă nu” („nu-i do bine”) 209 .
Arareori se ataşează la adjective: doalb”. La Nicolae Stoica l-am găsit
consemnat numai în componenţa adverbului mai do: „ce era mai do mort”,
p. 275, „partea cea multă, mai do toată, di pe Cozlari cu puşti au fugit”,
p. 181. La Paul Iorgovici: „... rog pre toţi ca ce nu s-au putut doplini din
neagiungerea minţii mele spre căpătarea pornirii să facă bine a adaoge din
ceea lor” / PI, p. 81.
pro 210 - indică repetarea acţiunii, însemnând „din nou, iarăşi”; în
subdialectul bănăţean şi în textele variantei regionale corespunzătoare lui,
îl întâlnim cu variantele: prăĕ-, pr¯o-, préÌ-, pre-, prea-. Este prezent şi în
graiurile olteneşti din sudul Banatului, în zona de interferenţă cu sârbii 211 .
La N. Stoica apare în exemplele: neprocurmat, p. 180, neprecurmat, p. 182,
„ce-o profăĕcusăĕm”, p. 268. Pre-, varianta a lui pro-, însemnând, acelaşi
lucru, „din nou” este preferat lui pro- de C. D. Loga şi Paul Iorgovici:
prerumpe, a ~, vb. „a întrerupe” / CDL, p. 12, neprerupt / CDL, p. 146,
153; „neprerupta serguinţă” / CDL, p. 138; „nu s-ar fi putut prescoate pre
românie...” / CDL, p. 138; preface, „pre turcie bine au prefăĕcut-o” / SH,
p. 261. Varianta pre- a prefixului aspectual pro- (cu sens de repetitivitate:
(„răchie prefriptăĕ” sau profriptăĕ) se poate confunda cu prefixul de origine
latină pre- (cu sens de anticipare a unei acţiuni), prin forma identică, însă
208
Eugen Beltechi, Trei arii bănăţene, do-, pro-, ză-, în „Cercetări de lingvistică”, an 20, nr. 2, p. 175.
209 Ibidem, p. 177.
210
Ataşat unui cuvânt, pro- are un accent secundar.
211
Gl. Olt. menţionează mai multe verbe cu prefixul pre- „din nou”: preduc, precheamă (Prejna, reg.
Turnu-Severin), premătură (Baia-de-Aramă, reg. Turnu-Severin)), preadun (Cireşu, reg. Turnu-Severin)
etc.
94

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
înţelesurile celor două rămân diferite. Prefixul de origine latină pre- în unele
situaţii este pronunţat pro-, prin contaminare cu prefixul aspectual, dar fără
a avea vreo legătură semantică cu acesta: „să proface beteag” „preface” /
SH. pro-: „neprerupta serguinţă”, p. 138; „nu s-ar fi putut prescoate pre
românie...”, p. 138 212 . La Paul Iorgovici nu este folosit ca prefix aspectual,
deoarece este recomandat de autor ca prefix latinesc „pentru”, cum s-a impus
de altfel în limba literară unică: P r o v e n i r e , provenire, hervorwachsen,
veni din pământ, creşte / PI, p. 169; în locul lui, foloseşte adverbul iar „iarăşi”
(spre deosebire de C. D. Loga, nu foloseşte variantele iarăĕ, iarăĕşi: Reddere,
reddere, wiedergeben, „da iar înapoi” / PI, p. 175; „C o m p o n e r e ,
beilegen, împăca o gâlceavă, aduce toate iar la rând bun.”, 207; „stellen,
punere iar la locul său.”, p. 207 (putea să folosească prefixul re-, pe care
de altfel îl recomandă); „R e s t i t u i r e , restituere, wiederherstellen, pune
iar la statu cel dintâi” / PI, p. 223; „Acuma, au mai scurt e a zice duce iar
înapoi, au reduce?”, / PI, p. 235.
ză- are nuanţă terminativă, dar şi valoare incoativă (zăpost „începutul
postului”), după modelele din sârbocroată, care s-au uitat cu timpul, dar
formele prefixate cu el au înlocuit în subdialectul bănăţean pe cele simple
la verbele a uita, a goni 213 . Constantin Diaconovici Loga nu îl foloseşte în
scrierile sale, resimţindu-l probabil ca regional, el desfăşurându-şi activitatea
în aria de nord a Banatului (a fost profesor al Preparandiei din Arad), unde
zăĕ- nu este specific. La Paul Iorgovici zăĕ- apare numai în zăĕuita, a ~, vb.,
„pentru a nu le zăuita”, p. 102, 105, 127, 145 etc. 214 . În schimb, la Nicolae
Stoica de Haţeg, categoria aspectului este bine reprezentată în exemple,
dintre care câteva chiar constituind cuvinte dispărute la ora actuală şi din
grai. În Cronica Banatului se află notată în familia lexicală a lui zăposti
(a ~, zăpost, zăpostit), zătoni (a ~, zătoni), zăuita (a ~) 215 ;
zăposti, a ~, vb. „a posti” / SH, 242; „... în vârfu muntelui Cernii Vir
au zăpostit”, p. 242; zăpost, s.n. „post” / SH, apud Todoran; zăpostit, s.
„lăsata secului” / SH, glosar; „zăpostitu Săntă-Măriei”, p. 242; „zăpostitul
212
Despre categoria aspectului vezi: V. Frăţilă, Contribuţii lingvistice, Timişoara, Editura de Vest,
1993, p. 69-72; Eugen Beltechi, Trei arii bănăţene: do-, pro-, ză-, în „Cercetări de lingvistică”, anul
XX (1975), nr. 2, p. 173-186; Cornelia Cohuţ, Magdalena Vulpe, Graiul din zona „Porţile de Fier”.
I. Texte. Sintaxă, Bucureşti, Editura Academiei, 1973, p. 374-380.
213
Eugen Beltechi, art. cit, p. 185.
214
În cuvântul zănat, ză- nu este prefix aspectual: „tot natu îş cunoaşte zănatu” / PI, p. 193 (< scr.
zanat).
215
Zăuitai este atestat şi în Anon. Car., p. 390.
95

MARIA MICLE
Crăciunului”, p. 219, „zăpostitul de carne”, p. 219. În prezent zăpostit se
spune numai pentru postul Paştelui, sensul s-a restrâns faţă de secolul al
XVIII-lea-XIX-lea.
zătoni, a ~, vb. „a zăgăzui” / SH, p. 179; sinonime: toni, a ~ < zăĕ- + toni,
a ~; zătoni, s. „zăgaz, stăvilar” / SH, p. 179; în DEX se dă ca etimologie
numai < ucr., rs. zaton; sensul zăĕtoni, s.n. „zăgaz făcut spre a abate sau a
opri apa din cursul ei”;
zăuita, a ~, vb. „a uita” / SH, p. 167, 55, 227; zăĕuitai, p. 55, 282
iz 216 în graiul actual este cunoscut doar de persoanele vârstnice, dar nu
se mai foloseşte, este atestat la Stoica de Haţeg în participiul cu valoare
adjectivală izăĕflat: „Iară ce scriia..., erau tot batjocuri sau minciuni izăĕflate,
scornite...” / SH, p. 235 sau în izda, a ~, vb. „a trăda” / SH, p. 69, „Carele
odată tătâni-său într-o nevoe ajută şi-l scoasă, însă la urmă l-au izdat”, p. 69.
La CDL: iznou, adv. „din nou” „Îl încredinţăm despre dragostea şi învoirea
nóstră cătră dânsul, au de iznou întărim dragostea prieteşugului nostru”,
p. 143; „Mai departe, de iznou rugându-te, să-ţi păzăşti sănătatea”, p. 180,
„ca de iznou să plătească”, p. 260; varianta: isnou, p. 87, 104; varianta
isnoăĕ, „Deci fiindcă nici aicea nu ai ţinut cuvântul D. Tale, nici ai adus
datoriia la pusul termin, aşa cum aş putea Eu iarăşi de isnoăĕ să-ţi dau bani
împrumut?”, p. 216 (< scr. iznova, DSCR, prin contaminare cu adj. de
origine latină nova, devenit nouăĕ în română, de la care s-a refăcut chiar o
formă de masculin iznou, cu varianta isnou, prin desonorizarea lui z. Sensul
rămâne însă invariabil „din nou”).
untermina, este un verb de origine germană, iar adv. unter „sub” din
structura sa nuanţează sensul verbului „minat pe dedesupt”, seamănă cu
prefixele aspectuale din sârbă, dar este numai o similitudine ocazională:
unterminit, vb. part. „minat pe dedesupt” / SH, p. 176; unter-minităĕ, p. 176
(part. de la untermini < germ. unterminieren „a submina, (mil.) „a mina”);
unter, apare şi în compusele: unterlaitnant, unterofiţIJir, p. 197, 165, 309,
unter-minit „minată pe dedesupt”, p. 176 (< germ. unter, Frâncu);
În Epistolariul lui C. D. Loga, categoria aspectului este reprezentată
nesemnificativ: do- lipseşte cu desăvârşire, pro- apare în exemplele:
216
R. Todoran atrage atenţia asupra acestui prefix aspectual, pe care Tratatul de dialectologie nu îl
menţionează.
96

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
neprerupt, p. 146, 153, „să se prerumpăĕ înţelesul” / CDL, p. [12];
zăĕ- singurele exemple: „alţii se zăĕuitau de ceale ce au fost” / CDL, p. 260;
zeuitat / CDL, p. 86. CDL evită folosirea aspectului deoarece în perioada
căreia se încadrează scrierea sa, aspectul era resimţit ca o normă regională,
pe care doreşte să o evite.
În secolul al XVIII-lea, mai ales în sudul ariei sale, subdialectul
bănăţean, dar şi varianta sa literară se arată deschise la acceptarea categoriei
aspectului. Ulterior această categorie dispare din textele literare, iar în grai
se păstrează active până în prezent doar prefixele do-, pro-, zăĕ-.
Se pare că în primele decenii ale secolului al XIX-lea categoria
aspectului constituie o caracteristică a variantei literare bănăţene, dar pe la
1840, această normă este abandonată. „În orice caz, la începutul secolului
[al XIX-lea], şovăielile în privinţa normelor variau de la un autor la altul, de
la un curent la altul sau de la o publicaţie la cealaltă 217 .
Adverbul
Inventarul adverbelor ce nuanţează exprimarea în varianta literară
bănăţeană cuprinde elemente comune variantelor literare vechi, răspândite
prin intermediul textelor religioase, dar şi forme specifice graiului bănăţean.
- Adverbe (locuţiuni adverbiale) de mod: în deşert, „zadarnic” /
CDL, p. 188; mai „încă”: „Mai una formă” / CDL, p. 22; aşijderea / SH,
204, 223; amintrilea / PI, p. 100; abuşi „abuşelea” / SH, p. 204 (precum în
graiul bănăţean); „cumu-i în Corni” / SH, p. 215 (adverb relativ); fiecum
„oricum, la întâmplare” / SH, p. 67; în curi în cap, „de-a berbeleacul” / SH,
p. 217 (precum în grai); care cum „de-a valma” / SH, p. 64 (precum în grai),
„care cum putea, scăpa” / SH, p. 257; în deşăĕrt „în zadar” / SH, p. 295;
măĕcar intră în componenţa unor locuţiuni: macăĕr cine („oricine”, locuţiune
pronominală), măĕcar căĕ (locuţiune conjuncţională) / PI, başca „separat” /
PI, „fieşteuna are înţelegerea sa başca”, p. 225;
Adverbe (locuţiuni adverbiale) de timp: pururea / CDL, p. 91, / PI,
p. 146; dinoarlea „adineauri” / SH, p. 204; tocma / SH, p. 204, 244, tocmai /
CDL, p. 91; mâne-zi „a doua zi” / SH, p. 218, 229 (specific şi graiului
217
Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 204.
97

MARIA MICLE
bănăţean), adv. compus; în desearăĕ „seara” / SH, p. 309 (ca şi în grai); acu /
SH, p. 216; acuma „acum” / SH, p. 55, / PI, p. 112; atuncea „atunci” / SH,
p. 64, / CDL, p. 91; iar cu varianta iarăĕ, iarăĕşi „din nou”: „Aşa dar iar te
voiu vedea, dreapta-ţi voiu săruta, iarăĕ Dumneata pre mine dulcele meu
Taică mă vei îmbrăţoşa.” / CDL, p. 159; „iar se lasă loc gol”, p. 227; şi
deacă s-au sfârşit Examenul iarăĕ ne-am dus cu toţi la Bisearică” / CDL,
p. 35;
Adverbe (locuţiuni adverbiale) de loc: aci, nainte, îndăĕrăĕt / SH, p. 244;
pe de-alăĕturi / SH, p. 271; din dosul „în spatele” / SH, p. 201; înlontru /
SH, p. 75, 244 (grai), înluntru / SH, p. 233, 288; dinlontru / SH, p. 275;
îndăĕrăĕt / SH, p. 62; îndăĕrăĕpt „înapoi” / SH, p. 174 218 ; dindăĕrăĕt / SH, p. 271;
încoacea 219 / SH, p. 62, 181, 279; încăĕtro / SH, p. 268; aci / SH, p. 216; ori
încăĕtro / SH, p. 64; pre supt / SH, p. 66.
Adverbul fără funcţie sintactică au cu valoare dubitativă „oare” poate fi
considerat marcă a unei interogaţii sau indică supoziţia, prezumţia. Această
particulă însoţeşte de regulă verbul la forma negativă; în grai îi corespunde
o: „Au n-aveţi leage, suflet şi moarte?”, „Dar au de-ai nostri eşti?” / SH,
p. 303, „Au postăşti lunea?” / SH, p. 221, „Întrabă-i, au nu să roagă ei pentru
neamurile şi fraţii lor...?” / SH, p. 202. „Au n-ar fi bine la graţie să veniţi…” /
SH, p. 222; „Au nu se născu omul gol, slab, lipsit de tótă ajutorinţa” / CDL,
p. 1; „Au nu ştii tu starea mea şi puterile casii meale?” / CDL, p. 108. „În
enunţuri interogative, prezumtivul marchează suplimentar dubiul constitutiv
întrebării, dar şi posibila sursă intreferenţială a răspunsului” 220 . La C. D.
Loga adverbul au începe să aibă ca alternativă pe ori: Ori estă aşa? / CDL,
p. 102.
Ca o trăsătură specifică a folosirii adverbului în limba veche observăm
prezenţa constantă a adverbelor corelative în propoziţiile principale, pentru
a atrage atenţia asupra subordonatei temporale: „precum ... se cer chiline
trepte CM /, aşa şi cuvintele cele aşezate de oameni de aceea natură S1 / trebue P /
să fie S2 /” / PI, p. 134; „Însă atuncea ne va putea neştine înţeleage P /, deacăĕ
vom vorbi şi vom scriia drept, chiar şi plăcut CT /” / CDL, p. 2; „precum
cineva lucră/, aşa i se şi resplăteşte/” / CDL, p. 136.
218
Cf. Todoran I, p. 301.
219
Ibidem, p. 301.
220
GA, II, p. 686.
98

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Prepoziţia
În textele cercetate sunt utilizate frecvent prepoziţii specifice vechii
române literare sau cu formă arhaică, dintre care unele continuă să fie uzuale
în graiurile bănăţene şi în alte subdialecte de tip nordic.
Astfel, prepoziţia pe este utilizată curent cu forma din limba română
veche: pre / SH, CDL, p. 12, 14, 19, etc.; / PI, p. 69, 71, „pre cel ce grijeşte” /
PI, p. 70; forma pre este generală, prezentă şi în celelalte variante literare şi
reprezintă marcă a cazului acuzativ pentru numele de persoană 221 . La unii
cărturari bănăţeni, forma pre alternează cu pe: CDL, p. VII, 3, 84; / PI, p. 75,
iar în Cronica Banatului şi cu variantele pri, prăĕ / SH, p. 176 198, 174, 176,
182, 192, 259, 275; pi / SH, p. 181, „pi la anu”, p. 58. Formele prăĕ, pre
caracterizează şi în prezent graiul din Valea Almăjului, regiune din sudestul
Banatului 222 . Toate aceste realizări sunt cunoscute şi graiului bănăţean,
în ariile sale 223 (mai puţin pri, care este o contaminare a lui pre cu pi şi apare
accidental la SH). O constantă a textelor analizate este elipsa lui pe lângă
pronumele relativ care, când îndeplineşte funcţia de complement direct în
propoziţie: „[pe] care nima nu vru să le ia” / SH, p. 301; „aducându-mi
pururea aminte de tóte ostenealele şi facerile de bine, [pe] care le-ai vărsat
spre luminarea mea” / CDL, p. 93.
Prepoziţia de este utilizată frecvent şi cu formele specifice unor graiuri
bănăţene: dăĕ, di: „Domniia Ta îmi arătaşi acel onor dăĕ mă chiemaşi” / CDL,
p. 79; „căprariu dăĕ strajă” / SH, p. 211; „cămară dăĕ vasă” / SH, p. 192;
„simţiri ajutătoare de lumină” / CDL, p. II; di: „văzând că di la poartă” / SH,
p. 176, 219. În câteva exemple de substituie alte prepoziţii: „ceamuri pline
de [cu] bucate” / SH, p. 259; „casă de [din] scânduri” / SH, p. 192, însă
există şi situaţii, când de este înlocuit cu în: „în cap mă sărută” / SH, p. 214,
„căciula în cap” / SH, „ş-or adus ţăpele în umăr” / SH, p. 251;
Prepoziţia căĕtre (< lat. contra) se întâlneşte, de regulă, cu forma veche
şi populară căĕtrăĕ, alături de care am consemnat şi varianta munteană
221
Gheţie, Istoria limbii române literare, p. 135.
222
D. Şandru, Probleme de dialectologie românească, ediţie îngrijită de Tudora Şandru Mehedinţi,
Bucureşti, Academia Română, 2004, p. 156.
223
TDR, p. 267.
99

MARIA MICLE
căĕtre, reținută de limba literară standard; în textele bănăţenilor apare în
paralel căĕtrăĕ cu forma nouă căĕtre, pătrunsă întâi în documentele oficiale
munteneşti la sfârşitul secolului al XVIII-lea 224 ; căĕtre + acuzativ (substantive
sau pronume), după verbe declarative, introduce complemente indirecte
în dativ 225 (vezi supra Substantivul. Cazurile): „arătăm cătră cei mai mari
aplecăciunea, veneraţia” sau exprimă şi direcţia „spre”, ca în limba literară:
/ SH, p. 58, 62; „una de căĕtrăĕ alta” / PI, p. 100;
Prepoziţia prin, cu utilizări ca în grai: „prăĕn sate” / SH, p. 285; ca în
Valea Almăjului; pin / SH, p. 267;
preste / CDL, p. 194; / PI, p. 78;
Alte propoziţii uzuale şi în graiul din Banat:
cu pe: „apoi chemânu-mă cu pre rumâni” / SH, p. 271, p. 259;
dintrăĕ / SH, p. 218, 58, 59, 174, întrăĕ / SH, p. 58, 59; căĕtrăĕ / SH, p. 58 /
CDL;
pintrăĕ / SH, p. 274 (dar şi pintre / SH, p. 298);
intrăĕ „între” / SH, „intrăĕ morţi şi o fată mare, …”, p. 218; întrăĕ / SH,
p. 58,
păĕnăĕ „până” / SH, p. 57; păĕn „până” / SH, p. 57;
den / SH, p. 59;
prăĕstăĕ / SH, p. 174, 178, 275 (preste / SH, p. 217)
supt „sub” / SH, p. 70, 180, 259.
Prepoziţii compuse:
păĕn la / SH, p. 174, 178
dingăĕ, p. 238 / SH; pingăĕ „pe lângă” / SH, p. 67, 178, 230
făĕr de / SH, p. 60 226
pri la / SH, p. 58
Locuţiuni prepoziţionale:
dindăĕrăĕt de / SH, p. 258, care cere acuzativul şi nu genitivul ca în limba
actuală;
„noi eram în dolnia varoşii la Coici”, loc. prep. „în josul oraşului” / SH,
p. 209.
224
Ion Gheţie, (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche, p. 344.
225
Frăţilă, PDR, p. 120.
226
TDR, p. 267.
100

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Conjuncţia
Inventarul conjuncţiilor, atât coordonatoare, cât şi subordonatoare
întâlnit în textele bănăţenilor cunoaşte formele comune limbii vechi, deşi
pentru unele dintre ele se manifestă şi tendinţa de a fi înlocuite cu formele
din varianta literară unică.
Conjuncţia adversativă ci „dar” este folosită în majoritatea situaţiilor, de
scriitorii cercetaţi: „hartiia toate le rabdă şi le poartă ce-i puni în spate, ci
curând rătăceşte, se pierde” / CDL, p. 13, p. 36; / PI, p. 126, 134; „Următorii
lor mult vieţuind, în lume răi uriaşi să înmulţiră, ci prin potop să cufundară” /
SH, p. 57; „Ci ei, temându-să de otravă, n-au băut” / SH, p. 222. În
Epistolariul său, Loga foloseşte mai des forma actuală: dar, p. 2; darăĕ, p. 1 /
SH, p. 214, 265.Conjuncţia ci are sporadic, şi valoarea de astăzi: „nici un
punt să nu-l trecem cu tăcerea, ci despre toate de plin şi cu băgare de seamă
să-i respundem” / CDL, p. 42; „talenturile nu s-au putut dezvălui prin ştiinţe,
ci stau îngropate” / PI, p. 134; „N-am venit să arunc pace, ci sabie” / SH,
p. 57; „... Ce şi în Banat”, p. 197; „care crăiri greceşti nu numai că întră sine,
ce şi cu africanii Carthagenii … s-au bătut” / SH, p. 70;
Conjuncţia disjunctivă au „sau, ori”, are corespondentul o în graiul
bănăţean. Această formă, precum şi construcţia corelativă au...au era
specifică limbii literare vechi, dar şi subdialectului bănăţean 227 :, „deacă
cineva dădea cuiva ceva, aceasta au făcea înaintea Martorilor, au cerea
vreun semn” / CDL, p. 261, 22. Ea are o frecvenţă mare în varianta literară
bănăţeană: / SH, p. 68, 181, 268, 275; „au e mort, au desară moare, că ţin
lumina...” / SH, p. 219; „eu zişi au să-mi lasă în 300 florinţi, au căpara
să-mi întoarcă” / SH, p. 295; dar şi sau este frecvent folosit, atât de Loga
(mai ales pentru a da un sinonim unui cuvânt pe care autorul îl consideră
mai puţin cunoscut), cât şi la Stoica de Haţeg: „... Strigă să se rădice serbii,
românii asupra ungurilor sau şi asupra nemţilor” / SH, p. 304; ori, foarte rar
are valoare de conjuncţie / CDL, p. 105, în schimb apare în compusele: ori
şi ce, ori încăĕtro.
Conjuncţia ver „sau” (< lat. med. *velis, MDA) se întâlneşte în
construcţii corelative: „precum păşim în trebile casii şi ale Economiei,
227
DSB, II, p. 201.
101

MARIA MICLE
în trebile neguţătoriei, ale vreunui meşteşug ver măestrie” / CDL, p. 6;
„Domniia Ta. Tu, iubite frate sau bunule amic ver prieten” / CDL, p. 242.
Dintre textele analizate, doar C. Diaconovici Loga utilizează sporadic,
acestă conjuncţie pe care o găsim şi în alte scrieri româneşti vechi, mai ales
din sudul teritoriului dacoromânesc 228 .
Conjuncţia dacăĕ este folosită cu forma arhaică deacăĕ / CDL, p. 96.
Conjuncţia iar este folosită frecvent alături de varianta iarăĕ / SH, p. 58.
Când apare în acelaşi context cu adverbul iar, conjuncţia este scrisă iarăĕ,
pentru diferenţiere: „Aşa dar iar te voiu vedea, dreapta-ţi voiu săruta, iară
Dumneata pre mine dulcele meu Taică mă vei îmbrăţoşa.” / CDL, p. 159.
O altă particularitate, provenită din limba veche este alăturarea mai
multor conjuncţii: „că altul estă stilul epistolarnic, altul istoricesc, altul
oricesc, şi iar altul curial, sau stilul de curte.” / CDL, p. 3.
Locuţiunea conjuncţională macar căĕ are sensul „deşi”: „Apoi vedem că
chiline naţii chiline au cuvinte, macar căĕ acelaş per ceput au” / PI, p. 127,
146; / SH, p. 63, 264.
Cât are valoarea lui „încât” sau a lui „de”: „... dudău păduri, cât casele
nu se vedeau” / SH, p. 292; „Ei cădea morţi, cât abea rămasă vro sută” / SH,
p. 270.
Interjecţia
Interjecţiile sunt specifice textelor cu dialog, în care se fac relatări ale
unor întâmplări, folosindu-se verbe de acţiune. La Paul Iorgovici nu am
identificat nici o interjecţie, în schimb această parte de vorbire se regăseşte
la Nicolae Stoica şi la C. D. Loga:
- hei, exprimă chemarea, atenţionarea: „Hei Iubite Medre!” / CDL,
p. 109;
- o, oh, exprimă suferinţa, speanţa: „O tu!” / CDL, 123; „Oh! fii iarăşi
fiica mea” / CDL, p. 125; „O! că norocos aş fi Eu, când ai veni mai curund” /
CDL, p. 57;
- fa, interj. pop. (se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin)
„Scoală-te, fa, du-te, că-i păcat” / SH, p. 290 (scurtat din fa[tăĕ] şi influenţat
de măĕ, MDA, DEX);
228
Vezi I. Gheţie (coord.), lucr. cit., 1997, p. 159.
102

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
- interjecţiile predicative fuga, haida (întâlnite şi în vorbirea populară):
„apoi şi maioriţa cu cel mic, fuga” [veni repede] / SH, p. 292; haida / SH,
222, 268, „haida fuga”, p. 215;
La Stoica de Haţeg întâlnim şi o seamă de interjecţii preluate din limbajul
cazon german:
halt „stai!, opreşte!, destul!, stop!” / SH, p. 227, 269 (< germ. halt!, DN,
MDA, Frâncu, E.G.-A.);
marş, interj. „pleacă!”; comandă de pornire a unei trupe; cuvânt cu care
se alungă un câine; cuvânt cu care se îndepărtează în mod brutal o persoană
/ SH, p. 224, 259 (< germ. march!, Frâncu, E.G.-A., NODEX; DN propune
ca etimon numai < fr. marche);
halb-lings, [la stânga!] „întoarcere jumătate la stânga” / SH, p. 240
(< germ. halblinks, lings „stânga” Frâncu, E.G.-A.);
halb-recţIJ-marş, [la dreapta!] „jumătate la dreapta” / SH, p. 225 (< germ.
halbrechts, Frâncu, E.G.-A.).
Topica
Varianta regională bănăţeană se individualizează atât prin particularităţi
sintactice, care îi revin din graiul popular, unde puteau fi de origine germană,
cât şi prin construcţii sintactice proprii vechii române literare.
În propoziţie, adjectivele pronominale îndeplinesc funcţia de atribute
adjectivale; conform normei variantei literare bănăţene, ele sunt antepuse
substantivului determinat şi ca urmare manifestă tendinţa de articulare,
specifică în limba română adjectivelor aşezate în faţa determinantului.
Cele de gen feminin primesc particula -a: „aceea treaptă” / CDL, p. 132
– „treptele aceste” / CDL, p. 132; „altu domn” / CDL, p. 134, „într-acela
mod” / CDL, p. 134; „eşind la Marga naintea a lor măriri” / SH, p. 309.
Antepunerea atributelor este specifică subdialectului bănăţean, dar şi
variantei regionale corespunzătoare: „străĕlucităĕ Domnia Ta” / CDL, p. 92;
„vestita bibliotecă” / CDL, p. 92; „păĕrinteascăĕ bunătate cu învăĕpăĕiatăĕ
mulţămire” / CDL, p. 93; „cumplite friguri” / CDL, p. 99, „ca un ajutăĕtoriu
al tău stăpân” / CDL, p. 136. , „căpătă bun sfat” / SH, p. 57, „toate adunatele
mari magazine” / SH, p. 252, „austriicescul lagher” / SH, p. 197; „Întâia
fabulosăĕ a grecilor expediţie iaste cea a argonauţilor” / SH, p. 70. Cercetătorii
103

MARIA MICLE
au opinii divergente asupra provenienţei antepunerii atributului faţă de
substantivului determinant: Victorela Negoe consideră că se păstrează din
limba veche, având în vedere că Banatul este o arie conservatoare 229 , pe
când autoarele monografiei Graiul din zona „PorţIJile de Fier” presupun că
este rezultatul influenţei germane sau sârbeşti 230 .
Sub influenţa germanei, fraza scriitorilor bănăţeni, în special a lui Stoica
de Haţeg, conţine dislocări ale unor unităţi sintactice, ce nu sunt specifice
limbii române contemporane: predicatul ocupă ultimul loc în propoziţie:
„bine rumânĕşte vorbea” / SH, p. 303, „pre tată-meu de mine l-au întrăĕbat” /
SH, p. 215; „Traian leghioanele sale, cu diregători tribuni, prefecţi, prezuli,
cohorte au aşezat” / SH, p. 57; „... atuncea aducerea aminte trebue după
regulele ceale date la Scrisórele de rugăciune cu bună luare de seamă şi
cu tótă cuvinţa săĕ se facăĕ” / CDL, p. 91; „Eu această părintească bunătate
cu învăpăiată mulţămire o voiu preţIJui şi o voiu cunóşte” / CDL, p. 93;
„celorlalţi Învăţăcei ca o pildă l-au arăĕtat” / CDL, p. 137.
Elipsa predicatului este un fenomen specific dialogului 231 , însă în
Cronica Banatului constituie o particularitate a povestirii: „Papila la băni
viind, iară mă duşi. El iară: feldvebel! Să-l ascult, că bine va fi” / SH, p. 215;
„Multe. Sus” / SH, p. 296, „În Ardeal Hora, rebelie” / SH, p. 219; „Episcopu
cu epitrahil, onoforu şi crucea în mână” / SH, p. 224; „Tot postu părĕsimilor,
făr de legumi, păsui, mazăre, ceapă, aiu, tot nap rău, însă sănătoşi” / SH,
p. 233; „Şi aşa, pre deal în sus, în 25 actomvrie / 5 noemvrie, preste muntele
Stancilovii, jos pe apa Buceava, ..., am conăcit. Dimineaţa, Sâmedru.” / SH,
p. 259.
Construcţiile gerunziale şi infinitivale sunt frecvente în toate textele
studiate: „Viind acasăĕ, nevestii zişi” / SH, p. 214; „Aicea închipuindu-ne
ca şi când de faţă am vorbi cu persóna aceaia, cui vrem să scriem, punem
pe hartie lucrul care vrem să-l înştiinţăm, păĕzind rândul cel firesc” / CDL,
p. 3; „Dacă materia aceea e spre învăţătura oamenilor celor proşti, atunci
scriitoriu trebuie să întrebuinţeze aşa cuvinte cu care vorbind să-l înţeleagă
aceia pentru care scrie” / PI, p. 237; infinitivale: „scriem cum se cuvine a şti
statul inimii, cugetul şi voia nóstră” / CDL, p. 6; „Întru acest mod apoi eşiră
de a se face multe plase de scrisori” / CDL, p. 8; „La aceasta se cer cuvinte
învăţate, care acuma în limba noastră, în care nici o învăţătură nu floreşte,
229
TDR, p. 268.
230
Cohuţ, Cornelia, Vulpe, Magdalena, Graiul din zona „Porţile de Fier”, I: Texte. Sintaxă, Bucureşti,
Editura Academiei, 1973, p. 392.
231
GA, II, p. 36.
104

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
nu se cuprind şi după judeţul meu mai bine este a împrumuta aşa cuvinte
din limba noastră cea de rădăcină decât de aiurea” / PI, p. 237; „Apoi, dacă
se poate într-aşa mod trage aşa cuvinte, în locul a cărora noi întrebuinţăm
cuvinte streine, eu judec a fi mai bine de a întrebuinţIJa de ici încolo cele a
noastre, precum eu le socot după rădăcina lor” / PI, p. 241.
Remarcăm tendinţa dialectului literar bănăţean de a prefera construcţiile
cu infinitivul în locul celor conjunctivale, tendinţă manifestată şi la nivelul
graiului, deşi aici cele două tipuri de construcţii coexistă, situând subdialectul
bănăţean la limita dintre aria dialectală sudică (munteană şi dobrogeană) şi
cea nordică (crişană, maramureşană) 232 .
Vorbirea indirectă liberă este o formă de comunicare intermediară
între vorbirea directă şi cea indirectă şi caracterizează toate variantele
regionale ale limbii literare vechi, fiind notată în cronici sau pravile din
secolele XVII-XVIII, la cronicari precum Grigore Ureche, Ion Neculce.
Exprimarea indirectă liberă caracterizează şi fazele vechi ale altor limbi,
Ch. Bally o semnalează pentru prima dată în franceză 233 .
Potrivit Gramaticii Academiei, ediţia din 1965, acest stil mixt de
exprimare se defineşte ca un procedeu caracterizat prin „redarea comunicării
cuiva în vorbirea indirectă fără a o face însă dependentă de un verb de
declaraţie, fără a o introduce printr-o conjuncţie şi, când e cazul, păstrându-i
intonaţia caracteristică (interogativă sau exclamativă” 234 : „Spune-mi fără
făţărnicie, [fără conector] ori putea-va el din trebile sale ceale doctoriceşti să
aibă atâta bănet, cât să pótă după cuviinţa stării sale a trăi cu sóţă?”, CDL, p.
38. Comunicările directe intercalate în vorbirea indirectă pot fi interpretate
ca propoziţii independente 235 . În româna literară actuală, discursul indirect
liber se regăseşte doar în texte literare (ca procedeu artistic de exprimare)
sau dialectale 236 şi corespunde mai degrabă unei etape istorice depăşite,
dar destul de îndelungată a dezvoltării limbii literare. Procedeul acesta este
folosit până la mijlocul secolului al XIX-lea în textele cărturarilor bănăţeni.
Faţă de contextele actuale în care se întâlneşte vorbirea indirectă liberă,
în româna veche, implicit în varianta bănăţeană, era însoţită de două mărci
suplimentare:
232
TDR, p. 267.
233
I. Rizescu, Un tip de vorbire indirectă liberă, în „Limba română”, XIV (1965), nr. 6, p. 648.
234
Gramatica limbii române, vol. al II-lea, Sintaxa, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura
Academiei, 1966, p. 353.
235
I. Rizescu, art. cit., p. 649.
236
GA, II, p. 827.
105

MARIA MICLE
- inversiunea între auxiliar şi participiu, dacă predicatul era la un timp
compus,
- inversiunea între subiect (exprimat prin pronume personal sau
substantiv) şi predicatul exprimat printr-un verb la un timp simplu, la forma
interogativă sau exclamativă: „El în negoţitoriia mea cea mică destule
cunoştinţe au adunat; însă nu ştiu [dacăĕ] întrebuinţIJeaze-le el acestea acum
după puterile sale, au ba. Cum eşti Domniia ta cu ajunsul îndestulat? Pórtăĕ-se
după dămăndăciunea şi rânduiala D. Tale? Împlineşte el acurat, şi după
cuget lucrurile lui încredinţate?”, CDL, p. 218.
Aceste inversiuni se folosesc întotdeauna în propoziţiile interogative sau
exclamative: la Constantin Diaconovici Loga, Epistolariu: „Cerceteazăĕ-vă
Dumnezeu cu aceaia bucurie, care o pofteşte inima vóstră”, CDL, p. 154;
„[...] putea-voi să-i încred negoţ de 3000 de fl. [...] , ori fi-va cu sfat, ca să-i
dau negoţ de banii cei pe un timp lung ca acela?” / CDL, p. 40; „Plăĕti-va?”,
„Spusu-ţe-am că-ţi plătesc?” / SH, p. 205
„Că întrebându-mă mânca-voi ceva:
Mânca!
Bea-vii răchie?
Ba!
Dară vin?
Bea!” / SH, p. 221.
Inversiunea auxiliarului cu participiul sau infinitivul verbului de conjugat,
la timpurile compuse şi inversiunea pronumelui cu verbul la timp simplu, în
propoziţiile interogative, exclamative sau în vorbirea indirectă liberă este o
caracteristică a topicii românei literare vechi, inclusiv a variantei bănăţene.
În româna literară veche, interogaţia retorică are drept marcă adverbul
au „oare”, care precede verbul: „Au nu se născu omul gol, slab, lipsit de tótă
ajutorinţa [...]?” / CDL, p. 1; „Au aşa să-ţi petreci viaţa?” / CDL, p. 108. În
multe exemple este însoţit de adverbul doarăĕ: „Au doarăĕ nu ne estă slobod
a spune aceaia ce vrea să vorbească inima?”, p. 140; „Au dórăĕ ţe-ai perdut
creerii? Nu vezi că de abea poţi singur trăi, apoi gândeşti încă să te însori.” /
CDL, p. 111; „au doarăĕ e mai bine cum treeşti acum?” / CDL, p. 118;
„O tu! – au doarăĕ să te mai numesc Eu pre tine că eşti Fica [sic!] mea?” /
CDL, p. 123. În subdialectul bănăţean, lui au cu valoare de adverb îi
corespunde particula o, cu aceeaşi valoare morfologică, iar în limba literară
unică (arareori folosit) ori, pe care îl semnalăm în textul Epistolariului:
„Ori estă aşa?”, p. 102.
106

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
II. 3. LEXICUL. REGIONALIsMELE
ÎN TEXTE LITERARE BĂNĂŢENE
Persistenţa în subdialectul bănăţean actual a multor cuvinte
menţionate în textele secolelor XVI-XIX arată strânsa dependenţă
pe care a avut-o varianta literară regională faţă de grai. Norma literară
unică s-a detaşat de regionalisme, în favoarea termenilor cu o răspândire
mai mare sau a celor promovaţi de marii scriitori ai secolelor XIX-XX. În
româna literară veche, însă, graiurile vorbite reprezentau o sursă esenţială
pentru mijloacele de comunicare în scris; dialectele literare teritoriale sunt
impregnate cu trăsăturile fonetice, morfologice, lexicale ale graiurilor
corespunzătoare ariei lor de manifestare.
Graiul a pătruns în mod spontan şi firesc în limba scrisă, manifestându-şi
influenţa în toate compartimentele sale. Gh. Bulgăr aduce ca argument
pentru această intromisiune inevitabilă a subdialectelor în limba cultă faptul
că, persoanele implicate în producerea de documente scrise, aparţineau
adesea mediului popular: „actele administrative se redactau de obicei de
secretari proveniţi din mediul popular, aşa încât e normal ca, din punct de
vedere fonetic, scrisul lor să reflecte influenţa graiului vorbit. [...] Forme
vechi şi populare apar în mare număr şi în gramatică” 237 . Dar, dominate sunt
elementele lexicale.
Normele specifice ce ne permit să vorbim despre variante literare
teritoriale provin, în special, din două direcţii: cea a graiurilor şi cea a
limbilor sub incidenţa cărora s-au aflat împrumuturile dintr-o zonă. Originea
cuvintelor din subdialectul bănăţean trimit la următoarele surse: elemente de
origine autohtonă, latină, slavă veche, sârbocroată, bulgară, turcă, maghiară,
germană, neogreacă, ucraineană, rusă, poloneză, franceză, italiană, formate
pe teren românesc (prin derivare şi compunere).
Verificând în ALR şi NALR-Banat ariile de răspândire a termenilor
regionali selectaţi în lucrarea noastră, am constatat că aceştia se găsesc
în întreg spaţiul subdialectului bănăţean, nu numai din zona de origine a
autorilor textelor analizate.
237
Gh. Bulgăr, Despre limba documentelor administrative la începutul secolului trecut (1800-1820),
în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al III-lea, Bucureşti,
Editura Academiei, 1962, p. 92.
107

MARIA MICLE
Originea cuvintelor specifice subdialectul bănăţean, identificate din
analiza textelor lui Stoica de Haţeg, C. D. Loga şi Paul Iorgovici trimite
la următoarele surse: elemente de origine latină, autohtonă, slavă veche,
sârbocroată, bulgară, turcă, maghiară, germană, neogreacă, ucraineană, rusă,
poloneză, franceză, italiană, precum şi la cuvinte formate pe teren românesc
(prin derivare şi compunere). Grafic şi statistic, repartiţia etimologică a
termenilor prezentaţi în această secţiune a tezei se prezintă astfel:
108

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Cuvinte de origine latină
Limba latină este foarte bine reprezentată în etimologia cuvintelor
aparţinând variantei literare bănăţene, însă, spre deosebire de elementele
din sfera limbajelor specializate, cele intrate dinspre grai aparţin fondului
lexical latinesc moştenit. Ca număr de termeni selectaţi de noi, avem 101
cuvinte, dar trebuie avut în vedere că nu am luat în considerare numeroase
cuvinte populare comune, general cunoscute în graiurile dacoromâneşti.
În cadrul structurii dialectale a dacoromânei, ariile cele mai conservatoare
ale vocabularului latin moştenit erau considerate cele din interiorul arcului
carpatic, dar materialul lingvistic al atlaselor a impus reconsiderarea
acestei poziţii 238 . Numărul mare al elementelor de origine latină moştenite,
păstrate numai în sud-vestul ţării, ilustrează convingător părerea că Banatul
reprezintă una dintre ariile cele mai conservatoare.
„Persistenţa acestor cuvinte în graiurile actuale atestă, o dată în plus, un
adevăr de mult recunoscut, anume acela că o bună parte din istoria nescrisă
a poporului român poate fi descifrată prin astfel de fapte de limbă, a căror
rezistenţă, de-a lungul timpului, în faţa presiunilor şi influenţelor venite din
afară, a fost determinantă în limitarea schimbărilor intervenite în structura
lexicului limbii române” 239 .
acera, a ~, vb., „a pândi, a sta la pândă” / SH, 166; (< lat. acinari, DSB,
I, exemplifică acest cuvânt, chiar cu un fragment din SH);
aiu, s.m. „usturoi” / SH, p. 233; cf. ai, Şandru, FR; (< lat. allium, DA,
DSB, I, Frăţilă, Târnave.T.G.);
amiazăĕzi, adv. „prânz” / CDL, p. 37; (< lat. ad mediam diem, MDA);
anin, s.m. „arin”, / SH, apud Todoran; (< lat. *alnius, DSB, II);
anina, a se ~, vb. „a se agăţa, a atârna, a pune” / SH, p. 70, 255, 309;
(< lat. *anninare, DA, DSB, II);
astruca, a ~, vb. „a acoperi, a înveli” / SH, p. 293; / PI „Cooperire,
cooperire, bedecken, astruca”, p. 209; (< lat. *astruicare, DSB, II, vezi şi
Teaha, Cuvinte latineşti moştenite);
bańĦe, s.f. „băie termală” / SH, glosar, pl. băĕni; (< lat. bannea < balnea,
cf. scr. banja, DSB, III; DEX);
238
Teaha, Cuvinte latineşti moştenite, p. 124.
239
Ibidem, p. 8.
109

MARIA MICLE
băĕia, a ~, vb. „a mângâia” / SH, p. 235; (< lat. *baiare < baiulare „a
purta”, DSB, III, MDA);
băĕtaie, s.f. „(pop.) luptă de proporţii între două forţe armate; bătălie;
război” / SH, glosar; / CDL, p. 189; (< lat. batt[u]alia, NDULR);
băĕtrân, adj. „(sens deosebit faţă de româna literară actuală) vechi; mare” /
CDL, „nu vinde încă grâul, care se mai află, pe preţul cel băĕtrân, ci aşteaptă
cu altă Poştă, ce orânduială-ţi voiu trimite”, p. 214; „începu a vorbi despre
fiica mea cea mai băĕtrânăĕ, Maria, că... pofteşte să o aibă soaţă”, p. 37; cf.
DRCG; (< lat. betranus < veteranus, DEX; NODEX, DSB III);
bucate, s.f. defectiv de sg. „alimente, provizii” / SH, apud Todoran; / PI,
„... un călători flămând, făr de bucate fiind, vede aproape de drum poame
coapte, ...”, p. 132; (< lat. buccata, NODEX);
cale, s.f. „călătorie” / CDL, p. 182, expresia cale bunăĕ „drum bun”,
p. 182; (< lat. callis, NODEX);
cânta a se ~, vb. „a boci, a se jeli” / SH, p. 205; (< lat. cantare, NODEX,
TDRG, CADE (Trans.), Gl. Munt);
cântec, s.n. „bocet” / SH, „Cântecile, vaitecele străinei, mumâni-mea,
zĕce zile, cu zi, cu noapte, într-una”, p. 192; (< lat. canticum, NODEX);
carte, s.f. „scrisoare; carte” / SH, p. 260; / CDL, p. 94; / PI, „Spre aşa
sfârşit dacă va putea ţie sluji exemplurile de mine în cartea aceasta alcătuite,
mă voi socoti omul cel mai fericit în lumea aceasta.”, 79; (< lat. charta,
NODEX);
căĕpăĕta, a ~, vb. „a primi; a dobândi; a contracta” / SH, p. 291, căĕpăĕtat,
part. / SH, p. 264, „18 lotri în pădure pardon au căĕpăĕtat” / SH, p. 61; / CDL,
p. 109, 126, p. 172, 186; / PI, p. 90; (< lat. capitare, NODEX);
căĕprior, s.m. „bârnă; „fiecare dintre bârnele puse câte două şi împreunate
la capătul de sus, care sprijină acoperişul unei construcţii” / SH, p. 264, 292;
(< lat. capriolus, TDRG, NODEX);
căĕuta, a ~, vb. „a privi cu atenţie; a examina; a cerceta; încerca” / SH,
apud Todoran, „cautăĕ la mine cu gura căscată”; / CDL, „Acum fiind că
nu pot toţi avea ocasie de a învăţa acestea sciinţe, de aceaia vom căĕuta, ca
totuşi să arătăm un modru de a pune în oare ce rând cuvios cugetele noastre,
şi a întocmi scrisoare regularnică.”, p. 10; / PI, „Să lăsăm, dar, la o parte ce
zic unii şi alţii; câţi oameni, atâtea gânduri; noi săĕ căĕutăĕm ce nume purtăm
şi ce limbă vorbim.”, p. 147; (< lat. cautare, NODEX);
cerceta, a ~, vb. „(pop.) a vizita” / SH, p. 197, „Papa Pius al VII cercetăĕ
[...], p. 308; sinonim: a face vizităĕ p. 197; a vizitirui, p. 187 / CDL, p. 143,
110

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
„După cetirea preţuitei scrisori preacinstiei tale, cu totul m-am fost hotărât
a te cerceta, şi în preadorita soţietatea vóstră vreo câteva oare (: ceasuri) cu
bucurie a le petrece”, p. 104; / PI, „V i z i t a r e , visitare, besuchen, cerceta,
vedea ce face cineva.”, p. 165; (< lat. circitare „a da târcoale”, DEX);
chema, a ~, vb. „a invita; a numi”, „Gratulaţie unui cunoscut ce l-au
chiemat la ospăţ”, p. 176; / PI, „Slavii aceştia numiră pre români mai întâi
ulah, care după limba lor semna talian, de unde au rămas numele la români
valah, aşa-i cheamăĕ alte naţii, numai rumânii ţin numele lor.”, p. 109; (< lat.
clamare, NODEX);
ciuturăĕ, s.f. „ploscă” / SH; (< lat. cytola, NODEX);
corn, s.n. „colţ, ungher (sens nemenţionat în dicţionar)” / CDL, „în
ce corn de ţară te afli”, p. 148; cf. Şandru, FR (Ban., Ard.); (< lat. cornu,
NODEX);
cruntat, part. cu val. adv. „sângeros, însângerat, plin de sânge” / SH,
glosar, apud Todoran, de la crunta, a se ~, vb. „(înv. şi reg.) a se umple de
sânge; a exprima o nemulţumire (printr-o mină cruntă)”; (< lat. cruentare,
DEX, NODEX);
curcubăĕtăĕ, s.f. „dovleac” / SH, „şi pe coş adunând dovleţi, duleţi, ludăi,
curcubete, ...”, p. 258; (< lat. cucurbita, TDRG, NODEX);
cure, a ~, vb. „a alerga, a fugi; a curge” / SH, glosar; „canale curăĕtoare”,
p. 66; / CDL, p. 181, „Petutindenea râuri de lacrămi cureau”, p. 181; / PI,
„[limba noastră]...e ca o apă care e curată de o vom lua-o din izvorul său, de
unde cure ea după natura sa”, p. 149; 32, 78; cf. Şandru, FR (Ban.); (< lat.
currere, NODEX);
cutropi, a ~, vb. „a năpădi; cuprinde din toate părţile; a învălui; a
împresura; a înfăşura” / SH, p. 177; at. 1865; (< lat. *contopire);
deda, a se ~, vb. „a se obişnui; a se adapta; a se familiariza cu ceva” /
SH, au fost dedat, p. 59; nededat, -ăĕ, vb. part., formă negativă, „nedeprins,
neobişnuit” / SH, p. 255; / CDL, „Eu acum m-am dedat loviturile sorţii
acestiia cu rebdare pentru mine a le purta”, p. 224; cf. Şandru, FR (Ard.,
Mold.); (< lat. dedere, cu o schimbare analogică după a da; vezi Frăţilă,
AUT, IV, 1966, p. 249-250; idem, Târnave, p. 134);
direge, a ~, vb. „a drege” / PI, p. 138; (< lat. derigo, -ere, TDRG, < lat.
dirigere, NODEX);
femeie, s.f. „soţie” / CDL, p. 50; / PI, „să facă dintr-însul un bărbat
femeii, un prietin, un vecin credincios, un părinte pre care, aşijderea, fiii lui
să-l cinstească”, p. 257; (< lat. familia, NODEX);
111

MARIA MICLE
ferulăĕ, s.f. „băţ de fier; (evul mediu) cârjă episcopală” / SH, glosar;
(< lat. ferula, MDA);
feurarie, s.f. „a doua lună a anului; februarie” / SH, apud Todoran
(contaminare între denumirea mai veche a acestei luni, făĕurar şi februarie;
(< lat. februarius, NODEX);
floc, s.n. „(aici) reminescenţă” / CDL, „Acum începură şi Sârbii a-şi curăţa
limba sa de floacele cele turceşti, apoi o îndreaptă din cea slavonească”,
p. 15; (< lat. floccus, NODEX);
foale, s.n. „pântece, burtă” / SH, p. 203, 264, 292; la CDL întâlnim
stomah, rânzăĕ; cf. Şandru, FR (Ban., Ard.); (< lat. follis, NODEX);
foc, s.n. „senzaţie de arsură în interiorul corpului, cauzată de o boală;
febră” / CDL, „eri i-am pus şi un flastrum, ca să i se mai alineaze focul, şi au
eşit neşte beşici, însă Eu puţin pricep să-i fie mai bine”, p. 40; (< lat. focus,
NODEX, DEX);
fuga, adv. „repede” / SH, p. 250; (< lat. fuga, NODEX);
harc, s.n. „arc” / SH, glosar; (< lat. arcus, NODEX);
îmbia, a ~, vb. „a pofti, a servi” / CDL, „cu ce feliu de cărţi te-aşi putea
îmbiia”, p. 89; (< lat. inviare, NODEX);
încinge, a ~, vb. „a înconjura; a cuprinde din toate părţile; a învălui;
a împresura” / SH, glosar; (< lat. cǐngo, -ĕƱre, TDRG, < lat. incingere,
NODEX);
înfrunta, a ~, vb. „a mustra, a dojeni” / SH, glosar; / CDL, „Tatăl înfruntăĕ
pe fiiul său, cel ce se află la Şcoale, pentru că prea mult cheltuieşte”, p. 108;
(< lat. pop. *infronto, -are, cf. Frăţilă, Târnave. T.G.; NODEX);
îngreca, a ~, vb. „(înv.) a însărcina; (despre femei) a rămâne însărcinată” /
SH, glosar; (< ml. med.*ingrevicare, MDA);
înşela, a ~, vb. „a înşeua” / SH, „caii înşelaţIJi”, p. 232; (< lat. *insellare
(< sella „şa”), NDULR);
întoarce, a ~, vb. „a înapoia” / SH „eu zişi au să-mi lasă în 300 florinţi,
au căpara să-mi întoarcăĕ”, p. 295; / CDL, „Pentru care ajutoriu nemuritoare
mulţemiri va fi îndatorată familiia mea a da Domniei Tale Patronului său,
rugându-se cerescului Părinte, ca înzecit această jertvă să ţi-o întoarcăĕ, carele
te-au ales pre tine a te împuternici cu avuţii...”, p. 50; (< lat. intorquere;
NODEX);
june, s.n. „tânăr necăsătorit” / SH, p.71, 191; junelaş / SH, p. 262; / CDL,
„neştine cearcă pre cunoscutul său să-l înştiinţeze despre stările împrejur ale
unui june.”, p. 44; (< lat. juvenis, NODEX);
112

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
junghia, a ~, vb. „înjunghia” / CDL, p. 148, „Muma mea numai pentru
Domniia Ta au junghiiat şase coponi, şapte reţe, şi doi epuri, pentru că
Eu i-am spus, cum că prestă măsură mult mănânci”, p. 148; (< lat. med.
jugulare, MDA);
lânged, adj. „(înv.) care este slăbit din cauza unei boli; sleit de puteri;
bolnav” / CDL, p. 145; (< lat. languidus, NODEX);
lingoare, s.f. „boală contagioasă provocată de bacilul tific şi transmisă
prin apa de băut, prin fructe şi legume nespălate etc., care se manifestă
prin febră mare, tulburări intestinale etc.; febră tifoidă” / CDL, „Oare carele
manufactor înştinţează pre un sătean despre lingoarea fiiului lui”, p. 39;
varianta lungoare, p. 39; (< lat. languor, -oris, NODEX); sinonime: beteşug;
luva a ~, vb. „a lua” / CDL, p. 100; cf. Şandru, FR (Ban., Olt.); (< lat.
levare, NODEX);
mâna, a ~, vb. „a trimite; a continua” / SH, p. 255; / CDL, „Eu am venit
acasă din străinătate, şi vreu neguţitoriia tătâne-meu să o mân mai departe.”,
p. 70; / PI, „P r o s e c v i r e , prosequi, fortfahren, mâna mai nainte”, p. 217;
(< lat. minari, NODEX);
măĕlai, aliment din făină de porumb, copt în cuptor” / SH, p. 197, 215;
(< lat. *milialia > *meâaâe> *melaâe> măĕlaie, de unde s-a refăcut sg.
măĕlai, Avram);
mesteca, a ~, vb., „a amesteca, introduce” / CDL, p. 142; (< lat.
masticare, NODEX);
morminţIJi, s.n. „cimitir” / SH, p. 189, 271; (< pl. lui mormânt (< lat.
monumentum), TDRG, MDA);
muiere, s.f. „soţie, femeie”, / SH, p. 215, „Ţoalele mĕle şi a muierii”,
p. 215; / CDL, p. 56, 88, 111; sinonim: soaţIJăĕ, 110, 211, femeie; (< lat. mulier,
-eris, NODEX)
must, s.n. „suc; sevă; lichid cu care este îmbibat pământul după topirea
zăpezii” / SH, „Luai o jumătate de lămâne mai bună şi-i storşi must acru în
ochi, în nas, în gură.”, p. 264; (< lat. mustum, DEX, NODEX);
nat, s.n. „om, ins, individ” / PI, în expresia tot natu, p. 190; (< lat. natus,
MDA);
năĕmai, s.n. „vită (cornută)” / SH, p. 71; „Rupsă el leul năĕmaiul”, p. 71;
at. Anon. carans.; (< ml. animalia, MDA, NDULR);
neauăĕ, s.f. „zăpadă” / SH, p. 61, 323; (< lat. nix, nivis, NODEX);
nescari, art. nehotărât, „niscai” / CDL, p. 15, 92; (< lat. nescioqualis,
NODEX, MDA);
113

MARIA MICLE
neştine, pron. „cineva, oarecare” / CDL; „deacă neştine dintre cunoscuţii
nostri estă lânged”, p. 184; (< lat. nescio + qui + -ne, MDA);
oarăĕ, s.f., glosat de autor prin termenul ceas / CDL, p. 72; orele, s.f.
„ceasurile”, p. 65, oare, „ceasuri”, p. 104; (< lat. hora, it. ora, NODEX).
ospăĕţIJ, s.n. „petrecere cu mulţi oaspeţi, oferită cu ocazia unui eveniment
(fericit); chef.; (aici) nuntă” / CDL, „Cu Scrisoarea Ta, prin carea mă chiemi
la ospăĕţIJ foarte m-ai îmbucurat”, p. 166; (< lat. hospitium, NODEX);
păĕnurăĕ, s.f. „ţesătură groasă de casă (din lână albă) din care se
confecţionau hainele ţărăneşti; aba; dimie; stofă” / CDL, „Păĕnura cea neagră
nu are acea calitate sau bunătate precum am cerut”, p. 211; varianta pânurăĕ,
„Cu pânura (: postavul), carea o am dat să m-o faci, şi eri la mine au ajuns,
Eu de astă dată nu sânt îndestulat”, p. 211; (< lat. paenula, DEXonline);
pedestru, adj. „(despre ostaşi) care merge pe jos” / SH, p. 57; (< lat.
pedester, -tris, NODEX);
petrece, a ~, vb. „a însoţi, a conduce (un mort la groapă); a excorta”; a
chefui” / SH, apud Todoran; „păn la Jupanec cătră ai sei i-au petrecut” / SH,
p. 178; „... cu carele multe veselii am petrecut; şi astăzi, vrĕu a-l petrĕƱce”,
p. 293; / CDL „acela va învrednici pre Maica mea cea dulce, ca să petreacăĕ
viaţă de bucurie de după fiiul său”, p. 155; / PI, „petrece pre cineva acas”,
p. 177; (< lat. petraicere, NODEX);
pingăĕ, prep. „pe lângă” / SH, p. 60 (format pe teren românesc din
elemente de origine latină);
plumânăĕ, s.f. „plămân” / CDL, Gramatica româneascăĕ, p. 49; (< lat.
pulmo, -onis, MDA);
poamăĕ, s. f. „fruct, struguri; fructe preparate pentru iarnă (tăiate şi
uscate)” / PI, p. 24; (< lat. poma, NODEX); sinonime: pomet;
prerumpe, a ~, vb. „întrerupe” / CDL, „acum să înceapi de un lucru,
acum de altul, fără gată întâiu un lucru, apoi te apucă a grăi de altul, şi
aceaia ce se atinge de un lucru la alte închieturi să se prerumpăĕ înţelesul”,
p. 12; (< lat. praerumpere);
preumbla, a se ~, vb. „a se plimba, a umbla în coace şi în colo” / SH,
p. 298; var. prăĕumbla, p. 298; / CDL, „Deunăzi având onor (: cinstă) de a
măĕ preumbla cu strălucită Domnia Ta, me-ai făgăduit neşte cărţi formóse
de cetit pentru îndreptarea şi luminarea mea”, p. 92; (< lat. perambulare,
DEXonline);
prunc, s.m. „copil, fiu” / SH, p. 234 / CDL, „Alt datoraş al mieu cu 8 mii
de fl. în zilele acestea au fugit, şi au lăsat pruncii şi muerea în cea mai tristă
stare”, p. 211 / PI, p. 134 (lat. puerunculus, NODEX);
114

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
pureca, a ~, vb. „a căuta cu de-amănuntul, a scotoci” / SH, apud Todoran;
(< lat. pulicare, NODEX, TDGR);
râncheza, a ~, vb. „a necheza” / SH, p. 67, 238; (< lat. rhonchizare, NODEX);
râpăĕ, s.f. „prăpastie” / SH, p. 178; (< lat. ripa, NODEX);
rug, s.m. „tulpină târâtoare a unor plante erbacee; plantă erbacee cu
tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz şi cu fructe negre comestibile; mur;
trandafir sălbatic; măceş; răsură; rujă” / PI, „Calea... e plină de spini şi rugi
împlicaţi”, p. 79; cf. Şandru, FR (Ard.); (< lat. rubus, NODEX);
rumpe, a ~, vb. „a rupe” / CDL, p. 41, „Eu trebue să ascult triste veşti,
care-mi rump inima mea, cum că tu rău trăeşti cu bărbatul tău cel bun.”,
p. 125; / PI, „Dacă se vor întâmpla pre lângă sămânţa aceea alte ierburi şi
pre acestea nu le va rumpe mână de om”, p. 251(< lat. rumpere, NODEX);
sâmedru, s.n. „sărbătoarea Sfântului Dumitru” / SH, „Şi aşa, pre deal
în sus, în 25 actomvrie / 5 noemvrie, preste muntele Stancilovii, jos pe apa
Buceava, ..., am conăcit. Dimineaţa, Sâmedru.”, p. 259; (< Sân + Medru,
MDA); la CDL se găseşte numai ca hipocoristic al lui Simedru: „Un june
anume Măĕdru capătă înfruntare, căci vrea numai să se căsătorească”, p. 109;
vocativ: Medre, p. 109; (cf. fem. Simedrea, cu hipocoristicul Medrea,
Viorica Goicu, Nume de persoane din Ţıara Zarandului, Timişoara, Editura
Amphora, 1996, p. 134);
simcea, s.f. „băţ cu vârful ascuţit, cuţitaş” / SH, glosar; (< ml. *summicella
„vârfuleţ”; MDA);
stâlpar, pl. stâlpăĕri, s.f. „ramură înverzită” / SH, glosar; (< lat. *stirparia,
influenţat de stâlp, CADE; et. nec., cf. stâlp, MDA);
stâmpăĕra, a ~, vb., „a domoli” / CDL, „mângăerea trebue să fie vrednică
şi amăsurată de a stâmpăĕra focul amarului”, p. 185; (< lat. ex-temperare,
NODEX);
storî, a ~, vb. „a nimici, a distruge, a face să dispară” / SH, glosar; at. la
Ţichindeal; (< et. nec., cf. lat. extorrere, MDA);
sufera, a ~, vb., „a suferi” / PI, p. 64; (< lat. sufferre, NODEX, cu
schimbare de conjugare);
sumuţIJa, a ~, vb. „a asmuţi” / SH, p. 238; cf. Şandru, FR (Ban.); (< lat.
submotaire, NODEX);
surupa, a ~, vb. „a dărâma, a surpa” / CDL, 211; (< lat. subrupare,
NODEX);
şteamăĕt, s.n. „pretext” / CDL, „Tare s-ar amărî inima mea, când Domniia
Ta ori sub ce şteamăĕt acest mic lucru nici de cum nu l-ai primi”, p. 77-78;
115

MARIA MICLE
(< lat. schema, -atis, NODEX)teme, a ~ (pe cineva), vb. „a fi gelos” / SH,
p. 71; (< lat. timere, NODEX);
ucide, a ~, vb. „(pop.) a bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a
stâlci” / SH, apud Todoran; / PI, ucidere, „pre exemplu, nu arată treapta
uciderii de om, când pre ucigaş vom numi blestemat, nici nu arată puterea
faptei a omului care, zioa şi noaptea lucrând, scoate ceva din capu său, când
pre aşa om îl vom numi lucrăĕtori, căci mult lucră şi puţini fac ceva ce n-au
fost.”; (< lat. uccidere, NODEX);
vânăĕt, adj. „albastru; care este de culoare albastru-închis; (despre
persoane) care a căĕpătat o culoare albastră-închisă, bătând în violet;
învineţit; (despre pene sau păr de animale) care are o culoare cenuşie cu
nuanţă de albastru” / SH, p. 197; (< lat. venetus, NODEX);
vârtos, adv. „mai ales; cu putere; cu forţă; (în construcţii comparative)
mai ales, mai mult” / CDL, p. 152, la forma de comparativ: „mai vârtos”;
(< lat. virtutosus, NODEX);
vas, s.n. „butoi” / SH, p. 250, 198, „Multe pagubi; [nu poate plăti] nici
cercurile, dară vasăĕle” / SH, p. 250; / CDL, „că ţe-am trimis doo vase de
cafe”, p. 213; / PI, „Dumnezeu, părintele a toate făpturelor, prin nimica
alta n-au mai ales pre om de cătră celelalte dobitoace mai vârtos decât prin
minte şi putinţa de a cuvânta.”, p. 87; (< lat. vasum, NODEX);
văĕtăĕma, a ~, vb., „a jigni, a prejudicia (pe cineva); a supune unei
leziuni corporale; a răni; (fig.) a îndurera printr-o traumă psihică; a răni; a
traumatiza; a leza” / CDL, p. 13, 14, „te-ai aflat văĕtăĕmat”, p. 98, văĕtăĕmatăĕ,
part. „jicnită”, p. 138; „Întru cât au fost văĕtăĕmaţIJi mai mare, şi întru cât
văĕtăĕmăĕtoriul mai tare atârnă de la noi, întru atâta mai cumplită, şi mai
amară trebue să se facă şi dojenirea”, p. 118; PI, „aşa să fie împăratului şi
împărăţiei spre folos, a căruia bunastare se cuprinde în nevăĕtăĕmarea legilor
cetăţeneşti, spre folosul a toatei soţiei”, p. 255; (< lat. victimare, NODEX);
viţIJăĕ, s.f. „şuviţă de păr, buclă, cârlionţ, smoc de păr sau de lână”, „patru
viţIJişoare din păr îmi tunsă” / SH, p. 215; (< lat. vitis, NODEX); rezistenţa
în timp a acestei forme a fost întărită de prezenţa lui şu(viţIJăĕ); (< bg. ševica,
DEX), pentru acest sens, în subdialectul bănăţean actual este mai frecventă
varianta biţIJăĕ; (cf. ALR I, h. 10), însă în textele vechi (inclusiv Biblia, 1688),
viţIJăĕ desemna atât „şuviţă de păr”, cât şi „viţă-de-vie” 240 ;
zeamăĕ, s.f. „supă, ciorbă” / SH, p. 219; (< lat. zema, TDRG).
240
Teaha, Cuvinte latineşti moştenite, p. 323.
116

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Cuvinte autohtone
băĕlaure, s.m. „monstru care întruchipează răul, imaginat ca un şarpe
uriaş, cu unul sau mai multe capete” / SH, p. 70; băĕlaurului, p. 70; / PI,
„şarpe”, „... drept pân acolo voi nu faceţi pentru copiii voştri nici ce fac
pentru puii lor vulturii, belaorii, leii, urşii şi cele mai feroce fiare”, p. 253; în
regiunea Olteniei, are şi sensul de „şarpe”, cf. Gl. Olt.; (< element autoht.,
Brâncuş, Vocab. aut., cf. alb. bollë, scr. blavor, DSB, III;);
copil, s.m. „băiat; (înv.) fecior de curte, lacheu” / SH, p. 205, 234;
„Copilu mâna, eu cu Gavril pe lângă teligă”, p. 214; / PI, „copil mic”,
p. 132; (< element autoht., Brâncuş, Vocab. aut.);
grumaz, s.n. „gât, ceafă” / CDL, „Nu ştiu ce mâniia lui Dumnezeu ne-au
trimis mumă maşteră pe grumazi spre mare pedeapsa noastră”, p. 195; at. în
PO; (< element autoht. 241 , cf. alb. grumas, gërmas, NDULR);
rânzăĕ, s.f. „(aici) stomac al omului; stomac de pasăre” / CDL,
„Fieştecarea muere, iubite Medrule! are al său stomah (rânzăĕ), care în toate
zilele trebue să-l umple cu mâncare, şi cu băutură”, p. 110; cf. Şandru, RF
(Munt.) (element aut., Brâncuş, Vocab. aut., p. 109-110) 242 ;
straiţIJăĕ, s.f. „sac de dimensiuni mici, din ţesătură groasă (de obicei,
ornamentată), prevăzut cu baiere şi folosit pentru transportarea sau păstrarea
diferitelor lucruri, în special, merinde; traistă” / SH, p. 222 (element autoht.,
Brâncuş, Vocab. aut., p. 150, cf. alb. trastë, trajstë, NODEX);
trastăĕ, s.f. „traistă” / SH, apud Todoran, vezi straiţIJăĕ;
zarăĕ, s.f. „zerul rămas în bădâni după ce se scoate untul” / SH, „miros
acru de zarăĕ”, „Acu toarnă zarăĕ! Oprea untu, însă fărâmi mari cădea”,
p. 264; varianta zearăĕ, p. 263 (element autohton, Brâncuş, Vocab. aut.,
p. 128).
241
Al. Gafton include acest cuvânt între cele cu origine incertă sau discutabilă, dintre cele folosite în
PO, vezi Palia de la Orăştie (1582), II. Studii, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2007, p. 411.
242
MDA dă acest cuvânt cu et. nec., cf. alb. rrëndës „cheag”.
117

MARIA MICLE
Cuvinte de origine slavă veche
Este recunoscut faptul că împrumuturile din slava veche sunt generalizate
în spaţiul dacoromânesc, dând limbii române un caracter aparte (de
coloratură „balcanică”) între limbile romanice 243 . Împrumuturile din limbile
slave învecinate caracterizează câte unul din graiurile româneşti: cele din
bulgară – în special, Muntenia, dar şi sudul Banatului şi Transilvaniei,
cele sârbocroate – Banatul, vestul Olteniei, sudul Crişanei, sud-estul
Transilvaniei, cele ucrainene – graiul moldovean, dar parţial şi nordestul
Transilvaniei şi Maramureşul 244 . Faptele lexicale specifice Banatului
urmărite de noi confirmă aprecierea precedentă prin ponderea mare a
regionalismelor de origine sârbocroată, pe când cele ucrainene, ruseşti
sau poloneze au o prezenţă aproape nesemnificativă de 0,55% din totalul
cuvintelor analizate.
blid, s.n. „farfurie adâncă (de lut, de metal etc.) adâncit, de diferite forme
şi cu diferite întrebuinţări” / SH, p. 264; (< v.sl. bliudŭǠ, DSB IV; NODEX);
bold, s.n. „(aici) inconvenient; băţ ascuţit cu care se îndeamnă vitele
la mers; ghiont; ac scurt cu gămălie la capăt; obiect de metal în formă de
agrafă, cu vârf ascuţit, folosit pentru a fixa ceva” / CDL, p. 13, „de află întrînsa
vre un bold, caută în coasta scriitoriului poate rea întrebuinţare face
dintr-însa”, p. 13; (< v.sl. bodl „ghimpe”, NODEX);
boz, s.n. „buruiană; plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori albe şi
fructe negre (sambucus ebalus)” / SH, p. 294, „În carele de pădurĕ nu numai
lobodă de 2 stânjăni crescută, ştir, bozu, alte buruieni, ce şi spini svineaci,
de 5 ani, mari, nu puteam descurca de-a străbate”, p. 294; (< v.sl., bg. boz,
scr. baz,ucr, boz, DSB IV);
camăĕtăĕ, s.f. „procent, dobândă (excesivă) pe care o ia cămătarul pentru
sumele date cu împrumut” / CDL, p. 52, „Banii cei împrumutaţi se chiamă
capital sau capetele. Iară ce capătă pe ei se chiamă interes (camăĕtăĕ). Aceia
ce se dă pentru siguraţie iaste ipotecă (zălog)”, p. 264; (< sl. kamat, DEX,
NODEX); sinonime: interes, dobândăĕ;
243
G. Mihăilă, Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Studiu lexico-semantic, Bucureşti,
Editura Academiei, 1960, p. 274.
244
Idem, Studii de lexicologie şi istorie a lingvisticii româneşti, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1973, p. 52.
118

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
capişte, s.f. „(înv.) templu (păgân) dedicat zeităţilor antice; construcţie
decorativă în formă de templu antic; (fig. rar) loc considerat demn de cinste
şi de închinare” / SH, p. 66; (< sl. kapište, NODEX);
colibi, a se ~, vb. „a se aşeza statornic” / SH, p. 69; (< slavona bisericească
kolěĞbiti, TDRG); sinonime: câmpi, a se ~;
cosor, pl. cosoarăĕ, s.n. „cuţit încovoiat la vârf (folosit în viticultură şi
pomicultură” / SH, p. 292; (< sl. kosor, NODEX);
crâznic, s.m. „paracliser, ţârcovnic” / SH, p. 275; articulat crestnicul /
SH, p. 195; (< sl. kristŭǠ „cruce”, cf. bg. krăĕstnik, DRel, DEX);
gloatăĕ, s.f. „(Ban.) copii, urmaşi, familie” / SH, p. 176; pl. gloatele / SH,
p. 202; (< v.sl. glota, MDA, NODEX);
golâmb, s.m. „(Ban.) porumbel” / SH, apud Todoran, „doi golâmbi
sălbateci aci văzându-i, luai puşca”; menţionat în DRCG; (< v.sl. golâbŭǠ,
DA);
ialoviţIJăĕ, s.f. „vacă stearpă; vacă mare şi grasă” / SH, p. 295, 296; at. în
Anon. Car.; (< sb. jalovica, MDA, TDRG);
iscusi, a ~, vb., „a observa, a intui” / CDL, „Că Eu am iscusit, cum au
început mulţi cu puţin a se juca,”, p. 112, „am iscusit isteţia şi însuşirile
ceale nobile şi prea lăudate”, p. 113; (< sl. iskusiti, NODEX);
ispiti, a ~, vb., „a cerceta, a se informa” / CDL, „să se ispitească pe
sine”, p. 113; (< sl. ispytati, NODEX);
iubomnicăĕ, s.f. „amantă; ibovnică” / SH, p. 71, pl. iubomnicile; (< v.sl.
ljubovnikŭǠ, MDA, NODEX);
joardăĕ, s.f. „nuia” / SH, p. 67, 230; (< sl. žrŭǠdi, NODEX);
lobodăĕ, s.f. „plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu frunze de
culoare galbenă sau roşie, comestibile” / SH, p. 294, „În carele de pădurĕ nu
numai lobodăĕ de 2 stânjăni crescută...”; (< sl. loboda, NODEX; scr. loboda,
MDA, menţionat şi în Gl. Munt., consemnat de Frăţilă, Târnave.T.G.;
cunoscut în toate zonele ţării);
lovi, a se ~, vb. „a se potrivi; a se îmbina în mod armonios (unul cu
altul)” / SH, glosar; (< sl. loviti, NODEX);
maşterăĕ, adj. „vitregă” / CDL, „Nu ştiu ce mâniia lui Dumnezeu ne-au
trimis Mumăĕ maşterăĕ pe grumazi spre mare pedeapsa noastră”, p. 195;
(< et. nec., DLR, MDA; v.sl. materĭǃša > *materşăĕ, cu metateză > maşterăĕ,
A. Avram 245 , V. Frăţilă 246 );
245
A. Avram, Contribuţii etimologice, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1997, p. 42-43.
246
V. Frăţilă, Etimologii. Istoria unor cuvinte, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2000, p. 63.
119

MARIA MICLE
mităĕ, s.f. „recompensă” / SH, p. 76, 175, fără sens de ilicităĕ, „sumă de
bani, mităĕ a-i făgădui” / SH, p. 300; (< sl. mito, NODEX, MDA);
năĕdragi, s.n. „pantalon confecţionat din pânză albă, strâns pe corp,
purtat, în trecut, de bărbaţii de la ţară; pantaloni” / SH, p. 197; (< sl. nadragy,
mg. nadrág, NODEX);
năĕimi, a se ~, vb. „(pop.) (despre persoane) a intra într-un serviciu în
schimbul unei plăţi; a se tocmi; a se angaja” / SH, „viind cu oameni năĕimiţIJi”,
p. 295; (< sl. naimŭǠ, NODEX, TDRG);
năĕpusti, a se ~, vb. „a lăsa în părăsire plecând în altă parte; a părăsi; a
abandona” / SH, „... case, sălaşe năĕpustite ardea”, p. 176; cf. Şandru, FR
(Ban.); (< sl. napustiti, NODEX);
obraz, s.n. „faţă” / SH, p. 207; (< sl. obrazŭǠ, NODEX, MDA);
ocăĕrî, a ~, vb. „a trata cu vorbe de ocară, a jicni; a certa; a batjocori” /
SH, p. 295; / PI, „Aceasta eu vorbesc, pentru că ştiu prin experienţie, şi nu
doar că vreau să ocăĕrăĕsc sau să învăţ pre oamenii mai bătrâni decât mine,
...”, p. 259; (< sl. ocarjati, NODEX);
ostăĕnit, adj. provenit din part. „obosit” / CDL, p. 147; (< sl. ustanon,
NODEX);
pimniţIJăĕ, s.f. „pivniţă” / SH, p. 193, 233; cf. Şandru, FR (Ban.); (< v.sl.
pivǐnica, TDRG);
pleş, adj. „chel, fără păr” / SH, apud Todoran; (< sl. plìš, NODEX);
políţIJăĕ, s.f. „suport de scândurăĕ aşezat în poziţIJie orizontalăĕ pe un perete
sau într-un dulap, pe care se ţin diferite obiecte; raft” / SH, p. 298; (< sl.
polica, NODEX);
pomanăĕ, s.f. „praznic în amintirea unui mort” / SH, apud Todoran; (< sl.
pomìnŭǠ, NODEX);
popistrit, vb. part. „împestriţat; dat în pârgă (la struguri)” / SH, p. 273;
(< v.sl. pĭǃstrŭǠ, TDRG);
prau, s.n. „praf (de puşcă)” / SH, p. 176; (< v.sl. prahŭǠ, NODEX, MDA);
sinonime: pulfer; prau-pulver / SH, p. 136;
pripi, a ~, vb. „a încălzi, a răspândi căldură” / SH, p. 265 „deasupra
soarele pripea”, p. 265; (< sl. prispeti, NODEX);
rând, s.n. „(înv.) rânduială, organizare, regulă; etaj” / CDL, p. 49, „În
Uliţa Merlelor, în Casa lui Ţoler Nro. 248, în al doilea rând”, p. 233; / PI,
„Aşijderea şi rândul cel de mirare şi neclătit în curgerea stelelor, distanţia
lor una de cătră alta precum şi cursu lunii în ocolu pământului, ...”, p. 109;
„împăca o gâlceavă, aduce toate iar la rând bun”, p. 209: întră în componenţa
120

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
locuţiunilor adverbiale: la ~, loc. adv. „în ordine, ordonate”, CDL, p. 9; în
~ / PI, „Ordnung stellen, pune în rând, rândui ici şi cole”, p. 205; (< v.sl.
ręĜdŭǠ, NODEX);
săĕlişte, s.f. „locul pe care e aşezat satul, vatra satului” / SH, p. 292; (< v.
sl. selište, MDA);
săĕrac, adj. „orfan” / SH, glosar; / CDL, „Scrisoare de peţit, a unui
negustoriu bogat la una domnişoară orfană (săĕracăĕ), însă cu bune însuşiri
dăruită”, p. 129; (< sl. sirakŭǠ, NODEX); sinonime: orfeni / CDL, p. X;
scoc, s.n., „(aici) matcă”; „canal din scânduri prin care curge apa pentru
a pune în mişcare roata morii, uluc; groapă care se face la căderea apei din
acest canal; canal pentru scurgerea unui lichid; jgheab înclinat, folosit la
transportul prin alunecare a unor materiale (buşteni, minereuri etc.)” / SH,
p. 182; „Au abătut râul Eufratului, ca din patu-şi a nu să umfla, nici din scoc
a ieşi”, p. 66; (< sl. skokŭǠ, NODEX);
scopit, vb. part. substantivizat „eunuc” / SH, glosar; (< v.sl. skopiti,
Mihăilă 247 , MDA);
slobod, adj. „liber”, „sloboda voie a noastră” / PI, p. 132, „Tot însul e slobod
a gândi de fiece lucru după cum se percepe”, p. 148; (< sl. slobod, NODEX);
sminti, a ~, vb. „a greşi; a perturba” / SH, glosar; / CDL, „Lungoarea
cea cumplită, carea au ţinut pe tată-meu trei luni în pat, aceaia cu totul m-au
smintit”, p. 193; (< sl. sŭǠmensti, sŭǠmenton, DEX, NODEX);
sobol, s.m. „şobolan” / SH, apud Todoran; (< sl. sobol, TDRG; < bg.
soboleţIJ, NODEX, MDA); menţionat şi în Frăţilă, Târnave.T.G., p. 41, cu
sensul de „cârtiţă”;
stog, -uri, s.n. „claie, porcoi” / SH, stog de paie; (< sl. stogŭǠ, NODEX);
şafran, s.n. „substanţă colorantă obţinută din florile plantei de şofran şi
folosită în diferite scopuri (alimentare, industriale şi medicinale)” / CDL,
„acestea următóre speţie din ducheanul meu a primi bine au voit precum: ...,
1 ½ lot de Şafran”, p. 264; (< sl. šafranŭǠ, NODEX);
tâmpăĕnăĕ, pl. tâmpene, s.f. „(înv.) tobă mică, darabană” / SH, p. 163,
274; (v.sl. тõпанъ, MDA, s.v. tâmpinăĕ);
tăĕlmaci, s.m. „traducător; interpret” / SH, p. 60, varianta tolmaci / SH,
250; (< v.sl. тлъмачь, NODEX, MDA);
tăĕvăĕli, a ~, vb. „fig. pop. (persoane) a face să-şi piardă autoritatea; a
compromite; a discredita” / CDL, „iară de petrecaniile şi desfătările ceale
247
G. Mihăilă, Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Studiu lexico-semantic, Bucureşti,
Editura Academiei, 1960, p. 194.
121

MARIA MICLE
deşarte aşa sânt de sătul, cât nicicând nu voiu căuta să mă mai tăĕvăĕlesc întrînsele”,
p. 122; (cf. sl. povaliti, NODEX);
teligăĕ, s.f. „căruţă uşoară” / SH, p. 205, 214; (< sl. telìga, NODEX);
udi, a ~, vb. „(Ban., Trans.) a rămâne într-un anumit fel; (Ban., Olt.) a
rămâne la cineva)” / SH, p. 260 (v.sl. uiti, MDA);
val, s.n. „cantitate de ţesătură înfăşurată pe un cilindru special de lemn
sau de carton; vălătuc, trâmbă” / CDL, „Aşa şi valul cel vândut nu-mi prea
place”, p. 212 (sl. valŭǠ, DEX);
vârh, s.n. „vârf”, varianta: vâr / SH, apud Todoran; (< sl. vrŭǠhŭǠ,
NODEX);
vrednic, adj. „harnic” / CDL, „Eu voiu întrebuinţa toate puterile, ca să-l fac
om vrednic şi de omenie”, p. 218-219; (< v.sl. vrěĞdĭǃnŭ (MDA) + suf. -ic, Skok,
III, p. 625, s.v. vrijedan; cf. scr. vrèdnīǁk, Skok, III, p. 625, s.v. vrijedan);
zăĕtoni, s.n. „zăgaz, stăvilar făcut spre a abate sau opri apa din cursul ei” /
SH, p. 179; menţionat în DRCG; (< v.sl. *zatonĭǃ; scr., rs., ucr. zaton; mg.
zátony, MDA, DLR).
Cuvinte de origine sârbocroată
arap, s.m. „arab; om din rasa neagră; negru” / SH, p. 65; (< scr. (h)arap,
DSB, II);
bâlvan, s.m. „buşteni lungi, trunchi, bârnă, grindă” / SH, glosar, apud
Todoran; (< scr. balvan „bârnă”, DSB, III, Gămulescu, E. S.);
baremi, adv. „măcar, cel puţin” / CDL, p. 81, varianta barem, „ca să-ţi
pot acum trimite barem pe jumătate”, p. 207; (< scr., bg. barem, DSB, III,
DEX, NODEX, vezi şi Frăţilă, Târnave.T.G., baram);
başca, adv. „separat” / PI, p. 224; (< scr., tc. bašca, DSB, III; DA);
băĕdâni, s.n. „vas de lemn, de bătut untul” / SH, p. 264; (< scr. bandanj,
DSB, III; Gămulescu, E. S.; < mg. bödöny, MDA);
bimbaşăĕ, s.m. „căpetenie de haiduci” / SH, p. 308; (cf. bimbaša „maior,
comandant de batalion” < tc. bin „mic” + baş (i), baša „cap, căpetenie”,
Skok, I, p. 151);
birt, s.n. „crâşmă, han (nu avea sensul depreciat din prezent de local
unde se consumă exclusiv băuturi alcolice)” / SH, p. 195, 298, 300, „birtu
Teregovii”, 259; (< scr. birt, Gămulescu, E. S., DSB III, TDRG; < scr. birt
„cârciumă, cafene” < germ. Wirt, Frăţilă, Studii lingvistice);
122

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
bitangăĕ, s.f. „haimana, vagabond, om care umblă fără rost” / SH, glosar;
varianta biteangăĕ, „Hastă biteangăĕ mă adusă. Nu ştiu ce să mă fac cu el” ,
p. 214; (< scr. bitanga, bitanjga, şi în Oltenia în Gămulescu, E. S., DSB III 248 );
blagăĕ, s.f. „avuţie, bogăţie, avere” / SH, p. 297, 302; (< scr. blago,
Gămulescu, E. S., DSB IV);
boabăĕ, s.f. „medicament, pilulă” / SH, p. 70; „... îi dĕte nişte boabe,
piluri, ca bălaurului să le arunce înainte; cu care l-au omorât”; de la pl.
boabe s-a refăcut sg. feminin boabăĕ; (< scr. boba, DSB, IV);
boatăĕ, s.f. „bâtă mare, ciomag” / SH, p.193; (< scr. bota, < mg. bot DSB IV)
boboti, a (se) ~, vb. „a se inflama, a se umfla” / SH, p. 210; (< scr.
bobotati, bg. bobotъ DA, DSB IV);
boltăĕ, s.f. „prăvălie, dughean” / SH, 255; cuvântul e folosit în prezent
aproape exclusiv numai în Transilvania 249 ; cf. Şandru, FR; (< scr. bolta,
Gămulescu, E. S.; < mg. bolt, Tamás, EHW, Frăţilă, Târnave.T.G.; MDA);
brat, s.m. „călugăr; frate monah” / SH, p.190, 220; (< scr. brat „monah”,
Gămulescu, E. S.); brat a luat sensul de „frate”, prin contaminare cu germ.
Bruder, şi apare într-un exemplu (p. 220) atribuit unei persoane din afara
clerului; menţionat şi în DRCG;
bunari, s.n. „fântână, puţ” / SH, p. 217, 235; (< scr. bunár, tc. bunar,
Gămulescu, E. S.);
buruntie, s.f. „(: salva gvardie)”, „act de scutire de obligaţii fiscale
militare” / SH, p. 176, 251; (< scr. buruntija, varianta lui bujrùntija, „decret;
dispoziţie scrisă; ucaz” < tc. buy(u)ruldu, buyrultu, Skok, I, p. 230);
cafăĕ, s.f. „cafea” / CDL, „Acest vas însemnat B. P. I. au fost cu cafă
mai rea decât ce am dat să mi se aducă”, p. 213; varianta cafe; (< scr. kàfa,
Gămulescu, E. S.);
camgie, s.f. „bici din piele, cu codirişte lungă” / SH, p. 225, 307; (< scr.
kamdžija, < tc. kamçi, Gămulescu, E. S., cf. chimgie, Costin, Gr. băĕn. II);
cârşi, a ~, vb. „a se îndrepta spre” / SH, apud Todoran, „un căpitan ...,
din Beci, veni a cârşi şi a curmezi păduri”; (< scr. krčiti, Gămulescu, E. S.);
cârşie, s.f. „stâncă, vârf stâncos” / SH, p. 176; varianta cârşăĕ / SH,
p. 166, „preste cârşa muntelui Stancilovii cătră Mehadia fugea” / SH,
p. 166; (< scr. krš, CADE, Gămulescu, E. S., Ban., Hunedoara);
căĕparăĕ, s.n. „arvună, acont; logodnă” / SH, p. 294, „eu zişi au să-mi
lasă în 300 florinţIJi, au căpara să-mi întoarcă”, p. 295; cf. Şandru, FR; (< scr.
kapara, TDRG, Gămulescu, E. S., specific pentru Ban. şi Trans.);
248
În Transilvania este împrumutat din mg. bitang şi înseamnă „copil din flori”, Frăţilă, Târnave.T.G.
249
Gămulescu, E. S., p. 92.
123

MARIA MICLE
căĕsap, s.m. „măcelar” / SH, p. 260; căĕsăĕpi, a ~, vb. „măcelări” / SH,
p. 217; (< scr. kàsap, tc. kasap, TDRG, Gămulescu, E. S., în prezent mai
este cunoscut doar în graiurile din Ban. şi Mold.);
celenche, s.f. „egretă” / SH, p. 180, 253; (< sb. čèlēƯnka „idem”, Tomić,
DSR, I);
ches, s.n. „pungă în care se păstrau cel mai adesea banii, dar şi alte lucruri
(de obicei din pânză)” / SH, p. 212; (< scr. kesa, < tc. kese, Gămulescu, E.
S., MDA);
chilav, s.m. „invalid, lovit” / SH, p. 190; (< bg. kilav sau scr. kilav,
Frăţilă, Târnave.T G., cf. chilav, „nebun”, Costin, Gr. băĕn. II, p. 63);
chinez, s.m. „primar de sat (Ban. şi Olt.)” / SH, p. 201; varianta cnez / SH,
p. 197; (< scr. knez, TDRG, Gămulescu, E. S.); obercnez, s.m. „mai mare peste
cnezi” / SH, p. 190; obercneaz / SH, p. 170, 205, 297, compus cu germ. Ober;
chităĕ, s.f. „buchet; mănunchi” / SH, p. 55; (< scr. kita (Ban.), Gămulescu,
E. S., MDA);
chiti, a se ~, vb. „a se dichisi, a se găti; a pune în ordine” / SH, p. 176,
300; (< scr. kititi, Gămulescu, E. S., MDA);
chiurciia, s.m. „(: cojocariu)”, „cojocar” / SH, p. 185, 217, 216; (< sb.
ćùrčja, „blănar, cojocar”, Tomić, DSR, I; < scr. ćurčïa „cojocar, bănar”,
Skok, I, s.v. ćürek; < tc. kiurkči, cf. chiurci-başa „blănarul seraiului,
starostele cojocarilor”, MDA);
ciuicăĕ, s.m. „nene, bade, tete” / SH, „uică paşo, ciuicăĕ ago, nĕne bărăictar”,
p. 180; (< scr. cácá, cf. ceicăĕ, Gămulescu, E. S., contaminat cu uicăĕ);
ciun, s.n. „luntre uşoară de pescuit, barcă” / SH, glosar; cf. ALR II, serie
nouă, vol. III, h. 839, specific Banatului; (< scr. čiun, Gămulescu, E. S.);
clăĕbăĕţIJ, s.n. „căciulă mare din piele de miel sau oaie; coif” / SH, apud
Todoran; clăĕbĕƱţIJele (pl.), p. 204; expresia clăĕbeţIJele de fer, p. 249; cf. Şandru,
FR (Ban.); (< scr. klobuc, MDA); sinonime: căĕpiţIJăĕ / SH, p. 231; chirasu /
SH, p. 128;
clăĕtăĕri, a ~, vb. „a limpezi, a clăti” / SH, p. 70; „şi cu apă clătărind-o,
ţărâna să spală”, p. 70; (< scr. clatariti, TDRG; < clăĕti, a ~ + -ăĕri, Frăţilă,
Târnave.T.G., s.v. căĕcăĕri, cf. clăĕtăĕri);
cleanţIJ, s.n. „stâncă prăpăstioasă, colţi de stâncă” / SH, p. 243 context:
„[...] Moavaţ ... prin clenţIJe şi rele genţIJe deasupra uşii peşterii cu funii şi
scări obârcaţi puşcăluia”, p. 56; (< sb. klanac, TDRG);
cociaş, s.m. „vizitiu, căruţaş, proprietar de căruţă” / SH, p. 61, 211;
(< sb. kočijaš, Gămulescu, E.S.; c.f. V. Frăţilă, Studii lingvistice, p. 177);
124

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
cocie, s.f. „căruţă trasă de cai; trăsură” / SH, p. 190; cocii, G.D. / SH,
p. 205, 230; cf. Şandru, FR (Ban., ARD.); (< sb. kočija, Gămulescu, E.S.;
cf. V. Frăţilă, Studii lingvistice, p. 177);
colainăĕ, s.f. „colan, salbă; medalie” / SH, p. 253, „colainăĕ cu lanţi de
aur”, p. 300; / PI, „cu cîte o colaină de aur, care închipuieşte faţa cea prea
înaltă împărătească”, p. 69; (< sb. kolajna, Gămulescu, E. S., Skok, I, s.v.
kòlāƩna);
colĕƱşăĕ, s.f. „(Ban., Trans.) mămăligă” / SH, p. 215; (< scr. kulješa; mg.
köles, bg. kulijaša, TDRG);
cotăĕriţIJăĕ, s.f. „coş de nuiele de forme diverse” / SH, glosar, apud Todoran;
(< sb. kotarica, Gămulescu, E. S.);
croşnăĕ, s.f. „povară, sarcină purtată în spinare” / SH, p. 292; (cf. sb.
krošnja „leagăn”);
crou, s.n. „gaură, groapă, scobitură în pământ; (aici) copcă”,” / SH,
p. 301; (< scr. krov, Gămulescu, E. S);
crumpir, s.n. „cartof” / SH „Dumnezeu nu numai că ne dedĕse crumpiri, de
să afla, ce încă şi peştişori, nu numai prin părăe curătoare, ce şi prin toate bălţile
şi lacurile”, p. 57; (< scr. krumpir; germ. Grundbirn, Gămulescu, E. S.);
cucuruz, s.m. „porumb; fructul coniferelor sub solzii căruia sunt
seminţele” / SH, p. 57; plural cucuruzi / SH, p. 57; (< scr., bg. kukuruz,
NODEX, DEX);
cuhnăĕ, s.f. „bucătărie, cuhnie” / SH, p. 192; varianta cuhlăĕ / SH, p. 220
(contaminare între cuinăĕ; (< scr. kujna, Gămulescu, E. S. şi cuhnie (< n.
slovenul kuhinja, TDRG);
cum gode, adv. „ori cum, fie cum” / SH, glosar (calc după scr., cf. scr.
kako god „ori cum”, kakogod „cumva”, Gămulescu, E.S.);
cumet, s.m. „(Ban.) jurat; consilier comunal” / SH, glosar; menţionat şi
în DRCG; (< scr. kmet, MDA);
cuvari, s.m. „bucătar” / SH, p. 209; (< scr. kuhar „idem”, kËvar „idem”,
Skok, I, s.v. kËhati);
divăĕr, s.f. „cel care duce mireasa la biserică; vornicel” / CDL, p. 166;
„divăĕr (: fifăĕr)”, p. 166; cf. dzivăĕr (Ban.), Şandru, FR; (< scr. dever, TDRG,
Gămulescu, E. S.); sinonime: fifăĕr / CDL, p. 166;
dolni, adv. „de jos” / SH, glosar; varianta dolnia / SH, p. 209; (cf. scr.
dolina, „vale”, DSCR);
duchean, s.n. „(Ban., Olt.) dugheană, magazin mic” / SH, apud Todoran,
varianta dughean; / CDL, „bine ai voit a trimite la ducheanul meu pe şerbul
125

MARIA MICLE
casii”, p. 134; p. 62, 93, 264; (< scr. dućan, Gămulescu, E.S.; < tc. dűĸkkan,
NDULR, s.v. dugheanăĕ);
dugae, s. „prăvălie” / SH, glosar; (cf. şi scr. duganja „kovačnica”; cf. şi
alb. dugajë „dugean”, Skok, I, s.v. dùćāƩn; et. nec., MDA);
duhan, s.n. „(Ban., Trans.) tutun” / SH, p. 186; / CDL, „Preţul duhanului
deodată aicea au căzut”, p. 214; (< scr. duhan, TDRG, Gămulescu, E. S.;
< tc. duhan, < mg. dohany, TDRG);
dulete, s.n. „dovleac” / SH, „şi pe coş adunând dovleţi, duleţIJi, ludăi,
curcubete, ...”, p. 258; (< scr. dulek, < tc. dölek, Gămulescu, E. S.); sinonime:
ludae / SH, glosar;
fa, interj. pop. „se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin”,
„Scoală-te, fa, du-te, că-i păcat” / SH, p. 290; at. 1852 (scurtat din fa[tăĕ] şi
influenţat de măĕ, MDA, DEX);
fucie, s.f. „(Ban., Olt.) butoiaş, fedeleş” / SH, „câte un hacov de vin şi
fucie de răchie acolo ţânea”, p. 195; (< scr. fučija, Gămulescu, E. S.);
gârgăĕ, în ~, s.f. „spate, cârcă” / SH, p. 266; (< scr. krke, NODEX, DEX);
gelepgiu, s.m. „(aici) negustor de oi; (în evul mediu) negustor oriental
care cumpăra vite din ţările române pentru a le vinde la Constantinopol” /
SH, p. 191, cf. gelep, MDA; (< tc. ğelepzi, MDA, cf. scr. dželepdžija,
„negustor de vite” < tc. ğelep, Skok, I, p. 471, s.v. dželep);
gidăĕ, s.f. „ciocan, toporaş, ciomag scurt şi gros” / SH, p. 110, glosar;
(< sb. džïda şi džìda „lance, suliţă scurtă”, Tomić DSR, I);
glodi, a ~, vb. „a roade, a jena, a stânjeni” / SH, glosar, menţionat în
Costin, Gr. băĕn. II, p. 101; DRCG (scr. glodati, rs. глодатъ, MDA);
gosti, a se ~, vb. „(Ban., Trans.) a petrece în ospeţie; a se ospăta”, săĕ
gostea / SH, p. 231; (< scr. gostiti, TDRG, Gămulescu, E. S.);
hacov, s.n. „unitate de măsură pentru capacitate, echivalentul a 56
l; butoi de mărime mijlocie, mai mare decât balerca” / SH, p. 195, 266;
variantă a lui acou; (< scr. akov, Gămulescu, E. S., TDRG);
hârte, s.m. „şoarece” / SH, 279, „turcii cetăţii ce şedeau în casemate
supt pământ, cu hârţIJi, şocaţIJ, soboli să încuiba, neavând lemne de a-şi face
foc, lumină în întunerec”, apud Todoran, at. Anon. Car.; (< scr. hrčlak, mg.
harec, MDA), menţionat în DRCG;
izda, a ~, vb. „a trăda, a denunţa” / SH, „Carele odată tătâni-său într-o
nevoe ajută şi-l scoasă, însă la urmă l-au izdat”, p. 69; (< scr. izdati, DSCR,
cf. izdăĕni, a ~, vb. „a se despărţi, a părăsi”, Costin, Gr. băĕn. II, p. 114;
Gămulescu, E. S.);
126

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
iznou, adv.„din nou” / CDL, „Îl încredinţăm despre dragostea şi învoirea
noastră cătră dânsul, au de iznou întărim dragostea prieteşugului nostru”,
p. 143; „Mai departe, de iznou rugându-te, să-ţi păzăşti sănătatea”, p. 180,
„ca de iznou să plătească”, p. 260; varianta: isnou, p. 87, 104; varianta isnoăĕ,
„Deci fiindcă nici aicea nu ai ţinut cuvântul D. Tale, nici ai adus datoriia la
pusul termin, aşa cum aş putea Eu iarăşi de isnoăĕ să-ţi dau bani împrumut?”,
p. 216; (< scr. iznova, DSCR, prin contaminare cu adj. nouăĕ din română; iz,
prep. „din, de la”, DSCR);
jpan, s.m. „jupan; „(în evul mediu în Ţıara Româneascăĕ şi în Moldova)
titlu acordat celor mai de seamă boieri şi dregători” / SH, p. 197, pl. jpani
/ SH, p. 185; jupân obercnez Ignia / SH, p. 205; (< scr. župan, MDA; < sl.
županŭǠ, DEX);
loitrăĕ, s.f. „fiecare dintre cele două părţi laterale, în formă de scară, ale
coşului unui car” / SH, p. 199; (< scr. lojtra, săs. loiter, NODEX, MDA);
lomit, -ăĕ, adj. „încurcat, des, încâlcit” / SH, „Prin pădurea încrucişată,
lomităĕ, cale făcând”, p. 246; (lomi, a ~, vb. < sb. lomiti, MDA); sinonim:
încâlciţIJi / SH, p. 186;
lotru, s.m. „hoţ, haiduc” / SH, p. 61, 177, 180; cf. Şandru, FR (Ban.);
(< sb. lotar, NDULR);
lubeniţIJăĕ, s.f. „(Ban. şi Trans.) pepene verde” / SH, p. 175, „(: pĕpeni
mari)”, p. 230; (< scr. lubénica, Gămulescu, E. S.);
ludaie, s.n. „dovleac turcesc, bostan” / SH, glosar, apud Todoran; (< scr.
lùdaja „idem”, Tomici 250 ; < scr. ludaj, Gămulescu, E. S.); sinonime: dulete;
lulăĕ, s.f. „lulea, pipă” / SH, p. 186; (< scr. lula, TDRG; Gămulescu, E. S.);
macăĕr, adv., folosit în macăĕr care, loc. pron. „oricare” / PI, „judece
macăĕr care”, p. 140, 265; (< scr. makar, Gămulescu, E. S.);
maistor, s.m. „meşter, maistru” / SH, p. 97, 172, 173, „maistori de tot
falul, cafenea, feld-posta” / SH, p. 288, maister, p. 246; Şandru, FR (Ban.,
Ard.); (< scr. majstor, Gămulescu, E. S.< germ. Meister, Frâncu, E.G.-A.);
mau, s.n. „avânt, elan” / SH, p. 191; în expresia „a lua mau” / SH, p. 191;
(< scr. mah, Gămulescu, E. S.);
mintir, s.f. „mantie” / PI, p. 208; (cf. mintie < scr. mintija, MDA);
mulăĕ, s.f. „catâr” / SH, p. 179; (< scr. mula < it. mula, Gămulescu, E. S.);
sinonime: muscoi / SH, p. 179;
novealăĕ, s.f. „noutăţi, veşti; ziar” / SH, pl. novĕƱle glosar; / CDL, „Dacă
ca alţii să-şi umple foile Scrisorilor sale cu novele de toate zilele: iară noi
250
Mile Tomici, Note etimologice, în „Limba română”, anul XIV (1965), nr. 1, p. 105.
127

MARIA MICLE
cu simţiri desfătate ale prieteniei noastre le vom începe, şi le vom încheia.”,
p. 147; / PI, „Spre exemplu, cei ce cetesc acuma novelele sau novinele câte
cuvinte noi dintrân-sele întrebuinţază în cuvântarea cu aceia la care spune
ceva nou?”, p. 105; (< scr. novine, cu schimbare de sufix, -ealăĕ în loc de
-ina, Gămulescu, E. S.; < it. novella, D. şi B. Dascălu, p. 105);
oraniţIJăĕ, pl. orăĕniţIJe, s.f. „luntre pescărească cu fundul lat” / SH, p. 174,
210; varianta orăĕniţIJăĕ / SH, p. 231, 302; (< scr. oranica, Gămulescu, E. S.);
ortac, s.m. „tovarăş; părtaş la o acţiune comună; prieten, iubit, soţ” / SH,
apud Todoran; cf. Şandru, FR (Ban., Ard.); (< scr. ortak, Gămulescu, E. S.,
NODEX, DSR; < tc. ortak este considerat de Gămulescu nepotrivit pentru a
fi citat ca prim etimon pentru această arie de către DLRM);
pasoş, pl. pasoşe, s.n. „bilet de vite, paşaport” / SH, p. 191; / CDL, „De
scrisorile legătuinţelor. Acestea sânt composiţii mai mari, care afară de mai
sus numitele scrisori în viaţa cetăţenească vin a se lucra: precum; coante,
obligaţii, chizeşii, cartabianche, reversuri, reţipise, donatorie, ţesionale,
vecsle, scrisori de tovări, asignaţii, atestaturi, pasoşe, înştinţeri private,
înştinţeri publice, plenipotenţii, testamenturi şi codicele, scrisori de botez,
de cununie, de moarte, înventariu, jurnale, ş. a.”, p. 8; (< scr. pasoš < germ.
Pass, Gămulescu, E. S.);
păĕsui, s.n. „(Ban.) fasole” / SH, p. 233, 229; varianta: păĕsulăĕ, p. 229,
păĕsule / SH, p. 203; fasule / SH, p. 286; (< scr. pasulj, Gămulescu, E. S.);
păĕsulăĕ, s.f. „(Ban., Trans.) fasole” / SH, p. 229, păĕsule, p. 203; (< scr.
pasúlja, Gămulescu, E. S.); vezi păĕsui;
pesăĕc, s.n. „nisip” / SH, glosar; (< scr. pesak, Gămulescu, E. S.);
piparcăĕ, s.f. „(Ban., Trans.) ardei” / SH, glosar, apud Todoran; at. Anon.
Car.; (< mg., scr. paprika, TDRG; < piper + -căĕ, MDA);
plast, s.n. „stog, claie” / SH, glosar; (< scr. plast, Gămulescu, E. S.,
TDRG);
pleh, s.n. „tinichea” / SH, p. 231; at. Anon. Car.; (< scr. pleh, mg. pléh,
MDA);
ploscăĕ, s.f. „recipient ornamentat pe care îl poartă naşul la nuntă şi îi
serveşte pe nuntaşi cu ţuică” / CDL, p. 167; (< bg., scr. ploska, NODEX);
podrum, s.n. „beci, pivniţă” / SH, p. 294; (< scr. podrum, < tc. podrum,
TDRG, Gămulescu, E. S.);
pogace, s.f. „turtă de mălai coaptă în cuptor; turtă din aluat de făină de
grâu, preparată de obicei cu jumări de porc” / SH, p. 196; (< scr. pogača,
mg. pogácsa, NODEX; germ. dial. Pogatsche, DEXonline);
128

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
prici, a ~, vb. „a certa; a atrage atenţia, a preveni” / SH, p. 64; / CDL,
„Iară deacă au trecut de a se mai putea îndrepta, atuncea dinadins le pricim,
ca să se ferească de a mai face de acum înainte vreo smintă”, p. 118; (< scr.
pretiti, Gămulescu, E. S.);
protăĕ, s.m. „protopop” / SH, p. 290, p. 234; menţionat şi în DRCG;
(< scr. prota, Gămulescu, E. S.);
rât, adj. „(reg.) loc umed, mlăştinos, cu păpuriş” / SH, p. 191, 197; cf.
Şandru, FR, „luncă” (Ban., Ard.); (< scr. rit, mg. rét, MDA);
răĕchie, s.f. „ţuică” / SH, p. 189, 195, 221; cf. Şandru, FR (Ban., Trans.);
(< scr. rakija, < tc. raki, Gămulescu, E. S.); sinonime: pruneicăĕ / SH, apud
Todoran; rozolie / CDL, p. 264;
rudiţIJăĕ, adj. (aici) „bumbac roşu sau galben” / SH, p. 55, „Cu această
întrare, eu voo următoarele boambe rudiţIJi, strămături, flori de băteală ce-am
cules vi le arătai”, p. 62; în MDA, consemnarea este rudiţIJăĕ, „(Ban., Trans.)
bumbac roşu sau galben; lână colorată”; (< scr. rudica, MDA);
rujăĕ, s.f. „rozetă; trandafir” / SH, p. 197, 278; (< sb., bg. ruža, DEXonline);
sobăĕ, -e, s.f. „cameră” / SH, p. 64, 185, 212, 217; soba mare „cameră
de oaspeţi”, sobiţIJăĕ „cămăruţă”, p. 195; at. Anon. Car.; (< scr., tc., bg. soba,
TDGR, MDA);
schelăĕ, s.f. „post; (înv.) port mic, neechipat cu instalaţii portuare speciale,
pe malul unui fluviu sau râu navigabil; punct vamal situat într-un asemenea
port (sau lângă o apă) 251 ; pod umblător 252 ”, „la schela Cladovii l-au căpătat” /
SH, p. 284; (< scr. skela, DSCR, MDA; în prezent se păstrează ca toponim
lângă Dr. Tr. Severin; MDA);
strugni, a ~, vb. „a împinge îndărăt” / SH, glosar; la Gămulescu, E. S.
sunt date variantele: stucni (Ban.) şi stugni (Olt.) „a da boii înapoi; (< scr.
stuknuti, Gămulescu, E. S.); sinonime: zdugni;
sud, s.m. „judecător; judecată” / PI, „De acolo vine că în Ţara Românească
mai toate cuvintele domniilor sânt sârbeşti, precum vodăĕ, ispravnic, sud ş.a.”,
p. 109; la Gămulescu, E. S. cuvântul este consemnat cu sensul de „judecată”;
(< scr. sud, Gămulescu, E. S., TDRG); menţionat în Costin, Gr. băĕn. II, p. 182;
svineac, adj. „porcesc” / SH, 294, glosar; „spini svineaci”, p. 294; (cf.
scr. svinjeak „cocină de porci” < svinja „porc”, DSCR);
şaicăĕ, pl. şaiche, s.f. „luntre; (înv. reg.) ambarcaţiune cu pânze sau cu
vâsle, cu fundul plat, folosită, mai ales, pe fluvii navigabile pentru transportul
251
Cf. Monica-Mihaela Busuioc, Dicţionar de arhaisme, Bucureşti, ALL Educational, 2005, s.v.
252
ALR II, serie nouă, vol. III, h. 838 înregistrează acest sens în centrul Banatului.
129

MARIA MICLE
de mărfuri; pod umblător” / SH, „ceamurile mari, orăniţele, şaichele, galiote,
nevăzând lampaşu, felinariu, sau nevrând a-l vedea, au neştiind locul, pingă
porţile deşchisă în jos au trecut şi la Panciova zioa li s-au făcut”, p. 231; varianta
caiche / SH, p. 237; cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h. 838, 840 înregistrat în
zona Porţile de Fier; (< scr. šajka, tc. sayka, bg. šaika, TDRG, DEX, NODEX);
şegârt, s.m. „ucenic” / CDL, „Un şegârt de neguţitoriu se recomândă
unui neguţitoriu să-l primească în negoţitoriia sa calfă, că i-au trecut anii
şegârţIJiei.”, p. 60; (< scr. šegrt, Gămulescu, E. S., TDRG; < tc. sağir, TDRG);
ştir, s.n. „plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu flori verzi, mărunte,
reunite într-un spic, folosită ca nutreţ, în hrana porcilor” / SH, p. 294,
menţionat în DRCG; (< bg., scr. štir, NODEX);
şubăĕ, s.f. „manta ţărănească, lungă” / SH, apud Todoran, „Şube româneşti
poartă”, p. 110; (< scr., ucr., mg. suba, NODEX);
tigvăĕ, s.f. „plantă erbacee agăţătoare cu tulpina culcată, cu frunze dinţate
şi cu fructe gălbui, bombate la capăt şi alungite spre coadă; dovleac de o
anumită formă” / SH, glosar; (< scr. tikva, bg., NODEX);
tovarăĕ, s.f. „(Ban., Trans.) povară, sarcină, greutate de purtat” / CDL,
„Scrisori de tovăĕri”, p. 8, 261; cf. tovar, at. Anon. Car.; (< scr. tovar, MDA);
trâcni, a ~, vb. „a tresări, a se speria” / SH, p. 190, 213, 273, „calu
trâcni” (scr. trgnuti, MDA);
uicăĕ, s.m. „unchi” / SH, p. 180; (< scr. ujka, ujko, Gămulecu, E. S.;
MDA);
vârstăĕ, s.f. „(reg.) dungă; fâşie îngustă de altă culoare (decât fondul)” /
SH, p. 55; / PI, „rând”, „Altu umblând în vinea lui printr-o vârstăĕ a lui şi alta
a vecinului...”, p. 132; (< scr. vrsta, NODEX);
voz, s.n. „transport, încărcătură (a căruţei)” / SH, pl. vozuri, p. 296;
(< scr. voz „căruţă, car”, cf. prevoz „transport”, DSCR);
vratniţIJăĕ, s.f. „(reg.) poartă de scânduri sau de nuiele împletite” / SH,
p. 179, 184; (< scr. vratnica, DEX, MDA, s.v. vraniţIJăĕ);
zăĕmişcăĕ, s.f. „franzeluţă, chiflă, pâinişoară” / SH, 255; varianta zăĕmiciţIJe /
SH, p. 242; zăĕmişchele, p. 285; (< scr. zemička, Gămulescu, E. S.; < germ.
Semel, cu suf. -işcăĕ, Frâncu, E.G.-A.);
zăĕnat, s.n. „obicei; DEX: (pop.) meserie, meşteşug” / PI, p. 190; (< scr.
zanat „meserie, meşteşug, profesie, îndeletnicire”, DEX, DSR, Gămulescu,
E. S.);
zăĕpost, s.n. „post; lăsata-secului” / SH, apud Todoran; (< scr. zapost,
MDA);
130

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
zbăĕg, pl. zbeguri, s.n. „gloată, mulţime care aleargă; tufişuri dese şi
încâlcite” / SH, p. 197, 250, „Apoi, viindu-le mulţi turci în zbăĕg asupră, nu
le-au avut ce face”, p. 257; (< scr. zbeg, DLR);
zbor, s.n. „discuţie; sfat; târguială”, în locuţiunea verbală: „Lasă-l că
avem zbor cu el” / SH, p. 222; (< scr. zbor, Gămulescu, E. S.);
zdugni, a se ~, vb. „a se porni brusc” / SH; Gămulescu menţionează
varianta stugni „a da boii înapoi”(< scr. stuknuti, Gămulescu, E. S.);
sinonime: strugni / SH, p. 266;
zob, s.n. „grăunţe de porumb sau ovăz, date hrană cailor” / SH, p. 183,
198, 168; at. Anon. Car.; (< scr., bg. zob, mg. zab, TDRG).
Cuvinte de origine bulgară
bordeli, s.n. „bordei, adăpost provizoriu” / SH, p. 286; pl. bordĕe / p. 286
(< bg. bordel’, DA, DSB, IV; et. nec., MDA);
gavăĕt, s.n. „mulţime (de păduchi, paraziţi)” / SH, p. 264; (< bg. gavet,
MDA);
năĕroadăĕ, adj. „nebună, turbulentă” / SH, p. 218; (< bg. neroda, NODEX,
MDA);
odini, a ~, vb. „a-şi restabili forţele (fizice şi/sau intelectuale) printr-un
repaus; a se recrea; a se repauza; a odihni” / SH, apud Todoran; (< bg.
otdihna, NODEX, MDA);
oriz, s.n., „orez” / SH, 281, „gratis vor căpăta dimineţa ... şoncă, slănină,
varză acră, oriz”, p. 58; (< bg. oriz, NODEX);
pităĕ, s.f. „pâine” / SH, p. 221; varianta pâine / SH, p. 232; (< bg. mg.,
ngr. pita, NODEX, MDA);
pricinăĕ, s,f. „ceartă, dispută; cauză, motiv” / SH, p. 300; 246, 293; „Ştilstandu
în Piemont fu primejdia pricinii de căzu craiul Sardiniei”, p. 300; /
PI, p. 98; (< bg. priţIJina, NODEX);
pripor, s.n. „povârniş, pantă” / SH, apud Todoran; (< bg. pripor, TDRG);
răĕni, a ~, vb. „a curăţa gunoiul cu lopata; a curăţa ceva de stratul depus
deasupra (gunoi, zăpadă)” / SH, glosar; (cf. bg. rina, MDA);
săĕmar, -ăĕ, adj. „şa de povară (fără scări) pentru măgari şi catâri” / SH,
p. 274; (< bg. samar, ngr. sagmária, NODEX).
131

MARIA MICLE
Cuvinte de origine turcă
afion, s.m., „opiu” / SH, p. 238, 322; (< tc. afyon, < mg. áfion, DSB, vol.
I, exemplifică acest cuvânt, chiar cu un fragment din SH, îl identifică şi în
Anon. Car.; DA, CADE, MDA); v. afionatăĕ „anesteziată”, în Gl. Olt.);
arambaşăĕ, s.m. „(înv. şi reg.) căpitan de hoţi sau de haiduci” / SH, p. 80;
hăĕrăĕmbaşi, p. 220; cf. Şandru, FR; (< tc. haram-başi, DEX; < scr. (h)arambaša,
DSB, II, apud Gămulescu, E. S. p. 139); sinonime: oberarambaşăĕ / SH, p. 269;
cafenea, s.f. „local public unde se consumă cafea, ceai, băuturi alcoolice
şi prăjituri; cafenea” / SH, p. 232; (< tc. kahvehane, ngr. kafenés, DEXonline);
caic, s.n. „ambarcaţiune îngustă, cu capetele ascuţite şi cu două catarge;
luntre (pescărească) uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete” 253 / SH,
p. 175; (< tc. kayak, NODEX);
calfăĕ, s.f., „(înv.) muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie, era
obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului” / CDL, p. 60; „Un neguţitoriu
recomândă altui neguţitoriu pe calfa săĕu”, p. 219; (< tc. kalfa, NODEX);
căĕfea, s.f. / SH, p. 232, 262; (< tc. kahve, NODEX, MDA); faptul că
la SH regăsim varianta cafea şi nu cafe, notată la CDL, specifică graiului
bănăţean şi de origine scr., susţine ideea că multe dintre cuvintele întâlnite
la SH au fost împrumutate direct din turcă, nu prin intermediul sârbei;
căĕpeneag, s.n. „(Banat, Transilvania) manta militară; manta de ploaie” /
SH, p. 241; pl. căĕpenegele; cf. Şandru, FR, „haină lungă şi largă”; termenul
este consemnat şi în graiurile din Muntenia, cu sensul de „lemnărie, schelet
de lemn care susţine acoperişul casei; cămaşă ţărănească” (Gl. Munt.);
(< tc. kepenek, mg. köpenyeg, MDA, cf. DECG);
cealma, s.f. „(în unele ţări orientale) acoperământ pentru cap format
dintr-o fâşie de stofă care se înfăşoară în jurul capului; turban” / SH, p. 248;
(< tc. çalma, NODEX);
ceam, pl. ceamuri, s.n. „ambarcaţiune de transport; luntre mare, şlep” /
SH, p. 171, 231; (< tc. çam, NODEX, Gămulescu, E. S., acelaşi autor îl dă
şi pe ceamăĕţIJ „(Ban.) luntriţă” < scr. çamac 254 );
cerec, s.n. „sfert sau jumătate (la împărţirea peştelui)” / SH, p. 199;
(< tc. çeric, MDA);
253
Termenul este menţionat şi într-o scrisoare din 1770, trimisă de la Mehadia de un comerciant
altui coleg de breaslă, în Dumitru Furnică, Din Istoria comerţului la români. Mai ales băcănia.
Publicaţiune de documente inedite 1593-1855, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec, 1908, p. 23.
254
Ceam este împrumutat direct din turcă, ceeea ce confirmă părerea că multe cuvinte ce par împrumutate
în Banat prin filieră sârbocroată au pătruns direct din turcă.
132

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
chilom, s.n. „baltag, topuz” / SH, p. 110, glosar; „De-atuncea harcu,
gida, suliţa, lancele, chiloamele, buzduganele începură a scădea”, p. 110;
(< tc. külünk, sb. ćulum, TDRG);
chindie, adv. „timp al zilei cuprins între amiază şi apusul soarelui” / SH,
p. 186; (< tc. ikindi, NODEX);
cioareci, s.n., defectiv de singular „pantaloni ţărăneşti strânşi pe picior
din pănură (DEX); în Banat înseamnă orice stofă de lână ţesută în casă,
din care se fac pantaloni, şube, laibere” / SH, „Ai tu altă cămĕşe, cioareci,
obĕle?”, p. 295; (< tc. čarik, MDA; et. nec., DEX);
conac, s.n. „găzduire, popas, odihnă” / SH, p. 278; cf. DRCG; (< tc.
konak, atestat în toate limbile balcanice, TDRG, NODEX);
dodăĕ, s.f. „apelativ pentru o rudă feminină mai puţin în vârstă; soră mai
mare” / SH, p. 263; (cf. dadăĕ < tc., scr., bg., mg. dada, TDRG).
găĕitanăĕ, s.f. „sfoară de bumbac, mătase, lână sau metal, cusută ca podoabă
la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; şnur; brandenburg;
şiret” / SH, p. 261, în grai înseamnă „pompon”; „... într-un săcui de mătasă
vearde, cu trei şnire, găĕitane, sus legate”; explică cuvântul de origine germ.
şnir, prin cel de origine turcă găĕitanăĕ, care era mai vechi în română, vezi
şnir, la termenii de origine germană; (< tc. gaytan);
gelat, s.m. „călău (Moldova, Ţara Românească)” DLRLV / SH, p. 199,
207; at. 1771; (< tc. cellât, DLRLV); sinonime: fraiman, hengher;
hat, s.m. „armăsar, cal bun turcesc, de călărie (mai ales armăsar), cf.
DAR” / SH, p. 191; pl. haţIJi, p. 238, sinonim: cai, folosit pe aceeaşi pagină,
191; „iată un turc deli cu hatu, bidiviu de departe... să repezi...”, p. 273;
(< tc. at, DLRLV, specific pentru Mold. at, MDA; DSB, II);
măĕhramăĕ, s.f. „basma, năframă” / SH, apud Todoran; (< tc. mahrama 255 ,
< scr. marama, Gămulescu, E. S.);
nahie, -i, s.f. „(turcism învechit) unitate teritorial-administrativă
(otomană din Serbia); ţinut” / SH, p. 303; (< tc. nahiye < arab. nahija; < scr.
náhija, atestat şi în aromână, V. Frăţilă, Studii lingvistice, p. 178);
păĕpuc, s.m. „gheată, bocanc” / SH, p. 195, 197, 283; (< tc. papuç, mg.
papucs, NODEX);
peşchir, s.n. „prosop, ştergar” / SH, p. 287; (< tc. pişkir, MDA, scr.
peškir, Gămulescu, E. S.);
zăĕhăĕrea, s.f. „provizie (pentru armată); provizii alimentare” / SH, apud
Todoran; (< tc. zahira, zahre, MDA);
zuf, s.n. „zuluf” / SH, p. 200; (< tc. suf, TDRG).
255
Formă preluată direct din turcă, nu prin intermediul sârbocroatei.
133

MARIA MICLE
Cuvinte de origine germană
„Studiile de până acum privitoare la raporturile lingvistice românogermane
au relevat prezenţa anumitor arii dialectale în care influenţa limbii
germane asupra graiurilor dacoromâne s-a exercitat mai puternic. Existenţa
unor asemenea arii lingvistice în Banat, în sudul şi nord-estul Transilvaniei şi
în Bucovina se explică prin trecutul istoric al acestor provincii româneşti” 256 .
O serie de termeni ai variantei literare bănăţene, păstraţi şi în grai aparţin
chiar germanei austriace: advocat, bagajie, beamter, butele, contumaţIJ,
crapfen, faşing, flaşăĕ, grund, saft, salmiac, şol, angrif 257 . La autorii cercetaţi,
unii dintre termenii de origine germană puteau fi împrumutaţi şi pe cale
cultă.
advocat, s.m. „avocat” / SH, p. 223; / CDL, „Recomendare la un advocat
sau fişcal pentru proţesul prietenului său”, p. 67; at. 1667-1669; (< germ.
(austr.) Advokat < lat. advocatus, Frâncu, E.G.-A.; DSB, II, Ebner, Wie sagt
man in Österreich?); sinonime: fişcal / CDL, 67;
afăĕrăĕ, s.f., „treabă, afacere” / SH, p. 284, 322; (< germ. Affäre, „idem”,
DSB, I, exemplifică acest cuvânt, chiar cu un fragment din SH);
amnestie, s.f. , „graţiere; act al puterii de stat care anulează răspunderea
penală pentru o infracţiune” / SH, glosat de autor prin termenul graţIJie,
„Împăratul Iozef amnestie (: graţie) rebelilor a da făgădui”, p. 161; (< germ.
Amnestie, Frâncu, E.G.-A.; NODEX mai dă şi < fr. amnistie);
apotecăĕ, s.f. „farmacie” / SH, p. 264; după opinia lui Constantin
Frâncu, cuvântul s-a păstrat până astăzi în grai datorită influenţei şvabilor
din Banat 258 ; / CDL, „Ce-mi scrii că eşti lânged (beteag) aceasta e numai
scornitură, datoriia la apotecăĕ îi minciună prostească”, p. 108; (< germ.
Apotheke, Frâncu, E.G.-A., DSB, II);
apotecar, s.m. „farmacist” / CDL, „Conte se numesc acelea componeri
scrise, care le fac manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii la muşteriile
256
Teofil Teaha, Termeni de origine germană în graiurile din Oltenia, „Fonetică şi dialectologie”,
III, p. 65.
257
Cf. Ebner, Wie sagt man in Österreich?.
258
C. Frâncu, Elemente germane (austriece) în Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Haţeg (I), în
Volumul Omagial Vasile Arvinte, publicat de „Analele Ştiinţifice ale Universităţii « Al. I. Cuza » din
Iaşi”, secţ. III, Lingvistica, t. XLIII (1997), p. 115.
134

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
şi cumpărătorii sei, despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261;
(< germ. Apotheker, lat. apothecarius, NDULR);
ausbruh, s.n. „vin tare, de calitate superioară” / SH, p. 286; (< germ.
Ausbruch, Frâncu, E.G.-A.);
bagajie, s.f. „bagaj; totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie” /
SH, p. 158, 162, 317, „Mari dobânzi lăsară biruitorilor: toată artileria,
muniţia, proviantul, bagajii, cai, cămile, ...” / p. 158; (< germ. (austr.)
Bagage, Ebner, Wie sagt man in Österreich? < fr. bagage, Frâncu, E.G.-A.;
cf. DSB, III);
bagatel, adv., adj. „ieftin, neînsemnat”, context: „Papila, case, vase, ce
lăsasă, cu toba bagatel le vându” / SH, p. 198, „Bagatel!” / SH, 237; (< germ.
(austr.) Bagatelle < fr. bagatelle, Ebner, Wie sagt man in Österreich?; DSB,
III; NODEX nu îi dă decât etimologie fr. bagattelle şi it. bagattella);
bancăĕ, s.f. „bancnotă; (la jocul de cărţi) banii puşi în joc de cel ce ţine
jocul” / SH, pl. banche, „Ea luo într-o maramă bani, câteva pachete de
banche nove, tot de 100 şi 500, câteva mii şi le dĕte în arminţie, în mâna
arminţaşului, cu cvită şi la băi trecu”, p. 298; sens menţionat şi în DRCG;
(< germ. Bank, DN apud, DEXonline);
bandăĕ, s.f. „fanfară, orchestră; ceată de soldaţi puşi sub aceeaşi bandieră,
steag; grup de oameni întovărăşiţi în vederea unui scop reprobabil; grup
de tâlhari” / SH, p. 220; 226; (< germ. Bande, fr. bande, NODEX, pentru
sensul de „grup de tâlhari”);
baur, s.m. „ţăran” / SH, vezi paore;
beamter, -i, s.m. „slujbaş, funcţionar al statului” / SH, p. 171, 197;
(< germ. (austr.) Beamte, -n, DSB, III, Ebner, Wie sagt man in Österreich?);
bergverc, s.n. „mină, ocnă” / SH, p. 171, glosar, pl. bergverche; (< germ.
Bergwerck, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: verc;
brig, s.n. „bric” / SH, pl. brigse, glosar; (< germ. Brigg, pl. Briggs,
DGR);
butele, s.f. „sticlă, butelie” / SH, p. 241; pl. butele / SH, 241, „...
cumpărai 6 butele rozolii, vin, răchie” / SH, p. 241; / CDL, „2 butele oloiu
de Brabanţ”, p. 264; (< germ. (austr.) Butte, Frâncu, E.G.-A., Ebner, Wie
sagt man in Österreich?);
căĕpiţIJăĕ, s.f. „căciulă, şapcă, bonetă” / SH, p. 231; (< germ. Kapuze,
Frâncu, E.G.-A.; scr. kapica, Gămulescu, E. S.);
ciocoladăĕ, s.f. „ciocolată, cacao” / SH, „Preoteasa de pi la sălaşă căpătând
lapte, 3 castroale de ciocolade au fert”, p. 259; (< germ. Schokolade, NDULR);
135

MARIA MICLE
cohmel, s.n. „făină pentru gătit” / SH, p. 281 sau varianta ortografică
coh-mel (cf. coh „bucătar”, DRCG), p. 283; (< germ. Kochmehl, Frâncu,
E.G.-A.);
confect, s.n. „prăjitură, produs de cofetărie, confeturi” / 285, „fălioare
confect”, p. 285; at. sf. sec. XVII); (< germ. Konfekt < lat. med. confectum,
Frâncu, E.G.-A.);
confisţIJirui, a ~, „a confisca” / SH, p. 128; (< germ. konfiszieren, cu suf.
-ui, Frâncu, E.G.-A.);
contumaţIJ, s.n. „carantină” / SH, 232, 233; contulaţIJ / SH, 202; contumaţIJi
„*contaminaţi” / SH, 230; (< germ. (austr.) Kontumaz, Ebner, Wie sagt man
in Österreich?);
coştui, a ~, vb. „a costa” / SH, p. 236; varianta coştului, a ~, vb. / SH,
p. 201; (< germ. kosten, cu suf. -ui; -ăĕlui, Frâncu, E.G.-A.);
crapfen, s.n. „gogoşi” / SH, p. 255, varianta croafne, s.f.; (< germ.
(austr.) Krapfen, Frâncu, E.G.-A., Ebner, Wie sagt man in Österreich?);
creiţIJar, s.n. „monedă divizionară austriacă la început din argint, apoi din
aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, Transilvania,
Bucovina, [Banat], până la sfârşitul secolului al XIX-lea, valorând a suta
parte dintr-un florin” / SH, p. 281; / CDL, „Acum trimiţetoriul contei
primind banii însamnă din jos cu acestea cuvinte: Deplin am primit flor.:
___ creiţIJ.: ___”, p. 263; cf. Şandru, FR (Ard.) (germ. Kreuzer, MDA);
criz, s.n. „griş”, în compusul criz-cnedel, s.n. „găluşte de gris” / SH,
p. 289; (< germ. Gries, NODEX);
cuplăĕ, s.f. „(: cureaoa sabii)”, „centură, curea de încins” / SH, p. 201;
(< germ. Kuppel, Costin, Gr. băĕn. II, p. 27); în limba literară actuală înseamnă
„dispozitiv demontabil servind pentru legarea a două vehicule sau a două
elemente ale unui sistem tehnic”; (< fr. couple, NODEX);
curir, s.m. „curier” / SH, p. 182, 244; (< germ. Kurier, Frâncu, E.G.-A.);
fain, -ăĕ, adj. „frumos, de calitate, fin, distins; care are calităţi deosebite;
foarte bun” / SH, p. 196, 210, 250, 298; (< germ. fein, Frâncu, E.G.-A.,
NODEX);
falş, adj. „fals” / SH, glosar, în compusul falş-angrif „atac fals” / SH,
glosar; (< germ. falsch, Frâncu, E.G.-A.);
farşanghel, s.n. „carnaval de lăsata secului” / SH, p. 208; sinonime:
faşing, forşang;
faşinăĕ, s.f. „nuiele, ramuri legate împreună” / SH, „..., un detagĕment
de turci lovi lucrătorii în trangee cu sabia, având mari făclii arzătoare, ca
136

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
să aprinză să ardă faşinile”, p. 164; „... prin dealuri şi la moară nu ajungea,
cât în urmă, cu faşine, braţe de nuiale şi cu mături pre erugă apa în jos au
manat-o”..., 183; (< germ. Fascine, Frâncu, E.G.-A., II, p. 5; în MDA este
dat ca at. Alecsandri, cu etimologie < lit. fascina, fr. fascine);
faşing, s.n. „carnaval; petrecere (la etnia germană)” / SH, p. 220; (< germ.
(austr.) Fasching, Frâncu, E.G.-A., Ebner, Wie sagt man in Österreich?), în
DRCG este menţionat făĕşanc, făĕrşang; sinonime: farşanghel, forşang;
feldcer, s.m. „infirmier, sanitar” / SH, p. 263; (< germ. Feldssher, Costin,
Gr. băĕn. II, p. 27, < germ. Feldscher, DEX);
fertai, s.n. „sfert; măsură de circa 10-12 l; vas de lemn cu această
capacitate” / SH, glosar; varianta fertal / SH, p. 180; cf. fârtai, Şandru, FR
(Ban.); (< germ. Viertel, Frâncu, E.G.-A.; mg. fertály, MDA);
fişcal, s.m. „avocat” / SH, p. 209, „advocat, fişcal din Novi-Sad”, p. 223; /
CDL, p. 68; menţionat şi în DRCG; în grai adj. fişcal „fudul, încrezut”;
(< germ. Fiskal, < scr. fiškal, Gămulsecu, E.S.); sinonime: advocat;
flastrum, s.n. „plasture” / CDL, „eri i-am pus şi un flastrum, ca să i se mai
alinĕze focul, şi au eşit neşte beşici”, p. 40; (cf. germ. Pflaster „plasture”, DGR);
flaşăĕ, s.f. „(Ban., Trans.) bidon, sticlă; halbă” / SH, p. 231; pl. fleşăĕle /
SH, p. 267, pl. flăĕşile / SH, Todoran; (< germ. (austr.) Flasche; MDA; Ebner,
Wie sagt man in Österreich?);
florin, s.m. „în trecut în unele ţări europene) Monedă de aur sau de
argint” / SH, „eu zişi au să-mi lasă în 300 florinţIJi, au căpara să-mi întoarcă”,
p. 295; / CDL, „Banii se pon în rubrica florinţIJilor şi a creţarilor”, p. 262;
(< germ. Florin, NODEX);
forşang, s.n. „carnaval; serbări la lăsatul-secului; la Frâncu, E.G.-A.:
preludiu, compoziţie introductivă”, „... cu beţia multă în cap, forşanguri de
postu Sem-Petrului, stăteam bĕţi” / SH, p. 304; (< germ. Vorsang, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: faşing;
forşpan, s.n. „obligaţie de a face cărături, de a da cai de poştă; cai de
schimb, de poştă” / SH, p. 192, 228; cf. foşpan, „vizitiu în serviciul unui
graf”, DRCG; (< germ. Vorspann „atelaj; ajutor”, DGR, Frâncu, Neologisme
juridico-administrative, II, p. 497);
forştat, s.n. „suburbie, mahala” / SH, glosar; (< germ. Vorstadt „idem”,
DGR);
frai, adj. „liber” / SH, întâlnit doar în compuse; în graiul actual este
folosit şi singur 259 ; (< germ. frei, Frâncu, E.G.-A.);
259
Vezi D. Şandru, Probleme de dialectologie românească, Bucureşti, Academia Română, 2004,
p. 312.
137

MARIA MICLE
fruştuc, s.n. „mic dejun, mâncare de dimineaţă” / SH, p. 176, 211, 242;
(< germ. Frühstück, Frâncu, E.G.-A., cf. sb. froštuk, fruštuk);
gast, s.m. „oaspete” / SH, Todoran; (< germ. Gast, TDRG (Banat),
CADE (Ban., Trans.); în grai s-a impus forma gost; (< scr. gost, Gămulescu,
E. S.), consemnat şi în GL.OLT. 260 ; sinonime: gosti, a se ~;
gherşel, s.n. „arpăcaş” / SH, p. 281; (< germ. Gersten „orz”;
Gerstengraupe „arpăcaş”, DGR);
ghesimz, s.n. „cărămidă pentru cornişă” / SH, p. 292 „suindu-mă eu
însumi a lua măsură, brânaşu, ghesimzu, supt picioare-mi să spargi...”,
p. 292; (< germ. Gesimszigel, Frâncu, E.G.-A.);
glidăĕ, s.f. „şir, rând, front” / SH, p. 179, 198. 20; menţ. în DRCG; (< germ.
Glied, Frâncu, E.G.-A.); apare şi în compusul glider-bad; (< germ. Gliderbad);
gratula, a ~, vb., „a felicita, a trata cu urări de bine în legătură cu un
eveniment” / CDL, p. 137; (< lat. gratulari, MDA; sau derivare regresivă
din gratulaţIJie; cf. it. gratulare „a felicita”);
gratulaţIJie, s.f. „felicitare, urare de bine” / SH, „gratulaţIJie, adică
bunăvestire, p. 149”; p. „făcându-i alţii gratulaţIJie”, p. 218 / CDL, p. 149,
158; (< germ. Gratulation, Frâncu, E.G.-A.);
grund, s.n. „teren, pământ” / SH, p. 185; (< germ. (austr.) Grund „idem”,
DGR, Frâncu, E.G.-A., Ebner, Wie sagt man in Österreich?); şi în compusul
grund-pirn „cartofi”, p. 229, 255;
halt, interj. „stai!, opreşte!, destul!, stop!” / SH, p. 227, 269; at. 1952;
(< germ. halt!, DN, MDA, Frâncu, E.G.-A.);
holbăĕ, s.f. „sticlă de o jumătate de litru” / SH, p. 251, „holbăĕ de vin”,
p. 184; (< germ. Halbe, Frâncu, E.G.-A., NODEX);
iagăĕr, s.m. „vânător” / SH, p. 298, „au trimis la mine omu ei (: iagăĕru)” /
SH, p. 298; (< germ. Jager, Frâncu, E.G.-A.);
inginir, s.m. „inginer” / SH, p. 183, 219, 260, inginiri mapperi, s.m.
compus, „inginer cartograf”, p. 201; (< germ. Ingenieur, lat. med. ingenarius,
Frâncu; etimologii pentru alte zone: < fr. ingénieur, it. ingegnere, DN);
lagher, s.n. „tabără militară” / SH, p. 177, 68, 274; pl. lagherile, p. 275;
„am coborât şi în lagher am conăcit”, p. 259; / CDL, „Scrisoare de Prietenie
iarăş la acelu în lagher”, p. 147; (< germ. Lager, Frâncu, E.G.-A.); sinonime:
feld-lagher / SH, p. 233;
laibăĕr, s.n. „haină ţărănească (de postav) scurtă până în talie şi, de obicei,
fără mâneci; vestă, pieptar; mintean” / SH, p. 196, 197, 250; varianta laibel,
260
Un alt exemplu de dublă etimologie: germ. şi scr.
138

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
p. 250; cf. Şandru, FR (Ard.); (< germ. Leiber, Frâncu, E.G.-A.; < săş. leibel,
NODEX, TDRG);
lăĕzăĕret, s.n., „spital, infirmierie” / SH, p. 191, 198, 221, 240; (< germ.
Lazarett, Frâncu, E.G.-A., scr. lazaret); sinonime: hospital, şpital;
limonăĕ, s.f. „lămâie” / SH, p. 264; (< germ. Limone, Frâncu, E.G.-A.;
a fost preferată această etimologie şi sub influenţa scr. limun, care a dat în
grai alimunăĕ, cf. Gămulescu, E. S., pe când în alte regiuni a fost împrumutat
ţIJitroámăĕ < mg. citrom, Frăţilă, Târnave.T.G.);
malerit, vb. part. „pictat, vopsit” / SH, p. 309; (< germ. malerisch,
Frâncu, E.G.-A.);
moaler, s.m. „zugrav, pictor” / SH, p. 195; (< germ. Maler, „pictor,
zugrav”, DGR);
mustrăĕ, s.f. „model, mostră”, p. 25, 134, „Poţi ca şi o mustrăĕ să-l ţini,
cum că Eu cu Domniia Ta după dămăndăciunea Domniei Tale voiu transmite
toate acestea la Jupânul N. în Pesta, căruia îi voiu şi scriia”, p. 202; (< germ.
Muster, NODEX; ngr. µoaσŃτńραŀ, MDA, NODEX);
paore, s.m. „ţăran, plugar” / SH, p. 60; var. baur, p. 203, cf. ALR II, serie
nouă, vol. III, h. 898, termen specific graiului bănăţean; (< germ. Bauer,
Frâncu, E.G.-A., DSB III, < scr. paor, Gămulescu, E. S.);
partie, s.f. „partid, fracţiune, grupare; grup de oameni” / SH, glosar;
(< germ. Partie, cf. mg. párti, MDA);
pil, s.n. „(înv.) medicament, pilulă” / SH, p. 70, pl. piluri, p. 70; (< germ.
Pille, MDA; TDRG nu menţionează acest sens); sinonime: boabăĕ;
plaivas, s.n. „creion” / SH, p. 238; (< germ. Bleiweiss, Frâncu, E.G.-A.,
MDA; < sb. plajvaz, mg. pljbasz, NDULR);
plaţIJ, s.n. „loc, vatră de casă” / SH, p. 192; (< germ. Platz, Frâncu, E.G.-A.);
porţIJíe, s.f. „dare; impozit” / SH, p. 192, 196; „contribuţia (: porţia)”,
p. 271; (< germ. Portion, lat. med. portio „impozit”, Frâncu, E.G.-A.; < scr.
porcija, Gămulescu, E. S.);
reclu, s.n. „veston, tunică (glosar); piesă din îmbrăcămintea femeiască
purtată peste bluză (DRCG)” / SH, 263; (< săs. Reckl, mg. rékli, MDA; cf.
recăĕl „haină fără guler” < germ. Röckel, prin metateză, Frăţilă, Târnave.T.G.);
rozolie, s.f. „rachiu îndulcit cu zahăr sau cu miere” / SH, apud Todoran; /
CDL, „4 butele de rosolie”, p. 264; cf. Şandru, FR (Ard.); (< germ. Rosalia,
mg. rozsolls, MDA); sinonime: răĕchie / SH, p. 189, 195, 221;
ruf, s.n. „strigăt, chemare, declaraţie” / SH, „îi spusă cum să-l tâlmăcească,
în scurt şi tamburului cum va bate rufu...”, p. 232, „Şi la comanda ruf
139

MARIA MICLE
tamburii începură”, p. 232 (germ. Ruf „idem”, DGR; sens nemenţionat în
MDA);
saft, s.n. „suc, sos” / SH, p. 264; (< germ. (austr.) Saft, Frâncu, E.G.-A.,
Ebner, Wie sagt man in Österreich?);
salmiac, s.n. „(chim. rar) ţipirig, clorură de amoniu, folosită la cositorirea
aramei” / CDL, p. 264 „⅛ lb de Salmiac”; (< germ. (austr.) Salmiak,
NODEX, Ebner, Wie sagt man in Österreich?);
stab, s.m. „organ de conducere a forţelor armate; stat-major” / CDL, „La
ofiţirii stabului”, p. 237; (< germ. Stab, NODEX);
strapaţIJie, s.f. „extenuare, oboseală mare; muncă grea; alergătură” / SH,
p. 168, 264; (< germ. Starapaze, Frâncu, E.G.-A., MDA; Ebner, Wie sagt
man in Österreich? 261 );
şendilăĕ, s.f. „şindrilă” / SH, apud Todoran; varianta cea mai răspândită
în toate regiunile graiurilor dacoromâneşti este şindrilăĕ; (< germ. Schindel,
TDRG, NODEX; < mg. zsindely, NODEX); specifică Ban. este forma
şândrăĕ; (< scr. šindra, Gămulescu, E. S., TDRG);
şlag, s.n. „apoplexie”, „de lovirea şlagului eri au murit” / SH, p. 292;
varianta şlog / SH, glosar; (< germ. Schlag, Frâncu, E.G.-A.);
şmuc, s.n. „bijuterie” / SH, „turcoaicele îşi vând scumpătăţi preţioasă,
şmucuri...”, p. 303; (< germ. Schmuck, Frâncu, E.G.-A.);
şnaider, s.m. „croitor” / SH, p. 200, 250; (< germ. Schneider, Frâncu, E.G.-A.);
şnal, , pl. şnale, s.n. „cataramă” / SH, p. 204; (< germ. Schnalle, Frâncu, E.G.-A.);
şnir, , pl. şnire, s.n. „şnur, şiret” / SH, p. 261; at. 1839; (< germ. Schnur,
MDA, Frâncu, E.G.-A.);
şol, pl. şoluri, s.n. „cană, ceaşcă” / SH, p. 211, pl. şoale, p. 211; (< germ.
(austr.) Schale, Frâncu, E.G.-A., Ebner, Wie sagt man in Österreich?; < scr.
šolja, Gămulescu, E. S.);
şpaţIJir, s.n. „plimbare” / SH, p. 210; (< germ. Spazier, Frâncu, E.G.-A.);
şpital, s.n. „spital” / SH, p. 263; varianta spital, p. 245; (< germ. Spital,
DEXonline); sinonime: lăĕzăĕret, hospital;
ştraf, s.n. „(aici) pedeapsă; (înv.) amendă” / SH, glosar; (< germ. Strafe,
DEX, Frâncu, E.G.-A., Vorstrafe, Costin, Gr. băĕn. II, p. 27);
ştrimf, s.m. „ciorap” / SH, p. 204, 307; (< germ. Strumpf, mg. strimfli,
MDA);
şuh, s.n. „picior, unitate de măsură pentru lungimi; 6 şuhuri = un stânjen” /
SH, p. 165; cf. şuc, DRCG; (< germ. Schuh, DEX);
261
Acest dicţionar (s.v. Strapaz) menţionează că forma Strapaze este specifică limbii germane din
Elveţia, iar Strapaz, germanei austriece.
140

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
şupăĕ, s.f. „şopron, şură, hambar, magazie” / SH, p. 195, 258, 294;
(< germ. Schuppen, Costin, Gr. băĕn. II, p. 27, Frâncu, E.G.-A.; < germ.
Schub, dar pentru un alt sens decât cel din text, „escortă (de soldaţi), A.
Avram, ContribuţIJii etimologice, p. 232);
taler, -e, s.n. „farfurie plată” / SH, p. 209; varianta taer / SH, apud
Todoran; (< germ. Taller, NODEX);
tişler, s.m. „tâmplar” / SH, p. 226; (< germ. Tischler, Frâncu, E.G.-A.);
tref, s.n. „lovitură, izbitură” / SH, p. 168; (< germ. Treff, Frâncu, E.G.-A.);
troacăĕ, s.f. „albie; vas de lemn sau de piatră în formă de jgheab, din care
mănâncă sau beau animalele” / SH, p. 189; (< germ. Trog, NODEX);
tromf, s.m. „atuu, as (la jocul de cărţi)” / SH, p.223; „spuind ce tromfi el
celuia”, p. 223; (< germ. Trumpf, < mg. tromf, MDA, Frăţilă, Târnave.T.G.);
ţIJentăĕ, s,f. „ţentner; unitate de măsură echivalentă cu 50 de kg în Germania
şi 100 de kg în Austria; cantitate de marfă egală în greutate cu un ţentner” /
CDL, „cu aplecăciune te rog, ca să bine voeşti a-mi cumpăra de la dânsul:
10 ţIJente (: măji) de Iava Cafe cu 90 de fl., 900 f. 10 ţIJente Mare Melis Zahar
cu 80 de Fl., 800 f. 6 ţIJente stafide uscate mari 10 fl., 60 f. [în total 1, 760 f.]”,
p. 203; (< germ. Zentner, MDA); sinonime: majăĕ;
ţIJimerman, s.m. „dulgher”, apud Frâncu, E.G.-A.; (< germ. Zimmermann,
Frâncu, E.G.-A.);
ţIJol, s.m. „unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 25,4 mm” / SH,
p. 164, 247; (< germ. Zoll, MDA, Frâncu, E.G.-A.);
valter, s.m. „administrator” / SH, p. 200; (< germ. Walter, „stăpânitor,
conducător”, DGR);
vecslăĕ, „act financiar prin care o persoană (debitorul) este obligată să
plătească alteia (beneficiarului) o sumă de bani la un anumit termen; poliţă” /
CDL, „cu posta cea următoare pe jupânul N. N. îţi voiu trimite o vecslăĕ”,
p. 205; cf. vecsel, Şandru, FR (Ban.); (< germ. Wechsel, MDA);
verc, pl. verche, s.n. „mină, galerie; lucrare, operă, muncă” / SH, p. 174,
178, 249; (< germ. (Beg)Werk, Frăţilă, Studii lingvistice, p. 268); în DRCG este
menţionat cu sensul „fabrică, stabiliment industrial”; vezi şi compusele lui verc:
bergverc, festungs-verche, hornverc, şanţIJe-vercuri, s.n. „tranşee” / SH, p. 126;
vermet, s.n. „fel de băutură alcoolică; vin vermut; Băutură alcoolică
făcută din vin în care s-au pus la macerat diferite substanţe vegetale amare” /
SH, p. 253; (cf. vermut < germ. Wermut, Frâncu, E.G.-A., MDA);
zupăĕ, s.f. „supă” / SH, p. 264, 265, 281; at. 1760; (< germ. Suppe,
Frâncu, E.G.-A.).
141

MARIA MICLE
Cuvinte de origine maghiară
armiţIJie, s.f. „vamă, taxă de intrare în târguri, pieţe, plătită de cei care
vindeau produse; taxă la barierele oraşului, la poduri, bâlciuri” / SH, p. 262,
„controlorului armiţIJie” / SH, p. 295, 298; cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h.
907, termen specific graiului bănăţean; (< mg. harmincad, DSB, II);
beteşug, s.n. „neajuns fizic; infirmitate; boală” / CDL, Cuprins, p. 150;
(< mg. betegség, NODEX, DSB III); sinonime: lingoare;
birăĕu, s.m. „primar (la sate); judecător” / CDL, p. 191; cf. Şandru, FR;
(< mg. biró, DSB III); sinonime: chinez, jude;
bireşi, s.m. „argaţi, slugă care lucrează la vite” / SH, p. 254; (< mg.
béres, DSB III);
bumb, s.m. „nasture” / SH, p. 181, Tudoran; cf. Şandru, FR (Ardeal); (< mg.
gomb, NODEX, CADE (Mold., Trans.), Frăţilă, Târnave.T.G., Gl. Munt.);
catanăĕ, s.f. „(reg.) persoană care îşi îndeplineşte serviciul militar sau
care face parte din armată; soldat; ostaş” / SH, p. 192; / CDL, căĕtanăĕ,
„Scrisoare de rugăciune, prin carea tatăl ceare de la generalul slobozenie
fiiului său din căĕtane”, p. 54; cf. Şandru, FR (Ban., Ard.); (< mg. katona,
NODEX);
căĕlitcăĕ, s.f. „colivie, cuşcă” / SH, glosar; at. în Anon. Car.; (< mg. kalitka,
TDRG, întâlnit în Ban., Trans., Maram.);
celui, a ~, vb. „a înşela, a păcăli; a amăgi” / SH, p. 223, cf. DRCG;
(< mg. csal, TDRG; < mg. csalni, MDA);
chilin, adj. „distinct, divers, deosebit” / SH, p. 56, 294; / CDL, „chiline
întocmiri”, p. 33; / PI, „chiline naţii au chiline cuvinte”, p. 126; (< mg.
külön, TDRG; cf. chilin „neîntrerupt”, Costin, Gr. băĕn. II, p. 63); de la el
s-a format prin derivare deschilinare, s.f. / PI, p. 114, „Cu aceste particule
sânt împreunate cuvintele şi în limba veche, îns cu această deschilinare...” /
PI, p. 115;
ciopor, s.n. „turmă, cârd, grămadă” / SH, p. 176; (< mg. csoport(t), NODEX);
dăĕrăĕb, s.n. „bucată” / SH, p. 228; varianta darab, apud Todoran; pl. dăĕrabe,
p. 176, p. 238; / PI, „un dăĕrab mic”, p. 197; cf. Şandru, FR (Ard.); (< mg. darab,
DEX, TDRG, CADE (Trans., Olt.), Frăţilă, Târnave.T.G., Gl. Munt.);
drot, s.n. „fir metalic având diferite întrebuinţări; sârmă” / SH, p. 297;
(< mg. drót, NODEX, DEX);
142

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
dudăĕu, s.n. „bălării, buruieni mari; cucută” / SH, p. 292, „... dudăĕu păduri,
cât [încât] casele nu se vedeau”, p. 292; cf. Şandru, FR (Ban., Ard., Mold.); (cf.
mg. dudva, NODEX, TDRG, CADE (Trans., Mold.), Gl. Munt. (Munt.);
fişag, s.n. „(Ban., Trans.) cornet de hârtie, pungă mică, ches; cartuş” /
SH, p. 177; menţionat şi de DRCG; (< mg. fisc, MDA);
fişpan, fe-işpan, feşpan, s.m. „prefect (DEXonline)” / CDL, „Prea
strălucitului domn I. I. al luminatului comitat N. Fe-Işpan (vecinic Fe-Işpan)
ş. al. Domnului Preagraţiosului”, p. 246; varianta viţIJăĕ-işpanăĕ, „La un viţeişpanăĕ,
prefect sau asesor de comitat”, p. 237; D. Şandu înregistrează în
valea Almăjului cuvântul (rar) fişpan „prefect” 262 ; at. Reteganul, cf. MDA;
(< mg. föspán, MDA); vezi şi şpan;
harâng, -ile s.n. „clopot de biserică” / SH, p. 225; cf. Şandru, FR (Ard.);
(< mg. harang, TDRG);
hinteu, s.n. „caleaşcă, trăsură acoperită” / SH, p. 179, 186, 190, 298; at.
în Anon. Car.; (< mg. hintó, NODEX, TDRG);
horvat, s.m. „croat” / SH, p. 187 (mg. horvát, Frăţilă, Târnave.T.G.);
hurc, s.n. „vânătoare cu gonaci, goană (la vânătoare)” / SH, p. 177, 274;
(< mg. hurok, MDA);
lampaş, s.n. „felinar” / SH, p. 231; cf. Şandru, FR (Ard.); (< mg. lámpás,
TDRG, MDA);
lăĕcui, a ~, vb. „(înv.) a se instala cu traiul (într-un loc nou); a locui” / SH,
p. 164; (< mg. lakni, MDA, NODEX);
majăĕ, s.f. „veche unitate de măsură variind, după epoci şi regiuni, între
50 kg şi 100 ocale; (Ban., Trans.) cântar decimal” / CDL, „să bine voeşti
a-mi cumpăra de la dânsul: 10 ţente (măĕji) de Iava Cafe cu 90 de fl., 900 f”,
p. 203; at. în PO; (< mg. mázsa, MDA); sinonime: ţIJentăĕ;
modru, s.n. „(Trans.) mod, fel, chip, cale de a acţiona” / CDL, p. 261, „întru
acest modru foarte pe uşor întocmim scrisoarea”, p. 4, „cu modru cuvios şi cu
toată cucerniciia păşind cu Domniia Ta”, p. 96; cuvântul este consemnat de
V. Frăţilă în PDR, p. 139 între termenii specifici graiurilor transilvănene; la
CDL are o frecvenţă apreciabilă, era un cuvânt activ la momentul respectiv în
varianta literară bănăţeană; (< mg. mod, MDA, DLRLV); / PI foloseşte varianta
mod, „Acesta e modu de a deriva tras din limba cea veche,...”, p. 119;
ogaş, s.n. „fir de apă curgătoare, pârâu (sens nemenţionat în dicţionare);
vale a acestui pârâiaş” / SH, apud Todoran, „în gura ogaşului Ijnic, ... mu[l]
te trupuri făr de capete”; „... cu câni după ei toate pădurile, munţii, văile,
262
D. Şandru, Probleme de dialectologie românească, p. 312.
143

MARIA MICLE
ogaşăĕle umplură”, apud Todoran; pl. ogăĕşăĕle, „văi mici, păraie” / SH, apud
Todoran; cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h. 822 (specific Ban.), Şandru, FR
(Ard.); (cf. făĕgaş < mg. vágáş, NODEX, MDA, cf. Frăţilă, Târnave,T.G.);
oloiu, s.n. „ulei” / CDL, p. 264, „2 butele oloiu de Brabanţ”; (< mg. olaj,
MDA);
pârlăĕu, s.n. „buştean scobit în care se opărau rufele sau tortul de cânepă” /
CDL, Gramatica româneascăĕ, p. 42; v. Scriban, Gl.Olt.; (< mg. párló
„ciubăr”, DLR);
piaţIJ, s.n. „piaţă, târg” / SH, p. 255; at. în Anon. Car.; (< mg. piac, MDA);
poştăĕ, s.f. „alică, glonţ” / SH, apud Todoran; (< mg. posta, DLR);
rozol, s.f. „lichior” / SH, p. 242; (< mg. rozsolls, MDA);
sâr, s.n. „deprindere” / PI, „Ce limbă aude pruncul de mic, aceea o
vorbeşte când e mare, de unde putem percepe că natura vre să împartă grija
pruncilor cu părinţii care sânt instrumentul (sâru) naşterii lor.”, p. 249; (<
dpv. sârui, a ~ „a curăţa, a face curăţenie”; (< mg. súrol, MDA);
săĕbăĕu, s.m. „croitor” / SH, p. 216; (< mg. szabó, TDRG);
săĕlaş, s.n. „colibă, adăpost la câmp” / SH, apud Todoran; (< mg. szallas,
NODEX);
sersam, s.n. „accesoriile şeii, harnaşament” / SH, „Şi cerând şa, sersam bun,
că a lui cu calu meu las turci rămâsese...”, p. 263; (< mg. szerszam, MDA);
socaci, s.m. „bucătar” / SH, glosar; (< mg. szakács, TDRG, DLRLV);
sudui, a ~, vb. „a înjura” / CDL, „Câtă e ziua strigă, sudue, ceartă, cu toţi
se gâlceveşte şi trăeşte rău”, p. 195; (< mg. szidni, NODEX);
şoncăĕ, s.f. „şuncă afumată, din piciorul porcului” / SH, „vor căpăta
dimineţa ... şoncăĕ, slănină, varză acră, oriz”, p. 58; (< mg. sonka, germ.
dial. Schunke, NODEX, MDA);
şpan, s.m. „comite, dregător în fruntea unui comitat; (înv. şi reg.)
administrator, intendent al unui ţinut; (reg.) prefect (DAR)” / SH, glosar; cf.
DRCG „stăpânitor al unui ţinut”; (< mg. span, DEX); vezi şi fişpan;
târnaţIJ, s.n. „prispă închisă” / SH, glosar; at. PO; cf. Şandru, FR (Ban.)
(mg. tornác, MDA);
tocaci, s.m. „ţesător” / SH, p. 55; (< mg. tokács);
ţIJipeli, s.f. „pantofi” / SH, p. 204, 221; at. SH (mg. cipellö, MDA, sv.
ţIJipele, scr. cipela „pantof, gheată”, DSCR);
varmeghie, s.f. „(înv. în organizarea teritorială a Trans.) unitate administrativteritorială,
în componenţa căreia intrau mai multe localităţi; judeţ; comitat” /
SH, p. 228, 250; / CDL, „La scaunul judecătoriu (: în varmeghie)”, p. 257; at:
PO; cf. Şandru, FR (Ban.); (< mg. vármegye, MDA);
144

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Cuvinte de origine greacă, neogreacă
camfur, s.n. „substanţă organică cristalizată, incoloră, cu miros
caracteristic şi gust amar, folosită în medicină şi în industria celuloidului” /
CDL, p. 264; (< ngr. kámfora, NODEX; n. lat. camphora, TDRG);
patimăĕ, s.f. „obişnuinţă anormală nedirijată de voinţă şi de raţiune;
viciu; suferinţă; dor” / SH, p. 255, „toată patima îmi povesti” / SH, p. 255; /
CDL, „Rogu-te iubitul meu fiiu! ca un părinte al tău, şi cel dintâiu prieten pe
lume, să te laşi de joc, şi cât poţi de patima aceasta”, p. 112; (< ngr. páthima,
NODEX);
pozonariu, s.n. „buzunar” / SH, p. 201; / CDL, posunariu, p. 111; (< ngr.
buzunari, NODEX);
schimosi, a se ~, vb. „a se sclifosi, a face nazuri; a se schimonosi” /
SH, p. 179; part. schimosiţIJi, p. 179; / PI, „Îns noi ne-am schimosit, apoi şi
limba s-au stricat, aşa cât limba aceasta nicicând nu se poate aduce la aceea
de unde au căzut, ci numai limba cea veche poate sluji spre îndreptarea
acestiia.”, p. 245; (< ngr. ashímosa, NODEX, MDA);
tâmplăĕ, s.f. „(înv.) perete de lemn împodobit cu icoane, care desparte
altarul de restul bisericii; iconostas; catapeteasmă” / SH, p. 190; „zugrăvind
tâmpla besĕricii”, p. 190; tâmplăĕ este unul dintre termenii fundamentali
privitori la viaţa religioasă creştină, păstraţi din latina vulgară 263 ; (< ml.
templa, pl. lui templum, MDA);
ţIJoalăĕ, s.f. „haină” / SH, apud Todoran; ţIJoale / SH, p. 61, 69, 187, 250;
varianta ţIJoliţIJe / SH, p. 198, menţionată în TDRG; (< ngr. tsoali, NODEX,
TDGR, MDA);
Cuvinte de origine ucraineană, rusă, poloneză
burcăĕ, s.f. „manta bărbătească de pănură, lungă şi largă; şubă; cojoc lung
şi miţos, confecţionat din piei de oaie cu lâna în afară” / SH, p. 197; (< ucr.
burka, NODEX; rs., pn. burka, DA, DSB IV; menţionat şi în DRCG);
263
Liviu Onu, Terminologia creştină şi istoria limbii române, Bucureşti, Editura Academiei române,
2000 (Conferinţele Academiei Române. Ciclul „Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura
românilor”), p. 7-8.
145

MARIA MICLE
castrol, s.n. „castron” / SH, pl. castroale, p. 259; (< pn. kastrol, NODEX);
copon, s.m. „cocoş castrat care se îngraşă uşor şi are carne multă”,
„Muma mea numai pentru Domniia Ta au junghiiat şase coponi, şapte reţe,
şi doi epuri, pentru că Eu i-am spus, cum că prestă măsură mult mănânci”,
p. 148; at. Anon. Car.; (cf. clapon < pn. kaplon, DEX, MDA);
ţIJedulăĕ, s.f. „bilet; comunicare scurtă, scrisă pe o bucată de hârtie” / SH,
p. 238; ţIJedulice „bileţel” / SH, apud Todoran; (< mg. cédula, pn. cedula, ucr.
cidula, NDULR, s.v. ţIJidulăĕ).
Cuvinte de origine franceză, italiană
carâtăĕ, s.f. „căruţă, trăsură” / SH, p. 282; (< it. caretta, TDRG);
gabăĕrăĕ, s.n. „navă folosită la transportarea materialelor de construcţie;
(în trecut) ambarcaţiune mare cu care se transportau mărfuri; (aici) luntre” /
SH, pl. gabere, p. 270; (< fr. gabare, it. gabarra, NODEX);
oget, s.n. „obiecte, treburi” / CDL, „că nu se cuvine amesteca trebile
diregătoriei cu trebile economiei, şi în alte încă ogeturi aşa păşaşte mai de
parte”, p. 12; (< it. oggetto, DIR).
Cuvinte figurând cu etimon necunoscut
în dicţionarele de referinţă ale limbii române
aburca, a ~, vb. „a urca, a căţăra” / SH, glosar, apud Todoran; ( < et.
nec., MDA);
apriat, adj., adv. „făţiş, limpede, desluşit, lămurit, hotărât” / CDL, p. 68,
„carele cu prea apriatăĕ dragoste te îmbrăţoşez, şi sânt”, p. 178, „De la
cunoscuţii lui apriat am înţeles, cum că el totdeauna la timpul cel hotărât
plăteşte.”, p. 217; (< et. nec.);
bât, s.n. „bucată de lemn lungă şi subţire (cu diferite întrebuinţări); băţ”,
pl. bâte, p. 210; (< et. nec., NODEX, MDA);
biculăĕ, s.f. „un anumit fel de împletire a părului; bucle” / SH, p. 195; (<
et. nec., DSB III);
boambăĕ, s.f. „boabă, bob” / SH, p. 62; (< et. nec., cf. bob + boabăĕ,
DLRLV, pentru Ban.; rezultat al contaminării între bob, boabăĕ, boanăĕ, DSB
IV); cf. boanăĕ, s.f. „boabă (de grâu, de porumb, de fasole etc.)” (< germ.
146

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Bohne, Frăţilă, Târnave.T.G.); dublet etimologic cu boambăĕ „bombă”; cf.
Şandru, FR (< germ. Bombe, Frâncu, E.G.-A.);
curmezi, a ~, vb. „a tăia de-a curmezişul” / SH, apud Todoran; (neatestat
în dicţionare; derivat din *curmez, presupus de DA pentru curmeziş);
geanţIJ, s.n. „(reg.) colţ de stâncă, deal râpos” / SH, p. 71; (< et. nec.,
MDA); vezi şi cleanţIJ;
încinta, a ~, vb. „a (se) înfierbânta; a (se) încinge” / SH, glosar; (< et.
nec., MDA; < lat. incende, -ere, cu participiul incinctum; (< in/cingo) >
*încint, de la care s-a refăcut încinta);
mereu, adv. „încet” / SH, p. 295, glosar, „mâne zi de dimineaţă afară la
sălaşi mereu trecu”, p. 295; (< et. nec., MDA);
năĕez, s.n. „greaţă” / CDL, p. 120, „Ce desfătare estă aceasta, de care
după aceaia curund ţi-i năĕez?”, p. 120; (< et. nec.);
pâşcăĕvi, a se ~, vb. „(în Ban., despre alimente) a se altera; a mucegăi” / SH,
p. 203; (< pâşcăĕv + suf. -i, MDA); sinonime: împânjeni a ~, mucezi, a se ~;
piţIJăĕrăĕu, s.m. „(Trans., Ban.) colindător” / SH, p. 105; (< et. nec., cf. alb.
picërr „mic de statură; copil”, MDA), vezi şi piţIJăĕrnari;
pociump, s.m. „(Ban.) par mic şi gros; par pentru fixare, susţinere a unei
construcţii rudimentare” / SH, p.192; at. Anon. Car., cf. DRCG, s.v. „stâlp, par
ţăruş; provenienţă, locul, neamul din care se trage cineva”; (< et. nec., cf. ciup
„(reg.) bucată rămasă din ceva căruia i s-a tăiat, i s-a retezat vârful”; (< et. nec.,
TDRG); < ciomp „buştean, butuc, buturugă, ciot”; (< et. nec., MDA);
schidoalăĕ, s.f. „necuratul; fiară” / CDL, „Întrebuinţează toate puterile
tale, scapă din ghearele schidoalei, carea au deşchis fălcile să-ţi înghită
sufletul tău”, p. 125 (MDA consideră schidol ca variantă a lui schilod, cu
sensul „(despre fiinţe) care are o parte de corp mutilată sau deformată;
calic; infirm; (despre membre) care a fost supus mutilării; ciuntit; deformat;
anchilozat”, sensul de la CDL e diferit); (< schiloadăĕ, prin metateză);
scorbeli, a se ~, vb. „a scormoni, a se isca” / SH, glosar; at. Anon. Car.;
(cf. scobi, scormoni, MDA, NDULR);
smidăĕ, s.f. „crâng, desiş format din arbori tineri sau tufe; pădurice” / SH,
glosar, apud Todoran; (< et. nec., TDRG, DLR);
sprânji, a ~, vb. „(Ban., Olt.) a alunga, a risipi” / SH, p. 71; (< et. nec.,
MDA);
şocăĕţIJ, pl. şocâţIJi, s.m. „şobolani” / SH, glosar; apud Todoran; varianta
şocaţIJi / SH, apud Todoran; (< et. nec., MDA, DLR; cf. şoacăĕţIJ (< sb. sokac),
NDULR); sinonime: soboli;
147

MARIA MICLE
târş, s.m. „arac; creangă ramificată, întrebuinţată la îngrădituri provizorii
şi la clăditul girezilor de paie sau de fân” / SH, glosar; (< et. nec., cf. sl.
trŭǠsŭǠ, NODEX);
tivig, s.n. „(Ban., Olt.) lemn fixat orizontal în horn, de care se atârnă
carnea la afumat sau ceaunul; lanţ sau lemn de care se atârnă slănina la
afumat; traversă de pod” / SH, glosar (DLR, DAR);
toblăĕ, s.f. „scândură (groasă)” / SH, apud Todoran; at. Anon. Car.; (< et.
nec., MDA, DLR);
vârghe, s.f. „(reg.) băţ, ciomag (DAR); lemn folosit ca element de
susţinere sau de fixare în diferite construcţii rudimentare (DLR)” / SH, „...
75 de ani îm zăuitai pădurea, arbori cu ramuri lungi, lăţiţi, încâlciţi, am
păşit, m-am vârât abuşi, asudat, în culme am răsuflat, vârghele graţiilor din
Parnas; ...”, p. 55; (< et. nec., cf. lat. vǐrgula, DLR).
Cuvinte nemenţionate în dicţionare (cu origini incerte)
ceaichist, s.n. „?” / SH, p. 206;
cronovet, s.n. „(: boabe de molĕte)”, / SH, p. 263; vezi molĕƱte;
fifăĕr, s.m. „cavaler de onoare” / CDL, p. 166 (posibil derivat de la fifăĕi,
a ~, vb. onomatopeic „(reg.) a fluiera, a produce sunete asemănătoare
bobocilor de gâscă (DAR)” + -ar); sinonime: divăĕr;
giţIJăĕ, s.f. „băţ de fier, otgon de sârmă” / SH, glosar;
gorit, s.m. „locuitor fugit în munţi, haiduc” / SH, „..., însă goriţIJii, lotri
de munţi, la Beligrad să scape”, p. 166 (de la gori, a ~ „a se urca (pe munte,
pe cal); a se sui călare pe un munte” < vsl. gore, MDA ); sinonime: expresia
fecior de codru / SH, p. 220;
oblat, s.n. „lipici” / CDL, „Oblat, se numesc acele turtiţe ce sânt albe sau
roşii, făcute din fărină, şi se pun sub hartie, apoi se apasă pecetul deasupra”,
p. 229;
pivodan, s.n. „?” / SH, „Şi alţi lotri, curuţi de-a lui Racoţi, pivodani
prefăcuţi, ce erau pe apa Bistra, în Chizătău şi într-alte sate, juca, cânta:
Ţine Doamne tot aşa, nici cu turcu, nici cu neamţu”, p. 184.
148

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Cuvinte derivate pe teren românesc
afund, adj., „adânc” / SH, p. 66, 158; (< a- + fund, DSB, vol. I,
exemplifică acest cuvânt, chiar cu un fragment din SH, îl identifică şi în
Ţichindeal, Fabule);
apus, adj., „înapoiat” în expresia a răĕmâne ~, / CDL, „Drept aceaia,
carii acestea le pricep, ei le şi apucă: iară cei ce nu năzuesc la acestea remân
mai apuşi, şi se află în stare mişală”, p. X; (< pvb. apune, a ~ , NODEX);
arminţIJaş, s.m. „încasatorul arminţIJiei; vameş” / SH, p. 298; (< arminţIJie
+ -aş, DSB, II); sinonime: „controlor de arminţie” / SH, p. 295, 298;
băĕtealăĕ, s.f. „bătătură la ţesutul pânzei; firele ce se introduc în urzitura
unei stofe” / SH, p. 55, 62; (< bate + suf. -ealăĕ, DSB III);
berbeci, a ~, vb. „a bate, a lovi, a izbi puternic(ca şi berbecii), a împinge;
a urni” / SH, p. 270; „acu începu artileria noastră a-i cuptuşi şi a-i berbeci”,
p. 270; (< berbec + suf. -i, DSB III, NDULR);
birtaş, s.m. „crâşmar” / SH, apud Todoran; / CDL, varianta birdaş „Conta
lui Ioan Bistriţanu orăşenescului călţămitoriu despre încălţămintele ceale lui
Antonie Câmpeanu orăşenescului birdaş lucrate.”, p. 262; (< birt + -aş sau
< scr. birtaš, Gămulescu, E. S., DSB III, Frăţilă, Studii lingvistice, p. 113);
boldi, a ~, vb. „a împunge, a îndemna” / SH, p.220, „Făr de vĕste doă
puşti în piept mă boldirăĕ”, p. 220; (< bold + suf- i);
boşneag, s.m. „bosniac, locuitor din Bosnia” / SH, p. 279 (menţionat în
DSB IV);
boşnegeşte, adv. „în graiul bosniacilor” / SH, p. 279; (< boşneag + suf.
-eşte);
brânaş, s.n. „şnur pentru şube; prin analogie, ornament vopsit (dungă
lată de altă culoare decât peretele) care înconjoară ca un brâu pereţii, uşile,
ferestrele” / SH, p. 292, „Eu rădicându-mi casa în Corni... suindu-mă eu
însumi a lua măsură, brânaşu, ghesimzu, supt picioare-mi să spargi...”,
p. 292; (< brâu, pl. brâne + suf. -aş, DSB IV);
câlţIJoasăĕ, adj. „încâlcită” / CDL, p. 150, „Deacă scriitoriul singur nu
simţeşte aceaia ce vrea să poftească altuia, toată scrisoarea lui va fi sacă şi
câlţIJoasăĕ”, p. 150; (< câlţIJ (< sl. klŭǠkŭǠ) + suf. -os);
câmpi, a se ~, vb. „a se aşeza în tabără” / SH, p. 286, 302; (< câmp +
suf. -i, MDA);
149

MARIA MICLE
cârni, a ~, vb. „a tăia vârful lăstarilor; (viţă de vie, tomate, bumbac etc.)
a supune unei operaţii de înlăturare a vârfurilor la lăstarii principali sau la
ramurile laterale” / SH, p. 230; (< deriv. din cârn, NODEX);
căĕlcâner, s.m. „încălţăminte de casă” / CDL, „Pentru jupâneasa doao
perechi de căĕlcâneri, a 1 fl. 45 cr.”, p. 263; (< căĕlcâni + suf. -ar, nemenţionat
în dicţionare);
căĕsăĕpie, s.f. „măcelărie” / SH, p. 233; (< căĕsap + -ie, Gămulescu, E. S.);
celaina, s.f. „înşelăciune” / CDL, „Eu gândesc că inima mea cea curată
este cunoscută, şi nimenea nu poate gândi că doară eu aş vrea să trăesc cu
celaina, precum mulţi fac”, p. 211; (< celui, a ~ + suf. -ainăĕ);
celainic, adj. „necinstit” / CDL, „au întrebuinţat mijlociri celainice”,
p. 260; (< celaina + suf. -ic);
cetainic, adj. „lizibil” / CDL, „Caligrafia sau scrisórea formósă mult
aduce cătră chearitate, că ne învaţă a scriia ales, neted, şi întru acest chip
va fi scriptura nóstră cetainicăĕ, şi de aceaia mai tare va pătrunde la ochii
corespondentului şi a cetitoriului scrisorii nóstre; deci să ne ferim a face la
litere trăsuri sucite şi întórse, că tóte acestea încâlcituri împedecă cetaniia,
întunecă înţelesul”, p. 17; (< cetanie „citit, lectură, NDULR, s.v. citanie” +
suf. -ic); antonimul necetainic / CDL, p. 228;
cercetare, s.f. „vizită” / CDL, „După prânz descoperindu-mi temeiurile
cercetăĕrii sale, începu a vorbi despre fiica mea cea mai bătrână Maria, că
el cunoscând însuşirile şi creşterea ei pofteşte să o aibă sóţă de căsătorie.”,
p. 37; (< inf. lung al vb. cerceta, DEX);
cercui, a ~, vb. „a ocoli” / SH, glosar;
chilăĕviţIJăĕ, s.f. „târnăcop mic, cazma (Ban., Olt.)” / SH, p. 178; chilăĕviţIJ
de fer, pl. / SH, p. 274; (< chilev + -iţIJăĕ, MDA);
cimponĕƱri, s.m. „cimpoier; persoană care cântă la cimpoi” / SH, p. 202;
(< cimpon 264 (< mg. csimpolya) + suf. -ar, NODEX; etim. necun., DEX,
MDA);
ciocârti, a ~, vb. „a ciopârţi, a fărâma în bucăţi” / SH, p. 230; (< ciopârti
(+ cioc), MDA);
codinăĕ, s.f. „lână de calitate inferioară, tunsă de pe capul, coada sau
picioarele oilor; grâu de calitate inferioară; (aici) rămăşiţă, partea inferioară,
din urmă” / SH, apud Todoran, „eu fruntea o ţin, voi codinele şi pace”;
(< coadăĕ + suf. -inăĕ, NODEX);
264
În acest cuvânt este prezent ń, datorită particularităţii fonetice a graiului bănăţean, conform căreia
ń se păstrează când provine din n + e, i în hiat în elementele de origine latină sau slavă veche,
maghiară, cf. V. Frăţilă, Studii lingvistice, Timişoara, Excelsior Art, 1999, p. 97.
150

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
conăĕci, a se ~, vb. „a poposi, a se opri spre a se odihni” / SH p. 259,
„am coborât şi în lagher am conăĕcit”, p. 259; (< conac + suf. -i, TDRG);
sinonime: săĕlăĕşlui, a se ~ / SH, p. 258;
crăĕvăĕlăĕu, s.n. „cravată; fular, şal” / SH, p. 202; „Împăratul luîndu-să de
crăĕvăĕlăĕu, în sus arătă şi plecă”, p. 202; menţionat şi în DRCG; (< cravatăĕ
contaminat cu un sinonim de tipul gâtlegăĕu, care la rândul său este un calc
parţial după mg. nyakkendőĪ „cravată”, compus din nyak „gât” + kendőĪ
„basma” 265 );
crepedeci, s.m. „pantofi cu talpă de crep (cauciuc)” / CDL, „Pentru
jupâneasa doao părechi de crepideci a 3 fl. 30 cr.”, p. 263; (< crepidăĕ „(la
vechii greci şi romani) încălţăminte în formă de sandale” (< fr. crépide, lat.
crepida + suf.-ici sau germ. kreppartig „creponat, încreţit” < germ. Krepp
„crep”; în MDA este menţionat ca etimon doar fr. crêpe); cuvântul crepedici
nu este menţionat în dicţionare);
croşneţIJ, s.n. „leagăn adaptat pentru a fi dus în spate” / SH, apud Todoran;
(< croşnăĕ (< bg. krošnja, NDULR) + suf. -eţIJ);
curăĕtor, adj. „curgător” / SH, p. 57 (din cure, a~ + suf. -tor, TDRG);
cursurăĕ, s.f. „diaree”; cursura grea, „dizenterie”, p. 263 (curs + suf. -urăĕ);
cutrit, -ăĕ, adj. provenit din part. „făţarnic, intrigant, care se comportă ca
o cutră” / SH, apud Todoran, nemenţionat în dicţionare; (< deriv. din cutrăĕ
„om făţarnic; secătură, lichea”, cf. ngr. kutra, NODEX, bg. kutra, TDRG);
dajnic, adj. „(înv.) persoană obligată să plătească dajdie” / PI, „Aşadar,
părinţii sânt detori a face în prunci, încă din anii cei tineri, ... un dajnic supus
legilor pământului în care el trăieşte, şi aşa să fie împăratului şi împărăţiei
spre folos...”, p. 255 (dajdie + suf. -nic, NODEX);
datoraş, s.m. „datornic” / CDL, p. 78; (< deriv. de la dator (< lat.
debitorius, NODEX) + suf. -aş);
datorinţIJăĕ, s.f. „obligaţie; datorie” / la PI, varianta datorie, „Îns spre
datoriile neclătite ce eu am atins în cărti cica aceasta stă giura ta care mă
obligă a cunoaşte pre tine ca...”, p. 69; CDL, „Eu am nădeajde, cum că fiiul
meu se va sirgui, de a arăta că el n-au zeuitat datorinţIJele aplecăciunii sale
cătră patronii sei şi a părinţilor sei.”, p. 86; (< dator + suf. -inţIJăĕ);
dăĕrăĕburi, a ~, vb. „a tăia bucăţele” / SH, glosar; (< deriv. din dăĕrab,
TDRG);
deschilinare, s.f., „limpezire, lămurire, deosebire, diferenţiere” p. 114,
„deschilinarea cuvintelor”, p. 128; (< deriv. de la deschilini, a ~);
265
Ferenc Bakos, Lucia Borza, Magyar-román kisszótár, Budapest, Akadémiai Kiadó, 1994, s.v.
151

MARIA MICLE
deschilini, a ~, vb. „a despărţi, a desface; a se remarca, a emancipa; a
deodebi, a diferenţia” / CDL,, „întrucât cu înţelepciunea şi cu portarea sa cea
bună între alţii, mai tare se deschilineşte,”, p. 103; / PI, „Ce deschilineazăĕ
şi sfinţeşte în om numele părinţilor este nu numai creşterea pruncilor în
mâncare, beutură, hrană ş.a., ci în aşa creştere (educaţie)...”, p. 253,
menţionat şi în DRCG, dăĕschilini; (< deriv. de la deschílin; cf. Tamás,
EHW, Frăţilă, Târnave.T.G.);
deschilinire, s.f., „deosebire, separare, despărţire” / CDL, p. 19, 235, „...
afară de anumirea stării lui, mai adăogăm încă alt semn, care adevărat face
deschilinire, şi hotăreaşte tocma persoana aceaia cui se scrie”, p. 230; cf.
DRCG; (< deriv. de la deschilini, a ~, cf. Frăţilă, Târnave.T.G.);
deschilinit, adj. provenit din part. „(Ban., Trans.) deosebit, aparte; diferit,
lămurit, clar” / SH, glosar, „deschilinităĕ cină dĕte” / SH, p. 302; / CDL,
p. [IV], „Iară eu din toată inima poftind, ca acest praznic să-l petreci întru
deplină desfătare, rămân cu deschilinităĕ Observanţie”, p. 105; v. TDRG,
CADE; menţionat şi în Gl.Olt.; (< deriv. de la deschilini, a ~);
desmânta, a ~, vb. „descuraja” / CDL „pre unii lăudăm, pre alţii certăm,
pre unii îi îndemnăm, pre alţii îi desmântăĕm de la ceva”, p. 7; (< pref. des- +
minte + suf. -a, NDULR, s.v. dezmânta, a ~);
dezmăĕţIJat, adj. „cu hainele în dezordine; neglijent” / SH, „Aşa desculţi,
dezmăĕţIJat, în cămaşă, izmĕne, rădicaţi-l în picioare.”, p. 295; (< pref. dez- +
maţIJ (< lat. matia) + suf. -at, NODEX);
dezvini, a se ~, vb. „a se dezvinovăţi” / SH, 211; (< deriv. de la vinăĕ);
dudinos, adj. „cu bălării, buruienos” / SH, „în livezi dudinoasăĕ ascunşi”,
p. 275; v. Gl.Olt. dudăĕios, „buruienos”; (< derivat de la dudăĕu + suf. -os,
cf. şi dudăĕios, MDA);
dulceaţIJăĕ, s.f. „lucru bun de mâncat, delicios; fericire” / SH, „păsulă,
urzici, cu măsai, o, ce dulceaţIJăĕ mâncai!”, p. 265; / PI, „bună-voinţă”, în
locuţiunea verbală a se arăĕta cu ~ (căĕtre cineva), „a fi binevoitor (faţă de
cineva)”, p. 162; / CDL, „Toată dulceaţIJa, iubitul meu, estă cu amărăciune
amestecată. Deci şi căsătoriia are oarele (ceasurile) sale ceale amară.”,
p. 176; (< dulce + suf. -eaţIJăĕ, NODEX);
durlac, s.m. „băieţandru; flăcău” / SH, „el cu 600 de capete de ai săi
durlaci, însuşi pre Alion va erna”, p. 223 (< durlăĕ „copil mai mare; femeie
cicălitoare” + suf. -ac, MDA);
eşitoare, s.f. „(înv.) latrină, closet” (1508) / SH, glosar; cf. ieşitoare,
TDRG; (< ieşi, a ~ + suf. -toare, TDRG);
152

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
fântâni, a ~, vb. „a izvorî” / SH, „apă supt cruce au fântânit”, p. 186;
(< fântânăĕ + suf. -i);
fâşiia, a ~, vb. „a înfăşa” / SH, glosar; (< deriv. de la făĕşie, TDRG, MDA);
făĕşiu, s.m. „(Ban.) fiecare dintre cei doi bărbaţi care ţin în căsătorie două
surori” / SH, glosar; DRCG; (< faşăĕ + suf. -iu, MDA);
ferici, a ~, vb. „a face fericit (pe cineva); a fi fericit” / CDL, p. IX;
(< ferice + suf. -i, NODEX);
ferotine, s.f. „grămadă de fier” / SH, „tot din casă au luat, l-au încărcat:
cositer, aramă, ţoale, ferotine, tot”, 189; (< deriv. de la fier);
fiesc, adv., „care este caracteristic pentru un fiu/fiică; de fiu” / CDL,
„apoi cu adâncă şi fiiascăĕ aplecăciune sărut dreapta ta părintele meu, şi mă
făgăduesc cu fapta a arăta că sânt, al Domniei Tale ascultătoriu fiiu”, p. 123;
„cu fiiascăĕ reverinţă”, p. 181; / PI, „din fiasca dragoste”, 67 (fiu + suf. -esc,
TDRG); la fel ca păĕrintesc;
frâţIJâne, s.m. „frate” / CDL, „Scrii frâţIJâne-tău la Pesta, că au venit tatătău
de la Bucureşti; acum venirea tăĕtâne-tău estă materia scrisorii tale.”,
p. 10; (< frate + suf. -âne, DEX);
frăĕncesc, adj. „franţuzesc” / CDL, „Câteva titule frăĕnceşti”, p. 257;
(< frăĕ[î]nc + i suf. -esc, TDRG);
fruştucăĕi, a ~, vb. „a dejuna” / SH, p. 243, 259; (< fruştuc + suf. -ăĕi);
fundoane, în ~, loc. adv. „în spate” / SH, p. 23, „Oamenii din casa mea
într-altele s-au dus, în fundoane şi acolo foc, fum au făcut”, p. 257; (< fund
+ suf. -oane);
gostie, s.f. „ospeţie” / SH, glosar; (< deriv. de la gost, Gămulescu, E.S.);
griji, a se ~, vb. „a avea grijă (personală) deosebită; a se interesa
îndeaproape; a lua (din timp) măsurile cuvenite; (înv.) a se îngijora” / PI,
„... pre cel ce se grijeşte de fericirea naţiii şi a şcoalelor”, p. 70; varianta
grija, a ~, la declinarea I, „mai vârtos au grijat”, p. 128; / CDL, „Unele ca
acestea trebue să struncine inima părintelui celui ce se grijaşte de norocirea
fiilor sei”, p. 115; (< bg. grižăĕ, DEX);
hăĕlăĕlăĕi, a ~, vb. „a face gălăgie mare, a striga tare” / SH, apud Todoran,
„turcii ajungând la Podu Teregovii, ... pre dreapta şi stânga hăĕlalaind spaime
făcea”, apud Todoran; varianta: hăĕlăĕi, a ~, vb. / SH, apud Todoran; (< deriv.
de la onomatopeie, TDRG);
iagod, s.m. „dud” / SH, glosar; (< scr. iagoda „fragă”, MDA, s.v. agud);
imalăĕ, s.f. „noroi” / PI, „Pentru a face binele care putem la aproapele
nostru, să nu întrebăm când zace cu caru frânt în imalăĕ cum îş face cruce şi
153

MARIA MICLE
mănâncă el peşte vinerea...”, p. 267; at. Anon. Car., prezent şi la Ţichindeal,
în 1814; (< im „noroi” + suf. -alăĕ, MDA, NDULR);
imos, -oasăĕ, adj. „murdar” / SH, p. 238, 247; (< ima, a ~ „a murdări”,
TDRG; < im 266 + suf. -os, MDA; lat. limosus, NDULR);
izăĕfla, a ~, vb. „a scorni, a inventa, a născoci” / SH, p. 67, „Iară ce
scriia..., erau tot batjocuri sau minciuni izăĕflate, scornite...”, p. 235; (< pref.
iz- + afla (< lat. afflo, -are, NODEX);
îmbucura, a ~, vb. „a se bucura” / CDL, p. 166; „Cu scrisoarea ta, prin
carea mă chiemi la ospăţ foarte m-ai îmbucurat”, p. 166 (pref. în- + bucura,
Frăţilă, Târnave.T.G.);
îmbumba, a se ~, vb. „a se încheia (la nasturi)” / SH, apud Todoran;
(

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
încopcia, a ~, vb. „ a încheia (copciile)” / SH, p. 181; (< pref. în- +
copcie (< bg. kopka, NODEX), MDA, TDRG); sinonime: îmbumba, a ~,
încheotora, a ~;
încoronăĕciune, s.f. „cununie” / CDL, „când te voiu vedea şi pre tine
că te-ai făcut martor încoronăĕciunii iubitei nepoatei tale, precum şi ea cu
simţiri pline de bucurie şi de aplecăciune te roagă”, p. 31; (< pref. în- +
coroanăĕ (< lat. corona, NODEX) + suf. -ăĕciune); sinonime: cununie;
încroşnea, a ~, vb. „a purta în spate o sarcină; a se încărca cu o povară” /
SH, p. 266; „Numai copiii în leagăne încroşneaţIJi,...”, p. 266; (< pref. în- +
croşnăĕ (< bg. крошна), MDA);
încruci, a ~, vb. „(înv.) a face cruce; a binecuvânta” / SH, „apa încrucind”,
p. 185; (< pref. în-+ cruci, a se ~ < cruce, MDA); / PI foloseşte expresia a
face cruce, „Mai toţi (de Banat vorbesc) cred a împlini legea când se numesc
creştini, primesc sfintele taini de Hristos mântuitoriul nostru şi începătoriul
legii creşti neşti aşezate şi prin apostoli pân la noi tradute (predate), când îş
fac cruce după modu a bisericii răsăritului...”, p. 257;
îndelunga, a ~, vb. „a alunga” / SH, glosar; sens diferit faţă de cel din
dicţionare: „a prelungi în timp”; (< îndelung (în + de + lung)+ suf. -a,
NODEX);
înfruntare, s.f. „dojană” / SH, „Un june anume Mădru capătă înfruntare,
căci vrea numai să se căsătorească”, p. 109; „Inima ta nu va fi aşa de
împetrită, cât după atâtea înfruntăĕri, şi sfătuiri ale bunului tău Părinte să
rămână neschimbătoare.”, p. 115; (< lat. *infrontare, NDULR);
înfruntăĕtor, -oare, adj. „dojenitor” / CDL, „Scrisori înfruntăĕtoare şi
dătătoare de sfat”, p. 105; (< înfrunta, a ~ + suf. -ăĕtor, NODEX);
însurăĕciune, s.f. „însurătoare; nuntă” / SH, p. 298; / CDL, „La
însurăĕciune, poftim celor căsătoriţi norocire, binecuvântarea Tatălui
ceresc, viaţă cu bucurie în starea această noă, pace şi îndelungată dragoste,
înmulţirea familii cu naşterea de fii”, p. 151; (< însura, a ~ + suf. -ăĕciune,
MDA, NODEX);
întremare, s.f. „însănătoşire, înzdrăvenire” / CDL, p. 180, 181; at. 1651;
(< inf. lung întrema, a ~; (< et. nct.), MDA);
înţIJăĕrcui, a ~, vb. „a împrejmui cu un ţarc, a îngrădi” / SH, apud Todoran;
(< pref. în- + ţIJăĕrcui, a ~); sinonime: ţIJăĕrcui, a ~, vb. „a încercui” / SH, p. 297;
învăĕluialăĕ, s.f, „învăluire” / SH, „Atunci în armea mare mari învăĕluiale,
turburări erau”, p. 175; (< învăĕlui, a ~ (< în- + văĕl + suf. -ui, NODEX)+
suf. -ealăĕ);
155

MARIA MICLE
lăĕduţIJăĕ, s.f. „cutie, lădiţă” / SH, p. 250, 280; (< ladăĕ (germ. Lade) + suf.
-uţIJăĕ, TDRG, DEX);
lăĕtete, lăĕteţIJi, s.m. „stinghii de lemn; (Ban.) chingă a căpriorului” / SH,
p. 265, apud Todoran; (< germ. Latte, MDA < *late + suf. -eţIJ > lăĕteţIJ, din
care s-a refăcut sg. lăĕtete);
lăĕutaş, s.m. „(înv. Ban., Trans.) lăutar; muzicant popular care cântă la un
instrument cu coarde sau la orice instrument din componenţa unui taraf” /
SH, p. 202; (< lăĕutăĕ + suf. -aş, MDA);
lotrie, s.f. „hoţie, haiducie” / SH, apud Todoran; (< lotru + suf. -ie,
MDA);
mâncăĕturăĕ, s.f. „eroziune a solului, mai ales din cauza apelor” / SH,
apud Todoran; (< mânca, a ~ + suf. -ăĕturăĕ, NODEX);
mânzalăĕ, s.f. „apret” / SH, p. 55; at. Anon. Car.; (< mânji, a ~ + suf.
-alăĕ, MDA);
măĕreţIJie, s.f. „îngâmfare” / CDL, „de unde cu dreptul se poate zice, că
nu vestmintele ceale strălucitoare, nu măĕreţIJia nici trufia în desfătări aduc
neamului fericire, ci numai orânduiala cea bună”, p. IX; (< măĕreţIJ + suf. -ie);
măĕri, a se ~, vb. „a se făli, a se împăuna” / SH, apud Todoran; / PI,
p. 210, dar şi „a creşte”, p. 269; (< mare + suf. -i, NODEX);
măĕrieţIJ, adj. „arogant, încrezut, fudul” / SH, glosar; / PI, varianta măĕreţIJ
p. 210; (< mare + suf. -eţIJ, NODEX);
măĕsai, s.n. „(Ban., Trans.) faţă de masă, prosop” / SH, p. 265, 276;
(< masăĕ + suf. -ai, MDA);
măĕşteoae, s.f. „(Ban., Trans.) mamă vitregă” / CDL, „Neştine se plânge
la prietenul său pe măĕşteóe-sa”, p. 195; în grai era măĕşteoane, probabil
CDL a eliminat suf. regional -oane; (< maştihăĕ „mamă vitregă” (< v.sl.
mašteha) + suf. -oańĦe, MDA);
mestecuş, s. n. „amestec” / PI, p. 110; (< mesteca, a ~ + suf. -uş);
miti, a ~, „a mitui; a plăti; a câştiga de partea sa prin mită; a cumpăra” /
SH, „Mĕrsă la Jupiter Hamonii, unde-şi arătă slăbiciunea, ca pre popi a-i
miti, ca pre dânsul oraculu ca pre el fiiu lui Jupiter a fi să-l numească”, p. 68;
(< mităĕ + suf. -i, NODEX, MDA);
molĕƱte, s.m. „numele unui soi de conifer (pin, brad sau molid, variabil
după regiune)” / SH, „Cerui să-mi aducă cronovet (: boabe de molĕƱte) de
la Bogâlcin. 4 cai cu sarcini aducându-mi, sobele afumam, că mare putoare
era...”, p. 263; molete / SH, apud Todoran; (< moale + suf. -ete, MDA); în
Ban., Olt. mai are sens de molie, MDA;
156

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
morminţIJie, s.f. „cimitir” / SH, „iară în Câmpu Lung cu corturi au eşit,
unde, în morminţIJia nemţească, zidită, argint cu măsură da, parale făcea”, p.
258; (< morminţIJ + suf. -ie);
moştean, s.m. „(înv.) moştenitor, succesor, urmaş (DS); băştinaş,
autohton” / SH, p. 190, 298; / CDL, „cum că de bun gen născutul domn din
preună cu ceialanţi moşteani, ar avea voe să vindă casa cea mare din uliţa
piaţului”, p. 39; (cf. moşteni, moşan, moşnean, MDA);
mucezi, a se ~, vb. „a mucegăi” / SH, 203; (< deriv. din muced (< lat.
mucidus), NODEX);
muerotcăĕ, s.f. „(ironic) bărbat care se amestecă în treburi femeieşti” /
SH, p. 66; (< muiere + suf. -otcăĕ, Frăţilă, Târnave.T.G.);
mulţIJăĕmităĕ, s.f., „mulţumire” / CDL, p. 78; MDA menţionează ca
învechită valoarea substantivală a termenului; PI utilizează numai forma
mulţIJăĕmire, „... căci puterea me e mică şi opul (: cartea) acesta care eu, din
fiasca dragoste, în semnul mulţIJăĕmirii...”, p. 67; (< mulţIJumi, a ~ + suf. -ităĕ,
MDA);
mumâne, pl. mumâni, s.f. „mamă” / SH, p. 60, 234, „Cântecile, vaitecele
străinei, mumâni-mea”, p. 192; (< mumăĕ + suf. -âne 267 ; Vasile Ioniţă
consideră că s-a format din lat. mammanem, prin labializarea celor doi
m 268 ); sinonome: mumăĕ / CDL, p. 148 (< ml. mamma, MDA);
muruire, s.f. „zidire; (pereţii sau pardoseala unei case) a acoperi cu un
strat de lut muiat cu apă; a lipi” / CDL, „[De contracturi] de muruire sau
zidire”, Cuprins; (< deriv. din murui, a ~, cf. ucr. murovati, NODEX);
muscoi, s.m. „catâr” / SH, p. 179; (< măĕscăĕ (< bg. măĕska) suf. -oi, cf.
megl. moascăĕ, Capidan, Megl. III, p. 194); sinonime: mulăĕ / SH, p. 179;
mustos, adj. „zemos, suculent; îmbibat cu apă, mlăştinos” / SH,
„odihnĕşte pre loc băltos, mustos, tinos”, p. 164; (< must + suf. -os, DEX);
necetainic, adj. „ilizibil” / CDL, „Ca să pótă acum scrisórea căpăta faţă
curată şi plăcută, să ne ferim a scriia literile cu trăsuri încâlcite şi necetainice
sau a pica hartia cu negrală, şi a face pe dânsa macule; a trage cuvintele, a
adaoge şi a rade, numai la cei prea încrezuţi amici (: prieteni) putem face,
înse scriind la persónele acelea, cărora sântem datori a da veneraţie, aceasta
nicidecum nu se îngădue”, p. 228; (< pref. ne- + cetainic „lizibil”);
necrescut, adj. „mic” / CDL, „datorinţele părinteşti a necrescuţIJilor mei
fii”, p. 57; (< forma negativă a part. vb. a creşte, a ~);
267
Cf. tătâne, SH, p. 60, frăţâne, CDL, p. 160.
268
Vasile Ioniţă, Metafore ale graiurilor din Banat, Timişoara, Facla, 1985, p. 98.
157

MARIA MICLE
nelăĕut, adj. „murdar, nespălat” / CDL, „Precum cu necuviinţă şi urât ar
fi să eşi înintea cuiva de frunte cu vesminte nelăĕute, întru asemenea chip
şi aici cu necuviinţă lucru iaste, a lăsa scrisórea să esă înaintea celor mai
mari cu îmbrăcătură nelăĕutăĕ”, p. 226; (< pref. ne- + lăĕut „îmbrăcat în haine
curate”, MDA, NODEX);
neprerupt, adv. „neîntrerupt”, / CDL, p. 146, „norocirea mea cu a
Domniilor vóstre neprerupt stă laolaltă legată, şi cându-vă poftesc vreun
bine, atunci acelaşi şi mie îl poftesc”, p. 153; / PI, „neprerupta osteneală”,
p. 64; at. în ALR I variantele: neprorupt, prerupt; (< pref. ne- + prerupt 269 ;
(< prerupe; at. 1852 (< lat. praerumpere), MDA);
neprocurmat, adv. „neîntrerupt” / SH, p. 180, „cetatea Ostrovu tare o
belagheruiră şi cu neprocurmat bombardiment o bătea” / SH, 180; (< pref.
ne- + precurma, a ~ (< pref. pre- + curma, a ~ , MDA) „a întrerupe brusc”);
norocire, s.f. „(înv.) soartă; fericire; chivernisire; bunăstare” / CDL, „Şi
sfânta datorinţă zace pe cugetul mieu, să nu fac altmintrelea, decât să mă
primesc de fiiul răposatului mieu frate, şi de norocirea lor să mă grijesc”, p. 74; /
PI, „bună norocire”, p. 134, şi la CDL, la PI apare şi termenul fericire care îl va
elimina pe norocire în limba unică; (< noroci, a ~ + suf. -re, MDA);
ognari, s.m. „miner”, sens extins, însemnând nu numai „lucrător într-o
mină de sare” sau „ocnaş” / SH, p. 220 (ocnăĕ + suf. -ar, MDA);
ortăĕcie, s.f. „întovărăşire, (aici) asociere” / CDL, „De contracturi... De
ortăĕcie”, Cuprins; (< ortac + suf. -ie, DLR);
paorie, s.f. „de la ţară, din provincie” / CDL, Cuprins, „Despre organizaţia
şcoalelor preparande din probinţial sau Paorie”; (< paor + suf. -ie);
pârâş, s.m. „cel care înaintează o plângere; reclamant”, „n-au potut cu
pârâşul său să se împece cu bunele” / CDL, p. 68; (< pârî, a ~ (< sl. p[â]
rìti), + suf. -âş);
pedestraş, s.m. „ostaş din trupele pedestre; infanterist; tălpaş” / CDL,
„Dintre patru feciori, carii i-am avut, cel mai tinăr anume N. N. se află acum
ca pedestraş la măritul regiment al Excelenţii Sale”, p. 54; (< pedestru +
suf. -aş, NODEX, MDA);
petrecanie, s.f. „(înv.) înmormântare” / CDL, p. 101; „petrecere”, p. 107;
(< petrece, a ~ + suf. -anie, NODEX);
pica, a ~, vb. „a picura, a păta; a semăna” / CDL, p. 229; „să ne ferim a
scriia literile cu trăsuri încâlcite şi necetainice sau a pica hartia cu negrală”,
p. 228; (< interj. pic, NODEX);
269
MDA îl dă pe prerupt numai cu sensul „care a fost întrerupt din vorbire; care este cusut din loc
în loc”.
158

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
pinţIJăĕrnar, s.m. pl. „colindător” „(: piţărăi)” / SH, p. 105 (pinţIJăĕr „(Ban.,
Trans.) dogar”; (< mg. pinter, MDA) + suf. -ar);
pitari, s.m. „(Ban., Mold., Buc.) brutar” / CDL, p. 111, „Aceasta e adevărat,
că pitariul, mecelariul, croitoriul şi călţămitoriul cu toate bucuros te vor şerbi (:
sluji): însă aceştea sânt minunaţi oameni, că ei la cei însuraţi, numai pe bani gata
fac şerbiri (: slujbe)”, p. 111; (< pităĕ + suf. -ar, MDA, NODEX);
pomet, s.n. „livadă cu pomi fructiferi; fructe felurite” / SH, p. 294, „nu
numai moşiile bune, vini, pometuri, mori, livezi cu sabia şi viiaţa ne-au luat,
ce şi copii, mueri, slugi cu sila iau”, p. 294; (< poamăĕ + suf. -et, NODEX);
prăĕfira, a ~, vb. „a împrăştia, a presăra” / SH, „începui a-i prăĕfira cu
ochii şi zişi: „Doamne, ajunge-oi eu a vă vedea gazdă în casele voastre...?”,
p. 222; menţionat în GRCG; (< pre- + fir +-a, DLR);
prieteşug, s.n. „prietenie” / CDL, „întărim dragostea prieteşugului
nostru”, p. 143; (< prieten + suf. -şug, TDRG);
primblăĕtoare, s.f. „latrină, closet” / SH, p. 299, 301; (< plimba, a (se) ~
(< lat. perambulare, NODEX) + suf. -tor);
proface, a ~, vb. „a face din nou” / SH, apud Todoran; (< pref. pro- +
face a ~ (< lat. facere, NODEX);
protopopiţIJăĕ, s.f. „soţia protopopului, protopopeasă” / SH, apud Todoran; /
CDL, p. 148; (< protopop + suf. -iţIJăĕ);
protrage, a ~, vb. „a trage din nou” / C. Diaconovici Loga, Gramatica
româneascăĕ, p. 141; (< pref. pro-+ trage);
pruneicăĕ, s. f. „ţuică de prune” / SH, apud Todoran; (< prunăĕ + suf.
-eicăĕ); sinonime: răĕchie;
puia a se ~, vb. „a se înmulţi; a face, a scoate pui” / SH, p. 197, „lotrii a
săĕ puia începură” / SH, p. 197; (< deriv. de la pui, MDA);
rânios, adj. „care suferă de râie; râios” / SH, glosar; (< rânie (< lat.
aranea) + suf. -os, NODEX);
rapăĕg, s.n. „teren în pantă, derdeluş” / SH, p. 275; „în jos me-am dat
rapăĕg”, p. 222; (< derivare regresivă din răĕpăĕga „a aluneca” (< et. nec.),
MDA);
răĕsbuna, a ~, vb. „fig. (despre vreme) a se schimba în bine; a se însenina;
a-şi limpezi gândurile, a se odihni” / CDL, „a-ţi mai resbuna mintea, ca
vionel şi mai ager să te apuci iarăşi de lucru”, p. 107; (< pref. răĕs- + bun,
DEX; cf. şi < *reexbonare);
resbunare, s.f. „(reg.) înseninare, delectare” / CDL, „însă din oarele
(:ceasurile) ceale de răĕsbunat să nu faci cumva zile, şi din zile săptămâni
159

MARIA MICLE
întregi, ca resbunarea să nu se prefacă în lene şi în perdevară”, p. 107
(< initivul lung al vb. răĕzbuna, a ~ (+ -re), schimbarea valorii gramaticale
MDA);
rugăĕ, s.f. „sărbătorirea hramului unei biserici; hram” / CDL, p. 104;
(< pvb. ruga a ~, MDA);
rumejinăĕ, s.f. „burniţă, ploaie măruntă şi deasă” / SH, glosar, apud
Todoran; (< deriv. de la rumeji „a se umezi de ploaie”; (< et. nec., cf. scr.
rominjati), MDA);
rupturăĕ, s.f. „zdrenţăros, om cu hainele rupte; om de nimic” / SH, apud
Todoran; (< rupt + suf. -urăĕ, NODEX);
săĕcui, s.n. „sac mai mic, săculeţ” / SH, p. 262; (< sac (< lat. saccus,
NODEX)+ suf. -ui);
săĕmânţIJir, pl. săĕmânţIJiruri, s.n. „seminţe de tot felul pentru semănat” /
SH, p. 292; MDA menţionează varianta seminţIJar / PI, varinta săĕminţIJe,
p. 89; (< săĕmânţIJăĕ + suf. -ar, MDA, s.v. seminţIJar);
săĕpoane s.f. „târnăcop” / SH, p. 183, 267; varianta săĕpoaie, / SH, p. 288;
(< sapăĕ + suf. -oaie, -oańĦe, MDA);
scobinos, -oasăĕ, adj. „cu scobituri (despre un teren); (despre obiecte) gol
pe dinăuntru” / SH, apud Todoran; at. în PO; (< scobinăĕ „jgheab la moară”
+ suf. -os 270 );
scrumi, a ~, vb. „a se preface scrum” / SH, apud Todoran; (< scrum +
suf. -i);
scumpăĕtate, s.f. „bogăţie, lucruri scumpe, preţioase”, p. 220; (< scump
+ suf. -ăĕtate, NODEX);
scursurăĕ, s.f. „ (aici) diaree” / SH, p. 174; (< scurs+ suf. -urăĕ, NODEX);
sinonime: cursurăĕ;
scuti, a se ~, vb. „a se adăposti” / SH, glosar; (< scut, NODEX);
simbrie, s.f. „(înv.) salariu plătit soldaţilor mercenari; soldă” / SH,
p. 176, 181, „seimani, volontĕri cu simbrie”, p. 176; „săimani, cătane cu
simbrie”, p. 181; (< sâmbrăĕ + suf. -ie, NODEX, MDA);
slobozi, a se ~, vb. „a se extinde, râvni; a elibera” / PI, p. 178; / CDL,
„venitul de acum cel slab (precum şi D. Tale estă cunoscut), nu mă îngădue
săĕ măĕ slobod la aşa ceva”, p. 216; cf. Şandru, FR (Ard., Ban.); (< slobod +
suf. –i, DEXonline);
slugăĕri, a ~, vb. „a sluji, slugărnici” / SH, p. 203; at. Anon. Car.; (< slugăĕ
(< sl. sluga) + suf. -ăĕri, NODEX, MDA);
270
MDA îl trece cu et. nec., cf. scopi.
160

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
slugăĕtori, a ~, vb. „a servi; a aduce un serviciu (cuiva)” / CDL, „Drept
aceasta, de pot şi eu pre Domnia Ta cu ceva să te şerbescu (: slugăĕtorescu)
bine voieşte a pofti”, p. 67; (< slugăĕritor + suf. -i, MDA);
slugăĕtorie, s.f. „serviciu” / CDL, „Cu acelu, cui vrem să recomândăm pre
altul, trebue să stăm în vreo legătuinţă, au, după prieteşug, au după nescari
slugăĕtorii, care i-am făcut, ca să fim încredinţaţi, cum că recomandaţia
noastră nu va fi deşartă.”, p. 58-59; (< slugăĕtori, a ~ + suf. -ie);
smintăĕ, pl. sminte, s.f., „greşeală, perturbare” / CDL, p. 4, 18, 94, 115,
„La trei zile după trimiterea pănurii ceii dintâiu, însumi am cunoscut sminta,
carea s-au făcut”, p. 212; (< dpv. sminti, a ~);
socoatăĕ, s.f. „calcul, socoteală” / SH, glosar; (< pvb. socoti, a ~ (< lat.
succutere, NODEX), TDRG, MDA);
solăĕrie, s.f. „curelărie, magazie de harnaşamente, cf. glosar; „depozit de
sare, sărărie, cf. Todoran” / SH, p. 258; (< solar „negustor de sare” (< bg.
solar) + suf. -ie, MDA);
spăĕima, a ~, vb. „a înspăimânta” / SH, glosar; / PI, varianta spăĕimânta
„De la fapta cea ră ne spăĕimântăĕ prin urmeala de acolo cea ră”, p. 261;
(< spaimăĕ (< lat. expavimen, NODEX), MDA);
sprijoanăĕ, s.f., „sprijin” / CDL, p. 85; (< deriv. pvb. sprijoni, MDA);
sprijoni, a ~, vb. „a opri în loc; a sprijini, a susţine” / SH, p. 175; / CDL,
„Şcoala şi bisearica totdeuna în timpul său le cercetează, şi la toate ceale ce se
vor luva acolo înainte fi[i] cu băgare de seamă, şi sprijoane-le cu toate simţirile
tale, că numai întru acest chip vei ajunge la doritul tău scop”, p. 29 (atestat şi în
Glosar dialectal. Oltenia, p. IX); (< deriv. din sprijin, MDA, NODEX);
stâlpit, -ăĕ, adj. din part. „aţintit, pironit cu privirea” / SH, apud Todoran;
(< stâlp, MDA);
stâmpăĕrare, s.f. „alinare” / CDL, „numai atunci pot avea odihnă, când
voi auzi, cum că şi inima Domniei Tale şe-au mai aflat stâmpăĕrare”, p. 194;
(< stâmpăĕra + -re, NODEX);
străĕmăĕturăĕ, s.f. „lână toarsă, vopsită în diferite culori sau fire de bumbac,
de aţă folosite la ţesut, cusut, brodat” / SH, p. 62; (< stramăĕ + suf. -ăĕturăĕ,
MDA);
subţIJioarăĕ, s.f. „axilă; subbraţ” / SH, p. 56; (< sub- + suarăĕ (< ml.
subala), MDA);
şegârţIJie, s.f. „ucenicie” / CDL, p. 60; (< şegârt + suf. -ie);
şendili, a ~, vb. „a pune şindrila pe acoperiş” / SH, p. 220; (< deriv. de
la şendilăĕ, TDRG);
161

MARIA MICLE
şicui, a se ~, vb. „(aici) a se şti comporta, prezenta; a se împodobi cu
şic” / SH, p. 190 (şic „foiţă din metal, mai ales staniol, care se aplică ca
podoabă pe unele haine femeieşti”; at. Anon. Car.; (< şic (< scr. šik, mg.
sík) + suf. -ui, MDA);
târban, s.n. „(Ban.) stomac (la vite) / SH, p. 287; (< et. nec., probabil
*tîrbăĕ (< scr. trba, MDA) + suf. -an, ca în burtan (< burtăĕ), v. DSB, IV,
p. 216); sinonime: rânzăĕ, stomah, foale;
tăĕbăĕrean, sm. „ostaş dintr-o tabără” / CDL, p. 114; (< tabăĕrăĕ + suf. -ean);
tăĕlpel, s.m. „încălţăminte uşoară” / CDL, „Pentru fecioara jupânului cea
mică una pereache de tăĕlpei”, p. 263; (< talpăĕ (< mg. talp, NODEX) + suf.
-el, MDA);
tăĕtâne, s.m. „tată”, / SH, „Carele odată tăĕtâni-săĕu într-o nevoe ajută şi-l
scoasă, însă la urmă l-au izdat”, p. 69; / CDL, „Scrii frîţâne-tău la Pesta,
că au venit tată-tău de la Bucureşti; acum venirea tăĕtâne-tăĕu estă materia
scrisorii tale”, p. 10; (< tatăĕ + suf. -âne);
tinos, adj. „noroios” / CDL, „atuncea au fost timpul aurit, iară acum e
tinos”, p. 111; (< tinăĕ „noroi” (< sl. tina, TDRG) + suf. -os);
toni, a ~, vb. „a podi; a îngrămădi butoaie” / SH, p. 176, „că fiind Chĕia
unter-minită, pre dedesupt cuptorită, cu vase de prau umplută, [...] l-au
podit, l-au tonit”, p. 176; (< ton „butoi” (< germ. Tonne, MDA) + suf. -i);
trâmbicer, s.m. „(înv.) trâmbiţaş” / SH, apud Todoran; (< trâmbiţIJăĕ +
-er, MDA);
tupăĕi, a ~, vb. „(Ban.) a face zgomot; a bate pe cineva” / SH, p. 220;
„Auzirăm că căzu ceva şi tupăĕe,strigă, să vaită”, p. 220; (< interj. tup + suf.
-ăĕi, MDA);
tutăĕi, a ~, vb. „a aduce injurii, ocărî (pe cineva); a alunga” / SH, p. 298;
(< de la interj. tut 271 + suf. -ăĕi, MDA);
ţIJârăĕ, o ~, locuţiune adverbială „puţin” / SH, apud Todoran, „uşa o ţIJârăĕ
crăpată ţinea”, p. 223; / PI, „o ţIJârăĕ mutată pronunţie” p. 152, 144; (< interj.
onomatopee ţIJâr, NODEX; aut., cf. alb. ther-, Brâncuş, Vocab. aut., p. 150);
ţIJăĕpligăĕ, s.f. „(Ban., Olt.) bucată (mică) de lemn, de obicei ascuţită la un
capăt” / SH, p. 71; (< ţIJeapăĕ + suf. -ăĕligăĕ, MDA, sv. ţIJepeligăĕ);
ţIJăĕran, pl. ţIJăĕrăĕni, s.m. „(înv.) nume dat în Banat şi Transilvania
locuitorilor din Ţara Românească şi Moldova înainte de 1918; (Ban.) nume
dat locuitorilor din Ţara Românească, stabiliţi în unele regiuni din Banat;
bufeni” / SH, glosar; (< ţIJarăĕ + suf. -an, MDA);
271
Folosit pentru alungarea porcilor.
162

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ţIJăĕran, adj. „(înv. şi reg.) mojic, din popor, (reg., mai ales în Ban.) paur
(DS)” / SH, p. 89, „ce era din Daţia născut, din oameni ţIJăĕrani” / SH, p. 89
(< ţIJarăĕ + suf. -an, DEX);
ţIJioi, a ~, vb. „a şuiera, a vâjâi” / SH, apud Todoran; (< ţIJiu + suf. -ui,
NODEX);
urâciune, s.f. „duşmănie; ceartă” / CDL, p. 24, 103; (< urî + suf. -ciune,
NODEX);
urdinare, s.f. „diaree”, îl glosează pe desinterie (: urdinarea, cursura) /
SH, p. 140; (< urdina (< lat. ordinare, NODEX) + suf. -re, MDA); sinonime:
cursurăĕ;
urmăĕtor, s.m. „urmaş; moştenitor” / PI, „Adevărat este că limba latinească
e moartă, [...] sânt moarte acuma la noi, urmăĕtorii aceia naţii,”, p. 231; / CDL,
p. [V], p. 74, „că luvând bani sau negoţ de la alţii, erau aşa fără de ruşine, cât
tăgăduit-au că au primit, şi nu vreau să plătească; iară alţii primind o dată de la
datoraşii săi ceale împrumutate, mai încolo îi asupreau ca de iznou să plătească;
alţii se zăuitau de ceale ce au fost, alţii au murit, şi urmăĕtorii nu ştiiau de ceale
trecute, sau nu puteau să arate.”, p. 260; (< urma, a ~ + suf. -tor, MDA);
urmealăĕ, s.f. „exemplu” / PI, „Secotire, folgen, urma din cele zise mai
nainte: de acolo nu se secote (scoate ca o urmealăĕ)”, p. 213; „La fapta cea
bună ne îndeamnă prin urmeala cea bună,”, p. 261; (< urma + suf. -ealăĕ);
vaietec, pl. vaităĕce, ,, s.n. „(Ban.) vaiet” / SH, p. 218; (< văĕiet + suf. -ec,
MDA);
vârzobi, a ~, vb. „a lovi cu vârzobul; (Olt.) a încreţi marginile unei
opinci cu ajutorul unei nojiţe trecute prin multe găuri” / SH, apud Todoran;
(< vârzob 272 + suf. -i, MDA);
văĕdire, s.f. „dovadă, evidenţă” / CDL, p. 14; (< văĕdi (< sl. vaditi,
NODEX) + -suf. -re);
vionel, adj. „vioi” / CDL, p. 134; (< viońĦ „vioi” + suf. -el);
zăĕcăĕtoare, s.f. „lagăr” / SH, p. 271; (< zace + suf. -ăĕtoare, NODEX,
MDA); sinonime: lagher;
zăĕposti, a ~, vb. „a posti” / SH, „... în vârfu muntelui Cernii Vir au
zăĕpostit”, p. 242; (< zăĕpost);
zăĕpostit, s.n. „(Ban.) lăsata secului” / SH, glosar; „zăĕpostitu Săntă-
Măriei”, p. 242; „zăĕpostitul Crăciunului”, p. 219, „zăĕpostitul de carne”,
p. 219; (< substantivizarea participiului vb. zăĕposti);
272
Vârzob, s.n. „(Ban.) sac, cu marginile din lemn, largi, din care se hrănesc caii atunci când sunt
înhămaţi la căruţă, ataşat de ruda căruţei”.
163

MARIA MICLE
zăĕtoni, a ~, vb. „a zăgăzui, a îngrămădi” / SH, p. 179; D. Şandu îl
înregistrează pe Valea Almăjului cu sensul de „a îngrămădi” 273 ; (< zăĕton +
suf. -i, MDA); sinonime: toni, a ~;
zăĕuita, a ~, vb. „a uita” / SH, p. 167, 55, 227; / CDL, „El n-au zeuitat
datorinţe aplecăciunii”, p. 85; / PI, p. 76, 102, 126, 228; (< pref. asp. zăĕ- +
uita, cf. scr. zaboraviti, bg. zabravjam, TDRG);
zdrăĕncăĕnos, adj. „zgomotos, gălăgios” / SH, glosar; (< zdrăĕncăĕni, a ~
+ suf. -os);
zdrăĕngăĕnea, pl. zdrăĕngăĕnĕƱle, ,, s.f. „(aici) zurgălăi; jucărie pentru copii
mici care face zgomot” / SH, glosar; (< zdrăĕngăĕni, a ~, MDA);
zgâmboiet, adj. „mirat, holbat” / CDL, „Când şade la prânz, iară el caută
zgâmboiet, ca şi viţelul încordat, şi tace mut, ca cum l-ar fi udat cineva cu
apă”, p. 197; (< part. vb. zgâmboi, a se ~, „a se holba”; (< *zgâmb + suf.
-oi, MDA; et. nec. NDULR);
zgâţIJăĕni, a ~, vb. „a zgâlţâi” / SH, apud Todoran; (< onomatopeic, MDA);
znamăĕn, s.n. „semn, piatră de hotar” / SH, glosar; „piatră de mormânt;
monument comenmorativ”; (< singular refăcut după plural znemenii, MDA,
DLR).
Expresii şi cuvinte formate prin compunere,
pe teren românesc
a avea lipsăĕ, loc. vb., „a avea nevoie” / CDL, p. 12, „Domniia Ta tocmai
întru acel timp me-ai dat comisie, pe când aveam mai mare lipsăĕ de bani”,
p. 204;
a face spor, loc. vb. „a spori” / CDL, „întru toate să-i faci sporiu”, p. 134;
a primi de răĕu, loc. vb. „a purta pică” / CDL, 138;
abuşi, adv., „târâş” / SH, p. 55; (< prep. a + buş „pumn, brâncă, brânci”,
cf. adv. abuşilea, na buşilea, „pe brânci”, MDA);
bani gata, expresie „bani cheş” / CDL, p. 111 (bani + gata; cf. alb. gat,
NODEX);
curi-în-cap, în ~, loc. adv. „de-a berbeleacul” / SH, p. 178, cf. curişcapete,
în ~, Cornelia Cohuţ, Magdalena Vulpe, Graiul din zona „PorţIJile de Fier”,
p. 324;
dimineaţIJa de noapte, loc. adv. „cu noaptea în cap” / SH, p. 222;
273
D. Şandru, Probleme de dialectologie românească, p. 315.
164

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
nici cât, adv. de negaţie, „deloc” / CDL, p. 97, 107, „nici cât de puţin”,
p. 140;
nicidecum, loc. adv. „deloc” / CDL, „acest mic lucru nici de cum nu l-ai
primi”, p. 77-78;
poame păĕdureţIJe, s.f. „fructe sălbatice” / SH, p. 292;
săĕ faci bine, „te rog” / CDL, p. 23: „săĕ faci bine a mă împrumuta”;
sila neagrăĕ, cu ~, „cu mare greutate” / SH, glosar;
stare împrejur, „împrejurare” / CDL, p. 25; „după stările împrejur ale
timpului şi ale locului arătăm starea şi însuşirea lucrului”, p. 7; (< calc
lingvistic după lat. circumstantia);
Împrumuturile ulterioare atestărilor în textele analizate nu au produs
uzură în grai regionalismelor care aparţin lexicului fundamental, însă la
nivel de limbă literară ele nu au fost acceptate decât în mică măsură, din
cauza cunoşterii reduse a regionalismenlor din ariei Banatului, şi datorită
preferinţei pentru termeni cu o răspândire mai mare.
Între elementele lexicale pe care noi le-am considerat aparţinând
graiului există cuvinte mai puţin (sau deloc) cunoscute astăzi. De asemenea,
am identificat şi câteva cuvinte nemenţionate în dicţionare: brig, căĕlcâner,
celenche, copon, crepedici, cronovet, cutăĕr, dolni, dudinos, fifăĕr, flastrum,
forşpan, forştat, giţIJăĕ, gorit, iznou, încoronăĕciune, moaler, năĕez, oblat,
pinţIJăĕrnar, pivodan, prăĕfira, pruneicăĕ, svineac, tăĕbăĕrean, valter, voz.
Altele au formă cunoscută, consemnată în dicţionare, dar au dezvoltat
sensuri particulare, specifice numai variantei literare şi graiului bănăţean:
moşteni, muscoi, or, rudiţIJăĕ, ruf, şicui a ~, tăĕlpel, toni, a ~, zăĕcăĕtoare,
znamăĕn.
Multe dintre cuvintele care nu au transgresat limitele cronologice prin
limba literară, fiind lăsate de-o parte de rigorile acestei, s-au opus uitării
prin intermediul graiului. Credem că materialul selectat poate servi la
completarea informaţiilor despre lexicul regional vehiculat în spaţiul
dialectal al Banatului şi despre istoria acestuia subdialect.
165

MARIA MICLE
166

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
III. ELEMENTE LEXICALE CULTE sPECIFICE
DIALECTULUI LITERAR BĂNĂŢEAN
Ca regiune istorică cu particularităţi etnice şi sociale distincte,
Banatul vine cu propriile contribuţii lexicale la consolidarea
românei literare unice. Din păcate, foarte mulţi termeni neologici au
fost consemnaţi în dicţionarele de referinţă ale limbii române numai cu
etimologii valabile pentru celelalte provincii istorice, Muntenia, Moldova,
Transilvania, excluzând sursele paralele de împrumut specifice regiunii
în discuţie (în special, germana şi sârbocroata). Alte cuvinte sau variante
fonetice şi morfologice ale acestora nu au fost de loc înregistrate. Analizând
materialul lingvistic, remarcăm pentru varianta literară bănăţeană un limbaj
militar, administrativ, juridic foarte bine articulat, la care îl adăugăm şi pe
cel comercial, mai binespus, cel din domeniul meşteşugurilor, meseriilor şi
al micii burghezii a epocii premoderne şi moderne, la fel de bine reprezentat.
Având în vedere contextul istoric, reromanizarea limbii române, în
Transilvania, Banat, şi Oltenia începuse înainte de acţiunea declarată
şi conştientă a reprezentanţilor Şcolii Ardelene 274 şi a curentului latinist,
prin introducerea constantă de cuvinte din latina de cancelarie sau prin
intermediul germanei în documentele administative şi juridice vehiculate
de administraţia austriacă. Aşadar, putem spune că în varianta literară
bănăţeană relatinizarea începe din secolul al XVIII-lea, prin intermediul
germanei (austriece), ca filieră de pătrundere a multor cuvinte de origine
latină. Administraţia austriacă folosea în cancelarii latina medievală savantă
ca limbă a documentelor oficiale. C. D. Loga reliefează ca un dat firesc în
Epistolariu formulări paralele în română, latină, germană şi maghiară pentru
modele de adresare în scrisori, acte către persoane cu ranguri nobiliare şi
din aparatul administrativ. Apartenenţa la acest sistem administrativ a fost
274
R. Todoran, în Contribuţii la studiul terminologiei juridico-administrative româneşti din Transilvania de
la începutul secolului al XIX-lea, în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIXlea,
vol. al III-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 115 afirmă că: „prestigiul limbii latine, format în
decursul orânduirii feudale, i se adaugă, la începutul secolului al XIX-lea, admiraţia reprezentanţilor Şcolii
Ardelene, printre care se înşiră atât Samuil Micu, cât şi Vasile Aaron”.
167

MARIA MICLE
un factor benefic pentru dezvoltarea limbii române culte. Din păcate, multe
dintre cuvintele vehiculate în această arie nu s-au impus şi în celelate variante
literare ori au fost acceptate mai târziu, abia când „poziţia” în limbă le-a
fost întărită şi prin neologisme intrate din alte limbi europene. „Principala
cauză a repartiţiei geografice restrânse a unor împrumuturi latino-romanice
o constituie filiera prin care ele au pătruns în limba română veche 275 ”.
Ideile fundamentale ale iluminiştilor români, în frunte cu Samuil Micu,
aveau în vedere scoaterea în evidenţă a latinităţii românilor şi a continuităţii
nord-dunărene a daco-romanilor, cu păstrarea creştinismului originar
latin 276 .
Din momentul formulării direcţiilor Şcolii Ardelene, relatinizarea limbii
române (literare) va urma un nou curs, conştient, organizat, prin intermediul
şcolii şi al culturii scrise, chiar dacă ulterior, aceste idei s-au transformat
în mituri, iar purismul originar a fost exagerat. În Epistolariul românesc,
Constantin Diaconovici Loga îşi exprimă actul de credinţă faţă de principiile
curentului latinist:
„De cuvinte streine, precum s-au dădat unii români, a mesteca limba
luând cuvinte de la alte neamuri: aşa românii din Ţara Ungurească mestecă
limba cu cuvinte ungureşti, cei din Bănat cu sârbeşti, iară cei din Ţara
Romanească cu greceşti. Apoi fac aceasta, nu că dóră nu ar avea limba
romanească cuvintele sale: ci au că ei nu au deplină cunoştinţă a limbii sale,
au îşi ţin mai de dică [sic!] că ştiu întrebuinţa noime de cuvinte. Noi românii
tocma nu avem lipsă de cuvinte streine, având limba strămoşilor romani,
adecă cea latinească, şi de avem vreo lipsă pentru sciinţele ceale înalte de
nescari cuvinte, de aci să luvăm, din carea şi alte neamuri se adapă, apoi
de ce să căutăm noi la izvor străin adăpare, având al românilor stremoşilor
noştri. Iată noródele ce le socotim a mai cultivate în Europa şi în ziua de
astăzi lucră a-şi curăţi limba, precum sânt franţozii şi nĕmţii.” / CDL, p. 14-
15. „...Aşa şi grecii limba sa o curăţă, şi din cea elinească o adaoră. Iară noi
românii vom îmbogăţi limba nóstră de la limba latinească, de unde îşi trage
viţa, şi la acest scop prin regulele grammaticii, şi prin ajutoriul lexiconului
pe uşor vom ajunge. O grammatică ca aceasta de mine lucrată s-au tipărit la
Buda în anul 1822. Iară lexiconul va urma.” / CDL, p. 16.
Adeziunea cărturarilor bănăţeni de la începutul secolului al XIX-lea la
ideile Şcolii Ardelene se evidenţiază în lucrările lor, pe lângă alte forme
275
DÎLRLRV, p. 21.
276
Pompiliu Teodor, Sub semnul luminilor, Cluj-Napoca, Presa Universitată Clujană, 2000, p. 7.
168

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
de manifestare, şi în modul de alcătuire a gloselor, atunci când introduc un
termen neologic (pentru vremea respectivă) de origine latină sau germană
(provenit din latina medievală) şi îl explică, alături, prin altul, mai vechi, de
regulă derivat intern al limbii române sau de altă origine, slavă, maghiară
sau chiar latină. Cuvintele prin care se glosează neologismele în texte
erau percepute, probabil, ca făcând parte din limbajul comun, neliterar şi,
împlicit, mai puţin îngrijit, neştiinţific. Neologisnele latino-romanice ajung
să înlocuiască treptat, în secolul al XIX-lea, unele cuvinte mai vechi, de
origine nelatină, care dădeau forme paralele, „al căror număr se va reduce
progresiv, pe măsura impunerii normelor limbii literare” 277 .
Prezentăm mai jos doar o mică parte dintre exemplele ce s-ar putea
aduce. Pentru fiecare termen menţionat în această listă vom indica atât
etimologia neologismului, cât şi originea cuvântului prin care este glosat în
textele cercetate.
autoritate, s.f. „(: vrednicia, domnia)”, / PI, p. 148, 82: autoritate < lat.
auctoritas, -atis, NODEX; vrednicie [< vrednic (< v.sl. vredĭǃnŭǠ (MDA) +
suf. -ic (< lat. -icus), Skok, III, p. 625, s.v. vrijèdan) + suf. -ie];
confuzie, s.f. „încurcătură, tulburare” / SH, p. 274; „(: spaimă)”, p. 315:
confuzie < germ. Konfusion < lat. confusion, Frâncu, E.G.-A. 278 ; spaimăĕ
< et. nec., cf. spăĕimânta, MDA, lat. expavimen, NODEX;
congres, s.n. „(: sobor)” / SH, p. 159: congres < germ. Kongreß, lat.
congressus; sobor < sl. sŭǠborŭǠ, DEXonline;
consiliar, s.m. „(: sveatnic)” / CDL, p. 66; (semnalat la 1722): consiliar
< lat. med. consiliarius; sveatnic < sl. sŭǠvĕƱtĭǃnikŭǠ, DEX;
custodia, s.f. „(: străjuirea)”, „păstrare (şi administrare) a unui obiect
(pus sub sechestru); corp de pază (format din 100 de oameni); pază” / SH,
„Carii într-o amară, neagră închisoare, supt custodia (: străĕjuirea) taurului
(: un slujitori) a craiului Minos au fost...”, p. 71 (at. 1643): custodie < lat.
custodia, DN, NODEX, MDA; străĕjuire < strajăĕ (< sl. straža) + suf. -ui,
NODEX;
dezentrie, s.f. „dizenterie” / SH, „desinterie (: urdinarea, cursura)” / SH,
p. 140; „dezenterii (: cursura grĕ)” / SH, p. 263; „dezenteria (: boala inimii)” /
SH, p. 174 [inimăĕ cu sens de „intestine”]: dezinterie < germ. Dysenterie
< lat. med. dysenteria, Frâncu, E.G.-A.; urdinare < lat. ordinare, NODEX;
prin substantivizarea infinitivului lung al lui urdina, a ~, MDA;
277
Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Semiotica discursului juridic, accesibil la adresa: http://www.unibuc.
ro/eBooks/filologie/discurs.
278
DN dă ca etimologie numai: fr. confusion, it. confusione, lat. confusio.
169

MARIA MICLE
interes, s.n. „(: camătă)” / CDL, „Banii cei împrumutaţi se chiamă capital
sau capetele. Iară ce capătă pe ei se chiamă interes (: camăĕtăĕ)”, p. 264; interes
< germ. Interesse; camăĕtăĕ < sl. kamat, NODEX; N. A. Ursu şi Despina Ursu
apreciază că cea mai mare parte a neologismelor de origine latino-romanică
şi germană (cu prefixele in-, inter-, intro-) au avut la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea forme paralele răspândite 279 .
ipotecăĕ, s.f. „(: zălog)”, „Aceia ce se dă pentru siguraţie iaste ipotecăĕ
(: zăĕlog)” / CDL, p. 264: ipotecăĕ < germ. Hypotek „idem”, DGR < lat.
hypoteca (cf. fr. hypothéque, ngr. hypoteke), DN, MDA; zăĕlog < sl. zalogŭǠ,
NODEX;
literăĕ, s.f. „(: slovă)” / PI, „ci numai aceasta că prin asemănarea literelor
(slovelor) cu care mai multe cuvinte încep, din mai multe aşa cuvinte puţinel
schimbate s-au făcut numai una”, p. 125: literăĕ < lat. littera, NODEX; slovăĕ
< sl. slovo, DEX;
oarăĕ, s.f., „(: ceasul)” / CDL, p. 72, „oare (: ceasuri)”, p. 104: oarăĕ < lat.
hora, NODEX; ceas < sl. časŭǠ, DEX;
operaţIJie, s.f. „(: lucrare)” / PI, „Îns suflatu aerului este numai operaţIJia
(: lucrarea) naturale ce se cere cătră viaţa omului şi este sângur semnul
a vieţei, iar noi prin apropiere întrebuinţăm semnul pentru fiinţa care dă
viaţă”, p. 142: operţIJie < lat. operatio, -onis, germ. Operation; lucrare < lat.
lucubrare, DEX;
sperinţIJăĕ, s.f. „(: nădeajde)”, „speranţă; nădăjduinţă” / CDL, „Eu am
sperinţIJăĕ (: năĕdeajde) de a ţinea ucrezământul Domniei Tale cătră mine”,
p. 208: sperinţIJăĕ < it. speranza, NDULR; năĕdeajde < sl. nadežda, MDA,
NODEX;
şerbi, a ~, vb „(: slugători)”; „a servi” / CDL, „de pot şi eu pre Domnia
Ta cu ceva să te şerbescu (: slugăĕtorescu)”, p. 67, „şi noi întru asemenea
chip îi vom şerbi (: slugăĕtori)”, p. 82; „şerbi (: sluji)”, p. 111; acest cuvânt
este considerat de autor puţin cunoscut, încât îl explică de atâtea ori în text;
şerbi < şerb (< lat. servus, serva) + suf. -i, NODEX; slugăĕtori < slugăĕritor
„devotat” < slugăĕri, a ~ (< sl. sluga, MDA) + suf. -tor) + suf. -i;
libertate, s.f. „(slobozenie)” / CDL, „Ea e deşteptată, are faţă deschisă,
şi în purtarea sa cuviósă libertate (: slobozenie)”, p. 72: libertate < lat.
libertas, -atis, NODEX; slobozenie < slobozi (< slobod < sl. slobodi,
svobodu, NODEX) + suf. -enie, DEXonline;
279
N. A. Ursu, Despina Ursu, Împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare,
Iaşi, Editura Cronica, 2004, p. 278.
170

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
zele, s.f., „(: râvnă)”, „sârguinţă” / CDL, „Cu asemenea zele (: râvnăĕ) şi
această bunătate ai făcut luminării”, p. [III], 5: zel < fr. zele, lat. zelus, DN;
râvnăĕ < râvni < sl. rĭǃvĭǃnovati, MDA.
În scrierile analizate, neologismele sunt glosate în mod constant, ceea ce
înseamnă că autorii ori le foloseau pentru prima dată, ori aveau convingerea
că termenii respectivi nu erau cunoscuţi de majoritatea românilor.
Glosele au însoţit cărţile româneşti vechi, fiind folosite în primele
traduceri în limba română a textelor religiose, pentru a da variante de
traducere sau ca simple adnotări marginale; ulterior această practică a
fost preluată şi de textele laice. Alexandru Gafton propune o tipologie a
gloselor specifice textelor vechi, împărţindu-le în: explicative, completive
şi orientative. Potrivit aceluiaşi cercetător, glosa „aduce necesare corecţii şi
nuanţări, oferă felurite explicaţii lămuritoare şi îmbogăţitoare, toate acestea
în scopul înţelegerii depline a textului, în modul cel mai profund şi real” 280 .
Scriitorii studiaţi de noi explică în text, între paranteze, cuvintele pe
care le consideră puţin cunoscute publicului căruia i se adresează. Paul
Iorgovici ataşează chiar un glosar la finalul lucrării sale. Acest fapt reflectă
transformarea rapidă a limbii prin împrumuturi, dar, în acelaşi timp, denotă
şi absenţa dicţionarelor explicative în limba română, la vremea respectivă.
Mulţimea sinonimelor pentru un termen, introduse în text ca apoziţii
este o modalitate personală a lui Nicolae Stoica de Haţeg de a oferi o
alternativă la obişnuitele glose prezente în scrierile din această perioadă.
Întâlnim totuşi şi la el numeroşi termeni explicaţi în paranteză.
Pentru a evita frecventa folosire a parantezelor, Constantin Diaconovici
Loga introduce explicaţia unui cuvânt considerat puţin cunoscut prin
conjuncţia sau. El foloseşte în Epistolariu chiar şi notele de subsol (vezi
p. IV, V), ceea ce indică modernizarea tehnicilor de redactare şi de inserare
a aparatului critic.
280 Alexandru Gafton, După Luther, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2005, p. 45.
171

MARIA MICLE
III. 1. MĂRCI ALE EXPRIMĂRII REVERENŢIOAsE
ÎN DIALECTUL LITERAR BĂNĂŢEAN
Exprimarea politicoasă a fost, în toate timpurile, un indiciu asupra
bunei creşteri a celui care vorbeşte, asupra gradului de instruire
pe care îl are şi respectului pe care îl poartă interlocutorului ori persoanei
despre care se vorbeşte. În afară de mărcile lingvistice prin care se arată
consideraţia faţă de cineva, politeţea trebuie înţeleasă drept un complex
de comportamente sociale, prin care se manifestă recunoaşterea existenţei
celuilalt ca personalitate distinctă şi tratată corespunzător 281 .
În Epistolariul românesc pentru facerea a tot feliul de scrisori ce sânt în
viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe întâmplăĕri de lipsăĕ, Constantin Diaconovici
Loga notează cu minuţiozitate diferite mărci gramaticale ale exprimării politeţii,
care se foloseau la începutul secolului al XIX-lea, în contextul politic şi social al
apartenenţei Banatului la Imperiul Habsburgic. Analizând limba acestei scrieri,
observăm că, în actul de comunicare, preocuparea vorbitorului de a stabili
întotdeauna o distanţă discursivă faţă de persoanele la care se raportează este
mult mai pregnantă decât în limba actuală. În acest sens C. D. Loga afirmă: „...
Persónele cu starea şi cu Diregătoriia între sine a fi deschilinite, de unde urmează,
ca şi Titulele aplecăciunii nóstre trebue încât li se cuvine să le dăm. Pentru
aceasta cu bună înţeleagere să luvăm aminte, că precum graiul îl schimbăm, de
după persóna cu carea vorbim, aşa şi în scris cu deschilinirea Diregătoriei şi a
stării vădim reverinţa, şi arătăm aplecăciunea nóstră celui cui scriem, luvând
totdeauna în socotinţă şi reducerea în carea stăm cu dânsu” 282 .
Ne vom opri în primul rând asupra pronumelui de politeţe, care, între
celelalte pronume personale, a avut din totdeauna calitatea de a evidenţia aspecte
ale relaţiilor discursive şi sociale dintre participanţii la actul comunicării şi, în
special, de a preciza raportul dintre statutul vorbitorilor în situaţii de reverenţă,
complezenţă sau protocol. Limba română actuală deţine un inventar variat de
281
http://fr.wikipedia.org/wiki/Politesse: „la politesse est un ensemble de comportements sociaux,
visant à reconnaître l’existence d’autrui, son droit à être différent et à être traité en tant que personne
ayant des sentiments”.
282
C. D. Loga, Epistolariul românesc..., Buda, 1841, p. 235-236. Menţionăm că toate trimiterile la
textul Epistolariului pe care le facem în continuare se referă la această ediţie (unica, de altfel) şi pot
fi urmărite în Anexa lucrării noastre.
172

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
forme ale pronumelui de politeţe, considerat de către cercetători drept cel mai
complex sistem de acest fel dintre limbile romanice 283 . În prezent, cele mai folosite
forme ale persoanei a II-a sunt: dumneata, dumneavoastrăĕ, Domnia-Ta (stilul
solemn), mata, matale (vorbire populară), măĕtăĕluţIJăĕ, măĕtăĕlicăĕ, tăĕlicăĕ (limbaj
afectiv, familiar) 284 . Sub pretextul abordării unui „stil relaxat” în comunicare,
asistăm la o neglijare a distincţiei dintre dumneata şi tu, deşi modalităţile de
adresare pronominală, cu o tradiţie de secole în limba română literară, sunt un
eficient mijloc de nuanţare şi distincţie între vorbirea „reverenţioasă” şi cea
„familiară” sau între cea „oficială” şi cea „neoficială” 285 . La fel de cunoscute sunt
şi corespondentele lor pentru persoana a III-a, care constituie o caracteristică a
românei în exprimarea nuanţelor de deferenţă, folosite încă din secolul al XVIlea.
„Românul are posibilitatea de a vorbi reverenţios despre o persoană care nu
participă la conversaţie” 286 .
Pronumele de politeţe pot fi considerate un reflex în limbă al unor
elemente de mentalitate sau de orânduire socială din diverse culturi sau
epoci. C. Diaconocici Loga inventariază locuţiuni pronominale sau formule
protocolare vechi, cu grad maxim de politeţe. În prezent, doar unele se mai
folosesc, în stilul solemn, pentru persoane cu poziţii sociale sau profesionale
înalte (AlteţIJa Sa, Măĕria Sa, Majestatea Sa – pentru monarhi, EminenţIJa Sa
pentru cardinali, ExcelenţIJa Sa, pentru ambasadori) 287 .
În situaţiile obişnuite cotidiene, pentru persoane de acelaşi rang sau de rang
superior vorbitorului, Loga foloseşte în modelele de scrisori mai cu seamă
locuţiunea pronominală Domnia Ta. Pronumele dumneata şi dumnealui, adică
formele sudate a celei dintâi, apar sporadic, de câte trei ori. Substantivul domnia
este frecvent însoţit de determinanţi: luminată Domniia Ta, Prea Strelucită
Domniia Ta, p. 241. Pentru persoana a III-a, pronumele personal dânsul
sugerează politeţea şi este echivalentul lui dumneata de la persoana a II-a.
Majoritatea studiilor contemporane de gramatică 288 îl consideră pe
dânsul (dânsa, dînşii, dânsele) exclusiv pronume personal, în relaţie de
283
GA, I, p. 212.
284
Alexandru Metea, Limba română de la A la Z, Timişoara, Helicon, 1998, p. 86.
285
Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi, Bucureşti, Humanitas
Educational, 2000, p. 88-89.
286
Alexandru Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile romanice. Contribuţii gramaticale,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965, p. 21.
287
Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Bucureşti, Editura Academiei, 1986, p. 126.
288
Vezi Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Humanitas,
1997, p. 164; Narcisa Forăscu, Dificultăţi gramaticale ale limbii române, www.unibuc.ro/ ebooks/
filologie/NForascu-DGLR, Marina Rădulescu, Pronumele de politeţe, în „Limba şi literatura
română”, anul XXI (1992), nr. 3-4, p. 15.
173

MARIA MICLE
sinonimie perfectă cu el (ea, ei, ele) şi însul (însa, înşii, însele), cel din urmă
fiind folosit în prezent numai precedat de prepoziţiile într(u), dintr(u) 289 . Se
consideră că nici unul dintre aceste pronume nu are capacitatea de a exprima
respectul celui care îl foloseşte, ba chiar, în virtutea acestor considerente,
folosirea lui dânsu poate fi interpretată ca o impoliteţe sau ironie de către
cei care şi-au însuşit corect şi respectă normele gramaticale, adică modelele
lingvistice convenţionale 290 . Argumentul care se aduce de-obicei pentru
neincluderea în cadrul pronumelor de politeţe a lui dânsul, este faptul că
regional, în Moldova, acesta înlocuieşte şi obiectele (inanimatele) 291 , faţă
de care nu se poate spune că suntem politicoşi. Însă, de către persoanele
care sunt mai puţin la curent cu prevederea normei faţă de acest pronume şi
provin din regiuni în care nu se atribuie decât persoanelor, formele dânsul/
dânsa sunt percepute ca fiind o alternativă mai politicoasă decât pronumele
personal propriu-zis el/ea. Noua ediţie a Gramaticii Academiei îi admite
pronumelui dânsul un grad minim de exprimare a politeţii, mai mare decât al
pronumelui personal propriu-zis, el /ea, dar mai mic decât al lui dumnealui /
dumneaei 292 .
Valeria Guţu Romalo crede că interferenţa pronumelui personal dânsul
cu cel de politeţe este o tendinţă recentă a variantei unice, dezvoltată în
cadru oficial, la şedinţe, conferinţe: „Lui dânsul, unii vorbitori îi atribuie o
nuanţă de reverenţă (pe care nu o avea şi continuă să nu o aibă, din punctul
de vedere al normelor limbii literare)” 293 . Despre valoarea sa în limba veche
nu găsim prea multe lămuriri.
Ştim doar că frecvenţa lui în texte creşte începând cu a doua jumătate
a secolului al XVII-lea 294 . Dânsul este menţionat în Gramatica lui Loga
în cadrul pronumelor „făţeşti (personale)” 295 . Cu toate că tratarea acestei
categorii morfologice în lucrarea cărturarului este foarte generală, se face
totuşi precizarea că dânsul are aceeaşi întrebuinţare cu el: „Persóna a treia
el, ia, venind în nescari ziceri de a se pune mai de multe ori, atuncea pentru
289
Alexandru Metea, Limba română esenţială. Fonetică, vocabular, gramatică, Timişoara, Signata,
2001, p. 97.
290
Mariana Costinescu, Normele limbii române literare în gramaticile româneşti, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1979, p. 17.
291
Vasile Frăţilă, Probleme de dialectologie română, Timişoara, Tiparul Universităţii din Timişoara,
1987, p. 106.
292
GA, I, p. 215.
293
Valeria Guţu Romalo, lucr. cit., 2000, p. 87.
294
Ion Gheţie (coord.), lucr.cit., 1997, p. 329.
295
Constantin Diaconovici Loga, Gramatica românească, ediţie îngrijită de Olimpia Şerban şi Eugen
Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973, p. 82.
174

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
eufonie se schimbă cu dânsul, dânsa; p. e: La frate-meu pentru înţIJelepciunea
lui mulţIJi vin a-l cerceta pre el, şi a cere sfat de la dânsul. Pune-se dânsul,
de multe ori şi în loc de el însuşi şi ia însaşi. P. e: Dânsul au fost la noi.
Dânsa au vorbit cu mine. În loc de: el însuşi au fost la noi; ia însaşi au
vorbit cu mine”, cu precizarea explicită că ambele forme, el sau dânsu, se
întrebuinţează numai ca substitut pentru fiinţe umane: „Pronumele făţesc
sau personal pururea se pune în loc de numele vreunei persoane” 296 .
În varianta literară bănăţeană, pronumele personal dânsul a fost atribuit
numai persoanelor, spre deosebire de el, care s-a extins (depreciat) şi asupra
animalelor şi inanimatelor. Prin această caracteristică putem să îi asociem
o valoare minimă de politeţe, fără a fi în dezacord cu însuşi cărturarul,
care nu a distins o categorie a pronumelor de reverenţă. Nu putem avea
pretenţia ca, la data respectivă, Loga să fi identificat tipurile de pronume
stabilite ulterior de lingvişti. În acelaşi timp, textul Epistolariului contrazice
concepţia conform căreia folosirea pronumelui dânsul cu nuanţă de respect
ar fi o inovaţie a limbii literare actuale, ci mai degrabă în prezent asistăm la
o redescoperire şi revalorizare a lui.
Observăm că în Epistolariul său, Loga îl foloseşte foarte des (până
la pagina 263 a textului, dânsu este notat de 48 de ori, dânsa, de 10
ori), substituind numai persoane. În întreg textul am putut identifica un
singur exemplu în care forma de masculin a acestui pronume înlocuia o
non-persoană: „Întâmplându-se să se trimită Scrisórea pe Postă la un Sat
mic departe, atuncea trebue să numim un Oraş, sau alt loc mai de frunte,
ce este aprópe de dânsul, precum Staţia de Posta cea mai de pre urmă, sau
Oraşul cel de lângă dânsul” (Epistolariul, p. 231). Şi în acest exemplu
putem spune că substantivul sat pe care îl substituie poate fi considerat un
substantiv colectiv, desemnând o comunitate de persoane. Femininul dânsa,
înlocuind lucruri este consemnat şi el sporadic: „La întrebarea Domniei
Tale despre vinzarea casii familii nóstre întru acest bun chip te înştiinţez,
cum că toţi noi moşteanii întru aceaia ne-am înţeles şi am hotărât, ca pe
târgul cest viitoriu aceaia casă să o vindem aceluia carele va da pe dânsa
25,000”, (Epistolariul, p. 45). Şi aici putem să considerăm că substantivul
casăĕ nu semnifică un simplu obiect, ci „adăpostul familiei”, despre care
este justificat să se vorbească în mod cuviincios. Un alt context: „Eu alătur
rugăciunile meale cătră acelea, care tótă turma Ta la Scaunul (Prestolul)
celui Prea Înalt le trimite, pre carea cu înţelepciune şi cu mărire o cârmueşti,
296
Ibidem, p. 154.
175

MARIA MICLE
de aceaia dânsa de la Preabunul Dumnezeu ceare, ca să-ţi dăruiască sănătate
şi zile multe” / CDL, p. 155.
Faţă de textul Epistolariului, în care frecvenţa folosirii lui dânsul (dânsa)
este foarte mare, am verificat cum este înregistrat şi într-un alt text scris de un
alt bănăţean, dintr-o perioadă apropiată – ObservaţIJii de limba rumăĕneascăĕ
a lui Paul Iorgovici (Buda, 1799) şi am sesizat că, în mod surprinzător, nu
apare consemnat niciodată, iar sporadic este înregistrat pronumele personal
el/ ea, ei/ ele. Explicăm absenţa lui dânsul prin faptul că ObservaţIJiile este
o lucrare teoretică, abstractă, în care contextele nu favorizează adresarea
pentru persoane, în care este specializat pronumele în discuţie. În schimb,
frecvenţa mare din Epistolar este motivată de însăşi destinaţia sa, de ghid
pentru o exprimare aleasă, distinsă în situaţii cât mai variate.
Considerăm că, în scrierea analizată, dânsul are aceeaşi valoare de
politeţe, pentru persoana a III-a, pe care o are Domnia Ta pentru persoana a
II-a, iar remarca se poate extinde pentru întreaga variantă literară bănăţeană
din secolele XVIII-XIX.
Al. Niculescu observă că în circumstanţe oficiale solemne, de ordin
politic, religios, cultural, distanţa semantică dintre vorbitori (inferiorsuperior)
„se augmentează”, iar convenţiile cer o politeţIJe de ceremonial,
în cadrul căreia vorbitorii folosesc pronumele de ceremonial, caracterizate
de „existenţa exclusiv literară prin cadrul restrâns al circulaţiei sociale” 297 .
La distanţă de aproape două secole faţă de limba contemporană, C. D. Loga
a anticipat acest aspect al exprimării politeţii în relaţiile sociale şi chiar a propus
o ierarhizare a îmbinărilor locuţionare pronominale reverenţioase emfatice, în
funcţie de contextele protocolare şi de curtoazie aflate în moda vremii 298 :
• pentru împărat: A Sa Prea SfinţIJităĕ Maiestate, A Ta Împăĕrăĕteascăĕ
Maiestate, p. 236, „La a Sa Preasfinţită Ţesaro Crăiască şi Apostolească
Maiestate Ferdinand I”, p. 244, „Al Împărăteştii Înălţiei Tale. Al Serenitatei
Tale”, p. 242;
• pentru prinţi sau membri ai familiei împărăteşti: A ta Împăĕrăĕteascăĕ ÎnăĕlţIJie,
Clementisime, Benignisime, p. 240, Prea ÎnăĕlţIJata Domniia Ta, Prea Luminatăĕ
Domniia Ta, p. 241, A Sa Împăĕrăĕteascăĕ ÎnăĕlţIJie. Prea Serinule, p. 136;
• pentru nobili sau înalţi funcţionari, generali: MagnificenţIJia Ta, Măĕriia
Ta, Înalta Măĕriia Ta, EselenţIJia Ta, p. 242, ExcelenţIJia Sa, Preastrelucite, 54;
Ilustrisimule, p. 236; Prea Serinule, p. 136;
297
Al. Niculescu, Structura exprimării pronominale a politeţii în limbile romanice, în lucr. cit., p. 44.
298
C. D. Loga, Epistolariu, Partea a dooa. De Titulatură, p. 235-259.
176

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
• pentru feţele bisericeşti: Patrierşasca SfinţIJenia Ta, p. 242; MagnificenţIJia
Ta sau Măĕriia Ta, 242 (la patriarh); EminenţIJia Ta, p. 237 (la cardinal);
Arhiepiscopeasca Măĕriia Ta, Arhiepiscopeasca Ta GraţIJie, Arhiereasca
Măĕriia Ta, sau Arhipăĕstoreasca Ta GraţIJie, p. 242 (la mitropolit, episcop);
PreaosfinţIJiei Tale, p. 100, Prea OsfinţIJiia Ta, p. 165, PreaosfinţIJia Sa, p. 50,
SfinţIJia Ta, p. 32, dar şi când fiul se adresează tatălui, p. 180.
• pentru cei „noo asemenea”: Domnia Ta, „Prea colendule sau multe
Colendule”, p. 240, dânsu.
Având în vedere faptul că Epistolariul viza exprimarea scrisă, Loga a
tipărit toate locuţiunile pronominale de ceremonial cu literă mare, ceea ce
accentuează gradul de politeţe al acestora.
Majoritatea acestor locuţiuni pronominale aveau o sferă restrânsă de
utilizare şi putem spune că fiecare dintre ele era specializată pentru anumite
categorii sociale. Unele proveneau direct din limbajul oficial al Imperiului,
fiind traduse de autor, pentru că le dă şi în varianta latină, germană sau
maghiară. Opinia lingviştilor precum că ele reprezintă creaţii târzii ale
limbii române este susţinută de formele insuficient sudate din punct de
vedere flexionar şi insuficient adaptate limbii române.
În adresare, C. D. Loga recomandă întotdeauna folosirea pronumelor
de politeţe, chiar dacă cei între care se poartă corespondenţa se presupune
că sunt de aceeaşi vârstă sau de acelaşi rang, ori, sunt foarte apropiaţi,
precum copiii şi părinţii 299 . Verbul pe lângă care stă pronumele de politeţe
este pus însă la singular, nu se foloseşte pluralul pentru a marca politeţea.
Al. Niculescu consideră că adresarea la persoana a II-a, plural, apare în
română la începutul secolului al XIX-lea, prin calchiere după franceză,
pentru accentuarea respectului prin adresarea către o singură persoană prin
plural şi în acelaşi timp pentru a da o notă de neutralitate exprimării 300 .
Deşi exprimarea reverenţioasă la persoana a II-a singular, cu alăturarea la
pronumele de politeţe a verbului la plural, nu este specifică Epistolariului,
sesizăm în schimb o formă intermediară de exprimare a consideraţiei
sau galanteriei, anume adresarea indirectă către cineva, prin persoana a
III-a singular, creând un „contrast al identităţii” 301 : „De bun gen născută
Domnişóră! [...] Eu din deschilinită preţuire, şi din nespusa dragoste, carea o
am cătră Domniia Ta, sântu aprins de poftă în veac de a te avea sóţa mea [...]
299
Modul de adresare dintre copii şi părinţi ni se pare astăzi foarte protocolar şi distant: „Domnilor
Părinţi!”, p. 80, „Prea Iubită Jupâneasă Maică!”, p. 167.
300
Alexandru Niculescu, lucr. cit., p. 21, p. 46.
301
Ibidem, p. 46.
177

MARIA MICLE
cu câtă observanţie preţuesc Eu pe Domnicela, şi cu câtă înţelepciune iarăşi
Domnicela ştie pune în cumpăna judecării cugetele ceale scunde ale lumii”,
p. 130; „Aceasta am cunoscut Eu din Scrisórea cea de bună mustră, carea
strălucita Dómnăĕ în iarna trecută au fost scris la muerea mea [...]. Iartă-mă
Străĕlucităĕ Dómnăĕ că cu atâta îndrăzneală am apropiiat această rugăciune a
mea”, p. 134; „Aci veade tot iubitoriul de dreptate, cum că Preaosfinţia Sa
ai drept, ce unele ca acelea pâre le-ai urgisit”, p. 100.
Alături de mărcile de redare a politeţii amintite anterior, manifestarea
acesteia prin limbaj este completată de formule de adresare compuse
din adjective specifice, alăturate substantivelor ce denumesc funcţia,
„diregătoria” adresantului, iar gradul de respect este sugerat şi prin cantitatea
de determinante şi superlative adresate persoanei cu care se corespondează:
serin, crăĕesc, preasfinţIJit, determinante pentru împărat şi prinţ: „Prea
Serinului al Ungariei”, „crăĕesc moştenitor”, p. 244;
preaînăĕlţIJat, determinante pentru prinţ, „Preaînălţatului Prinţ”, p. 246;
preastrăĕlucit, luminat, preagraţIJios, determinante pentru ranguri nobiliare
şi militare (grof, consilier aulic, general); „Prea Strălucitului Domn I. I. al
luminatului comitat”, 246;
preafericit, atotpreasfinţIJit, atotînduratului, preaînduratului determinante
pentru cler (patriarh, mitropolit, episcop), preacinstitului (arhimandrit,
protoprezbiter), cinstitului (paroh, capelan), preacuviosului (egumen),
cuviosului (ieromonah): „Preafericitului, şi AtotpreasfinţIJitului întru Hs
Părintelui Domnului Domn”, p. 250; „Preastrăĕlucitului şi PreaosfinţIJitului
Domn”, p. 250; „Măĕrit Îndreptătoriu. Domnului”, p. 251;
străĕlucit, magnific, graţIJios, înalt învăĕţIJate determinante pentru consilier
crăiesc sau funcţii mai mici în armată: „Străĕlucitului, şi Magnificului Domn
N. N. Ţesaro Crăeştii şi Apostoliceştii Maiestatei Consiliariu. Domnului
graţIJiosului”, p. 249; „Străĕlucite şi Înalt învăĕţIJate Domnule”, p. 237;
măĕrit: „Măĕritului Reghiment N. Căpitan”, p. 249;
străĕlucit, pentru personalul didactic (director, inspector, profesor)
înţIJelept (învăţător), zăĕlos (student), preţIJuit „Mult preţIJuite Prietene”, p. 11.
Gradul de comparaţie al acestor determinante adjectivale este superlativul
absolut, realizat cu adverbele prea, a tot, înalt, mult, a tot preasfinţIJitul, plasate
în faţa adjectivului. În egală măsură sunt prezente adjectivele derivatele cu
un prefix, care are deja sens de superlativ: arhi-. C. D. Loga îşi grupează şi
aceste propuneri în ordinea ierarhică a destinatarului. În prezent, folosirea
unor astfel de determinanţi este obişnuită la scară foarte redusă, numai în
anumite situaţii de protocol, mai ales pentru funcţiile bisericeşti.
178

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Multe dintre formele pronumelui de reverenţă şi formulele de adresare
întâlnite în Epistolariul lui Loga sunt considerate astăzi învechite, iar altele
nu s-au impus în limba unică şi au fost abandonate, deoarece reprezentau
adresări specifice protocolului de adresare din Imperiul Habsburgic, cu
titluri de nobleţe şi ranguri nespecifice Munteniei şi Moldovei. Dar ele
reprezentau exprimări curente în limbajul persoanelor instruite, de aceea
credem că ele reprezintă o particularitate a variantei literare bănăţene (şi
transilvănene) din secolele XVIII-XIX. Pronumele personal dânsul este
folosit exclusiv cu sens personal, mai mult, considerăm că i se poate atribui
şi valoare reverenţială.
Pe lângă celelalte virtuţi pe care le putem găsi textului Epistolariului,
o cuprinde şi pe aceea de a fi un model de exprimare politicoasă a oricărei
persoane educate. Observaţiile privind exprimarea reverenţioasă prezentate
caracterizează întreaga variantă literară bănăţeană, deşi noi am făcut o analiză
pe text în Epistolariul lui Loga. La Nicolae Stoica de Haţeg, dânsul capătă
valare de politeţe („eu după dânsul mergeam”, SH, p. 234). În scrierile sale
regăsim şi celelalte pronume de politeţe amintite de C. Diaconovici Loga.
Mai puţin se pot aprecia exprimările politicoase la Paul Iorgovici, deoarece
ObservaţIJiile nu oferă contexte favorabile urmăririi acestui aspect, autorul
abordând un limbaj ştiinţific.
Terminologie specializată
în varianta literară bănăţeană
Majoritatea cuvintelor specifice limbajului ştiinţific pot fi considerate
internaţionale 302 , deoarece sunt folosite în aproape toate limbile moderne,
unde provin din latină sau greacă ori sunt create pe baza unor elemente din
aceste limbi antice. Ca urmare, este un lucru obişnuit ca pentru numeroase
cuvinte, dicţionarele limbii române să enumere ca surse etimologice, mai
multe limbi de provenienţă, acestea indicând varietatea posibilităţilor de
pătrundere a cuvintelor noi în română, după influenţa asupra ariei geografice,
dar şi a momentului istoric.
302
Al. Graur, Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1954, p. 46.
179

MARIA MICLE
În redarea originii cuvintelor selectate de noi, am evidenţiat, prin ordinea
de redare a etimoanelor, în primul rând limbile predilecte de împrumut
pentru zona Banatului: latina medievală, germana, sârbocroata, maghiara,
turca etc.
arendăĕ, s.f. „cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri,
terenuri” / SH, p.; / CDL, var. arendare „De contracturi. De arendare”,
Cuprins; (cf. mg. árenda, sb., bg., pn., rs. arenda, rut. arenda, oranda,
DEXonline);
amnestie, s.f. „(: graţie)”„graţiere; act al puterii de stat care anulează
răspunderea penală pentru o infracţiune” / SH, p. 161, „Împăratul Iozef
amnestie (: graţie) rebelilor a da făgădui” (< germ. Amnestie, Frâncu,
E.G.-A.; NODEX mai dă şi fr. amnistie);
interes, s.n. „(rar, înv.) camătă, dobândă, MDA” / SH, glosar; / CDL,
„Apoi să aibi acea bunătate, ca de banii acestea 1760 de fl. numai trei
luni să mă aştepţi. Iară eu după trecerea acestui termin, şi suma aceasta şi
interesul ce se cuvine cu mulţemire a-ţi plăti mă făgăduesc”, p. 203-204;
„am rădicat de la cineva bani împrumut, sau negoţ pe aşteptare, cu ipotecă
(zălog), sau fără ipotecă numai pe credinţa persónei; cu interes (camăĕtăĕ) sau
fără interes”, p. 265; (< germ. Interesse, DEXonline; etimologii pentru alte
zone: it. interesse, rs. interes); sinonime: camăĕtăĕ, dobândăĕ;
politicăĕ, s.f. „reguli de politeţe; etichetă, regulă, rânduială, tipic (DS)”,
p. 140, „să ne ţinem înstrâmtoraţi cu politica”, p. 140; (< germ. Politik; cf.
fr. politique, it. politica, rs. politika < gr. politike, DN);
schelăĕ, s.f. „post de observaţie; (înv.) port mic, neechipat cu instalaţii
portuare speciale, pe malul unui fluviu sau râu navigabil; punct vamal situat
într-un asemenea port (sau lângă o apă) 303 ”, „la schela Cladovii l-au căpătat” /
SH, p. 284; (< scr. skela, DSCR, MDA; în prezent se păstrează ca toponim
lângă Dr. Tr. Severin 304 ; MDA mai dă ca etimologii şi bg. skelja);
sumăĕ, s.f. „cantitate de bani” / SH, p. 297, „şi această sumăĕ, cu bun, cu
rău, de s-ar putea aduna” / SH, p. 269; / CDL, „în tot anul şi de aici înainte
vă voiu trimite asemenea sumăĕ întru ajutoriu la zilele vóstre ceale bătrâne”,
p. 80; „am nu mică sumăĕ de bani a plăti unui neguţitoriu”, p. 95; (< lat.
summa, germ. Summe, it. somma, fr. somme, pl. suma, NODEX).
303
Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. 6 (S-Ţ), Craiova, Editura Universitaria,
2006, p. 37-39.
304
N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, p. 116.
180

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Pentru că în perioada de formare a terminologiei ştiinţifice româneşti,
„limba română se găsea sub influenţa mai multor limbi de cultură, numeroşi
termeni – după cum dovedesc faptele – au fost primiţi prin intermediul
mai multor limbi” 305 . Banatul, ca regiune s-a aflat în perioada secolului al
XVIII-lea, prima jumătate a secolului al XIX-lea sub influenţa pregnantă a
germanei, şi, ca urmare, aceasta a fost aici principala sursă de împrumut a
termenilor pentru noile realităţi sociale, administrative, ştiinţifice. Putem
aduce ca exemplificare numeroase cuvinte ale căror etimoane date de
dicţionare au în vedere numai unele dintre ariile regionale ale teritoriului
dacoromânesc, când în realitate acestea erau cunoscute şi utilizate în Banat
prin intermediul germanei sau sârbocroatei:
acvaducu, s.m. „apeduct; sistem de conducte prin care se aduce apa de la
locul de captare până la locul de consum” / SH, „Pentru Orşova Vĕche; acvaducu
prin deal, la vale, cu moară făcură”, p. 174; at. 1808; (< germ. Aquädukt, DGR,
după lat. aquaeductus, MDA şi DN dau numai etimonul lat. şi fr. aqueduc);
ambasador, s.m. „persoană trimisă de cineva cu o însărcinare; persoană
care are o misiune specială pe lângă un stat sau o organizaţie internaţională”,
„soli (: ambasadori)” / SH, p. 302; varianta ambasader, -i, „ambasaderu,
solu franţuzesc”, p. 289; 69; (< germ. Ambassadeur, DGR; MDA dă numai
fr. ambassadeur, iar ca atestare: Negruzzi, 1893);
asesor, s.m. „(în trecut) aspirant la titlul de administrator; reprezentat
al poporului în unele complete de judecată” / SH, p. 300; / CDL, var.
asessor, „... precum şi a mai multor lum.[inate] comitate assessor”, p. 253; /
PI, „Domn Vichentie Lustina, arhimandrit a monastirii Mesiciului a C.
consistoriei eparhiii Vârşeţului şi a Sl. comitat a Timişorii asesor”, p. 273
(sec. al XVII-lea); (< germ. Assessor < lat. assessor, Frâncu, E.G.-A.;
MDA, DN, NODEX menţionează numai filiera franceză de împrumut: < fr.
assesseur, lat. assessor „ajutor, adjunct”); pentru zona Banatului, filiera
germană de împrumut pentru acest cuvânt este evidentă, deoarece apare la
toţi autorii analizaţi şi era răspândit în limbajul juridic austriac;
brig, pl. brigse, s.n. „bric; corabie (militară sau comercială), prevăzută
cu două catarge, cu pânze pătrate şi, uneori, cu motor” / SH, glosar; variantă
nemenţionată în dicţionarele româneşti; at. bric în 1835; (< germ. Brigg,
pl. Briggs, DGR; MDA dă ca etimologie pentru bric < eg. brick; DN, < fr.
brick, cf. engl. brig);
305
Litera z din cuvintele germane se pronunţa ţ, înainte de e, i, în loc de oclusiva c, potrivit „modei
nemţeşti”, cf. Frâncu, Neologisme juridico-administrative, p. 313.
181

MARIA MICLE
camerăĕ, s.f. „adunare legislativă” / CDL, „La Camera Ungurească
Aulicăĕ”, p. 256; at. 1939, după MDA; (< germ. Kammer „idem”, DGR;
MDA dă ca et. it. camera, eg. camera, fr. caméra);
canţIJelarie, s.f. „birou sau secţie a unei instituţii (publice) destinată
lucrărilor administrative; cancelarie” / SH, p. 228; / CDL, „... carea legătură
numai între cei învăţaţi şi în canţIJelarii se întrebuinţează.”, p. 18; cf. DRCG;
(< lat. med. cancellaria, MDA, NODEX, Frâncu, Neologisme juridicoadministrative,
I, p. 313; MDA şi celelalte dicţionare dau ca etimolon şi it.
cancellaria,, dar această sursă nu este specifică Banatului);
canţIJelist 306 , pl. canţIJeliste, pl. canţIJelisti, s.m. „funcţionar de cancelarie;
cancelar, logofăt, diac” / SH, p. 209; varianta „canţIJelistru Marcovici”,
p. 209; / CDL, „La domnii cei mai mici, precum notarii, canţIJeliste şi
scriitorii”, p. 237; at. 1729-1730; (< germ. Kanzelist < lat. med. cancellista,
Frâncu, E.G.-A., variantă nemenţionată în MDA);
comandăĕ, s.f. „funcţie de conducere militară”; în textele studiate de noi are
numai acest sens, legat de domeniul ostăşesc”, în compusul obercomandăĕ /
SH, p. 80, 81; / CDL, „Dintre patru feciori, carii i-am avut, cel mai tinăr
anume N. N. se află acum ca pedestraş la măritul regiment al Excelenţii Sale
sub comanda domnului capetan N. N.”, p. 54; C. Frâncu identifică termenul
şi în Oltenia (1729), cu acelaşi sens şi îi propune ca etimologie < lat. med.
commanda, -ae (Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 314), iar
MDA şi DA dau ca origine < germ. Kommando, fr. commande, pn. komenda.
Germ. Kommando este etimon pentru comando, variantă întâlnită la Stoica
de Haţeg, s.n. „comandă, conducere” / SH, p. 266; sintagma cantonscomando,
p. 266; (< germ. Kommando, Frâncu, E.G.-A.), fr. commande
poate fi valabil pentru Muntenia, iar pn. komenda, pentru Moldova;
contract, pl. contrace, s.n. „convenţie (scrisă) prin care două sau mai multe
părţi se obligă reciproc la ceva” / SH, p. 294; var. contrac / contrace s-a păstrat
şi în grai până în prezent; / CDL, „carele au căpătat putere de la mine şi de
la ceialalţi moşteni de a încheia contractul de vinzare sub legătuinţele ceale
mai sus puse”, p. 45, pl. contracturi, „De contracturi. De cumpărare”, Cuprins;
(< lat. contractus, cf. germ. Kontrakt „idem”, DGR; fr. contrat, DN, MDA);
cutăĕr, pl. cutăĕre, s.n. „ambarcaţiune mică cu un singur catarg (cu pânze
sau cu motor), folosită pentru curse scurte; ambarcaţie de pescuit” / SH,
p. 300; at. DA manuscris; (< germ. Kutter „idem”, DGR; < eg., fr. cutter,
MDA, DN; cf. germ. Fischkutter, DN);
306
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, II, p. 495.
182

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
director, s.m. „persoană care conduce o instituţie” / SH, p. 205, „căpătând
a fi director şcoalelor naţionale sârbeşti, p. 205; / CDL, la C. D. Loga nu e
folosit decât în domeniul şcolilor „Întru această strălucită zi a Şcolii fiind
prezes de înalt şi bun Gen născutul Domn al Şcoalelor Preparande Director”,
p. 35, „Învăţătoriul se desvinovăţeşte la districtualnicul director despre nişte
pâre”, p. 102; la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea
director s-a specializat în domeniul şcoalelor (în textele studiate de noi l-am
întâlnit doar în combinaţia cu lexemul bau), probabil datorită înlocuirii lui
în administraţie de termenul prezes (preşedinte) 307 , deşi şi acest termen are
o circulaţie restrânsă; (< germ. Direktor < lat. director, Frâncu, E.G.-A.;
MDA şi celelalte dicţionare dau ca etimologie a acestui cuvânt numai < fr.
directeur, lat. director, -oris); sinonime: baudirector, s.m. „director al unor
lucrăĕri” / SH, p. 202, 219;
faşinăĕ, s.f. „nuiele, ramuri legate împreună” / SH, „..., un detagĕment
de turci lovi lucrătorii în trangee cu sabia, având mari făclii arzătoare, ca
să aprinză să ardă faşinile”, p. 164; „... prin dealuri şi la moară nu ajungea,
cât în urmă, cu faşine, braţe de nuiale şi cu mături pre erugă apa în jos au
mânat-o”..., 183; (< germ. Fascine, Frâncu, E.G.-A., II, p. 5; în MDA este
dat ca at. Alecsandri, cu etimologie < lat. fascina, fr. fascine);
fundaţIJie, s.f. „fond, bunuri, donate pentru o operă de interes obştesc” /
CDL, „de a întemeia şcoli pentru tineri, de a tipări cărţi, din care vor
primi învăţeturi şi sfaturi, de a face întocmiri (fundaţIJii) pentru tinerii cei
orfeni (carii n-au părinţi)”, p. X; at. 1742; (< germ. Fundation, DGR; < fr.
fondation, lat. fundatio, -onis, MDA);
iluminaţIJie, s.f. „iluminat”, / SH, „iluminaţIJie la ferestri”, p. 309; at. 1893;
(< germ. Illumination, DGR, fr. illumination, lat. illuminatio, -onis, MDA,
NODEX);
ipotecăĕ, s.m., „garanţie acordată unui creditor (nu neapărat imobiliară,
ca în prezent)”, „Aceia ce se dă pentru siguraţie iaste ipotecăĕ (zălog).”,
p. 264; (< germ. Hypothek „ipotecă”, DGR; cf. fr. hypothéque, lat. hypoteca,
ngr. hypoteke, DN, MDA);
ofiţIJiant, s.m. „preot oficiant” / SH, p. 308; (< germ. Offiziant, Frâncu;
DN, NODEX îl dau ca adj. cu etimilogie unică < fr. officiant);
prezident, s.m. „(înv.) preşedinte” / SH, p. 83, 204; (< germ. Präsident,
lat. med. praesidens, -tis, Frâncu; MDA, NODEX dau numai et. lat. şi fr.
president);
307
PI, p. 102.
183

MARIA MICLE
profesion, s.n. „profesie, meserie”, „Rudolf de la Verşeţ, profesion
şnaider” / SH, p. 250; at. 1827, la Golescu, E., ulterior lui SH; (< germ.
Profession, Frâncu; MDA, DN îl dau exclusiv de origine fr. profession, s.v.
profesiune);
public, adj. „care ţine de o colectivitate de oameni; propriu unei
colectivităţi omeneşti; car are loc în văzul lumii” / CDL, „Iară mai vârtos te
fereşte ca de foc, a scriia cuiva judeţul tău despre trebile împărăţiei, precum
despre bătăi şi realele lor urmări, despre întocmirea împărăţiei şi despre alte
orândueli ale statului public”, p. 13; (< germ. publik, DGR; < lat. publicus,
fr. public, MDA, DEXonline);
rait, pl. raiţIJi, s.m. „călăreţ, cavalerist”, / SH, p. 154; termen nemenţionat
în dicţionare; (< germ. Reit[er], Frâncu, E.G.-A.); variantă a lui răĕitar;
(< germ. Reiter, Frâncu, E.G.-A.; MDA);
ruf, s.n. „strigăt, chemare, declaraţie” / SH, „îi spusă cum să-l
tâlmăcească, în scurt şi tamburului cum va bate rufu...”, p. 232, „Şi la
comanda ruf tamburii începură”, p. 232; (< germ. Ruf „idem”, DGR; sens
nemenţionat în MDA);
şalupăĕ, s.f. „(înv.) tunăreaţă, canonieră; navă uşoară, propulsată de un
motor, folosită în diferite scopuri (pentru transport, remorcare, pescuit, întreceri
sportive etc.” / SH, p. 330; (< germ. Schaluppe, DGR; < fr. chaloupe, MDA);
şef, s.m. „conducător; persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu
altele din subordinea sa” / SH, p. 267, 271; / CDL, „Un ofiţir mulţemeşte la
şeful său (: care póte fi general sau oberşter) pentru că i-au dat îngăduinţă (:
urlaub) de a merge în patria sa”, p. 86; at. în 1842 la Asachi; (< germ. Chef,
fr. chef, Frâncu; MDA trimite numai la etimonul din fr.);
termin, s.n. „dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau
unei dispoziţii prealabile, se execută o obligaţie (bănească) sau se realizează
ceva; soroc, scadenţă” / CDL, p. 52, „... ca de banii acestea 1760 de fl.
numai trei luni să mă aştepţi. Iară Eu după trecerea acestui termin...”, p. 203;
„cealelalte, 10.000 fl. le va da pe terminurile care se vor hotărî atuncea
la vânzarea casei”, p. 45; (< lat. termen, -inis, germ. Term, mai ales că în
germană există compusul Terminkalender „calendar”, DGR; fr. terme este
dat de MDA, NDULR);
vacant, adj. „(despre posturi, funcţii etc.) care nu este ocupat de nimeni,
fără titular; liber” / SH, p. 197, 214; at. 1831 într-o traducere din franceză,
cf. MDA, s.v.; (< germ. vakant „liber, neocupat”, DGR; MDA, DN trimit
la fr. vacant, cf. lat. vacans).
184

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
O caracterizare a stilului ştiinţific, comparat cu limbajul familial, ne
oferă Paul Iorgovici în ObservaţIJiile... sale: „la fieştecare din ştiinţele aceste
se cer cuvinte alese, care altmintrilea nu se întrebuinţază în cuvintele cele
de toate zilele. Pentru a nu le zăuita, oamenii cei aleşi le-au aşezat în cărţi
tipărite, cu adevărata a lor înţelegere pusă între vorbele cele proaste, după
rândul literelor prin care încep” 308 .
308
R. Todoran, Particularităţi dialectale bănăţene într-un manuscris de la începutul secolului al XIXlea
(II). Lexicul, în „Cercetări de lingvistică”, anul XV (1970), nr. 1, p. 51-62.
185

MARIA MICLE
III. 2. TERMINOLOGIA MILITARĂ.
PREZENTARE GENERALĂ
Nicolae Stoica de Haţeg demonstrează în lucrările sale o remarcabilă
disponibilitate de a crea elemente lexicale noi prin împrumuturi
din germană, în primul rând, dar şi din turcă, sârbocroată, italiană, franceză,
latină, iar, într-o măsură mai mică, prin derivare şi procedee stilistice. De
regulă, lingviştii care s-au apropiat de scrierile sale, au fost preocupaţi să
identifice mai ales termenii specifici subdialectului bănăţean, importanţi
pentru studiul istoric al graiului 309 , sau termenii de origine germană 310 ,
preponderenţi ca sursă a împrumuturilor în această lucrare. Au fost mai
puţin remarcate elementele lexicale inovatoare, care şi-au adus contribuţia
la modernizarea limbii române şi la unificarea normelor exprimării culte
româneşti.
Atenţia noastră s-a oprit asupra termenilor din sfera terminologiei
ştiinţifice militare, ca limbaj specializat, deoarece domeniul acesta se
conturează foarte clar în Cronica Banatului, alături de elementele regionale
specifice graiului bănăţean, termeni din administraţie, din organizarea
bisericii, activităţi domestice, medicină. Ponderea mare în text a termenilor
militari este firească, deoarece pe parcursul relatării panoramice, precum
într-un scenariu contemporan al unui film de acţiune, autorul zugrăveşte
scene de bătălie la care a fost martor sau despre care a citit, în încercarea
de a crea o istorie a meleagurilor româneşti şi, în special, a celor bănăţene.
Numai din aria semantică a muniţIJiei utilizate în epocă am identificat
o varietate de termeni: bombăĕ, s.f. „bombă, ghiulea, proiectil”, p. 154, 168;
varianta boambăĕ, p. 164, 176; cartaşe, cartace, s.n. „mitralii, cartuşe”, p. 176,
178; fişag, s.n. „cartuş”, p. 177; granatăĕ, s.f. „grenadă”, p. 162; haubiţIJăĕ, s.f.
„obuz”, p. 278, pl. haubiţIJe, p. 297; muniţIJie, s.f. „muniţie”, p. 158, 162; varianta
muniţIJion, s.n., p. 174; patroanăĕ, s.f. „cartuş”, p. 177; plumbi, s.m. „gloanţe”,
p. 278; „3 plumbi îl pătrunsără”, p. 278; prau, s.n., p. 136, pulfer, s.n. „praf,
pulbere (de puşcă)”, p. 110, 136; prau-pulver, p. 136.
309
Frâncu, E.G.-A. Etimologiile cuvintelor provenite din germană, date în continuare, se referă la
aceste articole.
310
J. Byck, Vocabularul ştiinţific şi tehnic în limba română din secolul al XVIII-lea, în „Studii şi
cercetări lingvistice”, anul V (1954), nr. 1-2, p. 31-45.
186

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Termenii din domeniul armatei, care apar în textele româneşti în a doua
parte a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, se pare că
nu au atras suficient atenţia cercetătorilor. Atunci când se vorbeşte despre
crearea şi diversificarea limbajului tehnic şi ştiinţific din perioada menţionată,
sunt amintite domenii precum: filosofie, logică, matematică, astronomie,
geografie, chimie, fizică, politică, administraţie, arhitectură, urbanistică,
arte plastice, muzică 311 . La acestea, N.A. Ursu adaugă terminologie din
domeniul ştiinţelor naturale, agronomiei, medicinei şi le însoţeşte de un
glosar cuprinzător de cuvinte 312 .
În selecţia termenilor militari care abundă 313 în Cronicăĕ, ne-am bazat pe
lista de cuvinte întocmită personal, peste care am suprapus glosarul ediţiei lui
Damaschin Mioc 314 , elementele lexicale evidenţiate de Romulus Todoran 315
şi în egală măsură, elementele propuse de Constantin Frâncu în amplul şi
minuţiosul studiu dedicat cuvintelor de origine germană 316 . În acest capitol
ne vom opri numai asupra termenilor care au legătură cu armata, războiul,
strategia, echipamentul militar, însumând aproximativ 335 de cuvinte, fără
a lua în considerare variantele fonetice ale unora dintre ele, fără să avem
pretenţia că am reuşit să le analizăm pe toate.
Majoritatea lor reprezintă lexicul vehiculat pe teritoriul Banatului, în perioada
războaielor austro-turce, care, între 1688-1790 au provocat în această regiune
orori şi suferinţe cumplite pentru populaţia civilă şi pentru militari. Nicolae
Stoica a participat activ, încă din 1768, de partea austriecilor, ca traducător al
unor oficialităţi austriece aflate în Banat, precum generalul Papilla, iar din 1788
până în 1791, ca preot militar. În text întâlnim şi termeni din alte epoci şi spaţii
geografice, despre care povesteşte cronicarul, precum epoca romană: leghion,
s.n. „legiune”, cohortăĕ, s.f., p. 57, 59 317 („Traian leghionele sale, [...] cu cohorte
au aşezat”, p. 57), cuceririle lui Napoleon: mamaliughi, s.m. „mameluci; soldaţi
din escadronul gărzii imperiale franceze”, p. 299.
311
N. A. Ursu, Formarea terminologiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1962.
312
Iată o mostră de text din Cronica Banatului, cu termeni militari: „Paşii nu-i da a sta la magazine,
ci cu oastea sa la Mehadia venind, îndat în Chĕia Prosecului şturm tare asupra fortului vrând a da,
întrară, ci nici unul din cei ce întrară în Prosec nu să mai întoarsără, că fiind Chĕia unter-minită, pre
dedesupt cuptorită, cu vase de prau umplută, [...] l-au podit, l-au tonit”, p. 176.
313
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, ediţia a II-a, îngijită de Damaschin Mioc, Timişoara,
Facla, 1981, citată în continuare sub sigla SH.
314
Todoran, I, p. 51-62.
315
C. Frâncu, E.G.-A..
316
Trimiterile la paginile din Cronică la care se regăsesc termenii militari citaţi în acest articol se
referă la SH.
317
Academia Militară, Lexicon militar, Bucureşti, Editura Militară, 1980.
187

MARIA MICLE
Foarte mulţi dintre termenii întâlniţi în Cronicăĕ se regăsesc în limba
literară contemporană şi în limbajul specializat al armatei. Pentru a verifica
relevanţa lor ca temeni de specialitate actuali am comparat lista noastră cu
un lexicon militar din zilele noastre. Astfel am putut constata că următoarele
cuvinte figurau aici cu acelaşi înţeles din secolul al XVIII-lea în majoritatea
cazurilor, în ciuda faptului că în domeniul militar noţiunile şi sensurile
se schimbă odată cu modificarea condiţiilor tehnice şi evoluţia societăţii:
adiutant, s.m., „aghiotant”, p. 239, 245; alianţIJi, s.n. „alianţă”, p. 300; arest,
s.n. „detenţie, închisoare”, p. 116; varianta arestăĕ, s.f., 268; ariergardăĕ,
s.f., p. 240, varianta: arier-gardăĕ, p. 249; artilerie, s.f., p. 115, 158, 180,
296; atac, s.n., p. 273; avand-gardăĕ, s.f., p. 243, varianta avantgardăĕ,
p. 168; batalion, s.m., p. 197, varianta: batailon, s.m., p. 196; baterie,
s.f., p. 163, 278, varianta paterie, p. 235; băĕtaie, s.f., glosar; blocadăĕ, s.f.,
Frâncu, E.G.-A., varianta plocadăĕ, p. 175; bombăĕ, s.f., p. 154, 168; varianta
boambăĕ, p. 164, 176, p. 278; brigadăĕ, s.f., p. 179, 227; cadet, s.m., p. 197;
caliber, s.n. „calibru”, p. 135; capitulaţIJie, s.f. „capitulare”, p. 180, 247, 303,
varianta capitulaţIJion, p. 168; cartaşe, cartace, s.n. „cartuşe”, p. 176, 178;
caschetăĕ, s.f. „caschetă militară”, p. 245; varianta fonetică caşchete, p. 246;
casernăĕ, s.f. „cazarmă”, p. 199, 257, varianta cazernăĕ, p. 260, casarnăĕ /
p. 173, pl. caserne, p. 175; cavalerie, s.f., p. 119, 177, 256; căĕpitan, s.m.,
p. 278, 279, 285; colonel, s.m., p. 306; comandant, s.m., p. 175; comisariu,
s.m., p. 224, 227; corp, s.n. „corp de armată”, p. 249, varianta: cor, s.n.
explicat de autor prin „oaste”, p. 135, 232; corprali, s.m. „caporali”, p. 185;
detona, a ~, vb., p. 177; dezerteri, s.f., p. 198; dezertori, s.m., p. 166;
disţIJiplin, s.n. „disciplină”, p. 180, 181; divizion, s.n. „divizie militară”,
p. 237, 240, 246; exerţIJir, s.n. „exerciţiu, instrucţie militară”, glosar; flotăĕ,
s.f., p. 66; flotilăĕ, s.f., p. 155, 157, 174; fort, s.n., p. 176; furir, s.m. „furier”,
p. 198, 219, 264; gheneral, s.m. „general”, p. 162; granatăĕ, s.f. „grenadă”,
p. 162; grenţIJer, s.m. „grănicer”, p. 208; halt, s.n. „popas, haltă”, p. 142,
225; indult, s.n., glosar; infanterie, s.f., p. 174; instrucţIJie, s.f., p. 230;
maior, s.m., p. 61, 197; marş, s.n., p. 224, 225, 245; marşal, s.m. „mareşal”,
p. 68, 126; muniţIJie, p. 158, 162 oaste, s.f., p. 176; ofenziv, adj. „ofensiv”,
p. 141; antonimul defenziv, p. 141; ofiţIJir, s.m., p. 157, 184, 203; operaţIJie,
s.f., p. 153, varianta: operaţIJion, s.n. „operaţiune militară”, p. 153; orden,
s.n. „decoraţie”, p. 304; varianta: ordre, p. 254, ordr, p. 253; pandur, s.m.,
p. 285; patrulăĕ, s.f., p. 176, 180, 202; pazăĕ, p. 178; pichet, s.n.; pistol, s.n.,
p. 254, varianta piştol, p. 257; pondoner, s.m. „pontonier”, p. 183; poziţIJie,
188

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
s.f., p. 243, „fiind poziţIJia noastră bună...”, p. 243; pulfer, s.n. „pulbere (de
puşcă)”, p. 110, 136; soldat, s.m., p. 168, 178; spion, s.f., p. 271; steag, s.n.,
p. 163; şanţIJ, s.n., p. 171; trangeie, s.f. „tranşeu”, p. 297; trupăĕ, s.f., p. 174;
tun, s.n., p. 58, 137, 296; uniformăĕ, s.f. „~ militară”, p. 250; volonteri, s.m.
„voluntar”, p. 159.
Experienţa istorică a războaielor a condus la dezvoltarea unei terminologii
care s-a impus de-a lungul timpului în teoria şi practica militară 318 . În lista
noastră am inclus arii mai largi de termeni, decât cei „cu valoare permanentă”
şi anume noţiuni care în prezent sunt considerate arhaisme, regionalisme
sau care nu au reuşit să se impună în limbă şi au dispărut.
Dintre cuvintele pe care dicţionarele actuale le consemnează ca arhaisme
amintim:
agăĕ, s.n., „(înv.) ofiţer (comandant din oamata otomană”, p. 80; context:
„unul dintră acĕle agale pre turcie bine au prefăcut-o”, p. 261; (< tc. ağa, DEX);
arambaşăĕ, s.m. „(înv. şi reg.) căpitan de hoţi sau de haiduci”,
p. 80; varianta hăĕrăĕmbaşi, p. 220; (< tc. haram-başi, DEX); sinonime:
oberarambaşăĕ, p. 269;
armandie, s.f. „flotă de război”, p. 174; (< mg. ármándia, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: armee;
arnauţIJi, s.m. „soldat mercenar angajat în garda domnească din ţările
române”, p. 180; varianta arnăĕuţIJi, p. 180; (< tc. arnavud, DEX);
chivăĕrăĕ, s.f. „acoperământ pentru cap în formă de chipiu înalt, purtat de
ostaşii anumitor unităţi militare”, p. 196; (< rs. kiver, NDULR);
drabanţIJi, s.m. „mil. înv. (în Moldova şi în Muntenia) corp de ostaşi
pedeştri, care primeau leafă”, p. 185; (< mg. darabant, NODEX);
haiduci, s.m. „(: militari)” 319 , p. 206; haiduci, s.m. „(în trecut) ostaşi
din infanteria maghiară; pedestraş angajat cu plată într-o armată străină”,
p. 206; (< sb., bg. hajduk, mg. hajdu, NODEX);
ianiciari, s.m. „(ist.) ostaş care făcea parte din corpul de elită al infanteriei
turceşti”, p. 180; (< tc. yeniçeri, NODEX);
înţIJăĕpa, a ~, vb. „a trage în ţeapă (nuanţă netrecută în DEX)”, p. 261; „Ci
aceeia nu cutează a mĕrge, că-i înţIJapăĕ”, p. 261; (< pref. în- + ţIJeapăĕ, DEX,
NODEX);
318
Pentru terminologia desemnând gradele militare vezi şi Maria Micle, Numiri ale gradelor militare
şi personalului auxiliar în Cronica Banatului de N. Stoica de Haţeg, în „Patrimonium Banaticum”,
anul IV (2005), [Timişoara, Editura Mirton], p. 225-233.
319
Simbolul (: indică explicaţia lui Stoica de Haţeg pentru un cuvânt şi este preluat din ediţia lui
Damaschin Mioc.
189

MARIA MICLE
manaf,-i, s.m., învechit „cârjaliu; ostaş otoman”, p. 239; (< de la numele
unui rebel turc Manah [Ibraim]; cf. bg. manaf, DLR; nu figurează în DEX,
DLRLV);
muşchetăĕ, s.f. „flintă, muschetă”, p. 162, 243; (< germ. Muskete, Frâncu,
E.G.-A.);
muşcăĕtâri, s.m. „infanterist, muşchetari”, p. 175; variantele: muşchetir,
p. 245, muşcăĕtir, p. 275; (< germ. Musketier, Frâncu, E.G.-A.);
nefiri, s.m. „ostaşi creştini în oastea turcească”, p. 268 (nu figurează în
DEX, DLRLV, DLR);
pandur, s.m. „(în sec. XVIII-XIX în Ţara Românească) ostaş făcând
parte dintr-un corp de oaste neregulată; pop. ţăran răzvrătit care se retrăgea
în păduri şi lupta împotriva asupritorilor, făcând dreptate celor săraci;
haiduc”, p. 285; (< sb. pandur, mg. pandúr, NODEX);
panţIJir, pl. panţIJire, s.n. „în text are doar sensul de platoşăĕ, necuprins în DEX,
NUDLR”; „soldat călare dintr-un corp de oaste (crat în Moldova la începutul
secolului al XVIII-lea) , însărcinat cu paza frontierei şi cu transmiterea ştirilor
oficiale”, p. 181, 297; (< sb. pancir „platoşă”, pn. pancerz, NDULR);
pivăĕ, s.f. „(înv. şi reg.) mortier mic, primitiv, săcăluş”, p. 226; (< lat.
*pilla, DEX);
plăĕiaşi, s.m. „persoană care locuia la graniţele de munte ale ţării,
însărcinată cu paza acestora în schimbul unor privilegii”, p. 196; (< plai +
suf.-aş, NODEX);
plumb, s.m. „proiectil mic de metal la armele manuale de foc; glonţ”,
p. 278; „3 plumbi îl pătrunsără”, p. 278; (< lat. plumbum, NODEX);
polc, pl. polcoane, s.n. „regiment; (în Moldova medievală) subdiviziune
militară, corespunzătoare regimentului, în care se grupau oştenii ţării în
timp de război”, p. 174; (< rs., ucr. polk, NDULR);
polcovnic, s.m. glosat de autor prin oberşter; „ofiţer cu grad corespunzător
colonelului; militar care comandă un polc”, p. 303 – grad în armata rusă
explicat prin termen din germană; (< rs., ucr. Polkovnik, DEXonline);
porucic, s.m. „locotent”, glosar; compus: cazaci porucic, s.m. „locotenent
de cazaci”, p. 303; (< rs. porucik, DEX); sinonime: laitnant;
poterăĕ, s.f. „(în epoca medievală) detaşament de oameni înarmaţi (în
special arnăuţi), având ca sarcină paza stăpânirii şi a orânduielilor ei”,
p. 227; (< sb., bg. potera, DEXonline);
prau, s.n. „praf de puşcă”, p. 176; (< sl. prahà, NODEX); sinonime:
pulfer; prau-pulver, p. 136;
190

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
prăĕuăĕrie, s.f. „pulberărie, depozit de praf de puşcă”, p. 287; (< prau +
suf. -ăĕrie); sinonime: pulfermagazina;
profont, comis ~, pl. profonturi, s.n. „pâine de calitate inferioară care
se prepara în trecut pentru militarii din fostul Imperiu austro-ungar; pâine
militară”, p. 215, p. 233; (< mg. prófont, DLR);
răĕitar, s.m. „(înv.) soldat călare, cavalerist”, p. 175, 181, 202; varianta:
răĕitariu, p. 240; sinonim cu husar, p. 168; (< germ. Reiter, Frâncu, E.G.-A.,
DLR; < pn. rajtar, rs. reitar, DLR);
răĕzmiriţIJăĕ, s.f. „aici, război”, glosar; (< bg., scr. razmirica, DEX).
În textul Cronicii întâlnim cuvinte care nu s-au impus niciodată în limba
literară unică, dar în Banatul lui Stoica de Haţeg erau cunoscuţi şi vehiculaţi
de către militari şi populaţia civilă. Multe reprezentau chiar împrumuturi
directe ale autorului, din germană. Pentru ca un cuvânt provenit din altă
limbă să fie considerat împrumut, acesta trebuie să se adapteze sistemului
fonetic şi morfologic al românei, prin schimbări ale structurii sale, încât
să nu mai fie perceput de vorbitori ca nepotrivit, neintegrat sistemului.
Cuvintele străĕine sunt considerate, de regulă, recent intrate în limbă,
adaptate incomplet şi cu o circulaţie restrânsă 320 . Astfel de cuvinte sunt la
Nicolae Stoica, aproape în totalitate, de origine germană şi preluate de la
armata austriacă, alături de care a participat la război 321 .
alianţIJ, s.n. „alianţă”, p. 300; (< germ. Allianz; DEX dă numai < fr.
alliance); compusul defensiv-alianţIJ, s.f. „alianţă defensivă”, p. 172;
(< germ. Defensivallianz, Frâncu, E.G.-A.);
alirt, pl. alirţIJi, s.m. „aliat”, p. 232; „să strice coaliţia celor alirţIJi (:
însoţiţi)”, p. 299; (< germ. Alliert);
arhistratig, s.m. „(: voievod)”, p. 67; autorul îl glosează ulterior pe
marşal, s.m. prin „(: arhistratig)”, p. 68; (< germ. Archistrategiker, Frâncu,
E.G.-A.);
ausmarş, s.n. „pornire, plecare în marş”, p. 219; (< germ. Ausmarsch,
Frâncu, E.G.-A.);
bedecung, s.n. „(: pază)”, p. 178, „escortă, acoperire”, p. 168, 177, 178;
(< germ. Bedeckung, Frâncu, E.G.-A.); în limba unică s-a impus forma
pazăĕ, cf. LM;
belagherui, a ~, vb. „a asedia”, p. 174, 181; (< germ. belagern, cu sufixul
-ui, Frâncu, E.G.-A.); în limba unică s-a impus forma asedia, cf. LM;
320
Francisc Király, Contacte lingvistice, Timişoara, Editura Facla, 1990, p. 29.
321
Niciunul dintre termenii menţionaţi mai jos nu apar în DÎLRLRV şi DLRLV-
191

MARIA MICLE
besaţIJung, s.m. „garnizoană, trupe de ocupaţie”, p. 156; (< germ.
Besatzung, Frâncu, E.G.-A.);
comandir, s.m. „comandant”, p. 303, 306, 311; compuse: laitnantcomandir,
p. 317, comandir-gheneral, p. 212; (< germ. Kommandier,
Frâncu, E.G.-A.; în DÎLRLRV este atestat, în anul 1682, numai comandant
< lat. med. commandans, -tis);
crig, s.n. „război”; (< germ. Krieg, Frâncu, E.G.-A.) este folosit de Stoica
de Haţeg numai în compuse, precum crigs-articule, s.n. „scurt regulament
ostăşesc, militar”; p. 224; (< germ. Krigsartikel, Frâncu, E.G.-A.);
deghen, s.n. „sabie, spadă”; „un turc ce vrea să între cu sabia (: deghen)
îl pătrunsă, dar pre el alţii cu piştoalile îl omorâră”, p. 246; (< germ. Degen,
Frâncu, E.G.-A.); în limba unică s-a impus forma spadăĕ, cf. LM;
gujman, s.n. „căciulă de samur cu fundul alb (pentru domnitori şi
beizadele) sau cu fundul roşu (pentru boieri); căciulă turcească”, p. 181;
(< tc. güğemín, DLR);
hauptman, s.m. „căpitan”, p. 278; (< germ. Hauptmann, Frâncu,
E.G.-A.), sinonimul său căĕpitan este utilizat mai frecvent 322 ;
laibvahe, s.m. „(: păzitorii lui)”, „gardă personală”, p. 163; (< germ.
Leibwache, Frâncu, E.G.-A.);
pulfer, s.n. „praf, pulbere (de puşcă)”, p. 110, 136; (< germ. Pulver,
Frâncu, E.G.-A.); în limba unică s-a impus forma pulbere, cf. LM; sinonime:
prau; prau-pulver, p. 136;
ritmaister, s.m. „căpitan de cavalerie”, p. 200, 208, 276; (< germ.
Rittmeister, Frâncu, E.G.-A.);
şarfşiţIJi, s.m. „tiraliori, trăgător de elită”, p. 228, 230; varianta sarşiţIJii,
p. 232; (< germ. Scharfschütze, Frâncu, E.G.-A.);
şif, s.n. „corabie, navă militară”, apare doar în compuse: crigsşifs „nave
de război”, p. 300 (< germ. Kriegsschiff, Frâncu, E.G.-A.), bombenşifs „nave
cu bombe”, p. 300 (< germ. Bombenschiff, Frâncu, E.G.-A.), linienşifs „nave
de linie”, p. 300 (< germ. Linienschiff, Frâncu, E.G.-A.); (< germ. Schiff,
Frâncu, E.G.-A.); în limba unică s-a impus forma navăĕ militarăĕ, cf. LM;
şlos, s.n. „(: cetăţăl)”, „cetăţuie”, p. 287; (< germ. Schloß, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: castel;
322
Din relatările lui Stoica de Haţeg, aflăm că etnici români au primit grade militare, atât în armata
austriacă („Pre Ştiucă îndată hauptman, iară pre Trocan laitnant îl avanziruiră”, p. 278), cât şi în
cea turcă („Alţi moşi povestea că Ianăşi Bumbăcilă, din Teregova, ce fusĕse paşă în pădure, când au
astupat Cheia cu drumul Slatinii, văzându-l paşa turcilor că-i cuminte, căpitan îl numi, să meargă cu
săimanii să bată răitarii în Câmpu Fomii”, p. 181).
192

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ştil-ştand, s.n. „suspendare a ostilităţilor, armistiţiu”, p. 276; varianta
ştilştande, p. 299; (< germ. Waffenstillstand, Frâncu, E.G.-A.); sinonime:
compusul vafen-ştilştand, s.n. „armistiţiu”, p. 150, 300; în limba unică s-a
impus neologismul latino-romanic armistiţIJiu, cf. LM;
În locul lor, limba literară unică a preluat echivalentele cu altă
etimologie vehiculate în Muntenia sau Moldova. Nicolae Stoica utilizează
şi terminologie din aceste provincii, de exemplu denumiri ale unor categorii
ostăşeşti sau slujitori cu obligaţii militare, introduse în armatele româneşti
în secolul al XVIII-lea prin înfiinţarea de noi corpuri de armată faţă de
secolul anterior 323 , precum: arnăĕuţIJi, dorobanţIJi, dragoni, panţIJiri, plăĕieşi,
poteri, seimeni. Prezenţa în text a mai multor variante fonetice sau lexicale,
pentru cuvinte care denumesc aceeaşi realitate, dintre care una era folosită
în Moldova sau Muntenia, indică faptul că Stoica de Haţeg cunoştea
şi variantele literare din celelalte provincii româneşti şi nu se mulţumea
să preia termeni numai din germană, ci, atunci când avea echivalent în
română, nu ezita să îl folosească. Exemplu: batailon, s.m., p. 196; (< germ.
Bataillon, Frâncu, E.G.-A.) şi varianta batalion, s.m., p. 197; (< pn. bataljon
< it. battaglione, atestat din 1703 la Nicolae Costin, cf. DÎLRLRV).
Autorul era conştient că aduce inovaţii în lexic prin împrumuturi
directe, de aceea, cuvintele pe care le considera puţin cunoscute de către
contemporanii săi le glosează în text. Dintre temenii militari însoţiţi de
explicaţiile lui Stoica amintim:
adnadii, s.m. „(: laitnanţii şi stăgarii”, p. 206 (nu este înregistrat de
dicţionare);
amnestie, s.f. „(: graţie)”„graţiere”, „act al puterii de stat prin care se
înlătură răspunderea penală pentru o infracţiune săvârşită”, p. 161; (< fr.
amnistie, DEX);
bedecung, s.n. „(: pază)”, p. 178, „escortă, acoperire”, p. 168, 177, 178;
(< germ. Bedeckung, Frâncu, E.G.-A.);
cavalerie, s.f. „(: călărime)”, p. 119, 177, 256, atestat la 1715; (< germ.
Kavallerie < it. cavalleria, C. Frâncu remarcă faptul că în DLRM nu este
menţionată şi etimologie germană a cuvântului, ci numai poloneză şi rusească 324 );
căĕzăĕci porucic, s.f. „(: oberlaitnant)”, p. 303; acest grad specific armatei
ruse este explicat de Stoica de Haţeg printr-un termen din germană; vezi
porucic;
323
Istoria militară a poporului român, vol. al III-lea, Bucureşti, Editura Militară, 1987, p. 346.
324
C. Frâncu, art. cit. (I), p. 121.
193

MARIA MICLE
chiras, s.n. „(: coifu)”, sensul din dicţionar este altul: „(ist.) pieptar din
plăci de metal, care se îmbraca pentru a proteja pieptul şi spatele luptătorului;
platoşă”, p. 128; (< fr. cuirasse, NODEX);
coif, s.n. „(: chirasu)”, (înv.) „acoperământ de metal pentru protecţia
capului în timpul luptei”, p. 126; (< lat. cofea, NDULR);
colon, coloane, s.n. „(: în doă taberi despărţită)”, „formaţie a trupelor
dispuse în adâncime”, p. 178; (< germ. Kolonne, fr. colonne, NDULR);
cor, s.n. „(: oaste)” „corp de armată”, „(înv.) cerc, ceată, grupă”, p. 135, 232;
varianta corp, p. 249; compuse: aucsiliar-cor, s.n. „corp de armată auxiliar”,
p. 307; rezerve-cor „corp de rezervă”, p. 163; (< germ. Chor, DLR);
crigs-patenta, s.f. „(: manifestul)”, p. 232; (< germ. Krieg „război”
+ patentăĕ < germ. Patent „(înv.) act prin care se consemna dreptul de
exercitare a comerţului sau a unei profesiuni liberale”, DEX); sinonime:
manifest, p. 305;
cuplăĕ, s.f. „(: cureaua sabii)”, p. 201 „centură, curea”, p. 200; (< germ.
Kupplung „cuplare”, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: port-epee;
detajăĕmânt, -ăĕmente, „(: o bună trupă)”, p. 152, p. 174; varianta
detageament, p. 164; detajăĕment; detajăĕmente „(: trupe mici)”, p. 174;
(< germ. Detachament, Frâncu, E.G.-A. < fr. détachement, DEX);
libelirui, a ~, vb. „(: slobozi)” „a elibera”, p. 88; (< germ. liberieren, cu
suf. -ui şi l provenit din r, Frâncu, E.G.-A.);
marşal, s.m. „(: arhistratig)”, „mareşal”, p. 68, 126; compus: feldmarşal,
p. 154; (< germ. Marchall); sinonime: feldţIJaig-maister, p. 271;
militari, s.m. „(: haiduci)”, p. 206; (< germ. Militär, etimologie multiplă:
fr. militaire, lat. militaris, DEXonline);
oberster, oberst, s.m. „(: polcovnic)”, „colonel”, p. 60, 175, 241, 303;
varianta obârşteru, p. 206; sinonime: polcovnic, s.m. „(: oberşter)”; „ofiţer
cu grad corespunzător colonelului; militar care comandă un polc”, p. 303;
plochirui, a ~, vb. „(: încungiurară)”, „Cladova plochiruirăĕ”, p. 277; (cf.
germ. plockiren);
pocăĕlui, a ~, vb. „a pocni cu puşca”, glosar, apud Todoran; (< interj. poc
+ suf. -ăĕlui);
polcovnic, s.m. „(: oberşter)”; „ofiţer cu grad corespunzător colonelului;
militar care comandă un polc”, p. 303; (< rs., ucr. polkovnik, NDULR);
Nicolae Stoica explică un grad în armata rusă printr-un termen din germană;
seiman, pl. săĕimeni, s.m. „creştin în oastea turcească”; „în ţările
româneşti (sec. XVII-XVIII), ostaş mercenar care îşi făcea serviciul în
194

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
garda de pază de la curtea domnitorului”, p. 176; „seimani, volontĕri cu
simbrie”, p. 176; „săĕimani, cătane cu simbrie”, p. 181 varianta săĕrimeni,
p. 176; (< tc. seğmen, DLRLV);
sold, s.n. „(: simbrie)”, „soldă”, p. 178; (< germ. Sold, Frâncu, E.G.-A.);
standart, pl. standarte, s.n. „(: steaguri)”, „stindard, steag”, p. 163,
p. 179; (< germ. Standarte, Frâncu, E.G.-A.);
şturm, s.n. „(: năvală)”, „asalt, atac”, p. 117, 175, 176, 246; varianta
sturm, p. 165, 176; (< germ. Sturm, Frâncu, E.G.-A.);
tain, s.n. „(: pită profont)”, „raţie de alimente sau de băutură dată cuiva
pentru un anumit timp în schimbul unor servicii prestate; parte care revine
cuiva la împărţirea sau distribuirea unui bun comun”, p. 236; (< tc. tayin,
NDULR), vezi profont;
ucaz, s.n. „(: poruncă)”, (înv.) „hotărâre adoptată de organul suprem
al puterii de stat; decret; ordin; (fig.) hotărâre care nu admite nici o
contrazicere”, p. 308; (< rs. ukaz, fr. oukase, ukase, NODEX).
O parte dintre neologismele din germană, folosite de Stoica de Haţeg în
Cronicăĕ nu au devenit împrumuturi ale românei moderne prin intervenţia
sa şi în forma propusă de el. Puşcariu aprecia că valoarea „sonică” a
împrumuturilor ţine de vremea şi regiunea în care au fost făcute 325 .Limba
literară unică nu a fost orientată spre a accepta termenii militari din direcţia
Banatului, utilizaţi de Nicolae Stoica sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, mai târziu, unii dintre
aceşti termeni au pătruns în româna prin alte filiere, uneori cu sens schimbat:
comando, lagăĕr (comando, s.n. „comandă, conducere”, în sintagma cantonscomando,
p. 266 < germ. Kommando, Frâncu, E.G.-A.; lagher, s.n. „tabără
militară”, p. 177, 68, 274 < germ. Lager, Frâncu, E.G.-A.). Este de remarcat
însă faptul că termenii de origine germană care au pătruns în limba noastră în
această etapă, fie pe cale orală, prin contactul direct al populaţiilor (în secolul
al XVIII-lea au fost colonizaţi şvabii în Banat), fie pe cale cultă, aparţin, în
cea mai mare parte, culturii materiale, din domeniile comerţului, meseriilor,
obiectelor de uz casnic şi, nu în ultimul rând, din domeniul militar 326 . De
aceea, din punctul de vedere al structurii morfologice, predoninante sunt
substantivele şi verbele.
Unii dintre termenii consemnaţi în Cronicăĕ sunt atestaţi în scrieri
anterioare textului nostru, care provin din alte regiuni româneşti, unde puteau
325
Sixtil Puşcariu, Limba română, vol. al II-lea, Rostirea, Bucureşti, Editura Academiei Române,
1959, p. 208.
326
Vasile Frăţilă, Studii de toponimie şi dialectologie, Timişoara, Excelsior Art, 2002, p. 396.
195

MARIA MICLE
avea alte etimologii (vezi DÎLRLRV). De exemplu, verbul a bombardi, „a
bombarda”, p. 238, cu varianta bombardirui, a ~, p. 278, la Nicolae Stoica
provine din germ. bombardieren 327 , în vreme ce forma bumbăĕrdăĕlui, atestată
şi în Muntenia, în secolul al XVIII-lea, a fost luată din it. Bombardare
(DÎLRLRV, s.v.); bombăĕ, s.f. „bombă, ghiulea, proiectil”, p. 154, 168 este
atestat din 1694 în română, conform DÎLRLRV, unde se dau etimologiile: it.
bomba, pn. bomba, rs. бомба, dar la Stoica este preluat tot din germană;
(< germ. Bombe < fr. bombe 328 ), cu varianta boambăĕ, s.f., p. 164, 176, „fiind
în cort la fruştuc, o boambăĕ turcească masa cu fruştucu i-au răsturnat”, p. 278;
acelaşi cuvânt apare în text şi cu sensul dialectal păstrat până azi: boambăĕ, s.f.
„boabă, bob”, p. 62; subaşăĕ, -i, s.m. „primar rural turc, poliţai” în Moldova şi
Ţara Românească „agent de poliţie numit de turci în ţările române”, p. 176,
180; (< tc. subaşi, DLRLV, < scr. subása); în DLR se arată că se întâlneşte şi
în Banat, cu sensul de „paznic de câmp, de vie”.
Nepublicându-şi Cronica, Nicolae Stoica de Haţeg nu a putut contribui
la îmbogăţirea vocabularului limbii române literare cu neologismele pe
care le-a folosit. Manuscrisul Cronicii, finalizat în 1829, a fost păstrat de
către unul dintre strănepoţii autorului, apoi a ajuns în posesia lui Patriciu
Dragalina, mai târziu a lui Valeriu Branişte (1930), iar din 1943 a fost dat
spre păstrare la Biblioteca Academiei Române. În timp, au fost publicate
fragmente din text de către Dragalina, Coriolan Buracu, Ioan Stoia-Udrea,
Ioan Dimitrie Suciu 329 . Aurel Bugariu editează lucrarea Cronica Banatului
de N. Stoica de HaţIJeg, 1683-1827, Timişoara, Helicon, 1947, sub auspiciile
Institutului Social Banat-Crişana, dar transcrierile sale se îndepărtează
de original. Istoricul Bujor Surdu se opreşte asupra Cronicii şi publică
fragmente în articolele sale 330 , care i-au furnizat lui Romulus Tudoran
materialul de cercetare pentru studiul lingvistic dedicat Cronicii 331 . Prima
ediţie, cu textul integral apare abia în 1969 şi i se datorează lui Damaschin
Mioc 332 , care o reeditează în 1981.
327
Conform părerii lui Constantin Frâncu, Elemente germane, p. 119.
328
Ibidem.
329
Damaschin Mioc în Studiul introductiv al ediţiiei a II-a a Cronicii, p. 19-42.
330
Bujor Surdu, Răscoala populară antihabsburgică din Banat (1737-1739), în „Studii şi materiale
de istorie medie”, II(1957), p. 289-342, idem, Înfiinţarea graniţei militare bănăţene descrisă de un
martor ocular, în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj”, anul IV (1961), p. 257-264, idem, Desfăşurarea
războiului austro-turc din 1788-1790 pe teritoriul Banatului descrisă de un contemporan,
în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj”, anul X (1967), p. 43-128.
331
Romulus Tudoran, art. cit., partea a II-a, p. 51.
332
Cronica Banatului, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1969 (Cronicile medievale ale României).
196

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Totuşi, limba Cronicii lui N. Stoica ne oferă date importante privitoare
la dialectul literar bănăţean de la începutul secolului al XIX-lea şi despre
tendinţele românei culte din acea perioadă.
Din analiza materialului reţinem că îi putem atribui variantei literare
bănăţene de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIXlea
un limbaj specializat din domeniul militar, bine conturat, pe care Nicolae
Stoica de Haţeg l-a consemnat în Cronica sa. Influenţa germană asupra
terminologiei militare din Banatul secolului al XVIII-lea este dominantă,
urmată de cea turcă.
De asemenea, sesizăm că, la nivel lexical, în individualizarea unei
variante literare teritoriale din epoca veche a românei culte contribuie nu
numai elementele regionale preluate din graiul popular, ci şi împrumuturile
venite pe cale cultă şi administrativă din alte limbi, care n-au fost aceleaşi
pentru toţi românii.
Inventarul termenilor militari
din Cronica Banatului de Nicolae stoica de Haţeg
Prezentarea inventarului complet de cuvinte din domeniul ostăşesc vine în
completarea analizei din subcapitolul anterioar a termenilor militari vehiculaţi
pe teritoriul Banatului în timpul războaielor austro-turce din perioada 1688-
1790 – în încercarea de a demonstra că putem vorbi despre existenţa unui limbaj
specializat al domeniului militar, bogat şi bine conturat, în varianta literară
bănăţeană de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea.
În subcapitolul precedent am prezentat şi am analizat numai termeni
care, deşi au fost în uz în secolele anterioare (XVIII, XIX), au devenit
arhaisme ori se mai păstrează numai în graiul popular. Din totalul de 342
de cuvinte analizate, 70,76% sunt de origine germană 333 , 7,89% de origine
turcă, derivate pe teren românesc 6,72%, iar restul provin din franceză,
latină, maghiară, rusă, sârbă şi bulgară.
333
Majoritatea etimologiilor germane ale termenilor au fost stabilite de Constantin Frâncu, în articolul:
Elemente germane (austriece) în Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Haţeg (I), în Volumul
Omagial Vasile Arvinte, publicat în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi”, secţ.
III, Lingvistica, t. XLIII (1997), p. 113-124, ibidem (II), în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al.
I. Cuza» din Iaşi”, secţ. III, Lingvistica, t. XLIV-XLV (1998-1999), p. 5-27. După părerea noastră,
nu toate cuvintele din Cronică pe care Frâncu le consideră de origine germană pentru Banat îşi au
provenienţa exclusiv din această limbă, mai ales acelea care circulau în epocă şi în alte regiuni ale
ţării şi au putut intra în limbă pe alte filiere.
197

MARIA MICLE
198

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Totodată menţionăm că, având o imagine completă a tuturor cuvintelor
din Cronicăĕ ce ţin de terminologia războaielor, se pot face şi alte observaţii
interesante despre perioada descrisă de Nicolae Stoica, din perspectivă
lingvistică sau din aceea a istoriei militare, cu atât mai mult cu cât nu există
un dicţionar istoric românesc al domeniului ostăşesc. Câţiva dintre termenii
militari identificaţi la Stoica de Haţeg s-au regăsit sporadic şi în Epistolariul
românesc (Buda, 1841) al lui C. Diaconovici Loga: capetan, comandăĕ,
general, lagher, oberşter, ofiţIJir, regiment, pe când, armăĕ, ostaş, pedestraş,
urlaub nu figurează în Cronicăĕ, dar sunt folosiţi de Loga. La Paul Iorgovici
am reuşit să detectăm un singur termen din acest domeni, oberlaitenat,
p. 273, prezent şi la Stoica de Haţeg.
În paginile care urmează, expunem lista termenilor militari exceptaţi de noi
din Cronica Banatului. Inventarul de cuvinte este prezentat în ordine alfabetică.
Trimiterile la textul Cronicii se fac după ediţia lui Damaschin Mioc.
adiustirung, s.n., „echipare, pregătire; verificare, echipament”, p. 227;
(< germ. Adiustierung, Frâncu, E.G.-A.);
adiutant, s.m., „aghiotant”, p. 239, 245; at. 1715; (< germ. Adjutant
< lat. adiutans, -tis, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma adjutant;
adnadii, s.m. „(: 334 laitnanţii şi stăgarii)”, p. 206 (nu este consemnat în
dicţionare);
agăĕ, s.n., „(înv.) ofiţer (comandant) din armata otomană; dregător
domnesc care avea în funcţie siguranţa publică”, p. 80; „unul dintră acĕle
agale pre turcie bine au prefăcut-o”, p. 261; aga imbrohor, p. 302; (< tc.
ağa, DEX, MDA);
alianţIJ, s.f. „alianţă”, p. 300; (< germ. Allianz; DEX dă numai < fr.
alliance) compusul defensiv-alianţIJ, s.f. „alianţă defensivă”, p. 172; (< germ.
Defensivallianz, Frâncu, E.G.-A.);
alirt, s.m. „aliat”, p. 232, 299, pl. alirţIJi, „(: însoţiţi)”; „să strice coaliţia
celor alirţIJi (: însoţiţi)”, p. 299, 306; (< germ. Alliert, Frâncu, E.G.-A.);
amnestie, s.f. „(: graţie)”, „graţiere”, p. 16; „Împăratul Iozef amnestie
(graţie) rebelilor a da făgădui”; (< germ. Amnestie, Frâncu, E.G.-A.);
angrif, s.n. „atac, năvală”, glosar 335 ; (< germ. (austr.) Angriff, Ebner,
Wie sagt man in Österreich?); în compusul falş-angrif „fals asalt”, glosar;
(< germ. Falschangriff, Frâncu, E.G.-A.);
334
Simbolul [(: ] indică un cuvânt glosat în text chiar de Nicolae Stoica de Haţeg.
335
Trimitere la Glosarul întocmit Cronicii de Damaschin Mioc, în ediţia sa.
199

MARIA MICLE
arambaşăĕ, s.m. „(înv. şi reg.) căpitan de hoţi sau de haiduci”, p. 80;
hăĕrăĕmbaşi, p. 220; cf. Şandru, FR; (< tc. haram-başi, DEX; < scr. (h)arambaša,
DSB, II, apud Gămulescu, E. S. p. 139); sinonime: oberarambaşăĕ, p. 269;
arest, s.n. „detenţie, închisoare”, p. 116; var. arestăĕ, s.f., 268; (< germ.
Arrest < lat. med. arrestum, Frâncu, E.G.-A., DSB, II); sintagma casăĕ
arestăĕ „arest la domiciliu”, p. 255, calc după hauz-arest, s.n. „consemnare”,
p. 237; (< germ. Hausarrest, Frâncu, E.G.-A.); în grai e cunoscut ţIJuhaus
„închisoare”, cf. DRCG;
arestand, s.m. „arestat”, p. 300; pl. arestanţIJi, p. 255; (< germ. Arestant,
Frâncu, E.G.-A., DSB, II);
arhistratig, s.m. „(: voievod)”, p. 67; autorul îl glosează ulterior pe
marşal, s.m., prin „(: arhistratig)”, p. 68; (< germ. Archistrategiker, Frâncu,
E.G.-A., DSB, II);
ariergardăĕ, s.f. „ariergardă”, p. 240; arier-gardăĕ, p. 249; (< germ.
Arriergarde, Frâncu, E.G.-A.);
armandie, s.f. „flotă de război”, p. 174; at. 1693 (var. armadie,
DÎLRLRV); (< mg. ármándia, Frâncu, E.G.-A., DÎLRLRV, DSB, II);
sinonime: armee; LM înregistrează forma armatăĕ;
armăĕ, s.f „obiect, unealtă, aparat care serveşte în luptă” / CDL, „Datorinţa
aceaia de a purta armele pentru a apăra Patria Sa, fieştecarele credincios
supus datoriu estă”, p. 55; (< lat. arma, NODEX);
armăĕşie, s.f. „(înv.) administraţia în fruntea căreia se află vel-armaşul”,
p. 66, 174, 219; (< armaş + suf. -ie, MDA; DSB, II);
armăĕşesc, armăĕşeascăĕ, adj. „militar(ă), de război; ce ţine de război”,
„nici o operaţie armăĕşeascăĕ nu să începu”, p. 153; (< armaş + suf.-esc,
-eascăĕ, DSB, II);
armee, s.f. „armată”, p. 141, 177, 269; armei (pl.), p. 295; var. armie,
p. 219; (< germ. Armee, Frâncu, E.G.-A., DSB, II); sinonime: armandie;
arnaut, s.m. „soldat mercenar angajat în garda domnească din ţările
române”, pl. arnauţIJi, p. 180; var. arnăĕuţIJi, p. 180; (< tc. arnavud, DEX);
artilerie, s.f. „tunuri; artilerie, parte a armatei care mânuieşte tunurile”,
p. 115, 158, 180, 296; at. 1715; (< germ. Artillerie < fr. artillerie, Frâncu,
E.G.-A. 336 );
artilerist, s.m. „soldat de artilerie”, p. 233, 245; (< germ. Artillerist,
Frâncu, E.G.-A.);
336
C. Frâncu remarcă faptul că în Banat, cuvântul de origine franceză artilerie a pătruns din germană,
deşi dicţionarele româneşti menţionează doar filiera de împrumut rusească sau poloneză.
200

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
arţIJt, s.m. „medic”; (< germ. Artzt, DGR), apare în compusele: feld-arţIJt,
s.m. „medic militar”, p. 234; regiment-arţIJt, s.m. „medicul regimentului”,
p. 263;
asnadariu, s.m. „comandant în armata turcă”, p. 285 (nu figurează în
dicţionare);
atac, s.n. „acţiune de luptă ofensivă”, pl. atache, p. 273; (< germ.
Attacke, DGR, DSB, II; DEX trimite numai la fr. attaque);
atachirui, a ~, vb. „a ataca, a lupta în ofensivă”, p. 178, 181, 237, 243;
p.s. atachiruirăĕ, p. 178; (< germ. attackieren, cu sufixul -ui, Frâncu, E.G.-A.;
menţionat şi în DSB, II);
ausfal, s.n. „ieşire din încercuire, atac”, p. 165; (< germ. Ausfall, Frâncu,
E.G.-A.);
ausmarş, s.n. „pornire, plecare în marş sau la război”, p. 219; (< germ.
Ausmarsch, DSB, II (germanism ieşit din uz); Frâncu, E.G.-A.);
avand-gardăĕ, s.f. „avangardă, pluton de cercetare”, p. 243; var.
avantgardăĕ, „”, Şi Mregi cu avantgarda înnainte trăcusă”, p. 168; (< germ.
Avantgarde < fr. avant-garde, Frâncu, E.G.-A.);
avanzirui, a ~, vb. „a avansa în grad”, p. 219; p.s. avanziruirăĕ, p. 278;
(< germ. avancieren cu sufixul -ui, Frâncu, E.G.-A.; DSB, II);
băĕirăĕctar, s.m. „stegar”; „în Balcani, între altele la albanezi, steagurile
se numeau bairakuri, după cum şi unele steaguri de lefegii străini, probabil
sud-dunăreni, eventual arnăuţi angajaţi în principate s-au numit astfel” 337 ,
glosar; var. băĕrăĕictar, p. 180; (cf. tc. bairak „steag”);
batailon, s.m., „corp de trupe de infanterie, escadron”, p. 196; var.
batalion, p. 197; (< germ. Bataillon, Frâncu, E.G.-A., cf. DSB, III); batalion
este atestat din 1703 la Nicolae Costin (< pn. bataljon < it. battaglione, cf.
DÎLRLRV) 338 ;
baterie, s.f. „subunitate de artilerie”, p. 163, 278; var. paterie, p. 235,
provenită prin desonorizarea lui b, cf. Frâncu; (< germ. Batterie < fr.
battarie, Frâncu, E.G.-A.); LM înregistrează forma baterie;
băĕtaie, s.f. „(pop.) luptă de proporţii între două forţe armate; bătălie;
război”, glosar; (< lat. batt[u]alia, NODEX);
bedecung, s.n. „(: pază)”, p. 178, „escortă, acoperire”, p. 168, 177, 178;
(< germ. Bedeckung, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma pazăĕ; în
337
Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, Editura Militară, 1987, p. 361.
338
Prezenţa în text a celor două forme indică faptul că Stoica de Haţeg cunoştea şi varianta literară
din Moldova şi nu se mulţumea să preia termeni numai din germană, ci, atunci când avea echivalente
în română, nu ezita să le folosească.
201

MARIA MICLE
graiul actual se păstrează decung, s.n. „tranşeu, şanţ, adăpost în pământ”,
cf. DRCG;
belagherui, a ~, vb. „a asedia”, p. 174, 181; (< germ. belagern, cu
sufixul -ui, Frâncu, E.G.-A.); a belingheri „a intra într-o încurcătură mare”,
din graiul bănăţean actual ar putea fi pus în legătură cu belagherui;
besaţIJung, s.n. „garnizoană, trupe de ocupaţie”, p. 156; (< germ.
Besatzung, Frâncu, E.G.-A.);
bihsmaher, s.m. „armurier”, glosar; are în componenţă mahăĕr, s.m.
„persoană aflată într-un post sau într-o funcţie în raport cu cele din subordinea
sa; şef”; (< germ. Macher, NODEX);
bimbaşăĕ, s.m. „căpetenie de haiduci” / SH, p. 308; (cf. bimbaša „maior,
comandant de batalion” < tc. bin „mic” + baş (i), baša „cap, căpetenie”,
Skok, I, p. 151);
blezirit, bleziruit, adj. şi s.m. „rănit”, p. 166, 164, 241; var. fonetică:
plezirt, pleziruit; pl. plezirţIJi, p. 216, 218; (< germ. Blessiert „rănit”
< blessieren „a răni”, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma răĕnit de
răĕzboi;
blezirui, a ~, vb. „a răni”, p. 272; (< germ. blesieren, Frâncu, E.G.-A.);
blezurăĕ, s.f. „rană”, p. 136; „blezure de moarte”, p. 136; var. fonetică
plezurăĕ, p. 254; (< germ. Blessur, -en, Frâncu, E.G.-A.);
blocadăĕ, s.f. „sistem de măsuri (politice, economice, militare), aplicat
faţă de un stat sau de un oraş cu scopul de a-l izola de lumea înconjurătoare,
silindu-l să accepte anumite condiţii”; var. plocalăĕ, p. 175; (< germ.
Blockade, Frâncu, E.G.-A., NODEX), LM înregistrează forma blocadăĕ;
blochirui, a ~, vb. „a bloca, a asedia”; var. fonetică plochirui „(:
încungiurară)”, p. 277; plochiruit, part., p. 283; (< germ. blockiren, cu
sufixul -ui, Frâncu, E.G.-A.);
bombardăĕ, s.f. „maşină de război care aruncă pietre, bombe”, p. 245,
110, 119; (< germ. Bombarde, DSB IV; Frâncu, E.G.-A.);
bombardi, a ~, vb., „a bombarda”, p. 277, 238, 280 < deriv. din bombardăĕ,
DSB IV); var.: bombardirui, p. 278; (< germ. bombardiren, Frâncu, E.G.-A.,
DSB IV); var. bombarda, p. 296; „vro doă cease s-au bombardat”, p. 296;
bombardiment, s.n. „bombardament, bombardare asupra unui obiectiv”,
p. 168, 180; (< germ. Bombardement < fr. bombardement, Frâncu, E.G.-A.;
menţionat şi în DSB IV);
bombăĕ, s.f. „bombă, ghiulea, proiectil”, p. 154, 168; var. boambăĕ, p. 164,
176, „find în cort la fruştuc, o boambăĕ turcească masa cu fruştucu i-au
202

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
răsturnat”, p. 278; at. 1694; (< germ. Bombe < fr. bombe, Frâncu, E.G.-A.,
DSB IV);
bomben-şif, s.n. „vas înarmat cu tunuri”, p. 300; (< germ. Bombenschiff,
Frâncu, E.G.-A.);
brigadăĕ, s.f. „corp de trupe alcătuit din două regimente din aceeaşi
armă”, p. 179, 227; pl. brigade, p. 179; (< germ. Brigade, Frâncu, E.G.-A.);
brigadir, s.m. „general, comandant de brigadă”, p. 227, 293; at.
1715; (< germ. Brigadier < fr. brigadier, Frâncu, E.G.-A.; < fr. brigadier,
DÎLRLRV);
buruntie, s.f. „(:salva gvardie)”, „act de scutire de obligaţii fiscale
militare” / SH, p. 176, 251 (etim. neprecizată, DSB IV; neconsemnat în alte
dicţionare);
cadet, s.m. „elev al unei şcoli militare”, p. 197; (< germ. Kadett < fr.
cadet, Frâncu, E.G.-A.);
caliber, s.n. „diametru interior al ţevii unei arme de foc: ~ul unui
tun, ~ul unui revolver”, „canoane de tare caliber”, p. 135; alăturarea cu
morfemul prntru superlativ tare arată că neologismul era recent intrat în
limbă; în prezent lui calibru i se alătură adj. mare; (< germ. Kaliber < fr.
caliber, Frâncu, E.G.-A.; DEX, NODEX dau ca etimologie fr. calibre), LM
înregistrează forma calibru;
câmpi, a se ~, vb. „a se aşeza în tabără” / SH, p. 286, 302; (< câmp +
suf. -i, MDA);
canon, pl. canoane, s.n. „tun”, p. 175, 177, 179; (< germ. Kanone,
Frâncu, E.G.-A.); sinonime: tun, p. 137;
canoner, s.m. „tunar”; pl. canoneri, p. 245, canoneari, „cu canonearii
foc să vearse”, p. 239; at. 1715, cf. DLRLV; (< germ. Kanonier, Frâncu,
E.G.-A.);
capelmaistor, s.m. „capelmaistru”, p. 248; var. capelmaisteru, p. 264;
(< germ. Kapellmeister, Frâncu, E.G.-A.; influenţat de băn. maistor
„maistru” < scr. majstor);
căĕpeneag, pl. căĕpenegele, s.n. „(Banat, Transilvania) manta militară;
manta de ploaie”, p. 241; (< tc. kepenek, mg. köpenyeg, MDA); termenul
este consemnat şi în graiurile din Muntenia, cu sensul de „lemnărie, schelet
de lemn care susţine acoperişul casei; cămaşă ţărănească” (Gl. Munt.);
căĕpitan, s.m. „ofiţer cu grad inferior celui de maior”, p. 278, 279, 285;
at. 1563, cf. DÎLRLRV; (< lat. med. capitan(e)us, Frâncu, E.G.-A.; < it.
capitano, < rs. kapitän, NODEX); sinonime: hauptman / CDL, „pedestraş
203

MARIA MICLE
la măritul regiment al Excelenţii Sale sub comanda domnului capetan N.
N.”, p. 54;
capitulaţIJie, s.f. „capitulare”, p. 180, 247, 303; var. capitulaţIJion, p. 168;
(< germ. Kapitulation < fr. capitulation, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează
forma capitulare;
capitului, a ~, vb. „a capitula”, p. 178; p.s. capituluirăĕ, p. 178, 315;
(< germ. kapitulieren, cu suf. -ui, Frâncu, E.G.-A.);
cartaş, pl. cartaşe, cartace, s.n. „mitralii, cartuşe”, p. 176, 178; (< fr.
cartouche, NODEX); sinonime: patroanăĕ;
cazamatăĕ, pl. casamate, casemate, s.f. „întăritură, fort”, p. 260, 279;
(< germ. Kasematte < fr. casemate, Frâncu, E.G.-A.; DEX: < fr. casemate,
germ. Kasematte);
caschetăĕ, pl. caşchete, s.f. „caschetă militară”, p. 245, „Iară multe
caşchete, visţei, căpenĕge şi muşchete pre dealu întâlnirii au rămas”, p. 246;
at. 1926;(< germ. Kaskett < fr. casquette, Frâncu, E.G.-A.);
casernăĕ, pl. caserne, s.f. „cazarmă; clădire sau ansamblu de clădiri şi
instalaţii în care sunt cazate unităţile militare”, p. 175, 199; var. cazernăĕ,
p. 260, casarnăĕ, p. 173; at. 1736; (< germ. Kaserne < fr. caserne, Frâncu,
E.G.-A.; în text nu apare forma cazarmăĕ, care ar presupune un etimon rusesc
< rs. kazarma, NODEX), LM înregistrează forma cazarmăĕ;
catanăĕ, s.f. „(reg.) persoană care îşi îndeplineşte serviciul militar sau
care face parte din armată; soldat; ostaş”, p. 192; / CDL căĕtanăĕ, „Scrisoare
de rugăciune, prin carea tatăl ceare de la generalul slobozenie fiiului său din
căĕtane”, p. 54; (< mg. katona, NODEX);
cavalerie, s.f. „(: călărime)”, p. 119, 177, 256; at. 1715; (< germ.
Kavallerie, it. cavalleria, fr. cavalerie, rs. kavaleriia, NDULR);
căĕzăĕci porucic, s.m. „(: oberlaitnant)”, p. 303; Nicolae Stoica explică o
denumire de grad militar în armata rusă printr-un termen din germană; vezi
porucic;
cârgelii, s.m., pl. „(înv.) om viteaz; tâlhar într-o bandă”, p. 296, 297;
(< tc. kirçali, DLR);
chiras, s.n. „(: coifu)”, sensul din dicţionar este altul: „(ist.) pieptar din
plăci de metal, care se îmbraca pentru a proteja pieptul şi spatele luptătorului;
platoşă”, p. 128; (< fr. cuirasse, NDULR); sinonime: helm, p. 240; clăĕbeţIJele
de fer, p. 249; chivăĕrăĕ; autorul explică un termen prin altul şi invers, coif =
chiras; chiras = coif;
chivăĕrăĕ, s.f. „(înv.) acoperământ pentru cap în formă de chipiu înalt,
purtat de ostaşii anumitor unităţi militare”, p. 196; (< rs. kiver, NDULR);
204

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
cohortăĕ, s.f. „(în armata romană) unitate de infanterie, egală cu a zecea
parte dintr-o legiune”, p. 57; (< lat. cohors, -tis);
coif, s.n. „(: chirasu)”, „(înv.) acoperământ de metal pentru protecţia
capului în timpul luptei”, p. 126; (< lat. cofea, NODEX);
colon, pl. coloane, s.n. „(: în doă taberi despărţită)”, „formaţie a trupelor
dispuse în adâncime”, p. 178; (< fr. colonne, NODEX);
colonel, s.m. „grad de ofiţer superior, între locotenent-colonel şi
general”; în compusul viţIJi-colonel, p. 306; at. 1725; (< fr. colonel, NODEX);
sinonime: polcovnic, oberster;
comandăĕ, s.f. „funcţie de conducere militară; în textele studiate de noi
are numai sens de autoritate militară superioară”, în compusul obercomandăĕ,
p. 80, 81; / CDL, „Dintre patru feciori, carii i-am avut, cel mai tinăr anume
N. N. se află acum ca pedestraş la măritul regiment al Excelenţii Sale sub
comanda domnului capetan. N. N.”, p. 54; (< lat. med. commanda, -ae,
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 314);
comandant, s.m. „conducător al unei unităţi militare”, p. 175; at. 1682;
(< germ. Kommandant < lat. med. commandant, Frâncu, E.G.-A.; DEX
trimite numai la fr. commandant);
comandir, s.m. „comandant”, p. 303, 306, 311; compuse: laitnantcomandir,
p. 317, comandir-gheneral, p. 212; (< germ. Kommandier,
Frâncu, E.G.-A.; DEX prezintă ca etimon numai < rs. komandir; în
DÎLRLRV este atestată numai forma comandant < lat. med. commandans,
-tis, at. 1682); varianta comandirender, s.m. „comandant”, în sintagma
comandirendergheneral, s.m. „general comandant”, p. 182, 190, 203
(< germ. Kommandirender General, Frâncu, E.G.-A.);
comando, s.n. „comandă, conducere”, în sintagma cantons-comando,
p. 266; (< germ. Kommando, Frâncu, E.G.-A.);
comisariu, s.m. „comandant militar”, p. 224, 227; at. 1715; (< germ.
Kommisar < lat. med. commisarius, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: crigscomisariu;
companie, s.f. „subunitate militară”; at. 1656; (< germ. Kompanie,
Frâncu, E.G.-A.);
conscripţIJie, s.f. „recrutare (condiţionată), înrolare” / SH, p. 197; conscripţIJii /
SH, p. 203; (< germ. Konscription < lat. conscription, Frâncu, E.G.-A.);
cor, s.n. „(: oaste)”, „corp de armată”, p. 135, 232; (< germ. Chor, DLR);
var. corp, p. 249; (< germ. Korps, Frâncu, E.G.-A.); compuse: aucsiliar-cor,
s.n. „corp de armată auxiliar”, p. 307; rezerve-cor „corp de rezervă”, p. 163;
205

MARIA MICLE
cordon, s.n. „şir de posturi militare însărcinate cu paza graniţei”, p. 197,
198; (< germ. Kordon, Frâncu, E.G.-A.);
corpral, s.m. „caporali; grad militar imediat inferior celui de sergent”,
p. 185; 257 (< fr. caporal, DEX; NODEX; Stoica de Haţeg foloseşte forma
corpral pentru a-l apropia de rădăcina de origine germ. cor, care are şi alţi
compuşi: aucsiliar-cor, rezerve-cor);
corvetăĕ, pl. corvete, s.f. „navă de război de mic tonaj, înarmată uşor
şi având mobilitate mare în acţiune, folosită pentru escortă”, p. 300; at.
1887; (< germ. Korvette, DGR, MDA; cf. fr. corvette, it. corvetta, MDA,
DEXonline);
crig, s.n. „război”; (< germ. Krieg, Frâncu, E.G.-A.), folosit de Stoica de
Haţeg numai în compuse;
crigs-articule, s.n. „scurt regulament ostăşesc, militar”, „Oberşteru îmi
dĕte crigs-articulele şi adiutantul pardonul împărătesc”, p. 224; (< germ.
Krigsartikel, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: articul;
crigs-comisariu, s.m. „ofiţer de intendenţă, comisar de război”, glosar
(vezi comisariu);
crigs-patenta, s.f. „(: manifestul)”, „Apoi dĕte oberlaitnantului Adam
Cheler crigs-patenta (: manifestul) feldmarşalului Laţi”, p. 232; (< germ.
Krieg „război” + patentăĕ < germ. Patent „(înv.) act prin care se consemna
dreptul de exercitare a comerţului sau a unei profesiuni liberale”, DEX);
sinonime: manifest, p. 305;
crigs-rat, s.n. „consiliu de război”, p. 157; (< germ. Krigsrat, Frâncu,
E.G.-A.);
crigssif, crigs-şife, s.n. „vase de război”, p. 168, p. 300; (< germ.
Kriegschiff, Frâncu, E.G.-A.);
cuplăĕ, s.f., „(: cureaua sabii)”, „centură, curea”, p. 201, 200; (< germ.
Kupplung „cuplare”, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: port-epee; LM
înregistrează forma centurăĕ;
cvarer, s.n. „careu; trupă dispusă în formă de pătrat pentru a putea
respinge atacul inamicului din patru părţi”, glosar, var. carĕƱe; (< fr. carré,
NODEX);
cvartir, pl. cvartire, s.n. „cartier general, încartiruire, tabără; locuinţă
temporară a unui grup de oameni în trecere pe undeva; locul unde cineva
îşi aşază locuinţa”, p. 183, 146, 207, 286; (< germ. Quartier, rs. kvartira,
NDULR); în compus: vinter-cvartir, s.n. „cantonament de iarnă”, p. 281;
haupt-cvartir, s.n. „cartier general”, p. 233, 251, hauptcvartir, p. 163, 242,
206

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
250; (< germ. Hauptquartier, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma
cartier general;
defelirui, a ~, vb. „a defila”, p. 163; (< germ. defilieren cu suf. -ui,
Frâncu, E.G.-A.);
defendirui, a ~, vb. „a apăra”, p. 99; (< germ. defendireren + suf. -ui,
Frâncu, E.G.-A.);
defenzion, s.f. „apărare”; (< germ. Defenzion, Frâncu, E.G.-A.), în
compusul: defenzions-divizion, s.f. „divizie de apărare”, p. 230;
degen, s.n. „sabie, spadă”; „sabia „(: degen)”, p. 246; (< germ. Degen,
Frâncu, E.G.-A.);
detajăĕmânt, s.n., „grup de oameni conduşi de un şef, care au scopuri
comune şi îndeplinesc o acţiune comună; grup de militari reuniţi pentru
a îndeplini o misiune specială”, p. 174; (< germ. Detachament, Frâncu,
E.G.-A., < fr. détachement, NODEX), varianta detageament, p. 164;
detajăĕment „(: o bună trupă)”, p. 152; detajăĕmente „(: trupe mici)”, p. 174;
detona, a ~, vb. „a declanşa, a produce o detonaţie, o explozie”, p. 177; „ca
forpostele împărăteştilor săĕ le detoane”, p. 177; (< fr. détoner, DEX, NDULR);
dezerteri, s.f. „dezertări; faptul de a dezerta”, p. 198; (< forma lungă a
lui dezerta < fr. déserter, DEX);
dezertor, s.m. „militar care a dezertat”, p. 166; (< fr. déserteur, NODEX);
discreţIJie, s.f. „capitulare fără condiţii”, p. 166, „ceru în discreţIJie a să
preda”, p. 166; at. 1729-1730; (< germ. Discretion < lat. med. discretio,
-onis, Frâncu, E.G.-A.);
disţIJiplin, s.n. „disciplină, ordine”, p. 180, 181; (< germ. Disziplin,
Frâncu, E.G.-A.);
diverzion, s.n. „diversiune”, p. 152; (< germ. Diversion, Frâncu, E.G.-A.);
divizion, s.n. „divizie militară”, p. 237, 240, 246; compus: defenzionsdivizion,
s.f. „divizie de apărare”, p. 230; divizionul dragonilor”, p. 237;
(< germ. Division, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma divizie;
dolamăĕ, s.f. „(înv.) tunică, mantie; haină lungă, de obicei îmblănită,
purtată în trecut de ţărani” (l-am inclus la termeni militari, deoarece, din
context reiese că dulama era obiect de vestimentaţie şi pentru soldaţi),
p. 208, 214; (< tc. dolama, DEXonline, s.v. dulamăĕ);
drabanţIJi, s.m. „mil. înv. (în Moldova şi în Muntenia) corp de ostaşi
pedeştri, care primeau leafă”, p. 185; (< mg. darabant, NODEX);
efecte, s.n. „îmbrăcăminte, efecte militare”, 178; (< germ. Effekten,
Frâncu, E.G.-A.);
207

MARIA MICLE
execuţIJie, s.f. „aducere la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la
moarte”, p. 220; (< lat. executio, -onis, MDA, NODEX);
exerţIJir, s.n. „instrucţie militară; instruire a militarilor în vederea însuşirii
artei militare”, p. 227, 288; (< germ. Exerzier, DGR, Frâncu, E.G.-A.;
în norma unică s-a impus forma exerciţIJiu < fr. exercice, lat. exercitium,
NODEX), LM înregistrează forma exerciţIJiu;
exerţIJirui, a ~, vb. „a exersa” , p. 115; (< germ. exerzieren, cu suf. -ui,
Frâncu, E.G.-A.)
faer, s.n. „foc (comandă militară)”, p. 190, 243; (< germ. Feuer, Frâncu,
E.G.-A.);
feld, s.n., „câmp de bătălie (la Stoica de Haţeg)”, apare în text în
numeroase compuse; (< germ. Feld, Frâncu, E.G.-A.)feld-arţIJt, s.m. „medic
militar”, p. 234; (< germ. Feld „câmp de bătălie” + Arzt „medic”, Frâncu,
E.G.-A., DGR);
feld-canţIJelarie, s.f. „cancelarie militară”, glosar; (< germ. Feld „câmp
de bătălie” + canţIJelarie (< it. cancellaria, DEX, NODEX; în germ.
„cancelarie” se spune Kanzelei, DGR);
feldcaplan, s.m. „preot, diacon militar”, p. 61; feld-capelan, p. 225, 234,
242; (< germ. Feld „câmp de bătălie” + caplan < germ. Kaplan, DGR;
NODEX consemnează numai < it. cappellano);
feldcer, s.m. „infirmier”, p. 263; (< germ. Feldscher, NODEX);
feld-dienst, s.n. „serviciu de campanie”, p. 228; (< germ. Felddienst,
Frâncu, E.G.-A.);
feld-lagher, s.n. „tabără de campanie”, p. 233; (< germ. Feldlager,
Frâncu, E.G.-A.);
feldmarşal „mareşal”, p. 121, 129, 181, 202, 267; var. feld-mareşal,
p. 232; (< germ. Feldmarschall, Frâncu, E.G.-A.);
feld-pater, s.m. „preot militar”, p. 227, 259; (< germ. Feldpater, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: feld-caplan, p. 225;
feld-posta, s.f. „poşta militară”, p. 281, 288; (< germ. Feldpost, Frâncu,
E.G.-A.);
feldţIJaig-maister, s.m. „general de artilerie, mareşal”, p. 271; „general
feldţIJaig-maister”, p. 271;
feldvebel, s.m. „plutonier”, p. 213, 214; (< germ. Feldwebel, „idem”, DGR);
fenric, s.m. „stegar”, p. 178; fenrihu, p. 179, 187, 219; (< germ. Fähnrich
„stegar, absolvent al primului an de şcoală militară; sublocotenent”, DGR);
sinonime: băĕrăĕictar (nu figurează în dicţionare);
208

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
festung, s.n. „întăritură, fortăreaţă”, glosar; (< germ. Festung, Frâncu,
E.G.-A.); compuse: festungs-comandant „comandant de cetate”, p. 288;
(< germ. Festungskommandant, „idem”, DGR);
festungs-verc, pl. festungs-verche, s.n. „lucrări (sistem) de fortificaţii”,
p. 159; (< germ. Festungswerk, Frâncu, E.G.-A.);
figher-adiutant, s.m. „adjutant al suveranului”, p. 189; (< germ.
Führeradjutant); gheneral adiutant, p. 60;
flotăĕ, s.f. „totalitate a navelor fluviale, maritime sau aeriene de care
dispune un stat”, p. 66; (< fr. flotte, NODEX, DEX);
flotilăĕ, s.f. „flotilă”, p. 155, 157, 174; (< germ. Flottille, Frâncu, E.G.-A.;
DEX dă numai < fr. flottile); sinonime: armandie;
forpost, s.n. „avanpost”, p. 177, 178; pl. forpostele, p. 236, 271; var.
forpostăĕ, s.f., p. 281, 259; (< germ. Vorposten, Frâncu, E.G.-A.), LM
înregistrează forma avanpost;
forrat, s.n. „provizie”, glosar; (< germ. Vorrat, DGR);
fort, s.n. „construcţie de fortificaţie în formă de poligon, care face parte
dintr-un sistem de întărituri, destinată apărării unui centru important sau a
unei linii strategice”, p. 176; „şturm tare asupra fortului vrând a da, întrară”,
p. 176; (< fr. fort, NODEX);
fraivilig, s.m. „voluntar”, pl. fraivilighi / SH, p. 157; (< germ. Freiwillige,
Frâncu, E.G.-A.); sinonime: fraicor, frai-volonteari, p. 154;
furir, s.m. „furier”, p. 198, 219, 264; (< germ. Furier, Frâncu, E.G.-A.),
LM înregistrează forma furier;
furişiţIJ, s.m. „ordonanţă, furier”, p. 264; (< germ. Furierschütz); var.
furir, p. 198;
gaizel, s.m. „ostatec”, glosar; (< germ. Geisel „ostatic”, DGR);
garnizon, s.n. „garnizoană”, p. 156, 174, 197, 267; (< germ. Garnison,
Frâncu, E.G.-A.);
ghemainer, s.m., adj. „soldat simplu, fără grad, de rând”, p. 197, 246;
„soldatul ghemainer”, p. 168; (< germ. Gemeine, Frâncu, E.G.-A.);
ghemii, s.m. „ostaşi turci mateloţi”, glosar (nu figurează în dicţionare,
probabil derivat de la ghimie „ambarcaţiune, vas” < tc. gemi, cf. TDRG, deşi
în acest dicţionar, corespondentul cuvântului în discuţie are varianta ghimigiu
< tc. gemici; forma ghemii, din Cronica Banatului poate proveni din derivarea
regresivă a lui ghimigiu sau prin derivare pe teren românesc de la ghimie);
gheneral, s.m. „general”, p. 162; la SH, în majoritatea întrebuinţărilor
face parte dintr-un substantiv compus: comandir-gheneral, p. 212;
209

MARIA MICLE
gheneral-adiutant; / CDL, „de înalt gen născute domnule general”, p. 54;
at. 1600; (< germ. General < lat. generalis, Frâncu, E.G.-A.);
gheneral grenţIJ-inspecter, s.m. „inspector de graniţă”, p. 304; (< germ.
Grenzinspektor); var.: grenţIJ-inşpecter, p. 200, inspecteru, p. 200;
gheneral-adiutantu, s.m. „general aghiotant”, p. 180, 60; (< germ.
Generaladiutant);
gheneral-ştab, s.m. „stat major”, p. 268; (< germ. Generalstab, DGR);
gheneralitet, s.n. „corpul generalilor”, p. 279, 287; (< germ. Generalität,
Frâncu, E.G.-A.);
gheneralisim, s.m. „comandament suprem”, p. 167; (< germ.
Generalissimus, < fr. généralissime, Frâncu, E.G.-A., DGR);
glidăĕ, s.f. „şir, rând, front”, p. 179, 198. 201(< germ. Glied, Frâncu,
E.G.-A.); apare şi în compusul glider-bad; (< germ. Gliderbad);
granatăĕ, s.f. „grenadă”, p. 162; at. 1720-1740; (< germ. Granate, Frâncu,
E.G.-A., DLRV trimite doar la fr. grenade);
granatir, s.m. „soldat înarmat cu grenade”, p. 162; (< germ. Granadier,
Granatier, fr. grenadier, Frâncu, E.G.-A.);
grenţIJ, s.n. „graniţă”; (< germ. Grenze, Frâncu, E.G.-A.), în compusul grenţIJinşpector,
p. 200, 202, 203; (< germ. Grenzinspektor); var. graniţIJăĕ, s.f., p. 177, 230;
grenţIJer, s.m. „grănicer”, p. 208; grenţIJ-inşpector, p. 200; (< germ.
Grenzer, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma grăĕnicer;
gujman, s.n. „căciulă turcească; căciulă de samur cu fundul alb (pentru
domnitori şi beizadele) sau cu fundul roşu (pentru boieri); căciulă turcească”,
p. 181; (< tc. güğemín, DLR, NDULR, s.v. gugiuman);
haiduc, s.m. „(: militar)”, „(în trecut) ostaşi din infanteria maghiară;
pedestraş angajat cu plată într-o armată străină”, p. 206. Această categorie
de ostaşi sunt întâlniţi în Ţara Românească şi Transilvania în secolele al
XVI-XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, mai ales la frontierele
Partiumului cu Imperiul Habsburgic şi paşalâcul de la Buda; at 1686 339 ;
(< sb., bg. hajduk, mg. hajdu, NODEX);
halb, interj., „jumătate”, numai în comenzile militare halb-lings [la
stânga!] „întoarcere jumătate la stânga”, p. 240; (< germ. halblinks, links
„stânga” Frâncu, E.G.-A.); halb-recţIJ-marş [la dreapta!] „jumătate la
dreapta”, p. 225; (< germ. halbrechts Frâncu, E.G.-A.);
halt, interj. „stai!, opreşte!”, p. 227, 269; (< germ. halt!, MDA, DEX,
Frâncu, E.G.-A.);
339
Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, Editura Militară, 1987, p. 346.
210

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
halt, s.n. „popas”, p. 142, 225; „halt făcură”, p. 142; (< germ. halt
Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma haltăĕ;
harambaşăĕ, s.m. „căpetenie de hoţi sau de haiduci”, p. 177; variantele:
harambaş, hăĕrăĕmbaş, apud Todoran; (< tc. haram-basi, DEX; < scr. (h)
arambaša, DSB, II, apud Gămulescu, E. S. 139);
haubiţIJăĕ, s.f. „obuze”, p. 278, haubiţIJe, p. 297; (< germ. Haubitze, Frâncu,
E.G.-A.);
haupt, s.m. „şef, căpetenie”, apare în compusele: haupt-cvartir, hauptfestung,
hauptman; (< germ. Haupt, Frâncu, E.G.-A.);
haupt-cvartir, s.n. „cartier general”, p. 233, 251, hauptcvartir, p. 163,
242, 250; (< germ. Hauptquartier, Frâncu, E.G.-A.);
haupt-festung, s.n. „fortăreaţă principală”, p. 165; (< germ. Hauptfestung,
Frâncu, E.G.-A.);
hauptman, s.m. „căpitan”, „Pre Ştiucă îndată hauptman, iară pre Trocan
laitnant îl avanziruiră”, p. 278; (< germ. Hauptmann, Frâncu, E.G.-A.);
sinonime: căĕpitan (mai frecvent utilizat);
hauz-arest, s.n. „consemnare”, p. 237; (< germ. Hausarrest, Frâncu,
E.G.-A.);
helm, s.n. „coif”, p. 129, 240; (< germ. Helm, Frâncu, E.G.-A.); sinonime:
chirasu, coif;
hofcrigs-comisar, s.n. „comisar aulic de război”, glosar; (< germ.
Hofkriegskomissar);
hofcrigs-rat, s.n. „consiliu aulic de război”, glosar; (< germ. Hofkriegsrat
„consiliu de război aulic (în Austria)”, DGR);
hornverc, s.n. „fortificaţie exterioară”, glosar; (< germ. Hornwerk);
husar, s.m. „(în armata ţaristă, în armatele unor state) ostaş dintr-un corp
de cavalerie”, p. 168, 239; (< mg. huszár, NODEX); sinonime: răĕitar;
ianiciari, s.m. „(ist.) ostaş care făcea parte din corpul de elită al infanteriei
turceşti”, p. 180; (< tc. yeniçeri, NODEX);
ibraiter, s.m. „soldat [?]”, „... 6 plăiaşi armaţi, cu şild în chivără, carii
pre rând, câte doi, cu un ibraiter, sus în plai patrolesc”, p. 196 (nu figurează
în dicţionare, MDA atestă s. ibra „acord scris” < ibra; mai degrabă, cf.
răĕitar „soldat călare, cavalerist” < germ. Reiter);
imbrohor, s.m. „comis, trimis al sultanului în Ţările Române, cu înalte
misiuni politice”, glosar; în compusul: aga imbrohor, p. 302; (< tc. imbrohor,
DEX); sinonime: agăĕ;
indult, s.n. „permisiune; (azi) termen definind îngăduinţa care se acordă
unei nave de comerţ aparţinând unui stat beligerant, aflată la începutul
211

MARIA MICLE
ostilităţilor într-un port inamic sau în apele teritoriale ale acestuia, pentru
a le părăsi, cf. LM”; (< germ. Indult „indulgenţă, toleranţă; (mil.) indult,
toleranţa plecării din posturi a vaselor inamice după încetarea războiului”;
< fr. indult, lat. indultum, DEX);
infanterie, s.f. „partea a armatei care duce lupta pe jos”, p. 174; at. 1715;
(< germ. Infanterie < fr. infanterie, Frâncu, E.G.-A.);
instrucţIJie, s.f. „instruire”; „instrucţIJia de oaste căpătând”, p. 230;
(< germ. Instruktion < lat. med. instructio, -onis, Frâncu, E.G.-A.);
invalid, s.m. „invalid”, 199, pl. invalidi, p. 197; (< germ. Invalide < lat.
med. invalidus, Frâncu, E.G.-A.);
invaliden-hauz, s.n. „cămin de invalizi”, p. 207; (< germ. Invalidenhaus,
Frâncu, E.G.-A.);
înţIJăĕpa, a ~, vb. „a trage în ţeapă (nuanţă netrecută în DEX)”, p. 261;
„Ci aceeia nu cutează a mĕrge, că-i înţIJapăĕ”, p. 261; (< pref. în-ţIJeapăĕ, DEX,
NODEX);
lagher, s.n. „tabără militară”, p. 177, 68, 274; pl. lagherile, p. 275; /
CDL, „Scrisóre de prietenie iarăş la acelu în lagher”, p. 147; (< germ.
Lager, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: feld-lagher, p. 233; LM înregistrează
forma lagăĕr (militar); tabăĕrăĕ militarăĕ;
laibvahe, s.m. „(: păzitorii lui)”, „gardă personală”, p. 163; (< germ.
Leibwache, Frâncu, E.G.-A.);
laitnant, s.m. „locotenent”, p. 180; at. 1715; (< germ. Laitnant < fr.
lieutenant, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: porucic; LM înregistrează forma
locotenent;
lauf-faer, s.n. „tir neîntrerupt”, p. 267, 276; (< germ. Lauffeuer, Frâncu,
E.G.-A.);
leghion, s.n. „legiune”, p. 57, 59; „iligonele, adecă leghionele,
reghimentele”, p. 59; (< germ. Legion < lat. med. legio, -onis, Frâncu,
E.G.-A.);
liberlirui, a ~, vb. „(: slovozi)” „a elibera”, p. 88; (< germ. liberieren, cu
suf. -ui şi l provenit din r, Frâncu, E.G.-A.);
linien-şifs, s.n. „vase de linie”, p. 300; (< germ. Linienschiff, Frâncu,
E.G.-A.);
lozung, s.n. „parolă, cuvât de ordine”, p. 226; (< germ. Losung „parolă”),
LM înregistrează forma parolăĕ;
luft-pihsen, s.f. „flintă”, p. 242; var. luft-bihse, luftbicse, p. 270 (nu
figurează în dicţionare; < germ. Luptbiese?, Luftbückse?, Luftbicse);
212

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
maior, s.m. „ofiţer superior, mai mare în grad decât căpitanul şi inferior
locotenent-colonelului”, p. 61, 197; at. 1715; derivat pentru feminin maioriţIJăĕ
„soţia maiorului”, p. 292; (< germ. Major < lat. maior, -oris, NODEX,
Frâncu, E.G.-A.; < rs. maior, NODEX); sinonime: ofiţIJir, p. 61;
mamaliughi, s.m. „mameluci; soldat de cavalerie din corpul de gardă al
sultanilor egipteni; soldat din escadronul gărzii imperiale franceze”, p. 299;
(< fr. mamelouk, DEX, NODEX);
manaf,-i, s.m., „(înv.) cârjaliu; ostaş otoman; hoţ”, p. 239; (< de la
numele unui rebel turc Manah [Ibraim]; cf. bg. manaf, DLR, NUDLR);
mandel, s.n. „grupă, formaţiune”, p. 197; (< germ. Mandel „măsură de
numărat 15-16 bucăţi);
marşal, s.m. „(: arhistratig)”, „mareşal”, p. 68, 126; compus: feldmarşal,
p. 154; (< germ. Marschall, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: feldţIJaig-maister, p. 271;
marş, s.n.”mers, marş”, p. 224, 225, 245; (< germ. March, Frâncu,
E.G.-A.); compuse: aus-marş, s.n. „pornire de marş”, p. 225; (< germ.
Ausmarch, Frâncu, E.G.-A.);
marş, interj. „pleacă!”, p. 224, 259; (< germ. march!, Frâncu, E.G.-A.);
marşelui, a ~, vb. „a mărşălui”, p. 177; variantele măĕrşui, a ~, p. 298,
marşui, a ~, p. 298, marşirui, a ~, p. 237, marjelui, a ~; (< germ. Marschieren
cu suf. -ui, -lui, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: mergăĕlui, a ~, p. 177;
masacri, a ~, „a masacra”, p. 105, 115, 245; (< germ. massakrieren,
Frâncu, E.G.-A.);
matrozi, s.m. „persoană care face parte din echipajul unei nave maritime;
marinar; matelot”, p. 300; (< germ. Matrose, rs. matros, NODEX);
meidan, s.n. „câmp de luptă (DEX nu cuprinde sensul acesta); teren
deschis, teren viran situat în interiorul sau la marginea unei localităţi, DEX”,
glosar; (< tc. meydan, maydan, NODEX, DEX);
meldui, a se ~, vb. „a ieşi la raport, a raporta”, p. 223; var. meltui, p. 223;
(< germ. melden, MDA);
mergăĕlui, a ~, vb. „a merge; mărşălui”, p. 177; (< merge (< lat. mergere)
+ suf. -ăĕlui, prin contaminare cu marşelui); sinonime: marşelui, a ~;
merzere, s.n. „mortiere; tun de calibru mare, cu ţeavã scurtă, cu traiectoria
foarte curbată, folosit pentru a atinge ţinta din spatele unui obstacol”, glosar;
(< germ. Mörser „idem”, DRG);
milităĕri, a ~, vb. „a militariza”, p. 60, „veni de-a milităĕri”, p. 60; „Apoi
de-a milităĕri Panciova, Clisura, Halmăju şi Timişu, umblai cu el”, p. 60;
„Caransebeşu săĕ milităĕri”, p. 219; (< derivare regresivă de la milităĕrie);
213

MARIA MICLE
militari, s.m. „(: haiduci)”, p. 206; (< germ. Militär, DEX, NODEX;
etimologie multiplă: fr. militaire, lat. militaris);
montur, s.n. „echipament, uniformă militară”, p. 197; varianta mondur,
p. 197, mondure, p. 231; (< germ. Montur, Frâncu, E.G.-A.);
montirui, a ~, vb. „a echipa, a face uniforme militare”, p. 254, mondirui,
a ~, p. 200; (< germ. montieren, Frâncu, E.G.-A.); sinonime: uniformirui, a
se ~ vb. „a îmbrăca uniforma”, p. 250;
muniţIJie, s.f. „muniţie”, p. 158, 162; var. muniţIJion, s.n., p. 174; (< germ.
Munition, Frâncu, E.G.-A.);
muşchetăĕ, s.f. „flintă, muschetă”, p. 162, 243; (< germ. Muskete, Frâncu,
E.G.-A.);
muşcăĕtâri, s.m. „infanterist, muşchetari”, p. 175; variantele: muşchetir,
p. 245, muşcăĕtir, p. 275; (< germ. Musketier, Frâncu, E.G.-A.);
muştrung, s.n. „trecere în revistă a unei unităţi militare”; var. muştrăĕ,
s.f., glosar; „Acum Papila cu comisarii revizia-mustrungu făcură şi toată
trupa...”, p. 233; (< germ. Musterung, Frâncu, E.G.-A.);
nefiri, s.m. „ostaşi creştini în oastea turcească”, p. 268 (varianta lui nefer
< tc. nefer);
oaste, s.f. „armată”, p. 176; „Paşii nu-i da a sta la magazine, ci cu oastea sa
la Mehadia venind”, p. 176; (< lat. hostis, -em, NODEX); sinonime: cor, ordie;
ober, adj. „superior, de sus”; apare în compuse ce denumesc grade
militare sau funcţii din administraţie; precede chiar şi cuvinte de origine
turcă (oberarambaşăĕ, p. 269); sau slavă (obercneaz, p. 170, 205, 297);
(< germ. ober, Frâncu, E.G.-A.);
obercapetan, s.m. „căpitan de grad superior”, p. 191; var. obercapitan,
p. 199, 315; (< germ. ober + lat. med. capitan(e)us);
obercomandăĕ, s.f. „comanda supremă”, p. 80, 181; (< germ. ober,
Frâncu, E.G.-A. + < fr. commande, DEX);
obercomandant, s.m. „comandant suprem”, p. 80; (< germ. ober +
Kommandant, Frâncu, E.G.-A.);
oberlaitnant, s.m. „locotenent major”, p. 219; var. obârlaitnant, p. 235; /
PI, p. 273;
oberofiţIJir, s.m. „ofiţer major”, p. 61, 197; vezi ofiţIJir;
oberster, oberst, s.m. „(: polcovnic)”, p. 303, „colonel”, p. 60, 175,
241; var. obârşteru, p. 206; / CDL, „Un ofiţir mulţemeşte la şeful său (care
poate fi general sau oberşter)”, p. 86; (< germ. Oberst, DGR); sinonime:
polcovnic / CDL, p. 303;
214

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ocupiruirt, part. cu valoare de adj. „ocupat”, p. 272; (< germ. okkuppiert,
part. vb. okkupieren, Frâncu, E.G.-A.);
ofenziv, adj. „care participă la ofensivă”, p. 141; antonimul defenziv,
p. 141; (< germ. offensiv, Frâncu, E.G.-A.);
ofiţIJir, s.m. „ofiţer, denumire generică pentru gradele militare superioare”,
p. 157, 184, 203; compuse: oberofiţIJir „ofiţer major”, p. 61, 197, ştabofiţIJiri„ofiţeri
de stat major”, p. 178, unterofiţIJir „subofiţer”, p. 197, bauofiţIJir,
p. 203 / CDL, „La ofiţIJirii stabului”, p. 237; at. 1695; (< germ. Offizier, lat.
med. officiarius, Frâncu, E.G.-A.);
operaţIJion, s.n. „operaţiune militară”, p. 153; var. operaţIJie, s.f., p. 153;
(< germ. Operation, Frâncu, E.G.-A.; NODEX), LM înregistrează forma
operaţIJie;
orden, s.n. „decoraţie”, p. 304; var.: ordre, p. 254, ordr, p. 253; (< germ.
Orden, fr. ordre, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma ordin;
ordie, s.f. oaste turcească, hoardă”, glosar; (< sb., bg. ordija, DEX, NODEX);
ostaş, s.m. „persoană care serveşte în armată, care face serviciul militar” /
CDL, „Cu aplecăciune plină de veneraţie mă rog de Excelenţa Sa, să se
îndure a scóte pe numitul meu fiiu dintre numărul ostaşilor”, p. 55 (oaste +
suf. -aş, MDA);
palancăĕ, pl. palanche, s.f. „întăritură militară din trunchiuri de copac sau
pari groşi bătuţi în pământ, palisadă; (prin analogie, regional) construcţie
rudimentară folosită ca adăpost pentru animale, cu gard”, p. 219, p. 230,
„Eu îi zişi: de ce nu faci în Alion o palancăĕ aşa? Zisă că nu-i apă”, p. 231;
(< tc. palanka, mg. palánk, pn. palanka, NDULR);
păĕlăĕsaţIJi, s.m. „pari bătuţi în pământ la fortificaţii, palisadă”, p. 230
(nemenţionat în dicţionare);
pandur, s.m. „(în sec. XVIII-XIX în Ţara Românească) ostaş făcând parte
dintr-un corp de oaste neregulată; (pop.) ţăran răzvrătit care se retrăgea în
păduri şi lupta împotriva asupritorilor, făcând dreptate celor săraci; haiduc”,
p. 285; (< sb. pandur, mg. pandúr, NODEX);
panţIJir, s.n. „în text are doar sensul de platoşăĕ, necuprins în DEX”;
„(înv.) soldat călare dintr-o unitate militară, însărcinat cu paza frontierei
şi cu transmiterea ştirilor oficiale”, p. 181, 297; pl. panţIJire, p. 181; (< sb.
pancir, NODEX, DEX, pn. pancerz);
paradie, s.f. „trecere în revistă a unor trupe care defilează; paradă
(militară)”, „aci în casernele mari fiind în garnizon, în paradie sta”, p. 200;
(< germ. Parade, fr. parade, DN);
215

MARIA MICLE
patron, patroanăĕ, s.f. „cartuş, glonţ, tub metalic sau de carton care
conţine o capsă, material exploziv, proiectil sau alice, folosit la armele de
foc portative; bucată cilindrică de exploziv folosită în mine la dislocarea
straturilor”, p. 177; pl. patroane, p. 177, 162; (< germ. Patrone, Frâncu,
E.G.-A., NODEX; DILR nu prezintă acest sens şi etimologie a cuvântului;
DLRLV, LM nu înregistrează acest cuvânt); sinonime: cartace, p. 176;
patrulăĕ, s.f. „strajă, rond; grup de militari care circulă pe un traseu având
misiunea de supraveghere sau de recunoaştere”, p. 176, 180, 202; „... că
patrule de pe dealuri bombe, cartace îi împroşca şi-i omora, ... mulţi periră”,
p. 176; (< germ. Patrulle, Frâncu, E.G.-A., NODEX, LM);
patroli, a ~, vb. „apatrula, a merge în patrulă”, p. 202, 253; (< germ.
patrouillieren, Frâncu, E.G.-A.);
pistol, s.n. „armă de foc mică, din care se împuşcă la distanţe mici, cu o
singură mână”, p. 254, var. piştol, p. 257; at. 1715; (< germ. Pistole, Frâncu,
E.G.-A., NODEX; < ngr. pistóli, germ. Pistol, NODEX);
pichet, s.n. „subunitate militară care asigură securitatea trupelor în marş;
subdiviziune de grăniceri însărcinată cu paza unui sector de frontieră”;
(< germ. Pikett, Frâncu, E.G.-A., NODEX; pe lângă etimlogia germană,
NODEX mai dă < fr. piquet, rs. Piket);
pivăĕ, s.f. „(înv. şi reg.) mortier mic, primitiv, săcăluş”, p. 226; (< lat.
*pilla, DEX);
plăĕiaşi, s.m. „(ist.) persoană care locuia la graniţele de munte ale ţării,
însărcinată cu paza acestora în schimbul unor privilegii”, p. 196; (< plai,
suf.-aş, NODEX);
plumbi, s.m. „proiectile mici de metal la armele manuale de foc; gloanţe”,
p. 278; „3 plumbi îl pătrunsără”, p. 278; (< lat. plumbum, NODEX);
plochirui, a ~, vb. „(: încungiurară)”, p. 277; „Cladova plochiruirăĕ”,
p. 277; vezi blocadăĕ;
pocăĕlui, a ~, vb. „a pocni cu puşca”, glosar, apud Todoran; (< interj. poc
+ suf. -ăĕlui);
polc, s.n. „regiment; (NODEX îl localizează în Moldova medievală)
subdiviziune militară, corespunzătoare regimentului, în care se grupau
oştenii ţării în timp de război”; pl. polcoane, p. 174; (< rs. polk,
NODEX);
polcovnic, s.m. „(: oberşter)”, „ofiţer cu grad corespunzător colonelului;
militar care comandă un polc”, p. 303; grad în armata rusă explicat prin
termen din germană; (< rs., ucr. polkovnik, NODEX);
216

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
pondoner, s.m. „pontonier; militar dintr-o unitate specializată în
construirea pontoanelor; persoană care lucrează la un ponton”, p. 183;
(< germ. Pontonier, Frâncu, E.G.-A.; NODEX trimite numai la fr.
pontonnier), LM înregistrează forma pontonier;
porten-ştifle, s.f. pl. „cizme cu carâmb înalt şi şireturi”, p. 250; (< germ.
Portenstiefel, Frâncu, E.G.-A.);
port-epee, s.n. „curea de sabie”, p. 278; (< germ. Portepee, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: cuplăĕ;
porucic, s.m. „locotent”, glosar; compus: căĕzăĕci porucic, s.m. „locotenent
de cazaci”, p. 303; (< rs. porucik, DEX); sinonime: laitnant;
poteri, s.f. „(în epoca medievală) grup de oameni înarmaţi (în special
arnăuţi), având ca sarcină paza stăpânirii şi a orânduielilor ei”, p. 227;
(< sb., bg. potera, NODEX);
poziţIJie, s.f. „(mil.) loc pe care sunt situate trupele pe front”, p. 243;
„fiind poziţIJia noastră bună...”, p. 243; „bune poziţIJii, bine postiruiţIJi”, p. 284;
(< fr. position, lat. positio, -onis, NODEX);
prau, s.n. „praf de puşcă”, p. 176; (< sl. prahŭǠ, NODEX); sinonime:
pulfer; prau-pulver, p. 136;
prăĕuăĕrie, s.f. „pulberărie, depozit de praf de puşcă”, p. 287; (< prau, suf.
-ăĕrie); sinonime: pulfermagazina;
profont, comis ~, s.n. „pâine de calitate inferioară care se prepara în trecut
pentru militarii din fostul Imperiu austro-ungar; pâine militară”, p. 215; pl.
profonturi p. 233; (< mg. prófont, DLR; nu figurează în DEX, NODEX);
profuntari, s.m. „brutar (în armată)”, glosar; (< profont + suf. -ari; nu
figurează în dicţionare);
proviant, s.n., defectiv de pl. „provizii, merinde”, p. 157, 158, 162, 181,
240; var. profiant, p. 180; (< germ. Proviant, Frâncu, E.G.-A., TDRG nu
menţionează decât etimologie poloneză, rusească şi ucraineană);
provizion, s.n. „provizie”, p. 166; (< germ. Provision, Frâncu, E.G.-A.);
pulfer, s.n. „praf, pulbere (de puşcă)”, p. 110, 136; (< germ. Pulver,
Frâncu, E.G.-A.); sinonime: prau; prau-pulver, p. 136;
pulfermagazina, s.f. „pulberărie; depozit de muniţie”, p. 178; sinonime:
prăĕuăĕrie; magazina de prau, p. 137;
puşcăĕlui, a ~, vb. „a trage cu puşca”, p. 56; puşcăĕia, a ~, p. 309; puşcăĕri,
a ~, apud Todoran; (< puşc + suf. -ăĕlui); sinonime: pocăĕlui, a ~;
rait, s.m. „călăreţ”, p. 154; pl. raiţIJi, p. 154; termen nemenţionat în
dicţionare; (< germ. Reit[er], Frâncu, E.G.-A.);
217

MARIA MICLE
răĕitar, s.m. „călăreţ, cavalerist”, p. 175, 181, 202; var.: răĕitariu, p. 240;
(< germ. Reiter, Frâncu, E.G.-A.; MDA, NDULR); sinonime: husar, p. 168;
răĕzmiriţIJăĕ, s.f. „aici, război”, glosar; (< bg., scr. razmirica, DEX,
NODEX);
rebelie, s.f. „răscoală”, p. 219 (rebeliune < fr. rébellion, germ. Rebellion,
DEX, NODEX);
redut, s.n. „redută; fortificaţie mică, de formă poligonală, înconjurată de
şanţuri şi folosită pentru apărarea circulară”, p. 281; schimbare de gen, faţă
de prezent; (< germ. Redoute, fr. redoute, rs. redut, DEX, NODEX);
reghiment, s.n. „regiment; subdiviziune militară din cadrul unei divizii
constând din mai multe batalioane sau escadrile; unitate militară”, p. 59,
61, 227; în compusul: regiment-arţIJt, s.m. „medicul regimentului”, p. 263 /
CDL, „pedestraş la măritul Regiment”, p. 54; at. 1699; (< germ. Regiment,
Frâncu, E.G.-A., NODEX dă în plus şi fr. régiment);
retiradăĕ, s.f. „retragere”, p. 245, 269; (< germ. Retirade, Frâncu, E.G.-A.);
retirt!, adv. „(comandă militară) retragerea!”, p. 238; (< germ. retiert
(comandă militară), Frâncu, E.G.-A.);
retirui, a se ~, vb. „a se retrage”, p. 249, 239, 316; p.s. se retiruirăĕ,
p. 174; (< germ. Retieren, cu suf. -ui, Frâncu, E.G.-A.);
rezerve-cor, s.n., p. 163; (< germ. Reservekorps, Frâncu, E.G.-A.);
ritmaister, s.m. „căpitan de cavalerie”, p. 200, 208, 276; (< germ.
Rittmeister, Frâncu, E.G.-A.);
ruf, s.n. „strigăt, chemare, declaraţie”, „îi spusă cum să-l tâlmăcească, în
scurt şi tamburului cum va bate rufu...”, p. 232, „Şi la comanda ruf tamburii
începură”, p. 232; (< germ. Ruf „idem”, DGR; sens nemenţionat în MDA);
sabie, s.f. „armă albă constând dintr-o lamă lungă de oţel, ascuţită la
vârf şi pe una dintre laturi şi dintr-o gardă şi un mâner”, p. 239, 247; (< bg.
sablja, DEX, NODEX);
stab, s.m. „organ de conducere a forţelor armate; stat-major” / CDL, „La
ofiţirii stabului”, p. 237; (< germ. Stab, NODEX);
şalupăĕ, s.f. „(înv.) tunăreaţă, canonieră; navă uşoară, propulsată de un
motor, folosită în diferite scopuri (pentru transport, remorcare, pescuit,
întreceri spor-tive etc.” / SH, pl. şalupe, p. 330; (< germ. Schaluppe, DGR;
< fr. chaloupe, MDA);
şanţIJ, s.n. „fortificaţie de pământ”, p. 171, pl. şanţIJe, p. 271, pl. şanţIJuri,
p. 171; (< germ. Schanze, Frâncu, E.G.-A., NODEX; NODEX mai dă şi
etimologia mg. sánc);
218

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
şanţIJ-corpral, s.m. „caporal la lucrările de fortificaţii”, p. 257; (< germ.
Schanz + Korpral „caporal, căprar”);
şanţIJe-vercuri, s.n. „tranşee”, p. 126; (< germ. Schanzwerk, Frâncu,
E.G.-A.);
şăĕnţIJui, a ~, vb. „a intra în tranşee”, p. 159; (< germ. schanzen, cu suf.
-ui, Frâncu, E.G.-A.);
săĕrdar, s.m. „comandant militar otoman; dregător domnesc care avea
funcţia de comandant de oaste, mai ales de călărime”, glosar; (< tc. serdar,
MDA);
şarfşiţIJi, s.m. „tiraliori, trăgător de elită”, p. 228, 230; var. sarşiţIJii, p. 232;
(< germ. Scharfschütze, Frâncu, E.G.-A.);
şargĕƱ, s.f. „grad în armată”, glosar; pl. şargele, p. 206 (variantă a lui
şarjăĕ, s.f. „funcţie, grad militar” < fr. charge, DLR);
seiman, s.m. „creştin în oastea turcească”; „(în ţările româneşti sec.
XVII-XVIII) ostaş mercenar pedestru care îşi făcea serviciul în garda de
pază de la curtea domnitorului”, p. 176; pl. săĕimeni „(: volonteri)”; „seimani,
volontĕri cu simbrie”, p. 176; „săĕimani, cătane cu simbrie”, p. 181 var.
săĕrimeni, p. 176; (< tc. seğmen, DLRLV, seymen, NODEX);
serascher, s.m. „(în Imperiul Otoman) comandant al armatei şi ministru
de război; (aici) mare comandant de oaste”, glosar; var. seraschir, p. 236; în
NODEX forma este seraschier; (< tc. serasker, NODEX);
şif, s.n. „corabie, navă militară”; (< germ. Schiff, Frâncu, E.G.-A.), apare
doar în compuse: crigssifs „nave de război”, p. 300; (< germ. Kriegsschiff,
Frâncu, E.G.-A.), bombenşifs „nave cu bombe”, p. 300; (< germ.
Bombenschiff, Frâncu, E.G.-A.), linienşifs „nave de linie”, p. 300; (< germ.
Linienschiff, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma navăĕ militarăĕ;
şild, s.n. „scut, pavăză”, p. 196; (< germ. Schild, Frâncu, E.G.-A.), LM
înregistrează forma scut;
şişanăĕ, s.f. „puşcă ghintuită”, p. 221, 244 < deriv. de la şiş + suf. -anăĕ;
nu figurează în DEX, NODEX; şiş „pumnal, hanger” < tc. şiş, NODEX);
şiţIJar, s.m. „infanterist, vânător”, p. 43, 233, 256, 258; varianta feciori
şiţIJi, p. 256; (< germ. Schütze, Frâncu, E.G.-A.);
şlahtordnung, s.n. „ordin de bătaie”, p. 163; (< germ. Schlachtordnung,
Frâncu, E.G.-A.);
şlos, s.n. „(: cetăţăl)”, „cetăţuie”, p. 287; (< germ. Schloß, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: castel;
sold, s.n. „(: simbrie)”, „soldă”, p. 178; (< germ. Sold, Frâncu, E.G.-A.);
219

MARIA MICLE
soldat, s.m. „persoană care face stagiul militar sau face parte din cadrul
armatei; ostaş; militar; combatant”, p. 168, 178; (< germ. Soldat, NODEX,
se mai consemneză şi etimologiile: fr. soldat, it. soldato);
spahii, s.m. „soldat dintr-un corp de cavalerie otomană recrutat din
rândurile aristocraţiei militare”, p. 176; (< tc. sipahi, DEX);
spaniş, adj. „spaniol”; în compusele: spanişe-raiter, spanişer-vand;
(< germ. spanish, Frâncu, E.G.-A.);
spanişeraiter, s.n. „obiecte de obstacol în calea duşmanului”, p. 242;
(< germ. spanicher Reiter);
spanişer-vand, s.n. „paravan”, p. 58, 287; (< germ. spanicher Wand „idem”);
spion, adj. „care face spionaj”; „Rumânii spioni aduseră scrisori de la
Ştiucă”, p. 271; at. 1788; (< germ. Spion, Frâncu, E.G.-A., MDA, care mai
dă şi it. spione, fr. espion);
ştab, s.m. „stat major”, p. 200, 203, 204206, 226, 283; var. ştaabu,
p. 203; compuse: ştab-ofiţIJiri s.m. „ofiţeri de stat major”, p. 178, 231, 270,
general-staab, p. 230; (< germ. Stab, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează
forma stat major;
standart, pl. standarte, s.n. „(: steaguri)”, „stindard, steag”, p. 163, 179;
(< germ. Standarte, Frâncu, E.G.-A.);
steag, s.n. „stindard; (în Moldova medievală) mică unitate militară,
având drapel propriu”, p. 162; (< sl. stěĞgŭǠ, NODEX);
stăĕgari, s.m. „(: fenricu)”, p. 179; (< băn. stag „steag” + suf. -ar[i]);
ştifl-cneht, s.m. „trăgător de cizme; ordonanţă” / SH, p. 238; ştifl apare
şi în porten-ştifle, s.f. pl. „cizme cu carâmb înalt şi şireturi” / SH, p. 250;
(< germ. Stieflknecht, Frâncu, E.G.-A.);
ştil-ştand, s.n. „suspendare a ostilităţilor”, p. 276; var. ştilştande,
p. 299; în compus: vafen-ştilştant, s.n. „armistiţiu”, p. 150, 300; (< germ.
Waffenstillstand, Frâncu, E.G.-A.); LM înregistrează forma armistiţIJiu;
încetarea ostilităĕţIJilor;
ştraf, s.n. „(aici) pedeapsă; (înv.) amendă”, glosar; (< germ. Strafe, DEX);
strajmeşter, s.m. „plutonier; (în armata austro-ungară) sergent-major de
cavalerie sau de artilerie”, p. 60, 61, 219, 250; (< mg. strászemester, MDA);
şturm, s.n. „(: năvală)”, p. 117; „asalt, atac”, p. 175, 176, 246; var. sturm,
p. 165, 176; (< germ. Sturm, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma atac;
subaşăĕ, -e, s.m. „primar rural turc, poliţai; agent de poliţie numit de turci
în Ţările Române”, p. 176, 180; (< tc. subaşi, DLRLV; nu figurează în DEX,
NODEX);
220

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
sucţIJesioncrig, s.n. „războiul de succesiune”, p. 161; (< germ.
Sukzessionskrieg, Frâncu, E.G.-A.);
şvadron, s.n. „escadron”, p. 232, 249; svadroanele, p. 249; at.1715;
(< germ. Schwadron, Frâncu, E.G.-A.);
ţIJaig-haus, s.n. „arsenal”, glosar; (< germ. Zeighaus);
tain, s.n. „(: pită profont)”; raţie alimentară dată cuiva pentru un anumit
timp în schimbul unor servicii prestate; parte care revine cuiva la împărţirea sau
distribuirea unui bun comun”, p. 236; (< tc. tayin, NODEX); vezi profont;
topgiu, pl. topgii, s.m. „tunar, artilerist”, p. 180; în DEX e trecut topciu;
(< tc. topçu, DEX);
trangeie, s.f. „tranşeu”, p. 297, „cu şanţăle trangeii bine să apropiasă”,
p. 297, pl. trangee, p. 297; (< fr. tranchée, NODEX); sinonime: şanţIJ-verc;
trupăĕ, s.f. „grup regulat şi organizat de soldaţi dintr-o unitate militară;
totalitate de soldaţi care formează o subdiviziune militară”, p. 174;
„infanterie, trupăĕ, artilerie”, p. 174; (< fr. troupe, NODEX);
ţIJăĕrcui, a ~, vb. „a încercui”, p. 297; „iară cu mare trupă şi artilerie Diiu
de doă părţi îl ţIJăĕrcuirăĕ”, p. 297; (< ţIJarc, -ui); sinonime: înţIJăĕrcui;
ţIJug, s.n. „(înv. Banat) pluton, coloană, convoi; marş, expediţie”, p. 132,
239, 243, 273; (< germ. Zug, Frâncu, E.G.-A., MDA);
tun, s.n. „armă de artilerie care aruncă proiectile grele la mare distanţă”,
p. 58, 137, 296; (< lat. tonus, DEX);
tunui, a ~, vb. „a trage cu tunul”, p. 277; (< tun + suf. -ui);
ţIJvibah, s.n. „pesmeţi”, p. 164, 260, 269, 271; (< germ. Zwieback, Frâncu,
E.G.-A.);
ucaz, s.n. „(: poruncă)”, „(înv.) hotărâre adoptată de organul suprem
al puterii de stat; decret; ordin; (fig.) hotărâre care nu admite nici o
contrazicere”, p. 308; (< rs. ukaz, fr. oukase, ukase, NODEX);
uniformăĕ, -e, s.f. „îmbrăcăminte reglementară care prezintă aceeaşi
formă după croială, model, pânză şi culoare, obligatorie pentru anumite
categorii de profesiuni ~ militară”, p. 250; „De unde viind iar aicea la Băi,
cu alte uniforme, alte ordine, zisă că-i maior; şi poate fi fost gheneral”;
(< germ. Uniform, < fr. uniforme, NODEX); vezi şi mondur;
uniformirui, a se ~ vb. „a îmbrăca uniformă”, p. 250; (< germ.
uniformieren „idem”, cu suf. -ui, DGR);
unter, prep., adv. „sub”, apare doar în compuse: unterlaitnant, unterofiţIJir,
p. 197, 165, 309, unter-minit „minată pe dedesupt”, p. 176; (< germ. unter,
Frâncu, E.G.-A.);
221

MARIA MICLE
unterlaitnant, s.m. „sublocotenent”, glosar; (< germ. unter + Leutnant);
unterminit, vb. part. „minat pe dedesupt”, p. 176; unter-minităĕ, p. 176
(part. de la untermini < germ. unterminieren „a submina, (mil.) „a mina”);
unterofiţIJir, s.m „subofiţer”, p. 197; (< germ. Unterofizier);
urlaub, s.n. „(înv. şi regional) concediu militar, permisie” / CDL, „Un
ofiţir mulţemeşte la şeful său (care poate fi general sau oberşter) pentru
că i-au dat îngăduinţă (urlaub) de a merge în patria sa.”, p. 86; at. 1926;
(< germ. Urlaub, MDA);
vafen-ştilştand, s.n. „armistiţiu”, p. 150, 300; vafen „armă” < germ.
Waffe nu e folosit singur în text, numai în acest compus; ştand apare singur
„stare”; (< germ. Waffenstillstand, Frâncu, E.G.-A.);
vagenburg, s.n. „întăritură, baricadă din care”, p. 163; (< germ.
Wagenburg, Frâncu, E.G.-A.), LM înregistrează forma baricadăĕ;
vahtmaistor, s.m. „sergent-major în cavalerie sau infanterie”, p. 239,
243, 244; vahtmaister, p. 244; (< germ. Wachtmeister, Frâncu, E.G.-A.);
verbui, a ~, vb. „a înrola, a recruta”, p. 180; imperf. verbăĕluia, p. 176;
(< germ. verben, cu suf. -ui, Frâncu, E.G.-A.);
verbăĕlui, a ~, vb. „a înrola, a recruta”, p. 176; (< germ. verben, cu suf.
-ăĕlui, de la împrumuturile de origine maghiară, Frâncu, E.G.-A.);
verbung, s.n. „înrolare, recrutare”, p. 176, 194; (< germ. Werbung,
Frâncu, E.G.-A.); nu s-a impus nici în grai, fiind concurat şi înlocuit de un
alt germanism, azentare; (< germ. Assentierung, DSB, II);
vezir 340 , s.m. „(înv.) demnitar în Imperiul Otoman şi în alte ţări
musulmane”, p. 180; var. vizir, p. 163; (< tc. vezir, NODEX);
vinter-cvartir, s.n. „cantonament de iarnă”, p. 281 (germ. Winterqvartier);
sinonime: cvartir;
visţIJei, s.n. „eghileţi”, / SH, „Iară multe caşchete, visţIJei, căpenĕge şi
muşchete pre dealu întâlnirii au rămas”, p. 246; (nu figurează în dicţionare);
volonteri, s.m. „voluntar, militar plătit”, p. 159; „[...] unde ca militari
volonteri a sluji împăratului începură”, p. 159; (< lat. voluntarius, fr.
volontiare, it. volontarie); sinonime: săĕimeni.
Dintre termenii militari extraşi din Cronica Banatului, observăm că
următoarele cuvinte nu sunt menţionate în dicţionarele limbii române:
adnadii, asnadariu, chirasu, furişiţIJ, ghemii, ibraiter, luft-pihsen, mandel,
nefiri, profuntari, visţIJei.
340
Forma vezir, şi nu vizir, cum s-a impus în limba literară arată că împrumutul e făcut direct din tc.
222

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
III. 3. LIMBAJ ADMINIsTRATIV,
JURIDIC ŞI COMERCIAL
Factorii socio-culturali determină apariţia stilurilor funcţionale (variante
culturale), cu forme concrete de realizare a limbii literare. În raport cu
limba actuală, termenii din domeniul administrativ, juridic şi comercial utilizaţi
în textele bănăţene cercetate de noi reprezintă, în foarte multe cazuri, arhaisme
sau regionalisme, dintre care unele au încetat să fie folosite în limba literară şi
în graiul bănăţean. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea erau uzuale în varianta
literară bănăţeană. Acestora li se adaugă elemente populare, comune tuturor
zonelor ţării, cunoscute până în prezent, precum şi cuvinte ce par neologisme
de dată recentă în limbajul de specialitate al economiei sau comerţului. Este
surprinzător cât de mulţi dintre aceşti termeni se regăsesc şi în fondul lexical
actual: procent, prezidiu, congres, fundaţIJie, capital, camerăĕ, consiliu etc.
Faţă de unii termeni ai limbajului administrativ, varianta literară
bănăţeană se dovedeşte a fi conservatoare (precum se întâmplă cu elementele
latine moştenite în graiul corespunzător). În textele secolului al XIX-lea
sunt prezenţi termeni vechi ce păreau a fi înlocuiţi în secolul al XVIII-lea:
comision, consiliar, canţIJelist.
Stratificarea acestei variante literare se bazează pe elemente regionale,
dialectale, din direcţia ruralului, unele conservate până în prezent în grai
(termeni fundamentali în exprimare, corespunzători unui fond lexical de
bază, denumind activităţi comune general valabile, ce privesc activităţi
domestice din viaţa indivizilor), dar şi pe un fond lexical al burgheziei în
formare, care în ciuda vicisitudinilor vremurilor a desfăşurat aici o activitate
economică mai intensă. În limba scrisă a cărturarilor băneţeni, în elementele
lexicale, cu precădere, apare ca o evidenţă stratificarea pe clase sociale a
populaţiei, de la ţărănime la burghezie şi nobilime.
Evoluţia neologismelor juridico-administrative nu poate fi privită
decât în relaţie cu trei factori: lingvistic, istoric şi geografic care determină
introducerea unui termen în limbă. C. Frâncu afirmă că „o istorie a
neologismului juridico-administrativ, dar nu numai a acestuia, trebuie să
ţină seama de trei principii de clasificare: clasificarea pe provincii, pe epoci,
223

MARIA MICLE
pe stiluri şi sfere semantice” 341 . G. Ivănescu remarca, la rândul său, faptul
că lingviştii au fost preocupaţi multă vreme de gruparea faptelor de limbă
pe epoci şi mai puţin pe regiuni 342 . Variantele literare teritoriale au înflorit
în faza veche a limbii şi în cea premodernă şi se uniformizează în cea de-a
doua parte a secolului al XIX-lea. Forme incipiente sau mai dezvoltate ale
stilurilor funcţionale se dezvoltă încă la nivelul variantelor teritoriale.
Raportul populaţiei locale cu administraţia, dar şi cu activitatea
comercială desfăşurată pe teritoriul Banatului în epoca premodernă şi
modernă poate fi caracterizată de sfere semantice precum:
- termeni specifici profesiilor / meseriilor din perioada respectivă, fiecare
având la rândul său termeni specifici,
- funcţii ale personalului din aparatul administrativ,
- denumiri ale actelor folosite,
- monede, fiscalitate,
- ranguri nobiliare şi funcţii politice, categorii sociale,
- comerţ
- unităţi de măsură folosite în activităţile negustoreşti
- transportul fluvial.
Terminologia specifică acestor domenii cuprinde o seamă de elemente
lexicale specifice numai variantei literare bănăţene, dar şi numeroşi termeni
uzuali în toate variantele literare din perioada premodernă a românei culte,
dintre care multe s-au pătrat şi în româna literară actuală.
Intensificarea relaţiilor comerciale dintre provinciile româneşti, odată cu
dezvoltarea burgheziei, a făcut ca termenii din domeniile acestea să circule
rapid între regiuni şi să se constituie un fond comun de termeni, pe care
ulterior i-a preluat şi limba unică. Bineînţeles că în procesul de unificare
şi constituire a variantei literare româneşti „transregionale” a rezultat şi un
fond lexical sedimentar, lăsat în uitare.
Varianta literară bănăţeană a funcţionat, în domeniul administrativ şi
comercial, ca o punte de legătură şi canal de îmbogăţire a lexicului specializat
cu termeni administrativi şi comerciali împrumutaţi din germană.
341
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 309. Observăm că majoritatea formelor termenilor
juridico-adiministrativi propuşi de Frâncu pentru zona Olteniei, apar şi în textele bănăţene,
fapt explicabil, deoarece ambele provincii au avut în comun apartenenţa la administraţia austriacă în
perioade mai lungi sau mai scurte din secolol al XVIII-lea, care nu au rămas fără inovaţii în lexic.
342
G. Ivănescu, Istoria limbii române, ed.a II-a, p. 574.
224

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Datorită condiţiilor sociale şi politice specifice, Transilvania îşi dezvoltă
lexicul din aceste domenii prin împrumuturi directe din latină, dar şi prin
intermediul maghiarei şi germanei. Prioritară în faţa germanei în această
regiune va fi, desigur, maghiara, căreia i se datorează şi câteva împrumuturi
şi o serie de calcuri 343 .
În primele decenii ale veacului al XIX-lea, lexicul de origine turcească şi
neogreacă va circula, în special, în Ţara Românească, din cauza dependenţei
acestei provincii faţă de Poarta otomană şi faţă de regimul fanariot,
generând apreciere faţă de această filieră de împrumut lexical în mediile
boiereşti şi negustoreşti 344 . Puţine dintre greco-turcisme s-au păstrat însă în
limba literară unică, deoarece la mijlocul secolului amintit ajunseseră ţinta
ridiculizării şi satirizării în operele literare ale unor scriitori, dintre care cel
mai fervent a fost I. L. Caragiale. Concomitent, neologisme occidentale au
pătruns în Muntenia prin intermediul limbii ruse în care circulau pe atunci.
În încercarea de a evidenţia termenii reprezentativi pentru unele limbaje
specializate ale dialectului literar bănăţean, am întâlnit o serie de cuvinte ce
figurează în MDA, cu atestări în română ulterioare datelor de apariţie ale
textelor analizate de noi. Până la o eventuală infirmare, prin identificarea
acestor termeni în alte izvoare mai vechi, anii de apariţie ai scrierilor:
ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ (1799), Cronica Banatului (1825-1827),
Epistolariul românesc (1841), pot fi avuţi în vedere ca prime date de
menţionare în limbă 345 .
caschetăĕ, pl. caşchete, s.f. „cască militară” / SH, p. 245, p. 246; at. 1926;
camerăĕ, s.f. „adunare legislativă” / CDL, „La camera ungurească
aulicăĕ”, p. 256; at. 1939;
coaliţIJie, s.f. „alianţă dintre două sau mai multe state, grupări politice etc.,
făcută în vederea unei acţiuni comune” / SH, p. 299; at. 1866 la Maiorescu;
(cf. fr. coalition < lat. coalitus “unit”, DEXonline);
comoditate, s.f., „confort; ansamblu de obiecte care formează o stare de
confort (NODEX)” / CDL, „însă unii vrând comoditatea şi averile sale fără seamă
şi curund a le înmulţi, au întrebuinţat mijlociri celainice”, p. 260; at. 1889;
343
R. Todoran, Contribuţii la studiul terminologiei juridico-administrative româneşti din Transilvania
de la începutul secolului al XIX-lea, în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul
al XIX-lea, vol. al III-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 113, 134.
344
Gh. Bulgăr, Despre limba documentelor administrative la începutul secolului trecut (1800-1820),
în volumul Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al III-lea, p. 77.
345
Exemplele propuse nu sunt înregistrate în DÎLRLRV şi DLRLV.
225

MARIA MICLE
componere, s.f. „textul, formularea a unui document, act; acţiunea de
a compune şi rezultatul ei; alcătuire” / CDL, „Conte se numesc acelea
componeri scrise...”, p. 261; at. 1843;
contăĕ, s.f. „cont; factură”, CDL, „Oare carele neguţitoriu întâia oară
aduce aminte unui musteriu al său de frunte, să plătească conta, pentru
negoţul ce i-au dat pe credit sau în credinţă”, p. 93; „Conte se numesc acelea
componeri scrise, care le fac manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii
la muşteriile şi cumpărătorii sei, despre făcutul lucru sau despre trimisul
negoţ.”, p. 261; at. la Eminescu;
corvetăĕ, pl. corvete, s.f. „navă de război de mic tonaj, înarmată uşor şi
având mobilitate mare în acţiune, folosită pentru escortă” / SH, p. 300; at.
1887;
cutăĕr, pl. cutăĕre, s.n. „ambarcaţiune mică cu un singur catarg (cu pânze
sau cu motor), folosită pentru curse scurte; ambarcaţie de pescuit” / SH,
p. 300; at. DA manuscris;
cutropi, a ~, vb. „a năpădi; cuprinde din toate părţile; a învălui; a
împresura; a înfăşura” / SH, p. 177; at. 1865;
fa, interj. pop. „(se foloseşte ca adresare către o persoană de sex feminin)
„Scoală-te, fa, du-te, că-i păcat” / SH, p. 290; at. 1852;
fundaţIJie, s.f. „fond, bunuri, donate pentru o operă de interes obştesc” /
CDL, „de a întemeia şcoli pentru tineri, de a tipări cărţi, din care vor primi
învăţeturi şi sfaturi, de a face întocmiri (: fundaţIJii) pentru tinerii cei orfeni
(carii n’au părinţi)”, p. X; at. 1872;
halt, interj. „stai!, opreşte!, destul!, stop!” / SH, p. 227, 269; at. 1952;
hirurg, s.m. „medic” / SH, p. 263; at. 1853;
iluminaţIJie, s.f. „iluminat”, / SH, „iluminaţIJie la ferestri”, p. 309; at. 1893;
înstructor, s.m., „(: învăţătoriu pruncilor acasă)”, „persoană competentă
care instruieşte pe alţii” / CDL, p. 63; at. în DA;
învita, a ~, vb. „a pofti” / SH, p. 204; ind. prez. învităĕ; / PI, p. 81; at.
1872;
sedrie, s.f „(înv. şi reg.) adunare a nobililor dintr-un ţinut (DAR) 346 ” /
CDL, „La Sedria Criminală. La a luminatului Comitat N. Sedria Criminală.”,
p. 257; at. 1896;
urlaub, s.n. „(înv. şi regional) concediu militar, permisie” / CDL, „Un
ofiţir mulţemeşte la şeful său (care poate fi general sau oberşter) pentru că
i-au dat îngăduinţă (urlaub) de a merge în patria sa.”, p. 86; at. 1926.
346
MDA consideră termenul specific Transilvaniei.
226

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
În câteva situaţii am putut observa că pentru trimiterile făcute de MDA la
sursele sale, DÎLRLRV invocă texte cu date mai vechi de apariţie: arendator,
at. 1868 (MDA) / 1737 (DÎLRLRV); camfor, at. 1958 (MDA) / 1760-1770
(DÎLRLRV, s.v. camfur); capelan, at. 1873 (MDA) / 1702 (DÎLRLRV, s.v.
caplan); capital, at. 1956 (MDA) / 1759 (DÎLRLRV); labirint, at. 1901
(MDA) /1700 (DÎLRLRV).
Termeni referitori la profesiuni,
meserii, meşteşuguri
„În istoria limbii române literare, perioada cuprinsă, cu aproximaţie,
între anii 1760-1860 reprezintă o epocă de adânci prefaceri, determinate de
trecerea de la stadiul vechi la stadiul modern al limbii noastre de cultură.
Acest proces de modernizare a limbii române literare s-a petrecut atât sub
impulsul unor factori interni de ordin lingvistic şi cultural, cât mai ales
datorită multiplelor influenţe străine care s-au exercitat atunci asupra limbii
şi culturii româneşti. Cele mai importante prefaceri au avut loc în lexic, care
s-a îmbogăţit cu numeroase cuvinte de diferite origini” 347 .
apotecar, s.m. „farmacist” / CDL, „Conte se numesc acelea componeri
scrise, care le fac manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii la muşteriile
şi cumpărătorii sei, despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261;
(< germ. Apotheker, lat. apothecarius, NDULR);
arambaşăĕ, s.m. „(înv. şi reg.) căpitan de hoţi sau de haiduci” / SH,
p. 80; hăĕrăĕmbaşi / SH, p. 220; cf. Şandru, FR; (< tc. haram-başi, DEX;
< scr. (h)arambaša, DSB, II, apud Gămulescu, E. S. p. 139); sinonime:
oberarambaşăĕ / SH, p. 269;
arminţIJaş, s.m. „încasatorul arminţIJiei; vameş” / SH, p. 298; (< arminţIJie
+ -aş, DSB, II); sinonime: „controlor de arminţie” / SH, p. 295, 298;
baudirector, s.m. „director al unor lucrări” / SH, p. 202, 219; (< germ.
Baudirektor, Frâncu, E.G.-A.);
baumaistori, s.m. „meşteri constructori” / SH, p. 300; (< germ.
Baumeister, Frâncu, E.G.-A.);
347
Despina Ursu, Încadrarea morfologică a verbelor neologice în limba română din perioada 1760-
1860, în „Limba română”, anul XV (1965), nr. 3, p. 371.
227

MARIA MICLE
bireşi, s.m. „argaţi, slugă care lucrează la vite” / SH, p. 254; (< mg.
béres, DSB III);
birtaş, s.m. „crâşmar” / SH, apud Todoran; / CDL, varianta birdaş
„Conta lui Ioan Bistriţanu orăşenescului călţămitoriu despre încălţămintele
ceale lui Antonie Câmpeanu orăşenescului birdaş lucrate.”, p. 262; (< birt +
-aş sau din scr. birtaš, Gămulescu, E. S., DSB III, Frăţilă, Studii lingvistice,
p. 113);
calfăĕ, s.f., „(înv.) muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie,
era obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului” / CDL, p. 60, „Un
neguţitoriu recomândă altui neguţitoriu pe calfa său”, p. 219; (< tc. kalfa,
NODEX);
camerdiner, s.m. „camerist, fecior” / SH, p. 211, „Strigă camerdineru:
Lazăr, dă Nicolii ceva mâncare!”, p. 214; (< germ. Kammerdiner, Frâncu,
E.G.-A.);
cantonist, s.m. „persoană supusă serviciului militar care era recrutată
după sistemul cantoanelor” / SH, p. 248; (< germ. Kanton, Frâncu, E.G.-A.);
capelmaistor, s.m. „şef de orchestră” / SH, „Mie îm dedĕse reghimenţtamboru
Mitru Nedelcovici, capelmaistoru Huboisti, găini, raţe, gâşte
multe, tăiate din Şpot pre cai să le duc”, p. 248; (< germ. Kapelmeister,
MDA);
căĕlţIJăĕmitori, „pantofar” / CDL, „Croitoriul şi căĕlţIJăĕmitoriul cu toate
bucuros te vor şerbi” p. 111; (< încăĕlţIJamăĕ „încălţăminte (Ban.)”, încăĕlţIJăĕtor,
influenţat de încăĕlţIJăĕminte);
căĕrăĕuş, s.m. „persoană care transportă cu căruţa pasageri sau greutăţi;
comisionar” / CDL, „Şi a-mi trimite prin căĕrăĕuşul N. carele va da domniei
tale această scrisóre”, p. 203, „Deci eu Domniei Tale prin căĕrăĕuşul N. am
trimis cerutul negoţ”, p. 204; (< căĕra, a ~ (< lat. carrare, DEX) + suf. -uş,
NODEX);
căĕsap, s.m. „măcelar” / SH, p. 260; căĕsăĕpi, a ~, vb. „măcelări” / SH,
p. 217; (< scr. kàsap, tc. kasap, TDRG, Gămulescu, E. S., în prezent mai
este cunoscut doar în graiurile din Ban. şi Mold.);
căĕsăĕpie, s.f. „măcelărie” / SH, p. 233; (< căĕsap +suf. -ie, Gămulescu,
E. S.);
chiurciia, s.m. „(: cojocariu)”, „cojocar” / SH, p. 185, 217, 216; (< sb.
ćùrčija, „blănar, cojocar”, Tomić, DSR, I; < scr. ćurčija „cojocar, bănar”,
Skok, I, s.v. ćËrak; < tc. kiurkči, cf. chiurci-başa „blănarul seraiului,
starostele cojocarilor”, MDA);
228

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
clicear, s.m. „intendent, pivnicer” / SH, glosar; (< scr. kljùčāƩr „cellarius”,
Skok II, p. 104, s.v. ključ);
cociaş, s.m. „vizitiu, căruţaş, proprietar de căruţă” / SH, p. 61, 211;
(< sb. kočijaš, Gămulescu, E.S.; c.f. V. Frăţilă, Studii lingvistice, p. 177);
curir, s.m. „curier” / SH, p. 182, 244; (< germ. Kurier, Frâncu, E.G.-A.);
cuvari, s.m. „bucătar” / SH, p. 209; (< scr. kuhar „idem”, kËvar „idem”,
Skok, I, s.v. kËhati); sinonime: socaci;
dascăĕl, s.m. „învăţător (la ţară); cântăreţ în biserică” / SH, p. 215; (< bg.,
sl. daskal, NODEX); numai la SH este folosit termenul, la PI şi CDL este
înlocuit de învăĕţIJăĕtor; sinonime: uciteli;
fraiman, s.m. „călău”, / SH, p. 191, 207; (< germ. Freimann, Frâncu,
E.G.-A.; DGR); sinonime: gelat, hengheri;
forşpan, s.n. „obligaţie de a face cărături, de a da cai de poştă; cai de
schimb, de poştă” / SH, p. 192, 228; cf. foşpan, „vizitiu în serviciul unui
graf”, DRCG; (< germ. Vorspann „atelaj; ajutor”, DGR, Frâncu, Neologisme
juridico-administrative, II, p. 497);
furvezen, s.n. „cărăuşie” / SH, p. 275; (< germ. Fuhrwesen, „idem”,
DGR);
gelat, s.m. „călău (Moldova, Ţara Românească)” DLRLV / SH, p. 199,
207; at. 1771; (< tc. cellât, DLRLV); sinonime: fraiman, hengher;
gelepgiu, s.m. „(aici) negustor de oi; (în evul mediu) negustor oriental
care cumpăra vite din ţările române pentru a le vinde la Constantinopol” /
SH, p. 191, cf. gelep, MDA; (< tc. ğelepzi, MDA, cf. scr. dželepdžija,
„negustor de vite” < tc. ğelep, Skok, I, p. 471, s.v. dželep);
hengher, s.m. (: gelat) „călău; în prezent şi-a restrâns sensul la lucrător
din serviciul de ecarisaj, care se ocupă cu prinderea câinilor vagabonzi” /
SH, p. 126; (< germ. Henker, Frâncu, E.G.-A.; în Trans. < săs. hoenger
< germ. Henker, DEXonline); sinonime: fraiman, gelat;
inginir, s.m. „inginer” / SH, p. 183, 219, 260, inginiri mapperi, s.m.
compus, „inginer cartograf”, p. 201; (< germ. Ingenieur, lat. med. ingenarius,
Frâncu; etimologii pentru alte zone: < fr. ingénieur, it. ingegnere, DN);
înstructor, s.m., „(: învăţătoriu pruncilor acasă)”, „persoană competentă
care instruieşte pe alţii” / CDL, p. 63; at. DA; (< germ. Instruktor, rs.
instruktor, fr. instructeur, MDA, DN, NODEX);
învăĕţIJăĕtor, s.m. „persoană care învaţă sau instruieşte pe cineva; dascăl” /
CDL, „Aşa diregătorul sholelor scrie învăĕţIJăĕtoriului despre ţinearea
esamenului, iară învăĕţIJăĕtoriul descrie după esamen, şi trimite relaţie despre
229

MARIA MICLE
sporiul învăţăturii.”, p. 5; / PI, „... adecă, profesorii şi învăĕţIJăĕtorii aşa feli de
cărţi cetind pruncilor în şcoală, înţelegerea uniia fieştecăriia vorbe, cu care
autoru au legat cugetul său, o explică după toată cu prinderea ei, ...”, p. 97 (a
învăĕţIJa + suf.-ăĕtor, DEX); sinonime: dascăĕl;
locai, s.m. „lacheu, fecior” / SH, p. 210, 223; (< germ. Lakai „valet”,
DRG, s.v. lacheu);
maistor, s.m. „meşter, maistru” / SH, p. 97, 172, 173, „maistori de tot
falul, cafenea, feld-posta” / SH, p. 288, maister, p. 246; Şandru, FR (Ban.,
Ard.); (< scr. majstor, Gămulescu, E. S., < germ. Meister, Frâncu, E.G.-A.);
map(p)er, s.m. „cartograf” / SH, p. 254; (< germ. Mapper, Frâncu,
E.G.-A; MDA îl consideră derivat de la mapăĕ + suf. -ar, atestat de Gheţie);
mapirung, s.n. „cartografie” / SH, glosar; (< germ. Mappierung
„geodezie”, DGR);
matroz, s.m. „marinar, corăbier” / SH, „caice, toate pline cu matrozi”,
p. 300 (germ. Matrose, Frâncu, E.G.-A, DN);
moaler, s.m. „zugrav, pictor” / SH, p. 195; (< germ. Maler, „pictor,
zugrav”, DGR);
normal-lerer, s.m. „învăţător” / SH, p. 60, 213; (< germ. Normallehrer,
„învăţător la o şcoală de stat”, Frâncu); sinonime: dascăĕl, învăĕţIJăĕtor, uciteli;
paore, s.m. „ţăran, plugar” / SH, p. 60; cu varianta baur, p. 203; (< germ.
Bauer, Frâncu, E.G.-A., DSB III, < scr. paor, Gămulescu, E. S.); sinonime:
ţIJăĕran / SH, „ce era din Daţia născut, din oameni ţIJăĕrani”, p. 89;
paorie, s.f. „de la ţară, din provincie” / CDL, Cuprins, „Despre
organizaţia şcoalelor preparande din probinţial sau Paorie”; (< paor + suf.
-ie);
pitari, s.m. „(Ban., Mold., Buc.) brutar” / CDL, p. 111, „Aceasta e
adevărat, că pitariul, mecelariul, croitoriul şi călţămitoriul cu toate bucuros
te vor şerbi (: sluji): însă aceştea sânt minunaţi oameni, că ei la cei însuraţi,
numai pe bani gata fac şerbiri (: slujbe)”, p. 111; (< pităĕ + suf. -ar, MDA,
NODEX);
postmaister, s.m. „diriginte de oficiu poştal” / SH, p. 203; (< germ.
Postmeister, DGR);
profesion, s.n. „profesie, meserie”, „Rudolf de la Verşeţ, profesion
şnaider” / SH, p. 250; at. 1827, la Golescu, E.; (< germ. Profession, Frâncu;
MDA, DN îl dau exclusiv de origine < fr. profession, s.v. profesiune);
provizor, s.m. „persoană care se ocupă cu aprovizionarea unei instituţii;
administrator clerical” / SH, p. 214 / CDL, „De ună zi am înţeles de la
230

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
domnul provizor N. N. cum că de bun gen născutul domn din preună cu
ceialanţi moşteani, ar avea voe să vindă casa cea mare din uliţa piaţului
sub Nro. 670. ce are semn cerbul”, p. 39; (< lat. provisor, TDRG; germ.
Provizor, Frâncu, E.G.-A.);
săĕbăĕu, s.m. „croitor” / SH, p. 216; (< mg. szabó, TDRG);
socaci, s.m. „bucătar” / SH, glosar; (< mg. szakács, TDRG); sinonime:
cuvari;
sud, s.m. „judecător; judecată” / PI, „De acolo vine că în Ţara
Românească mai toate cuvintele domniilor sânt sârbeşti, precum vodăĕ,
ispravnic, sud ş.a.”, p. 109; la Gămulescu, E. S. cuvântul este consemnat
cu sensul de „judecată”; chinez,birăĕu, jude; (< scr. sud, Gămulescu, E. S.,
TDRG); menţionat în Costin, Gr. băĕn. II, p. 182;
şegârt, s.m. „ucenic” / CDL, „Un şegârt de neguţitoriu se recomândă
unui Neguţitoriu să-l primească în negoţitoriia sa calfă, că i-au trecut
anii şegârţIJiei.”, p. 60; (< scr. šegrt, Gămulescu, E. S., TDRG; < tc. sağir,
TDRG); sinonime: calfăĕ;
şegârţIJie, s.f. „ucenicie” / CDL, p. 60; (< şegârt + suf. -ie);
şerb, s.m., „(aici) servitor; (înv.) rob, scav” / CDL, „bine ai voit a trimite
la ducheanul meu pe şerbul casii”; „(: sluga)”, p. 134; p. 21, 93; (< lat.
servus, serva, DEX);
şnaider, s.m. „croitor” / SH, p. 200, 250; (< germ. Schneider, Frâncu,
E.G.-A., DAR);
tişler, s.m. „tâmplar” / SH, p. 226; (< germ. Tischler, Frâncu, E.G.-A.);
tocaci, s.m. „ţesător” / SH, p. 55; (< mg. takács, DLR);
ţIJimerman, s.m. „dulgher” / SH, p. 179, 277; (< germ. Zimmermann,
Frâncu, E.G.-A.);
ucitéli, s.m. „învăţător” / SH, p. 194; (< scr. učtelj, DRSC, s.v. învăĕţIJăĕtor);
sinonime: dascăĕl, învăĕţIJăĕtor, normal-lerer;
vald-aufser, s.m. „pădurar” / SH, p. 260; varianta valdaufseeru, p. 275;
(< germ. Waldaufseher, „pădurar”, Frâncu, cf. şi Forstaufseher „pădurar”,
DGR);
vald-beraiter, s.m. „paznic forestier călare” / SH, p. 61, 214; (< germ.
Waldbereiter, Frâncu);
valter, s.m. „administrator” / SH, p. 200; (< germ. Walter, „stăpânitor,
conducător”, DGR, cf. germ. [Ver]walter „administrator”).
231

MARIA MICLE
Termeni referitori la aparatul
administrativ, juridic
În limbajul administrativ şi cel juridic, necesitatea de a exprima o gamă
variată de realitãţi sociale a impus prezenţa unui număr mare de împrumuturi
lexicale, între care, multe poartă amprenta limbii de provenienţă, nefiind în
totalitate adaptate fonetic sau morfologic.
acţIJie, s.f. „acţiune, funcţiune” / SH, p. 179; varianta acţIJion / SH, p. 165,
Frâncu, E.G.-A., „acest acţIJion patru cease ţinu” / SH, p. 165; (< germ.
Aktion, Frâncu, E.G.-A.);
adoptirui, a ~, vb. „a adopta” / SH, p. 85; (< germ. adoptiren + suf. -ui,
Frâncu, E.G.-A.);
administrator, s.m. „curator, administrator” / SH, „al Verşeţului
administrator”, p. 203; (< germ. Administrator, Frâncu, E.G.-A.);
administraţIJie, s.f. „conducere administrativă (a unei provincii, district)” /
SH, p. 202; / CDL, „La Luminata Crăiască Cămărească AdministraţIJie.
În Timişoara.”, p. 257; at. 1722; (< germ. Administration < lat. med.
administratio, -onis, DÎLRLRV Frâncu, Neologisme juridico-administrative,
I, p. 310);
administraţIJionsrat, s.n., „consiliu de administraţie” / SH, glosar;
(< germ. Administrationsrat, DGR);
advocat, s.m. „avocat” / SH, p. 223; / CDL, „Recomendare la un Advocat
sau fişcal pentru proţesul Prietenului său”, p. 67; at. 1667-1669; (< germ.
(austr.) Advokat < lat. advocatus, Frâncu, E.G.-A.; DSB, II; Ebner, Wie sagt
man in Österreich?);
agent, s.m. „reprezentant (oficial) al unei instituţii, al unei organizaţii” /
CDL, „a Soţietăţii Corăbiei-Aburoasă Agent”, p. 3; (< germ. (austr.) Agent,
Ebner, Wie sagt man in Österreich?; cf. fr. agent, it. agente, lat. agens
< agere „a face”, DN);
aghirui, a ~, vb. „a acţiona” / SH, glosar; (< germ. agieren + -ui);
arendator, s.m. „persoană care dă în arendă” / SH, p. 195; at. în 1737;
(< lat. med. arendator, DÎLRLRV; < arendăĕ + suf. -(a)tor, MDA);
arendăĕ, s.f. „cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri,
terenuri” / SH, p.; / CDL, varianta arendare „De contracturi. De arendare”,
232

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Cuprins; (cf. mg. árenda, sb., bg., pn., rs. arenda, rut. arenda, oranda,
DEXonline);
armiţIJie, s.f. „vamă, taxă de intrare în târguri, pieţe, plătită de cei care
vindeau produse; taxă la barierele oraşului, la poduri, bâlciuri” / SH, p. 262,
„controlorului armiţIJie” / SH, p. 295, 298; cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h.
907; (cf. mg. harmincad, DSB, II, atras de substantivele terminate în -ie);
sinonime: vamăĕ;
asesor, s.m. „(în trecut) aspirant la titlul de administrator; reprezentat
al poporului în unele complete de judecată” / SH, p. 300; / CDL, var.
asessor, „... precum şi a mai multor lum. comitate assessor”, p. 253; /
PI, „Domn Vichentie Lustina, arhimandrit a monastirii Mesiciului a C.
consistoriei eparhiii Vârşeţului şi a Sl. comitat a Timişorii asesor”, p. 273
(sec. al XVII-lea) (< germ. Assessor < lat. assessor, Frâncu, E.G.-A.; DN,
NODEX menţionează numai filiera franceză de împrumut: < fr. assesseur,
lat. assessor „ajutor, adjunct”); pentru zona Banatului, filiera germană de
împrumut al acestui cuvânt este evidentă deoarece apare la toţi autorii
analizaţi şi era răspândit în limbajul juridic austriac;
audienţIJie, s.f. „audienţă” / SH, p. 189, 244, „cu turci audienţIJie avură” / SH,
p. 309; at. 1690, DÎLRLRV; (< germ. Audienz, lat. audientia, Frâncu, E.G.-A.;
DÎLRLRV propune ca etimologii: lat. audientia, it. audienza, pn. audjencja);
autoritet, s.n., „(: întărire)”, „autoritate”, „Pentru ca să dĕ el legilor mai
bun autoritet (: întăĕrire) au zis” / SH, p. 76; „cu a sa putere şi autoritet
slobozi [...]” / SH, p. 298; (< germ. Autorität, Frâncu, E.G.-A.);
beamter, -i, s.m. „slujbaş, funcţionar al statului” / SH, p. 171, 197;
(< germ. Beamte, -n, DSB, III, Frâncu, E.G.-A.);
bimbaşăĕ, s.m. „căpetenie de haiduci” / SH, p. 308; (cf. bimbaša „maior,
comandant de batalion” < tc. bin „mic” + baş (i), baša „cap, căpetenie”,
Skok, I, p. 151);
birăĕu, s.m. „primar (la sate); judecător” / CDL, p. 191; vezi chinez, jude,
sud; cf. Şandru, FR; (< mg. biró, DSB III);
birov, s.m. „staroste” / SH, p. 203; (< scr. bírov, „općinskistarješimce;
sluga općinskom starješine = sluga kmetov (Srbija)”, Skok, I, p. 156 s.v.;
„Knes im Dorfe, genus magistri vici”, Vuk Stefanović, Srpski rječnik, Viena,
1818, p. 32; menţionat şi în DSB III, fără etimologie);
bruc-amt, s.n. „serviciu la mine, care se ocupă de protecţia oamenilor
la prăbuşirea unei galerii” / SH, p. 277, varianta bruchen-amt / SH, p. 279;
(< germ. Bruchamt, Frâncu, E.G.-A.);
233

MARIA MICLE
burghermaistor, s.m. „primar” / CDL, „La Consul (Burghermaistor). De
bun Gen născutului Domn N. N. în liberul şi Crăescul Oraş Pesta Consul
(Jude)”, p. 255; (< germ. Bürghermeister „idem”, DGR, influenţat de băn.
maistor < scr. maister < germ. Meister); sinonime: consul;
camerăĕ, s.f. „adunare legislativă” / CDL, „La Camera Ungurească
Aulică”, p. 256; at.: 1939, după MDA; (< germ. Kammer „idem”, DGR;
MDA dă ca et. < it. camera, eg. camera, fr. caméra);
canton 348 , s.n. „district”; sintagmele reghimenţIJ-canton / SH, p. 219;
cantons-comanda „comandamentul districtului”, p. 246, 250, 269; cantonsoberlaitnant
„căpitanul districtului”, p. 254; (< germ. Kanton < fr. canton,
Frâncu, E.G.-A.);
canţIJelarie, s.f. „birou sau secţie a unei instituţii (publice) destinată
lucrărilor administrative; cancelarie” / SH, p. 228; / CDL, „... carea legătură
numai între cei învăţaţi şi în canţIJelarii se întrebuinţează”, p. 18; cf. DRCG;
(< lat. med. cancellaria, MDA, NODEX, Frâncu, Neologisme juridicoadministrative,
I, p. 313; MDA şi celelalte dicţionare dau ca etimolon şi
< it. cancellaria,, dar această sursă nu este specifică Banatului);
canţIJelist, s.m. „funcţionar de cancelarie; cancelar, logofăt, diac” / SH,
p. 209 pl. canţIJelisti, p. 209; varianta „canţIJelistru Marcovici”, p. 209; /
CDL, pl. canţIJeliste „La domnii cei mai mici, precum notarii, canţIJeliste şi
scriitorii”, p. 237; at. 1729-1730; (< germ. Kanzelist < lat. med. cancellistax,
Frâncu, E.G.-A., variantă nemenţionată în MDA);
casirui, a ~, vb. „a destitui, a reforma” / SH, p. 119; varianta casiri, a ~,
p. 175, 203, „el şi fervalteru Şmid fură casiriţIJi de tot” / SH, p. 203; „scria şi
casiruia”, p. 209; (< germ. kassieren, Frâncu, E.G.-A.);
căĕmăĕreascăĕ, adj. „care aparţine camerei reprezentative, privitor la camera
reprezentativă” / CDL, „La Luminata Crăiască Căĕmăĕreascăĕ Administraţie”,
p. 257, cf. formulării paralele din latină dată în Epistolariu: „At Inclytam Regio
Cameralem Administrationem”, p. 257 şi maghiară: „Tekintetes K. Kamarai
Igazgatósághoz”, p. 257; (< camerăĕ + suf. -eascăĕ; nemenţionat în dicţionare);
cetăĕţIJean, s.m. „locuitor de la oraş; orăşean, târgoveţ” / SH, p. 64; / CDL,
„Titula cetăĕţIJenilor şi a Setenilor”, p. 8; / PI, p. 66; (< cetate + -ean, DEX);
chinez, s.m. „primar de sat (Ban. şi Olt.)” / SH, p. 201; varianta cnez /
SH, p. 197; (< scr. knez, TDRG, Gămulescu, E. S.); obercnez, s.m. „mai
mare peste cnezi” / SH, p. 190; obercneaz / SH, p. 170, 205, 297, compus
cu germ. ober;
348
După 1718 Banatul a fost împărţit în districte.
234

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
chivernisi, a ~, vb. „(pop.) a conduce în calitate de administrator; (avere,
bunuri materiale) a dobândi prin muncă şi sârguinţă; a aduna; a strânge; a
agonisi” / CDL, „Economia căsii meale estă lată şi mai mare, decât ce aş
putea eu singur săĕ o chivernisescu”, p. 70; (< ngr. kyvérnisa, NODEX);
chivernisire, s.f. „gospodărire; administraţie, cârmuire, conducere (DN)” /
CDL, „plecăciune cătră chivernisirea casii”, p. 71; (< chivernisi + -re);
comisie, s.f. „(înv., reg.) mandat”, / CDL, „după recomendarea Jupânului
N. N. vei împlini această comisie sau cereare a mea”, p. 201, „Un Neguţitoriu
dă comisie altui Neguţitoriu, sau cere de la dânsul, ca să cumpere oare
ce negoţ, şi să-i trimită”, p. 203 (lat. commissio, -onis, ger. Kommission,
MDA; se mai dau ca etimoane mg. kommisio, rs. KOMMИСИЯ, valabile
pentru celelalte regiuni daco-româneşti); forma comisie este ulterioară lui
comision, Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 315);
comision, s.n. „(înv.) comitet, consiliu, comisie” / SH, p. 204, 280;
varianta comisie, p. 224; (< germ. Kommision < lat. med. commisio, -onis,
Frâncu, E.G.-A., MDA); MDA menţionează că acest sens al cuvântului ar
fi specific numai Transilvaniei (at. 1792), dar este atestat şi în Oltenia, la
1732 349 ;
comisional, adj. „ce ţin de mandat; de mandatare” / CDL, „Scrisori
comisionale”, p. 256; (< comision + suf. -al);
comunitate, s.f., „colectivitate; grup social ai cărui membri trăiesc
împreună sau posedă bunuri materiale, au interese comune” / CDL,
p. 102, „Comunitatea trimite gratulaţie Mitropolitului ori Episcopului,
la însănătoşire din lungóre greá”, p. 180; at. la Ţichindeal; (< comun +
suf. -itate, MDA; < lat. communitas, cf. germ. Kommunität, DGR; fr.
communauté, it. comunità, DEXonline);
confederaţIJie, s.f. „uniune de state independente sau de unităţi teritoriale
autonome, înfiinţată pe baza unui acord internaţional” / SH, p. 197; at. 1808
la Şincai < lat. confederatio, fr. confédération, DN, MDA);
congres, s.n. „(: sobor)” / SH, p. 159, „alirţii ţin congres” / SH, p. 306;
„la congres în Bucureşti să adunară” / SH, p. 306; „stătură congres” / SH,
p. 159; (< germ. Kongreß, Frâncu, E.G.-A.);
consiliar, s.m. „(: sveatnic)” / CDL, p. 66; at. 1722; (< lat. med.
consiliarius, Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 316);
forma aceasta, identificată la CDL, coexistă cu var. consilieriu din texte
transilvane;
349
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 315.
235

MARIA MICLE
conziliu, s.n. „adunare, sfat, conciliu” / SH, p. 117; „(: săbor)”, p. 92;
varianta conzil, p. 102; / CDL, „La Preaserinul Ţesaro Crăescul Prinţ,
Arhiducul Austriei, Palatinul Ungariei, şi la Înaltul Consilium Crăesc Ţiitoriu
de loc Unguresc. Domnului, Domnilor, Preaînduratului, Preagraţiosilor”,
p. 255; at. 1718; (< germ. Konzilium şi Konzil < lat. consilium, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: congres;
controlor, s.m. „funcţionar însărcinat cu controlul” / SH, 170,
„controlorului de arminţie”, p. 295; (< germ. Kontrolleur < fr. contrôleur,
Frâncu, E.G.-A.);
conţIJiepist, s.m. „funcţionar de cancelarie, conţopist” / SH, p. 209;
(< germ. Konzipist, Frâncu, E.G.-A.);
cumet, s.m. „(Ban.) jurat; consilier comunal” / SH, glosar; menţionat şi
în DRCG; (< scr. kmet, MDA);
custodia, s.f. „(: străjuirea)”, „păstrare (şi administrare) a unui obiect
(pus sub sechestru); corp de pază (format din 100 de oameni); pază” / SH,
p. 71, „Carii într-o amară, neagră închisoare, supt custodia (: străĕjuirea)
taurului (: un slujitori) a craiului Minos au fost...” / SH, p. 71; at. 1643;
(< lat. custodia, DN, MDA);
deputirt, s.m. „deputat, împuternicit” / SH, p. 190, 305, soli (: deputirţIJi),
adunarea deputaţilor SH, p. 205; (< germ. Deputierte, Frâncu, E.G.-A.);
dicasterie, s.f. „(Ţ. Rom., Mold.) tribunal bisericesc care judeca
procesele de divorţ 350 ”, p. 8, „Titula Dicasteriilor şi ale altor Scaune de
Judecată mai mici.”, p. 235; (< ngr. dikastírion, DEXonline);
director, s.m. „persoană care conduce o instituţie” / SH, p. 205, „căpătând a
fi director şcoalelor naţionale sârbeşti, p. 205; / CDL, la C. D. Loga nu e folosit
decât în domeniul şcolilor „Întru această strălucită zi a Şcolii fiind prezes de înalt
şi bun gen născutul domn al Şcoalelor Preparande Director”, p. 35, „Învăţătoriul
se desvinovăţeşte la districtualnicul director despre nişte pâre”, p. 102; la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea director s-a specializat în
domeniul şcoalelor (în textele studiate de noi l-am întâlnit doar în combinaţia cu
lexemul bau), probabil datorită înlocuirii lui în administraţie de termenul prezes
„preşedinte” 351 ; (< germ. Direktor < lat. Director, Frâncu, E.G.-A.); sinonime:
baudirector, s.m. „director al unor lucrăĕri” / SH, p. 202, 219;
district, s.n. „subdiviziune teritorială” / SH, p. 203, 315, „districtu
Mehadii” / SH, p. 183; at. 1724; (< germ. Distrikt < lat. district, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: canton;
350
Cf. Monica-Mihaela Busuioc, Dicţionar de arhaisme, Bucureşti, ALL Educational, 2005, s.v.
351
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, II, p. 495.
236

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
dovadăĕ, s.f. „fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă
convingătoare, mărturie” / CDL, pl. dovede, „cu dovede arătând, că nici cât
nu este vinovat”, p. 97; (< dpv. dovedi, DEX; (< sl. dovesti, NODEX);
fervalter, s.m. „administrator” / SH, p. 193, 200; varianta valtăĕru /
SH, p. 200; compus unterfervalter „administrator adjunct”, p. 188, 200;
(< germ. Verwalter, Frâncu, E.G.-A., TDRG); sinonime: administrator,
provizor, valter;
fervaltung, s.n. „administrare” / SH, p. 296; (< germ. Verwaltung,
Frâncu, E.G.-A.);
filial, s.n. „filială, aparţinător”, „satul e filial Plugovii” / SH, p. 213; at.
Iorga; (MDA dă ca etimologie numai fr. filial, iar pentru filialăĕ, fr. filiale);
fişcal, s.m. „avocat” / SH, p. 209, „advocat, fişcal din Novi-Sad”, p. 223; /
CDL, p. 68; menţionat şi în DRCG; în graiul bănăţean adj. fişcal „fudul,
încrezut”; (< germ. Fiskal, < scr. fiškal, Gămulescu, E.S.); sinonime: advocat;
fişpan, fe-işpan, feşpan, s.m. „prefect (DEXonline)” / CDL, „Prea
Strălucitului Domn I. I. al luminatului comitat N. Fe-Işpan (vecinic
Fe-Işpan) ş.al. Domnului Preagraţiosului”, p. 246; varianta viţIJăĕ-işpanăĕ, „La
un Viţe-Işpanăĕ, Prefect sau Asesor de Comitat”, p. 237; D. Şandu înregistrază
în valea Almăjului cuvântul (rar) fişpan „prefect” 352 ; at. Reteganul, cf. MDA;
(< mg. föspán, MDA); sinonime: şpan;
graţIJie, s.f. „iertare, graţiere; milă”, „de veţi cere voi graţIJie, el vă dă
pardon, ca să trăiţi bine” / SH, p. 222 / CDL, „Arhiepiscopeasca Ta GraţIJie”,
p. 242; (< lat. gratia, cf. it. grazia, MDA);
inspector, s.m. „persoană împuternicită să inspecteze, să controleze
activitatea unei persoane, unei instituţi” / CDL, „La persoanele literaliceşti
sholastice. Mai marelui inspector al shoalelor.”, p. 238; (< germ. Inspektor
< lat. inspector, Frâncu; < fr. inspecteur, lat. inspector, -ori sau rs. inspector,
MDA, corespunde altor zone ale ţării);
iubilaţIJie, s.f. „sărbătorirea pensionării; sărbătoare a unui număr de ani
de la petrecerea unui eveniment” / SH, p. 208; (< germ. Jubilation, Frâncu,
E.G.-A; DN, MDA dau ca etimologie exclusiv < fr. jubilation);
închisoare, s.f. „loc de detenţie” / SH, p. 97, 224; (< închis + suf. -oare,
NODEX); sinonime: puşcăĕrie / SH, p. 224;
jude, s.f. „(: Chinez, Birăĕu)”, „judecător, primar” / CDL, „Domniia Ta ai
căutat să fii Jude (: chinez, birăĕu), şi neslujindu-ţi fortuna (: norocul) te-ai
întristat foarte”, p. 191; chinez, birăĕu, sud; (< lat. judex, -icis, DEX);
352
D. Şandru, Probleme de dialectologie românească, p. 312.
237

MARIA MICLE
lege, s.f. „regulă obligatorie” / CDL, „n-au potut cu pârâşul său să se
împece cu bunele, de aceaia trebue să meargă lucrul acesta la Scaunul de
Lege”, p. 68; / PI, „Regula obligătoare din giurele naturale se chiamă lege”,
p. 261; (< lat. lex, -gis, NODEX);
locţIJiitoriu, s.m. „înlocuitor” / CDL, „Crăesc locţIJiitoriu”, p. 245, sinonim
cu ţIJiitoriu de loc, „Înaltul Consilium Crăesc Ţiitoriu de loc Unguresc.
Domnului, Domnilor, Preaînduratului, Preagraţiosilor”, p. 255 (loc + suf.
-ţIJiitor, NODEX);
maghistrat, s.m. „magistrat” / SH, p. 185; at. 1717; (< germ. Magistrat,
lat. magistratus, NODEX, Frâncu, E.G.-A.);
măĕdulariu, s.n. „membru al unei instituţii, asociaţii” / CDL, p. 3; (< lat.
medullaris, DEX);
moştean, s.m. „(înv.) moştenitor, succesor, urmaş (DS); băştinaş,
autohton” / SH, p. 190, 298 / CDL, „cum că de bun gen născutul domn din
preună cu ceialanţi moşteani, ar avea voe să vindă casa cea mare din uliţa
piaţului”, p. 39; (cf. moşteni, moşan, moşnean, MDA);
nahie, -i, s.f. „(turcism învechit) unitate teritorial-administrativă
(otomană din Serbia); ţinut” / SH, p. 303; (< tc. nahiye < arab. nahija; < scr.
náhija, cunoscut şi în aromână, V. Frăţilă, Studii lingvistice, p. 178);
notar, -iu, s.m. „(ist.) secretar al unei primării rurale; persoană oficială,
învestită cu drepturi juridice, care îndeplineşte funcţii ce ţin de competenţa
notariatului” / SH, „notar al craiului unguresc”, p. 103 / CDL, „Notariul
consistoriei”, p. 32, 237; (< germ. Notar < lat. notarius, NODEX, Frâncu);
ortac, s.m. „tovarăş; părtaş la o acţiune comună; prieten, iubit, soţ” / SH,
apud Todoran; cf. Şandru, FR (Ban., Ard.); (< scr. ortak, Gămulescu, E. S.,
NODEX, DSR; < tc. ortak este considerat de Gămulescu nepotrivit pentru a
fi citat ca prim etimon pentru această arie de către DLRM);
ortăĕcie, s.f. „întovărăşire, (aici) asociere” / CDL, „De contracturi..... De
ortăĕcie”, Cuprins; (< derivat de la ortăĕci, a se ~, Gămulescu, E. S.);
pârâş, s.m. „cel care înaintează o plângere; reclamant”, „n-au potut cu
pârâşul său să se împece cu bunele” / CDL, p. 68; (< pârî, a ~ (< sl. p[â]
rìti), + suf. -âş);
pardon, s.n. „iertare; scutire de o pedeanpsă” / SH, p. 224, „pardonu
orighinal” / SH, p. 224; „18 lotri în pădure pardon au căpătat” / SH, p. 61;
(< germ. Pardon, NODEX); sinonime: graţIJie;
pardoni, a ~, vb. „a ierta; a graţia” / SH, glosar; (< germ. pardonieren,
DGR);
238

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
partie, s.f. „partid, fracţiune, grupare; grup de oameni” / SH, glosar;
(< germ. Partie, cf. mg. párti, MDA);
patron, s.m. „şef, comandant”, p. 293 / CDL, „Îngădue-mă patronule
bune, a mă ruga de bunătatea Ta. ş. a.”, p. 21; (< germ. Patron, lat. patronus,
DEX);
pecetul, s.n. „pecetea” / SH, p. 69 – schimbare de gen faţă de forma
actuală; (< sl. pečatĩƿ, DEX);
penzion, s.n. „pensie; pensionare” / SH, p. 278, „Trocan la 3 zile acas au
murit şi Laudon muerii lui penzion a-i da au scris” / 278, 207, „şi abia anu
acesta de iubilaţii şi penzioane se auzi”, p. 207; (< germ. Pension, Frâncu,
E.G.-A.);
penzionirt, adj. din part. „pensionat” / SH, p. 250, 276, 301; (< germ.
pensioniert, part. al vb. pensionieren, Frâncu, E.G.-A.);
politicăĕ, s.f. „reguli de politeţe; etichetă, regulă, rânduială, tipic (DS)”,
p. 140, „să ne ţinem înstrâmtoraţi cu politica”, p. 140; (< germ. Politik; cf.
fr. politique, it. politica, rs. politika < gr. politike, DN);
porţIJíe, s.f. „dare; impozit” / SH, p. 192, 196; „contribuţia (: porţia)”,
p. 271; (< germ. Portion, lat. med. portio „impozit”, Frâncu, E.G.-A.; < scr.
porcija, Gămulescu, E. S.);
porţIJion, s.n. „(înv.) raţie, porţie; parcele; parte dintr-un tot care revine
cuiva; ~ de pământ”, „aicea începu pământu a cântări, a-l măsura, [...], a-l
împărţi tot porţIJioane” / SH, p. 226; (< germ. Portion, DGR);
prezes, s.m., „(învechit şi regional) preşedinte” / CDL, „Întru această
strălucită zi a şcolii fiind prezes de înalt şi bun gen născutul domn al
Şcoalelor Preparande director”, p. 35; (< germ. Präses, lat. praesies,
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, II, p. 501 353 ; MDA); sinonime:
prezident;
prezident, s.m. „(înv.) preşedinte” / SH, p. 83, 204; compusul landesprezident,
s.m. „preşedinte al unei provincii”, p. 203; (< germ. Präsident,
lat. med. praesidens, -tis, Frâncu; MDA, NODEX dau numai et. lat. şi < fr.
president);
prezidium, s.n. „organ de conducere a unei adunări, a unei instituţii etc.” /
CDL, „...secretariu, a Shoalelor Naţionale Serbeşti şi Romăneşti înspector
ţintoriu de Prezidium”, p. 253; (< lat. praesidium, ger. Präsidium, MDA; cf.
it. presidio, fr. presidium, DN);
353
În anul (1985) scrierii articolului profesorului Frâncu, dicţionarele nu consemnau acest termen,
însă MDA, publicat ulterior, a efectuat recuperarea sa.
239

MARIA MICLE
pricinăĕ, s,f. „ceartă, dispută; cauză, motiv” / SH, p. 300; 246, 293; „Ştilstandu
în Piemont fu primejdia pricinii de căzu craiul Sardiniei”, p. 300; /
PI, p. 98; (< bg. prična, DEX);
probinţIJial, s.n. „din provincie”, „Despre organizaţia şcoalelor preparande
din probinţIJial sau paorie”, în Cuprins; (< lat. provincialis, it. provinciale,
TDRG, fr. provincial, NODEX);
proţIJes, s.n. „proces, judecată” / SH, p. 244; / CDL, „Recomendare la un
advocat sau fişcal pentru proţIJesul prietenului său”, p. 67; (< germ. Prozess
„idem”, Frâncu, E.G.-A, MDA);
public, adj. „care ţine de o colectivitate de oameni; propriu unei
colectivităţi omeneşti; car are loc în văzul lumii” / CDL, „Iară mai vârtos te
fereşte ca de foc, a scriia cuiva judeţul tău despre trebile împărăţiei, precum
despre bătăi şi realele lor urmări, despre întocmirea împărăţiei şi despre alte
orândueli ale statului public”, p. 13; (< germ. publik, DGR; < lat. publicus,
fr. public, MDA, DEXonline);
regulalnic, adj. „(înv.) după regulă, aşa cum trebuie” / CDL, „Aicea cel
ce doreşte, ca să ia îndreptare, cetească feliu de feliu de mustre a scrisorilor
regularnice din cărţile ceale tipărite, şi va vedea acolo, cum de formos au
îmbrăcat Scriitoriul cugetele sale precum”, p. 23; at: 1823; (< regulăĕ + suf.
-alnic; MDA dă varianta regularnic);
regulăĕ, s.f. „normă potrivit căreia se desfăşoară o activitate; precept” /
CDL, „Poftind neştine ca să pótă după modru bun scriia, acela deacă din
destul prin mai sus pusele reguli au luvat îndreptare, ...”, p. 24; / PI, „Regula
obligătoare din giurele naturale se chiamă lege”, p. 261; (< lat. regula, fr.
règle, MDA, NODEX);
reguli a ~, vb. „a reglementa; a regla, a pune la punct” / SH, p. 169;
(< germ. regulieren, Frâncu, E.G.-A., variantă nemenţionată în MDA);
renovi, a ~, vb. „a renova; a reînnoi” / SH, p. 66, 234; (< germ. renovieren,
Frâncu, E.G.-A.);
restanţIJie, s.f. „restanţă; (rămăşiţă de la o) plată neachitată la vreme” /
CDL, „Scrisorile acestea sânt de atare plasă, cu care aducem cuiva aminte,
făcuta făgăduinţă a o împlini, sau restanţIJia datoriei a o plăti.”, p. 91; at.
1748, cf. MDA; (< lat. restantia, fr. restance, it. restanza, DN, NODEX, cf.
mg. restancia, MDA);
scaun, s.n. „(mai ales urmat de determinări) locul, funcţia deţinută de
cineva ca membru al unei adunări (elective)” / CDL, „Titula Dicasteriilor şi
ale altor Scaune de Judecatăĕ mai mici.”, p. 235; (< lat. scamnum);
240

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
secretariu, s.m. „funcţionar care pregăteşte lucrările şi duce la
îndeplinire hotărârile organului suprem al puterii de stat, ale unui minister
ori ale conducerii altui organ administrativ sau politic” / SH, 206, 212;
var. secretar, p. 205, 212; (< germ. Sekretar, Frâncu, E.G.-A.), care este
posterioară var. secretariu; / CDL, „Strălucitului Domn Nicolae Temeşvaru,
la Înaltul Consilium Ţintoriu de loc Crăiesc Unguresc, Secretariu, a Shoalelor
Naţionale Serbeşti şi Romăneşti Înspector Ţintoriu de Prezidium, precum
şi a mai multor lum. Comitate Assessor”, p. 253; (< lat. med. secretarius,
MDA, DN, Frâncu, Neologisme juridico-administrative, II, p. 503) termen
foarte frecvent în perioada administraţiei austriece, folosit iniţial mai ales
în formulele de încheiere a documentelor administrative, emise în limba
germană şi latină, dar pătruns şi în limba română, este frecvent folosit de
CDL în modelele sale de scrisori;
sentinţIJăĕ, s.f. „(jur.) decizie, hotărâre, verdict, (rar) judecată, (înv.) judeţ,
lege, proces” / SH, p. 220; (< lat. sententia, DEXonline);
sighil „(: pecet)”; „(învechit şi regional) sigiliu” / CDL, p. 229, 230; at.
1837; (< germ. Sigill „pecete, sigiliu”, DGR; lat. sigillum, cf. it. sigillo, MDA);
sindicus, s.n., „(ieşit din uz) reprezentant al unei instituţii, corporaţii” /
SH, „sindicus la ştathaus”, p. 195; (< ngr. σŃνδŁιχος, fr, syndic, DA);
singhilie, s.f. „hotărâre bisericească exprimată printr-un act public
(prevăzut cu sigiliu); certificat (carte) de hirotonie” / SH, glosar; varianta
synghilie, p. 187; (< ngr. σŃυγγίλιον, MDA);
solgabirăĕu, s.m. „(Trans.) pretor; funcţionar administrativ din fosta
administraţie austro-ungară (corespunzând pretorului sau primpretorului de
mai târziu” / SH, p. 228; (< mg. szolgabiró, DLRLV);
sud, s.m. „judecător; judecată” / PI, „De acolo vine că în Ţara
Românească mai toate cuvintele domniilor sânt sârbeşti, precum vodăĕ,
ispravnic, sud ş.a.”, p. 109; la Gămulescu, E. S. cuvântul este consemnat
cu sensul de „judecată”; chinez,birăĕu, jude; (< scr. sud, Gămulescu, E. S.,
TDRG); menţionat de Costin, Gr. băĕn. II, p. 182;
şef, s.m. „conducător; persoană aflată într-un post înalt, luată în raport
cu altele din subordinea sa” / SH, p. 267, 271; / CDL, „Un ofiţir mulţemeşte
la şeful său (care póte fi general sau oberşter) pentru că i-au dat îngăduinţă
(urlaub) de a merge în patria sa”, p. 86; at. în 1842 la Asachi; (< germ. Chef,
fr. chef, Frâncu; MDA dă numai etimonul francez);
ştat-hauz, s.n. „primărie” / SH, glosar, „sindicus la ştathaus”, p. 195;
(< germ. Stadthaus, DGR);
241

MARIA MICLE
tefterdar, s.m. „controlor fiscal, perceptor” / SH, p. 277; (< tc. tefterdar
„idem”, DLR);
titel, s.n. „titlu, rang” / SH, p. 250; / PI, var. titul, „titul a episcopului şi
a altora domni mari”, p. 186(< lat. titulus, mg. titulus, MDA; germ. Titel,
Frâncu, E.G.-A.);
titulaturăĕ, s.f. „totalitate a titlurilor pe care le deţine cineva; funcţie, post
sau rang pe care îl ocupă cineva” / CDL, „Epistolografia sau Epistolariul estă
aceaia carte, în carea se cuprind reguli de chepetenie şi particulate, despre
întocmirea Scrisorilor de trimis, despre Titulaturăĕ, şi despre Scrisorile
legătuinţelor.”, p. 5; (< germ. Titulatur, NODEX; pentru alte regiuni şi fr.
titulature);
titulăĕ, s.f. „titlu, rang, funcţie” / SH, p. 184, 306; / CDL, „Deasupra cu
doo degete de la margine în jos punem titula cu carea anumim persoana cui
scriem”, p. 227; (< lat. med. titula, DÎLRV, cu alt sens);
ţIJulag, ţIJulag-dritel, s.n. „o treime spor, adaos la leafă” / SH, p. 198;
(cf. germ. Zulage „adaus suplimentar la leafă, anexă” + Drittel „treime”,
DGR);
vacant, adj. „(despre posturi, funcţii etc.) care nu este ocupat de nimeni,
fără titular; liber” / SH, p. 197, 214; at. 1831 într-o traducere din franceză,
cf. MDA, s.v.; (< germ. vakant „liber, neocupat”, DGR; MDA, DN dau < fr.
vacant, cf. lat. vacans);
varmeghie, s.f. „(înv. în organizarea teritorială a Trans.) unitate
administrativ-teritorială, în componenţa căreia intrau mai multe localităţi;
judeţ; comitat” / SH, p. 228, 250; / CDL, „La scaunul judecătoriu (: în
varmeghie)”, p. 257; at: PO; cf. Şandru, FR; (< mg. vármegye, MDA);
vilaet, s.n. „provincie în Turcia” / SH, p. 304; (< tc. vilayet, NODEX);
viţIJe, „adjunct”, folosit numai în compuse; viţIJe-chenig, s.m. vicerege /
SH, glosar; / CDL, „La un Viţe-Işpanăĕ, Prefect sau Asesor de Comitat”,
p. 237; compusul viţIJâşpan „subprefect” este înregistrat pentru centrul
Banatului de ALR II, serie nouă, vol. III, h. 893; (< lat. med. vice, Frâncu,
Neologisme juridico-administrative, II, p. 504, s.v. viţIJăĕ).
242

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Denumiri de acte
amnestie, s.f. „(: graţie)”„graţiere; act al puterii de stat care anulează
răspunderea penală pentru o infracţiune” / SH, p. 161, „Împăratul Iozef
amnestie (: graţie) rebelilor a da făgădui”; (< germ. Amnestie, Frâncu,
E.G.-A.; NODEX mai dă şi < fr. amnistie);
atestat, s.n. „certificat, adeverinţă” / SH, p. 244; / CDL, „Să aducă
atestaturi despre însuşirile şi vredniciile sale, de la locurile şi persónele
ceale vrednice de crezământ”, p. 58; C. Frâncu observă că forma atestat
(at. în Ban., 1841) este ulterioară variantei atestaţIJie, identificată la 1732 în
texte administrative din Oltenia, provenit din lat. med. attestatio, -onis 354 ;
(< germ. Attestat, Frâncu, E.G.-A., MDA);
buruntie, s.f. „(: salva gvardie)”, „act de scutire de obligaţii fiscale
militare” / SH, p. 176, 251 (< et. neprecizat, DSB IV; < scr. buruntija,
varianta lui bujrùntija, „decret; dispoziţie scrisă; ucaz” < tc. buy(u)ruldu,
buyrultu, Skok, I, p. 230);
componere, s.f. „textul, formularea a unui document, act; acţiunea de
a compune şi rezultatul ei; alcătuire” / CDL, „Conte se numesc acelea
componeri scrise...”, p. 261; at. 1843, cf. MDA; (prin substantivarea inf.
lung al verbului compune (< lat. componere, DN, MDA);
contăĕ, s.f. „cont; factură”, CDL, „Oare carele neguţitoriu întâia oară aduce
aminte unui musteriu al său de frunte, să plătească conta, pentru negoţul ce
i-au dat pe credit sau în credinţă”, p. 93; „Conte se numesc acelea componeri
scrise, care le fac manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii la muşteriile şi
cumpărătorii sei, despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261; at. la
Eminescu; (< germ. Konto, it. conto, fr. compte, MDA, s.v. cont);
contract, s.n. „convenţie (scrisă) prin care două sau mai multe părţi se
obligă reciproc la ceva” / SH, pl. contrace, p. 294; var. contrac / contrace
s-a păstrat şi în grai până în prezent / CDL, „carele au căpătat putere de
la mine şi de la ceialalţi moşteni de a încheia contractul de vinzare sub
legătuinţele ceale mai sus puse”, p. 45, pl. contracturi, „De contracturi. De
cumpărare”, Cuprins; (< lat. contractus, cf. germ. Kontrakt „idem”, DGR;
fr. contrat, DN, MDA);
354
Frâncu, Neologisme juridico-administrative, I, p. 312.
243

MARIA MICLE
cvitaetanţIJie, s.f. „chitanţă” / CDL, p. 261; (< lat. med. quetantia, Frâncu,
Neologisme juridico-administrative, I, p. 317, MDA); sinonime: cvităĕ;
cvităĕ, s.f. „chitanţă” / SH, p. 178; (< germ. Quittung, Frâncu, E.G.-A.);
diplomăĕ, s.f. „act de privilegiu” / SH, p. 160; diploma (: privileghie) /
SH, p. 160; at. 1699; (< germ. Diplom < lat. diploma, Frâncu, E.G.-A.);
document, s.n. / PI, „Preste coloniele romaneşti în Dachia veniră slavii,
care se împreunară cu românii întru împărăţie, a căria împărăţii împreunate
se află spre document o scrisoare în Bucureşti, scrisă româneşte şi sârbeşte”,
p. 109; (< germ. Dokument < lat. documentum, Frâncu; cf. fr. document, it.
documento, MDA, NODEX); MDA precizează că termenul este atestat la
PI, însă C. Frâncu îl identifică în texte administrative anterioare, Frâncu,
Neologisme juridico-administrative, II, p. 496);
formular, s.n. „formular” / SH, p. 227, 291, 298; (< germ. Formular,
Frâncu, E.G.-A.);
instanţIJie, s.f. „(înv., Trans.) cerere; memoriu înaintat unei autorităţi
judecătoreşti pentru rezolvarea unui litigiu” / CDL, „Iară scriind la
persónele ceale în diregătorie mare, luvăm în fóe, instanţIJiile se scriu mai
ales în fractă”, p. 226; „Contracturi, InstanţIJii, Promemorii, Testamenturi,
Codicele,”, p. 260; at. 1735; (< lat. instantia, cf. fr. instance, it. istanza,
MDA);
înventariu, s.n. „listă, registru, document în care sunt enumerate (şi
descrise cantitativ şi valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie,
într-o instituţie, într-un magazin etc.” / CDL, „Testamenturi şi Codicele,
Scrisori de Botez, de Cununie, de Mórte, Înventariu, Jurnale, ş. a.”, p. 8;
(< lat. inventarium, fr. inventaire, DEX);
manifest, s.n. „proclamaţie, manifest” / SH, p. 305; at. 1703; (< germ.
Manifest, it. manifesto);
matrieculăĕ, s.f. „registru de evidenţă în care se înscrie numele persoanelor
dintr-o instituţie” / SH, p. 194; (< lat. matricula, fr. matricule, it. matricola,
NODEX);
memorial, s.n. (înv.) „memoriu; (înv.) memorandum; specie literară,
asemănătoare cu însemnările de călătorie şi cu memoriile, care consemnează
observaţii ştiinţifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau
evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut în timpul
vieţii cuiva” / SH, p. 189; at. 1736; (< germ. Memorial, fr. mémorial, lat.
memorialis, DEX, MDA);
244

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
pasoş, s.n. „bilet de vite, paşaport” 355 / SH, pl. pasoşe, p. 191; / CDL, „De
scrisorile legătuinţelor. Acestea sânt composiţii mai mari, care afară de mai
sus numitele scrisori în viaţa cetăţenească vin a se lucra: precum; coante,
obligaţii, chizeşii, cartabianche, reversuri, reţipise, donatorie, ţesionale,
vecsle, scrisori de tovări, asignaţii, atestaturi, pasoşe, înştinţeri private,
înştinţeri publice, plenipotenţii, testamenturi şi codicele, scrisori de botez,
de cununie, de moarte, înventariu, jurnale, ş. a.”, p. 8; (< scr. pasoš < germ.
Pass, Gămulescu, E. S.); sinonime: pasport;
pasport, s.n. „(înv.) răvaş, teşcherea” / SH, p. 185; pl. paspoarte, p. 191;
(< it. passaporto, fr. passeport, rs. passport, NODEX);
patentăĕ, s.f. „act, ordin, dispoziţie” / SH, p. 230, „Împărăteasca patenta
nunţilor să publiţirui”, p. 229; (< germ. Patent, Frâncu, DEX; DN dă
exclusiv < fr., it. patente);
protocol, s.n. „formular oficial pentru acte publice; catastif, registru”;
(< germ. Protokoll, lat. med. protocollum, Frâncu, E.G.-A.);
reţIJipis, s.n. „recipisă, chitanţă, dovadă de primire; scrisoare de răspuns” /
SH, p. 261, var. reţIJipisn, p. 261; / CDL, reţIJipisăĕ, adj. [scrisoare] reţIJipisăĕ,
„primită”, Cuprins; „Asemenea, pentru tótă scrisórea vrând a ne pune în
siguranţie de primirea ei, cearem reţIJipis, adecă cum că au primit scrisórea
nóstră, ca pierzându-se cumva scrisórea să putem căuta a ne plăti paguba
nóstră.”, p. 234; at. 1787; (< germ. Rezepisse, DEX, MDA);
rubricăĕ, s.f. „coloană dintr-un formular sau dintr-un registru, marcată
prin două linii verticale sau orizontale, care urmează a fi completată” / CDL,
„De-a stânga întru o chilină rubricăĕ se pune datul când s-au trimis negoţul
sau lucrul.”, p. 262; (< lat. rubrica, germ. Rubrik, NODEX);
speţIJificaţIJie, s.f. „acţiunea de a specifica şi rezultatul ei; relatare,
menţiune, declaraţie” / SH, p. 284, „Mie-mi veni din Beci specificaţIJia
robilor din Ţarigrad” / SH, p. 284; at. 1723; (< germ. Spezifikation, lat.
med. specificatio,-onis, Frâncu, E.G.-A.; NODEX dă etimologiile: fr.
specification, lat. med. specificatio,-onis);
tabelăĕ, s.f. „calendar; tabel”, „că ci au ţintuit tabela cu serbătorile în
besĕrică” / SH, p. 217; (< germ. Tabelle, Frâncu, E.G.-A., DEX, lat. tabella,
DEX);
testament, s.n. „act juridic unilateral, personal, revocabil până la moartea
autorului, în care o persoană îşi formulează dispoziţiile (cu privire la avere)
355
Termenul este menţionat şi într-o scrisoare din 1770, trimisă de la Mehadia de un comerciant
altui coleg de breaslă, în Dumitru Furnică, Din Istoria comerţului la români. Mai ales băcănia.
Publicaţiune de documente inedite 1593-1855, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec, 1908, p. 23.
245

MARIA MICLE
care urmează a fi îndeplinite după moartea sa” / CDL, „Înştiinţeri private,
Înştiinţeri publice, Atestaturi, Pasoşe, Contracturi, Instanţii, Promemorii,
Testamenturi, Codicele, Scrisori de Botez, de Cununie, de Mórte, Inventariu
şi Jurnale”, p. 261; (< lat. testamentum,, germ. Testament, mg. testamentum,
testamentom, fr. testament, MDA);
vecslăĕ, „act financiar prin care o persoană (debitorul) este obligată să
plătească alteia (beneficiarului) o sumă de bani la un anumit termen; poliţă” /
CDL, „cu posta cea următoare pe Jupânul N. N. îţi voiu trimite o vecslăĕ”,
p. 205; cf. vecsel, Şandru, FR (Ban.); (< germ. Wechsel, NODEX, MDA).
La Constantin Diaconovic Loga se întâlnesc cele mai numeroase
denumiri de acte, documente utilizate în domeniul administrativ. O mostră
de text ce abundă în asemenea termeni este şi fragmentul din Epistolariu,
redat mai jos:
„Aceasta apoi au făcut pre oameni a fi în trebile sale mai privighitori: că de aci
înainte, deacă cineva dădea cuiva ceva, aceasta au făcea înaintea Martorilor, au
cerea vreun semn, prin care totdeauna ar putea arăta tocmeala ce s-au făcut între
dânşii. Întru acesta modru eşiră apoi tot feliul de Scrisori, *) care, decum sânt
tocmelele, aşa şi Ele deschilinite se fac; precum sânt: Conte, ObligaţIJii, Chizăĕşii,
CvitaetanţIJii, Scrisori Comisionale, Hartabianche, PlenipotenţIJii, AsiguraţIJii,
Scrisori de Tovăĕri şi Portorie, Vecsele, Scrisori de dăĕruire, ReţIJipise, Reversuri,
ÎnştiinţIJeri private, ÎnştiinţIJeri publice, Atestaturi, Pasoşe, Contracturi, InstanţIJii,
Promemorii, Testamenturi, Codicele, Scrisori de Botez, de Cununie, de Mórte,
Inventariu şi Jurnale” / CDL, p. 260-261.
Monede utilizate,
sistem de creditare, fiscalitate
Varietatea termenilor din categoriile monedelor, sistemului de creditare
şi fiscalităţii se explică atât prin intensitatea schimburilor comerciale, cât
şi prin fluctuaţia populaţiilor pe teritoriile bănăţene. Dealtfel, Banatul este
recunoscut până în prezent ca spaţiu interetnic şi intercultural aparte faţă de
celelalte zone româneşti.
bancăĕ, s.f. „bancnotă; (la jocul de cărţi) banii puşi în joc de cel ce ţine
jocul” / SH, pl. banche, „Ea luo într-o maramă bani, câteva pachete de
246

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
banche nove, tot de 100 şi 500, câteva mii şi le dĕte în arminţie, în mâna
arminţaşului, cu cvită şi la băi trecu”, p. 298; sens menţionat şi în DRCG;
(< germ. Bank, DN apud, DEXonline);
bani gata, expresie „bani cheş” / CDL, p. 111 (bani + gata, cf. alb. gat,
NODEX);
camăĕtăĕ, s.f. „procent, dobândă (excesivă) pe care o ia cămătarul pentru
sumele date cu împrumut” / CDL, p. 52, „Banii cei împrumutaţi se chiamă
capital sau capetele. Iară ce capătă pe ei se chiamă interes (camăĕtăĕ). Aceia ce se
dă pentru siguraţie iaste ipotecă (zălog)”, p. 264; (< sl. kamat, DEX, NODEX);
capital, s.n., „bani, sumă (mare) de bani (investiţi într-o afacere); avuţie
sub formă de bani, de mărfuri, de bunuri materiale în genere” / CDL p. 52;
„de a plăti Domniei Tale camăta pe jumătate de an de pe capitalul cel de
2000 fl.”, p. 52; „Lucrurile negoţitoriei meale aşa s-au înmulţit acum, cât îţi
pot pănă la 8000 de fl. să-ţi fac credit. Însă Domniia Ta vei avea grijă, şi vei
căuta, ca totdeauna acest Capital să fie pe întreg acoperit”, p. 201; at. 1759;
(< germ. Kapital, cf. fr. capital, DÎLRLRV, MDA, DN);
căĕparăĕ, s.n. „arvună, acont; logodnă” / SH, p. 294, „eu zişi au să-mi lasă
în 300 florinţi, au căĕpara să-mi întoarcă”, p. 295; cf. Şandru, FR; (< scr.
kapara, TDRG, Gămulescu, E. S., specific pentru Ban. şi Trans.);
chirie, s.f. „sumă plătită pentru folosirea unui lucru închiriat (locuinţă,
obiecte etc.)” / SH, p. 295; (< scr. kirija, DEX, NODEX);
confisţIJirui, a ~, „a confisca” / SH, p. 128; (< germ. konfiszieren, cu suf.
-ui, Frâncu, E.G.-A.);
contăĕ, s.f. „cont; factură”, / CDL, „Oare carele neguţitoriu întâia oară
aduce aminte unui musteriu al său de frunte, să plătească conta, pentru
negoţul ce i-au dat pe credit sau în credinţă”, p. 93; „Conte se numesc acelea
componeri scrise..., despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261;
at. la Eminescu; (< germ. Konto, it. conto, fr. compte, MDA, s.v. cont);
coştui, a ~, vb. „a costa” / SH, p. 236; varianta coştului, a ~, vb. / SH,
p. 201; (< germ. kosten, cu suf. -ui; -ăĕlui, Frâncu, E.G.-A.);
credit, s.n. „împrumut” / CDL, „să plătească conta, pentru negoţul ce i-au
dat pe credit sau în credinţIJăĕ”, p. 93; „Un Neguţitoriu tinăr caută să capete
încrezemânt sau credit la alt Neguţitoriu”, p. 199; „Lucrurile negoţitoriei
meale aşa s-au înmulţit acum, cât îţi pot pănă la 8000 de fl. să-ţi fac credit”,
p. 201; „Eu, numai cu aceaia înţeleagere ţi-am dat pe credit, ca la hotărâtul
timp să-mi puni banii”, p. 206; at. 1837; (< lat. creditum, germ. Krädit, fr.
crédit, it. credito, MDA);
247

MARIA MICLE
creditor, s.n. „persoană, instituţie etc. care a dat bani cu împrumut sau
care are de primit o datorie” / CDL, „Fiindcă târgul Sant-Petrului la Arad se
apropie, în care trebue să plătesc Creditorilor mei”, p. 204, 211; at. 1754;
(cf. it. creditore, fr. créditeur, MDA, DN);
creiţIJar, s.n. „monedă divizionară austriacă la început din argint, apoi din
aramă, care a circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, Transilvania,
Bucovina, [Banat], până la sfârşitul secolului al XIX-lea, valorând a suta
parte dintr-un florin” / SH, p. 281; / CDL, „Acum trimiţetoriul contei
primind banii însamnă din jos cu acestea cuvinte: Deplin am primit flor.:
___ creiţIJ.: ___”, p. 263; cf. Şandru, FR (Ard.); (< germ. Kreuzer, MDA);
crontaler, s.n. „taler austriac” / SH, p. 269; (< germ. Krontaler, DGR);
datoraş, s.m. „datornic” / CDL, p. 78; (< deriv. de la dator + suf.
-aş);
dajnic, adj. „(înv.) persoană obligată să plătească dajdie” / PI, „Aşadar,
părinţii sânt detori a face în prunci, încă din anii cei tineri, ... un dajnic supus
legilor pământului în care el trăieşte, şi aşa să fie împăratului şi împărăţiei
spre folos...”, p. 255; (< dajdie + suf. -nic, NODEX);
daţIJie, s.f. „dare, tribut” / SH, glosar; (< dat „impozit, dajdie” (cf. datul
„tributum”) + suf. -ie influenţat de danie „impozit”, DA s.v. danie)
depune, a ~, vb. „a lăsa o sumă de bani” / CDL, „Însă aşa ca 15,000
fl. în bani gata deloc săĕ le depunăĕ; iară cealelalte, 10,000 fl. le va da pe
terminurile care se vor hotărî atuncea la vânzarea casei, căutând totuşi în
doi ani deplin a le plăti din preţul cu camăta cea legiuită 6. la sută.”, p. 45;
(< lat. deponere, MDA, NODEX);
dobândăĕ, s.f., „bani cu dobândă” / SH, „Memiş paşa, expediruind
dobânda, scrisă că 2000 de oameni au pierdut”, p. 247, p. 262; (< dpv.
dobândi, DEX); sinonime: camăĕtăĕ, interes;
ducaten, s.n. „(: galbini)”, „ducaţi, monezi de aur” / SH, p. 300; (< germ.
Dukaten, Frâncu, E.G.-A.);
finic, s.m. „pfenig, monedă mică divizionară; (înv.) ban” / SH, p. 201,
DAR; (< germ. Fennig, Frâncu, E.G.-A.; < germ. Phönig, DGR);
florin, s.m. „(în trecut în unele ţări europene) monedă de aur sau de
argint” / SH, „eu zişi au să-mi lasă în 300 florinţIJi, au căpara să-mi întoarcă”,
p. 295; / CDL, „Banii se pon în rubrica florinţIJilor şi a creţarilor.”, p. 262;
(< germ. Florin, NODEX);
impost, s.n. „dare, impozit” / SH, glosar; (< lat. impositus, cf. it. imposta,
fr. impôt, DN);
248

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
interes, s.n. „(rar, înv.) camătă, dobândă, MDA” / SH, glosar; / CDL,
„Apoi să aibi acea bunătate, ca de banii acestea 1760 de fl. numai trei luni să
mă aştepţi. Iară Eu după trecerea acestui termin, şi suma aceasta şi interesul
ce se cuvine cu mulţemire a-ţi plăti mă făgăduesc”, p. 203-204; „am rădicat
de la cineva bani împrumut, sau negoţ pe aşteptare, [...] cu Interes (Camăĕtăĕ)
sau fără Interes”, p. 265; (< germ. Interesse, DEXonline; etimologii pentru
alte zone: it. interesse, rs. interes); sinonime: camăĕtăĕ, dobândăĕ;
ipotecăĕ, s.m., „garanţie acordată unui creditor (nu neapărat imobiliară,
ca în prezent)”, banii cei împrumutaţi se chiamă capital sau capetele. Iară
ce capătă pe ei se chiamă interes (: camătă). Aceia ce se dă pentru siguraţie
iaste ipotecăĕ (: zălog).”, p. 264; (< germ. Hypothek „ipotecă”, DGR; cf. fr.
hypothéque, lat. hypoteca, ngr. hypoteke, DN, MDA);
împuta, a ~, vb. „a imputa; a obliga să plătească o imputaţie” / SH, p. 61;
CDL, p. 100; at. 1574; (< lat. imputare, fr. imputer, MDA);
mariaş, pl. măĕriaşi, s.n. „monedă austriacă de 17 creiţari; (DAR) monedă
austriacă de argint, care a circulat şi în ţările româneşti” / SH, p. 216; (< mg.
máriás, MDA, DEXonline);
mităĕ, s.f. „recompensă (fără sens de ~ ilicităĕ)” / SH, p. 76, 175, „sumă de
bani, mităĕ a-i făgădui” / SH, p. 300; (< sl. mito, NODEX, MDA);
miti, a ~, „a mitui; a plăti; a câştiga de partea sa prin mită; a cumpăra”
/ SH, „Mĕrsă la Jupiter Hamonii, unde-şi arătă slăbiciunea, ca pre popi a-i
miti, ca pre dânsul oraculu ca pre el fiiu lui Jupiter a fi să-l numească”, p.
68; (< mităĕ + suf. -i, MDA);
para, s.f. „ban, monedă; mică monedă turcească de argint care a circulat
şi în ţările româneşti; (astăzi) ban de valoare mică” / SH, parale, p. 258;
(< tc. para, DEX, cf. şi arom. parăĕ, Capidan, Meglenoromânii, III, p. 214 356 );
preţIJ, s.n., „cost, tarif, plată” / CDL, p. 201, „..., deórece îndată ai trimis
să se aducă cărţi de acestea de la Crăiasca Tipografie din Buda, apoi cu
preţIJ cuvios fără căştig de a se împărţi prin şcóle la C. C. Compania a le
preda bine ai voit.”, p. II; „Primit-ai Domniia Ta cu adevărat pânza, şi poţi
fi îndestulat precum cu bunătatea, aşa şi cu preţIJul pânzei”, p. 94; (< lat.
pretium, NODEX); frecvent întâlnite în textul lui Loga sunt derivatele lui
preţIJ: preţIJui, preţIJuire, nepreţIJuit;
pro cent, var. proţIJentăĕ, s.f. „dobândă calculată la o sută de lei pe interval
de un an; procent” / CDL, „Şi socotesc că poţi uşor da 6 la sută (pro cento);
mai încolo póte această sumă să mai crească”, p. 200; „*) ProţIJentăĕ este atâta
356
Apud Frăţilă, Studii de top. şi dialect., p. 413.
249

MARIA MICLE
cât camăta, că neguţitorii, când cineva ia negoţ mai mult, atuncea la toată
suta lasă şase fl. mai în jos”, p. 220; (< germ. Prozent, cf. lat. procentum
< pro- „pentru”, centum „o sută”, DN, MDA; var. proţIJentăĕ, comportă
schimbare de gen, influenţat de dobândăĕ, s.f., faţă de proţIJent, s.n.);
sumăĕ, s.f. „cantitate de bani 357 ” / SH, p. 297, „şi această sumăĕ, cu bun, cu
rău, de s-ar putea aduna” / SH, p. 269; / CDL, „în tot anul şi de aici înainte
vă voiu trimite asemenea sumăĕ întru ajutoriu la zilele vóstre ceale bătrâne”,
p. 80; „am nu mică sumăĕ de bani a plăti unui neguţitoriu”, p. 95; (< lat.
summa, germ. Summe, it. somma, fr. somme, pl. suma, NODEX);
ştraf, s.n. „(aici) pedeapsă; (înv.) amendă” / SH, glosar; (< germ. Strafe,
DEX, Frâncu, E.G.-A., Vorstrafe, Costin, Gr. băĕn. II, p. 27);
termin, s.n. „dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau
unei dispoziţii prealabile, se execută o obligaţie (bănească) sau se realizează
ceva; soroc, scadenţă”, p. 52, „... ca de banii acestea 1760 de fl. numai
trei luni să mă aştepţi. Iară Eu după trecerea acestui termin...”, p. 203;
„cealelalte, 10,000 fl. le va da pe terminurile care se vor hotărî atuncea
la vânzarea casei”, p. 45; (< lat. termen, -inis, germ. Term, mai ales că în
germ. există compusul Terminkalender „calendar”, DGR; fr. terme este dat
de MDA, NODEX);
tribut, s.n. „(: haraciu)”, „(înv.) dare în bani percepută de către domnitori
pentru Poarta Otomană; bir” / SH, p. 148; (< lat. tributum, fr. tribut, DEX);
trincgheld, s.n. „bacşiş” / SH, var. trinc-gheld, p. 201; (< germ. Trinkgeld,
Frâncu, E.G.-A.);
zăĕlog, s.n. „obiect de valoare lăsat sau luat drept garanţie”; (< sl. zalogŭǠ,
NODEX); sinonime: ipotecăĕ.
Activităţi economice, comerciale
În Epistolariul său, Constantin Diaconovici Loga urmăreşte, ca scop
declarat să-i înveţe pe elevii săi şi pe cititorii lucrării noţiuni de economie,
în ideea de a-i îndruma să-şi conducă afacerile şi să-şi gestioneze bunurile:
„..., în Cartea aceasta am urmat după aceaia, ca să arăt mijlocirii, cum în
viaţa soţietăţii omeneşti să se înveţe neştine a fi om cu orânduială bună
357
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul sec. al XIX-lea, sumă nu mai are sensul de „sumar,
cuprins”, menţionat de DLRLV, ca fiind specific pentru Banat şi Transilvania în limba veche, cf.
DLRLV, s.v.
250

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
în trebile ceale casnice şi ale economiei; iară mai vârtos cum trebue să
se îndeamne pre sine şi pre alţii cătră purtarea cea bună şi a moralităţii,
cătră dragostea patriei şi a fericirii neamului său, încă osebit, cum trebue
fieştecarele a arăta credinţă statornică Milostivului Împărat” / CDL, p. VIII.
Şi în acest caz, terminologia pe care o utilizează cuprinde atât elemente
lexicale proprii variantei literare bănăţene, cât şi termeni uzuali păstraţi de
româna literară modernă şi contemporană.
acort, s.n. „acord, învoială” / SH, p. 176, 303; at. 1715; (< germ. Akkord
< lat. acordum, Frâncu, E.G.-A.; DÎLRLRV menţionează numai filierele: fr.,
lat., pn., rs.);
afăĕrăĕ, s.f., „treabă, afacere” / SH, p. 284, 322; (< germ. Affäre, „idem”,
DSB, I, exemplifică acest cuvânt, chiar cu un fragment din SH);
agonisi, a ~, vb. „(înv.) a munci; a strânge, a pune deoparte; a economisi” /
CDL, p. 111; „Tot în slujba cea mai de nainte sânt, şi mă aflu în bună stare şi
fórte îndestulat; unde pe lângă destule îmbrăcăminte ce le am, încă şi ceva
bani mi-am agonisit”, p. 80; „carele din tinereţele sale petutindenea laudă
ş-au agonisit”, p. 129; (< ngr. agonízome, MDA);
avuţIJie, s.f. „avere, venit” / PI, „din avere, avut, zicem avuţIJie, ... Acesta
e modu de a deriva tras din limba cea veche”, p. 119; / CDL, „mai pe urmă
tótă avuţIJiia sa în joc o au perdut”, p. 112; (< avut + suf. -ie, DEX);
blagăĕ, s.f. „avuţie, bogăţie, avere” / SH, p. 297, 302; (< scr. blago,
Gămulescu, E. S., DSB IV);
camăĕtăĕ, s.f. „procent, dobândă (excesivă) pe care o ia cămătarul pentru sumele
date cu împrumut” / CDL, p. 52, „Banii cei împrumutaţi se chiamă capital sau
capetele. Iară ce capătă pe ei se chiamă interes (: camăĕtăĕ). Aceia ce se dă pentru
siguraţie iaste Ipotecă (Zălog).”, p. 264; (< sl. kamat, DEX, NODEX);
capital, s.n., „bani, sumă (mare) de bani (investiţi într-o afacere); avuţie
sub formă de bani, de mărfuri, de bunuri materiale în genere” / CDL p. 52;
„de a plăti Domniei Tale camăta pe jumătate de an de pe capitalul cel de
2000 fl.”, p. 52; „Lucrurile negoţitoriei meale aşa s-au înmulţit acum, cât îţi
pot pănă la 8000 de fl. să-ţi fac credit. Însă Domniia Ta vei avea grijă, şi vei
căuta, ca totdeauna acest Capital să fie pe întreg acoperit”, p. 201; at. 1956,
cf. MDA; (< germ. Kapital, cf. fr. capital, MDA, DN);
căĕparăĕ, s.n. „arvună, acont; logodnă” / SH, p. 294, „eu zişi au să-mi lasă
în 300 florinţi, au căĕpara să-mi întoarcă”, p. 295; cf. Şandru, FR; (< scr.
kapara, TDRG, Gămulescu, E. S., specific pentru Ban. şi Trans.);
251

MARIA MICLE
celui, a ~, vb. „a înşela, a păcăli; a amăgi” / SH, p. 223, cf. DRCG;
(< mg. csal, TDRG; < mg. csalni, MDA);
chirie, s.f. „sumă plătită pentru folosirea unui lucru închiriat (locuinţă,
obiecte etc.)” / SH, p. 295; (< scr. kirija, DEX, NODEX);
comercialnic, adj. „care ţine de comerţ; propriu comerţului; negustoresc”;
„drumul mare comercialnic” / SH, p. 268; (< comercial (< lat. commercialis,
MDA)+ suf. -alnic);
confisţIJirui, a ~, „a confisca” / SH, p. 128; (< germ. konfiszieren, cu suf.
-ui, Frâncu, E.G.-A.);
contăĕ, s.f. „cont; factură”, CDL, „Oare carele neguţitoriu întâia oară aduce
aminte unui musteriu al său de frunte, să plătească conta, pentru negoţul ce
i-au dat pe credit sau în credinţă”, p. 93; „Conte se numesc acelea componeri
scrise, care le fac manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii la muşteriile şi
cumpărătorii sei, despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261; at. la
Eminescu; (< germ. Konto, it. conto, fr. compte, MDA, s.v. cont);
coştui, a ~, vb. „a costa” / SH, p. 236; varianta coştului, a ~, vb. / SH,
p. 201; (< germ. kosten, cu suf. -ui; -ăĕlui, Frâncu, E.G.-A.);
diregăĕtorie, s.f. „afacere, negustorie” / CDL, p. 79, 143 (dregăĕtor + suf.
-ie, NODEX);
dugae, s.f. „prăvălie” / SH, glosar; (< et. nec., MDA; cf. şi scr. duganja
„kovačnica”; cf. şi alb. dugajë „dugheană”, Skok, I, s.v. dùćāƩn);
economicesc, adj. „economic” / CDL, „Jurnal sau zuariu economicesc”,
Cuprins; (< economie + suf. -icesc);
economie, s.f. „gospodărire” / CDL, p. 6; „precum păşim în trebile
casii şi ale economiei, în trebile neguţătoriei, ale vre unui meşteşug ver
măestrie”, p. 6; (cf. fr. économie, it. economia, lat. oeconomia, gr. oikonomia
– „gospodărire”, DN);
dăĕmăĕndăĕciune, s.f. „solicitare; poruncă; rugăminte” / CDL, p. 19 „după
dăĕmăĕndăĕciunea domniei tale voiu transmite”, p. 202; at. 1818, cf. MDA;
(< lat. demandatio, -one, cf. ar. demândăĕciune 358 );
demanda, a ~, vb., „a cere; a porunci” / CDL, p. 118; (< lat. demando,
-are, cf. ar. dimându, Frăţilă);
expedirui, a ~, vb. „a expedia”, „expediruind dobânda” / SH, p. 247;
(< germ. expedieren, cu suf. -ui, Frâncu, E.G.-A.);
fundaţIJie, s.f. „fond, bunuri, donate pentru o operă de interes obştesc” /
CDL, „de a întemeia Şcoli pentru Tineri, de a tipări Cărţi, din care vor
358
Vasile Frăţilă, Etimologii. Istoria unor cuvinte, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2000, p. 35.
252

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
primi învăţeturi şi sfaturi, de a face Întocmiri (: fundaţIJii) pentru Tinerii cei
orfeni (carii n’au părinţi)”, p. X; at. 1872; (< germ. Fundation, DGR; < fr.
fondation, lat. fundatio, -onis, MDA);
furtişag, s.n. „furt mărunt; înşelăciune” / PI, p. 132; (< furt + suf. -işag,
după mg. tolvajság, DEX);
gratis, adv. „pe degeaba”, „gratis vor căpăta dimineţa ... şoncă, slănină,
varză acră, oriz” / SH, p. 58; (< fr., lat. gratis, DEX, MDA);
judeţIJ, s.n. „judecată, raţiune” / CDL, „întru asemenea mod şi noi
după judeţIJul şi mintea nóstră, după stările împrejur ale timpului”, p. 7,
„Preacinstitului Domn Arsenie Ioanovici de Şacabent, S. Mănăstiri Mesii
din Eparhia Verşeţului Arhimandrit, [...], şi a Tablei de JudeţIJ al M. Comitat
al Craşovii Assesor, Domnului Preacolendului”, p. 257; PI, „judeţIJu altora”,
p. 140; (< lat. judicium, DEX);
legăĕtuinţIJăĕ, s.f. „înţelegere, învoială, legământ; tratat, angajament”, p. 5;
(< legăĕtui + suf. -inţIJăĕ, MDA); sinonime: tocmealăĕ, acort;
magazin, s.n. „magazie, depozit” / SH, p. 175, 235; (< germ. Magazin,
Frâncu);
mediteri, s.m. „(: mijlocitori)”, „mediatori” / SH, p. 306;
muşteriu, s.m. „client, cumpărător” / CDL, „Oare carele neguţitoriu întâia
oară aduce aminte unui musteriu al său de frunte, să plătească conta, pentru
negoţul ce i-au dat pe credit sau în credinţă.”, p. 93; var. muşterie, cu sens
colectiv de „clientelă”, „Conte se numesc acelea componeri scrise, care le fac
manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii la muşteriile şi cumpărătorii sei,
despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261; (< tc. müşteri, DEX);
năĕimi, a se ~, vb. „(pop.) (despre persoane) a intra într-un serviciu în
schimbul unei plăţi; a se tocmi; a se angaja” / SH, „viind cu oameni năĕimiţIJi”,
p. 295; (< sl. naimŭǠ, NODEX, TDRG);
negoţIJ, s.n. „(înv. şi pop.; concr.) marfă” / SH, „ce negoţIJi are în lăzi”,
p. 217; / CDL, „Oarecarele Neguţitoriu încredinţat fiind de la alt Neguţitoriu,
precum că la al treilea meguţitoriu, se află negoţ de bun feliu şi cu preţ
cuvios, scrie să-i trimită de acel negoţIJ”, p. 201; (< lat. negotium, MDA);
neguţIJitori, a ~, vb. „a face negoţ” / CDL, „Acum cu ajutoriul lui
Dumnezeu am început a neguţIJitori pe mâna mea”, p. 220; (< neguţIJitor
„negustor” (< negoţIJi „a neguţa”) + suf. -i, DLR);
neguţIJitorie, s.f. „afacere” / CDL, p. 6; (< neguţIJitor + suf. -ie, MDA);
oget, s.n. „obiecte, treburi” / CDL, „că nu se cuvine amesteca trebile
diregătoriei cu trebile Economiei, şi în alte încă ogeturi aşa păşaşte mai de
parte”, p. 12; (< it. oggetto, DIR);
253

MARIA MICLE
ordre, s.n. „ordin” / SH, glosar; (cf. germ. Order, DGR, fr. ordre,
NODEX);
păĕrtinitor, adj. „care părtineşte; care ţine parte cuiva; parţial; favorabil” /
CDL, „Mai de parte aşteptând păĕrtinitoriul respuns”, p. 61 (< păĕrtini, a ~ +
suf -tor, NODEX, MDA);
piaţIJ, s.n. „piaţă, târg” / SH, p. 255 / CDL, „ar avea voe să vindă casa cea
mare din uliţa piaţIJului sub Nro. 670”, p. 39; at. în Anon. Car.; (< mg. piác,
MDA);
preţIJui, a ~, vb. „a a evalua, a pune un preţ; a aprecia” / CDL, „Niminea
nu vrea bucuros întru puţin a-l socoti şi a-l preţIJui”, p. 14; (< preţIJ + suf. -ui,
NODEX);
recomanda, a ~, vb. „a îndemna, a sfătui (pe cineva) să facă ceva;
a prescrie, a indica, a propune” / SH, „.... de a-l recomanda beilor di la
Eghipet”, p. 299; / CDL, recomânda, a ~ (considerat regional şi învechit),
p. 166; (< lat. recommendare, fr. recommender, MDA, NODEX);
recomendaţIJie, s.f., „recomandare; sfat, îndemn, povaţă” / SH, „cu
recomendaţIJie an 1742 la Ierusalim s-au dus, p. 182; / CDL, p. 59, var.
„recomendare (: cucerire)”, p. 58; (< germ. Rekommandation < fr.
recommendation, Frâncu, E.G.-A.; < fr. recommendation, DN);
reducere, „diminuare, micşorare; ieftinire (cf. DS)” / CDL, „Eu mă rog,
deacă ţi-i cu putinţă oprĕşte-le, şi acestea pe hotărâtul mai mic preţ, ca şi mie
cu reducerea încoacea să nu mi se facă atâta cheltuială.”, p. 212; (< reduce,
a ~ (< lat. reducere, cf. fr. réduire, NODEX), DEX);
reducţIJie, s.f. „reducere, disponibilizare” / SH, p. 203, „... în mare
comision reducţIJia reghimentii iliriceşti a Chichindii” / SH, p. 60; (< lat.
reductio, -onis, fr. réduction, DEX);
reduţIJirui, a ~, vb. „a reduce” / SH, „Acest mare comision... milităria stricară,
reduţIJituirăĕ”, p. 203; (< germ. reduzieren,cu suf. -ui, Frâncu, E.G.-A.);
scăĕpăĕta, a ~, vb. „a deveni sărac, a pierde averea, a se ruina, a sărăci; (înv.
fig.) a se afla în declin; a decădea; a regresa” / CDL, p. 123, 192, „Pentru că
aceaia ce cerem stă în mânile altuia, şi de ne vom arăta cu strigare, cerearea
nóstră curund va afla pedecă, şi vom fi scăĕpăĕtaţIJi de la scopul nostru.”, p. 92;
(< lat. excapitare, NODEX);
slugăĕtori, a ~, vb. „a servi; a aduce un serviciu (cuiva)” / CDL, „Drept
aceasta, de pot şi Eu pre Domnia Ta cu ceva să te şerbescu (slugăĕtorescu)
bine voieşte a pofti,”, p. 67 (slugăĕtor (slugăĕ < sl. sluga) + suf. -i; MDA îl dă
ca derivat de la slugăĕritor);
254

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
slugăĕtorie, s.f. „serviciu” / CDL, „Cu acelu, cui vrem să recomândăm pre
altul, trebue să stăm în vreo legătuinţă, au, după prieteşug, au după nescari
slugăĕtorii, care i-am făcut, ca să fim încredinţaţi, cum că recomandaţia
noastră nu va fi deşartă.”, p. 58-59 (slugăĕtor + suf. -ie);
socoatăĕ, s.f. „calcul, socoteală” / SH, glosar; (pvb. socoti (cf. ucr.
sokotyty, DEX), TDRG, MDA);
subordoni, a ~, vb. „a supune, a subordona” / SH, p. 76; (< germ.
subordonieren, Frâncu; MDA);
sucsedi, a ~, vb. „a urma” / SH, glosar; (< germ. sukzedieren 359 „a
succeda”, DGR);
sucurs, s.n. „(înv. şi regional) ajutor” / SH, „văzând obârşteru graf
Picolomini cum că lui sucurs, ajutoriu nu-i vine, ...”, p. 176, 178; at. la N.
Costin în sec. al XVII-lea; (< fr. secours, MDA, s.v. securs);
şerbire, s.f., „(: slujirea)”, „îngrijirea, serviciu”, p. 40; „vreo şerbire
plăcută ne-au făcut”, p. 82; „şerbire (: slugătorie)”, p. 126; „Un neguţitoriu
întreabă pre alt neguţitoriu, la carele au dat pe fiiul său în şerbire (: slujbă),
cum i se poartă fiiul.”, p. 217; „(: slugătoriile)”, p. 65; şerbiri (: slujbe),
p. 111 (schimbarea categoriei gramaticale a inf. lung şerbire);
tocmealăĕ, s.f. „înţelegere, acord” / CDL, „De composiţele sau alcătuirile
cele mici ale tocmelelor şi ale legătuinţelor”, Cuprins; (< tocmi a ~ (< sl.
tŭǠkŭǠmiti, NODEX) + -ealăĕ); vezi legăĕtuinţIJăĕ;
transferi, a ~, vb. „a transfera” / SH, p. 206; ind. p.s. transferirăĕ; (< germ.
transferiren, Frâncu, E.G.-A.);
vamăĕ, s.f. „punct vamal” / SH, p. 189; at. 1415; (< mg. vám, DN, MDA);
venit, s.n. „profit, beneficiu (DS)” / CDL, „Cheltuelile ei ceale fără
treabă, şi trufiia de a fi numai dómnă, tóte veniturile Tătâne-meu le deşartă”,
p. 216; (< part. lui a veni (< lat. venire), DEXonline);
voz, pl. vozuri, s.n. „transport, încărcătură (a căruţei)” / SH, p. 296;
(< scr. voz „căruţă, car”, cf. prevoz „transport”, DSCR).
Funcţii, demnităţi, ranguri nobiliare
ambasador s.m. „persoană trimisă de cineva cu o însărcinare; persoană
care are o misiune specială pe lângă un stat sau o organizaţie internaţională”,
359
Probabil prin asimilarea s-ţ [=z] > s – s.
255

MARIA MICLE
„soli (: ambasadori)” / SH, p. 302; varianta ambasader, -i, „ambasaderu,
solu franţuzesc”, p. 289; p. 69; (< germ. Ambassadeur, DGR; MDA dă
numai < fr. ambassadeur, iar ca atestare: Negruzzi, 1893);
aulicăĕ „(: de curte)”, „care ţine de curtea unui suveran” / CDL, „La
Camera Ungurească Aulicăĕ (: de Curte)”, p. 256; (< lat. aulicus, NODEX);
ausvertigher, adj., întâlnit în sintagma ausvertigher minister, „ministru
crăiesc de externe” / SH, p. 288, 296; (< germ. Auswärtiger Minister,
Frâncu, E.G.-A.);
baron, s.m. „mare senior, titlu de nobleţe” / SH, p. 111. 203; / CDL, „La
un Conte (Graf), Baron. Prea Strelucite Domnule (Ilustrisimule)”, p. 236,
241; at. 1716-1742; (< germ. Baron < fr. baron, Frâncu, E.G.-A., DSB, III);
capegi-başa, s.m. „(ieşit din uz) mare portar” / SH, glosar; capegi-başa
este singurul cuvânt întâlnit în varianta bănăţeană, în care elementul secund
başi şi-a păstrat accentul oxiton, în procesul de adaptare la română. În celelalte
exemple, adaptarea se face la başăĕ, cu deplasarea accentului. Dealtfel, şi în
celelalte variante literare sunt întâlnite ambele forme de adaptare 360 ; (variantă
a lui capigi, compus < tc. capigi-başa, DA, s.v. capigiu „portar al seraiului”);
coaliţIJie, s.f. „alianţă dintre două sau mai multe state, grupări politice
etc., făcută în vederea unei acţiuni comune” / SH, „umblară franţozii să
strice coaliţIJia celor alirţi”, p. 299; at. 1866 la Maiorescu, cf. MDA; (< germ.
Koalition, DGR; cf. fr. coalition (< lat. coalitus), DN, MDA);
consul, s.m. „(: burghermaistor)”; „(: jude)”, „(la romani) nume
dat primilor magistraţi; agent diplomatic însărcinat să reprezinte şi să
apere interesele administrativ-juridice şi economice ale ţării sale şi ale
compatrioţilor săi într-o ţară străină” / CDL, p. 255; varianta conzul / SH,
p. 65, 300; at. 1682-1686; (< lat. consul, germ. Konsul, DÎLRLRV, cf. fr.
consul, DN, DEXonline); sinonime: grand elector / SH, p. 299;
conte, s.m., „(: grof)”, „baron” / CDL, p. 247; conte „(: graf)”, p. 258;
contesăĕ „(: grafiţă)”, p. 258; (< fr. comte, NODEX);
cronprinţIJ, s.m. „principe moştenitor” / SH, glosar; (< germ. Kronprinz,
DGR);
curfirşt, s.m. „principe elector” / SH, p. 183; (< germ. Kurfürst, Frâncu,
E.G.-A.); sinonime: elector;
d(i)regăĕtor, s.m. „(în Moldova şi în Muntenia veche) mare demnitar la
curtea domnească, având atribuţii administrative, militare şi judecătoreşti” /
360
Contribuţii la istoria limbii române literare. Secolul al XVIII-lea (1688-1780), Cluj-Napoca,
Editura Clusium, 2000, p. 179.
256

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
SH; / CDL, var. diregăĕtor „Aşa Diregăĕtorul Sholelor scrie învăţătoriului
despre ţinearea Esamenului”, p. 5; (< a drege + suf. -ăĕtor, NDULR);
duc, s.m. „duce” / SH, p. 68; (< lat. dux, -cis, fr. duc, NODEX);
efendi, s.m. invariabil „(înv.) titlu de politeţe pus în Turcia, după un
nume propriu, învăţaţilor, funcţionarilor, persoană care poartă acest titlu” /
SH; (< tc. efendi, DEX);
elector, s.m. „(: curfirştu)”; varianta electeru, s.m. „(în Germania
feudală) principe sau prelat care avea dreptul să aleagă pe împărat” / SH,
p. 184, 158; „grand elector (: mare conzul)”, p. 299; (< germ. Elektor, DGR;
< fr. électeur, lat. elector, -oris, NODEX); sinonime: curfirşt;
erţIJherţIJog, s.m. „arhiduce” / SH, p. 219; (< germ. Erzherzog „idem”,
DGR);
first s.m., „(: voievod)”, „principe” / SH, p. 142; var. firşt, p. 60, 177;
(< germ. First, Frâncu, E.G.-A. Fürst, „idem”, DGR);
firstentum, s.n. „principat” / SH, p. 146; (< germ. Firstentum, Frâncu,
E.G.-A.);
fraicomunitet, s.n. / SH, p. 155, Frâncu, E.G.-A.; (< germ.
Freikommunität);
fraiher, s.m. „baron” / SH, p. 197; (< germ. Freiherr, Frâncu, E.G.-A.);
graf, s.m. „conte”, p. 60, 174; (< germ. Graf „idem”, DGR);
grofu, s.m., „(: boeriu)”; „nobil” / CDL, p. 66; (< mg. grof „conte”);
gubernator, s.m. „guvernator” / SH, p. 150, 157; var. guberner, s.m.,
p. 298; (< germ. Gubernator, lat. med. gubernator, Frâncu, E.G.-A.);
gubernium, s.n. „guvern” / SH, p. 151; at. 1699; (< germ. Gubernium,
lat. med. gubernium, Frâncu, E.G.-A.);
hasnadar, s.m. „casier, tezaurier; vistier otoman” / SH, glosar; (< tc.
khasnadar „idem”, vezi DDA, s.v. hăĕsnăĕtar; DA îl dă ca derivat pe teren
românesc: hasna (< tc. hasnà „visterie, tezaur”) + suf. -ar, însă el se găseşte
în turcă şi e menţionat în forma aceasta în aromână);
herţIJog, s.m. „principe, duce” / SH, p. 113, 174, „Marele herţIJog socoti ca
întâiu Mehadia a o belagherui”, p. 177; (< germ. Herzog, Frâncu, E.G.-A,
DEX);
herţIJogtum, s.n. „principat, ducat” / SH, glosar; (< germ. HerţIJogtum,
DGR);
hof-damăĕ, s.f. „doamnă de onoare” / SH, p. 309 (< germ. Hofdame, DGR);
jpan, s.m. „jupan; „(în evul mediu în Ţıara Româneascăĕ şi în Moldova)
titlu acordat celor mai de seamă boieri şi dregători” / SH, p. 197, pl. jpani /
257

MARIA MICLE
SH, p. 185; jupân obercnez Ignia / SH, p. 205; (< scr. župan, MDA; < sl.
županŭǠ, DEX);
maiestat, maiestate, pron. pers. de politeţe „majestate” / SH, p. 203, 303; /
CDL, „La Împăratul: A Sa Prea Sfinţită Maiestate, Prea înălţate Împărate.
A Ta Împărătească Maiestate.”, p. 236; (< germ. Maiestät, lat. maiestat,-is,
Frâncu, E.G.-A, DN, NODEX dau numai fr. majesté, lat. maiestat,-is);
minister, s.m. „dregător; ministru” / SH, în compusul Ausvertigher
minister „ministru de externe”, p. 288; (< germ. Minister, lat. minister,
DGR; MDA şi DN dau ca etimologie numai fr. ministre, cf. lat. minister);
nemeş, s.m. „nobil; denumire dată în Transilvania, în evul mediu,
nobililor mici şi mijlocii” / CDL, „La un nobil (: nemeş)”, p. 259; (< mg.
nemes, DEXonline, A. Avram, ContribuţIJii etimologice, p. 113); sinonime:
nobil, grof;
nobil, s.m. „persoană care face parte din nobilime” / CDL, (: nemeş),
p. 259; (< germ. Nobel < lat. nobilis; it. nobile, fr. noble, NODEX);
paşăĕ, s.m. „în Imperiul Otoman; guvernator al unei provincii sau înalt
demnitar”; (< tc. paşa, NDULR);
plenipotenţIJial, adj. „stăpânitor; are are putere deplină; cu puteri depline” /
SH, p. 166; (< lat. plenipotenţIJiarius, MDA);
raih, s.n. „împărăţie, imperiu” / SH, p. 151, „raih (: Ţara Nemţească)”;
(< germ. Reich „idem”, DGR, Frâncu, E.G.-A.);
respublicăĕ, pl. respublice, s.f. „republici” / SH, p. 56; (< lat. respublica,
DA);
satrap, săĕtrap s.m. „guvernator al unei satrapii 361 , cu puteri absolute;
conducător despotic, rău” / SH, p. 66, 68, 69; (< fr. satrape < lat. satrapes,
NDULR);
sedrie, s.f. „(înv. şi reg.) adunare a nobililor dintr-un ţinut (DAR) 362 ” /
CDL, „La sedria criminală. La a luminatului comitat N. sedria criminală.”,
p. 257; at. de MDA în 1896; (< lat. sedria, MDA);
stab, s.m. „organ de conducere a forţelor armate; stat-major” / CDL, „La
ofiţirii stabului”, p. 237; (< germ. Stab, NODEX);
şpan, s.m. „comite, dregător în fruntea unui comitat; (înv. şi regional)
administrator, intendent al unui ţinut; (reg.) prefect (DAR)” / SH, glosar;
cf. DRCG „stăpânitor al unui ţinut”; (< mg. span, DEX); sinonime: fişpan.
361
„Provincie în vechiul Imperiu Persan”.
362
MDA consideră termenul specific Transilvaniei.
258

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
III. 4. UNITĂŢI DE MĂsURĂ FOLOsITE
ÎN ACTIVITĂŢILE NEGUsTOREŞTI
f
ertai, s.n. „sfert; măsură de circa 10-12 l; vas de lemn cu această
capacitate” / SH, glosar; varianta fertal / SH, p. 180; cf. fârtai, Şandru,
FR (Ban.); (< germ. Viertel, Frâncu, E.G.-A.; mg. fertály, MDA);
fractăĕ, s.f. „parte dintr-un întreg” / CDL, „instanţiile se scriu mai ales
în fractăĕ”, p. 226; (< lat. fractio, cf. fracţIJie, MDA; formă nemenţionată în
dicţionare);
hacov, s.n. „unitate de măsură pentru capacitate, echivalentul a 56
l; butoi de mărime mijlocie, mai mare decât balerca” / SH, p. 195, 266;
variantă a lui acou; (< scr. akov, Gămulescu, E. S., TDRG);
majăĕ, s.f. „veche unitate de măsură variind, după epoci şi regiuni, între
50 kg şi 100 ocale; (Ban., Trans.) cântar decimal” / CDL, „să bine voeşti
a-mi cumpăra de la dânsul: 10 ţente (măĕji) de Iava Cafe cu 90 de fl., 900 f”,
p. 203; at. în PO; (< mg. mázsa, MDA); sinonime: ţIJentăĕ;
saitlic, s.n. „ciocan, pahar mic, măsură de capacitate” / SH, p. 281;
(< tc., nemenţionat în dicţionare).
şuh, s.n. „picior, unitate de măsură pentru lungimi; 6 şuhuri = un stânjen” /
SH, p. 165; cf. şuc, DRCG; (< germ. Schuh, DEX);
ţIJentăĕ, s,f. „ţentner; unitate de măsură echivalentă cu 50 de kg în Germania
şi 100 de kg în Austria; cantitate de marfă egală în greutate cu un ţentner” /
CDL, „cu aplecăciune te rog, ca să bine voeşti a-mi cumpăra de la dânsul:
10 Ţıente (măji) de Iava Cafe cu 90 de fl., 900 f. 10 Ţıente Mare Melis Zahar
cu 80 de Fl., 800 f. 6 Ţıente Stafide uscate mari 10 fl., 60 f. [în total 1, 760
f.]”, p. 203; (< germ. Zentner, MDA); sinonime: majăĕ;
ţIJol, s.m. „unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 25,4 mm” / SH,
p. 164, „plezură un ţIJol afundă căpătă”, p. 247; (< germ. Zoll, MDA, Frâncu,
E.G.-A.).
259

MARIA MICLE
III. 5. TERMINOLOGIE MEDICALĂ
Istoria medicinei româneşti consideră practicile medicale folosite
până la 1700 în Ţările Româneşti ca aparţinând medicinii populare
sau empirice, bazată, în special, pe utilizarea plantelor şi pe efectul curativ
al apelor termale 363 . În Cronica lui Nicolae Stoica se află numeroase pasaje
ce denotă o animaţie intensă în jurul Băilor de la Herculane şi Mehadia,
vizitate de persoane de vază ale veacului al XVIII-lea (inclusiv împăratul
Austriei, Iosif al II-lea).
Secolul al XVIII-lea aduce progrese domeniului medical românesc, deşi
despre medicina cultă, reprezentată prin tipărirea lucrărilor de specialitate,
nu se poate vorbi decât în secolul al XIX-lea 364 . Însă mărturii despre practicile
medicale din zona Banatului se află inserate în toate textele studiate de noi,
constituind un cumul de termeni ai acestui domeniu. Aceste cuvinte reflectă
o formă incipientă de organizare a sistemului medical şi farmaceutic, care
în Transilvania şi Banat, sub influenţa Imperiului habsburgic devansează
celelalte provincii româneşti.
apotecar, s.m. „farmacist” / CDL, „Conte se numesc acelea componeri
scrise, care le fac manufactorii, neguţitorii, apotecarii şi alţii la muşteriile
şi cumpărătorii sei, despre făcutul lucru sau despre trimisul negoţ.”, p. 261;
(< germ. Apotheker, NDULR);
apotecăĕ, s.f. „farmacie” / SH, p. 264; după opinia lui Constantin
Frâncu, cuvântul s-a păstrat până astăzi în grai datorită influenţei şvabilor
din Banat 365 ; / CDL, „Ce-mi scrii că eşti lânged (beteag) aceasta e numai
scornitură, datoriia la apotecăĕ îi minciună prostească”, p. 108; (< germ.
Apotheke, MDA, Frâncu, E.G.-A., DSB, II);
arţIJt, s.m. „medic” / SH, p. 263; (< germ. Arzt, Frâncu, E.G.-A.);
balsam, s.f., „leac; răşină de origine vegetală, parfumată, folosită în
farmacie ca preparat aromat şi curativ” / CDL, „Causa acestii morţi estă
363
Maria Purdela-Sitaru, Etnomedicină lingvistică, Timişoara, Amarcord, 1999, p. 14.
364
Ibidem, p. 15.
365
C. Frâncu, Elemente germane (austriece) în Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Haţeg (I), în
Volumul Omagial Vasile Arvinte, publicat de „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din
Iaşi”, secţ. III, Lingvistica, t. XLIII (1997), p. 115.
260

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
prea lăudată, şi totdeauna, ca un balsam trebue să o păstrezi de a-ţi vindeca
inima părintească cea mult rănită”, p. 190; at. 1642; (< germ. Balsam, DGR;
it. balsamo, cf. lat. balsamum, NODEX, MDA);
beşicăĕ, s.f „umflătură a pielii conţinând o materie lichidă (seroasă)” / CDL,
„ca să i se mai alineaze focul, şi au eşit neşte beşici”, p. 40; (< vessica, MDA);
boabăĕ, s.f. „medicament, pilulă” / SH, p. 70; „... îi dĕte nişte boabe,
piluri, ca bălaurului să le arunce înainte; cu care l-au omorât”; de la pl.
boabe s-a refăcut sg. feminin boabăĕ; (< scr. boba, DSB, IV);
boboti, a (se) ~, vb. „a se inflama, a se umfla” / SH, p. 210; (< scr.
bobotati, bg. bobotъ DA, DSB IV);
camfor, s.n. „substanţă organică cristalizată, incoloră, cu miros
caracteristic şi gust amar, folosită în medicină şi în industria celuloidului” /
CDL, „Domnului Gheorghie Păcurarescu al Măritului Maghistrat din loc
Senator, acestea următóre Speţie din Ducheanul meu a primi bine au voit
precum: în 7 August, 1 ½ lb de migdale; în 31 deto, 1 ¼ lb de camfor; în
24 Sept., ⅛ lb de salmiac”, p. 264; at. 1958, cf. MDA; (< ngr. kámfora,
NODEX, MDA; n. lat. camphora, TDRG);
chilav, s.m. „invalid, lovit” / SH, p. 190; (< bg. kilav sau scr. kilav,
Frăţilă, Târnave.T G., cf. chilav, „nebun”, Costin, Gr. băĕn. II, p. 63);
contumaţIJ, s.n. „carantină” / SH, 232, 233; contulaţIJ / SH, 202; contumaţIJi
„*contaminaţi” / SH, 230; (< germ. Kontumaz, Frâncu, E.G.-A.);
dezentrie, s.f. „dezinterie” / SH, p. 174; varianta dezenterie, p. 174;
„desinterie (: urdinarea, cursura)”, p. 140; „dezenterii (: cursura grĕ)”,
p. 263; „dezenteria (: boala inimii)”, p. 174; aici inimăĕ cu sens de „intestine”;
(< germ. Dysenterie; lat. med. dysenteria, Frâncu, E.G.-A.);
doctor, s.m. „medic” / CDL, „cunoscând încrezământul care-l ai în
mine, cu mare bucurie te înştiinţez, cum că D. Doctorul cel tinăr N. N.
între doctorii oraşului nostru estă unul din cei mai procopsiţi”, p. 44; (< lat.
doctor, cf. germ. Doktor, fr. docteur, MDA);
doctoricesc, adj. „medical, care ţine de medicină; care ţine de doctori;
propriu doctorilor” / CDL, „De aceaia, estă şi fórte cuprins cu trebile ceale
doctoriceşti, având întrare tot la casele familiilor celor mai de frunte, de
unde iscusinţa lui din zi în zi creşte”, p. 44 (doctor + suf. -icesc, NODEX);
feldcer, s.m. „infirmier, sanitar” / SH, p. 263; (< germ. Feldssher, Costin,
Gr. băĕn. II, p. 27, < germ. Feldscher, DEX);
hirurg, s.m. „medic” / SH, p. 263; at. 1853; (< germ. Chirurg, lat.
chirurgus, MDA, Frâncu, E.G.-A.);
261

MARIA MICLE
hospital, s.n. „spital” / SH, p. 236; (< germ. Hospital, lat. hospitale,
NODEX);
întremare, s.f. „însănătoşire, înzdrăvenire”, / CDL, p. 180, 181; at. 1651
(inf. lung întrema (et. nct.), MDA);
lăĕzăĕret, s.n., „spital, infirmierie” / SH, p. 191, 198, 221, 240; (< germ.
Lazarett, Frâncu, E.G.-A., scr. lazaret); sinonime: hospital, şpital;
lânged, adj. „(: beteag)”, „(înv.) care este slăbit din cauza unei boli;
sleit de puteri; bolnav” / CDL, p. 99, 107, 144, 184, 145; (< lat. languidus,
NODEX);
leac, s.n., „mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie,
tratament” / CDL, „Eu încă din început am căpătat un doctor procopsit, de
i-au prescris mediţinuri (leacuri) spre domolirea acestui beteşug”, p. 40;
(< sl. lĕƱkŭǠ, DEX); sinonime: mediţIJin;
lingoare, s.f. „boală contagioasă provocată de bacilul tific şi transmisă
prin apa de băut, prin fructe şi legume nespălate etc., care se manifestă
prin febră mare, tulburări intestinale etc.; febră tifoidă” / CDL, „Oare carele
manufactor înştinţează pre un sătean despre lingoarea fiiului lui”, p. 39;
varianta lungoare, p. 39; (< lat. languor, -oris, NODEX); sinonime: beteşug;
lungoare, s. f. „(: beteşug)”, „boală”, p. 150, 193; vezi beteşug; (< lat.
languormen, Frăţilă, Studii lingvistice, p. 110);
măĕdular, s.n. „(mai ales la pl. popular) parte articulată a corpului uman
sau a unor animale, care serveşte la deplasare sau la simţire; membru; parte
componentă” / SH, p. 181, „ascunsul măĕdular i-au tăiat” / SH, p. 181; /
CDL, „Răspică Scrisoarea în măĕdulăĕrile sale, şi ia aminte la cuvioasa lor
legătură”, p. 24; (< lat. medullaris, NDULR);
mediţIJin, s.n., „(: leacuri)”, „medicament; leac” / CDL, „de i-au prescris
mediţinuri (leacuri) spre domolirea acestui beteşug, care el cum se cade
le întrebuinţează”, p. 40; (< germ. Medizin „idem; medicină”, DGR);
nemenţionat în dicţionare;
pil, pl. piluri, s.n. „(înv.) medicament, pilulă” / SH, p. 70; (< germ. Pille,
MDA; TDRG nu menţionează acest sens); sinonime: boabăĕ;
plumânăĕ, s.f. „plămân” / CDL, Gramatica româneascăĕ, p. 49; (< ml.
pulmo, -onis, MDA 366 );
prescrie, a ~, vb. „(înv.) a transcrie un text; a recomanda (un
medicament) 367 ” / CDL, „i-au prescris mediţIJinuri (: leacuri) spre domolirea
366
MDA îi dă ca dată de atestare 1878.
367
Se pare că acest sens specific limbajului medical este atestat pentu prima dată în Epistolariul lui
C. D. Loga.
262

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
acestui beteşug”, p. 40; „Gândul materii, adecă cum trebue un lucru după
altul să se pună, aceasta a prescriia adecă a da reguli nu se poate”, p. 193;
at. 1811; (< lat. praescribere, cf. fr. prescrire, MDA);
şpital, s.n. „spital” / SH, p. 263; varianta spital, p. 245; (< germ. Spital,
DEXonline); sinonime: lăĕzăĕret, hospital;
şafran, s.n. „substanţă colorantă obţinută din florile plantei de şofran şi
folosită în diferite scopuri (alimentare, industriale şi medicinale)” / CDL,
p. 264; (< sl. šafranŭǠ, NODEX);
şlag, s.n. „apoplexie”, „de lovirea şlagului eri au murit” / SH, p. 292;
varianta şlog / SH, glosar; (< germ. Schlag, Frâncu, E.G.-A.).
263

MARIA MICLE
III. 6. AMBARCAŢIUNI, TRANsPORT FLUVIAL
Ca urmare a apropierii de Dunăre a zonei Mehadiei, unde şi-a
desfăşurat activitatea, Nicolae Stoica de Haţeg a cunoscut şi a
utilizat o interesantă terminologie specifică transporturilor fluviale, legată de
ambarcaţiunile vremii folosite pe Dunăre de către pescari sau în scopuri de
transport comercial ori militar. Din această categorie fac parte unii termeni
care nu au pătruns în româna literară modernă sau prezintă un aspect fonetic
diferit de cel actual. În Cronica Banatului găsim şi cuvinte păstrate până
astăzi în terminologia navală românească.
brig, s.n. „bric; corabie (militară sau comercială), prevăzută cu două
catarge, cu pânze pătrate şi, uneori, cu motor” / SH, pl. brigse, glosar;
variantă nemenţionată în dicţionarele româneşti; at. bric în 1835; (< germ.
Brigg, pl. Briggs, DGR; MDA dă ca etimologie pentru bric < eg. brick; DN,
< fr. brick, cf. engl. brig);
bombenşifs / SH, p. 330; „El pre mări flote pusă: linienşifs, crigsşifs,
fregate, galiote, corvete, brigse, şalupe, bombenşifs, cutăĕre şi caiche, toate
pline cu matrozi” / SH, p. 300; (< germ. Bombenschiff, compus în germană
din Bombe „bombă” + Schiff „corabie, navă”, DGR 368 );
caic, s.n. „ambarcaţiune îngustă, cu capetele ascuţite şi cu două catarge;
luntre (pescărească) uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete” / SH,
p. 175; (< tc. kayak, NODEX);
ceam, s.n. „ambarcaţiune de transport; luntre mare, şlep” / SH, p. 171,
231, pl. ceamuri; (< tc. çam, NODEX, Gămulescu, E. S., acelaşi autor îl dă
şi pe ceamăĕţIJ „(Ban.) luntriţă” < scr. çamac);
celenche, s.f. „egretă” / SH, p. 180, 253; (< sb. čèlēƯnka „idem”, Tomić,
DSR, I);
crigssif, pl. crigs-şife, s.n. „vase de război”, p. 168, p. 300; (< germ.
Kriegschiff, Frâncu, E.G.-A.);
ciun, s.n. „luntre uşoară de pescuit, barcă” / SH, glosar; cf. ALR II, serie
nouă, vol. III, h. 839 şi 840, pct. 47 „barcă”; (< scr. čun, Gămulescu, E. S.);
corvetăĕ, s.f. „navă de război de mic tonaj, înarmată uşor şi având
mobilitate mare în acţiune, folosită pentru escortă” / SH, pl. corvete, p. 300;
368
DGR nu menţionează forma Bombenschiff, ci numai cuvintele componente, luate individual.
264

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
at. 1887; (< germ. Korvette, DGR, MDA; cf. fr. corvette, it. corvetta, MDA,
DEXonline);
cutăĕr, s.n. „ambarcaţiune mică cu un singur catarg (cu pânze sau cu
motor), folosită pentru curse scurte; ambarcaţie de pescuit” / SH, pl. cutăĕre,
p. 300; at. DA ms.; (< germ. Kutter „idem”, DGR; < eg., fr. cutter, MDA,
DN; cf. germ. Fischkutter, DN);
fregatăĕ, s.f. „veche navă de război cu vele, rapidă, înarmată uşor,
folosită mai ales în operaţiile de recunoaştere” / SH, p. 300; (cf. fr. frégate,
it. fregata, DN);
corabie, s.f. „vas mare cu pânze, folosit (în trecut) pentru transport şi
pentru acţiuni militare” / SH, p. 67, cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h. 857;
(< sl. korablĭǃ, DEX);
flotăĕ, s.f. „totalitatea navelor fluviale, maritime sau aeriene ale unui stat” /
SH, pl. flote, p. 300; (< germ. Flotte, DGR; < fr. flotte, MDA; < fr. flotte, it.
flotta, NODEX)
gabăĕrăĕ, s.f. „navă folosită la transportarea materialelor de construcţie;
(în trecut) ambarcaţiune mare cu care se transportau mărfuri; (aici) luntre” /
SH, pl. gabere, p. 270; (< fr. gabare, it. gabarra, NODEX);
galiotăĕ, s.f. „(: şaice)” / SH, p. 155; „vas de naviga fundul plat” / SH,
p. 231; (< germ. Galiote „corabie lunguiaţă, cu pânze”, DGR);
linien-şifs, s. „vase de linie” / SH, glosar;
oraniţIJăĕ, s.f. „luntre pescărească cu fundul lat” / SH, p. 174, 210; varianta
orăĕniţIJăĕ / SH, p. 302, pl. articulat orăĕniţIJele / SH, p. 231; (< scr. oranica,
Gămulescu, E. S.);
şaicăĕ, pl. şaiche, s.f. „luntre; (înv. şi regional) ambarcaţiune cu pânze
sau cu vâsle, cu fundul plat, folosită, mai ales, pe fluvii navigabile pentru
transportul de mărfuri; pod umblător” / SH, p. 231; varianta caiche / SH,
p. 237; cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h. 838, 840 înregistrat în zona Porţile
de Fier; (< scr. šajka, tc. sayka, bg. šaika, TDRG, DEX, NODEX);
şalupăĕ, s.f. „(înv.) tunăreaţă, canonieră; (în prezent) navă uşoară,
propulsată de un motor, folosită în diferite scopuri (pentru transport,
remorcare, pescuit, întreceri spor-tive etc.” / SH, pl. şalupe, p. 330; (< germ.
Schaluppe, DGR; < fr. chaloupe, MDA);
matroz, s.m. „marinar, corăbier” / SH, „caice, toate pline cu matrozi”,
p. 300, cf. ALR II, serie nouă, vol. III, h. 857; denumire pentru marinar
regăsită regional aproape exclusiv în Banat; at. 1842 (germ. Matrose, MDA,
Frâncu, E.G.-A, DN, cf. mg. matróz, MDA);
265

MARIA MICLE
schelăĕ, s.f. „post; (înv.) port mic, neechipat cu instalaţii portuare
speciale, pe malul unui fluviu sau râu navigabil; punct vamal situat într-un
asemenea port (sau lângă o apă) 369 ”, „la schela Cladovii l-au căpătat” /
SH, p. 284; (< scr. skela, DSCR; în prezent se păstrează ca toponim lângă
Drobeta Turnu Severin).
Folosirea unui cuvânt, fie din grai sau din sfera limbajului administrativ
sau militar, etc., la doi sau chiar mai mulţi dintre autorii studiaţi confirmă
apartenenţa termenului respectiv la varianta regională. Asemenea exemple
sunt numeroase, iar în lucrarea noastră facem trimiteri la autorii şi paginile
din textele în care i-am întâlnit. Gradul de răspândire în realizarea literară
regională a unui cuvânt mai poate fi apreciat şi după frecvenţa folosirii în
cadrul aceleiaşi lucrări.
369
Cf. Monica-Mihaela Busuioc, Dicţionar de arhaisme, Bucureşti, ALL Educational, 2005, s.v.
266

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
IV. CONCLUZII
În lucrarea noastră am dorit să evidenţiem trăsăturile specifice
dialectului literar bănăţean, ca realizare regională a limbii române
literare. Am avut în vedere, îndeosebi, perioada premodernă (1780-1840),
când s-au tipărit cele mai multe cărţi ale variantei literare bănăţene şi,
în acelaşi timp, are loc o „regionalizare” a acestei variante literare, prin
exercitarea unei presiuni a graiului asupra normelor (comune /divergente)
anterior consolidate.
Din punctul de vedere al terminologiei folosite, considerăm că noţiunile
dialect literar sau variantăĕ literarăĕ teritorialăĕ, regionalăĕ au acelaşi
înţeles şi denumesc realizarea limbii literare dintr-o regiune a spaţiului
dacoromânesc. Dialectele regionale s-au manifestat în epoca veche de la
primele texte scrise în limba română şi până în secolul al XIX-lea. După
această perioadă se consideră că limba literară parcurge perioada modernă,
în care, variantele literare regionale au fost unificate, în bună măsură până
la 1900, lăsând locul normei unice supradialectale 370 . Aşadar, în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea nu mai putem vorbi despre dialecte literare
distincte, chiar dacă „ecouri” ale acestora, din etapa anterioară, în special în
compartimentul lexicului, răzbat până în prima jumătate a secolului al XXlea.
Literatura dialectală bănăţeană, apărută în jurul anilor 1880 şi menţinută
până în prezent, nu constituie o continuare a variantei literare bănăţene, ci o
formă de exprimare artistică izolată în raport cu limbajul artistic românesc
şi cu limba literară unică.
Pentru o ilustrare a caracteristicilor dialectului literar bănăţean am
studiat, cu precădere, trei opere, pe care le-am considerat reprezentative
pentru scopul nostru şi pe care le-am „radiografiat” până la cele mai mici
detalii, din punct de vedere fonetic, morfologic şi mai ales lexical. Este
vorba de:
Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, Buda, Crăiasca
Universităţii Tipografie, 1799,
370
Cf. Munteanu, Ţâra, ILRL, p. 10.
267

MARIA MICLE
Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, manuscris apreciat ca
datând din anii 1825-1827,
Constantin Diaconovici Loga, Epistolariul romanesc pentru facerea a
tot feliul de scrisori ce sânt în viaţIJa soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe întâmplăĕri
de lipsăĕ, Buda, Tipariul Crăeştii Tipografii a Universităţii din Pesta, 1841.
Normele variantei literare bănăţene sunt mai bine reprezentate în textul
lui Nicolae Stoica de Haţeg, ceea ce confirmă părerea că, până în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, manuscrisele au fost redactate în vechile
dialecte literare româneşti.
Variantele regionale ale românei vechi au avut ca puncte de legătură,
în special, modelele de limbă scrisă ale textelor religioase venind dinspre
varianta muntenească 371 , şi sud-est transilvăneană, în aria cărora au funcţionat
cele mai mari centre tipografice ale românilor (Târgovişte, Snagov, Braşov).
Ulterior, însă, când căile de circulaţie ale limbii s-au diversificat, iar scrierile
s-au laicizat, terminologia specializată din domenii precum administrativ,
juridic, comercial, militar pătruns şi s-au impus în româna literară şi din alte
direcţii, precum Banat-Transilvania. În aceste domenii, temenii care s-au
impus în norma unică veneau din direcţii diferite, cu origini multiple.
Din punctul de vedere al componenţei lexicale a variantei literare
bănăţene se identifică următoarele elemente:
- elemente dialectale, din zona ruralului, adică din graiul bănăţean,
unele păstrate până în prezent, altele dispărute, ce caracterizează regiunea,
dintre care amintim tipuri de ambarcaţiuni specifice transportului fluvial
pe Dunăre, din zona Porţilor de Fier, cunoscute şi răspândite în perioada
respectivă;
- elemente regionale culte (urbane, târgoveneşti) (literare regionale)
pătrunse în varianta regională datorită influenţelor străine, în special
germane, dar şi turceşti, sârbocroate, maghiare, odată cu evenimentele
sociale, militare, în strânsă legătură cu istoria politică a ţinutului, dar care
nu au fost acceptate de norma unică, nu s-au impus în celelalte provincii;
transformările sociale se reflectă şi în plan lingvistic şi rămân sedimentate
în componenta lexicală a limbii 372 ;
- cuvinte comune şi celorlalte variante literare, astăzi arhaisme sau
elemente populare;
371
Faţă de celelalte realizări literare regionale care s-au manifestat în mai multe tipărituri religioase,
varianta bănăţeană are ca punct esenţial de referinţă doar textul Paliei de la Orăştie (1582).
372
Vezi şi Frâncu, Neologisme juridico-administrative, p. 307.
268

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
- cuvinte păstrate în limba literară unică. Acestea nu au făcut obiectul
atenţiei noastre, deşi în ceea ce le priveşte, am constatat pentru mare parte
dintre ele diferenţe faţă de informaţiile din dicţionare cu privire la momentul
pătrunderii (atestării) lor în limbă şi faţă de originea lor, consemnată,
după informaţiile exclusive ale realităţilor din celelalte provincii istorice
româneşti, în special Muntenia, Moldova. Analiza materialului lexical al
lucrării noastre scoate la iveală, o dată în plus, o evidenţă a istoriei limbii
române literare, anume necesitatea propunerii pentru multe neologisme a
unor noi cronologii a pătrunderii lor în limbă, precum şi a reintrepretării
căilor de pătrundere în limbă.
Ca limbaje specializate am putut diferenţia particularităţi ale dialectului
literar bănăţean, după următoarele domenii: militar, administrativ, juridic,
economic-comercial, medical etc.
Faptul că anumite caracteristici fonetice, morfologice, lexicale se
regăsesc la mai mulţi scriitori bănăţeni sau apar de mai multe ori în acelaşi
text, ne îndreptăţeşte să le considerăm ca norme specifice dialectului literar
bănăţean. Dintre acestea, o parte caracterizează epoca veche şi depăşesc
limita spaţială a zonei studiate, iar altele rămân sedimentate în limita
temporală, neputând pătrunde mai departe spre româna literară actuală.
Între termenii selectaţi, am inclus şi elementele lexicale păstrate până în
prezent, iar consemnarea lor am realizat-o din raţiunea de a le evidenţia
vechimea în limba literară şi de a atrage atenţia asupra faptului că nu sunt
creaţii recente ale românei literare.
269

MARIA MICLE
270

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
ABREVIERI
ar. – aromână
eg. – engleză
fr. – franceză
germ. – germană
germ. (austr.) –germană austriacă
gr. – greacă
it. – italiană
lat. – latină
lat. med. – latina medievală
mg. – maghiară
ml. – moştenit din latină
n.sl. – neo-slovenă
ngr. – neogreacă
pn. – poloneză
rs. – rusă
sb. – sârbă
sl. – slavă
tc. – turcă
ucr. – ucraineană
v.sl. – slavă veche
adj. – adjectiv
adv. – adverb
art. – articol
at. – atestat
cuv. autoht. – cuvânt autohton
der. – derivare
deriv. – derivare
et. nec. – etimologie necunoscută
înv. – învechit
271

MARIA MICLE
m. – masculin
n. – neutru
org. – originea
pers. – persoana
pl. – plural
pref. – prefix
pvb. – derivare postverbală
reg. – regional
s. – substantiv
sg. – singular
suf. – sufix
var. – varianta
vb. – verb
(: – explicaţie dată prin glosare unui cuvânt în textele studiate
Ard. – Ardeal
Trans. – Transilvania
Ban. – Banat
Mold. – Moldova
Buc. – Bucovina
Olt. – Oltenia
272

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
sIGLE BIBLIOGRAFICE
(DICŢIONARE ŞI LUCRĂRI TEORETICE)
ALR II,
serie nouă, vol. 3
ALR,
serie nouă, vol. 7
ALRR.
Sinteză, I
= Atlasul lingvistic român, partea a II-a,
serie nouă, vol. 3: A. Plante; B. Câinele,
pisica; C. Animale săĕlbatice; D. Păĕsăĕri
săĕlbatice; E. Vânăĕtoare; F. Târâtoare,
amfibii; G. Pescuit; H. Insecte; I.
Timpul; J. ConfiguraţIJia terenului; L.
ComunicaţIJii; M NaţIJiuni, categorii
sociale, administraţIJie, întocmit de
Institutul de Lingvistică al Filialei din
Cluj a Academiei Române, sub direcţia
lui Emil Petrovici, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1961.
= Atlasul lingvistic român. Serie nouă,
vol. 7, Verbul, Bucureşti, Editura
Academiei, 1972.
= Atlasul lingvistic român pe regiuni.
Sintezăĕ, vol. I, coordonat de Nicolae
Saramandu, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2005.
273

MARIA MICLE
Anon. Car. = Mihail Halici-tatăl, Dictionaium
valachico-latinum [anonymus
caransebesiensis], studiu filologic şi
indice de cuvinte de Francisc Király,
ediţie îngrijită de Alexandru Metea şi
Maria Király, Timişoara, First, 2003.
Brâncuş, Vocab. aut. = Grigore Brâncuş, Vocabularul autohton
al limbii române, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.
CADE = I. Aurel Candrea – Gh. Adamescu,
DicţIJionarul enciclopedic ilustrat, Partea
I: DicţIJionarul limbii române din trecut
şi de astăĕzi de I. Aurel Candrea; Partea
II: DicţIJionarul istoric şi geografic
universal de Gh. Adamescu, Bucureşti,
Editura „Cartea Românească”, [1926-
1931].
Capidan, Megl. III = Theodor Capidan, Meglenoromânii,
vol.3: DicţIJionar meglenoromân,
Bucureşti, Cultura Naţională, 1925.
CDL = Constantin Diaconovici Loga,
Epistolariul romanesc pentru facerea
a tot feliul de scrisori ce sânt în viaţIJa
soţIJietăĕţIJii omeneşti la multe întâmplăĕri
de lipsăĕ, Buda, Tipariul Crăeştii
Tipografii a Universităţii din Pesta, 1841
(vezi Anexa prezentei lucrări).
274

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Costin, Gr. băĕn. II = Lucian Costin, Graiul băĕnăĕţIJean (studii
şi cercetăĕri), vol. II, Turnu-Severin,
1943.
DA = DicţIJionarul limbii române, tom. I,
partea I: A-B, 1913; tom. I, partea a II-a.
C. 1940; tom. I, partea a III-a, fascicula
I D-de, 1949; tom. II, partea I, F-I, 1934;
tom. II, partea a II-a, fasc. I: J-ladăĕ,
1937; tom II, [partea a III-a]: ladăĕlojniţIJăĕ
[s.n.], [s.a]. (Academia Română).
DAR = Gh. Bulgăr, Gh. Constantinescu-
Dobridor, DicţIJionar de arhaisme şi
regionalisme, Editura Saeculum Vizual,
Bucureşti, 2000.
DDA = Tache Papahagi, DicţIJionarul dialectului
aromân, general şi etimologic,
Bucureşti, Editura Academiei, 1966.
DEX = DicţIJionarul explicativ al limbii române,
ediţia a II-a, Bucureşti, Univers
Enciclopedic, 1996.
DEXonline = DEXonline. DicţIJionare ale limbii
române, accesibil la http://dexonline.ro.
DGR = Mihai Isbăşescu, DicţIJionar germanromân.
60000 cuvinte, Bucureşti,
Editura Teora, 1993.
275

MARIA MICLE
DIR = Al. Balaci (coord.), Dizionario italianoromeno
= DicţIJionar italian-român, ed.
a III-a, rev. şi adăug., Bucureşti, Editura
100+1 Gramar, 1999.
DÎLRLRV = Gheorghe Chivu, Emanuela Buză,
Alexandra Roman Moraru, DicţIJionarul
împrumuturilor latino-romanice în
limba românăĕ veche (1421-1760),
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1992.
Dlat-rom = Gheorghe Guţu, DicţIJionar latinromân,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1983.
DLR = DicţIJionarul limbii române, serie nouă,
Bucureşti, 1965 ş. u.
DLRLV = Mariana Costinescu, Magdalena
Georgescu, Florentina Zgraon,
DicţIJionarul limbii române literare
vechi (1640-1780). Termeni regionali,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1987.
DN = Florin Marcu, Constant Maneca,
DicţIJionar de neologisme, Bucureşti,
Editura Academiei, 1986.
DRCG = Ştefan Pătruţ, DicţIJionar regional
de cuvinte în grai, (Colecţia Grai
băĕnăĕţIJean), Lugoj, Editura Dacia Europa
Nova, 2002.
276

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
DRel = Ion M. Stoian, DicţIJionar religios.
Termeni religioşi. CredinţIJe populare.
Nume proprii, Bucureşti, Garamond,
1994.
DRG = Mihai Anuţei, DicţIJionar romângerman,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1990.
DRSC = Mirco Jicovici, DicţIJionar românosârbo(croat),
Timişoara, Helicon, 1994.
DS = Mircea Seche, Luiza Seche, DicţIJionar
de sinonime, Bucureşti, Litera
Internaţional, 2002.
DSB, I-IV = DicţIJionarul subdialectului băĕnăĕţIJean,
redactor coord. Vasile Şerban vol. I
(A-Albocalmin) – vol. II (Albominăĕ-
ĂĔstalalt), redactor Sergiu Drincu; vol.
III (Ba-Bizui) – vol. IV (Bîca-Buzunar),
redactor Maria Purdela Sitaru, Timişoara,
Tipografia Universităţii, 1985-1988.
DSCR = Mirco Jivcovici, DicţIJionar sârbo(croat)-
român, Timişoara, Helicon, 1994.
Ebner, Wie sagt man in = Jakob Ebner, Wie sagt man in
Österreich?
Österreich? Wörterbuch des
österreichischen Deutsch, 3., vollständig
überarb. Aufl., Mannheim, Leipzig,
Wien, ..., Dudenverl., 1998 (Duden-
Taschenbücher, Bd. 8)
277

MARIA MICLE
Frâncu, E.G.-A. = Constantin Frâncu, Elemente germane
(austriece) în Cronica Banatului de
Nicolae Stoica de HaţIJeg (I), în Volumul
Omagial Vasile Arvinte, publicat de
„Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al.
I. Cuza» din Iaşi”, secţ. III, Lingvistica, t.
XLIII (1997), p. 113-124, ibidem (II), în
„Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al.
I. Cuza» din Iaşi”, secţ. III, Lingvistica,
t. XLIV-XLV (1998-1999), p. 5-27.
Frâncu, Neologisme = Constantin Frâncu, Neologisme
juridico-administrative juridico-administrative în documentele
din Oltenia din timpul administraţIJiei
austriece (1718-1739), I, în „Studii
şi cercetări lingvistice”, anul XXXVI
(1985), nr. 4, p. 307-319; ibidem, II, în
„Studii şi cercetări lingvistice”, anul
XXXVI (1985), nr. 6, p. 495-506.
Frăţilă, PDR = Vasile Frăţilă, Probleme de dialectologie
românăĕ, Timişoara, TUT, 1987.
Frăţilă, Studii de top. şi
dialect.
= Vasile Frăţilă, Studii de toponimie şi
dialectologie, Timişoara, Excelsior Art,
2002.
Frăţilă, Studii lingvistice = Vasile Frăţilă, Studii lingvistice,
Timişoara, Editura Excelsior, 1999.
Frăţilă, Târnave = Vasile Frăţilă, Graiul de pe Târnave,
Blaj, Editura Astra. Despărţământul
„Timotei Cipariu”, 2005.
278

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Frăţilă, Târnave.T.G. = Vasile Frăţilă, Graiul de pe Târnave.
Texte şi glosar, Blaj. Editura Astra.
Despărţământul „Timotei Cipariu”,
2006.
GA = Gramatica limbii române, vol. I.
Cuvântul - vol. II. EnunţIJul, Bucureşti,
Editura Academiei Române, 2005.
Gămulescu, E. S. = Dorin Gămulescu, Elemente de
origine sârbocroatăĕ ale vocabularului
dacoromân, Bucureşti, Editura
Academiei, Pančevo, Novinsko
Preduzeće „Libertatea”, 1974.
Gheţie, BD = Ion Gheţie, Baza dialectalăĕ a românei
literare, Bucureşti, Editura Academiei,
1975.
Gheţie, Istoria limbii = Ion Gheţie, Istoria limbii române
române literare
literare. Privire sinteticăĕ, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1978.
Gl. Munt. = Maria Marin, Iulia Mărgărit, Glosar
dialectal Muntenia, Bucureşti, Editura
Academiei, 1999.
Gl. Olt. = Glosar dialectal. Oltenia, întocmit, sub
conducerea lui Boris Cazacu, de G.
Ghiculete, P. Lăzărescu, N. Saramandu,
M. Vulpe, Bucureşti, Editura Academiei,
1967.
279

MARIA MICLE
LM = Academia Militară, Lexicon militar,
Bucureşti, Editura Militară, 1980.
MDA = Academia Română, Institutul de
Lingvistică, Institutul de Lingvistică
„Iorgu Iordan – Al. Rosetti”: Micul
DicţIJionar Academic, vol. I, Literele
A–C, 2001; vol. II, Literele D–H, 2002;
vol. III, Literele I–Pr, 2003; vol. IV,
Literele Pr–Z, 2003, Bucureşti, Univers
Enciclopedic.
Munteanu, Ţâra, ILRL = Ştefan Munteanu, Vasile D. Ţâra, Istoria
limbii române literare. Privire generalăĕ,
ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
NALR Banat I = Noul Atlas lingvistic pe regiuni. Banat,
I, sub conducerea lui Petru Neiescu, de
Eugen Beltechi, Ioan Faiciuc, Nicolae
Mocanu, Bucureşti, Editura Academiei,
1980.
NDULR = Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil,
Victoria Zăstroiu, Noul dicţIJionar
universal al limbii române, ediţia a II-a,
Bucureşti, Chişinău, Litera Internaţional,
2007.
NODEX = Noul dicţIJionar explicativ al limbii
române [document electronic pe CD],
Bucureşti, Editura Litera, 2002.
280

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
PI = Paul Iorgovici, ObservaţIJii de limba
rumâneascăĕ, ediţia critică, studiu
introductiv, tabel cronologic, note şi
bibliografie întocmită de lingviştii Doina
Bogdan-Dascălu şi Crişu Dascălu,
prefaţă de Ştefan Munteanu, Timişoara,
Editura Facla, 1979.
PO = Palia de la Orăĕştie (1582). I. Textul, text
stabilit şi îngrijire editorială de Vasile
Arvinte, Ioan Caproşu şi Alexandru
Gafton, Iaşi, Editura Universităţii “Al. I.
Cuza”, 2005.
SH = Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica
Banatului, ediţia a II-a, îngrijită de
Damaschin Mioc, Timişoara, Facla,
1981.
Skok I-III = Petar Skok, Etimologijski rječnik
hrvatskoga ili srpskoga jezika, I-IV,
Zagreb, 1971-1974.
Şandru, FR = D. Şandru, Folclor românesc, ed.
îngrijită de Tudora Şandru Olteanu,
Bucureşti, Minerva, 1987, cap. Glosar
regional, p. 461-488.
Tamás, EHW = Lajos Tamás, Etimologisch-historisches
Wörterbuch der ungarischen
Elemente im Rumänischen (unter
Berücksichtigung der Mundartwörter),
Budapesta, Akadémiai Kiadó, 1966.
281

MARIA MICLE
TDR = Valeriu Rusu (coord.), Tratat de
dialectologie româneascăĕ, Craiova,
Scrisul Românesc, 1984.
TDRG = Dr. H. Tiktin, Rumänisch-deutsches
Wörterbuch [Band I: A-C; Band II:
D-O; Band III: P-Z], 2. überarbeitete
undergänzte Auflage von Paul Miron,
Wiesbaden, Otto Harrassowitz, I: 1985;
II: 1988; III: 1989.
Teaha, Cuvinte latineşti
moştenite
= Teofil Teaha, Cuvinte latineşti moştenite
în graiurile româneşti actuale, Bucureşti,
Editura Academiei Române, 2005 (Seria
Etymologica, 16).
Todoran = Romulus Todoran, ParticularităĕţIJi
dialectale băĕnăĕţIJene într-un manuscris
de la începutul secolului al XIX-lea (II).
Lexicul, în „Cercetări de lingvistică”,
anul XV (1970), nr. 1, p. 51-62.
Tomić, DSR = Mile Tomić, Srpsko-rumunski rečnik,
DicţIJionar sârb-român, I-III, Timişoara,
Savez Srba u Rumuniji, 1998-1999.
282

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
BIBLIOGRAFIE
Ancateu, Viorel, Poveşci şoage cu uica Laie, Timişoara, Editura Europa
Nova, 1997.
Arvinte, Vasile, Împrumuturi de origine germanăĕ (săĕseascăĕ) în românăĕ.
Etimologia cuvintelor cataramă şi şerpar, în InterferenţIJe culturale
româno-germane, Iaşi, Universitatea „Al. I, Cuza”, 1986, p. 31-40.
Arvinte, Vasile, Normele limbii literare în opera lui Ion Creangăĕ, Iaşi,
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2002.
Avram, Andrei, ContribuţIJii etimologice, Bucureşti, Univers Enciclopedic,
1997.
Avram, Andrei, Probleme de etimologie, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 2000.
Avram, Mioara, O specie modernăĕ a atributului în dativ şi alte probleme
ale determinăĕrii atributive, în “Limba română”, anul XIV (1965), nr. 4,
p. 415-429.
Avram, Mioara, Gramatica pentru toţIJi, Bucureşti, Editura Academiei, 1986.
Avram, Mioara, Gramatica pentru toţIJi, ed. a II-a revăzută şi adăugită,
Bucureşti, Humanitas, 1997.
Bakos, Ferenc, Borza, Lucia, Magyar-román kisszótár, Budapest, Akadémiai
Kiadó, 1994.
Bălănescu, Olga, Limbaje de specialitate, Bucureşti, Editura Universităţii,
2003, accesibilă la adresa: http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/
olga/1.htm.
Beltechi, Eugen, Trei arii băĕnăĕţIJene, do-, pro-, ză-, în „Cercetări de
lingvistică”, anul 20, nr. 2, p. 173-186.
Beltechi, Eugen, Limbăĕ literarăĕ şi literaturăĕ dialectalăĕ, în „Limba română”,
1994, nr. 5-6, p. 76.
283

MARIA MICLE
Bencei, Ionel Iacob, Boldureanu, Viorel, Munteanu, Marius, Şchiopescu,
Virgil, Gura satului la Radio Timişoara, vol. I-II, Timişoara, Mirton,
1993-1994.
Biblia 1688, I, Text stabilit şi îngrijire editorială de Vasile Arvinte şi Ioan
Caproşu, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2001.
Bidu-Vrânceanu, Angela, Călăraşu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana,
Mancaş, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, DicţIJionar de ştiinţIJe ale
limbii, Bucureşti, Nemira, 2001.
Botiş, Teodor, Istoria Şcoalei Normale (Preparandiei) şi a Institutului
Teologic Ortodox- Român din Arad, Arad, Editura Consistorului, 1922.
Budai-Deleanu, Ion, Scrieri lingvistice. Text stabilit şi glosar de Mirela
Teodorescu. Introducere şi note de Ion Gheţie, Bucureşti, 1970.
Bulgăr, Gheorghe, Despre limba documentelor administrative la începutul
secolului trecut (1800-1820), în volumul ContribuţIJii la istoria limbii
române literare în secolul al XIX-lea, vol. al III-lea, Bucureşti, Editura
Academiei, 1962, p. 75-102.
Busuioc, Monica-Mihaela, DicţIJionar de arhaisme, Bucureşti, ALL
Educational, 2005.
Byck, J., Vocabularul ştiinţIJific şi tehnic în limba românăĕ din secolul al XVIIIlea,
în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul V (1954), nr. 1-2, p. 31-45.
Caragiu Marioţeanu, Matilda, Giosu, Ştefan, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana,
Todoran, Romulus, Dialectologie românăĕ, Bucureşti, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1977.
Cartojan, Nicolae, Alexandria în literatura româneascăĕ. Noi contribuţIJii,
Bucureşti, 1922.
Chivu, Gheorghe, Limba românăĕ de la primele texte pânăĕ la sfârşitul secolului
al XVIII-lea, Variante stilistice, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2000.
Ciobanu, Fulvia; Hasan, Finuţa, Formarea cuvintelor. Vol. I. Compunerea,
Bucureşti, Editura Academiei, 1970.
Codicele VoraneţIJean, ed. I. G. Sbiera, Cernăuţi, 1885.
Cohuţ, Cornelia, Vulpe, Magdalena, Graiul din zona „PorţIJile de Fier”, I:
Texte. Sintaxăĕ, Bucureşti, Editura Academiei, 1973.
284

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Cantacuzino, Constantin, Istoria Ţıăĕrii Rumâneşti, ed. îngrijită şi comentată
de N. Cartojan şi Dan Simionescu, Craiova, 1944.
Constantin Diaconovici Loga, culegere îngrijită de Ion Iliescu, Timişoara,
Tiparul Universităţii din Timişoara, 1970.
ContribuţIJii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al
III-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1962.
Costinescu, Mariana, Normele limbii literare în gramaticile româneşti,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.
Coşeriu, Eugen, Limba românăĕ în faţIJa Occidentului, tradusă de Andrei
Avram, Cluj-Napoca, Dacia, 1994.
Coşeriu, Eugeniu, Sincronie, diacronie şi istorie. Problema schimbăĕrii
lingvistice, versiune în limba română de Nicolae Saramandu, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 1997.
Coteanu, Ion, Despre pluralul substantivelor neutre în româneşte, în „Limbă
şi literatură”, anul I (1955), p. 107.
Coteanu, Ion, Elemente de dialectologie a limbii române, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1961.
Coteanu, Ion, Româna literarăĕ şi problemele ei principale, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1961.
Cronica Banatului, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1969 (Cronicile
medievale ale României).
Delamarina, Victor Vlad, Poezii în grai băĕnăĕţIJean, Timişoara, 1936.
Delamarina, Victor Vlad, ĂĔl mai tare om dân lume, Versuri, prozăĕ
memorialisticăĕ, scrisori, ediţie îngrijită de Simion Dima, Timişoara,
Facla, 1972.
Diaconescu, Ion, Infinitivul în limba românăĕ, Bucureşti, Editura ştiinţifică
şi enciclopedică, 1977.
Diaconovici-Loga, Constantin, Ortografia sau dreapta scrisoare pentru
îndreptarea scriitorilor limbii româneşti, Buda, 1818.
Diaconovici-Loga, Constantin, Gramatica româneascăĕ pentru îndreptarea
tinerilor, Buda, 1822.
285

MARIA MICLE
Diaconovici-Loga, Constantin, Gramatica româneascăĕ, ediţie îngrijită de
Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Timişoara, Facla, 1973.
DicţIJionarul literaturii române de la origini pânăĕ la 1900, Bucureşti, Editura
Academiei, 1979.
DicţIJionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Bucureşti,
Editura Academiei, 1982.
DicţIJionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. 6 (S-Ţ), Craiova,
Editura Universitaria, 2006.
Drincu, Sergiu, DicţIJionar de dublete ortografice, ortoepice şi morfologice
corecte, Timişoara, Amphora, 2001.
Dragoş, Elena, Elemente de sintaxăĕ istoricăĕ româneascăĕ, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1995 (Colecţia „Akademos” ).
Dumitraşcu, Pompiliu, Vechimea şi etapele principale de evoluţIJie ale limbii
române literare, în „Bulletin ştiinţific” (Baia Mare), seria A, III, 1971,
p. 57-65.
Dumitrescu, Geo, Aş putea săĕ arăĕt cum creşte iarba, Bucureşti, Editura
Eminescu, 1989.
Eco, Umberto, Pe urmele limbii perfecte în cultura europeanăĕ, Constanţa,
Pontica, 1996.
Evdoşenco, Arcadie, Clasificarea pronumelor, „Studii şi cercetări
lingvistice”, anul 43 (1992), nr. 3, p. 229-240.
Forăscu, Narcisa, DificultăĕţIJi gramaticale ale limbii române, disponibil la
adresa: www.unibuc.ro/ ebooks/filologie/NForascu-DGLR.
Frăţilă, Vasile, Dialectologia limbii române, Partea I, Timişoara, TUT, 1977.
Frăţilă, Vasile, ContribuţIJii lingvistice, Timişoara, Editura de Vest, 1993.
Frăţilă, Vasile, Etimologii. Istoria unor cuvinte, Bucureşti, Univers
Enciclopedic, 2000.
Frăţilă, Vasile, RepartiţIJia dialectalăĕ a dacoromânei (istoricul problemei,
cauzele şi vechimea ariilor dialectale, în „Analele Universităţii de Vest
din Timişoara. Seria Ştiinţe Filologice”, anul XXXIX (2001), p. 11-63.
Frăţilă, Vasile, Ţâra, Vasile D. (coord.), Studii de dialectologie, Timişoara, 1984.
286

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Furnică, Dumitru, Din istoria comerţIJului la români. Mai ales băĕcăĕnia.
PublicaţIJiune de documente inedite 1593-1855, Bucureşti, Atelierele
Grafice Socec, 1908.
Gafton, Alexandru, Dupăĕ Luther, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, 2005.
Gafton, Alexandru, Arvinte, Vasile, Palia de la Orăĕştie (1582), II. Studii,
Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2007.
Gârda, Gheorghe, Băĕnatu’ i fruncea, Versuri în grai băĕnăĕţIJăĕnesc, ediţia a IIa,
Bucureşti, Cartea Românească, [s.a.].
Gaster, Moses, ChrestomaţIJie româneascăĕ, I, Leipzig-Bucureşti, 1891.
Gheţie, Ion, Maramureşul secolului al XV-lea – patrie a textelor rotacizate?,
în „Limba română”, anul XVII (1968), nr. 3, p. 252-255.
Gheţie, Ion, Începuturile scrisului în limba românăĕ, Bucureşti, Editura
Academiei, 1974.
Gheţie, Ion, Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.
Gheţie, Ion, Introducere în dialectologia istoricăĕ româneascăĕ, Bucureşti,
Editura Academiei, 1994.
Gheţie, Ion, Graiurile dacoromâne în secolele al XIII-lea – al XVI-lea (pânăĕ
la 1521), Bucureşti, Editura Academiei, 2000.
Gheţie, Ion (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-
1780), Bucureşti, Editura Academiei, 1997.
Gheţie, Ion, Teodorescu, Mirela, Asupra desinenţIJei -u a persoanei a III-a
plural a indicativului imperfect. Noi contribuţIJii, în „Studii şi cercetări
lingvistice”, anul XVII (1966), nr. 2, p. 175-183.
Gheţie, Ion, Teodorescu, Mirela, În legăĕturăĕ cu auxiliarul or de la pers. 3
pl. a perfectului compus, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XXIV
(1973), nr. 3, p. 279-289.
Gheţie, Ion, Mareş, Alexandru, Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea,
Bucureşti, Editura Academiei, 1974.
Gheţie, Ion, Mareş, Alexandru, Originile scrisului în limba românăĕ,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
287

MARIA MICLE
Gheţie, Ion, Chivu, Gheorghe (coord.), ContribuţIJii la istoria limbii române
literare. Secolul al XVIII-lea (1688-1780), Cluj-Napoca, Editura
Clusium, 2000.
Giosu, Ştefan, Scria(re) „scrie(re)”, în „Anuar de lingvistică şi istorie
literară”, tom. XXXI, 1986-1987 A, Iaşi, p. 243-261.
Goicu, Viorica, Nume de persoane din Ţıara Zarandului, Timişoara, Editura
Amphora, 1996.
Gramatica limbii române, vol. al II-lea, Sintaxa, ed. a II-a, revăzută şi
adăugită, Bucureşti, Editura Academiei, 1966.
Graur, Alexandru, Încercare asupra fondului principal lexical al limbii
române, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1954.
Grecu, Doina, Elemente vechi în graiul unei comune din Banat, „Cercetări
de lingvistică”, anul XIII (1968), nr. 1, p. 47-50.
Guţu Romalo, Valeria, Corectitudine şi greşealăĕ. Limba românăĕ de azi,
Bucureşti, Humanitas Educational, 2000.
http://fr.wikipedia.org/wiki/Politesse, s.v. politesse.
Ibrăileanu, Garabet, Istoria literaturii române moderne. Epoca lui Conachi
(1800-1840), publicat în Opere, vol. 7, Bucureşti, 1979, p. 220.
Ichim-Tomescu, Domniţa, ObservaţIJii asupra cazului vocativ la numele
proprii în limba românăĕ, în „Limba română”, anul XLI (1992), nr. 2, p.
41-46.
Ionică, Petru, Măĕhala – Capitala, Timişoara, Mirton, 2000.
Ioniţă, Vasile, Metafore ale graiurilor din Banat, Timişoara, Facla, 1985.
Iordan, Iorgu, Despre «limba literarăĕ», în „Studii şi cercetări lingvistice”,
anul V (1954), nr. 1-2, p. 151-161.
Iorgovici, Paul, ObservaţIJii de limba rumâneascăĕ, Buda, Crăiasca
Universităţii Tipografie, 1799.
Iordan, Iorgu, Limba literarăĕ. (Privire generalăĕ), în „Limba română”, anul
III (1954), nr. 6, p. 52-77.
Iova, Mariana, Matei, Dan (coord.), Bibliografia de referinţIJăĕ a căĕrţIJii vechi
româneşti: (manuscrisăĕ şi tipăĕrităĕ), Bucureşti, CIMEC, 1999.
288

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Istoria militarăĕ a poporului român, vol. III, Bucureşti, Editura Militară,
1987.
Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Iaşi, Polirom, 1997.
Istrate, Gavril, Caracterul regional al textelor noastre vechi, în „Studii şi
cercetări ştiinţifice” (Iaşi), anul XVI (1963), nr. 1, p. 7-17.
Istrate, Gavril, Originea limbii române literare, Iaşi, Junimea, 1981.
Ivănescu, Gheoghe, Problemele capitale ale vechii române literare, Iaşi,
1947.
Ivănescu, Gheorghe, Problemele fundamentale ale limbii literare româneşti
în „Iaşul literar”, 1956, nr. 1, p. 73-79.
Ivănescu, Gheorghe, ExistenţIJa dialectelor literare, în „Convorbiri literare”,
1972, nr. 2, p. 10.
Ivănescu, Gheorghe, Studii de istoria limbii române literare, ed. îngrijită de
Al. Andriescu, Iaşi, Junimea, 1989.
Ivănescu, Gheorghe, Istoria limbii române, ediţia a II-a, îngrijită de Mihaela
Paraschiv, Iaşi, Junimea, 2000.
Király, Francisc, Contacte lingvistice, Timişoara, Editura Facla, 1990.
Maior, Petru, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Matei, I., Notes sur les „turcismes” du dialecte roumain du Banat. Un
problème de méthode, în „Revue des études sud-est européennes”, V
(1967), nr. 3-4, p. 567-571.
Mării, I., Pseudoturcismele graiurilor băĕnăĕţIJene în lumina geografiei
lingvistice şi a principiului geografiei lingvistice şi a principiului
etimologiei directe, în „Cercetări de lingvistică”, anul XIII (1968), nr.
1, p. 95-105.
Metea, Alexandru, Limba românăĕ de la A la Z, Timişoara, Helicon, 1998.
Metea, Alexandru, Limba românăĕ esenţIJialăĕ. Foneticăĕ, vocabular, gramaticăĕ,
Timişoara, Signata, 2001.
Micle Maria, O carte reprezentativăĕ pentru învăĕţIJăĕmântul românesc de la
începutul secolului al XIX-ea: epistolariul lui C. D. Loga (1841), în „Studii
de istorie a Banatului”, XXIII-XXIV-XXV (1999-2001), p. 243-247.
289

MARIA MICLE
Micle, Maria, Protocolul protopopiatului Mehadiei, măĕrturie peste vremuri
a vocaţIJiei de cronicar a lui Nicolae Stoica de HaţIJeg, în volumul Biblio-
Braşov 2005, Braşov, Editura Universităţii „Transilvania”, 2005, p. 121-
125.
Micle, Maria, Numiri ale gradelor militare şi personalului auxiliar în
Cronica Banatului de N. Stoica de HaţIJeg, în “Patrimonium Banaticum”,
editat de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al
Judeţului Timiş, anul IV (2005), [Timişoara, Editura Mirton], p. 225-233.
Micle, Maria, Terminologie militarăĕ în Cronica Banatului de Nicolae
Stoica de HaţIJeg, în vol. Studia in honorem magistri. Vasile FrăĕţIJilăĕ,
Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2005, p. 375-395.
Mihăilă, G., Împrumuturi vechi sud-slave în limba românăĕ. Studiu lexicosemantic,
Bucureşti, Editura Academiei, 1960.
Mihăilă, G., Studii de lexicologie şi istorie a lingvisticii româneşti, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1973.
Munteanu, Marius, Cântăĕri dăĕ noapce bunăĕ, Timişoara, Facla, 1984.
Munteanu, Marius, Poezii, Timişoara, Editura Marineasa, 2003.
Munteanu, Ştefan, Ţâra, Vasile D., Istoria limbii române literare. Epoca
veche, Timişoara, 1971.
Mureşianu, I. B., Carte veche bisericeascăĕ din Banat, Timişoara, Editura
Mitropoliei Banatului, 1985.
Niculescu, Alexandru, Individualitatea limbii române între limbile romanice.
ContribuţIJii gramaticale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965.
Niculescu, Alexandru, Structura exprimăĕrii pronominale a politeţIJii în
limbile romanice, în Individualitatea limbii române între limbile
romanice. ContribuţIJii gramaticale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965.
Note etimologice, în „Limba română”, anul XIV (1965), nr. 1, p. 97-111.
Oalde, Petru, Nicolae Stoica de HaţIJeg, un Ion Budai-Deleanu al prozei, în
„Orizont”, nr. 39 (1986), p. 14.
Onu, Liviu, Terminologia creştinăĕ şi istoria limbii române, Bucureşti,
Editura Academiei române, 2000 (Conferinţele Academiei Române.
Ciclul „Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor”).
290

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Palia de la Orăĕştie, 1581-1582, ediţie îngrijită de Viorica Pamfil, Bucureşti,
1968.
Papoiu, Lizica, Nicolae Stoica de HaţIJeg – un căĕrturar de seamăĕ în secolul
al XVIII-lea, în „Revista Muzeelor”, nr. 2 (1973), p. 102-103.
Pătruţ, Ştefan, Antologia poeziei în grai băĕnăĕţIJean, (Colecţia Grai băĕnăĕţIJean,
13), Lugoj, Dacia Europa Nova, 1999.
Petriceicu Hasdeu, Bogdan, Cuvente den băĕtrâni, vol. II, Bucureşti, 1879.
Petrovici, Emil, Baza dialectalăĕ a limbii noastre naţIJionale în „Limba
română”, anul IX (1960), nr. 5, p. 60-78.
Philippide, Alexandru, Istoria limbii române, vol. I, Principii de istoria
limbii române, Iaşi, 1894.
Pop, Ştefan, DicţIJionar ortografic al limbii române, Bucureşti, Editura
„Librăriei Naţionale”, 1909.
Pravila ritorului Lucaci, text stabilit, studiu introductiv şi indice de I.
Rizescu, Bucureşti, 1971.
Psaltirea Scheianăĕ, ed. I. Bianu, tomul I, Bucureşti, 1889; ed. I. A. Candrea,
II, Bucureşti, 1916.
Psaltirea VoroneţIJianăĕ, editată cu alfabet chirilic de către George Giuglea,
în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, anul XI (1910), anul
XII (1911).
Purdela-Sitaru, Maria, Etnomedicinăĕ lingvisticăĕ, Timişoara, Amarcord,
1999.
Puşcariu, Sixtil, Limba românăĕ, vol. al II-lea, Rostirea, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1959.
Puşcariu, Sextil, Naum, Teodor A., Îndreptar şi vocabular ortografic. Dupăĕ
noua ortografie oficialăĕ pentru uzul învăĕţIJăĕmântului de toate gradele, ediţia
a doua, revizuită şi completată, Bucureşti, Cartea Românească, [1937].
Rădulescu, Marina, Pronumele de politeţIJe, în „Limba şi literatura română”,
anul XXI (1992), nr. 3-4, p. 13-15.
Rizescu, I., Un tip de vorbire indirectăĕ liberăĕ, „Limba română”, XIV (1965),
nr. 6, p. 648.
291

MARIA MICLE
Rosetti, Alexandru, Lingvistica în cercetarea monograficăĕ, în „Viaţa
românească”, anul XXII (1930), nr. 7-8, p. 69-80.
Rosetti, Alexandru, Istoria limbii române, vol. 1, De la origini pânăĕ la
începutul secolului al XVII-lea, ed. definitivă, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986.
Rosetti, Alexandru, Cazacu, Boris, Onu, Liviu, Istoria limbii române
literare, vol. 1, De la origini pânăĕ la începutul secolului al XIX-lea, ed.
a II-a, Bucureşti, [s.n.], 1971.
Saussure, Ferdinand de, Curs de lingvisticăĕ generalăĕ, publicat de Charles
Bally şi Albert Sechehaye, în colaborare cu Albert Riedlinger. Ediţie
critică de Tullio De Mauro. Traducere şi cuvânt înainte de Irina Tarabac,
Iaşi, Polirom, 1998.
Stoianova, Daniela, ObservaţIJii cu privire la sensurile temporal-aspectuale
ale formelor nominale ale verbului în româna contemporanăĕ, în „Studii
şi cercetări lingvistice”, anul XLII (1991), nr. 5-6, p. 201-213.
Stoica de Haţeg, Nicolae, Cronica Mehadiei şi a Băĕilor Herculane. Poveşti
moşăĕşti. Varia, ediţie întocmită de Damaschin Mioc şi Costin Feneşan,
Timişoara, Facla, 1984.
Stoichiţoiu-Ichim, Adriana, Semiotica discursului juridic, accesibil la
adresa: http://www.unibuc.ro/eBooks/filologie/discurs.
Surdu, Bujor, Răĕscoala popularăĕ antihabsburgicăĕ din Banat (1737-1739),
în “Studii şi materiale de istorie medie”, anul II (1957), p. 289-342.
Surdu, Bujor, ÎnfiinţIJarea graniţIJei militare băĕnăĕţIJene descrisăĕ de un martor
ocular, în „Anuarul Institutului de istorie din Cluj”, IV (1961), p. 257-
264.
Surdu, Bujor, Desfăĕşurarea răĕzboiului austro-turc din 1788-1790 pe
teritoriul Banatului descrisăĕ de un contemporan, în „Anuarul Institutului
de istorie din Cluj”, X (1967), p. 43-128.
Şandru, D. Probleme de dialectologie româneascăĕ, ediţie îngrijită de Tudora
Şandru Mehedinţi, Bucureşti, Academia Română, 2004.
Şchiopescu, Virgil, D-ale şoage. Poezii în grai băĕnăĕţIJean, Milano, Nagard,
1991.
292

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
Ştrempel, Gabriel, Catalogul manuscriselor româneşti, vol. I-IV, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978-1992.
Ştrempel, Gabriel, Copişti de manuscrise româneşti pânăĕ la 1800, vol. I,
Bucureşti, Editura Academiei, 1959.
Teaha, Teofil, Termeni de origine germanăĕ în graiurile din Oltenia, în
„Fonetică şi dialectologie”, III, p. 64-78.
Teodor, Pompiliu, Sub semnul luminilor, Cluj-Napoca, Presa Universitată
Clujană, 2000.
Tetraevanghelul tipăĕrit de Coresi, Braşov, 1560-1561, comparat cu
Evangheliarul lui Radu de la Măĕniceşti, 1574, ed. alcătuită de Florica
Dimitrescu, Bucureşti, 1963.
Todoran, Romulus, ContribuţIJii la studiul terminologiei juridico-administrative
româneşti din Transilvania de la începutul secolului al XIX-lea, în volumul
ContribuţIJii la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, vol. al
III-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, p. 103-136.
Todoran, Romulus, ParticularităĕţIJi dialectale băĕnăĕţIJene într-un manuscris de
la începutul secolului al XIX-lea, partea I, în „Cercetări de lingvistică”,
anul XIV(1969), nr. 2, p. 291-303, [partea a II-a, în „Cercetări de
lingvistică”, anul XV (1970), nr. 1, p. 51-62].
Ţâra, Vasile D., C. Diaconovici-Loga şi problemele limbii literare, în
„Orizont”, anul XXI (1971), nr. 8, p. 84-87.
Ţâra, Vasile D., Despre structura dialectalăĕ a dacoromânei, în Materiale şi
cercetăĕri dialectale, II, Cluj-Napoca, 1983, p. 354-365.
Ţâra, Vasile D., Despre norma literarăĕ în limba lui Creangăĕ, în G.I.
Tohăĕneanu 70, volum îngrijit Fr. Király, Sergiu Drincu, I. Funeriu,
Timişoara, Amphora, 1995.
Ţâra, Vasile D., Despre teoria dialectelor literare, în Societatea Română
de Dialectologie, Lucrăĕrile celui de-al XII-lea Simpozion NaţIJional de
Dialectologie, Baia Mare, 5-7 mai 2006, Cluj-Napoca, Editura Mega,
2006, p. 67-75.
Uriţescu, Dorin, Originea lui î (ă) precedat de consoane cu timbru palatal
şi de ® în limba românăĕ, în „Studii şi cercetări lingvistice”, anul XXIV
(1973), nr. 4, p. 449-454.
293

MARIA MICLE
Uriţescu, Dorin, Sincronie şi diacronie. Fonetismul unor graiuri din nordul
Banatului, Timişoara, TUT, 1987.
Uriţescu, Dorin, Sincronie şi diacronie. Fonetismul unor graiuri din nordul
Banatului, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Cluj-Napoca, Clusium,
20Ursu, Despina, Încadrarea morfologicăĕ a verbelor neologice în limba
românăĕ din perioada 1760-1860, în „Limba română”, anul XV (1965),
nr. 3, p. 371-381.
Ursu, N. A., Formarea terminologiei ştiinţIJifice româneşti, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1962.
Ursu, N. A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul modernizăĕrii
limbii române literare, Iaşi, Editura Cronica, 2004.
Vendryes, J., Le langage. Introduction linguistique à l’histoire, Paris, La
renaissance du livre, 1921.
;
.
294

DIALECTUL LITERAR BĂNĂȚEAN
295

MARIA MICLE
Tiparul executat la Editura şi Tipografia
DAVID PREss PRINT
Str. Şt. O. Iosif bl. 8/a
Tel. 0256-229.121; 0741-142.978; 0742-084.745
e-mail: davidpressprint@gmail.com
www.davidpressprint.ro
TIMIŞOARA
ROMÂNIA
296